Lecţia 1. Iosif făuritorul de vise

„Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.” (Evrei 12:11).

„Credinţa, răbdarea, îndelunga răbdare, o minte cerească, încrede -rea în Tatăl tău ceresc înţelept sunt florile minunate care se maturizează în mijlocul norilor, dezamăgirilor şi necazurilor.” – Comentarii biblice, vol. 7, pg. 934 engl.

Recomandare pentru studiu: Solii alese, vol. 2, pg. 96-100 engl.

 

Duminică 28 decembrie

1. PRIMUL VIS AL LUI IOSIF

a. Cine a fost Iosif? Despre ce a visat el? Genesa 30:22-24; 37:1-7.

 Dumnezeu Şi-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o şi a făcut-o să aibă copii. Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu; şi a zis: „Mi-a luat Dumnezeu ocara!” Şi i-a pus numele Iosif zicând: „Domnul să-mi mai adauge un fiu!”  (Geneza 30:22-24)

Iacov a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin tatăl său. Iată istoria lui Iacov: Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele. Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă. Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească. Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult. El le-a zis: „Ia ascultaţi ce vis am visat! Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.”  (Geneza 37:1-7)

„[Între fiii lui Iacov,] era unul… care avea un caracter foarte diferit – fiul cel mai mare al Rahelei, Iosif, a cărui rară frumuseţe personală părea să reflecte o frumuseţe interioară a minţii şi inimii. Curat, activ şi vesel, băiatul dădea pe faţă şi seriozitate şi hotărâre morală. El asculta de instrucţiunile tatălui său şi îi plăcea să asculte de Dumnezeu.” – Con -flict and Courage, pg. 72.

„Îngerul lui Dumnezeu îl învăţa pe Iosif prin vise pe care le-a povestit, plin de inocenţă, fraţilor lui.” – Spiritual Gifts, vol. 3, pg. 138.

b. Ce au înţeles fraţii lui Iosif că însemna visul lui Iosif în dreptul lor? Genesa 37:8.

 Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi? Doar n-ai să ne cârmuieşti tu pe noi?” Şi l-au urât şi mai mult, din pricina viselor lui şi din pricina cuvintelor lui.  (Geneza 37:8)

„Iosif a visat că, în timp ce legau cu toţii snopii de grâu, snopul lui s-a ridicat stând drept în picioare, iar snopii tuturor celorlalţi s-au aşezat de jur împrejurul snopului lui şi i s-au închinat. De îndată ce visul lui a fost relatat, ei au înţeles cu toţii semnificaţia lui. Fraţii lui au exclamat cu indignare: ‚Doar n-ai să cârmuieşti tu peste noi?’” – The Signs of the Times, 18 decembrie 1879.

 

Luni 29 decembrie
2. CEL DE-AL DOILEA VIS AL LUI IOSIF

a. În ce fel a fost cel de-al doilea vis diferit de cel dintâi? Genesa 37:9.

 Iosif a mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.”  (Geneza 37:9)

„Curând, Domnul i-a dat lui Iosif un alt vis cu aceeaşi însemnătate, însă mult mai expresiv. El a relatat şi acest vis tatălui şi fraţilor săi.” – The Signs of the Times, 18 decembrie 1879.

b. Cum a reacţionat tatăl lui Iosif faţă de visul lui? Genesa 37:10.

 L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?”  (Geneza 37:10)

„Imediat după aceea, [Iosif] a avut un alt vis, de o semnificaţie asemănătoare, pe care l-a relatat: ‚Am mai visat un vis! Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.’ Acest vis a fost interpretat la fel de repede ca cel dinainte. Tatăl, care era prezent, a răspuns mustrându-l: ‚Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?’ (Genesa 37:9, 10).” – Patriarhi şi profeţi, pg. 210 engl. (cap. 19).

c. În ce fel s-a deosebit reacţia lui Iacov faţă de vis de cea a fraţilor lui Iosif? Genesa 37:11.

 Fraţii săi au început să-l pizmuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.  (Geneza 37:11)

„Se părea că Iacov privea visele fiului său cu indiferenţă. Însă el însuşi fusese adesea instruit de Domnul prin vise, şi el credea că Domnul îl învaţă pe Iosif în acelaşi fel. El l-a mustrat pe Iosif pentru ca adevăratele lui simţăminte să nu fie văzute de fraţii lui invidioşi.” – Spiritual Gifts, vol. 3, pg. 139.

