Lecţia 7. Dumnezeu îl învaţă pe Israel să nu mai murmure

„Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul Dumnezeul tău în timpul acestor patruzeci de ani în pustiu, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile Lui.” (Deuteronomul 8:2).

„Deoarece copiii lui Israel au cultivat spiritul de murmurare şi răzvrătire, ei au dobândit tendinţa de a găsi vină chiar şi în binecuvântările pe care Dumnezeu le-a revărsat din abundenţă asupra lor.” – Signs of the Times, 28 octombrie 1880 engl.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pg. 428-432 engl.

Duminică 9 februarie
1. PLÂNGÂNDU-SE DIN NOU

a. Spre sfârşitul pelerinajului lor prin deşert, cum se plângea încă poporul împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise? Numeri 21:5.

…şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.” (Numeri 21:5).

b. Cum a încercat Moise să-i convingă că plângerile lor nu erau justificate? Deuteronomul 8:3, 4, 14-16.

Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai şi nici părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul. Haina nu ţi s-a învechit pe tine şi nici nu ţi s-au umflat picioarele, în timpul acestor patruzeci de ani. (Deutoronomul 8:3-4).

…ia seama să nu ţi se umfle inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei; care te-a dus în acel pustiu mare şi grozav, unde erau şerpi înfocaţi şi scorpioni, în locuri uscate şi fără apă, care a făcut să-ţi ţâşnească apă din stânca cea mai tare şi care ţi-a dat să mănânci în pustiu mana aceea necunoscută de părinţii tăi, ca să te smerească şi să te încerce şi să-ţi facă bine apoi. (Deutoronomul 8:14-16).

„În fiecare zi a călătoriei lor [israeliţii] fuseseră păziţi printr-o minune a milei divine. Pe tot parcursul călăuzirii lui Dumnezeu ei găsiseră apă pentru a-şi astâmpăra setea, pâine din cer pentru a-şi potoli foamea, şi pace şi siguranţă sub norul umbros ziua şi stâlpul de foc noaptea. Îngeri îi slujiseră în timp ce urcau culmile stâncoase sau păşeau pe cărările accidentate din pustie. În ciuda greutăţilor îndurate, în toate rândurile lor nu exista nici un om lipsit de forţă. Picioarele nu li se umflaseră în călătoriile lor lungi şi nici hainele nu li se tociseră.” - Patriarhi şi profeţi, pg. 429 engl. 

Luni 10 februarie
2. ŞARPELE DE ARAMĂ

a. Ce răspuns a dat Domnul la plângerile poporului? Numeri 21:6.

Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel. (Numeri 21:6.).

„Deoarece [israeliţii] fuseseră păziţi de puterea divină, nu şi-au dat seama de nenumăratele pericole care-i înconjurau continuu. În nerecunoştinţa şi necredinţa lor, ei anticipaseră că vor muri, iar acum Domnul a îngăduit ca moartea să vină peste ei. Şerpii veninoşi care existau pretutindeni în pustie se numeau şerpi înfocaţi din cauza efectelor teribile produse de muşcătura lor, acestea provocând inflamaţie intensă şi moarte rapidă. Deoarece mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu fusese retrasă de deasupra lui Israel, un mare număr de oameni au fost atacaţi de aceste animale veninoase.” - Patriarhi şi profeţi, pg. 429 engl.

b. Ce au făcut israeliţii când au înţeles că, deoarece se tot plânseseră fără nici un motiv real, Dumnezeu le-a dat un motiv ca să aibă de ce să se plângă? Numeri 21:7. În ce fel este aceasta o lecţie pentru noi?

Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor. (Numeri 21:7).

„Acum era teroare şi confuzie în toată tabăra. Aproape în fiecare cort se aflau morţi sau muribunzi. Nimeni nu era în siguranţă... Toţi erau implicate în slujirea celor aflaţi în suferinţă, sau, plini de grijă chinuitoare, făceau eforturi mari pentru a-i proteja pe cei care nu fuseseră încă muşcaţi. Nici o murmurare nu le scăpa acum de pe buze. În comparaţie cu suferinţa prezentă, greutăţile şi încercările anterioare păreau nedemne de luat în seamă. Acum poporul s-a umilit înaintea lui Dumnezeu. Ei au venit la Moise mărturisind şi implorând: ‚Am păcătuit,’ au spus ei ‚căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta.’ (Numeri 21:7). Numai puţin înainte, îl acuzaseră că este cel mai mare duşman al lor, cauza tuturor necazurilor şi suferinţelor lor. Dar, chiar atunci când pronunţaseră acele cuvinte, ei ştiau că acuzaţia era falsă; şi, de îndată ce probleme s-au abătut asupra lor, ei au venit în grabă la el ca singurul care putea mijloci la Dumnezeu pentru ei.” - Idem, pg. 429, 430 engl.

