Trimester III, 2010

Lecţia 2. Învierea specială

„Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţă veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică.” (Daniel 12:2).

“Să ne luptăm cu toată puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu să fim printre cei o sută patruzeci şi patru de mii.” – The Review and Herald, 9 martie 1905.

Recomandare pentru studiu: Experienţe şi viziuni, pag. 285 eng.

Duminică 4 iulie
1. Două clase

a. Ce eveniment va anunţa eliberarea iminentă a sfinţilor? Ioel 3:16; Evrei 12:26; Apocalipsa 16:17 (u.p.), 18.
Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pămîntul. Dar Domnul este scăparea poporului Său, şi ocrotirea copiilor lui Israel. (Ioel 3:16).
...al cărui glas a clătinat atunci pămîntul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: "Voi mai clătina încă o dată nu numai pămîntul, ci şi cerul." (Evrei 12:26).
Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: "S-a isprăvit!" Şi au urmat fulgere, glasuri tunete, şi s-a făcut un mare cutremur de pămînt, aşa de tare, cum de cînd este omul pe pămînt, n-a fost un cutremur aşa de mare. (Apocalipsa 16:17 (u.p.), 18).

„Nori întunecoşi şi grei se ridică şi se lovesc unul de altul. În mijlocul cerurilor dezlănţuite este un spaţiu luminat de o slavă de nedescris, de unde se aude glasul lui Dumnezeu ca sunetul multor ape…
Acel glas zguduie cerurile şi pământul. Are loc un mare cutremur de pământ.” – Marea luptă, pag. 636, 637.

b. Cine este înviat când glasul lui Dumnezeu răsună înainte de întoar-cerea lui Hristos? Daniel 12:1, 2; Matei 26:63, 64; Apocalipsa 1:7. Cei care vor fi înviaţi spre viaţă veşnică, vor face parte dintre cei care aud legământul lui Dumnezeu?
În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strîmtorare, cum n-a mai fost de cînd sunt neamurile şi pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mîntuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. Mulţi din cei ce dorm în ţărîna pămîntului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică. (Daniel 12:1, 2).
Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvîntul, şi I-a zis: "Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu." "Da", i-a răspuns Isus, "sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezînd la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului." (Matei 26:63, 64).
Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea, şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pămîntului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin. (Apocalipsa 1:7).

„Mormintele sunt deschise şi ‚mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică’ (Daniel 12:2). Toţi cei care au murit în credinţa soliei îngerului al treilea ies din mormânt glorificaţi, ca să audă legământul lui Dumnezeu de pace cu cei care au păzit legea Sa. ‚Chiar şi cei ce L-au străpuns’ (Apocalipsa 1:7), cei care şi-au bătut joc şi au râs de agoniile de moarte ale lui Hristos, şi cei care s-au împotrivit cel mai mult adevărului şi poporului Său, sunt înviaţi ca să-L privească în slava Sa şi să vadă onoarea aşezată asupra celor credincioşi şi ascultători.” – Idem., pag. 637 eng.

Luni 5 iulie
2. 144.000 la număr

a. Atunci când Dumnezeu rosteşte legământul cel veşnic cu poporul Său şi dă ziua şi ceasul venirii lui Hristos, câţi sfinţi vor fi în viaţă ca să răspundă la întrebarea din Apocalipsa 6:17? Apocalipsa 14:13.
…căci a venit ziua cea mare a mîniei Lui, şi cine poate sta în picioare?" (Apocalipsa 6:17).
Şi am auzit un glas din cer, care zicea: "Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!" "Da", zice Duhul; "ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!" (Apocalipsa 14:13).

