Miercuri, 10 decembrie 2025. LA DRUMURI ȘI LA GARDURI

de DANIEL BALBACH – S.U.A. 

Isus prezintă o parabolă interesantă: „Şi Isus i-a răspuns: „Un om a dat o cină mare şi a poftit pe mulţi. La ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftiţi: ‘Veniţi, căci iată că toate sunt gata’. Dar toţi, parcă fuseseră vorbiţi, au început să se dezvinovăţească. Cel dintâi i-a zis: ‘Am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd; rogu-te să mă ierţi’. Un altul a zis: ‘Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog’. Un altul a zis: ‘Tocmai acum m-am însurat şi de aceea nu pot veni’. Când s-a întors robul, a spus stăpânului său aceste lucruri. Atunci, stăpânul casei s-a mâniat şi a zis robului său: ‘Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi’. La urmă, robul a zis: ‘Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit şi tot mai este loc’. Şi stăpânul a zis robului: ‘Ieşi la drumuri şi la garduri şi, pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa.“ (Luca 14:16-23). 

Cine sunt primele două grupuri invitate la această cină, și ce semnifică aceasta? 

„Prin marea cină, Hristos reprezintă binecuvântările oferite prin evanghelie. Cele puse la dispoziție reprezintă nimic mai puțin decât pe Hristos Însuși. El este pâinea care se coboară din cer; și de la El curg râuri de mântuire. Mesagerii Domnului proclamaseră iudeilor venirea Salvatorului; ei indicaseră spre Hristos ca ´Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.´ (Ioan 1:29). În ospățul pe care l-a oferit El, Dumnezeu le-a oferit cel mai mare dar pe care Cerul îl poate oferi... `Și dacă mănâncă cineva din această pâine, a spus Hristos, va trăi în veac.´ (Ioan 6:51).“ 1 

Din citatul de mai sus, înțelegem două puncte frumoase:
1. Invitația a fost dată mai întâi evreilor, care îi reprezintă pe creștinii de astăzi ca poporul ales al lui Dumnezeu. „Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă“ (Galateni 3:29).
2. Ca servi ai lui Dumnezeu și mesageri pentru lume, noi avem privilegiul de a da lumii o invitație de a primi darul gratuit al pâinii vieții, care este Hristos Însuși. „Și Hristos le-a spus: ´Eu sunt pâinea vieții´” (Ioan 6:35). 

Națiunea iudaică respinsese invitația din cauza condiției lor spirituale—ei se gândeau că erau ´bogați, ... îmbogățiți și nu duc lipsă de nimic´ (Apocalipsa 3:17). Invitația a fost dată, atunci, unei a doua clase de oameni. Stăpânul îi spune atunci servului (în Luca 14:21): „Du-te degrabă în pieţele şi uliţele cetăţii şi adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi şi şchiopi.“ Aceasta nu se referă atât de mult la un sens literal, cât la un sens spiritual. Dacă cei care reprezintă poporul lui Dumnezeu de astăzi sunt cei bogați spiritual, atunci la drumuri și la garduri trebuie să fie cei care sunt săraci, ologi și orbi. 

„Servul care i-a adus pe cei săraci și orbi a raportat stăpânului său: `Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit şi tot mai este loc.´ Şi stăpânul a zis robului: ‘Ieşi la drumuri şi la garduri şi, pe cei ce-i vei găsi, sileşte-i să intre, ca să mi se umple casa.´ Aici, Hristos a indicat spre lucrarea evangheliei în afara limitelor iudaismului, la drumurile și gardurile lumii.“2 

Cum rămâne cu ultimele două grupuri menționate în parabolă, la care se face referire prin drumuri și garduri (sau ulițe)? Aceste grupuri sunt prezentate de Inspirație ca fiind oamenii din lume, cei din afara credinței noastre. 