„Când vom vedea păcătoşenia noastră nu trebuie să disperăm şi să ne temem că nu avem Mântuitor sau că El nu se gândeşte la noi cu milă. Chiar în acel moment El ne invită să venim la El în starea noastră de neajutorare ca să fim mântuiţi.” - Idem., pg. 431 engl. 

Marţi 11 februarie
3. „PRIVEŞTE ŞI VEI TRĂI”

a. Ce i s-a poruncit lui Moise să facă pentru a rezolva problema cu şerpii şi care a fost rezultatul? Numeri 21:8, 9.

Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.” Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă, trăia. (Numeri 21:8-9).

„Unii nu doreau să creadă că simplul act de a privi la şarpele din metal i-ar vindeca; aceştia au pierit în necredinţa lor. Cu toate acestea, au existat mulţi care au avut credinţă în mijlocul pregătit de Dumnezeu. Taţi, mame, fraţi şi surori erau, plini de îngrijorare, implicaţi în a ajuta suferinzilor, prietenilor aflaţi pe moarte, să-şi fixeze privirea stinsă la şarpe. Dacă aceştia, deşi slabi şi muribunzi, puteau privi o singură dată, ei erau cu totul vindecaţi. Oamenii ştiau bine că nu exista nici o putere în şarpele de aramă care să provoace o astfel de schimbare la cei care priveau. Puterea de vindecare venea de la Dumnezeu şi numai de la El. În înţelepciunea Sa, El a ales acest mod de manifestare a puterii Sale. Prin acest mijloc simplu oamenii au fost determinaţi să înţeleagă că această suferinţă fusese adusă asupra-le de păcatele lor. Ei au fost, de asemenea, asiguraţi că atâta timp cât ascultă de Dumnezeu, nu au nici un motiv să se teamă, pentru că El îi va păzi.” - Patriarhi şi profeţi, pg. 430 engl.

b. Ce sfat ar trebui să dea pastorii noştri celor care au astăzi obiceiul de a se plânge? Filipeni 2:14; Isaia 45:22; 1 Petru 5:6, 7.

Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli.  (Filipeni 2:14).

Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul. (Isaia 45:22).

Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. (1 Petru 5:6-7).

„Ridicarea şarpelui de aramă urma să-l înveţe pe Israel o lecţie importantă. Ei nu se puteau salva singuri de efectul fatal al otrăvii din rănile lor. Numai Dumnezeu putea să-i vindece. Cu toate acestea, lor li se cerea să dea dovadă de credinţă în mijlocul pus la dispoziţie de El. Ei trebuia să privească pentru a trăi. Credinţa lor era cea care era primită de Dumnezeu, şi prin privirea la şarpe ei îşi dovedeau credinţa. Ei ştiau că nu exista nici un fel de putere în şarpele propriu-zis, ci el era un simbol al lui Hristos, şi astfel era prezentată minţilor lor necesitatea de a crede în meritele Lui... În timp ce păcătosul nu se poate salva singur, el are totuşi ceva de făcut pentru a-şi asigura mântuirea. ‚Pe cel ce vine la Mine,’ spune Hristos ‚nu-l voi izgoni afară’ (Ioan 6:37). Trebuie doar să venim la El; şi când ne pocăim de păcatele noastre, trebuie să credem că El ne acceptă şi ne iartă. Credinţa este darul lui Dumnezeu, dar puterea de a o exercita este a noastră. Credinţa este mâna prin care sufletul se prinde de darurile divine ale harului şi îndurării date în dar de Dumnezeu.” - Idem., pg. 430, 431 engl. 

Miercuri 12 februarie
4. „NU ESTE NICI UN ALT NUME”

a. Ce lecţie, legată de şarpele de aramă, a devenit foarte clară în învăţătura lui Isus când se afla printre ucenici? Ioan 3:14-17.

Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, 15 pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. 16 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. 17 Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. (Ioan 3:14-17).

„Toţi cei care au trăit vreodată pe pământ au simţit înţepătura ucigaşă a ‚şarpelui cel vechi, numit Diavolul şi Satan’ (Apocalipsa 12:9). Efectele letale ale păcatului pot fi îndepărtate numai prin mijloacele asigurate de Dumnezeu. Israeliţii şi-au salvat vieţile privind la şarpele înălţat. Acea privire însemna a crede. Ei au trăit pentru că au crezut cuvântul lui Dumnezeu şi au avut încredere în mijlocul prevăzut pentru refacerea lor. La fel, păcătosul poate privi la Hristos şi să trăiască. El primeşte iertarea prin credinţa în jertfa ispăşitoare. Spre deosebire de simbolul inert şi lipsit de viaţă, Hristos are El însuşi puterea şi dreptul de a vindeca pe păcătosul care se pocăieşte.” - Patriarhi şi profeţi, pg. 431 engl.

b. Numai prin cine putem primi binecuvântările legământului harului? Ioan 6:37; Faptele Apostolilor 4:12.

Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.  (Ioan 6:37).

În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptela Apostolilor 4:12).

„Nimic în afară de neprihănirea lui Hristos nu ne poate îndreptăţi să primim vreuna dintre binecuvântările legământului harului. Există mulţi care au dorit mult timp aceste binecuvântări şi au încercat să le obţină, dar nu le-au primit, pentru că ei au cultivat ideea că ar putea face ceva pentru a se face vrednici de ele. Ei nu şi-au îndepărtat privirea de la sine ca să creadă că Isus este un Mântuitor a tot - suficient. Nu trebuie să credem că propriile noastre merite ne vor salva, Hristos este singura noastră nădejde de mântuire...

Când ne încredem în Dumnezeu pe deplin, atunci când ne bazăm pe meritele lui Isus ca Mântuitor iertător de păcate, vom primi tot ajutorul pe care l-am putea dori. Nimeni să nu privească la sine ca şi cum ar avea puterea de a se mântui singuri. Isus a murit pentru noi, pentru că noi nu puteam face acest lucru. În El este speranţa noastră, îndreptăţirea noastră, neprihănirea noastră. Când ne vedem păcătoşenia nu trebuie să disperăm şi să ne temem că nu avem nici un Mântuitor, sau că El nu are milă faţă de noi. Chiar în acel moment El ne invită să venim la El în starea noastră de neajutorare şi pentru a fi mântuiţi.” - Ibid. 

Joi 13 februarie
5. ISTORIA SE REPETĂ

a. De ce şi cum au ezitat mulţi israeliţi să primească ajutorul trimis de Dumnezeu atunci când au fost atacaţi de şerpi? Evrei 3:9, 17-19.

…unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au pus la încercare şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! (Evrei 3:9).

Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustiu? Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem, dar, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor. (Evrei 3:17-19).

„Mulţi israeliţi... au continuat să se plângă de rănile lor, de durerile lor, de moartea lor sigură, până au rămas fără putere, iar ochii lor au devenit sticloşi, atunci când ar fi putut avea parte de vindecare pe loc.” - Patriarhi şi profeţi, pg. 432 engl.

b. În ce fel suntem avertizaţi să nu urmăm exemplul lui Israel? Evrei 3:7, 8, 12-14.

De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustiu.  (Evrei 3:7-8).

Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început. (Evrei 3:12-14).

„Mulţi nu sunt dispuşi să-L accepte pe Hristos până când nu li se lămureşte întrega taină a planului de mântuire. Ei refuză să privească prin credinţă, deşi văd că mii de oameni au privit şi au simţit eficienţa acestei priviri spre crucea lui Hristos. Mulţi rătăcesc în labirintul filosofiei, în căutare de motive şi dovezi pe care ei nu le vor găsi niciodată, în timp ce resping dovezile pe care Dumnezeu a avut plăcerea să li le dea. Ei refuză să umble în lumina Soarelui Neprihănirii, până când motivele strălucirii sale vor fi explicate. Toţi cei care persistă pe această cale nu vor reuşi să ajungă la cunoştinţa adevărului. Dumnezeu nu va îndepărta niciodată toate motivele de îndoială. El dă suficiente dovezi pe care să ne bazăm credinţa, iar dacă acestea nu sunt acceptate, mintea este lăsată în întuneric. Dacă cei care au fost muşcaţi de şerpi s-ar fi oprit să cerceteze şi să-şi pună întrebări înainte de a fi fost de acord să privească, ei ar fi pierit. Este de datoria noastră, în primul rând, să privim; iar privirea plină de credinţă ne va da viaţă.” - Ibid. 

Vineri 14 februarie
ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Când israeliţii continuau încă să cârtească în timp ce se apropiau de graniţa Canaanului, ce lecţie i-a învăţat Domnul?
2. Ce sfat ar trebui dat celor care au obiceiul de a murmura?
3. Cum pot fi vindecaţi păcătoşii pocăiţi?
4. Ce s-a întâmplat cu cei care au ezitat să primească ajutorul lui Dumnezeu pentru muşcăturile de şarpe?
5. În ce fel urmează mulţi dintre noi, astăzi, exemplul lui Israel?