Săptămână de rugăciune pentru tineret, 7-16 mai

Ce văd oamenii la tine? Sâmbătă, 8 mai 2021

Adrian Barnea

Trăim timpuri deosebite... În ultimul an s-au schimbat multe, am trecut cu toții prin diferite stări de nelinişte, incertitudine, panică şi descurajare, devenind tot mai tăcuți şi plini de întrebări.

A fost o perioadă în care neam apropiat mai mult de Dumnezeu, ajungând să ne întrebăm dacă viața noastră a fost un exemplu sau dacă în acelaşi timp relația noastră cu Dumnezeu este una bună. Am avut cu siguranță bătăliile şi dezamăgirile noastre, încercând din răsputeri să ne prindem de brațul minunat a lui Dumnezeu. Spre finalul anului 2020 am avut Săptămâna de Rugăciune la nivel mondial, în care am învățat multe aspecte despre importanța timpului nostru şi luarea unor decizii urgente pentru a fi în ordine cu Dumnezeu.

Iată că, prin bunătatea lui Dumnezeu, suntem într-o nouă Săptămână de Rugăciune pentru tineri, în care cred şi sper că ne vom ruga cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu pentru copiii şi tinerii bisericii noastre. Privind în ansamblu, uneori sunt greu de înțeles, uşor de judecat şi repede criticați, dar Domnul Isus face o invitație pentru toți şi ne spune căci dacă nu vom fi ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu vom intra în împărăția lui Dumnezeu.

Conflictul dinte generații

Auzim tot mai recent, discuții de tot felul în privința comportamentului celor tineri şi nu numai. De cele mai multe ori, tinerii noştri sunt priviți ca instabili şi grabnici la greşeli, transferând astfel în mintea celor mai cu multe fire albe ideea căci generația care va veni nu e bună de nimic. Auzim de foarte multe ori spunându-se: Pe vremea noastră ... Vă este cunoscut? Şi apoi încep frazele care nu se mai termină, încercând într-o oarecare măsură scoaterea în evidență a lipsei de respect şi educație de care dau dovadă tinerii de astăzi. Apoi ne trezim căci pas cu pas apar tot mai multe conflicte din cauză că tinerii nu doresc şi nu le place ca cineva să stea în urma lor să le spună ce să facă, cum să se îmbrace, ce să vorbească şi aşa mai departe. Greşeala majoră care se face este aceasta că de cele mai multe ori aceste dezbateri între generații au loc doar pe teorii, (pe vremea noastră, acum nu e aşa) şi mai puțin pe Cuvântul lui Dumnezeu. Oh, ce minunat ar fi dacă toate acestea s-ar încheia, fiecare dintre noi să ne umilim înaintea lui Dumnezeu şi să ne iubim tinerii şi bunicii noştri. Cât de frumos ar fi ca acest conflict să dispară şi să fie înlocuit cu dragostea, întâietatea şi cuvintele minunate pe care le-a spus Ioan: Eu trebuie să scad, iar El să crească! Haideți să ne umilim inimile şi să vedem dacă din punct de vedere Biblic, există vreo schimbare a Domnului Isus, dacă El îi sfătuieşte pe tineri într-un fel sau pe cei bătrâni în alt fel.

„Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13:8). Ce minunate cuvinte, avem un Dumnezeu neschimbător, principiile de guvernare nu s-au schimbat, noi ne schimbăm, dar Dumnezeu rămâne acelaşi. Atunci, ar trebui ca în bisericile noastre să existe unitate, aplecare şi înțelegere din ambele părți.

Sub privirea lor

„Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.” (2 Corinteni 3:2). Deseori această privire ne face să ne simțim incomozi, să simțim că ne sufocăm sub privirea atentă a celorlalți.

De ce să mă privească? De ce să mă cântărească? De ce pastorul sau frații au grija mea? Da, uneori este incomod şi poate să apară şi excesul de zel la anumite persoane, ele ocupându-se doar cu cântăritul şi măsuratul, dar aceasta nu ar trebui să ne doboare. E bine că ne privesc cei din biserică (frații noştri), chiar dacă e incomod, dar mai complicat e atunci când suntem priviți de colegii, prietenii, vecinii noştri. Ce văd ei la noi?

Îmi amintesc o povestire a unui frate mai în vârstă care ne vizita comunitatea şi la un moment dat ne spunea despre cum în trecut oamenii ştiau foarte bine programul de biserică al pocăiților din sat, cunoscând că merg la biserică vinerea seară, sâmbăta, duminica şi miercurea. Într-o zi a fost surprins de întrebarea unui sătean, care s-a interesat: De ce miercuri nu mai veniți la biserică?

