Lecţia 12. Reunirea familiei

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28).

„Toate experienţele şi situaţiile sunt lucrătorii lui Dumnezeu, prin care binele este adus la noi. Să privim la lumina din spatele norului.” – My Life Today, pg. 185.

Recomandare pentru studiu: The Signs of the Times, 5 februarie 1888.

Duminică 15 martie
1. Călăuzirea lui Dumnezeu

a. Cum a arătat Iosif fraţilor lui că tot ceea ce se întâmplase înainte venise ca rezultat al providenţei lui Dumnezeu şi nu prin voinţă omenească? Genesa 45:5-13.

(Gen 45:5-13) 5 Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. 6 Iată sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş. 7 Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. 8 Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui faraon, stăpân peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului. 9 Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu şi spuneţi-i: „Aşa a vorbit fiul tău Iosif: „Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine şi nu zăbovi! 10 Vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi şi tot ce este al tău. 11 Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; şi astfel nu vei pieri tu, casa ta şi tot ce este al tău. 12 Voi vedeţi cu ochii voştri, şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc. 13 Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt şi tot ce aţi văzut; şi aduceţi aici cât mai curând pe tatăl meu.”

b. În calitate de creştini, ce ar trebui să căutăm mereu şi să recunoaştem? Iacov 4:13-15; Proverbele 16:9; Matei 26:39.

(Iac 4:13-15) 13 Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!”, 14 şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. 15 Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”

(Prov 16:9) 9 Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. 

(Mat 26:39) 39 Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ şi S-a rugat, zicând: „Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.”

„Mulţi sunt încă încercaţi… Ei nu aud glasul lui Dumnezeu care le vorbeşte direct din ceruri, dar El îi cheamă prin învăţăturile cuvântului Său şi evenimentele providenţei Sale. Poate că li se cere să renunţe la o carieră care promite bogăţie şi onoare, să părăsească legături apropiate şi profitabile şi să se despartă de rude, să pornească pe o cale care pare a fi o cale a jertfirii de sine, a greutăţilor şi a sacrificiului. Dumnezeu are pentru ei o lucrare de făcut; dar o viaţă de comoditate şi influenţa prietenilor şi a rudelor i-ar împiedica să dezvolte tocmai acele trăsături care sunt esenţiale pentru împlinirea ei. El îi cheamă de la influenţele şi ajutorul omenesc şi-i conduce să simtă nevoia de ajutorul Său şi să depindă doar de El, ca El să Se poată descoperi lor. Cine este gata ca la chemarea Providenţei să renunţe la planurile nutrite şi la legăturile apropiate? Cine doreşte să primească noi datorii şi să intre în câmpuri neîncercate, împlinind lucrarea lui Dumnezeu cu o inimă hotărâtă şi binevoitoare, de dragul lui Hristos privind pierderile ca un câştig?” – Patriarhi şi profeţi, pg. 126, 127 engl. (cap. 11).

 

Luni 16 martie
2. Vestea bună
a. Cât de dulci sunt căile lui Dumnezeu dacă avem suficientă încredere în ele? Genesa 45:14, 15. Ce a trebuit să mărturisească fraţii lui Iosif?

(Gen 45:14-15) 14 El s-a aruncat pe gâtul fratelui său Beniamin şi a plâns; şi Beniamin a plâns şi el pe gâtul lui. 15 A îmbrăţişat, de asemenea, pe toţi fraţii lui, plângând. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el.

„[Fraţii lui Iosif] şi-au mărturisit în umilinţă greşelile pe care le comiseră faţă de Iosif şi l-au rugat să-i ierte şi s-au bucurat nespus că l-au găsit în viaţă; pentru că suferiseră mustrări de conştiinţă şi o mare durere sufletească de la fapta lor crudă faţă de el. Iar acum, când ştiau că nu se făcuseră vinovaţi de sângele lui, mintea lor apăsată a fost eliberată. Iosif i-a iertat pe fraţii lui cu dragă inimă şi i-a trimis acasă încărcaţi cu provizii, care şi tot ceea ce era necesar pentru mutarea familiilor lor şi a
tatălui lor în Egipt.” – The Spirit of Prophecy, vol. 1, pg. 151.

b. Ce eveniment dă pe faţă marea dragoste a lui Iosif faţă de fratele lui mai mic? Genesa 45:16-23. De ce a luat Iosif o măsură de precauţie în timp ce fraţii lor plecau? Genesa 45:24.

