Sabat, 19 iulie, 2025. Putere în unitate

de Eli Tenorio da Silva

De-a lungul Bibliei, credincioșii au fost și sunt îndemnați să fie uniți. Psalmistul a spus: „Iată ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!” (Psalmul 133:1).

Și Isus S-a rugat pentru ucenicii Săi:
„Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17:21).

Unitatea dintre credincioși este unul dintre cele mai puternice mărturii pentru adevărul Evangheliei. Ea reflectă caracterul lui Dumnezeu, atrage suflete sincere la Hristos și demonstrează lumii puterea transformatoare a harului Său.

Într-o lume din ce în ce mai divizată, plină de războaie, lipsă de compasiune, divorțuri și înstrăinare egoistă, unitatea poporului lui Dumnezeu servește drept un far al speranței și o mărturie a puterii care izvorăște din dragostea divină. Multe suflete sincere, care caută ceva mai bun decât ce poate oferi această lume veche, vor fi convinse de adevărul mesajului lui Dumnezeu prin dragostea și unitatea urmașilor Săi, contribuind astfel la succesul bisericii în misiunea de a predica Evanghelia în toată lumea.

„Secretul succesului nostru în lucrarea lui Dumnezeu se va găsi în lucrarea armonioasă a poporului nostru.”¹

Unitatea între copiii lui Dumnezeu nu este văzută ca o sugestie, ci ca un principiu stabilit de Dumnezeu:

„Frații mei știu bine că Cuvântul lui Dumnezeu prezintă unitatea bisericii ca un principiu; cei care sunt uniți cu Hristos prin adevărul de origine cerească ar trebui să aibă o prietenie puternică unii față de alții.” 2

Această armonie, însă, nu este doar una organizațională sau superficială. Este o legătură profundă, spirituală, care izvorăște din rămânerea în Hristos și reflectarea caracterului Său. Așadar, să explorăm perspectivele biblice și cele din Spiritul Profetic cu privire la puterea unității, obstacolele care o împiedică și cum o putem cultiva în aceste vremuri critice.

Chemarea biblică la unitate

Rugăciunea lui Isus din Ioan 17:20–23 pentru unitatea credincioșilor a fost una dintre cele mai fierbinți rugăciuni ale Sale. Și această rugăciune, înălțată înainte de răstignirea Sa, nu a fost doar pentru ucenicii Săi, ci și pentru toți cei care aveau să creadă în El prin mărturia lor, inclusiv pentru fiecare dintre noi astăzi:

„…ca toți să fie una… ca să fie desăvârșiți în unire și ca lumea să cunoască că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17:23)

Această rugăciune exprimă dorința lui Hristos ca urmașii Săi să fie uniți în scop, misiune și dragoste. O astfel de unitate reflectă unitatea care există între Tatăl și Fiul. Această unitate este o mărturie pentru lume că Evanghelia este adevărată și transformatoare.

Apostolul Pavel întărește această chemare la unitate în epistolele sale. Scriindu-le Efesenilor, el îndeamnă biserica: „Siliți-vă să păstrați unitatea Duhului prin legătura păcii. Este un singur trup și un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre; este un singur Domn, o singură credință, un singur botez; un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este mai presus de toți, care lucrează prin toți și care este în toți.” (Efeseni 4:3–6)

Accentul pus de Pavel pe „unul” subliniază legătura strânsă dintre credincioși prin credința comună în Hristos. Unitatea nu este opțională; este fundamentală pentru identitatea și misiunea Mișcării de Reformă și pentru dezvoltarea caracterului fiecăruia dintre noi, ca membri ai trupului lui Hristos.

„Desăvârșirea caracterului creștin este atinsă atunci când imboldul de a ajuta și binecuvânta pe alții izvorăște în mod constant din interior. Atmosfera acestei iubiri care înconjoară sufletul credinciosului este cea care îl face o mireasmă de viață spre viață și care Îi permite lui Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea lui.”³

Unitatea izvorăște dintr-o inimă transformată de Hristos, una care caută să binecuvânteze și să înalțe pe alții, nu să se slujească pe sine.

