Vineri, 5 decembrie 2025. ÎNALTA NOASTRĂ CHEMARE

Compilație din scrierile Ellenei G. White 

„Chemarea de a pune totul pe altarul slujirii vine la fiecare. Nu ni se cere tuturor să slujim cum a slujit Elisei, nici nu ni se cere să vindem tot ce avem; dar Dumnezeu ne cere să acordăm serviciului Său primul loc în viețile noastre, să nu permitem să treacă nici o zi fără a face ceva pentru a avansa lucrarea Sa pe pământ. El nu așteaptă de la toți același tip de slujire. Unul poate fi chemat să slujească într-o țară străină; de la un altul poate se cere să dea din mijloacele sale pentru susținerea lucrării evangheliei. Dumnezeu acceptă darul fiecăruia. Consacrarea vieții și a tuturor intereselor ei este ceea ce e necesar. Cei care fac această consacrare vor auzi și vor asculta chemarea Cerului. 

Fiecăruia care devine părtaș al harului Său, Domnul îi prescrie o lucrare pentru alții. În mod individual trebuie să stăm la locul nostru, spunând: ´Iată-mă, trimite-mă.´ Fie că cineva este predicator al Cuvântului sau medic, fie că este comerciant sau fermier, expert într-un domeniu sau lucrător necalificat, responsabilitatea zace asupra lui. Ține de lucrarea sa a revela altora evanghelia mântuirii lor. Fiecare întreprindere în care se implică ar trebui să fie un mijloc spre acest scop.“1 

CUM ÎNCEP? 

„Nimeni nu poate aștepta până când este chemat într-un câmp îndepărtat, înainte de a începe să îi ajute pe alții. Oriunde te afli, poți începe imediat. Există oportunități aproape de fiecare. Începe lucrarea de care ești considerat răspunzător—lucrarea care ar trebui făcută în căminul tău și în vecinătatea ta.

Nu aștepta ca alții să te îndemne la acțiune. În temere de Dumnezeu, înaintează fără întârziere, păstrând în minte responsabilitatea ta individuală față de Cel care Și-a dat viața pentru tine. Acționează ca și când L-ai fi auzit personal pe Hristos chemându-te să faci tot ce poți mai mult în serviciul Său. Nu te uita să vezi cine altcineva mai este gata. Dacă ești cu adevărat consacrat, Dumnezeu îi va aduce, prin intermediul tău, pe alții la adevăr, pe care îi poate folosi ca și canale pentru a aduce lumină multora care bâjbâie în întuneric. 

Toți pot face ceva. Într-un efort de a se scuza, unii spun: ´Datoriile mele din cămin, copiii mei, îmi reclamă timpul și mijloacele.´ Părin-ților, copiii voștri ar trebui să fie mâna voastră de ajutor, mărindu-vă puterea și abilitatea de a lucra pentru Stăpânul. Copiii sunt membrii mai tineri ai familiei Domnului. Ei ar trebui să fie conduși să se consacre personal lui Dumnezeu, ai căruia sunt prin creațiune și răscumpărare. Ei ar trebui să fie învățați că toate puterile trupului, minții și sufletului, sunt ale Lui. Ei ar trebui instruiți să ajute în diferite tipuri de slujire neegoistă. Nu le permiteți copiilor voștri să fie piedici. Copiii ar trebui să aibă alături de voi o parte din poverile spirituale precum și din cele fizice. Ajutându-i pe alții, ei își sporesc propria fericire și utilitate.”2 

Este scopul lui Dumnezeu acela ca poporul Său să fie un popor sfințit, purificat, sfânt, comunicând lumină tuturor din jurul lor. Este scopul Său acela ca, prin exemplificarea adevărului în viețile lor, ei să fie o laudă pe pământ. Harul lui Hristos este suficient pentru a realiza toate acestea. Însă, poporul lui Dumnezeu să își amintească faptul că doar în măsura în care cred și îndeplinesc ei principiile evangheliei, poate El să îi facă o laudă pe pământ. Doar în măsura în care utilizează ei în serviciul Său capacitățile date de Dumnezeu, se vor bucura ei de plinătatea și puterea promisiunii pe care a fost chemată să stea biserica. Dacă cei care mărturisesc a crede în Hristos ca Salvator al lor ating doar standardul jos al măsurii lumești, biserica dă greș în a aduce recolta bogată pe care o așteaptă Dumnezeu. ´Găsit prea ușor´ este scris în raportul despre ea... 

