Trimester IV, 2009

Lecţia 4. Semne ale sfârşitului lumii

Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că împărăţia lui Dumnezeu este aproape.” (Luca 21:31).

„Am ajuns perioada prezisă în aceste scripturi. Timpul sfârşitului a venit, viziunile profeţilor sunt desigilate şi avertismentele lor solemne ne indică spre venirea Domnului nostru în slavă, ca fiind foarte aproape.”Hristos Lumina Lumii, pg. 235. (eng).

Recomandare pentru studiu: Marea Luptă, pg. 333, 334, 624, 625. (eng). (Cap.
Un reformator american, Cap. Timpuri de strâmtorare).

Duminică 18 octombrie
1. RĂZBOAIE ŞI VEŞTI DE RĂZBOAIE

a. Care a fost unul din semnele sfârşitului menţionate de Isus? Matei 24:6, 7.
Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimîntaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întîmple. Dar sfîrşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pămînt, foamete şi ciumi. (Matei 24:6, 7.)

„Semnele timpurilor – războaiele şi veştile de războaie, grevele, crimele,jafurile şi accidentele – ne spun că sfârşitul tuturor lucrurilor esteaproape. Cine poate pune la îndoială cuvintele profeţilor?” The Review and Herald, 13 mai 1902.

b. Al cui plan este adus la îndeplinire de naţiunile care luptă una împotriva alteia? Ioan 8:44; Luca 14:31.
Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş, şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Oridecîteori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii. (Ioan 8: 44.)
Sau care împărat, cînd merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întîi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii? (Luca 14:31.)

„Satan se desfată în război, pentru că acesta excită cele mai rele patimi ale sufletului şi apoi îşi mătură în veşnicie victimele cufundate în viciu şi sânge. Este scopul său de a incita naţiunile la război una împotriva alteia, deoarece el poate abate astfel minţile oamenilor de la lucrarea de pregătire pentru a sta în ziua lui Dumnezeu.” - Marea Luptă, pg. 589. (eng). „În viitor vor fi tronuri sfărâmate şi mare necaz între naţiuni, cu dezorientare. Satan va lucra cu activitate intensă. Pământul va fi umplut cu suspinele de suferinţă ale naţiunilor. Va fi război, război.” Manuscript Releases, vol. 18, pg. 92.

Luni 19 octombrie
2. SEMNE ÎN NATURĂ

a. Ce prezicere a profetului Ioel, repetată de Isus, urma să se împlinească? Ioel 2:31; Matei 24:29.
…soarele se va preface în întuneric, şi luna în sînge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. (Ioel 2:31.)
Îndată după acele zile de necaz, "soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate." (Matei 24:29.)

„În discuţia Mântuitorului cu ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor, după ce a descris lunga perioadă de încercare pentru biserică – cei 1260 de ani de persecuţie papală, cu privire la care El promisese că strâmtorarea avea să fie scurtată – El a menţionat astfel anumite evenimente care aveau să preceadă venirea Sa, şi a stabilit timpul când prima dintre acestea avea să fie văzută: ‚În zilele acelea, după acea mare strâmtorare, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va da lumina.’ (Marcu 13:24). Cele 1260 de zile, sau ani, s-au încheiat în 1798. Cu un sfert de secol mai devreme, persecuţia încetase aproape în întregime. După această persecuţie, după cuvintele lui Hristos, soarele avea să se întunece. Pe 19 mai 1780, această profeţie s-a împlinit.” Marea Luptă, pg. 306. (eng).

„La încheierea marii persecuţii papale, Hristos a declarat că soarele avea să se întunece şi luna nu avea să-şi mai dea lumina. Apoi, stelele aveau să cadă din cer.” Hristos Lumina Lumii, pg. 632. (eng).

b. La cincizeci şi trei de ani după „ziua întunecată” ce alt semn al sfârşitului s-a împlinit? Marcu 13:25; Apocalipsa 6:13.
…stelele vor cădea din cer, şi puterile care sunt în ceruri vor fi clătinate. (Marcu 13:25.)
Şi stelele au căzut din cer pe pămînt, cum cad smochinele verzi din pom, cînd este scuturat de un vînt puternic. (Apocalipsa 6:13.)

„În 1833, la doi ani după ce Miller a început să prezinte în public dovezile venirii în curând a lui Hristos, a apărut ultimul dintre semnele care fuseseră promise de către Mântuitorul ca semne ale celei de-a doua veniri a Sa. Isus a zis: ‚Stelele vor cădea din cer’ (Matei 24:29)... Această profeţie a primit o împlinire izbitoare şi impresionantă în marea ploaie de meteoriţi din 13 noiembrie 1833. Acela a fost cel mai vast şi mai minunat spectacol de stele căzătoare care a fost înregistrat vreodată.” Marea Luptă, pg. 333. (eng). „Mulţi dintre acei care au fost martorii căderii de stele au privit la ea ca la un vestitor al judecăţii ce avea să vină, ‚un simbol teribil şi un predecessor sigur, un semn îndurător al acelei zile mari şi înfricoşătoare.” – ‘The Old Countryman,’ în Portland Evening Advertiser, 26 noiembrie 1833. Astfel atenţia poporului a fost îndrumată la împlinirea profeţiei şi mulţi au fost conduşi să urmeze avertizarea celei de-a doua veniri.” Ibid., pg. 334.

