Lecția 1. Comunicarea cu Dumnezeu

Text de memorizat: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” (1 Ioan 5:14-15)

„Rugăciunea este deschiderea inimii noastre înaintea lui Dumnezeu, ca înaintea unui prieten. Aceasta nu pentru că este necesar să informăm pe Dumnezeu cu privire la cine suntem noi, ci pentru a ne face pe noi capabili să-L primim. Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalță pe noi la El.” — Calea către Hristos, p. 93 engl. (cap. 11 - Înaltul privilegiu al rugăciunii)

Recomandare pentru studiu: Calea către Hristos, pp. 93-104 (cap. 11 - Înaltul privilegiu al rugăciunii)

Duminică 26 martie

1. UN MODEL DE RUGĂCIUNE

a. De ce este atât de important să rămânem în legătură cu Mântuitorul nostru? Ioan 15:4-7; Proverbele 18:24.

Ioan 15:4-7: „Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă, apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard. Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da.”

Proverbele 18:24: „Cine își face mulți prieteni îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ține mai mult la tine decât un frate.”

(Proverbele 18:24, trad. BTF: „Un om care are prieteni trebuie să se arate el însuși prietenos; și este un prieten care se lipește mai aproape ca un frate.”)

„Prin natură și revelație, prin providența Sa și prin influența Duhului Său Sfânt, Dumnezeu ne vorbește. Dar acestea nu sunt suficiente. Și noi trebuie să ne revărsăm inimile înaintea Lui. Pentru a avea o viață spirituală și putere morală, trebuie să avem o legătură continuă și personală cu Tatăl nostru ceresc. Gândurile noastre pot fi atrase spre El; putem medita la lucrările Sale, la mila Sa, la binecuvântările Sale; dar toate acestea nu înseamnă a avea comuniune cu Dumnezeu în sens deplin al cuvântului. Pentru a avea comuniune cu Dumnezeu, noi trebuie să avem să-I spunem ceva cu privire la viața noastră de fiecare zi.” — Calea către Hristos, p. 93 engl. (cap. 11 — Înaltul privilegiu al rugăciunii)

b. Din moment ce ucenicii L-au văzut deseori pe Isus în rugăciuni stăruitoare, ce I-au cerut să-i învețe și ce model le-a oferit El? Luca 11:1; Matei 6:9-13.

Luca 11:1: „Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui.”

Matei 6:9-13: „Iată dar cum trebuie să vă rugați: ‘Tatăl nostru care ești în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin!’ ”

c. A fost oare acest model de rugăciune menit să fie doar memorat și repetat iar și iar? Ce alte lecții putem învăța din această instruire? Matei 6:7.

Matei 6:7: „Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați.”

Luni 27 martie

2. [MOD DE] ADRESARE ȘI ADORARE

a. Ce înțelegem prin cuvintele de la începutul acestui model de rugăciune, „Tatăl nostru”? Romani 8:15-17; Ioan 20:17.

Romani 8:15-17: „Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava!”, adică „Tată!” Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreunămoștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.”

Ioan 20:17: „Nu mă ține”, i-a zis Isus, „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci du-te la frații Mei și spune-le că Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru.”

„Aceia care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor personal nu sunt părăsiți ca niște orfani, lăsați să-și ducă singuri povara vieții. El îi primește ca membri ai familiei cerești; îi invită să-L numească pe Tatăl Lui, Tatăl lor. Ei sunt „cei micuți” ai Săi, scumpi inimii lui Dumnezeu, legați de El prin legăturile cele mai gingașe și mai dăinuitoare. El are față de ei o afecțiune nespusă, cu atât mai mare decât aceea pe care tatăl și mama noastră au simțit-o pentru noi când eram neajutorați, cu cât divinitatea este mai presus decât cele omenești.” — Hristos, Lumina lumii, p. 327 engl. (cap. 33 — Cine sunt frații mei?)

b. Ce alt rol important are Dumnezeu pe lângă denumirea prietenoasă „Tatăl nostru”? Psalmii 5:1, 2.

Psalmii 5:1, 2: „Pleacă-Ţi urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinele mele! Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu și Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog!”

c. Conform următoarei secțiuni din rugăciune, înainte de a ne ruga pentru ajutor lui Dumnezeu, ce punct important ar trebui să exprimăm mai întâi? Psalmii 140:13; 92:1.

Psalmii 140:13: „Da, cei neprihăniți vor lăuda Numele Tău, oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta.”

Psalmii 92:1: „Frumos este să lăudăm pe Domnul și să mărim Numele Tău, Preaînalte.”

