Duminică, 14 decembrie 2025. FĂCÂND UCENICI

de OLGA ORTIZ – COLUMBIA 

ADEVĂRATA EDUCAȚIE

La început, Dumnezeu a instituit familia ca nucleu al societății—un loc de formare și dezvoltare a caracterului, obiceiurilor și valorilor: „Sistemul de educație întemeiat în Eden era centrat în jurul familiei.”¹ Planul divin a fost adaptat la rasa umană după cădere. Adevărata educație este lucrarea de a răscumpăra și restaura omenirea, dezvoltând facultățile fizice, mentale și spirituale conform caracterului lui Hristos. Nu se limitează la acumularea de cunoștințe, ci încearcă să pregătească un individ pentru o viață de slujire pe acest pământ și pentru veșnicie. Temelia ei este Cuvântul lui Dumnezeu și călăuzirea Duhului Sfânt. Hristos ca reprezentant al Tatălui, veriga de legătură între Dumnezeu și omenire, este marele Învățător al omenirii, și El a prevăzut ca bărbați și femei să fie reprezentanții Săi. Familia era școala, și părinții erau învățătorii. Acest principiu a fost respectat cu credincioșie în viața timpurie a Domnului Isus. 

EDUCAȚIA LUI HRISTOS

„Isus a trăit în căminul unui țăran, și cu credincioșie și voioșie Și-a îndeplinit partea în purtarea poverilor gospodăriei. El fusese Comandantul cerului, și îngerii se delectaseră să împlinească Cuvântul Său; acum, El era un serv binevoitor, un fiu iubitor, ascultător. El a învățat o meserie, și cu propriile Sale mâini a lucrat în atelierul de tâmplărie cu Iosif. În hainele simple ale unui muncitor de rând, El a umblat pe străzile micului oraș, mergând și venind de la munca Sa umilă. El nu a făcut uz de puterea Sa divină pentru a-Și reduce poverile sau pentru a-și ușura truda.“2 

Căminul Său era școala principală, în care Maria și Iosif, conduși de principiile divine, au jucat un rol fundamental în dezvoltarea Sa spre maturitate. Mediul cultural și familial în care a crescut El, înconjurat de natură și simplitate, au modelat în plus caracterul Său și au întărit legătura Lui cu Dumnezeu și cu nevoile umane. 

„În zilele lui Hristos, iudeii acordau multă atenție educării copiilor lor. Școlile lor erau în legătură cu sinagogile, sau cu locurile de închinare, și învățătorii erau numiți rabini, bărbați despre care se presupunea că erau foarte învățați. 

Isus nu a mers la aceste școli, pentru că în ele se învățau multe lucruri care nu erau adevărate. În loc de Cuvântul lui Dumnezeu, se studiau cuvintele oamenilor, și adesea acestea erau contrare celor pe care le învățase Dumnezeu prin profeții Săi. 

Dumnezeu Însuși o instruise prin Duhul Sfânt pe Maria cum să Îl crească pe Fiul Său. Maria Îl învățase pe Isus din Sfintele Scripturi, și El a învățat să citească și să studieze pentru Sine Însuși.“3 

UN CONCEPT GREȘIT 

În contrast cu instruirea pe care a primit-o Isus în cămin, școlile rabinilor din timpul Său pierduseră din vedere adevărata esență a educației, și se concentrase pe ritualuri, devenind astfel îmbibată de formalism gol. Aceasta a avut ca rezultat o educație care nici nu promova o legătură personală cu Dumnezeu, nici nu nutrea dezvoltarea unui caracter bazat pe adevăratele principii divine. Nu este aceasta cumva asemănător cu realitatea în care trăim noi astăzi? 

„Ideile noastre despre educație sunt prea înguste și prea joase. E nevoie de un obiectiv mai larg, de o țintă mai înaltă. Adevărata educație înseamnă mai mult decât a urma un anume curs de studii. Înseamnă mai mult decât doar o pregătire pentru viața de acum. Ea are de-a face cu întreaga ființă, și cu întreaga perioadă de existență posibilă pentru om. Ea este o dezvoltare armonioasă a puterilor fizice, mentale și spirituale. Ea pregătește studentul pentru bucuria slujirii în această lume și pentru bucuria mai înaltă a slujirii mai vaste din lumea care va veni.“4 Din nefericire, în mediul academic din această lume, caracterul și valorile atât de importante în viața umană și în pregătirea pentru Cer sunt neglijate. Înțelegând erorile trecutului, putem redescoperi adevăratul scop al educației divine. 