În timpul sesiunilor misionare recente din câteva biserici, am subliniat eforturile noastre—sau lipsa acestora—de a ajunge la cei din afara credinței noastre. La începutul unui curs, am cerut studenților să se uite împrejur și să identifice cât de mulți din sală erau noi în credință, veniți din afara bisericii în ultimii cinci ani. În acel grup mare, una sau două persoane veniseră la credință „din lume”. Aceasta ridică o întrebare critică pentru fiecare dintre noi: Ca servi ai lui Hristos, suntem noi activi în a ajunge la oameni și a-i invita pe alții la marele ospăț al evangheliei, la care Isus Însuși este pâinea vieții? 

Poate ne întrebăm: „Cum pot face eu această lucrare? Mai specific: La cine anume să ajung eu?“ Poate ne simțim nesiguri în ce privește ajungerea la oameni din diferite medii—fie că sunt foarte educați, sau bogați, sau poate au credințe care diferă de învățăturile creștine tradi-ționale. Unii se pot simți distanți față de comunități religioase din cauza deciziilor personale, a stilului de viață păcătos, sau a perspectivelor culturale. Adesea există o reținere cu privire la posibilitatea ca astfel de persoane să fie interesate de chestiuni spirituale sau să fie deschise să se implice la biserică. 

Mulți dintre noi presupun că probabil nu ar fi nici măcar corect sau potrivit să aduci astfel de persoane la biserică. Aceste îndoieli se ridică atunci când ne gândim la lucrarea de a ajunge la oameni. Pentru a atenua aceste îndoieli, merită să reflectăm la ceea ce are de spus Inspirația despre prima grupă a celor invitați la ospățul evangheliei: „Cei de la drumuri“. 

LA DRUMURI 

 

„Invitația la ospăț a fost dată întâi poporului iudeu, poporului care fusese chemat să stea ca profesori și conducători între oameni... Când chemarea evangheliei este dusă la neamuri, există același plan de lucru. Mesajul trebuie dat mai întâi ´la drumuri´- oamenilor care au un rol activ în lucrarea lumii, profesorilor și liderilor oamenilor. 

Mesagerii Domnului să poarte în minte acest lucru. Păstorilor turmei, învățătorilor numiți în mod divin, acesta ar trebui să le fie un cuvânt de ascultat. Cei care aparțin grupurilor mai sus puse în societate trebuie să fie căutați cu afecțiune gingașă și considerație frățească. Oamenii din viața de afaceri, cei din poziții de încredere, bărbații cu facultăți inventive mari și cu pricepere științifică, oamenii de geniu, învățătorii evangheliei ale căror minți nu au fost atrase la adevărurile speciale pentru acest timp—aceștia ar trebui să fie primii care să audă chemarea. Lor trebuie să le fie dată invitația. 

Există o lucrare de făcut pentru cei bogați. Omul bogat are nevoie de efortul tău în dragoste și temere de Dumnezeu. Prea adesea, el se încrede în bogățiile sale și nu simte pericolul său. Ochii minții au nevoie să fie atrași la lucrurile care au o valoare care durează... 

Cei care se află sus în lume datorită educației, bogăției sau vocației lor, sunt rareori abordați cu privire la interesele sufletului. Mulți lucrători creștini ezită să se apropie de aceste clase. Dar acest lucru nu ar trebui să fie așa.“3 

Un prieten drag tatălui meu făcea parte din această clasă. Din nefericire, la momentul în care tatăl meu a murit, eu eram încă „în lume”. Cu toate acestea, după ce am venit la credință și am devenit un lucrător biblic, m-am simțit constrâns să iau legătura cu prietenul tatălui meu. El este o persoană prietenoasă, ca urmare mergeam la el acasă și luam cina. Pe măsură ce prietenia noastră a continuat, L-am căutat pe Domnul pentru o cale de a continua să împărtășesc evanghelia cu el, întrucât el era agnostic. Când l-am vizitat acasă, el mi-a arătat roata sa de olar și cuptorul, întrucât îi plăcea să se ocupe de olărit ca activitate de timp liber. Într-o zi, în timp ce mă rugam, am fost impresionat să merg și să accept oferta lui de a ne ocupa împreună de olărit— realizând că aceasta ar putea fi o pană deschizătoare, care să permită împărtășirea evangheliei. 

