Săptămână de rugăciune pentru tineret, 7-16 mai

Trebuie să te naşti din nou. Vineri, 14 mai 2021

 

Gabriel Răducanu

 

Introducere

„Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă transformați prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită.” (Români 12:2 BTF).

Tu trebuie să te naşti din nou. Oare ce înseamnă aceasta? Ce reprezintă această naștere din nou pentru noi? Sau cred că mai bine ar fi să ne întrebăm fiecare: ce reprezintă aceasta pentru mine însumi? Ce pot să fac ca să mă nasc din nou? Sunt eu în stare să renunț la plăcerile acestei lumi şi la prieteniile ei, pentru a avea parte de naşterea din nou? Este interesant faptul că toată creația lui Dumnezeu, deşi afectată de păcat, va fi reînnoită de puterea şi voința absolută a Creatorului nostru. Cu toate acestea, după ce a ales să păcătuiască, omenirea este invitată să accepte în prealabil o reînnoire specială, efectuată de Dumnezeu prin Duhul Sfânt, pentru că în cetatea lui Dumnezeu „nimic întinat nu va intra.” (Apocalipsa 21:27).

Ființe noi

Atunci când Nicodim a venit la Domnul Hristos noaptea, el a primit o descoperire neaşteptată: „Drept răspuns, Isus i-a zis: Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3).

„Cuvintele spuse de Isus lui Nicodim nu mai puteau rămâne neînțelese. Ascultătorul Său îşi dădu seama acum, că El Se referea la botezul cu apă şi la harul lui Dumnezeu. Puterea Spiritului Sfânt preschimbă întreg omul, şi această schimbare înseamnă naşterea din nou.” (Viața lui Isus Hristos, p. 118).

Cu alte cuvinte, nu este suficientă o retuşare a vieții noastre vechi, ci o naştere, o ființă nouă. Prin urmare, începutul schimbării trebuie să aibă loc în interior. Inima este cea care trebuie schimbată şi având gânduri noi, simțuri noi, omul nu va mai iubi păcatul şi nu-l va mai practica.

Sora White spunea despre un anumit frate: „El are nevoie de convertire în adâncul sufletului său şi să fie supus şi transformat prin reînnoirea minții lui. Atunci poate să facă binele.” (Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 309).

Are vreo implicație omul în acest proces? Despre aceeaşi persoană, serva Domnului spune:

„Dar el nu poate veni la lumină niciodată până nu încurajează un duh de mărturisire umilă şi până nu se ține cu hotărâre de îndreptarea greşelilor lui şi, în măsura în care poate, să îndepărteze ruşinea adusă asupra cauzei lui Dumnezeu”. (Idem).

„După cum aluatul, atunci când este amestecat cu făina, lucrează din lăuntru în afară, tot aşa este şi cu reînnoirea inimii pe care harul lui Dumnezeu o lucrează ca să transforme viața. Numai o schimbare exterioară nu este suficientă pentru a ne aduce în armonie cu Dumnezeu. Sunt mulți aceia care încearcă să se schimbe, corectând un obicei rău, sau altul, şi ei nădăjduiesc ca în acest fel să devină creştini; însă ei n-au început de unde trebuia. Prima noastră lucrare de îndreptare trebuie să înceapă cu inima.” (Parabolele Domnului Hristos, p. 97).

Vrei să fii schimbat?

Deşi Dumnezeu este binevoitor să ne ajute să ne schimbăm firea noastră cea veche, El nu ne poate forța, nu ne poate schimba contra voinței noastre. Nu este vorba de o incapacitate a Sa, ci de dreptatea ce-L caracterizează.

„Domnul Hristos este gata să ne elibereze de păcat, dar El nu forțează niciodată voința; şi dacă prin păcătuire continuă, voința a ajuns cu totul robită şi noi nu dorim să ne eliberăm şi nu vrem să primim harul Său, ce ar putea face El mai mult? Ne-am nimicit singuri prin respingerea hotărâtă a iubirii Sale. „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii”. (2 Corinteni 6:2.) „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile”. (Evrei 3:7.8).” (Calea către Hristos, p. 34).

Mai mult decât voința

Într-unul din drumurile Sale, Domnul Hristos a trecut pe la scăldătoarea Betezda. Acolo a zărit un caz special, care i-a atras atenția. Era un om paralizat, care se afla în acea stare de 38 de ani. Cu inima plină de iubire şi compătimire, Domnul Hristos S-a aplecat asupra suferindului şi l-a întrebat: Vrei să te faci sănătos?

Întrebarea aceasta pare formală, lipsită de sens: Cum să întrebi un om bolnav, dacă vrea să fie sănătos? Plus de asta, bolnavul de aceea se afla în acel loc, pentru a se face sănătos. Şi totuşi întrebarea directă era: Vrei?

