Săptămână de rugăciune pentru tineret, 7-16 mai

Decorat pentru veșnicie. Duminică, 16 mai

Alex Popescu

„…noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate vesteji.” (1 Corinteni 9 :25 u.p.).

Introducere

Mi-am petrecut şase ani din viață într-un oraş din inima Transilvaniei, Târgu-Mureş. Am surprins aspecte pozitive şi negative ale oraşului, schimbări în bine şi în rău şi am observat oameni ca peste tot, buni şi răi, oameni şi oameni de nimic. Însă cu doi ani înainte să părăsesc oraşul, am surprins o schimbare interesantă: o clădire din Cetatea medievală a fost decorată şi amenajată drept noua Casă a Căsătoriilor. În interior locul era unul inedit, predominant auriu, cu douăsprezece candelabre somptuoase, cu mobilier şi o parte din obiecte de decor recondiționate. Totul a fost rafinat cu stil aparte astfel încât decorul să încânte omul prezent în acel spațiu. Dar... aceasta este o clădire, undeva...

Killian Jornet Burgada are 1,71 metri înălțime şi cântăreşte 58 de kilograme. Născut în 1987 în Sabadell, Catalunia, a crescut în umbra Pirineilor spanioli. La vârsta de 5 ani a urcat Aneto, cel mai înalt vârf din Pirinei. Dintre numeroasele lui realizări: cvadruplu campion al unui circuit de ski, a câştigat de trei ori istovitoarea competiție Ultra Trail du Mont Blanc, iar în 2011 a câştigat cea mai veche cursă de 100 de mile din lume din California. A stabilit recorduri de viteză pe mai multe trasee montane din întreaga lume, inclusiv în Kilimanjiaro, cel mai înalt vârf din Africa. A fost decorat de multe ori, însă în 2014 a fost desemnat drept „Aventurierul anului”.

O clădire decorată şi un sportiv de anduranță decorat cu multiple premii. Şi totuşi, ce înseamnă a decora? A decora înseamnă a împodobi o clădire, o cameră, o sală, un obiect cu diverse ornamente sau a acorda cuiva o decorație, un premiu, o medalie, ceva particular. Şi totuşi, să fie doar atât? Răspunsul DEX-ului omite un aspect: timpul! Cât timp rezistă ornamentul? Cât timp are valoare premiul primit sau medalia obținută? Sub tutela timpului, lucrurile noi se deteriorează, premiile îşi pierd din valoare. Deşi oamenii încearcă să le păstreze vii în memorie, nimic nu a fost, nu este şi nu va fi veşnic sub soare.

O altfel de decorare...

Cartea Cărților nu prezintă în mod direct cuvântul decorat, dar acesta reiese în mod indirect din tema centrală a Bibliei: salvarea omului prin puterea lui Isus care a murit, a înviat şi pledează în favoarea omului. Decorat înseamnă salvat, mântuit, biruitor. Decorat înseamnă să fii copil al lui Dumnezeu: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (1 Ioan 1:12,13).

Dumnezeu are un scop cu mine şi cu tine, acela de a-L proslăvi pe El cu viața noastră. Dumnezeu doreşte astăzi să decoreze un caracter în viața mea şi a ta, un caracter bun care „este mai presus decât posesiunile trecătoare, iar formarea acestuia este cea mai nobilă lucrare în care se pot angaja oamenii”. (Minte, caracter, personalitate, vol. 2, pag 545).

Dar să săpăm puțin mai adânc în contextul caracterului. „Caracterul nu este reprezentat de însuşirile morale pe care ni le-a dăruit Dumnezeu. Acestea sunt talente pe care noi trebuie să le dezvoltăm şi care vor forma un caracter nobil numai dacă sunt cultivate în mod corespunzător. Un om poate ține în mână semințe prețioase, dar acele semințe nu sunt o livadă de pomi fructiferi. Înainte de a deveni copac, sămânța trebuie să fie plantată. Mintea este grădina; caracterul constituie roadele. Dumnezeu ne-a dăruit însuşiri pe care noi urmează să le cultivăm şi să le dezvoltăm. Conduita noastră ne determină caracterul. Cultivarea acestor însuşiri, astfel încât să se armonizeze şi să formeze un caracter de valoare, este o lucrare pe care nimeni altcineva nu o va putea realiza în locul nostru.” (Minte, caracter, personalitate, vol. 2 , pag 545).

