Duminică, 13 iulie, 2025. Vase goale

 

de Peter D. Lausevic

Cel mai mare Evanghelist și Învățător pe care lumea L-a cunoscut vreodată își încheia cei trei ani și jumătate de slujire prin învățare, predicare și vindecare. În parabolele despre semănător și cea despre grâu și neghină, Isus este portretizat ca fiind semănătorul. Lucrarea Sa principală a fost aceea de a semăna sămânța adevărului în omenire precum El este semănătorul (1) din parabole, și nu de a culege roade: „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene” (Marcu 4:3). Din acest motiv, „în calitate de Răscumpărător al lumii, Domnul Hristos S-a confruntat fără încetare cu aparente nereușite.”2 Deși mulțimi nenumărate veneau să Îl asculte, în acea perioadă puțini au acceptat în mod deschis mesajul salvării. Unii, precum Nicodim, L-au recunoscut ca Mesia în momentul în care mulțimile Îl condamnau la crucificare. Alții, așteptau ceva mai mult.

Așteptare

Îți poți imagina că într-un moment de stringență pentru a merge și învăța toate popoarele, și a grăbi venirea lui Hristos, Isus le-a spus ucenicilor Săi să aștepte? „Și iată că voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu, dar rămâneți în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus” (Luca 24:49, VDC). Și noi trebuie să înțelegem că în astfel de perioade este necesar să așteptăm. „Noi trebuie să ne rugăm tot atât de zelos pentru revărsarea Duhului Sfânt, cum s-au rugat ucenicii în Ziua Cincizecimii. Dacă ei aveau nevoie de el atunci, cu atât mai mult avem noi nevoie de el astăzi. Întunericul moral, asemenea unui giulgiu mortuar, acoperă pământul. Tot felul de învățături false, de erezii și înșelăciuni satanice smintesc mintea oamenilor. Fără Duhul și puterea lui Dumnezeu, toată munca de a prezenta adevărul va fi zadarnică.” 3

Dar de ce să așteptăm? Există o corelație clară între revenirea lui Isus și predicarea evangheliei în întreaga lume. „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul” (Matei 24:14, VDC). Așadar, de ce să așteptăm? Care este scopul Duhului Sfânt? Ne vom concentra pe câteva aspecte ale acestui fapt, deoarece restul articolelor din această ediție se vor adresa mai multora dintre ele. 1. Ce aduce condamnare sufletului? „Și când va veni El, va condamna lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata.” (Ioan 16:8, NKJV). Fără lucrarea Duhului Sfânt de a condamna sau convinge pe cineva că este un păcătos care are nevoie de Salvator, putem predica oricât dorim, dar nimic nu se va întâmpla.
2. Avem nevoie de Duhul Sfânt pentru că El ne oferă daruri speciale de la Dumnezeu. „Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; … Dar toate aceste lucruri le face unul și același Duh, care dă fiecăruia în parte cum voiește”. Avem nevoie de toate aceste daruri în biserică pentru a putea realiza lucrarea de evanghelizare într-un mod echilibrat.
3. Este de asemenea adevărat că ei au fost nevoiți să aștepte pentru a fi „îmbrăcați cu putere de sus.” Duhul Sfânt urma să le ofere putere Divină prin faptul că ei luau parte la natura lui Hristos. „Prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2 Petru 1:4). Și ce se întâmplă când ne facem părtași firii dumnezeiești? Ce privilegiu avem să fim martori ai minunatului har al lui Dumnezeu? „Prin con- lucrarea cu Hristos, ei sunt desăvârșiți în El și, în slăbiciunea lor omenească, sunt făcuți în stare să facă faptele Atotputerniciei.”4

Despre ce fapte ale Atotputerniciei este vorba în acest context? Cu siguranță nu sunt fapte umane - așadar oamenii nu ar putea spune că sunt făcute de ei, deoarece aceste acțiuni nu vin de la ei.