Unitatea ca o mărturie pentru lume

Unul dintre cele mai convingătoare aspecte ale unității creștine este capacitatea ei de a fi o mărturie pentru lume. Isus a legat în mod direct unitatea credincioșilor de credibilitatea misiunii Sale:

„Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă aveți dragoste unii pentru alții.” (Ioan 13:35)

Când credincioșii dau dovadă de dragoste sinceră, răbdare și smerenie unii față de alții, aceasta constituie o dovadă de netăgăduit a puterii Evangheliei. Atenția locuitorilor acestei lumi, marcată de diviziune și conflict, este atrasă de armonia și pacea care caracterizează poporul lui Dumnezeu.

Biserica primară a exemplificat acest principiu. În Faptele Apostolilor 2:42–47 sunt descriși credincioșii ca fiind „cu un cuget”, împărțind mesele și resursele „cu bucurie și curăție de inimă.” Unitatea și dragostea lor unii pentru alții nu doar că le-a întărit credința, ci i-a și atras pe alții la Hristos. Drept urmare, „Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți” (Faptele 2:47).

Spiritul Profetic comentează despre această unitate astfel: „Este voia lui Dumnezeu ca unitatea și dragostea frățească să existe în rândul poporului Său.”⁴ Doar în acest mod poate biserica să fie un agent viu și activ în răspândirea luminii către lume.

Adevărata unitate are o putere evanghelistică ce nu poate fi subestimată. Este o demonstrație vie a Evangheliei; o predică mult mai grăitoare decât cuvintele.

Obstacolele în calea unității

În ciuda importanței ei, unitatea este adesea împiedicată de slăbiciunile și greșelile omenești. Mândria, egoismul, prejudecățile și lipsa iertării sunt bariere majore. Ellen White avertizează:
„Cauza dezbinării și a discordiei în familii și în biserică este separarea de Hristos.”⁵

Când credincioșii Îl pierd din vedere pe Hristos și se concentrează pe sine, dezbinarea apare ca o consecință inevitabilă. Dușmanul sufletelor se bucură să semene discordie, știind că diviziunea slăbește mărturia bisericii.

Apostolul Pavel a abordat aceste provocări în scrisorile sale către bisericile primare. Biserica din Corint, de exemplu, se confrunta cu dezbinări legate de conducere și de darurile spirituale. Pavel i-a mustrat astfel:

„Vă îndemn, fraților, în Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să nu fie dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.” (1 Corinteni 1:10)

Depășirea obstacolelor în calea unității necesită efort intenționat, smerenie și dorința de a pune misiunea lui Hristos mai presus de preferințele personale.

Cheia unității: rămânerea în Hristos

Adevărata unitate între credincioși este imposibilă fără o legătură profundă cu Hristos. Isus a spus:
„Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15:5)

Când credincioșii rămân în Hristos, ei sunt transformați după chipul Său. Ei poartă roadele Duhului—dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și înfrânarea poftelor (Galateni 5:22-23)—care favorizează unitatea. Unirea cu Hristos este esențială pentru ca aceasta să se întâmple. Dacă suntem în comuniune cu Dumnezeu, vom fi canale prin care dragostea Sa se revarsă asupra altora.

Pe măsură ce credincioșii experimentează dragostea lui Dumnezeu, sunt împuterniciți să-i iubească și să-i slujească pe ceilalți. Această dragoste altruistă este liantul care leagă biserica împreună.

Sfaturile lui Pavel din Filipeni 2:2–4 oferă pași practici pentru cultivarea unității:
„Faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând.
Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă, ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus decât pe el însuși.
Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.”

Unitatea cere smerenie, altruism și dorința de a sluji. Aceste calități se cultivă prin comuniune zilnică cu Hristos și prin locuirea Duhului Sfânt în inimile noastre.