CE ÎNSEAMNĂ ACEASTA? 

 

Adevărata educație vine de la Dumnezeu și scopul ei este de a restaura în omenire chipul divin. Adevărata educație nu se limitează la acumularea de cunoștințe academice, ci cuprinde formarea spirituală, morală și socială a ființei umane. Ea este, de aceea, o lucrare sacră și solemnă. În sfintele scripturi vedem cum îi îndeamnă Dumnezeu pe părinți cu privire la educarea copiilor lor. Cu privire la Avraam, Domnul declară: „Căci Eu îl cunosc și știu că are să le poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine.“ (Geneza 18:19). Datorită relației sale strânse cu Dumnezeu, Avraam și-a educat familia pe căile Domnului. În mod similar, pentru a face aceasta o realitate în căminele noastre, este nevoie să cultivăm obiceiuri de devoțiune iubitoare față de Salvatorul sufletelor, să îi învățăm pe copiii noștri că prin rugăciune ei au un Prieten care va asculta toate visurile și durerile lor; că prin citirea zilnică a Bibliei, ei vor înțelege natura lui Dumnezeu și cum ne tratează El cu dragostea Sa plină de compasiune. Ei vor învăța să fie îndurători și amabili, la fel cum Tatăl lor ceresc este îndurător și amabil față de rasa umană pe care a creat-o în mod gingaș. A înțelege adevărata educație ne conduce să recunoaștem că scopul final al acestui proces este formarea caracterului, pentru că aceasta este singura comoară pe care o putem lua în Cer. 

REZULTATELE DECIZIILOR RELE 

 

Formarea caracterului este un proces fundamental și supranatural în viață; caracterul este singura posesiune pe care o vom lua în Cer, și acesta se formează acasă. „Un caracter format în asemănarea celui divin este singura comoară pe care o vom lua din această lume în cealaltă. Cei care sunt sub instruirea lui Hristos în această lume, vor lua cu ei în locuințele cerești fiecare realizare divină. Și în cer vom continua să ne îmbunătățim. Cât de importantă este, deci, dezvoltarea caracterului în această viață!“5 Lucrarea sacră a părinților este de a-i instrui și învăța pe copiii lor să se teamă de Dumnezeu și să asculte de El, așa încât cu ajutorul Duhului Sfânt, ei să poată dezvolta un caracter asemănător cu cel al Tatălui din Cer. Domnul declară: „Și poruncile acestea pe care ți le dau astăzi să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.“ (Deuteronom 6:6, 7). 

Când părinții neglijează principiile educaționale date de Dumnezeu și solemnul lor caracter obligatoriu este dat la o parte, copiii lor devin educați de vrăjmașul sufletelor. Cazul preotului Eli ar trebui să ne atragă atenția. În 1 Samuel 2:12, ni se spune: „Fiii lui Eli erau niște oameni răi. Nu-L cunoșteau pe Domnul.“ Copiii au nevoie de grijă vigilentă și călăuzire ca niciodată până acum, căci Satan luptă să obțină controlul asupra minților și inimilor lor și să alunge Duhul lui Dumnezeu. 

„Starea îngrozitoare a tinerilor din această generație constituie unul dintre semnele cele mai puternice că trăim în ultimele zile, însă ruina multora poate fi găsită direct în modul greșit în care au fost orientați de părinții lor. Spiritul de murmurare împotriva mustrării a prins rădăcină și aduce rodul său de nesupunere. În timp ce părinții nu sunt mulțumiți de caracterele pe care le dezvoltă copiii lor, ei nu reușesc să vadă erorile care îi fac ceea ce sunt.“6 