Ucenicii nu trebuiau să aștepte ca oamenii să vină la ei. Ei trebuiau să meargă la oameni, căutându-i pe păcătoși așa cum un păstor caută oaia pierdută. Hristos a deschis lumea din fața lor ca pe un câmp al lor de lucru. Ei trebuiau să meargă ´în toată lumea, și să predice evanghelia la orice făptură.´ (Marcu 16:15). Salvatorul era subiectul pe care trebuiau să Îl predice ei—viața Sa de slujire neegoistă, moartea Sa ruși-noasă, dragostea Sa fără egal, neschimbătoare. Numele Său trebuia să fie cuvântul lor de identificare, legătura care îi unea. În numele Său, ei urmau să supună întăriturile păcatului. Credința în numele Său urma să îi identifice drept creștini. 

Dându-le ucenicilor indicații suplimentare, Hristos a spus: `Veți primi putere, după ce Duhul Sfânt va fi venit asupra voastră: și Îmi veți fi martori atât în Ierusalim, cât și în toată Iudeea, și în Samaria, și până la marginile pământului.´ ´Dar rămâneți în cetatea Ierusalim, până când veți fi înzestrați cu putere de sus.´ (Fapte 1:8; Luca 24:49). 

În ascultare de cuvântul Maestrului lor, ucenicii s-au adunat în Ierusalim pentru a aștepta împlinirea promisiunii lui Dumnezeu. Aici au petrecut zece zile, zile de adâncă cercetare a inimii. Au îndepărtat toate diferențele și s-au strâns mai aproape laolaltă în părtășie creștină. 

La sfârșitul celor zece zile, Domnul și-a îndeplinit promisiunea printr-o revărsare minunată a Duhului Său. ´Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.´ ´Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi, şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.´(Fapte 2:2-4, 41). 

´Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi, şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.´ (Marcu 16:20). În ciuda împotrivirii aprige pe care au întâlnit-o ucenicii, într-un timp scurt evanghelia a răsunat în toate părțile locuite ale pământului. 

Misiunea dată ucenicilor ne este dată și nouă astăzi. Astăzi, ca și atunci, un Salvator răstignit și înviat trebuie să fie înălțat înaintea acelora care sunt fără Dumnezeu și fără speranță în lume. Domnul cheamă pastori, educatori și evangheliști. Din ușă în ușă, servii Săi trebuie să proclame mesajul mântuirii. Fiecărei națiuni, fiecărui neam, fiecărei limbi și fiecărui norod, trebuie să îi fie dusă vestea despre iertarea prin Hristos. 

Nu cu afirmații indiferente, lipsite de viață, trebuie să fie dat mesajul, ci în afirmații clare, hotărâte, mișcătoare. Sute așteaptă avertizarea de a-și scăpa viața. Lumea are nevoie să vadă în creștini o dovadă despre puterea creștinismului. Nu doar în câteva locuri, ci în întreaga lume este nevoie de mesagerii îndurării. Din fiecare țară, se aude strigătul: ´Veniți, .... și ajutați-ne.´ Bogați și săraci, cei de sus și cei de jos, strigă după lumină. Bărbați și femei flămânzesc după adevăr, așa cum este el în Isus. Când aud evanghelia predicată cu putere de sus, ei vor ști că ospățul este întins pentru ei, și vor răspunde chemării: ´Veniți, căci toate lucrurile sunt gata acum.´ (Luca 14:17). 