Credem că nu ne cunoaşte lumea, că suntem noi şi biserica (comunitatea) noastră, mergem pe stradă, venim liniştiți la biserică şi plecăm acasă, dar vom rămâne surprinşi când vom observa că de fapt suntem sub privirea lor. Cei din jurul nostru ne urmăresc şi vor observa cu siguranță ce vom face bun şi ce nu. De aceea apostolul Pavel în epistola către Corinteni ne scrie că noi suntem cunoscuți şi citiți de toți oamenii ca o epistolă vie. „De îndată ce o persoană este într-adevăr convertită la adevăr, în inima aceea va izvorî o puternică dorință de a merge şi a spune unor prieteni sau vecini despre lumina prețioasă ce străluceşte de pe paginile sfinte. Într-o muncă neegoistă pentru salvarea altora, este o epistolă vie, cunoscută şi citită de toți oamenii. Viața sa arată că acel om a fost convertit la Hristos şi a devenit colaborator cu El.” (Mărturii pentru comunitate, vol. 5, 386).

Există oare în inima mea şi a ta această dorință de a spune tuturor despre Isus? Văd oamenii aceasta la noi? Suntem buni creştini sau doar avem o formă de evlavie?

Cum văd oamenii că vorbesc?

„Vorbirea noastră trebuie să fie modestă şi înălțătoare. Spiritul pe care l-ați nutrit şi-a lăsat pecetea pe înfățişare. Hristos, întronat în templul sufletului, va şterge acea privire ursuză, morocănoasă şi nefericită, şi când martorii privesc asupra omului care reflectă chipul lui Hristos, vor înțelege că el este înconjurat de o atmosferă plăcută. Lumea va vedea că, în mijlocul furtunilor de insulte, el stă nemişcat ca un cedru înalt. Bărbatul acela este unul dintre eroii lui Dumnezeu. El s-a biruit pe sine însuşi. Cea mai mare parte a supărărilor din viață, grijile ei zilnice, care sunt distrugătoare, durerile de inimă, iritarea, sunt rezultatul unui temperament nestăpânit. Armonia cercului familial adesea este distrusă de un cuvânt pripit şi de o jignire. Ar fi fost cu mult mai bine să fi rămas nespuse! Un zâmbet plăcut, un cuvânt paşnic, aprobator, spus cu duhul blândeții, ar fi o putere spre a alina, a mângâia şi a binecuvânta. Stăpânirea eului este cea mai bună stăpânire de sine. Îmbrăcând podoaba unui duh blând şi liniştit, nouăzeci şi nouă la sută din necazurile care amărăsc atât de teribil viața ar putea fi salvate. Mulți îşi scuză cuvintele pripite şi temperamentul pasionat, spunând: „Eu sunt sensibil, am un temperament iute.” Aceasta niciodată nu va vindeca rănile făcute prin cuvinte pripite şi pătimaşe. Într-adevăr, unii sunt pătimaşi din fire mai mult decât alții, dar spiritul acesta niciodată nu poate să se armonizeze cu Duhul lui Dumnezeu. Omul firesc trebuie să moară, şi omul cel nou, Isus Hristos, pune stăpânire pe suflet, aşa încât urmaşul lui Isus să poată spune cu toată siguranța şi adevărul: „Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. (Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 348).

Suntem studiați în privința aceasta, cuvintele noastre cântăresc mult în fața vecinilor şi prietenilor noştri... Uneori poate ne simțim îndreptățiți să ridicăm tonul, să facem tot felul de glume şi să ne ataşăm celor hazlii şi poznaşi. Acum poate veți spune: Oh, dar Dumnezeu nu doreşte să fim oameni trişti. Corect! Să ne bucurăm şi să ne veselim în Domnul, acesta este sfatul din cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să fim echilibrați în toate şi atenți pentru că noi trebuie să fim o pildă pentru cei din jur. Cuvinte aspre, dure, înjurături, glume josnice şi altele nu ar trebui să fie pe buzele unui creştin. Cum e să auziți spunându-se: Păi pe X îl cunosc, a fost coleg cu mine în clasă, înjura, vorbea urât... ? Credeți că a fi în trend cu cei din lume, îți va aduce beneficii? Tot tu vei avea de pierdut. De aceea să ne rugăm lui Dumnezeu să ne corecteze şi să ne dea o vorbire caldă şi duioasă. „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (Coloseni 4:6).

Cum văd oamenii că mă îmbrac?