Când i-am spus acestui domn că aș vrea să învăț să fac vase de lut, a fost foarte fericit. Prima data acolo, am avut o experiență deosebită împreună—și, fie că vă vine să credeți sau nu, am putut să împărtășesc câteva aplicații spirituale, cum Hristos este olarul, și noi suntem lutul. După această primă ocazie împreună, am putut să semăn câteva semințe ale evangheliei pe aici și acolo—și prietenia noastră s-a adâncit. Cu adevărat am început să înțeleg mai multe despre metoda lui Hristos de salvare de suflete: 

„Doar metoda lui Hristos va aduce succes real în a ajunge la oameni. Salvatorul se amesteca printre oameni ca unul care le dorea binele. El le arăta simpatia Sa pentru ei, slujea nevoilor lor și le câștiga încrederea. Apoi le poruncea: ´Vino după Mine.´“4 

Aceasta implică adâncirea rela-țiilor și câștigarea încrederii cuiva. Apoi, pe măsură ce dezvoltăm o prietenie mai strânsă cu cineva, putem împărtăși mai bine evanghelia. Astăzi, după 10 ani, acest domn încă este un prieten apropiat al meu—și eu continui să plantez semințe de adevăr, având încredere că într-o zi el poate fi în împărăția cerului. 

Ni se spune de către Inspirație că Hristos a investit mult efort în această clasă de oameni—și ni se arată, de asemenea, cum a ajuns El la ei. Isus „a căutat să cunoască fariseul bogat și cult, nobilul evreu, și conducătorul roman. El a acceptat invitațiile lor, a participat la ospețele lor, s-a familiarizat cu interesele și ocupațiile lor ca să poată câștiga acces la inimile lor, și să le reveleze bogățiile nepieritoare.“5 

LA GARDURI 

 

Ni se spune, de asemenea, să mergem să ajungem la cei care sunt pe „ulițe” sau la „garduri“. Vorbind din timpul lui Moise, Biblia men-ționează: „străinul și orfanul, și văduva care sunt în interiorul por-ților tale, vor veni și vor mânca și se vor sătura“ (Deuteronom 14:29). Inspirația ne spune că „nu trebuie să ne gândim doar la oamenii mari și talentați, neglijând clasele mai sărace. Hristos instruiește pe solii Săi să meargă de asemenea la cei care sunt pe ulițe și la garduri, la cei săraci și umili ai pământului. În curțile și aleile orașelor mari, în ulițele singuratice ale țării, sunt familii și persoane individuale—poate străini într-o țară străină—care sunt fără relații de biserică, și care, în singurătatea lor ajung să simtă că Dumnezeu i-a uitat.“6 

RENUNȚÂND LA PREJUDECĂȚI 

 

Ca adolescent, colportam cam cinci ore pe zi pentru a ajuta la plata taxelor mele pentru internatul școlii. Instructorul nostru ne-a învățat multe principii bune găsite în parabola Cinei cele mari. Unul este că trebuie să colportăm toate clasele din vecinătățile noastre, nu doar cele în care probabil am obține cele mai multe vânzări. Într-o zi mergeam la cei bogați, ziua următoare la cei de clasă mijlocie și a treia zi în cartierele sărace. 

În timp ce colportam într-o regiune săracă într-o zi, am avut o experiență marcantă. Când m-am apropiat de ușa din față, am observat câteva lucruri care indicau faptul că în casa respectivă locuiau câteva persoane cu un caracter aspru. Întrucât crescusem în zona metropolitană Los Angeles, California, puteam să recunosc un anumit miros inconfundabil—și fără îndoială, era adevărat—când s-a deschis ușa, am văzut un grup de oameni în camera de zi bând alcool și fumând marijuana. Am recunoscut, de asemenea, după culorile și tipul de îmbrăcăminte purtat de aceștia, că ei erau probabil membri ai unei găști. Începând prezentarea cărților mele, primul meu gând a fost că mi se va spune „Nu ne interesează!” și că ușa urma să mi se trântească în față. 

