Lecţia 2. Întreita solie îngerească

„Am văzut un alt înger zburând prin mijlocul cerului, cu o evanghelie veşnică pe care s-o predice acelora care locuiesc pe pământ şi la orice neam, seminţie, limbă şi popor” (Apocalipsa 14:6).

„Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede; dar este parte a Evangheliei de a avertiza păcătosul cu privire la osânda care-l aşteaptă pe sufletul necredincios şi nepocăit.” The Signs of the Times, 18 aprilie 1895.

Recomandare pentru studiu: Marea Luptă, pg. 355, 356, 603-607. (eng). (Cap. O mare redeșteptare religioasă, cap. Avertizarea finală).

Duminică 4 octombrie

1. PARTEA EVANGHELIEI VEŞNICE

a. Ce a spus Isus că avea să se întâmple după ce Evanghelia a ajuns la întreaga lume? Matei 24:14. De ce n-a venit sfârşitul? Romani 10:18; Coloseni 1:23; 2 Tesaloniceni 2:3.

Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul. (Matei 24:14.)

Dar eu întreb: "N-au auzit ei?" Ba da; căci "glasul lor a răsunat prin tot pămîntul, şi cuvintele lor au ajuns pînă la marginile lumii. (Romani 10:18.)

…negreşit, dacă rămîneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei, pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer, şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel .(Coloseni 1:23.)

Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării… (2 Tesaloniceni 2:3.)

„[Solia primului înger] este declarată a fi o parte din ‚evanghelia veşnică’ şi ea anunţă începerea judecăţii. Solia mântuirii a fost predicată în toate veacurile; dar această solie este parte din evanghelia care putea fi proclamată doar în ultimele zile, pentru că numai atunci avea să fie adevărat faptul că sosise ceasul judecăţii.” Marea Luptă, pg. 355, 356.

b. Care este avertizarea primului înger şi cum trebuie să fie dată aceasta? Apocalipsa 14:6, 7 (compară cu Apocalipsa 22:12).

Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică pentru ca s-o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor!" (Apocalipsa 14:6, 7.)

Iată, Eu vin curînd şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. (Apocalipsa 22:12)

„[Apocalipsa 22:12 citat.] Este această lucrare de judecată, care precede imediat cea de-a doua venire, care este anunţată în solia primului înger din Apocalipsa 14:7.” Marea Luptă, pg. 352. (eng).

Luni 5 octombrie

2. SINGURUL DESTINATAR AL ÎNCHINĂRII

a. Cine este singurul destinatar al închinării? Exodul 20:4-6. Ce interzice porunca a doua? Apocalipsa 19:10; 22:8,9.

Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos decît pămîntul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur pînă la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Exodul 20:4-6.)

Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: "Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei."). (Apocalipsa 19:10.)

Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: "Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine, şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu." (Apocalipsa 22:8, 9)

„Dumnezeu trebuie să fie tema meditaţiei şi destinatarul închinării; şi orice abate mintea de la serviciul solemn şi sfânt este o ofensă la adresa Lui.” Testimonies, vol. 5, pg. 499. (eng).

„Porunca a doua interzice închinarea la adevăratul Dumnezeu prin intermediul chipurilor sau asemănărilor. Multe naţiuni păgâne au pretins că chipurile lor erau doar reprezentări sau simboluri prin care se aducea închinare Dumnezeirii, dar Dumnezeu a declarat o asemenea închinare a fi păcat.” Patriarhi şi profeţi, pg. 306.

b. Ce recunoaştem noi despre adevărata închinare prin păzirea Sabatului zilei a şaptea? Exodul 20:8-11; Apocalipsa 14:7 (ultima parte).

Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a bbinecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o. (Exodul 20:8-11)

…şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor! (Apocalipsa 14:7 (ultima parte).)

„În porunca a patra, Dumnezeu este descoperit ca şi Creator al cerurilor şi al pământului, şi se deosebeşte prin aceasta de toţi dumnezeii falşi. Ziua a şaptea a fost sfinţită ca zi de odihnă pentru om ca un memorial al lucrării de creaţiune. Ea a fost rânduită să-L păstreze pe Dumnezeul cel viu mereu înaintea oamenilor ca sursa existenţei şi ca destinatar al reverenţei şi închinării.” Marea Luptă, pg. 54. (eng).

