Lecția 4. Când soarele coboară

Text de memorizat: „Adevărat este cuvântul acesta: Dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.” (2 Timotei 2:11).

„Trupurile noastre muritoare pot pieri și pot fi puse în mormânt. Cu toate acestea, fericita noastră nădejde trăiește până la înviere, când glasul lui Hristos îi strigă pe cei adormiți în țărână. Atunci ne vom bucura de plinătatea binecuvântatei și glorioasei speranțe.” — In Heavenly Places, p. 352. Recomandare pentru studiu: Tragedia veacurilor, pp. 551-562 engl. (cap. 34 — Spiritismul)

Duminică 16 aprilie

1. GÂNDUL VEȘNICIEI

a. De ce există moarte în această lume — și ce speranță a pus Domnul în inimile noastre? Romani 5:12; 6:23; Eclesiastul 3:11.

Romani 5:12: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit…” Romani 6:23: „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”

Eclesiastul 3:11 (mijloc): „...A pus în inima lor chiar și gândul veșniciei…”

„Nemurirea, făgăduită omului condiționată de ascultare, a fost pierdută prin păcătuire. Adam nu putea transmite urmașilor lui ceea ce el nu avea; și n-ar fi putut exista nicio nădejde pentru rasa căzută, dacă Dumnezeu, prin jertfa Fiului Său, n-ar fi adus nemurirea la îndemâna lor… Și numai prin Hristos se poate obține nemurirea.” — Tragedia veacurilor, p. 533 engl. (cap. 33 — Prima mare amăgire)

„Pentru a avea o existență veșnică, omul trebuia să continue să se împărtășească din pomul vieții. Lipsit de această [posibilitate], vitalitatea lui avea să scadă în mod treptat, până când viața ar fi dispărut. A fost planul lui Satan acela ca Adam și Eva, prin neascultare, să atragă dizgrația lui Dumnezeu; și apoi, dacă dădeau greș în a obține iertare, el a sperat că ei aveau să mănânce mai departe din pomul vieții, perpetuând astfel existența păcatului și a suferinței. Dar, după căderea omului, îngerii sfinți au fost imediat însărcinați să păzească pomul vieții. În jurul acestor îngeri țâșneau raze de lumină sub forma unor săbii strălucitoare. Nimănui din familia lui Adam nu i s-a permis să treacă peste această barieră și să se înfrupte din fructele dătătoare de viață — de aceea nu există un păcătos nemuritor.” — Patriarhi și profeți, p. 60 engl. (cap. 3 — Ispitirea și căderea)

Luni 17 aprilie

2. SUFLETUL

a. Întrucât sufletul este compus din materia făcută din lut plus suflarea lui Dumnezeu care a fost dată la creațiune (Geneza 2:7), ce trebuie să înțelegem în legătură cu ce se întâmplă în momentul morții? Eclesiastul 12:7; Iacov 4:14.

Geneza 2:7: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.”

Eclesiastul 12:7: „până nu se întoarce țărâna în pământ, cum a fost, și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.”

Iacov 4:14: „și nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel și apoi piere.”

„Nu spuneți cu îndrăzneală: ‘Astăzi sau mâine vom merge în cutare oraș și vom rămâne acolo un an, vom cumpăra și vinde și vom obține un câștig.’ Dumnezeu poate avea planuri diferite pentru voi. Viața nu este decât un abur.” — The Review and Herald, 23 decembrie 1902.

b. Care este diferența dintre oameni și animale, când moartea îi doboară? Psalmii 49:16, 17; Eclesiastul 2:15, 16; 3:19, 20.

Psalmii 49:16, 17: „Nu te teme când se îmbogățește cineva și când i se înmulțesc vistieriile casei, căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se coboară după el.”

Eclesiastul 2:15, 16: „Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeași soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?” Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.” Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare, totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul!”

Eclesiastul 3:19, 20: „Căci soarta omului și a dobitocului este aceeași; aceeași soartă au amândoi; cum moare unul, așa moare și celălalt; toți au aceeași suflare, și omul nu întrece cu nimic pe dobitoc, căci totul este deșertăciune. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din țărână și toate se întorc în țărână.”

„Genealogia rasei noastre, așa cum ne este dată prin inspirație, ne duce înapoi la originea sa, nu la o linie de germeni, moluște și patrupede în dezvoltare, ci la Marele Creator. Deși format din țărână, Adam a fost ‘fiul lui Dumnezeu.’

El a fost așezat ca reprezentant al lui Dumnezeu, mai presus de ființele inferioare. Ele nu sunt capabile să înțeleagă sau să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu, totuși au fost create cu capacitatea de a iubi omul și de a-i sluji.” — Patriarhi și profeți, p. 45 engl. (cap. 2 — Creațiunea)

„O, minunată iubire a lui Hristos, care Se apleacă să-i vindece pe păcătoși și pe suferinzi! Divinitatea simte împreună cu omul, ușurându-i durerile și suferințele! O, minunată putere, dată astfel pe față pentru fiii oamenilor! Cine se mai poate îndoi de solia mântuirii? Cine poate disprețui îndurările unui Mântuitor plin de milă?