Dar nu acesta a fost cazul… Am putut să prezint toate cele patru sau cinci cărți pe care le aveam în mână, în timp ce omul asculta cu răbdare. Când a terminat, el a spus, „Stai un moment,“ și în cele din urmă s-a întors cu o bancnotă de 20$, spunând: „O iau pe aceea,” indicând spre o carte spirituală. În timp ce căutam să îi dau restul (pentru că pe acea vreme cărțile erau doar 10$), el a spus: „Păstrează restul, continuă ceea ce faci și Dumnezeu să te binecuvânteze!” 

În timp ce mă depărtam de acea casă, mă gândeam tocmai la lecția valoroasă pe care o învățasem. Când mă apropiasem inițial de casă, avusesem câteva idei preconcepute. Imediat după ce s-a deschis ușa, mă gândisem: „De ce am bătut la această ușă? Acești oameni evident fac lucruri contra lui Dumnezeu și contra cuvântului Lui, ca urmare de ce să pierd timpul meu și al lor împăr-tășindu-le ceva pentru ce nu se interesează?“ Însă nicăieri în Biblie nu ni se spune vreodată să avem astfel de idei preconcepute despre suflete. Ni se spune în mod simplu să mergem și să îi căutăm pe cei pierduți (Luca 19:10). Întrucât ni se spuseseră lucruri importante despre colportaj, cum ar fi să ne îmbrăcăm ordonat, să cunoaștem bine materialele pe care le prezentăm la colportaj și să men-ținem un bun contact vizual, cred că aceste lucruri l-au impresionat pe bărbat. Probabil s-a gândit: „Acesta este modul în care vreau să trăiesc viața mea,“ sau poate, „Să îl sprijin pe acest tânăr, întrucât el este pe calea cea bună.” Cred, de asemenea, că s-a semănat o sămânță prin acea carte—și că el dorea să ajungă pe calea cea bună. 

„Dumnezeu ne-a dat o poruncă specială să ne îngrijim de străin, de cel alungat, și de sufletele sărmane, care sunt slabe în putere morală. Mulți care par cu totul indiferenți față de lucrurile religioase tânjesc în inimă după odihnă și pace. Deși poate s-au scufundat până în cele mai adânci păcate, există o posibilitate ca ei să fie salvați... 

Spuneți-le sărmanilor deznădăj-duiți care s-au rătăcit că nu e nevoie să dispere. Deși au greșit și nu și-au construit un caracter drept, Dumnezeu are o bucurie pe care să le-o restituie, chiar bucuria salvării. El se bucură să ia materiale aparent lipsite de speranță, prin care a lucrat Satan, și să facă din ei supuși ai harului Său. El se bucură să îi elibereze de mânia care va cădea asupra celor neascultători. Spuneți-le că există vindecare, curățire pentru fiecare suflet. Există un loc pentru ei la masa Domnului. El așteaptă să le spună ´bun-venit´.”7 Ce încurajare frumoasă, în timp ce ne îndeplinim această lucrare! Dumnezeu vrea să te folosească pe tine și pe mine să împărtășim evanghelia Sa așa încât El să poată restaura propriul său chip în oameni ca cel din relatarea de mai sus, și El așteaptă să le dea un loc la masa Sa, în timp ce ei răspund chemării din invitația Sa. 