Cuvintele ´Mergeți în toată lumea, și predicați evanghelia la orice făptură´ (Marcu 16:15) sunt rostite fiecăruia dintre urmașii lui Hristos. Toți cei care sunt hirotoniți spre viața lui Hristos, sunt hirotoniți să lucreze pentru salvarea semenilor lor. Aceeași năzuință a sufletului pe care a simțit-o El pentru salvarea celor pierduți trebuie să se manifeste în ei. Nu toți pot ocupa același loc, însă pentru toți este un loc și o lucrare. Toți cei asupra cărora au fost revărsate binecuvântările lui Dumnezeu, trebuie să răspundă prin slujire concretă; fiecare dar trebuie să fie folosit pentru înaintarea împărăției Sale. 

O PROMISIUNE NESCHIMBĂTOARE 

Hristos a luat măsuri abundente pentru îndeplinirea lucrării încre-dințate ucenicilor, și a luat asupra Sa responsabilitatea pentru succesul ei. Atâta timp cât ei ascultau de cuvântul Său, și lucrau în legătură cu El, nu puteau da greș. Mergeți la toate națiunile, le-a poruncit El. Mergeți în cele mai îndepărtate părți ale globului locuit, și să știți că prezența Mea va fi acolo. Lucrați în credință și încredere, pentru că nu va veni niciodată un timp când Eu vă voi părăsi. 

Și nouă ne este dată promisiunea prezenței constante a lui Hristos. Trecerea timpului nu a adus nicio schimbare în promisiunea Sa de la plecare. El este cu noi astăzi în mod la fel de real ca și atunci când era cu ucenicii; și El va fi cu noi ´până la sfârșit.´ 

´Mergeți predicând evanghelia la toate națiunile´ (engl.), ne spune Salvatorul, ´ca să poată deveni copii ai lui Dumnezeu. Eu sunt cu voi în această lucrare, învățându-vă, călăuzindu-vă, mângâindu-vă, întărindu-vă, dându-vă succes în lucrarea voastră de tăgăduire de sine și sacrificiu. Eu voi mișca inimi, convingându-le de păcat, și întorcându-le de la neascultare la neprihănire. În lumina Mea, ei vor vedea lumină. Voi veți înfrunta împotrivirea agenților satanici, dar puneți-vă încrederea în Mine. Eu nu vă voi părăsi niciodată.´ 

Nu credeți voi că Hristos îi apreciază pe cei care trăiesc în mod deplin pentru El? Nu credeți voi că El îi vizitează pe cei care, asemenea lui Ioan cel iubit, se află de dragul Său în locuri grele și care îi pun la încercare? El îi găsește pe cei credincioși ai Săi, și are comuniune cu ei, încurajându-i și întărindu-i. Și îngerii lui Dumnezeu, care excelează în putere, sunt trimiși de Dumnezeu la lucrătorii Săi omenești care rostesc adevărul celor care nu îl cunosc. 

Predicatorului evangheliei, Dumnezeu i-a dat lucrarea de a-i conduce la Hristos pe cei care au rătăcit de la calea cea strâmtă. El trebuie să fie înțelept și serios în eforturile sale. La sfârșitul fiecărui an, el ar trebui să poată privi înapoi și să vadă suflete salvate ca rezultat al lucrărilor sale. Pe unii, el trebuie să îi salveze cu teamă, ´smulgându-i din foc; urând până și cămașa pătată de sânge´, ´ținând tare de cuvântul credincios așa cum a fost învățat.´ (Iuda 23; Tit 1:9). Misiunea dată de Pavel lui Timotei vine la predicatorii de astăzi: ´Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus... propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.´ (2 Timotei 4:1, 2).” 

Dar nu doar asupra celor care predică cuvântul a pus Dumnezeu responsabilitatea de a încerca să îi salveze pe păcătoși. El ne-a dat tuturor această lucrare. Inimile noastre trebuie să fie atât de pline de dragostea lui Hristos, încât cuvintele noastre de recunoștință să încălzească inimile altora. Acesta este un serviciu pe care îl poate îndeplini oricine, și Domnul îi acceptă ca oferit Lui Însuși. El îl face eficient, împărțind lucrătorului serios harul care îl împacă pe om cu Dumnezeu. 

