Miercuri, 6 dec. 2023. Adevărata cauză a problemelor

De Arcadi Mangul

Pastor, Moldova

„V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33) Vă puteți imagina o viață fără probleme? Ei bine, să ne imaginăm așa ceva este dificil pentru noi, care suntem născuți așa cum suntem, într-o lume a păcatului. Dar pentru mine, din momentul în care am început să-L cunosc mai îndeaproape pe Dumnezeul iubirii, am fost fascinat să descopăr că o lume fără necazuri nu este un basm, ci mai degrabă este un proiect care este într-adevăr realizat de Dumnezeu.

RĂDĂCINA PROBLEMEI

Când vorbim despre necazuri, ne referim la amărăciune, întristare, suferință, jignire, nemulțumire, durere etc. Aceste necazuri sunt adesea cauzate de acțiunile păcătoase ale oamenilor, fie intenționat, fie neintenționat. Acțiunile lor, din cauza faptului că păcatul este o putere manipulatoare în viața lor, aduc o mare parte din nefericirea din lumea noastră. Un pasaj inspirat din cartea Cugetări de pe Muntele Fericirilor explică bine acest lucru:

„Cutezând să nesocotească voia lui Dumnezeu doar într-un singur punct, primii noștri părinți au deschis zăgazurile unui potop de vaiuri, care au inundat lumea. Și oricine urmează pilda lor va culege aceleași roade. Iubirea lui Dumnezeu se află la temelia oricărui precept al Legii Sale, și acela care se depărtează de poruncă își făurește propria sa nefericire și ruină.” ¹

Deci, păcatul nu este doar un termen juridic care înseamnă încălcarea legii. Este, de asemenea, începutul unui proces complex care provoacă numeroase necazuri, nu numai persoanei care l-a inițiat, ci și celor care sunt legați de acțiune.

PĂCATUL NU ESTE INVENȚIA LUI DUMNEZEU

Majoritatea oamenilor par să creadă că Dumnezeu este responsabil pentru apariția păcatului în univers. Următoarele idei false sunt date ca argumente în acest caz:

Păcatul este încălcarea legii. Dumnezeu este Autorul legii. Deci, dacă legea nu ar exista, nu ar exista nici păcatul.

Dumnezeu l-a creat pe Lucifer, care a fost primul care a păcătuit. Dacă Lucifer nu ar exista, nu ar exista nici păcatul.

Asemenea idei sunt false. Cuvântul inspirat dezvăluie clar:

„Dumnezeu nu a creat răul. El a făcut numai binele, care era ca El Însuși. . . Răul, păcatul și moartea... sunt rezultatul neascultării, care a avut originea în Satan.”²

Înțelegând corect aceasta, putem înțelege scopul real al legii lui Dumnezeu și valoarea ei pentru noi, deoarece legea ne-a fost dată pentru ca noi să putem detecta sau recunoaște păcatul și să-l soluționăm. După cum am menționat mai sus, legea lui Dumnezeu definește păcatul ca termen, dar procesul păcătuirii poate exista și dincolo de lege. Să luăm un exemplu: A șasea poruncă spune: „Să nu ucizi”, iar porunca a 7-a spune: „Să nu comiți adulter”. Dacă aceste două porunci nu ar fi incluse în lege, nu ar însemna că este bine să ucizi și să comiți adulter – așa că oamenii tot nu ar fi mai fericiți dacă ar face acele lucruri.

Astfel înțelegem de ce Dumnezeu, vrând să ne ferească de necazuri, ne propune să trăim în conformitate cu legea Sa sfântă. Putem vedea de ce Sfintele Scripturi ne dau această îndrumare pentru a rupe lanțul păcatului și a-l evita. „Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12:1).

Dar punctul culminant al nebuniei noastre umane este că evităm cu orice preț necazurile și ne plângem de situația neplăcută pe care o avem – în timp ce, în același timp, continuăm să iubim păcatul și să pornim chiar procesele care ne provoacă necazuri pentru noi înșine și pentru cei din jurul nostru.