Părinții ar trebui să înțeleagă că educația creștină nu ar trebui să se bazeze doar pe intelect, ci pe dezvoltarea caracterului, pe formarea morală și pregătirea pentru viața veșnică. Ei nu pot îndeplini în mod adecvat responsabilitățile lor, dacă nu iau Cuvântul lui Dumnezeu ca regulă a vieții lor. Ei trebuie să înțeleagă că trebuie să educe și să modeleze caracterul fiecărei preți-oase comori umane care a fost încredințată grijii lor, pentru ca în cele din urmă să ajungă să înțeleagă principiile adevăratei educații și importanța dezvoltării caracterului, ca un proces cu implicații eterne. În zilele și secolul nostru, trebuie să fim în mod special atenți la prieteniile pe care le încheie copiii noștri. Îi vor ajuta prietenii pe care și-i aleg să reflecte chipul Tatălui lor Ceresc sau îi vor influența ei să îl reflecte pe prințul acestei lumi? Îi va sfinți conținutul media pe care îl consumă sau va coborî el valorile lor și va corupe obiceiurile lor spirituale? Pentru a-i conduce pe cărarea îngustă, exemplul familiei va fi de o importanță vitală. 

EXEMPLUL FAMILIEI 

 

Educația creștină începe la o vârstă fragedă cu exemplul primilor învățători, părinții. Acesta este motivul pentru care suntem îndemnați să avem în căminul nostru un mic cer, așa încât copiii să învețe prin imitarea exemplului părinților lor. În Galateni 5:22, 23, roadele Duhului sunt descrise ca dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, amabilitatea, bunătatea, credincioșia, blândețea, și stăpânirea de sine—calități care alcătuiesc un caracter creștin solid. Regele Solomon ne amintește: „Învață-l pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.“ (Proverbe 22:6). Apostolul Pavel ne îndeamnă, de asemenea, să ne reînnoim mintea și caracterul, conform voii lui Dumnezeu (Romani 12:2). În Matei 5:48, Isus Însuși ne cheamă să fim desăvârșiți după cum Tatăl nostru cel ceresc este desăvârșit, lucru care implică o creștere constantă în asemănarea cu Hristos. Dezvoltarea caracterului este un proces de transformare continuă, care reclamă intervenția Duhului Sfânt și angajamentul individului. Scopul primar al educației și vieții creștine este dezvoltarea caracterului. „Fiecare ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu este înzestrată cu o putere similară cu cea a Creatorului—individualitate, puterea de a gândi și de a înfăptui. Oamenii în care această putere este dezvoltată sunt oameni care poartă responsabilități, și care influ-ențează caractere. Este tocmai lucrarea adevăratei educații să dezvolte această putere, să instruiască tinerii să fie gânditori, și nu doar să reflecte gândurile altor oameni. În loc de a-și limita studiul la ceea ce au spus sau scris alți oameni, studenții să fie îndrumați spre sursele adevărului, spre vastele câmpuri deschise pentru cercetare în natură și revelație. Să contemple marile fapte ale datoriei și destinului, și mintea se va dezvolta și întări. În loc de slăbănogi educați, instituțiile de învățământ pot trimite în lume bărbați puternici în gândire și acțiune, oameni care sunt stăpâni, nu sclavi ai circumstanțelor, oameni care au un orizont larg, claritate a gândirii, și curajul propriilor convingeri. 

O astfel de educație oferă mai mult decât disciplină mentală; ea oferă mai mult decât educație fizică. Ea întărește caracterul, așa încât adevărul și integritatea nu sunt sacrificate pentru dorință egoistă și pentru ambiție lumească. Ea întă-rește mintea împotriva răului. În loc ca vreo pasiune puternică să devină o putere de a distruge, fiecare motiv și fiecare dorință sunt aduse în conformitate cu marile principii de dreptate. În timp ce se zăbovește asupra perfecțiunii caracterului Său, mintea este înnoită, și sufletul este re-creat după chipul lui Dumnezeu.“7 

Părinții ar trebui să cultive un mediu vesel și sănătos pentru copiii lor, pentru a-i ține departe de—și a-i face conștienți de — puterea influențelor negative și modul în care astfel de influențe pot să deformeze caracterul și în cele din urmă să îi conducă departe de Dumnezeu. „Acțiunile, adesea repetate, formează obiceiuri, obiceiurile formează caracterul. Îndepliniți cu răbdare datoriile mici ale vieții. Atâta timp cât subestimezi impor-tanța credincioșiei în datoriile mici, clădirea caracterului tău va fi nesatisfăcătoare.În ochii Atotputerniciei, fiecare datorie este importantă. Domnul a spus: `Cel care este credincios în lucrurile mici, este credincios și în cele mari.´ În viața adevăratului creștin nu există lucruri neesențiale.“8 