„Sabatul... stă la temelia închinării divine, pentru că învaţă acest mare adevăr în modul cel mai impresionant şi nici o altă instituţie nu face aceasta. Adevărata temelie a închinării divine şi nu doar aceea a zilei a şaptea, ci a oricărei închinări, se găseşte în distincţia între Creator şi creaturile Sale. Acest mare fapt nu poate ajunge niciodată depăşit şi nu trebuie uitat niciodată.’ (J. N. Andrews, History of the Sabbath, cap. 27). Pentru a păstra acest adevăr mereu înaintea minţilor oamenilor, Dumnezeu a instituit Sabatul în Eden; şi câtă vreme faptul că El este Creatorul nostru continuă să fie motivul pentru care ar trebui să ne închinăm Lui, atâta vreme Sabatul va continua ca semn şi memorial al Său. Dacă Sabatul ar fi fost păzit în mod universal, gândurile şi afecţiunile omului ar fi fost conduse la Creatorul ca destinatar al reverenţei şi închinării şi nu ar fi existat niciodată vreun idolatru, ateu sau necredincios. Păzirea Sabatului este un semn de loialitate faţă de adevăratul Dumnezeu, ... că solia care porunceşte oamenilor să I se închine lui Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui îi va chema în special la păzirea poruncii a patra.” Ibid., pg. 437, 438.

Marţi, 6 octombrie

3. A CĂZUT BABILONUL

a. Ce anunţă al doilea înger şi care este semnificaţia soliei sale? Apocalipsa 14:8.

Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei!" (Apocalipsa 14:8.)

„Termenul ‚Babilon’ este derivat de la ‚Babel,’ şi înseamnă confuzie. El este folosit în Scriptură pentru a desemna diferitele forme de religie falsă sau apostată. În Apocalipsa 17, Babilonul este reprezentat ca o femeie – o reprezentare care este folosită în Biblie ca simbol al unei biserici, o femeie virtuoasă reprezentând o biserică curată, şi o femeie stricată o biserică apostaziată.” Marea Luptă, pg. 381. (eng).

„Despre Babilon se spune că este ‚mama desfrânatelor’. Prin fiicele ei trebuie să fie reprezentate bisericile care se prind de învăţăturile şi tradiţiile ei şi urmează exemplul ei de a sacrifica adevărul şi aprobarea lui Dumnezeu, pentru a forma o alianţă nelegiuită cu lumea. Solia din Apocalipsa 14, care anunţă căderea Babilonului, trebuie să se aplice corpurilor religioase care au fost cândva curate şi au ajuns stricate.” Ibid., pg. 382, 383.

b. Când a fost proclamată pentru prima dată solia îngerului al doilea şi cui i s-a aplicat? Când va fi repetată din nou aceeaşi solie şi de către cine? Apocalipsa 18:1-3.

După aceea, am văzut coborîndu-se din cer un alt înger, care avea o mare putere, şi pămîntul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare, şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urîte, pentru că toate neamurile au băut din vinul mîniei curviei ei, şi împăraţii pămîntului au curvit cu ea, şi negustorii pămîntului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei." (Apocalipsa 18:1-3.)

„Solia îngerului al doilea din Apocalipsa 14 a fost predicată pentru prima oară în vara lui 1844 şi ea a avut atunci o aplicaţie mai directă bisericilor din Statele Unite, unde avertizarea cu privire la judecată a fost cel mai larg proclamată şi respinsă pe scară largă şi unde decăderea în biserici a fost cea mai rapidă. Dar solia celui de-al doilea înger nu şi-a atins împlinirea completă în 1844.” Marea Luptă, pg. 389. (eng).

„Dumnezeu are încă un popor în Babilon; şi înainte de venirea judecăţilor Sale, aceşti credincioşi trebuie chemaţi afară... De aici mişcarea simbolizată prin îngerul care se coboară din cer.” Ibid., pg. 604. „[Apocalipsa 18:1,2,4 citat.] Scriptura indică înainte la un timp când anunţul căderii Babilonului, aşa cum a fost făcut de către cel de-al doilea înger din Apocalipsa 14 (versetul 8), trebuie să fie repetat, cu menţionarea suplimentară a stricăciunilor care au pătruns în diferitele organizaţii care constituie Babilonul, de când această solie a fost dată pentru prima oară.” Ibid., pg. 603.

Miercuri 7 octombrie

4. SOLIA ÎNGERULUI AL TREILEA

a. Împotriva căror păcate specifice îi avertizează îngerul al treilea pelocuitorii pământului? Apocalipsa 14:9,10.

Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mînă, va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. (Apocalipsa14:9, 10)

„Acea instituţie [Sabatul] care indică spre Dumnezeu ca şi Creator este un semn al autorităţii Sale de drept asupra fiinţelor pe care El le-a creat. Schimbarea Sabatului este semnul autorităţii Bisericii Romane. Acei care, înţelegând pretenţiile poruncii a patra, aleg să respecte sabatul fals în locul Sabatului adevărat, aduc prin aceasta omagiu acelei puteri prin care a fost poruncit... În contextul marii lupte, se dezvoltă două clase distincte şi opuse. O clasă‚ se închină fiarei şi chipului ei, şi primeşte semnul ei,’ şi aduce prin aceasta asupra ei judecăţile teribile cu care ameninţă îngerul al treilea. Cealaltă clasă, într-un contrast marcant cu lumea, păzește poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus’ (Apocalipsa 14:9,12).” Istoria mântuirii, pg. 383. (eng).

b. Pentru a scăpa de mânia lui Dumnezeu, ar trebui să dăm curs avertismentului îngerului al treilea. Ce sau cine este fiara, chipul fiarei şi care este semnul fiarei? Apocalipsa 13:1-7, 14-16.