A vrea implică mai mult decât a-ți dori să fii sănătos. Implică unirea eforturilor tale cu puterea infinită, implică disponibilitatea de a face orice ți se cere pentru a căpăta ceea ce-ți doreşti.

„Dacă vrei să fii mântuit...”, îi spunea Domnul Hristos tânărului bogat. Cum adică, „Dacă vrei?” - el pentru asta venise la Domnul Hristos. Dar în momentul când a aflat ce are de făcut, „a plecat întristat, fiindcă avea multe bogății”.

Cum să mă predau?

„Mulți îşi pun întrebarea: „Cum să mă predau pe mine însumi lui Dumnezeu?” Doreşti să te predai lui Dumnezeu, dar eşti slab, nu ai destulă putere morală, eşti rob al îndoielilor şi stăpânit de obiceiurile vieții tale păcătoase. Făgăduințele şi hotărârile tale sunt asemenea unor funii de nisip. Singur nu-ți poți controla şi stăpâni gândurile, impulsurile şi simțămintele. Amintirea promisiunilor nerespectate şi a angajamentelor neîmplinite slăbeşte încrederea în propria ta sinceritate şi te face să crezi că Dumnezeu nu te poate primi; dar nu trebuie să deznădăjduieşti. Ce trebuie să înțelegi este adevărata putere a voinței. Aceasta este puterea care guvernează natura omului, puterea ce ia hotărâri sau care face alegerea. Totul depinde de dreapta lucrare a voinței. Dumnezeu a dat oamenilor puterea alegerii; datoria lor este aceea de a o exercita. Nu stă în puterea noastră să ne schimbăm inima şi nici să predăm lui Dumnezeu simțămintele; dar putem alege să-I slujim. Putem să-I dăm voința; atunci El va lucra în noi şi voința şi înfăptuirea, după buna Sa găsire cu cale. În acest fel, întreaga noastră ființă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; simțămintele noastre vor fi atunci îndreptate numai spre El, iar gândurile vor fi în armonie cu El.

Dorințele de bine şi de sfințire sunt foarte bune. Dar dacă ne limităm numai la dorințe, ele nu ne vor folosi la nimic. Mulți se vor pierde, deşi au sperat şi au dorit să fie creştini. Ei nu ajung să-şi supună voința lui Dumnezeu. Ei nu aleg chiar acum să fie adevărați creştini.

Prin dreapta folosire a voinței se poate produce o schimbare totală în viața omului. Dacă-ți supui voința lui Hristos, atunci te aliezi cu acea Putere care este mai presus de toate domniile şi stăpânirile. Atunci vei primi putere de sus ca să rămâi statornic şi astfel, printr-o continuă predare de sine lui Dumnezeu, vei fi făcut în stare să trăieşti viața nouă, viața de credință.” (Calea către Hristos, pp. 37-40).

Nu amâna!

„Luaţi seama dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început, câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” (Evrei 3:12-15).

Există un pericol la care se expun mulți oameni, în special tinerii care simt că au înainte viața, au tot timpul în față şi, prin urmare, nu este nevoie să acționeze prompt, pentru că pot face ceea ce-şi doresc şi mai târziu. Este adevărat că viața unui tânăr, teoretic privind, este mai lungă decât cea a unei persoane înaintate în vârstă. Dar cine poate stabili cu exactitate la ce vârstă îşi încheie cineva contul vieții?

„Când vine chemarea: „Dute astăzi, de lucrează în via mea”, nu refuza invitația... Este primejdios a amâna hotărârea de a asculta. Poate că n-ai să mai auzi niciodată invitația aceasta...

Fiul care pentru un timp a refuzat să asculte de porunca tatălui său, n-a fost condamnat de Domnul Hristos, dar nici n-a fost lăudat. Cei care se comportă asemenea primului fiu, refuzând să asculte, n-au nici un merit pentru poziția lor. Faptul că spun deschis ceea ce au de spus, nu trebuie considerat ca fiind o virtute. Sfințirea, prin adevăr şi neprihănire, ar trebui să facă pe cei credincioşi martori plini de curaj pentru Hristos, dar aşa cum este folosită de păcătos, este o insultă, o sfidare, şi nu este departe de a fi o blasfemie la adresa lui Dumnezeu. Faptul că cineva nu este ipocrit, aceasta nu-l face nicidecum a nu fi în realitate un păcătos. Când apelurile Duhului Sfânt ajung la inimă, singura noastră speranță constă în a răspunde neîntârziat acestora. ” (Parabolele Domnului Hristos, p. 280).

Un alt pericol decât cel al expirării timpului de har, este cel al tocirii conştiinței, al obişnuirii cu amânarea până când nu ți se mai pare importantă nevoia schimbării.