Subiectul acesta a devenit unul sensibil în rândul tinerilor şi chiar printre cei ce aparțin bisericii noastre. Îl privim cu uşurătate şi ni se pare că dacă cineva ne spune ceva despre îmbrăcămintea noastră are ceva personal cu noi. De foarte multe ori când ne pregătim să mergem la un interviu sau la locul de muncă, alegem hainele cele mai bune şi frumoase, ne parfumăm şi ne facem eleganți pentru a face o impresie bună şi a fi priviți cu plăcere de către cei din jurul nostru. Dar şi în acest caz ne putem pune întrebarea: Mă îmbrac ca un creştin? Auzim de cele mai multe ori spunându-se că nu contează cum te îmbraci, contează ce ai în inimă – Să îl ai pe Dumnezeu e totul. Aceasta e cea mai mare înşelătorie a lui Satan în care cădem. Să mai vorbim oare de îmbrăcămintea care trebuie să o avem la Biserică?

Dragi tineri şi frați, vă rog nu citiți în grabă aceste rânduri pentru a scăpa de ele cât mai repede; ar trebui să le privim cu seriozitate profundă, chiar eu care vă scriu aceste rânduri am probleme la acest capitol. Oare Dumnezeu doreşte ca noi să fim epistole vii doar în biserică? Lumea vede felul nostru de îmbrăcăminte şi atunci când este diferit. Auzim cuvinte frumoase de apreciere: Ce frumoasă e rochia ta, sau ce elegant te-ai îmbrăcat. Nu vă gândiți căci veți pierde prieteni şi grupuri pentru că doriți să fiți îmbrăcați după cum Hristos doreşte! Oare noi ca tineri, ne îmbrăcăm să fim pe placul nostru sau al lui Dumnezeu? – CĂCI VOI NU SUNTEȚI AI VOŞTRI - ne spune Scriptura.

Când venim la Biserică, ne simțim comozi în hainele noastre? Fetele tinere şi surorile simt că hainele pe care le îmbracă sunt modeste, dându-le înfățişarea unor femei evlavioase, care vin înaintea Domnului „cu ruşine şi sfială”? Dragii mei, noi uităm că venim înaintea lui Dumnezeu în primul rând? Dacă Domnul Isus ar apărea într-o zi în Biserica noastră şi ne-ar vedea cum suntem, cum ne-am simți? Dacă Domnul Isus ar apărea la locul tău de muncă, la şcoală sau pe stradă şi te-ar vedea cum eşti îmbrăcat/ă, cum crezi că ai fi apreciat/ă de El? Uităm că permanent noi suntem sub privirea atentă a lui Dumnezeu şi apoi a oamenilor? Ce văd oamenii în îmbrăcămintea mea? Cu durere spun că de cele mai multe ori cei lumeşti se îmbracă mai creştineşte decât creştinii. Pana inspirată ne spune:

„Biblia ne învață să fim modeşti în îmbrăcăminte. „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate cuviincios.” ... Aceasta interzice etalarea ostentativă a îmbrăcămintei, culorile bătătoare la ochi, împodobirea excesivă. Orice obiect destinat să atragă atenția asupra purtătorului sau să stârnească admirația este exclus din vestimentația modestă pe care o prescrie Cuvântul lui Dumnezeu. Îmbrăcămintea noastră trebuie să fie necostisitoare — „nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe.” Banii reprezintă o valoare pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu. Nu sunt ai noştri, ca să-i risipim pentru satisfacerea mândriei sau ambiției. În mâinile copiilor lui Dumnezeu, ei sunt hrană pentru cei flămânzi şi îmbrăcăminte pentru cei goi. Sunt o apărare pentru cei oprimați, mijloace de dobândire a sănătății pentru cei bolnavi, mijloace de predicare a Evangheliei către cei săraci. Ați putea aduce fericirea în multe inimi, folosind cu înțelepciune mijloacele materiale care sunt acum risipite pentru paradă. Luați în considerație viața lui Hristos. Studiați-I caracterul şi fiți părtaşi cu El la tăgăduirea Sa de sine...

Aceasta ar trebui să aibă farmecul, frumusețea şi caracterul adecvat al simplității neafectate. Hristos ne-a avertizat asupra mândriei vieții, nu însă asupra farmecului şi frumuseții ei naturale. El a îndreptat atenția asupra florilor câmpului, asupra crinului ce se desfăcea în puritatea lui, şi a spus: „Nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.” (Matei 6:29), Astfel, prin lucrurile din natură, Hristos ilustrează frumusețea pe care o prețuieşte cerul, farmecul modest, simplitatea, puritatea, armonia — care fac ca îmbrăcămintea noastră să-I fie plăcută.” (Divina vindecare, pp. 287, 289).