Marţi 20 octombrie
3. MAI MULTE SEMNE ÎN NATURĂ

a. Ce semne au apărut pe cer înainte de nimicirea Ierusalimului în anul 70 d. Hr.? Ce va apărea în ultimele zile? Luca 21:11 (ultima parte), 26; Ioel 2:30.
…vor fi arătări înspăimîntătoare şi semne mari în cer. (Luca 21:11 ultima parte.)
oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întîmpla pe pămînt, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. (Luca 21:26.)
Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pămînt: sînge, foc, şi stîlpi de fum… (Ioel 2:30.)

 

„Toate prezicerile date de către Hristos cu privire la nimicirea Ierusalimului au fost împlinite la literă... Au apărut semne şi minuni, prevestind dezastru şi osândă. La miezul nopţii o lumină nenaturală strălucea asupra templului şi altarului. Pe nori la apus erau înfăţişate caleşti şi războinici strângându-se pentru luptă.” Marea Luptă, pg. 29, 30. (eng).

„Venirea Domnului trebuie să fie precedată de ‚lucrarea lui Satan cu toată puterea şi semne şi minuni mincinoase, şi cu toată amăgirea nedreptăţii’ (2 Tesaloniceni 2:9,10). Şi apostolul Ioan, descriind puterea făcătoare de minuni care avea să fie manifestată în ultimele zile, declară: ‚El face mari minuni, până acolo că face să coboare foc din cer pe pământ înaintea oamenilor şi îi înşeală pe cei care locuiesc pe pământ prin acele minuni pe care avea putere să le facă’ (Apocalipsa 13:13,14). Aici nu sunt prezişi doar impostori. Oamenii sunt amigăţi prin minunile pe care agenţii lui Satana au putere să le facă, nu prin acelea pe care pretind a le face.” Ibid., pg. 553.

b. Ce fenomene naturale trebuie să aibă loc chiar înainte de cea de-a doua venire a lui Hristos? Matei 24:7 (ultima parte); Luca 21:11 (prima parte).
…şi, pe locuri, vor fi cutremure de pămînt, foamete şi ciumi. (Matei 24:7 ultima parte.)
Pe alocuri vor fi mari cutremure de pămînt, foamete şi ciumi… (Luca 21:11 prima parte.)

„Tot mai mult, pe zi ce trece, devine evident faptul că judecăţile lui Dumnezeu sunt în lume. În foc, inundaţii şi cutremur, El îi avertizează pe locuitorii acestui pământ cu privire la venirea Sa în curând. Se apropie timpul când marea criză din istoria lumii va fi venit, când fiecare mişcare din guvernarea lui Dumnezeu va fi vegheată cu interes intens şi o nelinişte inexprimabilă. În succesiune rapidă judecăţile lui Dumnezeu vor urma una după alta – foc, indundaţii şi cutremur, război şi vărsare de sânge.”Testimonies, vol. 9, pg. 97. (eng).

„Pământul însuşi se clatină, se mişcă şi se umflă ca valurile mării, apar mari fisuri şi uneori oraşe, sate şi munţi arzând sunt înghiţiţi. Aceste manifestări minunate vor fi tot mai frecvente şi teribile chiar înainte de cea de-a doua venire a lui Hristos şi sfârşitul lumii, ca semne ale nimicirii sale grabnice.” Patriarhi şi profeţi, pg. 109.

Miercuri 21 octombrie
4. SEMNE ÎN LUMEA RELIGIOASĂ

a. Ce alt semn indică la apropierea celei de-a doua veniri a lui Isus?
Matei 24:4, 5, 23-26.
Drept răspuns, Isus le-a zis: "Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: "Eu sunt Hristosul!" Şi vor înşela…
Atunci, dacă vă va spune cineva: "Iată, Hristosul este aici, sau acolo", să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: "Iată-L în pustie", să nu vă duceţi acolo! "Iată-L în odăiţe ascunse", să nu credeţi. (Matei 24:4, 5, 23-26.)

 

„Vine timpul când Satan va face minuni chiar înaintea ochilor voştri, pretinzând că el este Hristosul; şi dacă picioarele voastre nu sunt ferm stabilite în adevărul lui Dumnezeu, atunci veţi fi mişcaţi de pe temelia voastră.” In Heavenly Places, pg. 350.