EGOISM

Dumnezeu este iubire. Aceasta definește în totalitate Creatorul nostru. Dumnezeu nu este egoist. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, după asemănarea lui Dumnezeu. Dar prima schimbare care a avut loc când păcatul a intrat, a fost înlocuirea iubirii cu egoism:

„La început, omul a fost înzestrat cu puteri nobile și cu o minte bine echilibrată. Ca ființă, el era desăvârșit și în deplină armonie cu Dumnezeu. Gândurile lui erau curate, iar scopurile sale, sfinte. Dar prin neascultare, puterile sale au ajuns pervertite, iar egoismul a luat locul iubirii.”³

Baza majorității necazurilor este egoismul. Îl face pe om să se simtă ca și cum el este totul și totul este doar pentru el. Ca rezultat, această atitudine îl transformă într-un consumator și un opresor. Studiind cu atenție scrierile Bibliei, descoperim această cale de acțiune. După păcat, Adam și Eva au fost dispuși să acuze pe oricine altcineva pentru a încerca să scape de condamnarea lor sigură. Cain l-a ucis pe Abel tot din acest motiv. Iuda a făcut rău în rândul ucenicilor și chiar l-a trădat pe Mântuitorul din motive egoiste. În zilele noastre, egoismul încă este problema întregii lumi – și nu se limitează doar până acolo. Chiar și biserica este paralizată din cauza egoismului. Indiferent de poziție, context, credință sau vârstă, atât de multe se învârt în jurul mulțumirii și dorinței inimilor depravate. Oriunde locuiește egoismul, iubirea, pacea, iertarea, înțelegerea, smerenia și blândețea dispar – și ca rezultat, dragostea de plăcere, dorința de câștig, lăcomia, ura, neînțelegerea, anxietatea și nemulțumirea apar. O astfel de acțiune egoistă este predestinată autodistrugerii.

Dar în contrast clar, putem înțelege cât de altruist este Dumnezeu și ce exemplu minunat ne-a dat prin persoana Domnului Isus Hristos! Paragraful de mai jos descrie aceasta:

„‘Hristos nu S-a mulțumit pe Sine Însuși’. El n-a făcut nimic pentru El; lucrarea Sa a fost în favoarea omului căzut. În prezența Sa, egoismul stă rușinat. El a luat asupra Sa natura noastră, ca să poată suferi în locul nostru. Egoismul, păcatul lumii, a devenit un păcat predominant în biserică. Jertfindu-Se pentru binele oamenilor, Domnul Hristos a lovit la rădăcina a tot egoismul. El nu reține nimic, nici chiar onoarea Sa și slava cerului. El așteaptă o lepădare și sacrificiu de sine corespunzătoare din partea acelora pe care El a venit să-i binecuvânteze și să-i salveze.” ⁴

RĂUL SE IMPUNE

O altă problemă a păcatului care trebuie subliniată este modul în care reușește acesta să se înmulțească și să se răspândească fără a ne anunța în prealabil. Citind paragrafele de mai sus, am văzut că Dumnezeu este iubire, iar această iubire este înlocuită cu egoism prin păcat. Deci, știind că Dumnezeu este și viață, putem vedea că viața este înlocuită cu moartea în acest caz. Viața este o alegere conștientă, dar primul păcat care a fost săvârșit pe pământ a inclus și moartea.

„De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit…” (Romani 5:12).

Acest lucru se întâmplă cu orice păcat. Răul se înmulțește împotriva voinței noastre, fără dorința noastră. Din momentul în care am fost infectați cu boala păcatului, am devenit purtătorii și transmițătorii ei în același timp. Este chiar descurajator. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că El nu ne-a lăsat fără speranță! În planul de mântuire al lui Dumnezeu există posibilitatea de a ne trezi din letargia morții.

DOUĂ CATEGORII

Toți oamenii sunt păcătoși, dar nu toți vor să continue să urmeze calea păcatului. Există o diferență aici. 2 Tesaloniceni 2:3 prezintă expresia „omul fărădelegii” cu referire la cel care alege să urmeze un drum al păcatului și să ridice anumite cerințe – iar una dintre cerințe este să forțeze pe toți să facă ceea ce „omul fărădelegii” consideră a fi un lucru bun de făcut. Pe cine vrea să forțeze „omul fărădelegii”? Cu siguranță, pe cei care au fost treziți de Duhul Sfânt, care și-au dat seama de costul plătit de Creatorul nevinovat pentru consecințele păcatului. În acest caz, activitatea „omului fărădelegii” a fost și va continua să fie o sursă de necazuri de-a lungul veacurilor. Iată ce ne spune Inspirația:

„Biserica Romano-Catolică, unind formele păgânismului cu cele ale creștinismului și, asemenea păgânismului, reprezentând greșit caracterul lui Dumnezeu, a recurs la practici nu mai puțin crude și revoltătoare. În zilele supremației Romei, au existat instrumente de tortură pentru a impune primirea doctrinelor ei. Pentru aceia care nu recunoșteau pretențiile ei, era rezervat rugul. Au fost atâtea masacre, încât nu vor putea fi niciodată cunoscute decât atunci când vor fi descoperite la judecată.” ⁵

Istoria se repetă. „Marele necaz” prin care trebuie să treacă poporul lui Dumnezeu va fi de aceeași natură, deoarece va fi condus de „omul fărădelegii”. „Demnitarii bisericii și ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau pentru a constrânge toate clasele de oameni să cinstească duminica. Lipsa autorității divine va fi înlocuită cu decretele prigonitoare. Corupția politică distruge iubirea de dreptate și respectul pentru adevăr; chiar și în America cea liberă, conducătorii și legiuitorii, pentru a-și asigura favoarea publică, se vor supune cererii populare după o lege care să impună păzirea duminicii. Libertatea de conștiință, obținută cu un sacrificiu atât de mare, nu va mai fi respectată. În lupta care se apropie cu grăbire, vom vedea exemplificate cuvintele profetului: „Și balaurul mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, și țin mărturia lui Isus Hristos”. (Apocalipsa 12:17).” ⁶

Paragrafele de mai sus răspund la întrebarea pe care mulți oameni o pun: „Dacă nu mai vreau să am nimic de-a face cu păcatul, nu voi avea necazuri?” Sigur că vei avea. Atâta timp cât există păcatul, vor exista și necazurile. De aceea mulți oameni sunt descurajați. Dar prefer să fiu printre acei puțini oameni menționați mai sus și aleg să nu mai fiu o sursă de necazuri pentru nimeni altcineva. Nici pentru Dumnezeu, nici pentru oameni.

ADUCĂTORI DE NECAZURI AI SIONULUI, POCĂIȚI-VĂ!

Să studiem un pasaj inspirat scris în cartea Evanghelizare: „În bisericile noastre sunt unii care mărturisesc a crede adevărul, dar care sunt doar niște piedici în calea lucrării de reformă. Ei sunt niște frâne pentru roțile carului mântuirii. Cei din categoria aceasta se află adesea în conflict; îndoielile, geloziile și suspiciunea sunt roadele egoismului, iar acestea par a fi întrețesute cu natura lor însăși. I-aș numi pe cei din categoria aceasta cârcotașii cronici ai bisericii. Ei fac în biserică un rău mai mare decât sunt în stare doi pastori să repare. Ei sunt o greutate pentru biserică și o mare povară pentru slujitorii lui Hristos. Acești oameni trăiesc într-o atmosferă a îndoielii, a geloziei și a bănuielilor rele. Ambasadorii lui Hristos au nevoie de timp mult și muncă pentru a contracara lucrarea lor rea și pentru a reface armonia și unitatea din biserică. Munca aceasta ia din curajul și din puterea slujitorilor lui Dumnezeu și îi fac să fie nepregătiți pentru lucrarea pe care El i-a trimis să o facă pentru a salva de la ruină sufletele care pier. Dumnezeu îi va răsplăti după faptele lor pe acești aducători de necazuri în Sion.” ⁷

Iată o descriere a unei categorii de oameni, din care am putea face parte oricare dintre noi, chiar și eu, autorul articolului. Aceștia sunt oameni care L-au cunoscut pe Dumnezeu, și-au dedicat viața Lui, au părăsit rândurile celui rău și s-au alăturat celor care nu vor să aibă nimic de-a face cu păcatul. Dar invidia și suspiciunile există totuși în viața lor. De fapt, aceste lucruri s-ar putea să nu fie clasificate în mod obișnuit drept păcate împotriva Legii lui Dumnezeu la scară majoră, dar ele sunt totuși armele lui Satan pentru a descuraja și a distruge biserica Sa și a împiedica lucrarea Duhului Sfânt. Mărturiile ne spun următoarele:

„Invidia, gelozia, bănuiala rea și vorbirea de rău sunt de la Satan și ele închid cu putere calea înaintea activității Duhului Sfânt. Nimic altceva din lumea aceasta nu este la fel de drag lui Dumnezeu, ca biserica Sa. Nimic nu e păzit de El cu atâta grijă geloasă. Nimic nu-L ofensează pe Dumnezeu așa de mult ca un act care strică influența acelora care Îi slujesc. El îi va trage la răspundere pe toți aceia care-l ajută pe Satan în lucrarea lui de criticare și descurajare.” ⁸

Pot susține că aceasta este un păcat. Poate că nu se află sub jurisdicția direct exprimată a celor Zece Porunci, dar, așa cum am spus mai înainte, chiar dacă nu există o poruncă exactă despre aceasta, duce inevitabil la descurajare și la păcat. Nici Dumnezeu, nici noi nu câștigăm nimic dintr-o astfel de acțiune.

