Administratori în Zilele din Urmă (II)

Lecția 9. Daruri de recunoștință și grijă pentru săraci

TEXT DE MEMORIZAT: „Ce voi întoarce Domnului pentru toate binefacerile Lui față de mine?” (Psalmi 116:12 engl. KJV).

„Dărnicia noastră tăgăduitoare de sine, darurile noastre de bună voie, trebuie să dea dovadă despre faptul că adevărul și-a îndeplinit lucrarea în inimile noastre.”—The Review and Herald, 14 iulie 1904.

Recomandare pentru studiu: Mărturii pentru comunitate, vol. 3, p. 390-399 engl. (cap. 33, Zecimi și daruri); Ibid., vol. 4, p. 462-476 engl. (cap. 41, Sfințenia votului).

Duminică 20 noiembrie

1. CREATORUL DEŢINE TOTUL

a. Despre ce ni se amintește atunci când ne gândim la dreptul de proprietate asupra lumii? Psalmi 95:3-5; Proverbe 3:9; 1 Corinteni 6:19 (ultima parte), 20.

Psalmi 95:3-5: „Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Împărat mare, mai presus de toți dumnezeii. El ține în mână adâncimile pământului și vârfurile munților (engl. „tăria dealurilor) sunt ale Lui. A Lui este marea, El a făcut-o, și mâinile Lui au întocmit uscatul.”

Proverbe 3:9: „Cinstește pe Domnul cu averile tale și cu cele dintâi roade din tot venitul tău.”

1 Corinteni 6:19 u.p. 20: „... Și că voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”

„Dumnezeu și-a pus mâna asupra tuturor lucrurilor, atât asupra omului cât și asupra posesiunilor sale; pentru că toate Îi aparțin. El spune: Eu sunt proprietarul lumii; universul este al Meu, și Eu îți cer să consacri serviciului Meu cele dintâi roade din tot ceea ce Eu, prin binecuvântarea Mea, am făcut să ajungă în mâinile tale.”—Sfaturi despre isprăvnicie, p. 72 engl. (cap. 13, Fundamentat pe principii veșnice).

„Banii nu sunt ai noștri; casele și terenurile, picturile și mobila, veșmintele și articolele de lux, nu ne aparțin nouă. Suntem peregrini, suntem străini. Avem doar primite pe încredere acele lucruri care sunt necesare pentru sănătate și viață... Binecuvântările noastre ne sunt date pe încredere, pentru a testa dacă putem fi încredințați cu bogățiile veșnice. Dacă îndurăm testul din partea lui Dumnezeu, atunci vom primi acea posesiune cumpărată care trebuie să fie a noastră - slavă, onoare și nemurire.

Dacă poporul nostru ar investi în cauza lui Dumnezeu banii pe care El ni i-a încredințat pe încredere, acea parte pe care ei o cheltuie în satisfacere egoistă, în idolatrie, ei ar strânge comoară în cer, și ar îndeplini tocmai lucrarea pe care Dumnezeu le-o cere ca ei să o facă. Însă, asemenea omului bogat din parabolă, ei trăiesc somptuos (grandios, fastuos). Banii pe care Dumnezeu li i-a împrumutat pe încredere pentru a fi folosiți pentru slava numelui Său, ei îi cheltuiesc în mod extravagant. Ei nu se opresc să ia în considerare responsabilitatea lor față de Dumnezeu. Ei nu se opresc să considere faptul că nu prea departe va fi o zi a socotelilor, când ei trebuie să dea socoteală de isprăvnicia lor.”—Căminul adventist, p. 367 engl. (cap. 60, Administratori ai lui Dumnezeu).

Luni 21 noiembrie

2. DARURI DE MULŢUMIRE, BUNĂ-VOIE ȘI PENTRU VINĂ

a. Ce ne învață Biblia despre dăruire? Psalmi 50:14; 116:12.

Psalmi 50:14: „Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulțumiri și împlinește-ți juruințele făcute Celui Preaînalt!”

Psalmi 116:12: „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine?”