„Luptați cu toată stăruința pentru unitate. Rugați-vă pentru ea, lucrați pentru ea. Ea va aduce sănătate spirituală, înălțare a gândirii, noblețe de caracter, o minte cerească, făcându-vă capabili să biruiți egoismul și bănuielile rele și să fiți mai mult decât biruitori prin Acela care v-a iubit și S-a dat pe Sine pentru voi. Răstigniți eul; socotiți-i pe alții mai buni decât voi înșivă. Astfel, veți fi aduși într-o unire cu Hristos. În fața universului ceresc, a bisericii și a lumii, veți oferi o dovadă de necontestat că sunteți fii și fiice ale lui Dumnezeu. Dumnezeu va fi slăvit prin exemplul pe care îl veți da.”⁶

Unitatea în vremurile din urmă

Pe măsură ce sfârșitul se apropie, unitatea poporului lui Dumnezeu va deveni și mai critică:
„Unirea cu Hristos și unii cu alții este singura noastră siguranță în aceste zile din urmă.”⁷

Provocările și opoziția cu care se vor confrunta credincioșii în vremurile din urmă vor cere o unitate și mai mare. Dezbinările din biserică vor slăbi capacitatea acesteia de a face față forțelor răului. Unitatea din biserică o va transforma într-o forță de neoprit în proclamarea cu putere a Evangheliei veșnice. O astfel de unire îi motivează pe credincioși să arate lumii că Îl iubesc pe Dumnezeu și sunt dispuși să-L asculte chiar și în cele mai dificile împrejurări care vor veni asupra bisericii.

Apocalipsa 14:6–12 descrie misiunea bisericii rămășiței în vremurile din urmă: să proclame solia celor trei îngeri fiecărui neam, seminție, limbă și popor. Această misiune globală cere efortul coordonat al tuturor credincioșilor, uniți în scop și acțiune.

Lumea privește cu interes aprins să vadă ce roade aduce credința ta și credința mea, iar dragostea noastră unii pentru alții este un argument pentru adevăr pe care nimeni nu-l poate respinge. Iar Dumnezeu cheamă o biserică unită, pregătită să lupte bătăliile Sale și să îndure încercările pe care le vom întâmpina în aceste zile din urmă.

Pe lângă faptul că ne pregătește pentru ultimele evenimente care vor veni asupra bisericii, această unitate va fi și cea mai puternică dovadă pentru lume a adevărului soliei noastre și a dragostei lui Hristos care ne unește.

Pași practici pentru a cultiva unitatea în biserică

Unitatea este o piatră de temelie a unei biserici prospere și sănătoase din punct de vedere spiritual. Într-o lume marcată de dezbinare și individualism, biserica este chemată să fie un far al dragostei, armoniei și cooperării. Însă cultivarea unității necesită intenționalitate, har și acțiune practică. Mai jos sunt prezentate câteva etape esențiale pentru a construi și menține unitatea într-o comunitate bisericească:

1. Concentrează-te pe părtășia centrată pe Hristos

Unitatea începe cu o fundație comună în Isus Hristos.

„Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu, aduce mult rod; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15:5)

Când credincioșii prioritizează relația lor cu Hristos, ei se apropie natural unii de alții. Încurajează ocazii regulate de părtășie centrată pe Hristos prin studii biblice, întâlniri de rugăciune și activități misionare.

2. Cultivă o cultură a smereniei și iertării

Mândria și conflictele nerezolvate sunt amenințări majore la adresa unității. Sursa multor conflicte de azi din biserici este egocentrismul — „ce îmi place mie”, „ce vreau eu”, „aceasta e opinia mea.” Să dăm învățătură despre și să oferim un model de smerenie, punând nevoile altora mai presus de preferințele personale:

„Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă, ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus decât pe el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.” (Filipeni 2:3–4)

Mai mult, trebuie să promovăm o cultură a iertării prin rezolvarea rapidă și cu har a neînțelegerilor. Încurajați-i pe membri să caute împăcarea și să ierte, după cum i-a iertat și Domnul pe ei: „Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertațivă și voi.” (Coloseni 3:13)

3. Încurajează comunicarea deschisă și onestă

Neînțelegerile se pot transforma rapid în dezbinare când lipsește comunicarea. Creează spații pentru dialog deschis, unde membrii se simt ascultați și respectați — prin întâlniri de biserică, grupuri mici, sesiuni de întrebări și răspunsuri sau formulare anonime de feedback.