Fie ca Domnul să ajute poporul Său să realizeze că este o lucrare serioasă de făcut. Fie ca El să îi ajute să își amintească faptul că în cămin, în biserică și în lume, ei trebuie să lucreze lucrările lui Hristos. Ei nu sunt lăsați să lucreze singuri. Îngerii sunt ajutoarele lor. Și Hristos este ajutorul lor. Atunci, să lucreze cu credincioșie și neobosiți. La vremea potrivită vor secera, dacă nu vor cădea de oboseală.“3 

MISIONARI CARE SE ÎNTREȚIN SINGURI 

În multe locuri, misionarii care se întrețin singuri pot să lucreze cu succes. Ca misionar care se întreține singur a lucrat apostolul Pavel în răspândirea cunoașterii lui Hristos în întreaga lume. În timp ce zilnic predica evanghelia în marile orașe ale Asiei și Europei, el a lucrat ca meseriaș pentru a se întreține pe sine și pe tovarășii săi. Cuvintele sale de rămas bun către prezbiterii din Efes, arătând modul său de lucru, oferă lecții prețioase pentru fiecare slujitor al evangheliei: 

„Știți,“ a spus el, „cum m-am purtat cu voi în toată vremea... că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case... N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primeşti’.” (Faptele apostolilor 20:18-35). 

Mulți astăzi, dacă ar fi pătrunși de același spirit de sacrificiu de sine, ar putea să facă o lucrare bună într-un mod similar. Doi sau mai mulți să înceapă lucrare evanghelistică. Să viziteze oamenii, rugându-se, cântând, învățând, explicând Scripturile și slujind celor bolnavi. Unii se pot întreține făcând colportaj; alții, asemenea apostolului, pot să lucreze vreo meserie sau în alte domenii. Pe măsură ce înaintează, realizând neajutorarea lor, dar depinzând în mod umil de Dumnezeu, ei câștigă o experiență binecuvântată. Domnul Isus merge înaintea lor, și între cei bogați și cei săraci, ei găsesc favoare și ajutor. 

Cei care au fost instruiți pentru lucrarea misionar-medicală în țări străine ar trebui să fie încurajați să meargă fără zăbovire acolo unde se așteaptă să lucreze, și să înceapă să lucreze între oameni, învățând limba în timp ce lucrează. Foarte curând, ei vor fi capabili să prezinte adevărurile simple ale cuvântului lui Dumnezeu. 

În întreaga lume e nevoie de mesageri ai îndurării. Există o chemare pentru familiile creștine de a merge în comunitățile care sunt în întuneric și eroare, de a merge în câmpuri străine, de a deveni familiarizați cu nevoile semenilor lor și de a lucra pentru cauza Maestrului. Dacă astfel de familii s-ar stabili în locurile întunecate ale pământului, locuri unde oamenii sunt învăluiți într-un văl spiritual, și ar lăsa ca lumina vieții lui Hristos să strălucească prin ei, ce lucrare nobilă s-ar putea înfăptui! 

Această lucrare cere sacrificiu de sine. În timp ce mulți așteaptă să le fie îndepărtat fiecare obstacol, lucrarea pe care ar putea să o facă rămâne neîndeplinită, și mulțimi mor fără speranță și fără Dumnezeu. Unii, de dragul avantajelor financiare, sau pentru a obține cunoștințe științifice, se vor aventura în regiuni nepopulate și vor răbda cu voioșie sacrificiu și greutăți; dar cât de puțini sunt dispuși ca, de dragul semenilor lor, să se mute în regiuni care au nevoie de evanghelie! 

A ajunge la oameni, oriunde s-ar afla ei, și oricare ar fi poziția și starea lor, și a-i ajuta în orice mod posibil—aceasta este adevărata slujire. Printr-un asemenea efort poți câștiga inimi și poți deschide o ușă de acces la sufletele care pier. 