„Atunci când Isus părăseşte sanctuarul, cei care sunt sfinţi şi drepţi vor rămâne sfinţi şi drepţi şi mai departe; pentru că păcatele lor vor fi atunci şterse, iar ei vor fi sigilaţi cu sigiliul viului Dumnezeu. Însă cei care sunt nedrepţi şi întinaţi vor fi nedrepţi şi întinaţi şi mai departe; pentru că atunci nu va mai fi nici un Preot în sanctuar care să aducă jertfele, mărturisirile şi rugăciunile lor înaintea tronului Tatălui. De aceea, ceea ce se face pentru salvarea sufletelor de izbucnirea mâniei trebuie să se facă înainte ca Isus să părăsească Sfânta Sfintelor din Sanctuarul ceresc.” – Experienţe şi viziuni, pag. 48 eng.
„Curând am auzit glasul lui Dumnezeu ca sunetul multor ape, care ne anunţa ziua şi ceasul venirii lui Isus. Sfinţii în viaţă, 144.000 la număr, au cunoscut şi au înţeles glasul, în timp ce cei răi au crezut că era un tunet şi un cutremur. Atunci când Dumnezeu a anunţat timpul, El a revărsat asupra noastră Duhul Sfânt, iar feţele noastre au început să se lumineze şi să strălucească de slava lui Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat cu Moise când a coborât de pe Muntele Sinai.
Cei 144.000 erau toţi sigilaţi şi pe deplin uniţi. Pe frunţile lor era scris: Dumnezeu, Noul Ierusalim iar o stea glorioasă avea numele cel nou al lui Isus. Văzând starea noastră fericită şi sfântă, cei răi s-au umplut de mânie şi s-au repezit cu violenţă ca să pună mâna pe noi pentru a ne arunca în închisori; dar noi am întins mâna în Numele Domnului şi ei au căzut neajutoraţi la pământ.” – Idem., pag. 15.

b. Acest număr este figurat sau literal? Cum este folosită expresia „la număr” de Spiritul Profetic? Apocalipsa 7:4; 1 Regi 18:19; 19:18.
Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patruzeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel. (Apocalipsa 7:4).
Strînge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de prooro… (1 Regi 18:19).
Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, şi a căror gură nu l-au sărutat. (1 Regi 19:18).

„Profeţii Izabelei, opt sute cincizeci la număr, asemenea unui regiment de soldaţi pregătit pentru luptă, mărşăluiesc în formaţie, însoţiţi de muzică instrumentală şi cu mare pompă.” – Testimonies, vol. 3, pag. 279, 280 eng.

Marţi 6 iulie
3. Adăugare sau includere?

a. Au crezut primii adventişti că cei care au murit în credinţa soliei îngerului al treilea sunt incluşi în numărul sfinţilor sigilaţi? Apocalipsa 14:12, 13.
Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Şi am auzit un glas din cer, care zicea: "Scrie: Ferice de acum încolo de morţii, care mor în Domnul!" "Da", zice Duhul; "ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!" (Apocalipsa 14:12, 13).

„Când [Ioan] a privit cu mare interes, a văzut ceata poporului lui Dumnezeu care păzesc poruncile lui Dumnezeu. Ei aveau pe frunte sigiliul viului Dumnezeu, iar El a spus: ‚Aici este răbdarea sfinţilor: aici sunt cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. Şi am auzit un glas din cer care mi-a spus: ‚Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor în Domnul’ (Apocalipsa 14:12, 13).” – Testimonies, vol. 6, pag. 15 eng.

b. Daţi exemple din Spiritul Profetic care să arate că acest cuvânt  „cu” este folosit ca să indice şi includere (nu numai adăugare).

„Vestea morţii soţiei tale m-a copleşit…
Am văzut că ea a fost sigilată şi că va învia la glasul lui Dumnezeu şi va sta în picioare pe pământ şi va fi cu cei 144.000.” – Selected Messages, vol. 2, pag. 263.
„Împreună cu ceilalţi ucenici, Iuda s-a împărtăşit din pâinea şi sângele care simbolizau trupul şi sângele lui Hristos. Aceasta a fost ultima dată când era prezent cu cei doisprezece.” – The Review and Herald, 22 iunie 1897.

c. Este Ellen G. White inclusă în cei 144.000?