„‘Mulțumiți în toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi’ (1 Tesaloniceni 5:18 engl.KJV). Această poruncă este o asigurare că și lucrurile care par să ne stea împotrivă vor lucra spre binele nostru. Dumnezeu nu ne-ar cere să fim mulțumitori pentru ceea ce ne-ar face rău.” — Divina vindecare, p. 255 engl. (cap. 18 - Vindecarea minții)

d. În exemplul lui Iosafat, cum este dezvăluită importanța laudei și a mulțumirii — chiar și în mijlocul luptei? 2 Cronici 20:1-30 (6-12, 21, 22).

2 Cronici 20:1-30 (6-12, 21, 22): „După aceea, fiii lui Moab și fiii lui Amon și cu ei niște maoniți au pornit cu război împotriva lui Iosafat. Au venit și au dat de știre lui Iosafat, zicând: „O mare mulțime înaintează împotriva ta de dincolo de mare, din Siria, și sunt la Hațațon-Tamar, adică En-Ghedi.” În spaima sa, Iosafat și-a îndreptat fața să caute pe Domnul și a vestit un post pentru tot Iuda. Iuda s-a adunat să cheme pe Domnul și au venit din toate cetățile lui Iuda să caute pe Domnul. Iosafat a venit în mijlocul adunării lui Iuda și a Ierusalimului, în Casa Domnului, înaintea curții celei noi... 6-12Și a zis: „Doamne, Dumnezeul părinților noștri, nu ești Tu Dumnezeu în ceruri și nu stăpânești Tu peste toate împărățiile neamurilor? Oare n-ai Tu în mână tăria și puterea, așa că nimeni nu Ţi se poate împotrivi? Oare n-ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru, pe locuitorii țării acesteia dinaintea poporului Tău Israel și n-ai dat-o Tu pentru totdeauna de moștenire seminței lui Avraam, care Te iubea? Ei au locuit-o și Ţi-au zidit în ea un locaș sfânt pentru Numele Tău, zicând: ‘Dacă va veni peste noi vreo nenorocire, sabia, judecata, ciuma sau foametea, ne vom înfățișa înaintea casei acesteia și înaintea Ta, căci Numele Tău este în casa aceasta; vom striga către Tine din mijlocul strâmtorării noastre, și Tu ne vei asculta și ne vei mântui!’ Acum, iată, fiii lui Amon și ai lui Moab și cei din muntele Seir, la care n-ai îngăduit lui Israel să intre când venea din țara Egiptului — căci s-a abătut de la ei și nu i-a nimicit —, iată-i cum ne răsplătesc acum, venind să ne izgonească din moștenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpânire! O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulțimi care înaintează împotriva noastră și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele și fiii lor. Atunci, Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, Levitul, dintre fiii lui Asaf. Și Iahaziel a zis: „Ascultați, tot Iuda și locuitorii din Ierusalim, și tu, împărate Iosafat! Așa vă vorbește Domnul: ‘Nu vă temeți și nu vă înspăimântați dinaintea acestei mari mulțimi, căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu. Mâine coborâțivă împotriva lor. Ei se vor sui pe dealul Ţiț și-i veți găsi la capătul văii, în fața pustiei Ieruel. Nu veți avea de luptat în lupta aceasta; așezați-vă, stați acolo și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda și Ierusalim, nu vă temeți și nu vă înspăimântați; mâine, ieșiți-le înainte, și Domnul va fi cu voi!’” Iosafat s-a plecat cu fața la pământ și tot Iuda și locuitorii Ierusalimului s-au aruncat înaintea Domnului să se închine înaintea Lui. Leviții dintre fiii chehatiților și dintre fiii coreiților s-au sculat și au lăudat cu glas tare și puternic pe Domnul Dumnezeul lui Israel. A doua zi, au pornit dis-de-dimineață spre pustia Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit și a zis: „Ascultați-mă, Iuda și locuitorii Ierusalimului! Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui, și veți izbuti.” ... 21, 22Apoi, în învoire cu poporul, a numit niște cântăreți care, îmbrăcați cu podoabe sfinte și mergând înaintea oștirii, lăudau pe Domnul și ziceau: „Lăudați pe Domnul, căci îndurarea Lui ține în veac!” În clipa când au început cântările și laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon și ai lui Moab și împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Și au fost bătuți. Fiii lui Amon și ai lui Moab s-au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să-i nimicească cu desăvârșire și să-i prăpădească. Și, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alții să se nimicească. Când a ajuns Iuda pe înălțimea de unde se zărește pustia, s-au uitat înspre mulțime, și iată că ei erau niște trupuri moarte întinse pe pământ și nimeni nu scăpase. Iosafat și poporul său s-au dus să ia prăzile; au găsit printre trupuri multe bogății și lucruri scumpe și au luat atât de multe, că n-au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă. A patra zi, s-au strâns în Valea Beraca (Binecuvântare), unde au binecuvântat pe Domnul, de aceea au numit locul acesta Valea Beraca, nume care i-a rămas până în ziua de azi. Toți oamenii din Iuda și din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat veseli și s-au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmașii lor. Au intrat în Ierusalim și în Casa Domnului, în sunete de alăute și de harpe și trâmbițe. Groaza Domnului a apucat toate împărățiile celorlalte țări când au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmașilor lui Israel. Și împărăția lui Iosafat a fost liniștită și Dumnezeul lui i-a dat pace de jur împrejur.”