Îl văd oamenii pe Isus în mine?

Este necesar să veghezi asupra punctelor slabe din caracterul tău, să înfrânezi tendințele rele, să întăreşti şi să dezvolți facultățile nobile care n-au fost exersate cum trebuie. Lumea niciodată nu va cunoaşte lucrarea tainică ce se desfăşoară între suflet şi Dumnezeu, nici amărăciunea lăuntrică a spiritului, detestarea de sine şi eforturile constante de a stăpâni eul; dar mulți din lume vor fi în măsură să aprecieze rezultatul acestor eforturi. Ei Îl vor vedea pe Hristos descoperit în viața ta zilnică. Vei fi o epistolă vie, cunoscută şi citită de toți oamenii, şi vei avea un caracter nobil şi simetric dezvoltat.

Acela care priveşte adesea asupra Crucii de pe Golgota, amintindu-şi că păcatele sale au aşezat pe Mântuitorul acolo, nu va mai încerca niciodată să evalueze gradul vinovăției sale în comparație cu al altora. El nu se va mai urca pe scaunul de judecată pentru ca să aducă învinuiri împotriva altora. Nu poate fi niciun spirit de critică sau înălțare de sine din partea acelora care umblă în umbra Crucii Golgotei”.

„Un spirit blând, o purtare nobilă şi atrăgătoare vor mântui pe păcătoşi şi vor acoperi o mulțime de păcate. Descoperirea lui Hristos în propriul vostru caracter va avea o putere transformatoare asupra tuturor acelora cu care veniți în legătură. Fie ca Hristos să Se manifeste zilnic în voi şi El va descoperi prin voi energia creatoare a Cuvântului Său — o influență blândă, convingătoare şi totodată puternică pentru a crea din noi suflete după frumusețea Domnului Dumnezeului nostru”. (Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 180-185).

„Satan caută să ne îndepărteze atenția de la Dumnezeul cel atotputernic pentru a ne face să ne gândim doar la degenerarea inimii noastre. Deşi Domnul Isus cunoaşte vinovăția din trecut, totuşi ne iartă, iar noi nu trebuie să-L dezonorăm, îndoindu-ne de iubirea Sa. Dacă nu vom lăsa la piciorul crucii simțământul vinovăției, el ne va otrăvi izvoarele vieții. Când Satan îşi îndreaptă spre tine amenințările lui, abate-ți privirile de la ele şi mângâie-ți sufletul cu făgăduințele lui Dumnezeu. Norul poate fi întunecos, dar când este străbătut de lumina soarelui, ajunge să fie strălucitor ca aurul, căci slava lui Dumnezeu este asupra lui.” (Idem, p. 518).

Dragii mei tineri, a avut loc în inima ta această deschidere față de Dumnezeu? Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu, fă-ți timp pentru Hristos! Ia-L pe Hristos cu tine oriunde mergi, nu te ruşina, aruncă orgoliul, alege o reînnoire a inimii şi ia decizia să Îl urmezi pe Dumnezeu... Lumea şi poftele ei trec, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. Dacă vom alege aceasta binecuvântările lui Dumnezeu vor veni asupra noastră!

Concluzie

Creştini fiind, fie că dorim sau nu, oamenii vor privi la noi. Depinde de tine şi de mine dacă Hristos este zugrăvit în noi. Caracterul nostru trebuie schimbat, mândria şi eul răstignite pentru ca Hristos să locuiască deplin în viețile noastre. Atunci nu ne vom strădui să vorbim ca El, să ne purtăm ca El, ci El va reflecta din ființa noastră, iar oamenii vor vedea în noi o copie perfectă a Celui care a venit în lume să ne prezinte caracterul Tatălui Ceresc. Să fim încredințați că, în măsura în care ne dorim lucrul acesta, Domnul Hristos va dori să-L realizeze în noi. Nu este un lucru simplu, dar cu ajutorul Lui vom reuşi.

Fie ca Dumnezeu să te binecuvânteze cu dorința sinceră de a-L reprezenta corect în această lume şi să ne facă la toți favoarea de a locui odată cu El în Împărăția Păcii, acolo unde tendințele spre lume nu vor mai exista, iar dragostea pentru Cel ce ne-a iubit şi răscumpărat vor creşte pe măsură ce anii se vor desfăşura în veşnicii.