„Un caracter nobil se formează prin bătălii aspre cu sinele. Domnul Hristos nu ne-a asigurat în nici un fel că ajungerea la desăvârşirea caracterului este o lucrare uşoară. Un caracter nobil şi bine dezvoltat nu constituie o moştenire ereditară. El nu apare în mod întâmplător, ci se dobândeşte printr-un efort personal, prin meritele şi harul lui Hristos. Dumnezeu oferă talente, capacități intelectuale, dar noi ne formăm caracterul. Caracterul se formează în bătălii grele şi aspre cu eul. Împotriva tendințelor ereditare trebuie lansate atacuri neîntrerupte şi nici o trăsătură nefavorabilă de caracter nu trebuie să rămână necorectată.” (Parabolele Domnului Hristos, p. 331).

Evrei 11

Înainte de anul 96 d.Hr, Dumnezeu îi porunceşte unui erudit, Pavel, să scrie o epistolă către evrei şi implicit către noi astăzi. Capitolul 11 al epistolei către Evrei este „capitolul decorării”. Acesta începe prin a descrie credința ca fiind „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” şi se încheie prin făgăduința primirii premiului de către cei credincioşi. Între cei doi poli capitolul conține un segment pe care sunt înşirați cronologic eroi biblici al căror caracter L-a proslăvit pe Dumnezeu. Unii sunt amintiți pe nume, iar alții se înscriu în versetul 32: „căci nu miar ajunge timpul să vorbesc ...şi de prooroci”.

Enoh

Numele Enoh l-am auzit prima dată în copilărie şi de fiecare dată când recapitulez istoria sa succintă rămân uimit, deoarece umblarea sa este fără pată. „Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de moartea sa primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11:5).

„Despre Enoh este scris că a trăit şaizeci şi cinci de ani şi a avut un fiu. După aceea, el a umblat cu Dumnezeu încă trei sute de ani. În timpul acestor primi ani, Enoh Îl iubise pe Dumnezeu şi avusese temere de El, păzind poruncile Sale. El a fost unul din şirul de bărbați sfinți, păstrători ai adevăratei credințe, strămoşi ai seminției promise. De pe buzele lui Adam el a învățat istoria cea întunecată a căderii şi bucuria harului lui Dumnezeu, aşa cum era văzută în făgăduința făcută şi el s-a încrezut în Răscumpărătorul care urma să vină. Dar, după naşterea primului său fiu, Enoh a ajuns la o experiență mai înaltă; el a fost atras într-o mai strânsă legătură cu Dumnezeu. El şi-a dat seama mult mai bine de obligațiile şi răspunderea sa ca fiu al lui Dumnezeu. Dragostea infinită şi de nepătruns a lui Dumnezeu prin Hristos a devenit zi şi noapte, subiectul meditației sale; şi, cu toată căldura sufletului său, el a căutat să descopere această dragoste acelora în mijlocul cărora trăia.” (Patriarhi și profeți, p. 76).

„Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5 :8).

Timp de trei sute de ani, Enoh a căutat curăția sufletului, pentru ca să poată fi în armonie cu Cerul. Timp de trei veacuri, el a umblat cu Dumnezeu. Zi de zi el a tânjit după o mai strânsă legătură cu El; comuniunea cu El a devenit tot mai strânsă, până când Dumnezeu l-a luat la Sine. El a stat pe pragul lumii veşnice, şi între el şi țara celor fericiți nu mai era decât un singur pas; acum, porțile s-au deschis şi umblarea lui cu Dumnezeu, atât de mult practicată pe pământ, a continuat, şi el a trecut prin porți în cetatea cea sfântă – primul dintre oameni care a intrat aici.” (Patriarhi și profeți, pp. 79, 80).

Moise

Particular față de alte personaje biblice din „galeria credinței”, istoria lui Moise este descrisă pe parcursul a patru cărți. În plus, conține câteva aspecte din copilăria sa. Moise îşi găseşte un loc în inima tinerilor prin blândețea sa şi prin puterea mentală fără egal. Crescut parțial de mama sa şi parțial la curtea împăratului Egiptului, Moise face o alegere şocantă din punct de vedere omenesc. Dar dincolo de lucrurile trecătoare, Moise a dorit să fie decorat de Dumnezeu pentru veşnicie: „Prin credință, Moise când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire.” (Evrei 11:24-26).

„Moise fusese învățat cu privire la răsplata de pe urmă, ce avea să fie dată slujitorilor umili şi ascultători ai lui Dumnezeu, şi, prin comparație, pentru el câştigul lumesc nu avea nici o valoare. Palatul magnific al lui faraon şi tronul monarhului erau ademenitoare pentru Moise, dar el ştia că plăceri păcătoase, care-i făceau pe oameni să uite de Dumnezeu, se aflau la curțile domneşti. El privea dincolo de palatul luxos, dincolo de coroana împăratului, la onorurile cele mari ce vor fi date sfinților Celui Prea Înalt, într-o împărăție nemânjită de păcat. Prin credință, el a văzut o coroană nepieritoare pe care Împăratul cerurilor o va aşeza pe fruntea biruitorului. Această credință l-a făcut în stare să se depărteze de domnii acestei lumi şi să se unească cu poporul cel umil, sărac şi disprețuit, care a ales să asculte mai degrabă de Dumnezeu decât să slujească păcatului.” (Patriarhi și profeți, p. 246).