„Toți aceia care își predau lui Dumnezeu sufletul, trupul și spiritul, vor primi fără încetare o nouă înzestrare de puteri corporale și mintale. Depozitele inepuizabile ale cerului le stau la îndemână. Hristos le insuflă duh din duhul Său, viață din viața Sa. Duhul Sfânt scoate la iveală puterile Lui cele mai de seamă pentru a lucra asupra inimii și minții. Harul lui Dumnezeu sporește și înmulțește însușirile lor și orice desăvârșire a naturii dumnezeiești vine în ajutorul lor în lucrarea de salvare a sufletelor.”5 Faptele Atotputerniciei nu sunt pentru slăvire proprie. Ele sunt pentru salvarea sufletelor.

Știința unui credincios

Ce faptă a sufletului face dintr-o persoană un credincios? „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit” (Romani 10:9). Știm ca actul de supunere aduce cu el convertirea. Din acest motiv diavolul nu va pleca niciodată de la noi până ce nu ne supunem voința noastră voinței Creatorului și Răscumpărătorului nostru. „Supunețivă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi” (Iacov 4:7). Această supunere salvatoare provine din credința sinceră că Isus este Mesia pe care Îl declarăm.

Acum, Isus a predicat timp de trei ani și jumătate și ei au putut vedea că El este Mesia. De ce atât de mulți au așteptat până în ziua Cincizecimii? De ce nu au avut loc convertiri în masă în urma predicării lui Hristos? Toți aveau aceeași oportunitate ca ucenicii, și cu ușurință ar fi putut mărturisi: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieții” (1 Ioan 1:1). Dar nu au făcut-o. De ce a fost nevoie să aștepte pentru ca ucenicii să boteze 3000 într-o ocazie și 5000 în altă ocazie? (Vezi Fapte 2:41; 4:4).

De ce numai atunci s-au văzut rezultatele? „Ucenicii trebuia să înceapă lucrarea lor acolo unde El semănase semințele adevărului. Mulțimi de oameni îi auziseră cuvintele și le crezuseră, dar nu aveau curajul moral să-L recunoască drept Mântuitorul lor, de teamă să nu fie alungați din sinagogă. Când Duhul Sfânt a fost revărsat, sămânța pe care Hristos o semănase a înflorit și a rodit. Curajul și speranța i-au inspirat pe ucenici, iar ei erau gata să meargă până la marginile pământului pentru a proclama un Mântuitor înviat.”6

Isus era Dumnezeu/om, precum și numele Lui spune: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un Fiu și-I vor pune numele Emanuel, care, tălmăcit, înseamnă: ‘Dumnezeu este cu noi’” (Matei 1:23). Divinitatea trebuia să atingă umanitatea pentru ca să se împlinească: „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, (iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a singurului născut din Tatăl) plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14). El a fost nevoit să devină om și să biruie ca om. „Căci, negreșit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminței lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraților Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce privește legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos și vrednic de încredere, ca să facă ispășire pentru păcatele norodului” (Evrei 2:16-17).

În natura Sa divină și umană El era fără păcat: „căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați…, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană”. Aceasta înseamnă că El era fără păcat și că ne-a oferit un exemplu de urmat. „Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. ‘El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug’”. Acest fapt Îi oferă dreptul de a fi ajutorul și Mijlocitorul nostru. „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat”.

Oamenii puteau să vadă toate aceste lucruri în Hristos. El a arătat calea biruinței păcatului. Atunci de ce au așteptat? Ce voiau să vadă mai mult? Oamenii, în mod natural, caută ceva științific - salvarea nu este o excepție. „Biblia este marea carte de învățătură a lui Dumnezeu, marele Său educator. Temelia oricărei științe adevărate, cu privire la mântuire, se află în Biblie. Fiecare ramură a cunoașterii poate fi găsită prin cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu. Dar mai presus de orice altceva, ea conține știința științelor, știința mântuirii. Biblia este mina bogățiilor nesecate ale Domnului Hristos.”7