„Iacov a simțit că Dumnezeu avea de la el așteptări pe care el trebuia să le recunoască, și că dovezi speciale ale favorii divine oferite lui cereau să fie întoarse. Tot astfel, fiecare binecuvântare revărsată asupra noastră cere din partea noastră un răspuns față de Autorul tuturor îndurărilor noastre...

Timpul nostru, talentele noastre, proprietatea noastră, ar trebui să fie devotate în mod sacru Celui care ne-a dat pe încredere aceste binecuvântări. Ori de câte ori se realizează în favoarea noastră o eliberare specială, sau când favoruri noi și neașteptate ne sunt oferite, ar trebui să recunoaștem bunătatea lui Dumnezeu, nu doar exprimându-ne gratitudinea prin cuvinte, ci, asemenea lui Iacov, prin daruri și jertfe pentru cauza Sa. După cum continuăm să primim binecuvântări de la Dumnezeu, tot la fel trebuie să continuăm să dăm.”—Patriarhi și profeți, p. 187, 188 engl. (cap. 17, Fuga și exilul lui Iacov).

b. De ce a văzut Ezechia nevoia de o reformă în Iuda? 2 Cronici 29:1-7, 27-33. De ce reformă avem nevoie și noi astăzi?

2 Cronici 29:1-7, 27-33: „Ezechia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci și cinci de ani și a domnit douăzeci și nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abia, fata lui Zaharia. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis ușile Casei Domnului și le-a dres. A adus pe preoți și pe leviți, pe care i-a strâns în locul deschis dinspre răsărit, și le-a zis: „Ascultați-mă, leviților! Acum sfințiți-vă, sfințiți Casa Domnului Dumnezeului părinților voștri și scoateți afară din Sfântul Locaș ce este necurat. Căci părinții noștri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului nostru. L-au părăsit, și-au abătut privirile de la cortul Domnului și i-au întors spatele. Au închis chiar ușile pridvorului și au stins candelele, și n-au adus Dumnezeului lui Israel nici tămâie, nici arderi-de-tot în Sfântul Locaș... 27-33 Ezechia a poruncit să aducă arderea-de-tot pe altar și, în clipa când a început arderea-detot, a început și cântarea Domnului, în sunetul trâmbițelor și instrumentelor lui David, împăratul lui Israel. Toată adunarea s-a închinat, a cântat cântarea și a sunat din trâmbițe până s-a isprăvit arderea-de-tot. Și, când au isprăvit de adus arderea-de-tot, împăratul și toți cei ce erau cu el au îngenuncheat și s-au închinat. Apoi, împăratul Ezechia și căpeteniile au zis leviților să laude pe Domnul cu cuvintele lui David și ale prorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie și s-au plecat și s-au închinat. Ezechia a luat atunci cuvântul și a zis: „Acum, după ce v-ați sfințit în slujba Domnului, apropiați-vă, aduceți dobitoacele pentru jertfă și aduceți jertfe de mulțumire la Casa Domnului.” Și adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă și a adus jertfe de mulțumire și toți cei pe care-i îndemna inima au adus arderi-detot. Numărul arderilor-de-tot aduse de adunare a fost de șaptezeci de boi, o sută de berbeci și două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere-de-tot Domnului. Și au mai închinat Domnului șase sute de boi și trei mii de oi.”

„A existat o mare neglijare a datoriei. Mulți au reținut mijloacele pe care Dumnezeu le pretinde ca ale Sale, și făcând aceasta, ei au comis jaf contra lui Dumnezeu. Inimile lor egoiste nu au dat a zecea parte din tot venitul lor, așa cum cere Dumnezeu. Ei nu au venit nici la adunările anuale cu darurile lor de bună voie, cu darurile lor de mulțumire, și cu jertfele lor pentru vină. Mulți au venit cu mâna goală înaintea Domnului. ‚Va jefui un om pe Dumnezeu? Totuși, voi m-ați jefuit. Însă voi spuneți, În ce te-am jefuit? În zecimi și daruri’ [Maleahi 3:8 engl. KJV].”—Mărturii pentru comunitate, vol. 3, p. 510 engl. (cap. Apeluri pentru mijloace).