ALTCINEVA DE LA „DRUMURI“ SAU „GARDURI“ 

 

O altă istorie specială despre un suflet scump de la „garduri” a avut loc mai târziu, când conduceam un program de colportaj în statul Washington. Era o tânără soră pe nume Daisy implicată în program (am permisiunea de a-i folosi numele). Ea era foarte încântată să experimenteze și să învețe să colporteze, pentru că făcea lucrul acesta pentru prima dată. Ea avea dorința de a ajunge la suflete—și întrucât colportorii pot să păstreze o parte din banii pe care îi câștigă, ea era, de asemenea, bucuroasă să câștige ceva bani pentru a merge la școala misionară. 

Într-o zi în timp ce eram toți în activitatea de colportaj, am fost surprins să o văd pe Daisy extrem de emoționată și chiar extaziată. (În mod normal, ea era mai degrabă liniștită și calmă). Am aflat că ea avusese o experiență minunată cu o doamnă care tocmai cumpărase câteva cărți, dându-i o pungă de hârtie de dimensiunile pungilor de mâncare, plină cu bani cu care să plătească acele cărți. În total erau aproximativ 350$ în pungă, în diferite bancnote. Uimiți, ceilalți colportori au întrebat-o pe Daisy despre această doamnă. Era ea bogată? 

„Nu,“ a răspuns Daisy. „Tocmai, e exact opusul, și nu trăiește în cele mai bune condiții.“ La acel moment, am fost impresionat să o vizitez pe acea doamnă, pentru a-i mulțumi pentru contribuția generoasă care să o ajute pe Daisy, și să văd dacă pot primi informațiile ei de contact, astfel încât pastorul local să o poată contacta mai târziu. În timp ce Daisy îmi împărtășea locația unde se afla locuința, am parcat vis-a-vis de o casă care arăta dărăpănată și am mers spre ușă. Pe prispa casei stătea o tânără desculță, nepieptănată, care privea la câteva dintre cărțile tocmai cumpărate de mama ei. 

În timp ce i-am cerut fetei să vorbesc cu mama ei, ușa fiind deschisă, spre ușă a venit o femeie cu o reputație și ocupație îndoielnică, întrebând cine eram. În timp ce îi mulțumeam pentru contribuția generoasă pe care o făcuse pentru sora Daisy, vă puteți imagina gândurile din mintea mea. De ce ar face tocmai această femeie o donație atât de mare pentru Daisy, și de ce ar fi ea interesată de cărți sau chiar de chestiuni spirituale? 

Întrebările mele au primit imediat răspuns... Am întrebat-o dacă puteam să îi mai dau alte cărți, pentru că aveam unele pe care ea nu le primise, cu atât mai mult cu cât donase deja mai mult decât suficient. Am întrebat-o, de asemenea, dacă puteam obține numărul ei de contact, așa încât pastorul local să poată să îi ofere studiu biblic, rugăciune etc. 

Ea mi-a răspuns că nu îmi va da numărul pentru studii biblice, dar că mi-l va da pentru un lucru: Ea mi-a spus că era atât de impresionată de sora noastră Daisy, de comportamentul ei și de dorința ei de a-L urma pe Dumnezeu și de a merge la școala misionară, și că fiind un părinte singur, ea dorea exact același lucru pentru fiica ei. Ea dorea ca eu să o accept pe fiica ei în programul de colportaj. Când am informat-o că fiica ei era puțin cam tânără, i-am promis că totuși o voi include—și că voi veni să o iau—ca să ni se alăture în timp ce mergeam la diferite momente de recreere în timpul nostru liber. 

Femeia mi-a spus atunci să aștept, în timp ce ea mergea în casă să aducă o altă pungă de alimente plină cu bani (alți aproximativ 350$). Întrucât trebuia să plec din program pentru o săptămână începând din acea seară, mi s-a spus de către Daisy și de cei care conduceau în continuare programul, că au putut să meargă să ia fetița de câteva ori pentru a o include în diferite ieșiri și că sămânța evangheliei a fost plantată. 