Un alt exemplu

În secolul I, în Tarsul Ciliciei se năştea Pavel, un bărbat care urma să devină un instrument potrivit prin care Dumnezeu va răspândi Evanghelia la neamuri. Viața lui cuprinde două faze: una de prigonitor şi una de ucenic.

În epistola către Corinteni, capitolul 9, versetele 24 şi 25, Dumnezeu consemnează prin Pavel următoarele: „Nu ştiți că toți cei ce aleargă în locurile de alergare, toți aleargă, dar numai unul primeşte premiul? Alergați dar în aşa fel, ca să căpătați premiul! Toți cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate vesteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cununa care nu se poate vesteji”.

„Dintre toate jocurile instituite de greci şi romani, alergarea – cursele de întrecere – era jocul cel mai vechi, dar şi cel mai mult prețuit. Astfel de competiții erau urmărite de împărați, nobili şi oameni de stat. La ele luau parte tineri de rang mare şi bogați şi ei nu se dădeau înapoi de la nici un efort sau disciplină care ar fi de trebuință spre a putea câştiga premiul.” (Istoria faptelor apostolilor, p. 309).

„Pavel prezintă contrastul dintre cununa de lauri ce se vestejeşte, primită de biruitor cu ocazia alergării, şi cununa nemuritoare a slavei, care va fi dată celui ce biruieşte în alergarea creştină. Ei fac lucrul acesta, declară el, pentru o cunună care se poate veşteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate vesteji. Pentru a câştiga un premiu pieritor, alergătorii nu cruțau nici oboseala, nici înfrânarea. Noi ne luptăm pentru un premiu infinit mai valoros, şi anume cununa vieții veşnice. Deci, cu atât mai mult, noi trebuie să fim mai cu grijă în străduința noastră şi mai din toată inima în sacrificiul şi abnegația noastră”. (Istoria faptelor apostolilor, p. 312).

La jocurile de obşte era o notă de tristețe: doar unul câştiga. Doar unul era decorat. Spre deosebire de această situație, Dumnezeu invită pe fiecare dintre noi să alergăm către premiul chemării cereşti. Asta da decorare! Şi încă una veşnică! Alergarea mea şi alergarea ta pentru a câştiga acest premiu se conturează deci în formarea caracterului. Alege astăzi să îți formezi un caracter pentru slava lui Dumnezeu!

Concluzie

Dragi tineri, Dumnezeu a prevăzut totul ca tu şi eu să fim decorați pentru veşnicie. Sunt eu dispus să accept aceasta? Eşti tu dispus să accepți aceasta?

În încheiere aş dori să îți las o licărire a ceea ce înseamnă să fii decorat pentru veşnicie, un gând cu privire la atmosfera celor mântuiți, pe care doresc să-l păstrezi în inima ta pentru tot restul vieții: „Universul întreg este curat. O singură vibrație de armonie şi bucurie pulsează prin vasta creație. De la Acela care a creat toate lucrurile se revarsă viața, bucuria şi fericirea prin toate domeniile spațiului infinit. De la atomul cel mai mic până la lumile cele mari, toate lucrurile, însuflețite şi neînsuflețite, în frumusețea lor neumbrită şi cu bucurie desăvârşită, declară că Dumnezeu este iubire” (Marea luptă, p. 556).

Sumar  

  •  Priveşte conceptul de a decora sub perspectiva veşniciei!
  • Pentru a fi decorat pentru veşnicie important este caracterul!  
  • Mijlocul pentru a primi premiul chemării cereşti este credința!
  • Reciteşte capitolul decorării (Evrei 11) pentru a prinde curaj!
  • Formarea caracterului este cea mai nobilă lucrare în care se pot angaja oamenii!
  • Enoh - cei care se pregătesc să fie decorați de Dumnezeu, fac un lucru: umblă zi de zi cu Dumnezeu!
  • Deşi lucrurile trecătoare sunt atrăgătoare, sunt construite pe nisip mişcător!
  • Alege-L pe Dumnezeu în detrimentul comorilor Egiptului!
  • Priveşte prin credință viața viitoare!
  • Dumnezeu te decorează mai mult decât ai visat vreodată!

                                                                                                       Amin!

Decorat pentru veșnicie. Duminică, 16 mai