„Aduceți darurile voastre pentru vină, darurile voastre de recunoștință, și darurile voastre de bună voie; smeriți-vă inimile înaintea lui Dumnezeu, și El va fi găsit întotdeauna gata să primească și să ierte.”—The Review and Herald, 8 iulie 1880.

„Solii [Domnului] nu ar trebui să fie împiedicați în lucrarea lor de a răspândi cuvântul vieții. În timp ce ei prezintă adevărul, ar trebui să aibă mijloace pe care să le investească pentru înaintarea lucrării, [ceea] ce trebuie făcut la timpul potrivit pentru a avea cea mai bună și mai salvatoare influență. Fapte de milă trebuie să fie făcute; săracii și cei suferinzi trebuie să fie ajutați. Daruri și jertfe trebuie să fie rânduite pentru acest scop. În special în câmpuri noi, unde standardul adevărului nu a fost încă ridicat niciodată până acum, această lucrare trebuie să fie îndeplinită.”—Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 384, 385 engl. (cap. 33, Zecimi și daruri).

Marți 22 noiembrie

3. GENEROZITATE LEVITICĂ

a. Cum a combinat Dumnezeu datoria și binecuvântarea? Proverbe 11:24, 25.

Proverbe 11:24, 25: „Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat; și altul care economisește prea mult nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el.”

„Sistemul levitic s-a distins într-o manieră remarcabilă prin sfințirea proprietății. Când vorbim despre zecime ca standardul contribuțiilor iudaice pentru scopuri religioase, nu vorbim cu pricepere. Domnul menținea cerințele Sale în prim plan, și în fiecare articol, lor li se amintea despre Dătător, prin faptul că li se cerea să Îi restituie...

Câțiva puțini, conștiincioși, îi restituiau lui Dumnezeu aproape o treime din tot venitul lor pentru beneficiul intereselor religioase și pentru cei săraci. Aceste cerințe nu erau adresate unei anumite clase din popor, ci tuturor, cerința fiind proporțională cu cantitatea posedată.”—Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 467, 468 engl. (cap. 41, Sfințenia legămintelor) [Sublinierea autorului].

„Ori de câte ori poporul lui Dumnezeu, în orice perioadă a lumii, a îndeplinit cu voioșie și cu inimă largă planul Său de dăruire sistematică și de daruri și jertfe, ei au realizat promisiunea neschimbătoare că prosperitatea va însoți toate lucrările lor exact în măsura în care ei ascultau de cerințele Sale.”—Ibid., vol. 3, p. 395 engl. (cap. 33, Zecimi și daruri).

b. Când facem jurăminte și voturi financiare, ce trebuie să nu uităm niciodată? Eclesiastul 5:4, 5; Psalmi 66:13, 14.

Eclesiastul 5:4, 5: „Dacă ai făcut o juruință lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlinești, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlinește juruința pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nicio juruință decât să faci o juruință și să n-o împlinești.”

Psalmi 66:13, 14: De aceea, voi merge în Casa Ta cu arderi-de-tot, îmi voi împlini juruințele făcute Ţie, juruințe care mi-au ieșit de pe buze, pe care mi le-a rostit gura când eram la strâmtorare.”

„Dumnezeu vrea ca membrii bisericii Sale să considere obligațiile lor față de El la fel de constrângătoare ca datoria lor față de vânzătorul de la piață. Fiecare să își revizuiască viața trecută și să vadă dacă au fost neglijate ceva legăminte neîmplinite, și apoi să facă eforturi suplimentare pentru a plăti ‚ultimul bănuț’, pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm și să facem față deciziei finale a unui tribunal unde nimic nu va rezista testului, decât integritatea și veracitatea (ceea ce e conform cu realitatea, cu adevărul).” —Ibid., vol. 4, p. 476 engl. (cap. 41, Sfințenia legămintelor).

