Duminică, 10 dec. 2023. Cunoscându-L pe Dumnezeul etern

De Tevita Batiwale

Prezbiter, Misunea Uniunii Pacificului de Sud, Fiji

Nu cu mult timp în urmă, a fost un tânăr care a crescut într-un mic sat insular înconjurat de vastul Ocean Pacific. A devenit un tâmplar înalt calificat și în curând și-a stabilit afacerea de tâmplărie, făcând lucrări variind de la fabricarea de mobilier până la construirea de case modeste. Tânărul avea și un frate mai mic muncitor care s-a instruit și a absolvit ulterior ca profesor. Ambii au avut mare succes în profesiile lor și au fost o mare sursă de mândrie și bucurie pentru familia lor. Succesul lor a devenit însă o sursă de invidie în inimile sătenilor lor. Câțiva geloși au propagat zvonuri răutăcioase în tot satul că sursa de succes a fraților ar fi provenit din implicarea tatălui lor într-o formă de vrăjitorie.

În timpul acestei dileme, viața tânărului a fost expusă unor influențe demonice sinistre. Era hărțuit și bântuit în mod continuu de un „bărbat” remarcabil, îmbrăcat în haine întunecate, care îl urmărea constant – zi și noapte. Simultan, a început să-l afecteze o boală ciudată care l-a făcut să-și piardă toată vederea la ochiul stâng. Simținduse îndreptățiți de situația – că suferința tânărului era o pedeapsă evidentă din partea lui Dumnezeu (și din cauza unui sentiment debordant de gelozie, amărăciune și invidie), sătenii i-au jefuit și au ars casa familiei până la temelie. Au pierdut totul și tânărul a fost alungat din sat. În ciuda faptului că era exilat, el a fost urmat de acel spirit nefast oriunde mergea. În disperarea lui de a fi eliberat de acel spirit satanic, tânărul a strigat către Domnul pentru eliberare.

S-a întâmplat că a făcut din nou cunoștință cu un vechi asociat pe care l-a cunoscut mai târziu ca fiind prezbiter al uneia dintre cele mai vechi biserici adventiste de ziua a șaptea din orașul principal. Prietenul său i-a împărtășit tânărului adevărul Sabatului și alte doctrine biblice. Explicațiile biblice ale acestor subiecte l-au convins și l-au condus la o cercetare profundă a sufletului cu privire la credințele creștine pe care le avea anterior. Acest lucru a dus în cele din urmă la botezul său și la frecventarea regulată a bisericii prietenului său din oraș.

În ceea ce nu putea fi atribuit decât furiei și antagonismului adânc înrădăcinat față de această dezvoltare, spiritul demonic și-a dublat atacurile asupra tânărului și acum și asupra familiei sale. Acest lucru a persistat în ciuda faptului că era membru al bisericii timp de 5 ani și chiar a devenit diacon. Situația lui era atât de gravă încât demonul stătea, uneori, pe ultima bancă a bisericii, observând fiecare lucru pe care îl făcea în timp ce slujea din față. Nimeni nu îl putea vedea pe amenințătorul vizitator, în afară de el. Această experiență epuizantă a adâncit și mai mult o dorință sinceră de eliberare din aceste întâlniri demonice și l-a împins pe tânăr mai adânc într-o relație cu Dumnezeu. El își petrecea timpul său în post regulat, rugăciune și studierea Bibliei.

Drept urmare, a început treptat să-și schimbe diferite obiceiuri în viața sa. Unul notabil a fost să-și schimbe dieta tipică la una pe bază de plante, după ce a fost instruit de un misionar într-un vis. Acreditând nimic altceva decât providența divină, tânărul a auzit că se întâmplă să existe o biserică similară la doar cinci minute de mers pe jos de casa lui. Singura problemă a fost că ei se numeau „Adventiști de Ziua a Șaptea Mișcarea de Reformă” (AZSMR) și că unele dintre credințele lor fundamentale nu erau 100% aliniate cu pozițiile actuale ale bisericii în care el era diacon. Cu toate acestea, a decis că va încerca să o viziteze în Sabatul următor.