„Şi nimeni n-ar trebui să se liniştească la gândul că păcatele cultivate pentru un timp, vor putea fi părăsite repede. Lucrurile nu stau astfel. Fiecare păcat cultivat slăbeşte caracterul şi întăreşte obiceiul, iar rezultatul este stricăciunea fizică, intelectuală şi morală. Poate că vom ajunge să ne pară rău, să ne pocăim de răul pe care l-am făcut, şi să ne aşezăm picioarele pe drumul cel bun, dar faptul că mintea ne-a fost modelată de rău şi că ne-am familiarizat cu el, face foarte dificilă deosebirea dintre ceea ce este drept şi ceea ce nu este drept. Prin obiceiurile rele pe care ni le-am format, Satan ne va asalta mereu şi mereu.” (Idem, p. 281).

Este vremea!

Ciclul de prelegeri pe care-l studiem în această săptămână de rugăciune pentru tineri este intitulat: Pentru o vreme ca aceasta!

Dumnezeu are o vreme pentru orice lucru. Nimic nu este la întâmplare. Prin urmare, timpul de har care ne este dat, îl avem cu un scop şi ar trebui să nu trecem nepăsători prin viață, ci să ne întrebăm la fiecare pas: Doamne, ce vrei să fac?

Este vremea să iei decizii de a sluji lui Dumnezeu, de a-I da voie să facă schimbarea inimii tale, să te transforme într-un om nou, consacrat pe deplin chemării de a-L reprezenta corect în această lume.

„Legătura dintre Dumnezeu şi poporul Său este aceea a unui tată față de copiii săi. Şi El este îndreptățit să pretindă de la noi o lucrare plină de credincioşie. Să privim la viața Domnului Hristos. Stând în fruntea omenirii, slujind Tatălui Său, este un exemplu a ceea ce ar trebui să fie orice fiu. Ascultarea pe care Domnul Hristos a manifestat-o, este ascultarea pe care Dumnezeu o cere astăzi de la fiecare ființă omenească. El a slujit Tatălui Său din iubire, de bună voie şi în deplină libertate. „Vreau (îmi place) să fac voia Ta Dumnezeule”, declara El, „Şi Legea Ta este în fundul inimii Mele”. (Psalmii 40:8). Niciun sacrificiu n-a fost considerat prea greu pentru Domnul Hristos, pentru a împlini lucrarea pe care El, a venit s-o facă. La vârsta de doisprezece ani El, spunea: „Oare nu ştiați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2:49). El a auzit chemarea şi a început să lucreze. „Mâncarea Mea”, spunea El, „este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Sa.” (Ioan 4:34). (Parabolele Domnului Hristos, p. 282).

Singuri nu ne putem schimba

Deşi voința este foarte importantă în procesul schimbării, avem nevoie de ajutor divin pentru ca schimbarea să aibă loc. Nu ne putem schimba singuri.

Aşa se explică faptul că ascultăm toți o predică şi numai câțiva sunt impresionați de mesajul divin. Citim toți cuvântul lui Dumnezeu şi numai unii simt că li se adresează direct.

„Fără Duhul lui Dumnezeu, numai cunoaşterea Cuvântului Său nu este de niciun folos. Teoria adevărului, neînsoțită însă de Duhul Sfânt, nu poate reînviora sufletul şi nici sfinți inima. Cineva poate cunoaşte foarte bine poruncile şi făgăduințele Bibliei, dar dacă Duhul lui Dumnezeu nu întipăreşte adevărul în inimă, caracterul nu va fi transformat. Fără iluminarea Duhului Sfânt, oamenii nu vor fi în stare să distingă adevărul de rătăcire, şi vor cădea sub ispitele iscusite ale lui Satan.” (Parabolele Domnului Hristos, p. 408).

Cu toate acestea nu Dumnezeu este responsabil pentru faptul că Duhul Său nu ne-a impresionat inimile la auzirea cuvântului Său. Pregătirea terenului inimii, păstrarea gândurilor în zona de atracție a dragostei divine, ne aparține. Dacă noi suntem mereu interesați de lucruri lumeşti, dacă alimentăm mințile noastre cu scene demoralizatoare, dacă trecem nepăsători pe lângă minunile lui Dumnezeu din viețile noastre, dacă nu ne luăm timp să-L admirăm în ceea ce a făcut şi mai face pentru noi, inima se va întări şi va deveni nepăsătoare.

Dumnezeu să ne ajute să dorim să fim salvați şi să conlucrăm cu Dumnezeu şi cu Duhul Său cel Sfânt, astfel încât nevoia pe care o conştientizăm să ne determine să vrem să fim transformați şi să ne lăsăm schimbați! Amin!