Prioritizând

Există momente în viață când suntem puși în fața unei situații urgente. În ultimele ore dinaintea marelui exod al copiilor lui Israel, timpul era limitat. Instrucțiuni divine fuseseră oferite cu privire la masa pascală: „Când îl veți mânca, să aveți mijlocul încins, încălțămintea în picioare și toiagul în mână și să-l mâncați în grabă, căci sunt Paștele Domnului” (Exodul 12:11, VDC, sublinieri adăugate).

Nu mai era timp de așteptat, nu mai aveau luxul de a se relaxa desculți, nu mai aveau nici măcar oportunitatea de a-și lăsa toiagul din mână. Poporul trebuia să mănânce în grabă această masă simbolică. De ce?

Dumnezeu a explicat: „În noaptea aceea, Eu voi trece prin țara Egiptului și voi lovi pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la oameni până la dobitoace, și voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi țara Egiptului” (Exodul 12:12-13, VDC, sublinieri adăugate).

Era o chestiune de viață și de moarte. Ei trebuiau să își prioritizeze timpul în conformitate cu instrucțiunile date de Dumnezeu.

Nu ne aflăm și noi într-o situație similară astăzi? „Căci iată, întunericul acoperă pământul și negură mare, popoarele, dar peste tine răsare Domnul și slava Lui se arată peste tine” (Isaia 60:2, VDC). Nu ne confruntăm cu o negură mare în mijlocul mulțimii cufundate în confuzia Babilonului? „‘A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte, pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei și împărații pământului au curvit cu ea și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei.’ Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: ‘Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până în cer și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei’” (Apocalipsa 18:2-5, VDC, sublinieri adăugate).

Încă o dată, este o problemă de viață și de moarte. Regii și comercianții care conduc societatea sunt încurcați în plasa răsucită a unei relații ilicite cu cei ce perpetuează această confuzie a Babilonului. Cum putem fi siguri că vom scăpa în întregime din această capcană? Cum îi putem ajuta și pe alții să fie eliberați din ea?

[Biserica noastră] există de 100 de ani deja. Din fericire, prin harul lui Dumnezeu, multe au fost realizate. Însă multe au rămas nerealizate, de asemenea. Așadar, timpul este cu adevărat scurt.

„Lucrarea pe care biserica nu a făcut-o într-un timp de pace și prosperitate va trebui să fie făcută în timpul unei crize teribile, sub cele mai descurajatoare și respingătoare împrejurări. Avertizările pe care conformarea față de cele lumești le-a adus la tăcere trebuie să fie transmise sub cea mai crudă opoziție din partea vrăjmașilor credinței.”1

Da, este nevoie să ne grăbim. Trebuie să răscumpărăm „vremea, căci zilele sunt rele” (Efeseni 5:16, VDC). Revărsarea Duhului Sfânt în întregime este cu mult întârziată, cu siguranță nu din cauza vreunui deficit al Dumnezeului nostru perfect, ci, mai degrabă, din cauza leneviei noastre în ce privește înfometarea și însetarea după Duhul Sfânt - și bineînțeles, în pregătirea pentru plinătatea lui prin harul Domnului.

„Deschidem noi ușa inimilor noastre pentru Isus, și închidem orice cale de intrare pentru Satan? Obținem noi zilnic lumină mai clară și putere mai mare ca să putem sta în neprihănirea lui Hristos? Ne golim inimile de tot egoismul și le curățăm în semn de pregătire pentru a primi ploaia târzie din ceruri?”2

Hristos, plin de har, ne-a oferit calea prin crucificarea, învierea și înălțarea Sa. Acum, mai mult decât oricând altcândva, avem disperată nevoie de Duhul Sfânt. A stărui cu toată convingerea pentru a-L primi trebuie să fie prima noastră prioritate.

 

1 Mărturii către comunitate, vol. 5, p. 463 (cap. 52: Biserica, Lumina lumii).

2 Historical Sketches, p. 155.