Sesizând această decizie, atacurile demonice au crescut în severitate și regularitate în timpul Zilei Pregătirii (vineri) și în dimineața de Sabat. Ceea ce trebuia să fie doar o plimbare de cinci minute până la această biserică a fost una dintre cele mai grele perioade din viața acestui om, deoarece demonul a făcut tot ce s-a putut să-l împingă într-o cădere mintală, să renunțe la scopul său. Cu toate acestea, poarta principală a bisericii a apărut în vederea afectată a tânărului și, cu o rugăciune asemănătoare lui Iacov, a reușit să intre...

Un sentiment necunoscut de libertate i-a inundat inima când a văzut cărarea care ducea la ușa deschisă a bisericii, unde ora școlii de Sabat era în curs de desfășurare. Vederea celor mici și a tinerilor în propriile lor săli de clase separate și cântecele familiare comune au dat acestei zile de Sabat o experiență diferită. În timp ce mergea înainte, o voce atât de familiară i-a strigat numele. Auzind cuvintele reci ca cele ale unei inimi lipsite de iubirea lui Hristos și sinistre ca ale unei ființe ucigașe, tânărul s-a întors spre sursa acestui glas. Era acea ființă sinistră. Cuvintele lui erau reci; cuvintele lui erau simple. Stând în afara porții ca un câine reținut, dar cu ochi întunecați care aruncau o privire pătrunzătoare în sufletul tânărului, spiritul rău a spus: „Aceasta este o biserică adevărată. Voi pleca de aici și dacă vei părăsi vreodată această biserică, mă voi întâlni din nou cu tine”. Fără să țină seama ce spunea acel spirit, tânărul a intrat în biserică. Tânărul nu a luat acest lucru în serios, deoarece fusese întotdeauna urmat de acel spirit demonic, chiar și în biserica sa anterioară. Câteva minute mai târziu, fiind curios referitor la unde se afla însoțitorul lui nedorit, s-a întors să vadă zona din spate a micii biserici AZSMR. Desigur, acel spirit nu a fost găsit nicăieri.

Din acea zi a decis să părăsească adunarea anterioară și să se alăture bisericii AZSMR. Chiar și după ce s-a întors acasă după slujbele de închidere din Sabat, nu a mai existat nicio urmă de spirit demonic. După atâția ani, s-a putut bucura de cel mai înviorător somn – fără hărțuirea demonică. După un studiu biblic suplimentar, făcând cunoștință cu principiile fundamentale ale bisericii, s-a botezat și acum este diacon în biserica sa locală AZSMR. Această experiență de viață, spune el, l-a determinat să aprecieze puțin mai mult dragostea și Providența lui Dumnezeu și să cunoască mai mult despre El. L-a condus să vadă cum poate omul birui, doar printr-o relație mai strânsă cu Hristos și o predare în Providența Sa, că numai prin Hristos, cineva poate avea viață – atât în lumea aceasta, cât și în lumea viitoare. Toate acestea, crede el, sunt întruchipate într-un singur verset: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3). Acest articol va analiza semnificația acestui verset pentru credincios și ceea ce înseamnă „Să-L cunoști pe Dumnezeul Etern”:

A CUNOAȘTE

Expresia „a cunoaște” este folosită într-un proces de gândire sau într-o propoziție pentru a arăta sau exprima ideea că există o anumită idee sau adevăr care este foarte aplicabil unei anumite situații. De exemplu, „să știi” cum să tai ceapa fără să plângi este o abilitate utilă, mai ales dacă nu vrei ca o legumă să fie motivul lacrimilor tale. Vedem aici că această cunoaștere specială este foarte aplicabilă acelei situații particulare.

Având în vedere acest lucru, ne putem pune următoarea întrebare, compusă din două părți: „Ce vrea Hristos să știm?” și „La ce se aplică?”

Bazat pe Ioan 17:3, răspunsul este destul de simplu.

Aspectul cunoașterii: Cunoaște-L pe Dumnezeu și pe Isus Hristos.

Aspectul rezultatului: Câștigă viața veșnică.

Înțelegând acum rezultatul dobândirii acelei cunoștințe, adică cunoașterea lui Dumnezeu, atunci trebuie să ne concentrăm asupra comentariului din Biblie și Spiritul Profeției.