„Muntele Sionului era chiar înaintea noastră, iar pe munte se afla un templu măreţ… Când eram pe punctul de a intra în templul cel sfânt, Isus a ridicat glasul Său plăcut şi a spus: ‚Numai cei 144.000 intră în acest loc,’ iar noi am strigat: ‚Aleluia.’…
După ce am privit măreţia templului, am ieşit şi Isus ne-a lăsat şi S-a dus la cetate. Curând am auzit din nou glasul Său plăcut spunând: ‚Veniţi, poporul Meu, aţi ieşit din necazul cel mare, şi aţi împlinit voia Mea; aţi suferit pentru Mine; intraţi la cină, căci Mă voi încinge şi vă voi sluji.’” – Experienţe şi viziuni, pag. 19, eng.

Miercuri 7 iulie
1. Adăugare sau includere? (continuare)

a. Care va fi ţinta noastră sub solia celui de-al treilea înger, de vreme ce doar 144.000 vor fi sigilaţi? Matei 24:13; Evrei 4:14.
Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit. (Matei 24:13).
Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a strătut cerurile - pe Isus, Fiul lui Dumnezeu - nem tari în rturisirea noastră. (Evrei 4:14).

„Domnul Îşi arată harul şi puterea mereu şi mereu, iar acest lucru ar trebui să ne înveţe că merită întotdeauna ca în orice împrejurare să nutrim credinţă, să vorbim cu credinţă şi să punem în acţiune credinţa.” – Comentarii biblice, vol. 7, pag. 928 eng.

b. Poate fi folosit cuvântul „între” ca să însemne includere? Daţi exemple. Numeri 17:6, 8. [n. tr.: Numeri 17:6 u.p. eng.: „Toiagul lui Aron era între toiegelor lor.”]
Moise a vorbit copiilor lui Israel; şi toate căpeteniile lor i-au dat cîte un toiag, fiecare căpetenie cîte un toiag, după casele părinţilor lor, adică douăsprezece toiege. Toiagul lui Aaron era în mijlocul toiegelor lor.
A doua zi, cînd a intrat Moise în cortul mărturiei, iată că toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse muguri, înflorise, şi copsese migdale. (Numeri 17:6, 8).

„Chiar şi atunci când Isus Însuşi a fost pe pământ şi a umblat şi I-a învăţat pe ucenicii Săi, între cei doisprezece era unul care era un diavol. Iuda L-a trădat pe Domnului lui. Hristos cunoştea foarte bine viaţa lui Iuda. El avea cunoştinţă de lăcomia pe care Iuda nu a biruit-o, iar în predicile Sale adresate altora El i-a dat multe lecţii referitoare la acest subiect.” – Testimonies, vol. 4, pag. 41.
„Mântuitorul nu l-a respins pe Iuda. El i-a dat un loc între cei doisprezece.” – Hristos lumina lumii, pag. 717 eng.

c. Ce versete vorbesc despre biruinţa finală a bisericii rămăşiţei lui Dumnezeu? Filipeni 1:6. Câţi sunt în acest grup de biruitori? Apocalipsa 14:1, 5; 15:2, 3.
Sunt încredinţat Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi nă în ziua lui Isus Hristos. (Filipeni 1:6).
Apoi m-am uitat, şi iată Mielul stătea pe muntele Sionului şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele u şi Numele Tatălui u.
Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. (Apocalipsa 14:1, 5).
Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mînă, stăteau biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei. Ei cîntau cîntarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cîntarea Mielului. Şi ziceau: "Mari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne Dumnezeule Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor! (Apocalipsa 15:2, 3).

„Profetul a văzut în sfântă viziune biruinţa finală a bisericii rămăşiţei lui Dumnezeu. El scrie: [Apocalipsa 15:2, 3 şi 14:1 citat]. În această lume, minţile lor erau consacrate lui Dumnezeu; ei Îi slujeau cu intelectul şi cu inima; iar acum El putea să-Şi pună numele ‚în frunţile lor’.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 590, 591 eng.
d. Dacă un grup este cunoscut sau numit în conformitate cu numărul membrilor lui, poartă grupul acel nume chiar şi când este numeric incomplet? Menţionaţi cel puţin un exemplu. 1 Corinteni 15:5.