Dar ce definește cu adevărat știința? Apostolul Pavel ne-a avertizat împotriva „științei pe nedrept numite astfel” (1 Timotei 6:20) - astfel, cunoștințele care pretind a fi științifice dar cărora le lipsește o temelie concretă. Știința adevărată este bazată pe observație, demonstrație și repetiție. Oamenii de știință își documentează metodele, înregistrează fiecare pas și apoi testează dacă procesul poate fi repetat și dacă se termină cu același rezultat. Un rezultat devine cu adevărat științific atunci când o altă persoană poate urmări aceeași pași, în aceleași condiții și ajunge la aceleași concluzii. Astfel, salvarea de asemenea trebuie să fie mai mult decât o teorie - trebuie să fie demonstrabilă și reproductibilă în viețile copiilor lui Dumnezeu.

Reprodu caracterul lui Isus!

Isus a demonstrat cum se trăiește o viață sfântă. Acum acea viață trebuie reprodusă de altcineva, urmărind aceeași metodă. Acest fapt face ca lumea să creadă. Teoria poate fi minunată, putem vorbi despre ea și o putem evalua cât de mult dorim. Dar a o reproduce - acesta este un aspect științific. Și ce este reprodus? Hristos ne-a arătat aceasta, diferite naționalități, diferite culturi, diferite personalități și diferite mentalități devenind una. „Lumea are nevoie acum de ce avea nevoie și acum 2000 de ani - o revelație a lui Hristos.”8

Acest fapt este imposibil din perspectivă umană. Ceea ce este natural din perspectivă umană este următorul lucru: „un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție, împotriva altei împărății” (Luca 21:10). Această nu se întâmplă numai în război. Doar priviți la ce se întâmplă la un meci de fotbal sau alte competiții internaționale. A fi creștin înseamnă a face exact ce a fost nevoit să facă Avraam. „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta” (Geneza 12:1). Acest lucru ar fi miraculos - ceva complet străin umanității - și acela este articolul potrivit. Demonstrarea este acolo unde se află și puterea creștinătății. „Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”. Acest fapt te face credincios.

„Armonia și unirea, existente între oameni cu diferite predispoziții, constituie cea mai puternică dovadă ce poate fi adusă, că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume, ca să-i salveze pe păcătoși. Este privilegiul nostru de a aduce mărturia aceasta. Dar, pentru a face aceasta, noi trebuie să ne așezăm sub comanda Domnului Hristos. Caracterul nostru trebuie să fie modelat după caracterul Lui, iar voința noastră trebuie să fie supusă voinței Lui. Atunci vom lucra împreună fără vreun gând de ciocnire.”9

Disponibilitate: ridică-ți crucea

Dacă am primi întreaga putere a Duhului Sfânt fără a înțelege această demonstrare și reproducere a ei, puterea ar fi folosită cu intenții și pentru scopuri greșite. Acesta este motivul pentru care Ploaia Timpurie a venit asupra ucenicilor doar în momentul în care erau gata. „Și când se împlinea ziua cincizecimii, erau toți într-un gând la un loc” (Faptele apostolilor 2:1 BTF, 2015). Presupune această unitate că toți gândim la fel despre un anumit subiect? „Multe lucruri care țin de forme exterioare nu sunt toate clar definite în Scripturi, ci au fost lăsate nerezolvate; iar preferințele personale au fost adesea susținute prea insistent în privința acestor aspecte. Atunci când nu fiecare detaliu este în conformitate cu practica altor membri ai trupului de credincioși, să nu lăsăm ca mici diferențe să devină nemulțumiri și să provoace dezbinare. Metodele și mijloacele prin care ajungem la anumite scopuri nu sunt întotdeauna exact aceleași. Ni se cere să folosim rațiunea și judecata în privința modului în care să acționăm. Experiența va arăta care este calea cea mai potrivită de urmat în circumstanțele existente. Să nu lăsăm controversele să apară din lucruri mărunte. Duhul iubirii și harul Domnului nostru Isus Hristos vor lega inimile una de alta, dacă fiecare își va deschide ferestrele inimii spre cer și le va închide spre pământ.”10