„Dumnezeu a rezervat în mod absolut o parte specifică din timpul și mijloacele noastre. A ignora aceste pretenții înseamnă a-L jefui pe Dumnezeu. Creștinii se laudă că privilegiile lor întrec cu mult pe cele ale epocii iudaice. Să fim noi, atunci, mulțumiți să dăm mai puțin cauzei lui Dumnezeu, decât dădea poporul Său din vechime? Zecimea era doar o parte din generozitatea lor. Numeroase alte daruri se cereau dincolo de darurile de bună voie sau de mulțumire, care erau atunci, ca și acum, o obligație permanentă.”—The Review and Herald, 16 mai 1882.

Miercuri 23 noiembrie

4. A DOUA ZECIME

a. În sistemul economic iudaic, ce era a doua zecime - și care era scopul ei? Deuteronom 14:22, 23, 27-29; 26:12, 13.

Deuteronom 14:22, 23, 27-29: „Să iei zeciuială din tot ce-ți va aduce sămânța, din ce-ți va aduce ogorul în fiecare an. Și să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-Și așeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău și din untdelemnul tău și întâii născuți din cireada și turma ta, ca să te înveți să te temi totdeauna de Domnul Dumnezeul tău... 27-29 Să nu părăsești pe levitul care va fi în cetățile tale, căci n-are nici parte de moșie, nici moștenire cu tine. După trei ani, să scoți toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea și s-o pui în cetățile tale. Atunci să vină levitul, care n-are nici parte, nici moștenire cu tine, străinul, orfanul și văduva care vor fi în cetățile tale și să mănânce și să se sature, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale.”

Deuteronom 26:12, 13: „După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului și văduvei, și ei să mănânce și să se sature în cetățile tale. Să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: ‘Am scos din casa mea ce este sfințit și l-am dat levitului, străinului, orfanului și văduvei, după toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu; n-am călcat, nici n-am uitat niciuna din poruncile Tale.”

„Pentru a promova adunarea poporului pentru serviciul religios, la fel ca și pentru a se îngriji de cei săraci, se cerea o a doua zecime din tot venitul. Cu privire la prima zecime, Domnul declarase: ‚Am dat copiilor lui Levi toată zecimea din Israel’ (Numeri 18:21 engl. KJV). Însă cu privire la a doua, El a poruncit: ‚O vei mânca înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care îl va alege El să își pună numele Lui acolo, zecimea din grânele tale, din vinul tău, și din uleiul tău, și cei dintâi născuți ai turmelor și cirezilor tale; ca să înveți să te temi întotdeauna de Domnul’ (Deuteronom 14:23, 29; 16:11-14). Această zecime, sau echivalentul ei în bani, ei trebuia să o aducă timp de doi ani la locul unde era amplasat sanctuarul. După ce prezentau un dar de mulțumire lui Dumnezeu, și o parte specificată preotului, dăruitorii trebuia să folosească ceea ce rămânea pentru o sărbătoare religioasă la care trebuia să participe levitul, străinul, orfanul și văduva. Astfel se luau măsuri pentru darurile de mulțumire și sărbători la festivalurile anuale, și poporul era atras spre societatea preoților și leviților, ca să poată primi instrucțiuni și încurajare în serviciul lui Dumnezeu.

Însă, în fiecare al treilea an, această a doua zecime trebuia să fie folosită acasă, pentru a-i întreține pe leviți și pe cei săraci, ... [Deuteronom 26:12 citat]. Această zecime urma să pună la dispoziție un fond pentru a fi utilizat pentru binefacere și ospitalitate.”—Patriarhi și profeți, p. 530 engl. (cap. 51, Grija lui Dumnezeu pentru cei săraci).

b. Cum beneficia pe plan spiritual dăruitorul celei de-a doua zecimi, și în ce moduri poate aceasta să fie o binecuvântare astăzi? Proverbe 19:17.

Proverbe 19:17: „Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea.” (engl. KJV: „și ceea ce a dat, El îi va plăti din nou”).

„Consacrarea lui Dumnezeu a unei zecimi din tot venitul, fie al livezii și al recoltei câmpului, fie al turmelor și cirezilor sau al muncii creierului sau mâinii, devotarea unei a doua zecimi pentru alinarea săracilor și alte utilizări spre binefacere, tindea să mențină proaspăt înaintea poporului adevărul faptului că Dumnezeu este proprietarul a toate, și că e oportunitatea lor să fie canale pentru binecuvântările Sale. [Aceasta] era o instruire adaptată să ucidă tot egoismul îngrăditor și să cultive generozitatea și noblețea caracterului.”—Educația, p. 44 engl. (cap. 5, Educația lui Israel).