DUMNEZEUL ETERN

Când cunoaștem pe cineva, se așteaptă să fim familiarizați cu tot ceea ce este posibil despre acea persoană, în afară de lucrurile banale. De exemplu, care îi sunt preferințele, care e poziția ei cu privire la anumite probleme; care sunt „frustrările” ei și care îi este temperamentul. În esență, se așteaptă să fim mai familiarizați cu problemele inimii acelei persoane în comparație cu cunoștințele superficiale pe care altcineva le poate avea.

Sunt atât de multe erori și concepții greșite despre înțelegerea corectă a lui Dumnezeu și a Cine este El, încât mulți s-au rătăcit. Cu toate acestea, fără a ține seama de potopul de erori cu privire la această cunoaștere esențială, Biblia ne oferă imaginea „alb-negru” în această privință.

Ce cunoștințe ne poate dezvălui atunci Biblia cu privire la lucrările profunde ale lui Dumnezeu?

Unul dintre primele exemple în care Biblia ne-a clarificat acest lucru vine din gura lui Dumnezeu din Exodul capitolul 34. Ea ne spune: „Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam!”” (Exodul 34:6-7).   Vedem aici trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu – aspectele intime ale vieții lui Dumnezeu care Îl deosebesc de orice alt dumnezeu. Dacă ne gândim la aceasta, este uimitor și totuși nedrept din punct de vedere intelectual că cel care e Creatorul infinit și etern al universului rezumă tot ce este de știut despre El în câteva rânduri și totuși El a făcut aceasta pentru ca omul finit și rău să poată chiar să ajungă, în cel mai bun caz, la o cunoaștere superficială a Lui.

De asemenea, este interesant că pentru a dobândi cunoașterea corespunzătoare a lui Dumnezeu și a Cine este El, noi, asemenea lui Moise, trebuie să fim ascunși în „crăpătura stâncii” (Exod 33:22).

Se spune despre Hristos, referitor la acea imagine specifică a „Stâncii” într-o altă experiență a lui Moise, că „Stâncă era Hristos” (1 Corinteni 10:4). Astfel, vedem aici că o cerință „nu atât de evidentă” pentru cunoașterea și aprecierea lui Dumnezeu este aceea de a fi conduși mai întâi la Hristos. Abia atunci Îl putem „vedea” cu adevărat pe Dumnezeu.

Hristos Însuși comentează acest lucru în Ioan 14:6, unde El afirmă clar: „Eu sunt calea, adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” El afirmă, de asemenea, clar, în timp ce vorbea cu evreii fățarnici, care încercau să-și croiască drumul spre cer prin interpretarea lor greșită a Cuvântului lui Dumnezeu: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5:39).

Spiritul Profeției ne spune: „Când Moise a fost ascuns în crăpătura stâncii, a văzut slava lui Dumnezeu. Când ne ascundem în stânca despicată, Hristos ne va acoperi cu propria Sa mână străpunsă și vom auzi ce le va spune Domnul slujitorilor Săi. Nouă, ca și lui Moise, Dumnezeu ni Se va revela pe Sine ca „îndurător și milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate și adevăr, care păstrează mila pentru mii, iertând nelegiuirea, fărădelegile și păcatul.” (Exod 34:6, 7).¹

După cum am menționat mai înainte, obținerea acestei cunoașteri a lui Dumnezeu este ceva ce va lua o veșnicie să descoperim. Cu toate acestea, Dumnezeu, în mila Sa, ne dă chiar acum, în Cuvântul Său, ceea ce avem nevoie pentru mântuirea noastră. El ne spune clar: „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia” (Deuteronom 29:29) – mai ales în exemplul lui Hristos.

SCRISUL PE NISIP

Un exemplu special, cred eu, care rezumă aceasta, este experiența lui Hristos și a femeii aduse înaintea Lui de către farisei pentru condamnare, așa cum se găsește în Ioan 8.

Capitolul începe prin a afirma că Hristos, după ce a mers pe Muntele Măslinilor, s-a întors la templu doar pentru a fi întâmpinat de fariseii care complotau cu ceea ce ei sperau să fie o întrebare-capcană. „Atunci, cărturarii și fariseii I-au adus o femeie prinsă în preacurvie. Au pus-o în mijlocul norodului și au zis lui Isus: „Învățătorule, femeia aceasta a fost prinsă chiar când săvârșea preacurvia. Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici?” ”(Ioan 8:3–5).