„Ca act de încoronare a marii amăgiri, Satan însuşi Îl va personifica pe Hristos. Biserica a mărturisit multă vreme că aşteaptă venirea Mântuitorului ca şi împlinire a speranţelor sale.
Acum marele amăgitor va face să pară ca şi când Hristos a şi venit. În diferite părţi ale pământului, Satan se va manifesta între oameni ca o fiinţă maiestuoasă de strălucire orbitoare, asemănându-se cu descrierea Fiului lui Dumnezeu făcută de Ioan în Apocalipsa. Apocalipsa 1:13-15. Slava care- l înconjoară este neîntrecută de nimic din ceea ce au văzut ochii muritori. Strigătul de triumf răsună în aer: ‚A venit Hristos! A venit Hristos!’ Oamenii se prostern în adorare înaintea lui, în timp ce el îşi înalţă mâinile şi pronunţă o binecuvântare asupra lor, după cum Hristos i-a binecuvântat pe ucenicii Săi când El a fost pe pământ. Glasul său este duios şi supus, totuşi foarte melodios. În tonuri blânde şi pline de compasiune el repezintă unele dintre aceleaşi adevăruri cereşti pline de har, pe care le-a rostit Mântuitorul; el vindecă bolile poporului şi apoi, pretinzându-se a fi Hristos, el pretinde că a schimbat Sabatul în duminică şi porunceşte tuturor să sfinţească ziua pe care el a binecuvântat-o... Dar poporul lui Dumnezeu nu va fi indus în eroare. Învăţăturile acestui hristos mincinos nu sunt în armonie cu Scripturile.” Marea Luptă, pg. 624, 625. (eng).

b. Ce condiţii predomină între pretinşii creştini chiar înainte derevenirea lui Hristos? 2 Timotei 3:1-5; Luca 18:8 (ultima parte); Matei 24:10-12.
Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vînzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decît iubitori de Dumnezeu; avînd doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. (2Timotei 3:1-5.)
Dar cînd va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pămînt?" (Luca 18:8 ultima parte.)
Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. (Matei 24:10-12.)

„Revigorările populare sunt prea adesea realizate prin apeluri la imaginaţie, prin excitarea emoțiilor, prin satisfacerea iubirii pentru ceea ce este nou şi uimitor. Convertiții astfel câștigaţi au puţină dorinţă de a asculta de adevărul biblic, puţin interes în mărturiile profeţilor şi ale apostolilor.” Marea Luptă, pg. 463. (eng).

Joi 22 octombrie
5. „ATU NCI VA VENI SFÂRŞITUL”

a. Ce mandat dat ucenicilor ne este de asemenea aplicabil şi nouă în aceste ultime zile? Marcu 16:15; Romani 10:15; Luca 9:59, 60.
Ostaşii au adus pe Isus în curte, adică în palat, şi au adunat toată ceata ostaşilor. (Marcu 16:15)
Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: "Cît de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!" (Romani 10:15.)
Altuia i-a zis: "Vino după Mine!" "Doamne", I-a răspuns el, "lasă-mă să mă duc întîi să îngrop pe tatăl meu." Dar Isus i-a zis: "Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu." (Luca 9:59, 60.)

„Lumea din jurul nostru este mişcată de jos cu activitate serioasă în lucrări rele, dar în aparență moartă faţă de tot ce aparţine de interesele lor veşnice. Dar deşi aceasta pare să fie starea acelora din jurul nostru şi este doar puţin care să ne încurajeze să sperăm în convertirea sufletelor, Dumnezeu cere acelora cărora le-a încredinţat adevărul Său pentru aceste ultime zile, să prezinte cuvântul copiilor căzuţi ai lui Adam.” The Review and Herald, 17 ianuarie 1893.

b. Care este unul dintre ultimele semne care trebuie să se împlinească înainte de sfârşitul lumii? Matei 24:14.
Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul. (Matei 24:14.)

„Dumnezeu a aşteptat mult ca duhul slujirii să pună stăpânire pe întreagabiserică aşa încât fiecare să lucreze pentru El după capacitatea sa. Când membrii bisericii lui Dumnezeu îşi fac lucrarea rânduită lor în câmpurile nevoiaşe de acasă şi de peste hotare, în îndeplinirea însărcinării evangheliei, întreaga lume va fi avertizată în curând şi Domnul Isus Se va întoarce pe acest pământ cu putere şi mare slavă.” Istoria faptelor apostolilor, pg. 111.

„[Hristos] nu spune că toată lumea va fi convertită, ci că ‚această evanghelie a împărăţiei va fi predicată în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor; şi atunci va veni sfârşitul.’ Dând lumii evanghelia, este în puterea noastră a grăbi întoarcerea Domnului nostru.” Hristos LuminaLumii, pg. 633.

Vineri 23 octombrie
ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

a. De ce este războiul atât de plăcut pentru vrăjmaşul sufletelor?
b. Care trei semne din natură au marcat începutul timpurilor sfârşitului?
c. Ce semne adiţionale vor fi văzute cu o frecvenţă crescândă?
d. De ce nu trebuie ca vechiul proverb – de a crede după ce vezi – să fie
criteriul nostru?
e. Cum pot simpli muritori să găbească timpul revenirii lui Hristos?