„Va exista o abundență de locuri în care să se folosească a doua zecime pentru îndeplinirea unei lucrări misionare serioase în locuri noi.”—Manuscript Releases, vol. 7, p. 139.

Joi 24 noiembrie

5. DĂRUIND ÎN SPIRITUL CORECT

a. Ce ar trebui să realizăm când dăm pentru lucrarea lui Dumnezeu? Marcu 12: 41-44. Cum putem determina cantitatea de prime roade (pârgă) și de alte daruri? Deuteronom 16:17.

Marcu 12:41-44: „Isus ședea jos în fața vistieriei Templului și Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulți, care erau bogați, aruncau mult. A venit și o văduvă săracă și a aruncat doi bănuți, care fac un gologan. Atunci, Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei ce au aruncat în vistierie, căci toți ceilalți au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”

Deuteronom 16:17: „Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeul tău.”

„ ‚Cât de mult datorezi tu domnului meu?’ (Luca 16:5). Este imposibil de spus. Tot ceea ce avem este de la Dumnezeu. El pune mâna Sa asupra posesiunilor noastre, spunând: ‚Eu sunt proprietarul de drept al întregului univers; acestea sunt bunurile Mele. Consacră-Mi Mie zecimile și darurile. Când aduci aceste bunuri ca o dovadă a loialității tale și a supunerii tale față de suveranitatea Mea, binecuvântarea Mea va spori averea ta, și vei avea abundență.’ ”—Mărturii pentru comunitate, vol. 9, p. 245 engl. (secțiunea 8, Sfaturi la timpul potrivit, subcap. Isprăvnicie credincioasă).

„Contribuțiile cerute de la evrei pentru scopuri religioase și de caritate ajungeau până la un sfert din venitul lor. O taxă atât de grea asupra resurselor poporului ar putea trezi așteptarea că îi va reduce la sărăcie; însă, din contră, respectarea cu credincioșie a acestor reglementări era una dintre condițiile prosperității lor.”—Patriarhi și profeți, p. 527 engl. (cap. 50, Zecimi și daruri).

b. Ce atitudine dorește Domnul să manifeste fiecare dintre noi atunci când dăruiește? 2 Corinteni 9:6, 7; Matei 6:1-4.

2 Corinteni 9:6, 7: „Să știți: cine seamănă puțin, puțin va secera, iar cine seamănă mult, mult va secera. 7 Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, (engl. de necesitate) căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu”.”

Matei 6:1-4: „Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altminteri, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru, care este în ceruri. Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și în ulițe, pentru ca să fie slăviți de oameni. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata. Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.” (Engl. KJV: „...îți va răsplăti pe față.”)

„Domnul nu are nevoie de darurile noastre. Noi nu Îl putem îmbogăți prin darurile noastre. Psalmistul spune: ‚De la Tine vin toate lucrurile, și din ale Tale proprii ți-am dat noi Ție’ [1 Cronici 29:14 engl. KJV]. Totuși Dumnezeu ne permite să ne arătăm aprecierea noastră pentru îndurările Sale prin eforturi jertfitoare de sine pe care să le facem pentru alții. Acesta este singurul mod în care este posibil pentru noi să manifestăm recunoștința și dragostea noastră pentru Dumnezeu. El nu a pus la dispoziție un altul.” —Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 18, 19 engl. (cap. 2, Binefăcătorul nostru generos).

Vineri 25 noiembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce cere Domnul ca noi să îi dăm Lui primele noastre roade (pârga)?

2. Ce tipuri de daruri mai specifică Domnul încă pentru noi astăzi?

3. Ce putem învăța din exemplul de dăruire oferit de evrei?

4. Pentru ce scopuri poate fi folosită în zilele noastre a doua zecime?

5. Cum este măsurată în ochii lui Dumnezeu valoarea unui dar?

Lecția 9. Daruri de recunoștință și grijă pentru săraci