Rădăcina unirii se găsește în actul de supunere - golirea completă a vaselor noastre. Crucificarea era metoda cea mai inumană de a executa pe cineva - mereu prin exercitare de forță. Din momentul în care era pus pe cruce, nu mai exista posibilitate de scăpare. Voința și reputația dispăreau. Respectul de sine dispărea. Era cel mai rău lucru care putea să i se întâmple cuiva. Și cu toate acestea Isus a spus: „Și oricine nu-și poartă crucea și nu vine după Mine nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:27). Da, ni se cere să acceptăm cea mai oribilă și inumană metodă de executare, deoarece este chiar calea spre salvare. Aceasta merită totul. Ceea ce pentru lume înseamnă moarte, pentru cel credincios este viață și putere. „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:18).

Trebuie să acceptăm tocmai acea cruce. „În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu, față de lume!” (Galateni 6:14).

„Pentru Pavel, crucea era obiectul de interes suprem. Încă din momentul în care el fusese oprit din lucrarea sa de prigonire a urmașilor Nazarineanului răstignit, el nu încetase niciodată să preamărească crucea. Atunci îi fusese dată o descoperire a iubirii infinite a lui Dumnezeu, așa cum era arătată în moartea lui Hristos; și o transformare minunată fusese săvârșită în viața sa, aducând toate planurile și năzuințele sale în armonie cu cerul. Din ceasul acela, el devenise un  om nou în Hristos. El știa din proprie experiență că, atunci când un păcătos privește odată iubirea Tatălui, după cum se poate vedea în sacrificiul Fiului Său, și se supune influenței divine, are loc o schimbare a inimii și de atunci încolo Hristos este totul în tot.”11 Și ce se întâmplă când acceptăm acea cruce? „Când noi înălțăm crucea aceasta, constatăm că și ea ne înalță pe noi.”12

Jugul

Ce este crucea? De ce este ea piesa centrală a adevăratei religii? Isus spune: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui” (Luca 9:23-24 VDC). Purtarea crucii și lepădarea de sine sunt unul și același lucru. Mulți oameni care se leapădă de sine nu sunt mai buni decât înainte. Acest lucru se întâmplă deoarece aici nu este vorba despre orice purtare a crucii. Trebuie să luăm crucea lui Isus și să o facem a noastră. Cu alte cuvinte, trebuie să ne unim cu Hristos în purtarea crucii. „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară’” (Matei 11:28-30). Găsim odihnă sufletului numai atunci când ne înjugăm cu Isus și „acel jug semnifică supunere completă.”13

Ce se întâmplă în mod natural când ne supunem voluntar crucii? „El spune că jugul Său este bun, și eu cred acest lucru. El spune că povara este ușoară, și cred și aceasta. Când porți jugul lui Hristos, toate cârtirile și dezbinările tale vor înceta.”14 Aceasta înseamnă că sunt în întregime îndeplinite condițiile pentru Ploaia Târzie, deoarece suntem cu adevărat goliți de sine și umpluți cu Hristos. „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”

Ploaia târzie

Avem nevoie de putere pentru a finaliza lucrarea încredințată nouă individual și la nivel de biserică. „Una dintre primele condiții pentru a primi puterea Lui este aceea de a lua jugul Lui.”15 După crucificare, ucenicii s-au întâlnit timp de 10 zile în camera de sus și, ca rezultat, ei au fost umpluți de putere. De ce? Erau capabili să reproducă în lume, unirea pe care Isus și Tatăl o au, într-un grup de oameni în care fiecare căuta supremație. Cum? „Inima trebuie să fie golită și curățită de orice întinare, pentru ca Duhul Sfânt să locuiască în ea. Cu ocazia Cincizecimii, primii ucenici s-au pregătit pentru revărsarea Duhului Sfânt, mărturisindu-și păcatele și renunțând la ele, rugându-se și consacrându-se lui Dumnezeu. Aceeași lucrare, dar într-o măsură mai mare, este necesară acum..”16

De ce noi, ca biserică, încă suntem aici după 100 de ani? Mulți indivizi au fost credincioși chemării lui Dumnezeu pentru ei și acum se odihnesc în mormântul lor, așteptând învierea specială pentru a putea auzi legământul veșnic și a-L vedea în sfârșit pe Salvatorul venind pe norii cerului.