„În ciuda severităţii aparente a cuvintelor sale, Iacov credea că Domnul îi descoperea viitorul lui Iosif. În timp ce băiatul stătea în faţa fraţilor lui, cu înfăţişarea lui frumoasă luminată de Duhul Inspiraţiei, ei nu puteau să-şi reţină admiraţia; dar ei nu au ales să renunţe la căile lor rele şi au urât curăţia care le mustra păcatele.”
– Patriarhi şi profeţi, pg. 210 engl. (cap. 19).

„Domnul lucrează în felul Său şi conform planurilor Sale. Oamenii să se roage să fie dezbrăcaţi de eu ca să poată fi în armonie cu cerul.” – The Review and Herald, 5 mai 1896.

 

Marţi 30 decembrie
3. TIMPUL DĂ PE FAŢĂ TOATE LUCRURILE

a. Mulţi ani mai târziu, cum avea să recunoască Iosif împlinirea primului vis despre snopii de grâu? Genesa 42:6-9.

 Iosif era mai mare în ţară; el vindea grâu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. Iosif, cum a văzut pe fraţii săi, i-a cunoscut; dar s-a făcut că le este străin, le-a vorbit aspru şi le-a zis: „De unde veniţi?” Ei au răspuns: „Venim din ţara Canaan ca să cumpărăm merinde.” Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut. Iosif şi-a adus aminte de visele pe care le visase cu privire la ei şi le-a zis: „Voi sunteţi iscoade; aţi venit numai ca să cercetaţi locurile slabe ale ţării.”  (Geneza 42:6-9)

„[În timpul foametei, fiii lui Iacov] au fost îndrumaţi către reprezentantul regelui şi, împreună cu alte persoane care doreau să cumpere grâu, au venit şi s-au prezentat înaintea cârmuitorului ţării. Ei ‚s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.’ ‚Iosif a cunoscut pe fraţii săi, dar ei nu l-au cunoscut.’ (Genesa 42:6, 8). Numele lui ebraic fusese schimbat cu unul dat lui de către rege, iar primul ministru al Egiptului nu se asemăna decât puţin cu tânărul pe care îl vânduseră ismailiţilor. Când Iosif i-a văzut pe fraţii lui plecându-se şi închinându-se înaintea lui, şi-a adus aminte de visele sale şi scenele din trecut i-au apărut vii în minte.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 224 engl. (cap. 21).

b. Câţi ani au trecut înainte ca primul vis să se împlinească? Genesa 37:2; 41:46, 53, 54; 42:6; 45:6.

Iată istoria lui Iacov: Iosif, la vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; băiatul acesta era cu fiii Bilhei şi cu fiii Zilpei, nevestele tatălui său. Şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele.  (Geneza 37:2)

Iosif era în vârstă de treizeci de ani când s-a înfăţişat înaintea lui faraon, împăratul Egiptului, şi a plecat de la faraon şi a străbătut toată ţara Egiptului.  (Geneza 41:46)

Cei şapte ani de belşug care au fost în ţara Egiptului au trecut. Şi au început să vină cei şapte ani de foamete, aşa cum vestise Iosif. În toate ţările era foamete; dar în toată ţara Egiptului era pâine.  (Geneza 41:53-54)

Iosif era mai mare în ţară; el vindea grâu la tot poporul din ţară. Fraţii lui Iosif au venit şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.  (Geneza 42:6)

Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş.  (Geneza 45:6)

c. De ce a îngăduit Dumnezeu să treacă atât de mult timp înainte ca viziunea să se împlinească? 2 Petru 3:8, 9; compară Genesa 37:4, 11 cu Genesa 45:15.

Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.  (2 Petru 3:8-9)

Fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi şi au început să-l urască. Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.  (Geneza 37:4)

Fraţii săi au început să-l pizmuiască; dar tatăl său a ţinut minte lucrurile acestea.  (Geneza 37:11)

A îmbrăţişat, de asemenea, pe toţi fraţii lui, plângând. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el.  (Geneza 45:15)

„Mulţi dintre cei care nu au fost trecuţi prin încercări par creştini excelenţi, vieţile lor par fără greşeală; însă Dumnezeu vede că ei au trăsături de caracter care trebuie să le fie arătate, înainte ca ei să poată vedea şi corecta… În providenţa lui Dumnezeu, noi suntem aşezaţi în situaţii care solicită exercitarea unor calităţi ale minţii care să dezvolte caracterul în diferite împre -jurări… Creştinii cu numele pot duce vieţi ireproşabile în ceea ce priveşte exteriorul; dar, atunci când o schimbare de împrejurare îi aruncă în situaţii cu totul diferite, se dau pe faţă trăsături puternice de caracter care ar fi rămas ascunse dacă împrejurările exterioare ar fi rămas aceleaşi.” – Testimonies, vol. 4, pg. 55, 56 engl. (Cap.: „Binefacere adevărată”).

„Dumnezeu a dorit ca [Iosif] să obţină o experienţă prin ispite, împo-triviri şi greutăţi ca să-l pregătească să deţină o poziţie înălţată.” – Comentarii
biblice, vol. 1, pg. 1097 engl.

 

Miercuri 31 decembrie
4. MOMENTE DE ÎNCERCARE

a. Vorbiţi despre unele din motivele pentru care Dumnezeu îngă-duie ca unele experienţe să dureze mai mult decât ne-ar plăcea. Psalmii 26:2; Evrei 12:11; Iacov 5:7-11; Apocalipsa 14:12 (p.p).

 Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii şi inima!  (Psalmi 26:2)

Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.  (Evrei 12:11)

Fiţi, dar, îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă al pământului, şi îl aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape. Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă. Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului. Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.  (Iacov 5:7-11)

Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”  (Apocalipsa 14:12)

„Nimeni dintre cei care primesc Cuvântul lui Dumnezeu nu este scutit de greutăţi şi încercări; dar atunci când vine nenorocirea, adevăratul creştin nu este cuprins de nelinişte, neîncredere şi nici nu cade în deznădejde. Deşi nu putem vedea cum se va rezolva problema sau nu putem discerne scopul providenţei lui Dumnezeu, nu trebuie să ne lepădăm de încrederea noastră. Amintindu-ne de îndurările pline de gingăşie ale Domnului, ar trebui să aruncăm grijile noastre asupra Sa şi să aşteptăm cu răbdare izbăvirea Sa. Prin luptă este întărită viaţa spirituală. Încercările îndurate cu bine dezvoltă statornicia de caracter şi preţioasele daruri spirituale. Ade-sea, rodul desăvârşit al credinţei, blândeţii şi dragostei se maturizează cel mai bine în mijlocul norilor şi întunericului furtunii.” – Parabolele Domnului Hristos, pg. 60, 61 engl. (cap. 2, subcap.: „În pământ bun”).

b. Care este cea mai mare provocare pentru credinţa noastră în tim-pul unei încercări mai lungi? Evrei 10:35-39; Psalmii 27:14.

 Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.  (Evrei 10:35-39)

Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!  (Psalmi 27:14)

„Pentru că împrejurările se schimbă şi apar dezamăgiri, pentru că nu primeşti atât de mult ajutor pe cât ai sperat pentru zidirea lucrării, nu trebuie să te descurajezi din această cauză. Lasă toate grijile la picioarele Mân -tuitorului. ‚Cereţi şi veţi căpăta.’ (Ioan 16:24). Faceţi tot ce vă stă în putin -ţă, apoi aşteptaţi cu răbdare, speranţă şi bucurie, pentru că făgăduinţa lui Dumnezeu nu poate da greş. Viaţa lui Hristos plină de eforturi neobosite a fost înregistrată pentru încurajarea noastră. El nu a dat greş, nici nu s-a descurajat. În timpul încercării, aveţi răbdare. Răbdarea este un giuvaier preţios. Ea dă sănătate inimii şi minţii. Aşteptaţi-L pe Domnul până când El vede că sunteţi pregătiţi să primiţi şi să apreciaţi binecuvântările pe care le cereţi. Exercitaţi credinţa, chiar dacă încercările sunt aspre. ‚Credinţa este esenţa lucrurilor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute.’ (Evrei 11:1 engl.). Din credinţă se naşte nădejdea.