Îl numim pe Dumnezeu Tatăl nostru. „Vor lua în considerare relația lor cu Dumnezeu și cu semenii, oamenii aceia ale căror nume sunt în cărțile bisericii, ei care pretind că sunt fiii și fiicele lui Dumnezeu? Trebuie să ne bazăm noi în întregime pe mila unui Mântuitor care iartă păcatul, și vom permite inimilor noastre să rămână împietrite și lipsite de compasiune? Poate vreo provocare să ne împuternicească să nutrim sentimente neplăcute sau să ne facă să nutrim sentimente rele sau să căutăm răzbunare? Putem arunca prima piatră pentru condamnarea unui frate, atunci când Dumnezeu își întinde mila Sa față de noi și ne iartă greșelile noastre împotriva Lui? Dacă Dumnezeu ar intra la judecată cu noi, datoria noastră s-ar găsi a fi imensă, dar Tatăl nostru ceresc este dispus să ierte. Oamenii vor fi tratați de Dumnezeu, nu după părerea lor despre ei înșiși, nu după încrederea lor în sine, ci după spiritul pe care îl manifestă ei față de frații lor greșiți.

„Spiritul lui Satan este un spirit de asprime și severitate. Mândria inimii, dacă este prețuită, creează invidie, presupuneri rele și duce la răzbunare. Există pericolul ca noi să exagerăm cuvintele sau acțiunile întâmplătoare în infracțiuni intenționate și să credem că cineva ne-a făcut o nedreptate care merită răceala, indiferența sau disprețul nostru. Cu toate acestea, Domnul are grijă de aceste persoane pe care le acuzăm; îngerii lui Dumnezeu le slujesc. Cel care citește inima poate vedea mai multă bunătate autentică în ei decât în cel care nutrește sentimente rele împotriva lor pentru o presupusă greșeală. ‘Dacă fratele tău greșește împotriva ta, mustră-l; dacă se pocăiește, iartă-l. Tratează-l pe el și greșelile lui așa cum vrei ca Dumnezeu să te trateze atunci când Îl jignești. Dragostea creștină nu se bucură de rău; răzbunarea da. Aveți grijă să manifestați zel pentru voi înșivă, astfel încât printr-un comportament bun să dovediți blândețea înțelepciunii. Evitați orice cuvânt amar, orice acțiune neplăcută. Iubiți ca frații; fiți buni; fiți politicoși. Nu faceți din adevăr scandal prin invidie amară și ceartă; căci acesta este spiritul lumii. Să nu fie nici măcar o dată pomenite aceste trăsături nesfinte printre voi.”⁹

ȚINTIND TOPORUL SPRE RĂDĂCINĂ

În pregătirea pentru Împărăția lui Dumnezeu, Ioan Botezătorul, înaintașul lui Hristos, explică o realitate distinctă: „Iată că securea a și fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat și aruncat în foc.” (Matei 3:10).

Apostolul Pavel avertizează în continuare cât de important este să țintești o rădăcină îngrozitoare și mortală: „Urmăriți pacea cu toți oamenii și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare și mulți să fie întinați de ea.” (Evrei 12:14-15, sublinieri adăugate).

„Biserica nu va primi niciodată, ca un întreg, ploaia târzie, dacă nu va înlătura orice invidie, bănuieli rele și vorbiri rele. Cei care au prețuit ura în inimă până când aceasta s-a întărit și a devenit parte din caracterul lor, trebuie să aibă o experiență diferită dacă vor să aibă parte de ploaia târzie.”¹⁰

„Domnul ne îndeamnă să ne golim inima de egoism, care este rădăcina înstrăinării. El tânjește să reverse asupra noastră Spiritul Său Sfânt în măsură bogată și ne îndeamnă să curățim calea prin renunțarea la sine. Când eul este predat lui Dumnezeu, ochii noștri vor fi deschiși pentru a vedea pietrele de poticnire pe care, prin felul nostru necreștinesc de a fi, le-am pus în calea altora. Domnul ne îndeamnă să le îndepărtăm. El zice: Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați”. (Iacov 5:16). Atunci putem avea asigurarea pe care David o avea când, după mărturisirea păcatului său, se ruga:„Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale, și sprijină-mă cu un duh de bunăvoință! Atunci voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă, și păcătoșii se vor întoarce la Tine”. (Psalmii 51: 12-13).