(Gen 45:16-23) 16 S-a răspândit vestea în casa lui faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui faraon şi slujitorilor lui. 17 Faraon a zis lui Iosif: „Spune fraţilor tăi: „Iată ce să faceţi: Încărcaţi-vă dobitoacele şi plecaţi în ţara Canaanului; 18 luaţi pe tatăl vostru şi familiile voastre şi veniţi la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în ţara Egiptului şi veţi mânca grăsimea ţării. 19 Ai poruncă să le spui: „Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului care pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru şi veniţi. 20 Să nu vă pară rău de ceea ce veţi lăsa; căci tot ce este mai bun în ţara Egiptului va fi pentru voi.” 21 Fiii lui Israel au făcut aşa. Iosif le-a dat care, după porunca lui faraon; le-a dat şi merinde pentru drum. 22 Le-a dat la toţi haine de schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute de sicli de argint şi cinci haine de schimb. 23 Tatălui său i-a trimis zece măgari încărcaţi cu ce era mai bun în Egipt şi zece măgăriţe încărcate cu grâu, pâine şi merinde, pentru ca să aibă pe drum.

(Gen 45:24) 24 Apoi a dat drumul fraţilor săi, care au plecat; şi le-a zis: „Să nu vă certaţi pe drum.”

„[Iosif] se temea ca nu cumva [fraţii lui] să intre într-o dispută şi să se acuze unul pe altul cu privire la purtarea lor crudă faţă de el.” – Idem., pg. 151, 152.

c. Cum a reacţionat Iacov la vestea că Iosif era încă în viaţă? Ce păcat dureros au fost nevoiţi fraţii să mărturisească după toţi acei ani? Genesa 45:25-28.

(Gen 45:25-28) 25 Ei au ieşit din Egipt şi au ajuns în ţara Canaanului, la tatăl lor, Iacov. 26 Şi i-au spus: „Iosif tot mai trăieşte şi chiar el cârmuieşte toată ţara Egiptului.” Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea. 27 Când i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif şi a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s-a înviorat. 28 Şi Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăieşte! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte.”

„Fiii lui Iacov s-au întors la tatăl lor cu veşti pline de bucurie: ‚Iosif tot mai trăieşte şi chiar el cârmuieşte toată ţara Egiptului.’ La început, bărbatul în vârstă a fost copleşit; el nu putea crede ce auzea; dar, când a văzut lungul şir de care şi animale încărcate şi când Beniamin era iarăşi cu el, a fost convins şi, nespus de bucuros, a exclamat: ‚Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăieşte! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte.’ (Genesa 45:26, 28). Mai rămânea încă un act de umilinţă pentru cei zece fraţi. Ei i-au mărturisit acum tatălui lor cruzimea şi înşelăciunea lor care, timp de atât de mulţi ani, amărâseră viaţa sa şi a lor. Iacov nu-i bănuise de un păcat atât de
josnic, dar a văzut că totul a fost condus spre bine şi el i-a iertat şi binecuvântat pe copiii săi care greşiseră.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 231, 232 engl. (cap. 21).

 

Marţi 17 martie
3. Iacov îşi recâştigă fiul

a. Ce ar trebui să învăţăm din felul în care Iacov a dorit să fie sigur de binecuvântarea lui Dumnezeu înainte de a pleca din ţara făgăduită a Canaanului? Genesa 46:1-7.

(Gen 46:1-7) 1 Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac. 2 Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!” 3 Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare. 4 Eu însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt şi Eu însumi te voi scoate iarăşi de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.” 5 Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor, Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe care le trimisese faraon ca să-l ducă. 6 Şi-au luat şi turmele şi averile pe care le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s-a dus în Egipt cu toată familia lui. 7 A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui şi pe toată familia lui.

„[Iacov] şi-a început călătoria cu o inimă plină de încântare şi, când a ajuns la Beer-Şeba, a adus jertfe de recunoştinţă şi s-a rugat lui Dumnezeu ca să-l binecuvânteze şi să-i facă de cunoscut dacă mutarea lor în Egipt Îi era plăcută. Iacov a dorit o dovadă de la Dumnezeu că el avea să meargă cu ei. [Genesa 46:2-4 citat]” – The Spirit of Prophecy, vol. 1, pg. 152.

„Trebuie să venim la Domnul cu toate poverile noastre căutând înţelepciune de sus ca să ne călăuzească la orice pas.” – The Signs of the Times, 15 august 1892.

b. De ce a dorit Dumnezeu ca poporul Său să se mute în Egipt? Genesa 46:3; 12:1, 2; Psalmii 105:17, 20-24.

(Gen 46:3) 3 Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.

(Gen 12:1-2) 1 Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. 2 Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.

(Ps 105:17) 17 Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob.

(Ps 105:20-24) 20 Atunci împăratul a trimis să-i scoată lanţurile, şi stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit. 21 L-a pus domn peste casa lui şi dregătorul tuturor averilor lui, 22 ca să lege după plac pe domnitorii lui şi să înveţe pe bătrânii lui înţelepciunea. 23 Atunci Israel a venit în Egipt, şi Iacov a locuit în ţara lui Ham. 24 Domnul a înmulţit pe poporul Său foarte mult şi l-a făcut mai puternic decât potrivnicii lui.