Ne aflăm aici deoarece încă o lucrare trebuie făcută - nu doar individual, ci și ca biserică. Ucenicii au fost nevoiți să se întâlnească și să-și supună uniți viețile în totalitate lui Dumnezeu și unii altora, lepădându-se de sine și mărturisindu-și păcatele unii altora. Cum este posibil acest lucru?

„Ucenicii se rugau cu un zel nepotolit să fie făcuți destoinici să-i întâmpine pe oameni și să fie în stare, în convorbirile lor zilnice, să spună cuvinte care să-i conducă pe păcătoși la Hristos. Înlăturând orice neînțelegeri, orice dorință de întâietate, ei s-au adunat laolaltă, într-o strânsă comuniune creștină. Ei se apropiau mai mult și tot mai mult de Dumnezeu și, făcând acest lucru, au înțeles ce privilegiu avuseseră de a li se fi îngăduit să aibă o atât de strânsă legătură cu Isus…

Aceste zile de pregătire au fost zile de adâncă cercetare a inimii. Ucenicii și-au dat seama de nevoia lor spirituală și au strigat către Domnul cerând ungerea sfântă care avea să-i facă destoinici pentru lucrarea de câștigare de suflete. Ei nu au cerut o binecuvântare care să le servească numai lor. Asupra lor apăsa povara salvării sufletelor.”17

Ți-ai golit vasul astfel încât să fii dispus să renunți la totul pentru lucrarea Salvatorului? Parcurgând această săptămână de rugăciune specială care comemorează 100 de ani de existență ai Mișcării de Reformă, fie ca Domnul să ne inspire inimile pentru a experimenta crucea în mod personal, astfel încât să ne unim, să avem puterea necesară pentru a finaliza lucrarea și a merge în sfârșit acasă, unde vom fi cu Salvatorul nostru.

Referințe:
1. Parabolele Domnului Hristos, p. 36 (cap.2, subcap. Semănătorul și sămânța)
2. Hristos Lumina Lumii, p. 678 (cap. 73, Să nu vi se tulbure inima)
3. Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 158 (cap.14, Puterea adevărului).
4. Hristos lumina lumii, p. 827 (cap. 86, Mergeți și învățați... ).
5. Ibid. [sublinieri adăugate]
6. The Signs of the Times, 14 octombrie, 1889. [subliniere adăugată]
7. Parabolele Domnului Hristos, p. 107 (cap. 8, Comoara ascunsă, subcap. Valoarea comorii). [sublinieri adăugate]
8. Divina vindecare, p. 143 (cap. 9, Predicând și vindecând, subcap. Lucrarea apostolilor).
9. Testimonies for the Church, vol. 8, p. 242 (cap. 35, Servitorul Mamonei). [sublinieri adăugate]
10. The Ellen G. White 1888 Materials, p. 1698.
11. Istoria faptelor apostolilor, p. 245 (cap. 24, Corint).
12. Mărturii pentru comunitate, vol. 8, p. 45 (cap. 7, O imagine a conflictului).
13. In Heavenly Places, p. 236.
14. The Ellen G. White 1888 Materials, p. 905.
15. Hristos lumina lumii, p. 825 (cap. 86, Mergeți și învățați ...).
16. Mărturii pentru predicatori, p. 507 (cap.71, Rugați-vă pentru ploaia târzie).
17. Istoria faptelor apostolilor, p. 37 (cap. 4, Ziua Cincizecimii).