Formarea unui caracter complet ar trebui să fie bazată pe următoarele principii: 
1. Dependența de Dumnezeu: Cău-tați-L pe Dumnezeu zilnic în rugăciune și studiu Biblic (Filipeni 4:13). 
2. Disciplină și autocontrol: Contro-lați-vă gândurile, cuvintele și faptele (Proverbe 16:32). 
3. Slujire pentru alții: Dezvoltarea unui caracter nobil iubindu-i și ajutându-i pe alții (Matei 25:40). 
4. Instruire bazată pe principii divine din copilărie (Proverbe 22:6; 2 Timotei 3:15). 
5. Perseveranță în transformare: dezvoltarea caracterului este un proces continuu până când sufletul reflectă deplin imaginea lui Isus (2 Corinteni 3:18, Scrieri timpurii, p. 71) 

A ÎNVĂȚA, FĂCÂND 

 

Pedagogia seculară confirmă ceea ce Domnul a întemeiat în planul divin de educație. Copiii pot învăța cel mai bine atunci când realizează o conexiune între cunoștință și mediul lor înconjurător, aplicând cunoștința în viețile lor cotidiene, în mod practic. De la o vârstă fragedă, copiii ar trebui să învețe o meserie utilă sau practică, ce facilitează dezvoltarea abilităților care vor fi fundamentale în nutrirea calităților de responsabilitate, disciplină, per-severență și răbdare. În plus, aceasta le permite să transforme educația într-o experiență plină de sens și care îmbogățește, care îi ajută nu doar să treacă anumite examene, ci și să facă față provocărilor vieții cu succes. Toate acestea ar trebui să fie bazate pe Sfintele Scripturii. 

EDUCAȚIA BIBLICĂ 

 

De la început, Dumnezeu a întemeiat educația ca un proces complet. În Geneza 1:27, ni se spune că ființa umană a fost creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Aceasta implică faptul că baza a toată învățătura trebuie să fie cunoș-tința divină. Proverbe 9:10 spune că „frica de Domnul este începutul înțelepciunii: și cunoștința sfinților este pricepere,“ accentuând faptul că adevărata educație începe cu o temelie spirituală solidă, care trebuie să se conformeze cu următorul principiu fundamental al educației: „Lucrarea de educație și lucrarea de mântuire sunt una,”9 accentuând că învățătura trebuie să conducă la transformare spirituală. 

1. Centrată pe Hristos: Dumnezeu trebuie să fie centrul a toată învă-țătura (Coloseni 2:3). 

2. Completă: Ea trebuie să cuprindă dezvoltarea fizică, mentală și spirituală (Luca 2:52). 

3. Practică și aplicabilă: Nu doar teoretică, ci concentrată asupra vieții zilnice și a slujirii altora (Matei 25:40). 

4. Formatoare a caracterului: Edu-cația ar trebui să modeleze caracterul să reflecte chipul lui Hristos: „Altruismul stă la baza a toată dezvoltarea reală. Prin slujire neegoistă, primim cea mai înaltă cultură a fiecărei facultăți. Noi devenim, în măsură din ce în ce mai deplină, părtași ai naturii divine. Suntem pregătiți pentru cer, pentru că primim cerul în inimile noastre.”10 

5. Concentrată pe speranță și mântuire: Ea trebuie să pregătească ființa umană pentru viața aceasta și pentru veșnicie. „Lucrarea vieții încre-dințată nouă este pregătirea pentru viața veșnică, și dacă îndeplinim această lucrare așa cum a intenționat Dumnezeu să o facem, fiecare ispită ar putea să lucreze în folosul nostru; pentru că în timp ce noi ne împotrivim ademenirilor ei, facem progres în viața divină. În momentul cel mai fierbinte al conflictului, în timp ce suntem angajați în război spiritual serios, agenți nevăzuți sunt de partea noastră, cu misiunea de a ne ajuta în bătăliile noastre, și în criză ne sunt oferite tărie și fermitate și energie, și avem o putere mai mult decât muritoare.“11 

Educația creștină nu este limitată la casă sau școală, ci implică biserica în calitate de stâlp fundamental în dezvoltarea spirituală. Prin biserică, tinerii primesc îndrumare, sprijin și exemple de credință care îi vor ajuta să crească în relația lor cu Dumnezeu și să fie întăriți pentru timpurile din fața noastră. 