Este nevoie de stăpânire de sine pentru a accepta dezamăgirea cu umilinţă; însă Isus vă înţelege nevoile. Fiecare rugăciune înălţată lui cu since -ritate şi credinţă va fi primi răspuns. După ce aţi făcut tot ce aţi putut mai bine, refuzaţi să vă lăsaţi pradă descurajării şi disperării. Când sunteţi în-conjuraţi de greutăţi aparent de netrecut, atunci este timpul cel mai potrivit să vă încredeţi în Domnul.” – The Review and Herald, 30 mai 1912.

 

Joi 1 ianuarie

a. Cum a ajuns Iosif, în cele din urmă, să creadă că aceste vise erau descoperiri divine, în ciuda respingerilor anterioare ale fraţilor lui? Genesa 40:8; 41:15, 16.

 Ei i-au răspuns: „Am visat un vis şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiţi-mi, dar, visul vostru.”  (Geneza 40:8)

Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci; şi am aflat că tu tălmăceşti un vis îndată după ce l-ai auzit.” Iosif a răspuns lui faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon!”  (Geneza 41:15-16)

„Iosif nu şi-a atribuit sieşi slava. El i-a atras atenţia lui faraon la Dum-nezeu, spunând: ‚Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon!’ (Genesa 41:16).

„Prin înţelepciunea dată lui de Dumnezeu, Iosif a putut să vadă care era adevărata semnificaţie a visului. El a văzut felul minunat al lui Dumnezeu de a lucra şi el i-a prezentat în mod clar lui faraon întreaga chestiune.” – The Youth Instructor, 11 martie 1897.

„Răspunsul lui Iosif dat regelui arată umilinţa şi credinţa lui în Dumnezeu. El neagă cu modestie onoarea de a avea prin sine acea înţelepciune superioară. ‚Nu este în mine.’ (Genesa 41:16 p.p. engl.). Numai Dumnezeu poate explica aceste taine.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 220 engl. (cap. 20).

b. Cu ce scop dă Dumnezeu anumite vise şi viziuni în zilele de pe urmă? Ioel 2:28-31; Faptele Apostolilor 10:9-28.

 După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa vise, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea. Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna, în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.  (Ioel 2:28-31)

A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea. L-a ajuns foamea şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească. A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. Şi un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie şi mănâncă.” „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.” Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.” Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer. Pe când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese, iată că, oamenii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo. Şi, pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni; scoală-te, coboară-te şi du-te cu ei fără şovăire, căci Eu i-am trimis.” Petru deci s-a coborât şi a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela pe care-l căutaţi; ce pricină vă aduce?” Ei au răspuns: „Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui şi să audă cuvintele pe care i le vei spune.” Petru deci i-a chemat înăuntru şi i-a găzduit. A doua zi, s-a sculat şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi câţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase. Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat. Dar Petru l-a ridicat şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!” Şi, vorbind cu el, a intrat în casă şi a găsit adunaţi pe mulţi. „Ştiţi”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat.  (Faptele apostolilor 10:9-28)

„Dragă cititorule, îţi recomand Cuvântul lui Dumnezeu ca regulă a credinţei şi practicii tale. Prin acel Cuvânt vom fi judecaţi. În acel Cuvânt, Dumnezeu a promis să dea viziuni în ‚zilele din urmă’; nu pentru o nouă regulă a credinţei, ci pentru mângâierea poporului Său şi pentru a-i îndrepta pe cei care rătăcesc de la adevărul Bibliei. În acelaşi fel S-a purtat Dum -nezeu cu Petru când urma să-l trimită să predice neamurilor.” – Experienţe şi viziuni, pg. 78 engl. (cap.: „Visele lui Ellen White”).

 

Vineri 2 ianuarie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce ar trebui să fim atenţi ca să nu luăm în râs pe cineva care a avut un vis?

2. Explicaţi de ce nu-i place firii omeneşti să se plece înaintea altei persoane care are autoritate.

3. Care este scopul încercărilor în viaţa creştină?

4. Ce caracteristici ale credinţei noastre vor fi produse de greutăţile prin care trecem?

5. Să ne aşteptăm în viitor la mai multe vise şi viziuni?