„Trebuie să ne adunăm în jurul crucii. Domnul Hristos, și El răstignit, trebuie să fie subiectul contemplației, al conversației și al simțămintelor celor mai pline de sfântă bucurie. Noi trebuie să păstrăm în gândurile noastre fiecare binecuvântare pe care o primim de la Dumnezeu și atunci când vom conștientiza marea Lui iubire față de noi, vom fi gata să încredințăm totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi.

Ființa noastră poate fi mai aproape de cer pe aripile cuvintelor de laudă. În curțile cerești, Dumnezeu este adorat cu cântări de laudă, și pe măsură ce Îi aducem mulțumirile noastre, serviciul nostru divin se aseamănă cu adorarea din partea oștilor cerești. ‘Cine aduce mulțumiri ca jertfă, acela Mă proslăvește’ (Psalmii 50:23). Să venim deci înaintea Creatorului nostru cu bucurie plină de reverență, cu ‘mulțumiri și cântări de laudă’.” — Calea către Hristos, pp. 103, 104 engl. (cap. 11 - Înaltul privilegiu al rugăciunii)

Marți 28 martie

3. CEREREA ȘI ÎNCHEIEREA

a. Chiar dacă avem nevoile noastre temporale, cum ar fi pâinea noastră zilnică, ce aplicație spirituală trebuie să fie întotdeauna preocuparea noastră primordială, chiar peste nevoile noastre temporale? 1 Împărați 17:12-14; Ioan 6:48; 14:13, 14; 15:7.

1 Împărați 17:12-14: „Și ea a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul tău că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală și puțin untdelemn într-un urcior. Și iată, strâng două bucăți de lemne, apoi mă voi întoarce și voi pregăti ce am pentru mine și pentru fiul meu: vom mânca și apoi vom muri.” Ilie i-a zis: „Nu te teme, întoarce-te și fă cum ai zis. Numai pregătește-mi întâi mie, cu untdelemnul și făina aceea, o mică turtă și adu-mi-o; pe urmă să faci și pentru tine și pentru fiul tău. Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din urcior nu se va împuțina până în ziua când va da Domnul ploaie pe fața pământului.’”

Ioan 6:48: „Eu sunt Pâinea vieții.”

Ioan 14:13, 14: „și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.”

Ioan 15:7: „Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da.”

„Primind viața care s-a vărsat pe crucea de pe Golgota, noi putem să trăim o viață de sfințenie. Și primim această viață, primind Cuvântul Său și făcând lucrurile pe care El le-a poruncit. În felul acesta, ajungem una cu El.” — Hristos, Lumina lumii, p. 660 engl. (cap. 72 - În amintirea Mea)

„A ne ruga în numele Domnului Hristos înseamnă ceva mai mult decât simpla rostire a numelui Său la începutul și la sfârșitul unei rugăciuni. Înseamnă a ne ruga după gândul și în spiritul lui Hristos, în timp ce credem în făgăduințele Sale, ne bizuim pe harul Său și înfăptuim lucrările Sale.” — Calea către Hristos, pp. 100, 101 engl. (cap. 11 —Înaltul privilegiu al rugăciunii)

b. Întrucât scopul principal al rugăciunii este de natură spirituală, ce cerere anume nu poate fi niciodată uitată? Luca 11:4; Matei 26:41.