În timpurile sfârșitului 

 

„Ai tăi vor zidi iarăși pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit ´Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile și face țara cu putință de locuit´“ (Isaia 58:12). Această chemare solemnă implică educație: 

„Satan a folosit cele mai ingenioase metode pentru a țese planurile și principiile sale în sistemele de edu-cație, și pentru a dobândi astfel o ancoră puternică în mințile copiilor și tinerilor. Lucrarea adevăratului educator este de a zădărnici planurile sale. Suntem în legământul solemn, sacru, față de Dumnezeu, de a-i crește pe copiii noștri pentru El și nu pentru lume; să îi învățăm să nu își pună mâinile în mâna lumii, și să țină poruncile Sale. Trebuie să fie impre-sionați cu gândul că ei sunt formați după chipul Creatorului și că Hristos este modelul după care trebuie să fim modelați. Trebuie acordată cea mai serioasă atenție educației care va oferi o cunoștință despre mântuire, și va conforma viața și caracterul după asemănarea divină. Dragostea de Dumnezeu, puritatea sufletului între-țesută în viață ca firele de aur, este cea care are adevărată valoare. Statura la care poate ajunge astfel omul nu a fost pe deplin înțeleasă. 

Pentru realizarea acestei lucrări, trebuie pusă o temelie solidă. Trebuie introdus un scop nou și trebuie ca acesta să își găsească locul, iar stu-denții trebuie să fie ajutați în aplicarea principiilor biblice în tot ceea ce fac ei. Orice este strâmb, orice deviază de la linia dreaptă, trebuie să fie evidențiat și evitat; pentru că este o nelegiuire, ce nu trebuie să fie perpetuată. Este important ca fiecare învățător să iubească și să cultive principii și doctrine sănătoase, căci aceasta este lumina care trebuie să fie reflectată pe calea studenților.“12 

„Tu însă vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă!“ (Tit 2:1). 

Pentru a îndeplini lucrarea, avem nevoie să ne susținem unii pe alții și să creăm rețele de suport cu care să se poată realiza acest scop. În prezent, aici în Columbia, prin Fundația Educațională Oded, dezvoltăm o metodă educațională care îmbrățișează întreaga ființă. Singurul obiectiv este de a restaura chipul lui Dumnezeu în copiii și tinerii noștri, prin care planul originar pe care Dumnezeu l-a întemeiat pentru educație este restaurat. Părinții au o responsabilitate de a stabili o legătură vitală cu Dumnezeu—oferind experiențe care permit copiilor să pună în legătură cu lumea reală ceea ce învață. Cu toate acestea, aceasta nu este singura datorie a părinților; biserica devine, de asemenea, un suport fundamental în împlinirea acestei mari misiuni. 

Dumnezeu ne cheamă să trăim prin credință, și aceasta nu are de-a face pur și simplu cu participarea la biserică sau cu respectarea anumitor obiceiuri, ci mai degrabă cu a-I permite lui Hristos să ia formă în inimile și caracterele noastre. Această transformare trebuie să se reflecte în modul în care gândim și acționăm. 

Misiunea noastră de a fi lumina lumii începe cu educarea copiilor, tinerilor și adulților să predice evanghelia. 

Fie ca înțelepciunea Domnului să fie temelia noastră, așa încât El să ne dea înțelegere și să ne învețe calea pe care să mergem! (Proverbe 1:7; Psalmul 32:8). 

Referințe: 
1. Educația, p. 33, cap. 5, Educația Israelului).
2. Hristos, Lumina lumii, p. 72, cap. 7.
3. The Story of Jesus, p. 30.
4. Educația, p. 13, cap. 1, Sursa și scopul adevăratei educații.
5. Parabolele Domnului, p.332, cap. 25, Talanții, subcap. Alți talanți.
6. Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 199 (cap. 18, Mustrări credincioase necesare, subcap. Relele unei discipline permisive.
7. Educația, p. 29, cap. 4, Relația dintre educație și mântuire.
8. Solii pentru tineret, p. 148, cap. 39, Seriozitatea scopului, subcap. Slujire din toată lumea.
9. Educație, p. 29.
10. Idem, p. 16 (Primele principii).
11. Christian Education, p. 122.
12. Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 127, cap. 17, Nevoia de reformă educațională).