„Să facă binele, să fie bogați în fapte bune, darnici, gata să împartă cu alții.” (1 Timotei 6:18)

Liderii trebuie să dea un exemplu, fiind deschiși și transparenți în comunicare.

4. Apreciază diversitatea darurilor

Unitatea nu înseamnă uniformitate. Apreciază sincer diversitatea de daruri, experiențe și perspective din biserică:
„Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare, și, după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup — tot așa este și Hristos.” (1 Corinteni 12:12–14)

Această imagine biblică ne amintește că trupul lui Hristos este compus din multe părți diferite, fiecare cu rolul său unic. Așa că, a fi uniți nu înseamnă că tuturor ne va plăcea aceeași culoare sau că toți vom avea aceleași gusturi pentru tot. Biserica are nevoie de persoane cu gusturi și opinii diferite de ale mele, dar care totuși cred și sunt unite în doctrină, având același scop: slujirea lui Dumnezeu și conducerea de suflete la Hristos. Apreciind și valorificând diversitatea, biserica devine mai puternică și mai eficientă în misiunea ei.

5. Slujiți împreună

Slujirea comună creează un sentiment de scop și camaraderie. Organizarea de ocazii în care biserica slujește atât în interior, cât și în comunitate promovează aceste beneficii. Fie că este vorba de activități locale, misiuni sau voluntariat, lucrul în echipă întărește relațiile și adâncește unitatea.

„Se ajută unul pe altul, și fiecare zice fratelui său: „Fii cu inimă!” Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruiește cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: „Este bună!”, și țintuiește idolul în cuie ca să nu se clatine. (Isaia 41:6, 7)

Dacă slujim împreună, ne vom încuraja unii pe alții și credința noastră va fi întărită.

6. Asigură o conducere puternică

Conducătorii au un rol esențial în promovarea unității: „Cum este poporul, așa va fi și preotul.” (Osea 4:9) Ei trebuie să promoveze constant o viziune de unitate, să rezolve conflictele prompt și să dea un exemplu de dragoste și smerenie. De asemenea, să echipeze alți membri să conducă, astfel încât toți să nu se simtă excluși de la a contribui la viața bisericii.

7. Rugați-vă pentru unitate

Se spune că „familia care se roagă împreună rămâne împreună”. Acest lucru este, de asemenea adevărat și pentru membrii bisericii. În timp ce ne rugăm pentru unitate, urmăm exemplul lui Isus, care S-a rugat pentru unitatea credincioșilor (Ioan 17:21–23).

Rugăciunea este esențială pentru menținerea unității. Încurajează biserica să se roage unii pentru alții și pentru întreaga comunitate. Rugăciunile comune concentrate asupra unității poat fi puternice, întrucât ele aliniază inimile membrilor cu voia lui Dumnezeu.

8. Educați despre principiile biblice ale unității

Trebuie să fim dispuși să apărăm principiile biblice și să fim dispuși chiar să murim, dacă este necesar, pentru a fi credincioși lui Dumnezeu. În același timp, trebuie să fim dispuși să cedăm în fața preferințelor sau opiniilor altora când nu este vorba de principii (Trebuie să golim inima de egoism).

Predicați și învățați regulat despre ce spune Biblia cu privire la unitate, dragoste și părtășie. Predicile, seminariile și studiile biblice pot oferi fundamentul teologic necesar pentru a înțelege de ce este relevantă unitatea și cum să o căutăm în mod practic, pe baza cuvântului lui Dumnezeu.