În comparație cu alte situații în care El a întâlnit astfel de încercări defăimătoare, răspunsul lui Hristos a fost destul de elocvent.

„Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească și să-L poată învinui. Dar Isus S-a plecat în jos și scria cu degetul pe pământ, ca și când nu îi auzea.” (Ioan 8:6 engl. KJV).

Devenind probabil înfuriați, acuzatorii L-au apăsat din nou cu șirul lor de întrebări până când Hristos a răspuns cu o întrebare simplă, totuși cercetătoare-desuflet, înainte de a Se apleca din nou pentru a-Și continua scrisul misterios.

„Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” (Ioan 8:7). Efectul cuvintelor și acțiunilor lui Hristos i-a acuzat profund și i-a certat pe toți cei prezenți, așa cum scrie Ioan: „Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simțit mustrați de cugetul lor și au ieșit afară, unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni până la cei din urmă. Și Isus a rămas singur cu femeia, care stătea în mijloc.” (Ioan 8:9).

În cele din urmă, Hristos, după ce Și-a terminat Lucrarea Maiestoasă scrisă pe firele de nisip „S-a ridicat în sus; și, când n-a mai văzut pe nimeni decât pe femeie, Isus i-a zis: „Femeie, unde sunt pârâșii tăi? Nimeni nu te-a osândit?”” (Ioan 8:10).

Oare ce o fi scris El? Nu vom ști niciodată aceasta, până nu ajungem în veșnicie, prin harul Său. Dar ceea ce știm în continuare rezumă toată această experiență pentru noi.

Răspunzând la întrebarea Lui, „ea a spus: nimeni, Doamne”. Și Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te și să nu mai păcătuiești.” (Ioan 8:11).

Cred că această întâmplare este una dintre multele care arată tot ce trebuie să știm despre Dumnezeu și Hristos cu privire la viața veșnică (Ioan 17:3).

VIAȚA VEȘNICĂ

Încă de la căderea umanității, am avut o speranță constantă promisă pentru eliberarea noastră. Înșelăciunea șarpelui a fost mustrată prin cuvintele: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15).

Această „sămânță” la care se face referire aici – Hristos, a îndeplinit acea lucrare în slujirea Sa pământească și aici vedem iubirea răscumpărătoare pe care, așa nevrednici cum suntem, Dumnezeu a dat-o în mod gratuit.

Într-un sens direct, întreaga umanitate este reprezentată de femeia condamnată din Ioan 8. Acuzați de păcat de către diavolul păcatului, merităm pe bună dreptate să plătim pedeapsa – moartea (Romani 6:23) și totuși, Dumnezeu a creat o cale. Doar prin obținerea unei cunoștințe despre planul Său de mântuire, cineva poate alege fie să accepte și să fie mântuit, fie să respingă și, în cele din urmă, să fie pierdut.

Cu toate acestea, cunoscând voința exprimată a lui Dumnezeu din Cuvântul Său, El nu vrea ca cineva să fie pierdut.

Rugând pe israeliți, Dumnezeu le spune: „Lepădați de la voi toate fărădelegile … Pentru ce vreți să muriți, casă a lui Israel? Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare”, zice Domnul Dumnezeu. „Întoarceți-vă dar la Dumnezeu și veți trăi!” (Ezechiel 18:31, 32).

Pentru a ne oferi cunoașterea de Dumnezeu și dragostea Lui infinită pentru noi, Hristos a venit în această lume, a murit și a înviat. Prin slujirea Duhului Sfânt suntem pregătiți pentru a fi conduși în tot adevărul – pentru ca atunci să avem șansa de a alege să trăim.