Luca 11:4: „și ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator, și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău.’” (în engl. și BTF: „izbăveștene de rău”)

Matei 26:41: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”

„Fiind biruiți de somn, ucenicii au auzit numai o mică parte din ce au discutat Hristos și mesagerii cerului. Fiindcă nu s-au rugat și nu au vegheat, ei nu au primit ceea ce Dumnezeu dorea să le ofere — o cunoaștere a suferințelor lui Hristos și a slavei care trebuia să urmeze. Ei au pierdut binecuvântarea pe care ar fi avut-o, dacă s-ar fi făcut părtași ai sacrificiului Lui de sine.” — Hristos, Lumina lumii, p. 425 (cap. 46 — Schimbarea la față)

„Dumnezeu i-a avertizat întotdeauna pe oameni despre judecățile care aveau să vină. Cei care au crezut solia Sa în vremea lor și au acționat prin credință, în ascultare de poruncile Sale, au scăpat de judecățile care au căzut asupra celor neascultători și necredincioși.” — Ibid., p. 634 engl. (cap. 69 — Pe Muntele Măslinilor)

„Prin faptul că a dormit atunci când Domnul Hristos l-a îndemnat să vegheze și să se roage, Petru și-a pregătit calea pentru păcatul său cel mare. Toți ucenicii, dormind în acel moment crucial, au suferit o mare pierdere. Domnul Hristos cunoștea încercarea de foc prin care ei aveau să treacă. El cunoștea modul în care Satan avea să lucreze pentru a le paraliza simțurile, așa încât să nu poată fi pregătiți pentru timpul încercării. Pentru acest motiv i-a avertizat El atunci. Dacă și-ar fi petrecut orele din grădină în veghere și rugăciune, Petru n-ar fi fost lăsat să depindă numai de puterea sa firavă. El nu L-ar fi tăgăduit atunci pe Domnul său. Dacă ar fi vegheat împreună cu Domnul Hristos în agonia Sa, ucenicii ar fi fost pregătiți să privească suferințele Sale pe crucea Golgotei. Ei ar fi înțeles, într-o măsură însemnată, natura suferințelor Sale zdrobitoare.” — Ibid., pp. 713, 714 engl. (cap. 75— Înaintea lui Ana și a curții de judecată a lui Caiafa)

Miercuri 29 martie

4. RĂSPUNSURI LA RUGĂCIUNE

a. Care sunt unele din principalele motive pentru care rugăciunea nu primește întotdeauna răspuns așa cum sperăm? Iacov 4:3; Psalmii 66:18; Proverbele 28:9.

Iacov 4:3: „Sau cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.”

Psalmii 66:18: „Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.”

Proverbele 28:9: „Dacă cineva își întoarce urechea ca să n-asculte legea, chiar și rugăciunea lui este o scârbă.”

„Dacă păstrăm nelegiuirea în inimile noastre, dacă stăruim într-un păcat cunoscut, Dumnezeu nu ne va auzi; dar rugăciunea inimii căite și zdrobite va fi ascultată întotdeauna. Când ne-am corectat toate greșelile cunoscute, atunci putem avea încredere că Dumnezeu va răspunde cererilor noastre. Propriile merite nu ne vor recomanda niciodată bunăvoinței lui Dumnezeu; numai meritele lui Hristos ne vor mântui, numai sângele Său va fi acela care ne va curăți. Totuși, noi avem o lucrare de făcut, și anume aceea de a împlini condițiile cerute pentru a fi acceptați de Dumnezeu.” —Calea către Hristos, p. 95 engl. (cap. 11 — Înaltul privilegiu al rugăciunii)

„O, cât de mulți pierd binecuvântările cele bogate, pe care Dumnezeu le are puse deoparte pentru ei, pentru înzestrarea lor în privința sănătății și a celor spirituale! Sunt multe suflete care se luptă pentru biruințe deosebite și binecuvântări speciale, ca să poată face un lucru ieșit din comun. În vederea acestui scop, ei simt totdeauna că trebuie să lupte în agonie, cu lacrimi, în rugăciune. Când aceste persoane vor cerceta Scripturile cu rugăciune pentru a cunoaște voința descoperită a lui Dumnezeu și apoi a face voia Sa, din inimă, fără nici o urmă de rezervare sau îngăduință de sine, vor găsi odihnă. Toată agonia, toate lacrimile și lupta nu le vor aduce binecuvântarea după care tânjesc. Eul trebuie supus cu totul. Ei trebuie să facă lucrarea care li se prezintă, însușindu-și belșugul harului lui Dumnezeu, care este promis tuturor celor care îl cer prin credință.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 9, p. 165 engl. (cap. 15 — Credincioșie în reforma sanitară)

b. Ce este necesar pentru ca rugăciunea să primească răspuns — și de ce? Iacov 1:6, 7.