În toată lucrarea ta, amintește-ți că ești legat de Hristos, o parte în marele plan de mântuire. Dragostea lui Hristos, într-un curent vindecător, dătător de viață, trebuie să curgă prin viața ta. Când încerci să atragi pe alții înăuntrul cercului dragostei Sale, fie ca puritatea limbajului tău, altruismul slujirii tale, bucuria înfățișării tale, să dea mărturie despre puterea harului Său. Dați lumii o reprezentare a Lui atât de pură și neprihănită, încât oamenii să Îl privească în frumusețea Lui. 

E doar de puțin folos să încercăm să îi reformăm pe alții atacând ceea ce poate considerăm obiceiuri rele. Astfel de eforturi rezultă adesea în mai mult rău decât bine. În convorbirea Sa cu femeia Samariteană, în loc să înjosească fântâna lui Iacov, Hristos i-a prezentat ceva mai bun. ´Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu,´ a spus El, ´și cine este Cel ce îți spune: Dă-mi să beau, tu singură ai fi cerut de la El, și El ți-ar fi dat apa vie.´ (Ioan 4:10). El a direcționat conversația spre comoara pe care o avea de revărsat, oferindu-i femeii ceva mai bun decât poseda ea, chiar apa vie, bucuria și speranța evangheliei. 

Aceasta este o ilustrație despre modul în care trebuie să lucrăm noi. Trebuie să le oferim oamenilor ceva mai bun decât ceea ce posedă ei, ce întrece orice pricepere. Trebuie să le spunem despre legea sfântă a lui Dumnezeu, transcrierea caracterului Său și o expresie a ceea ce El dorește ca ei să devină. Arătați-le cu cât de infinit superioară față de bucuriile și plăcerile trecătoare ale lumii este gloria nepieritoare a cerului. Spuneți-le despre libertatea și odihna care pot fi găsite în Salvatorul. ´Oricine bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-I va fi sete´, a declarat El. (versetul 14). 

Înălțați-L pe Isus, strigând: ´Iată Mielul lui Dumnezeu, care îndepărtează păcatul lumii!´ (Ioan 1:29 engl.) Doar El poate să astâmpere năzu-ințele inimii și să dea pace sufletului. 

Dintre toți oamenii din lume, reformatorii ar trebui să fie cei mai altruiști, cei mai amabili, cei mai politicoși. În viețile lor ar trebui să se vadă adevărata bunătate a faptelor neegoiste. Lucrătorul care manifestă o lipsă de politețe, care arată nerăbdare față de ignoranța sau greșelile altora, care vorbește repezit sau acționează necugetat, poate închide ușa spre inimi pe care nu le mai poate atinge niciodată. 

După cum roua și ploaia blândă cad asupra plantelor care se ofilesc, tot astfel să cadă în mod gingaș cuvintele, atunci când încercăm să îi salvăm pe oameni din eroare. Planul lui Dumnezeu este de a ajunge mai întâi la inimă. Trebuie să vorbim adevărul în dragoste, încrezându-ne că El va da puterea de reformare a vieții. Duhul Sfânt va aplica sufletului cuvântul care este rostit în dragoste. 

Din natura noastră, suntem ego-centriști și încăpățânați. Însă când învățăm lecțiile pe care Hristos vrea să ne învețe, devenim părtași ai naturii Sale; de aici înainte, trăim viața Sa. Exemplul minunat al lui Hristos, gingășia fără egal cu care El a pătruns în sentimentele altora, plângând cu cei ce plângeau și bucurându-se cu cei care se bucurau, trebuie să aibă o influență profundă asupra caracterului tuturor celor care Îl urmează în sinceritate. Prin cuvinte și fapte amabile, ei vor încerca să facă ușoară cărarea pentru picioare obosite.“4 

Referințe: 

1. Profeți și regi, p. 221, 222 engl. (cap. 17, Chemarea lui Elisei).
2. The Review and Herald, 29 iulie 1902.
3. Mărturii pentru comunitate, vol. 8, p. 14-18 (cap. 2, Misiunea).
4. Pe urmele Marelui Medic, p. 154-157 (cap. 9, Învățând și vindecând, subcap. Misionarii care se întrețin singuri).