„Viața veșnică”, spune Hristos, „este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”. (Ioan 17, 3.) Și profetul Ieremia declara: „Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, să știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul”. (Ieremia 9:23, 24). Cu greu poate mintea omenească să înțeleagă lățimea, lungimea și adâncimea realizărilor spirituale ale aceluia care dobândește această cunoaștere.”²

„Dându-ne cuvântul Său, Dumnezeu ne-a pus în posesia fiecărui adevăr esențial pentru mântuirea noastră. Mii de oameni au extras apă din aceste fântâni ale vieții, dar nu există nicio scădere a aprovizionării. Mii de oameni L-au pus pe Domnul înaintea lor și, ațintindu-și privirea la El, au fost transformați în același chip. Spiritul lor arde în ei când vorbesc despre caracterul Său, spunând ce este Hristos pentru ei și ce sunt ei pentru Hristos. Dar acești cercetători nu au epuizat aceste teme mărețe și sfinte. Alte mii se pot angaja în lucrarea de căutare a tainelor mântuirii. Pe măsură ce se insistă asupra vieții lui Hristos și asupra caracterului misiunii Sale, razele de lumină vor străluci mai clar la fiecare încercare de a descoperi adevărul. Fiecare nouă căutare va dezvălui ceva mai profund și mai interesant decât a fost până acum dezvăluit. Subiectul este inepuizabil. Studiul despre întruparea lui Hristos, jertfa Sa ispășitoare și lucrarea de mijlocire, vor preocupa mintea studentului sârguincios atâta vreme cât va dura timpul [acestui pământ]; și privind spre cer cu anii săi nenumărați, el va exclama: „Mare este taina evlaviei.”³

Observăm că trebuie să înțelegem și să cunoaștem pe Domnul, care exercită bunătatea iubitoare, judecata și neprihănirea și este veșnic. În lumina acestui lucru, trebuie să îi învățăm pe copiii noștri cunoașterea lui Dumnezeu și standardul Său. Pe măsură ce concurăm cu grijile acestei vieți pentru timpul de a-i învăța pe copiii noștri, trebuie să căutăm îndrumarea lui Dumnezeu pentru a interveni într-o manieră divină, astfel încât să putem îndeplini sarcina în mod corespunzător.

„Învățați-i cunoașterea de Dumnezeu – A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă viață veșnică. Îi învățați acest lucru pe copiii voștri sau îi învățați să atingă standardele lumii? Vă pregătiți pentru căminul pe care Dumnezeu vi-l oferă?... Învățați copiii despre viața Mântuitorului, despre moartea și învierea Lui. Învățați-i să studieze Biblia... Învățați-i să-și formeze caractere ce vor trăi de-a lungul veacurilor veșnice. Noi trebuie să ne rugăm așa cum n-am făcut-o niciodată mai înainte, ca Dumnezeu să ne păzească și să ne binecuvânteze copiii.”⁴

CONCLUZIE

David a observat credincioșia Domnului pentru toate generațiile și a exclamat în Psalmul 100:5, BTF: „Pentru că DOMNUL este bun; mila lui este veșnică; și adevărul Lui dăinuiește din generație în generație.” Și din nou, ca ultima carte din Biblie, Apocalipsa, ne reamintește de eternitatea lui Dumnezeu: „Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic.” (Apocalipsa 1:8). Prin Isus, putem avea viața veșnică. El a murit, sângele Său ne-a curățat păcatele și prin acest dar, cunoscându-L, putem avea viață veșnică. „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 6:23).

„Dacă argintul și aurul ar fi fost îndestulătoare pentru cumpărarea mântuirii oamenilor, cât de ușor ar fi putut fi săvârșită aceasta de Acela care spune:„Al Meu este argintul, și al Meu este aurul”. (Hagai 2:8). Dar numai prin sângele cel prețios al Fiului lui Dumnezeu păcătosul poate să fie răscumpărat. Planul de mântuire a fost bazat pe sacrificiu. Apostolul Pavel scria: „Cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți”. (2 Corinteni 8:9). Hristos S-a dat pe Sine pentru a ne putea răscumpăra din orice nelegiuire. Și, ca o binecuvântată încoronare a mântuirii, „darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru”. (Romani 6:23).”⁵

„A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava în vecii vecilor!.” (1 Timotei 1:17). Amin!

 

Referințe: 1 Parabolele Domnului Hristos, p. 162. 2 Faptele Apostolilor, p. 531. 3 Parabolele Domnului Hristos, p. 133. 4 Îndrumarea copilului, p. 494. 5 Faptele Apostolilorp, p. 519.