Iacov 1:6, 7: „Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoiește seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul.”

„Când nu primim lucrurile pe care le-am cerut chiar atunci când ne-am rugat, trebuie totuși să credem că Dumnezeu aude și că va răspunde rugăciunilor noastre. Noi suntem atât de supuși greșelii și înguști la vedere, încât uneori cerem lucruri care n-ar fi o binecuvântare pentru noi; dar Tatăl nostru ceresc, pentru că ne iubește, răspunde rugăciunilor noastre dându-ne acele lucruri care sunt cu adevărat spre binele nostru și pe care noi înșine am dori să le avem dacă, iluminați fiind de Duhul lui Dumnezeu, le-am putea vedea așa cum sunt ele în realitate. Când ni se pare că nu primim răspuns la rugăciunile noastre, trebuie să ne prindem de făgăduințele sfinte, căci timpul răspunsului va veni cu siguranță, și vom primi binecuvântarea de care avem cea mai mare nevoie. Dar a pretinde ca rugăciunea să fie totdeauna împlinită exact în felul dorit de noi constituie o încumetare necuvenită din partea noastră. Dumnezeu este prea înțelept ca să poată greși și prea bun ca să rețină vreun bine de la cei ce umblă în neprihănire. Deci nu trebuie să ne temem a ne încrede în El, chiar dacă nu vedem imediat un răspuns la rugăciunile noastre.” — Calea către Hristos, p. 96 engl. (cap. 11 — Înaltul privilegiu al rugăciunii)

Joi 30 martie

5. RUGAŢI-VĂ NEÎNCETAT

a. În toată rugăciunea, ce punct important trebuie să recunoaștem întotdeauna și să fim gata să ne supunem? 1 Ioan 5:14, 15.

1 Ioan 5:14, 15: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și, dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”

„Cererile noastre trebuie să fie în conformitate cu voința lui Dumnezeu; noi trebuie să cerem lucrurile pe care El ni le-a promis și, orice am primi, trebuie să folosim pentru a îndeplini voința Sa. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, promisiunea va fi sigură. Putem cere iertarea păcatelor, Duhul Sfânt, un temperament creștin, înțelepciune și puterea de a face lucrarea Sa, orice dar pe care El ni l-a promis; apoi trebuie să credem că le vom primi și să-I mulțumim lui Dumnezeu.” — Educație, p. 258 engl. (cap. 30 — Credința și rugăciunea)

b. Cât de des trebuie să ne rugăm? Daniel 6:10; 1 Tesaloniceni 5:17.

Daniel 6:10: „Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, și de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte.”

1 Tesaloniceni 5:17: „Rugați-vă neîncetat.”

„Dumnezeu nu dorește ca vreunul dintre noi să devină pustnic sau călugăr și să se retragă din lume pentru a se dedica actelor de închinare. Viața noastră trebuie să se asemene vieții Domnului Hristos, — între munte și mulțime. Cel care nu va face altceva decât să se roage va înceta curând să se mai roage, sau rugăciunile lui vor ajunge să fie o simplă formalitate. Când oamenii se retrag din viața socială, departe de sfera îndatoririlor creștine și de purtarea crucii, când încetează să mai lucreze cu zel pentru Domnul, care a lucrat cu zel pentru ei, pierd subiectul de rugăciune și nu mai au niciun motiv de devoțiune. Rugăciunile lor devin individualiste și egoiste. Ei nu se pot ruga pentru nevoile omenirii sau pentru înălțarea și edificarea împărăției lui Dumnezeu, cerând putere pentru această lucrare.” — Calea către Hristos, p. 101 engl. (cap. 11 — Înaltul privilegiu al rugăciunii)

c. Există circumstanțe deosebite care solicită canalul de comunicare să fie întotdeauna deschis și care ar trebui să fie atitudinea noastră când venim în fața Creatorului nostru? Neemia 2:4, 5; Evrei 4:16.

Neemia 2:4, 5: „Și împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor și am răspuns împăratului: „Dacă găsește cu cale împăratul și dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o zidesc din nou.”

Evrei 4:16: „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.”

Vineri 31 martie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Care a fost scopul modelului de rugăciune predată ucenicilor de Domnul Hristos?

2. Cât de importante sunt adorarea și lauda pentru Creatorul nostru?

3. Deși nevoile temporale sunt importante, ce ar trebui să primeze?

4. Care ar fi cele mai mari obstacole în calea rugăciunii?

5. Cât de important este să cunoaștem voia lui Dumnezeu înainte să ne rugăm pentru anumite lucruri?