„Lui Avraam i se dăduse făgăduinţa că urmaşii săi aveau să fie fără număr ca stelele, totuşi până acum poporul ales crescuse încet. Iar ţara Canaanului nu oferea un loc prielnic pentru dezvoltarea unei naţiuni aşa cum fusese profetizat. Se afla în posesia unor puternice triburi păgâne iar ele nu aveau să fie deposedate până ‚la al patrulea neam’ (Genesa 15:16). Dacă urmaşii lui Israel urmau să devină un popor numeros aici, trebuia fie să-i alunge pe locuitorii ţării, fie să se împrăştie printre ei… Egiptul, însă, a oferit condiţiile necesare pentru împlinirea scopului divin. O parte bine udată şi fertilă a ţării le-a fost pusă la dispoziţie, oferind toate avantajele pentru
creşterea lor rapidă.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 232 engl. (cap. 21).

c. Cum s-a împlinit ultima dorinţă a lui Iacov? Genesa 46:29, 30.

(Gen 46:29-30) 29 Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi-a pregătit carul şi s-a suit ca să se ducă în Gosen, în întâmpinarea tatălui său, Israel. Cum l-a văzut, s-a aruncat pe gâtul lui şi a plâns multă vreme pe gâtul lui. 30 Israel a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa, şi tu tot mai trăieşti.”

„[În ţinutul Gosen] a venit Iosif în carul său oficial însoţit de o suită princiară. Strălucirea din jurul său şi demnitatea poziţiei sale au fost uitate; un singur gând îi umplea mintea, o singură dorinţă îi mişca inima. Privind la călătorii care se apropiau, dragostea, care fusese reprimată atât de mulţi şi îndelungaţi ani, nu a mai putut fi nicidecum controlată. El a sărit din carul lui şi a alergat înainte pentru a-i ura bun venit tatălui său.” – Idem., pg. 233.

 

Miercuri 18 martie
4. Nu se caută nicio răzbunare

a. De ce l-a făcut Iacov pe Iosif să jure că-i va duce trupul înapoi în ţara Canaanului? Gensa 47:27-31; 17:8.

(Gen 47:27-31) 27 Israel a locuit în ţara Egiptului, în ţinutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut şi s-au înmulţit foarte mult. 28 Iacov a trăit şaptesprezece ani în ţara Egiptului; şi zilele anilor vieţii lui Iacov au fost de o sută patruzeci şi şapte de ani. 29 Când s-a apropiat Israel de clipa morţii, a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu bunătate şi credincioşie faţă de mine: să nu mă îngropi în Egipt. 30 Ci când mă voi culca lângă părinţii mei, să mă scoţi afară din Egipt şi să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif a răspuns: „Voi face după cuvântul tău.” 31 Iacov a zis: „Jură-mi.” şi Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu faţa pe căpătâiul patului.

(Gen 17:8) 8 Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.”

b. De ce anume s-au temut fraţii lui Iosif atunci când Iacov a murit? Şi de ce? Genesa 50:14-18.

(Gen 50:14-18) 14 Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s-a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu el, ca să îngroape pe tatăl său. 15 Când au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi şi ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?” 16 Şi au trimis să spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte: 17 „Aşa să vorbiţi lui Iosif: „Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!” Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns când a auzit cuvintele acestea. 18 Fraţii lui au venit şi s-au aruncat ei înşişi cu faţa la pământ înaintea lui şi i-au zis: „Suntem robii tăi.”

„După înmormântarea lui Iacov, teama a umplut iarăşi inima fraţilor lui Iosif. În ciuda bunătăţii sale faţă de ei, vinovăţia îi făcea să fie neîncrezători şi suspicioşi. Poate că el nu făcuse decât să amâne răzbunarea lui, din respect faţă de tatăl lor şi acum avea să trimită asupra lor mult întârziata pedeapsă pentru nelegiuirea lor. Nu îndrăzneau să apară înaintea lui în persoană, ci au trimis un mesaj: ‚Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte: ‚Aşa să vorbiţi lui Iosif: ‚Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!’’… Această solie l-a afectat pe Iosif până la lacrimi şi, încurajaţi de aceasta, fraţii lui au venit şi au căzut înaintea lui cu cuvintele: ‚‚Suntem robii tăi.’ Dragostea lui Iosif pentru fraţii săi era adâncă şi lipsită de orice egoism; iar pe el îl durea gândul că aceştia puteau să-l privească
ca purtând în suflet un spirit de răzbunare faţă de ei. Iosif le-a zis: ‚Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu?’’ (Genesa 50:16-19).” – Patriarhi
şi profeţi, pg. 239 engl. (cap. 21).

c. Explicaţi de ce Iosif nu era plin de ranchiună sau de dorinţa de răzbunare. Genesa 50:19-21; Romani 12:17-21.