Când mă gândesc la această istorie, îmi amintesc despre istoria Mariei Magdalena, în timp ce era în casa lui Simon. Această femeie, asemenea Mariei, a dorit să dea tot ce avea pentru șansa de a obține bogățiile veșnice pentru harul îm-părăției lui Dumnezeu pentru fiica ei. Călătorind în drumul nostru de peregrini, în timp ce îi întâlnim pe alții la garduri, asemenea acestei femei și asemenea omului din întâmplarea anterioară, ar trebui să ne întrebăm: „Sunt eu sau suntem noi, asemenea lui Simon fariseul, plini de judecată și condamnare—sau suntem noi asemenea lui Hristos?“ 

„Gazda s-a întors de la cei care au disprețuit generozitatea sa, și a invitat o clasă de oameni care nu erau sătui, care nu aveau case și terenuri. El i-a invitat pe cei care erau săraci și flămânzi, și care aveau să aprecieze favorurile puse la dispoziție. ´Vameșii și desfrânatele, a spus Isus, vor intra în împărăția lui Dumnezeu înaintea voastră´ (Matei 21:31). Oricât de nenorocite ar putea fi persoanele pe care oamenii le batjocoresc și de la care își întorc fața, nu sunt prea josnici, prea nenorociți, pentru a fi remarcați și iubiți de Dumnezeu. Hristos dorește ca oamenii roși de griji, obosiți, asupriți, să vină la El. Tocmai cei mai mari păcătoși sunt obiectele milei și iubirii Sale cele mai profunde și serioase.“8 

CONCLUZIE 

 

Iubiți frați, iubite surori și iubiți tineri! Veți răspunde voi chemării de a-i căuta și salva pe cei pierduți? 

Invitația evangheliei trebuie să fie dată întregii lumi—„fiecărei națiuni, și fiecărui neam, fiecărei limbi și fiecărui popor” (Apocalipsa 14:6). Ultima solie de avertizare și îndurare trebuie să ilumineze întregul pământ cu slava sa—pe bogați, pe săraci, pe cei de sus și pe cei de jos. „Mergeți la drumuri și la garduri,“ spune Hristos, „și siliți-i să vină ca să mi se umple casa“ (Luca 14:23). Unul dintre cele mai bune moduri de a împlini această chemare este de a-i trimite pe copiii, nepoții, și nepoatele noastre la programe de colportaj și de școală misionară, unde pot fi învățați să împărtășească evanghelia cu îndrăzneală și dragoste. Și tu poți fi binecuvântat și poți să îți împlinești misiunea de a construi relații cu cei din comunitatea ta—fie că sunt profesioniști bogați, sau vecini care se luptă cu viața, sau oricine altcineva care stă departe de credința noastră—arătându-le dragostea lui Hristos prin gesturi amabile, ajutor practic, cuvinte de speranță, sau pur și simplu ascultând cu simpatie. Împărtășiți-le resurse cum ar fi hrană, îmbrăcăminte, sau literatură spirituală celor care ar putea fi uitați sau respinși de societate, și angajați-vă și cu cei educați și influenți în discuții profunde despre adevărurile veșnice. Interacționând cu oamenii, la fel cum a făcut Hristos, putem să le câștigăm încrederea și să îi invităm la Marea Cină. 

Fie ca Domnul să ne folosească pe fiecare dintre noi, atât prin eforturi organizate, cât și prin eforturi personale, pentru a promova Marea Misiune (Matei 28:19, 20) și a fi lumina lumii pe măsură ce înaintăm, invitându-i pe alții la Marea Cină. Amin! 

Referințe: 
1. Parabolele Domnului, p. 222, 223, cap. 18, „Mergeți la drumuri și la garduri“.
2. Ibid., p. 226.
3. Ibid., p. 229, 230.
4. Pe urmele Marelui Medic, p. 143, cap. 9, Învățând și vindecând, subcap. Lucrarea ucenicilor.
5. Ibid, p. 24, 25.
6. Parabolele Domnului, p. 232, 233, cap. 18, „Mergeți la drumuri și la garduri“.
7. Ibid., p. 234.
8. Ibid., p. 225, 226.