Săptămână de rugăciune pentru tineret, 7-16 mai

Pentru o vreme ca aceasta...

Există în viață situații care ne surprind plăcut sau neplăcut, determinându-ne să ne punem serios întrebarea: De ce se întâmplă ceea ce se întâmplă?

Un episod biblic ne-o prezintă pe Estera, o tânără evreică aflată în captivitate în Imperiul Medo-Persan, ajunsă „peste noapte” împărăteasă. Nici n-a apucat să se obişnuiască bine cu noua poziție, când tânăra află că poporul din care făcea parte este condamnat la moarte, fiind fixată o zi anume în care evreii să fie exterminați. Nedumerită, fata nu ştie ce să facă şi când Mardoheu, vărul ei, îi cere, în numele poporului, să intervină, ea încearcă să se justifice, menționând faptul că poziția de regină în imperiul respectiv este una limitată, supusă legilor stricte pe care împăratul le aplica fără să facă excepție.

Mardoheu este insistent şi încearcă să o conştientizeze de răspunderea ce-i revine, amintindu-i: „Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul și izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, și tu și casa tatălui tău veţi pieri. Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?” (Estera 4:14).

Trăim vremuri critice, momente în care cerințele lui Dumnezeu cu cele ale lumii în care trăim se contrazic. În timp ce Dumnezeu ne spune să mergem în toată lumea şi să predicăm Evanghelia, legile omeneşti îngrădesc din ce în ce mai mult posibilitățile noastre de a ajunge la oameni, iar oamenii sunt tot mai reticenți la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. În timp ce Dumnezeu ne cere să fim oneşti, cinstiți, amabili şi gata oricând să ne punem în slujba semenilor, problemele cotidiene ne presează, iar cursul vieții ne îndeamnă spre necinste, nepăsare, egoism şi individualism.

În astfel de situații ne simțim atât de neînsemnați şi tindem să credem că „primăvara nu se face cu o floare”, prin urmare şi cu noi şi fără noi lucrurile vor fi la fel.

Este nevoie de glasul hotărât al lui Mardoheu care să ne amintească faptul că nu întâmplător am ajuns aceste timpuri. Nu este momentul să fim nepăsători, dezinteresați, somnolenți şi inactivi. În cazul Esterei, ajutorul putea veni şi din altă parte, dar Dumnezeu o adusese într-o poziție influentă pentru un anumit scop, prin urmare i se cerea să vină în ajutorul poporului, „coste aceasta oricât ar costa”. Estera şi-a înțeles responsabilitatea şi şi-a asumat riscul, alegând să meargă să pledeze pentru popor, „în ciuda legii”, menționând cu curaj: „şi dacă va fi să pier, voi pieri”.

Este vremea să ne înrolăm în armata Domnului Hristos, lucrând pentru înaintarea cauzei Sale, chiar dacă există impedimente şi riscuri. Dacă porunca este dată de Dumnezeu, ce pot să ne facă nişte oameni? Şi dacă vom pieri, nu este viața noastră în mâinile Celui ce ne porunceşte să mergem să lucrăm pentru El?

Deşi Estera a hotărât să meargă la împărat nechemată, ea nu a făcut lucrul acesta întrun mod pripit şi necugetat. „Voi posti”, a fost hotărârea ei „şi apoi voi merge...”

Există riscul ca, impresionați fiind de apelul divin, să pornim la lucru nepregătiți. Dumnezeu nu va face însă pentru noi, ceea ce noi neglijăm să facem. Înainte să mergem să lucrăm pentru oameni, este nevoie ca noi înşine să fim născuți din nou, devenind copii ai lui Dumnezeu, acceptându-L pe El ca lider al vieților noastre şi făcând fiecare pas în de acord cu planul şi voința Sa. Este de subliniat faptul că nici Domnul Hristos, care venise direct de la Tatăl şi-Şi cunoştea bine misiunea, nu-Şi permitea să meargă înainte fără rugăciune şi meditație permanentă, iar fiecare pas era făcut în conformitate cu planul divin şi în direct acord cu voința Tatălui. „Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi...”, spunea El, „pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5:30).

Să pornim la lucru, acționând mai întâi în refacerea legăturii noastre cu Tatăl nostru, în reînnoirea legământului, în înțelegerea voii Celui ce ne trimite! Nu avem timp de pierdut. Deja am pierdut mult prin nepăsarea noastră, iar acum singura modalitate de a recupera timpul pierdut, este să folosim cu conştiinciozitate pe cel care ne-a rămas. Fiecare secundă care trece, înseamnă una mai puțin în a face ceva pentru Dumnezeu, înseamnă un pas mai aproape de timpul final în care nu vom mai putea face nimic.

Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să ne înțelegem responsabilitatea şi să lucrăm cu zel pentru înaintarea cauzei Sale. Amin!

Editorii