9. Abordează înțelept problemele dezbinătoare

Bisericile nu sunt imune la neînțelegeri. Când apar astfel de situații, abordați-le prompt și cu înțelepciune, folosind cadrul biblic pentru rezolvarea conflictelor, conform principiilor conturate în Matei 18:15–17:

„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur; dacă te ascultă, ți-ai câștigat fratele. Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să-i asculte, spune-l Bisericii; și dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș.” (Matei 18:15–17)

Cum ne purtăm cu un păgân sau un vameș când vizitează biserica noastră? Să păstrăm același spirit de har și bunătate față de cei dintre noi care au greșit și să căutăm soluții care să-L onoreze pe Hristos și unitatea Trupului Său.

10. Încurajează relațiile între generații

Relațiile între generații aduc bogăție în biserică. Creează oportunități de mentorat, activități comune și părtășie care să creeze punți peste prăpastia dintre generații. Membrii mai tineri pot învăța din înțelepciunea membrilor mai în vârstă, în timp ce membrii mai în vârstă pot fi inspirați de energia și perspectivele proaspete ale generației tinere.

Dumnezeu dorește ca diferitele generații, cu dinamici distinctive de energie, cunoștințe și experiență, să lucreze împreună în unitate.
„Vă scriu, copilașilor, fiindcă…
Vă scriu, părinților, fiindcă…
V-am scris, tinerilor, fiindcă…” (1 Ioan 2:12–14)

Concluzie

Un prieten de-al meu care era aproape să-și piardă credința din cauza unor neînțelegeri cu anumiți frați din biserică mi-a spus: „Nu cred că oamenii părăsesc Mișcarea de Reformă din cauza doctrinei.” Cazul lui m-a făcut să mă gândesc câți și-au pierdut credința, indiferent de ce afirmă ei, din cauza dezbinării. Dezbinarea poate distruge o biserică; unitatea o face puternică în misiunea de a conduce suflete la Hristos.

Cultivarea unității în biserică nu este un efort singular, ci un angajament continuu. Necesită intenționalitate, răbdare și dependență de Duhul Sfânt. Prin aplicarea acestor pași practici, bisericile pot crea un mediu în care dragostea și armonia înfloresc, devenind o mărturie puternică despre harul transformator al lui Dumnezeu. După cum Psalmul 133:1 ne reamintește: „Iată ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!” (Psalmul 133:1)

Prin Cuvântul Său, Hristos îți face un apel ție și mie chiar acum: să hotărâm, prin harul Său, să facem tot ce putem pentru a împlini rugăciunea Sa și a fi uniți cu frații noștri.

„Nu murmurați, nu vă plângeți. Privind la Isus, chipul Său se imprimă în suflet și se reflectă prin spirit, în cuvinte și în slujire sinceră pentru semeni. Bucuria lui Hristos este în inimile noastre și bucuria noastră este deplină. Aceasta este adevărata religie. Să ne asigurăm că o trăim: să fim buni, politicoși, să avem dragoste în suflet – o dragoste care se exprimă în fapte bune, care luminează lumea și care ne umple de bucurie.”⁸

Așadar, fă aceste cuvinte ale tale: „Începând de acum, prin harul lui Hristos, nu voi murmura și nu-i voi critica pe frații mei. Voi fi amabil, politicos, voi avea dragoste în suflet și nu voi mușca pe la spate, nu voi bârfi și nu voi defăima pe nimeni. Voi fi unit și în armonie cu frații mei și, pe cât posibil, voi trăi în pace cu toți oamenii.” (Romani 12:18)

În Numele lui Isus, Amin.

Referințe:
1 The Review and Herald, December 2, 1890.
2 The 1888 Ellen G. White Materials, p. 1141.
3 Istoria Faptelor Apostolilor, p. 551 (cap. 54, Un martor credincios).
4 Patriarhi și Profeți, p. 520 (cap.48, Împărțirea Canaanului).
5 Căminul Advent, p. 179 (cap. 27, Un cerc sacru).
6 Sfaturi pentru biserică, p. 290.
7 Mărturii pentru comunitate, vol. 8, p. 240 (cap. 38, Una cu Hristos în Dumnezeu).
8 The Upward Look, p. 268