(Gen 50:19-21) 19 Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? 20 Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr. 21 Fiţi, dar, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile.

(Rom 12:17-21) 17 Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. 18 Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii. 19 Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. 20 Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei îngrămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” 21 Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine.

„Când fraţii lui Iosif şi-au recunoscut păcatul înaintea lui, el i-a iertat din toată inima şi, prin faptele lui de bunăvoinţă şi dragoste, a arătat că nu nutrea resentimente din cauza felului plin de cruzime în care se purtaseră faţă de el.” – The Signs of the Times, 5 februarie 1880.

„Unul dintre cele mai obişnuite păcate şi unul cu cele mai vătămătoare rezultate este păcatul îngăduinţei unui spirit neiertător. Câţi nu nutresc o ură puternică sau un spirit de răzbunare ca mai apoi să se plece înaintea lui Dumnezeu şi să-i ceară să fie iertaţi aşa cum iartă şi ei. Sigur că ei nu pot avea o apreciere corectă a importanţei acestei rugăciuni altfel nu ar îndrăzni să o rostească cu buzele lor… Dacă, în toată umblarea lor de zi cu zi, creştinii ar pune în practică principiile acestei rugăciuni, ce schimbare
binecuvântată ar avea loc în biserică şi în lume! Aceasta ar fi cea mai convingătoare mărturie care ar putea fi dată cu privire la realitatea religiei Bibliei.” – Testimonies, vol. 5, pg. 170, 171 engl. 

 

Joi 19 martie
5. Ţara făgăduinţei

a. Ce făgăduinţă profetică a făcut Iosif celor iubiţi ai lui chiar înainte ca el să moară? Cine a fost chemat să împlinească acea făgăduinţă?
Genesa 50:22-26; Exodul 3:1-10.

(Gen 50:22-26) 22 Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său; şi a trăit o sută zece ani. 23 Iosif a văzut pe fiii lui Efraim până la al treilea neam; şi fiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui. 24 Iosif a zis fraţilor săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.” 25 Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.” 26 Iosif a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într-un sicriu în Egipt.

(Exod 3:1-10) 1 Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustiu şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. 2 Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc. 3 Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul.” 4 Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” 5 Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” 6 Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu. 7 Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. 8 M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii. 9 Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine şi am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii. 10 Acum, vino, Eu te voi trimite la faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”

„[Exodul 3:2-10 citat] Sosise timpul când Dumnezeu avea să-l facă pe Moise să schimbe toiagul de păstor cu toiagul lui Dumnezeu, căruia avea să-i dea puterea să facă semne şi minuni în eliberarea poporului Său de sub apăsare şi în păstrarea lui în timp ce era urmărit de vrăjmaşii lui.” – Spiritual Gifts, vol. 3, pg. 188.

b. De ce a fost această făgăduinţă atât de importantă pentru Iosif şi urmaşii lui? Genesa 17:7, 8; Evrei 11:13-16.

(Gen 17:7-8) 7 Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine. 8 Ţie, şi seminţei tale după tine, îţi voi da ţara în care locuieşti acum ca străin, şi anume îţi voi da toată ţara Canaanului în stăpânire veşnică; şi Eu voi fi Dumnezeul lor.”

(Evr 11:13-16) 13 În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. 14 Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. 15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. 16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.

„Dumnezeu i-a dat lui Avraam prilejul să vadă această moştenire nepieritoare şi, cu nădejdea aceasta, el a fost mulţumit. ‚Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu’ (Evrei 11:9, 10). Cu privire la urmaşii lui Avraam, este scris: ‚ În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ” (versetul 13). Noi trebuie să trăim aici ca străini şi călători, dacă dorim să câştigăm ‚o patrie mai bună, adică o patrie cerească’ (versetul 16). Aceia care sunt copii ai lui Avraam vor umbla după cetatea pe care o aştepta şi el, ‚al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.’” – Patriarhi şi profeţi, pg. 170 engl. (cap. 14).

 

Vineri 20 martie
Întrebări recapitulative personale

1. Cum ne poate schimba atitudinea în viaţă credinţa în providenţa lui Dumnezeu?
2. De ce este mult mai bine să ne mărturisim păcatele mai devreme decât mai târziu?
3. Enumeraţi motivele pentru care Dumnezeu l-a condus pe poporul Său în Egipt.
4. Care păcat distruge prea adesea dragostea şi pacea dintre fraţi de corp?
5. U nde era concentrată credinţa patriarhilor?