Şi am văzut ridicîndu-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gura ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpînire mare. Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pămîntul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicînd: "Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine se poate lupta cu ea?" I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpînire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam. (Apocalipsa 13:1-7)

Şi amăgea pe locuitorii pămîntului prin semnele care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pămîntului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia. 15 I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorîţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mîna dreaptă sau pe frunte… (Apocalipsa 13:14-16)

„ ‚Fiara’ menţionată în acest mesaj, a cărei închinare este impusă de către fiara cu două coarne, este prima, sau fiara asemenea unui leopard din Apocalipsa 13 – papalitatea. ‚Chipul fiarei’ reprezintă acea formă de protestantism apostaziat care va fi dezvoltată când bisericile protestante vor căuta ajutorul puterii civile pentru impunerea dogmelor lor.” MareaLuptă, pg. 445. (eng).

„Semnul sau sigiliul lui Dumnezeu este descoperit în respectarea Sabatului zilei a şaptea, memorialul lui Dumnezeu cu privire la creaţiune... Semnul fiarei este opusul acestuia – respectarea primei zile a săptămânii. Acest semn îi deosebeşte pe acei care recunosc supremaţia autorităţii papale de acei care recunosc autoritatea lui Dumnezeu.” Testimonies, vol. 8, pg. 117. (eng).

„Ioan a fost chemat să privească un popor deosebit de acei care se închină fiarei sau chipului ei prin păzirea primei zile a săptămânii. Respectarea acestei zile este semnul fiarei.” Mărturii pentru predicatori, pg. 133. (eng).

Joi 8 octombrie

5. REZULTATUL SOLIEI ÎNGERULUI AL TREILEA

a. Când îngerul al treilea îşi încheie avertizarea, ce se declară despre poporul lui Dumnezeu? Apocalipsa 14:12.

Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. (Apocalipsa 14:12.)

„Solia îngerului al treilea este proclamarea poruncilor lui Dumnezeu şi a credinţei lui Isus Hristos... ‚Credinţa lui Isus.’ Despre aceasta se vorbeşte, dar nu este înţeleasă. Ce constituie credinţa lui Isus, care aparţine soliei îngerului al treilea? Isus devenind purtătorul nostru de păcate, pentru ca El să devină Mântuitorul nostru iertător de păcate. El a fost tratat cum merităm noi să fim trataţi. El a venit în lumea noastră şi a luat păcatele noastre, pentru ca noi să putem lua neprihănirea Lui. Şi credinţa în capacitatea lui Hristos de a ne mântui

în întregime şi pe deplin este credinţa lui Isus.... „Hristos ‚era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi’ (Isaia 53:5). ‚Mântuiţi prin sângele lui Isus Hristos,’ va fi singura noastră speranţă pentru timp şi cântarea noastră în toată veşnicia.” Selected Messages, vol. 3, pg. 172, 173.

b. Unde i-a văzut apostolul Ioan pe acei care au biruit fiara, chipul ei şi nu au primit semnul fiarei? Apocalipsa 15:2, 3; 14:1-3.

Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mînă, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei. Ei cîntau cîntarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cîntarea Mielului. Şi ziceau: "Mari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor! (Apocalipsa 15:2, 3.)

Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul pe care l-am auzit, era ca al celor ce cîntă cu alăuta, şi cîntau din alăutele lor. Cîntau o cîntare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrînilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cîntarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pămînt. (Apocalipsa 14:1-3.)

„Pe marea de cristal înaintea tronului, acea mare de sticlă ce părea amestecată cu foc – atât de strălucitoare fiind de slava lui Dumnezeu – este strânsă acea grupă care a ‚câştigat biruinţa asupra fiarei şi a chipului ei şi asupra semnului ei şi asupra numărului numelui ei’. Cu Mielul pe Muntele Sion, ‚având harfele lui Dumnezeu’ stau cei o sută patruzeci şi patru de mii.” Marea Luptă, pg. 648, 649. (eng).

Vineri 9 octombrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

a. Cum este evanghelia veşnică mai profundă decât îşi dau seama mulţi oameni?

b. De ce este ziua în care ne odihnim din punct de vedere spiritual atât de importantă înaintea lui Dumnezeu?

c. Ce constituie Babilonul spiritual din ultimele zile?

d. De ce are poporul nevoie să înţeleagă solia îngerului al treilea?

e. Ce descopere marea biruinţă a acelora care acceptă acest adevăr vital?