Joi 8 iulie
4. Două învieri distincte

a. Cine va fi înviat la cea de-a doua venire a lui Isus? Ioan 5:28, 29 (prima parte); 1 Tesaloniceni 4:13-17. Ce vor primi cei drepţi la această înviere? Apocalipsa 22:12; 1 Corinteni 15:51-55; 2 Timotei 4:7, 8.
Nu miraţi de lucrul acesta; pentru vine ceasul nd toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă… (Ioan 5:28, 29).
Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, care vom rămîne pînă la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh, şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. (1 Tesaloniceni 4:13-17).
Iată, Eu vin curînd şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. (Apocalipsa 22:12).
Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trîmbiţă. Trîmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Cînd trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvîntul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?" (1 Corinteni 15:51-55)
M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum, mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în "ziua aceea", Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. (2 Timotei 4:7, 8).

b. Care va fi principala ocupaţie a celor drepţi în timpul miei de ani? 1 Corinteni 6:1-3; Apocalipsa 20:4-6.
Cum! Cînd vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte el să se judece cu el la cei nelegiuiţi şi nu la sfinţi? Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Şi dacă lumea va fi judecată de voi, sunteţi voi nevrednici să judecaţi lucruri de foarte mică însemnătate? Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri? Cu cît mai mult lucrurile vieţii acesteia? 1 Corinteni 6:1-3
Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mînă. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat pînă nu s-au sfîrşit cei o mie de ani. Aceasta este întîia înviere. Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întîia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani. (Apocalipsa 20:4-6).

c. Cine va fi înviat după trecerea celor 1.000 de ani după ce cei răi au fost judecaţi? Ioan 5:28, 29 (u.p.); Apocalipsa 20:5, 7-10.
Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul cînd toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,
… iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.? (Ioan 5:28, 29 (u.p.))
Ceilalţi morţi n-au înviat pînă nu s-au sfîrşit cei o mie de ani. Aceasta este întîia înviere.
Cînd se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat. Şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pămîntului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pămîntului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a coborît un foc care i-a mistuit. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde sunt fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. (Apocalipsa 20:5, 7-10).

„La sfârşitul celor o mie de ani, Isus, regele slavei, coboară… Cetatea lui Dumnezeu coboară şi se aşază pe întinsa câmpie pregătită pentru ea. Atunci Isus părăseşte cetatea înconjurat de oastea celor mântuiţi şi este escortat pe drumul Său de alaiul îngerilor. Cu o maiestate înfricoşătoare, El îi cheamă afară pe morţii cei răi. Ei sunt treziţi din somnul lor lung. Ce trezire plină de groază!” – Spiritual Gifts, vol. 3, pag. 83, 84.
„La sfârşitul miei de ani, va avea loc cea de-a doua înviere. Atunci, cei răi vor fi înviaţi din morţi şi se vor înfăţişa înaintea lui Dumnezeu pentru a se face executarea ‚judecăţii scrise.’” – Marea luptă, pag. 661 eng.

Vineri 9 iulie
Întrebări recapitulative personale

a. Descrieţi învierea specială care are loc atunci când două grupe ies din mormânt la glasul lui Dumnezeu, chiar înainte de venirea lui Hristos.
b. Cu ce scop vor fi înviaţi cei care, din 1844, au murit în credinţa îngerului al treilea?
c. După ce acei sfinţi au fost aduşi înapoi la viaţă, câţi sfinţi în viaţă vor fi pe pământ ca să audă legământul lui Dumnezeu de pace?
d. Prin ce versete biblice identifică Spiritul Profetic ultima biserică a rămăşiţei care va fi gata să-L întâmpine pe Hristos?
e. Descrieţi cele două învieri generale care vor avea loc, una la venirea lui Hristos şi cealaltă o mie de ani mai târziu.