Când harul lui Dumnezeu domnește înăuntru, sufletul va fi înconjurat de o atmosferă de credință, curaj și iubire creștină, o atmosferă înviorătoare pentru viața spirituală a tuturor celor care o respiră.” ¹¹

„Isus le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28:18-20).

„Iată însărcinarea ta. Cum îi vei da socoteală lui Hristos pentru umblarea ta, dacă în loc să te străduiești să mântuiești semenii tăi, ai turnat în urechile lor necazurile, nedumeririle și chiar plângerile tale împotriva fraților tăi? S-ar putea să găsești adesea ușurare de necazurile tale dacă le vei vorbi altora despre Hristos și le vei vorbi despre prețiosul adevăr. Dar nu rosti cuvinte care sunt provocate de gelozie și presupuneri rele și suspiciuni. Nu răspândi informații rele cu privire la frații tăi. Din cauza acestor lucruri, Domnul nu poate veni în biserică așa cum dorește El. Nu vei netezi tu calea Împăratului? Nu toți au avut un rol în această lucrare rea, dar lasă-i pe cei care au ajuns acum la rândul lor.” ¹²

CONCLUZIE

Dumnezeu vrea să fim fericiți și El încă lucrează pentru restabilirea fericirii în noi. În timp ce oamenii pot fi un agent al necazurilor noastre, cauza principală este puterea păcatului din inimile oamenilor. Cu toate acestea, nimeni nu este obligat să cedeze acestei puteri. Pana inspirației clarifică adevărata problemă: „Cea mai puternică ispită nu este scuză pentru păcat. Oricât de mare ar fi presiunea care este exercitată asupra ta, păcatul este un act pe care îl comiți pentru că tu ai ales astfel. Locul de unde pornește dificultatea este inima nerenăscută.” ¹³

Dumnezeu a făcut tot ce a putut pentru a clarifica problema și, prin Isus, a făcut posibilă mântuirea din sclavia păcatului. El vrea să profităm de această oportunitate. Să alegem partea lui Dumnezeu pentru că foarte curând, după marele necaz, inițiatorul păcatului și păcatul însuși vor fi eliminate, iar cei care au decis să rămână păcătoși vor fi distruși împreună cu păcatul. Foarte curând va veni vremea când necazurile se vor termina pentru totdeauna. Așteptăm cu nerăbdare ziua așa cum este scrisă în cartea Marea Luptă:

„Marea luptă s-a sfârșit. Păcatul și păcătoșii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibrație de armonie și de bucurie străbate prin creațiunea imensă. De la Acela care a creat toate se revarsă viața, lumina și fericirea prin domeniile spațiului fără sfârșit. De la atomul minuscul și până la lumile cele mari, toate lucrurile, însuflețite și neînsuflețite, în frumusețea lor neumbrită și într-o bucurie desăvârșită, declară că Dumnezeu este iubire.” ¹⁴ Amin!

 

„CEI CARE AU NUTRIT URA ÎN INIMĂ PÂNĂ CÂND ACEASTA S-A ÎNTĂRIT ȘI A DEVENIT PARTE DIN CARACTERUL LOR, TREBUIE SĂ AIBĂ O EXPERIENȚĂ DIFERITĂ DACĂ VOR SĂ AIBĂ PARTE DE PLOAIA TÂRZIE. DOMNUL NE ÎNDEAMNĂ SĂ NE GOLIM INIMA DE EGOISM, CARE ESTE RĂDĂCINA ÎNSTRĂINĂRII.”

 

Referințe:

1 Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 52.

2 The Review and Herald, August 4, 1910.

3 Calea către Hristos, p. 17.

4 Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 204.

5 Marea Luptă, p. 569.

6 Ibid., p. 592.

7 Evanghelizarea, p. 370.

8 Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 42.

9 The Signs of the Times, february 14, 1895.

10 The Home Missionary, august 1, 1896.

11 Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 43.

12 Letters and Manuscripts, vol. 22, Ms 71, 1907.

13 The Adventist Home, p. 331.

14 Marea Luptă, p. 678.