A fost nevoie de nu mai puțin decât putere creatoare pentru a reface sănătatea acelui trup în stare de descompunere. Același glas, care a chemat la viață pe omul făcut din țărâna pământului, a rostit cuvinte de viață și către slăbănogul muribund. Și aceeași putere, care a dat viață trupului, reînnoise și inima. Acela care la creațiune ‘a zis și s-a făcut’, care ‘poruncește și ce poruncește ia ființă’ (Psalmii 33:9), rostise o hotărâre de viață pentru omul mort în greșeli și păcate.” — Hristos, Lumina lumii, pp. 269, 270 engl. (cap. 27 — Poți să mă curățești)

„În sentința rostită asupra lui Satan, a fost dată o aluzie la răscumpărare. ‘Vrăjmășie voi pune între tine și femeie’, a spus Dumnezeu, ‘între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul’ (Geneza 3:15). Această sentință, rostită în auzul primilor noștri părinți, era pentru ei o făgăduință. Înainte să audă de spini și de pălămidă, de truda și suferința care avea să fie partea lor sau de țărâna în care erau nevoiți să se întoarcă, ei au auzit cuvinte care nu se putea să nu le dea speranță. Tot ce fusese pierdut prin cedarea în favoarea lui Satan putea fi recâștigat prin Hristos.” — Educație, p. 27 engl. (cap. 3 — Cunoașterea binelui și a răului).

Marți 18 aprilie

3. STAREA CELOR MORŢI

a. Explicați dacă oamenii care au murit sunt într-o stare de conștiență — și de ce trebuie să înțelegem clar acest punct. Eclesiastul 9:3-6; Psalmii 115:17; 146:4.

Eclesiastul 9:3-6: „Iată cel mai mare rău în tot ce se face sub soare, anume că aceeași soartă au toți. De aceea și este plină inima oamenilor de răutate și de aceea este atâta nebunie în inima lor tot timpul cât trăiesc. Și după aceea? Se duc la cei morți. Căci cine este scutit? Oricine trăiește tot mai trage nădejde, căci un câine viu face mai mult decât un leu mort. Cei vii, în adevăr, măcar știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor de mult au și pierit și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare.”

Psalmii 115:17: „Nu morții laudă pe Domnul și nici vreunul din cei ce se coboară în locul tăcerii.”

Psalmii 146:4: „Suflarea lor trece, se întorc în pământ și în aceeași zi le pier și planurile lor.”

„Spiritismul este capodopera înșelăciunii. El constituie cea mai fascinantă și de succes amăgire a lui Satan — una calculată pentru a prinde în cursă pe cei care și-au condus la mormânt pe cei dragi lor. Îngeri răi apar sub înfățișarea celor dragi și relatează întâmplări legate de viețile lor și fac fapte pe care le-au făcut [aceștia] pe când erau în viață. În acest fel, ei îi determină pe oameni să creadă că prietenii lor morți sunt îngeri care plutesc deasupra lor și comunică cu ei. Acești îngeri răi, care pretind că sunt prietenii decedați, sunt priviți cu o anumită adorare și, pentru mulți, cuvintele lor cântăresc mai mult decât Cuvântul lui Dumnezeu.” — This Day With God, p. 247.

„Spiritismul este pe punctul de a lua lumea în stăpânire. Mulți cred că spiritismul este susținut prin șiretlicuri și înșelătorie, dar lucrul acesta este departe de adevăr. Puterile supraomenești lucrează printr-o varietate de căi și puțini au o idee cu privire la felul în care vor avea loc manifestările spiritismului în viitor. Temelia pentru succesul spiritismului a fost pusă prin afirmațiile făcute de la amvoanele pământului nostru. Pastorii au predicat ca învățături biblice niște doctrine false, al căror autor este marele înșelător. Învățătura despre starea conștientă a omului după moarte, despre spiritele celor morți care intră în legătură cu cei vii, nu are nicio temelie în Scripturi, și totuși teoriile acestea sunt prezentate ca fiind adevărate. Prin învățătura aceasta falsă a fost deschisă calea pentru ca spiritele diavolilor să-i înșele pe oameni, înfățișându-se înaintea lor sub identitatea celor ce au murit. Slujitorii satanici îi personifică pe cei morți și în felul acesta pun stăpânire pe sufletele omenești. Satan are o religie, el are o sinagogă și închinători devotați.” — Evanghelizare, pp. 602, 603 engl. (secț. 18 —Științele false, sectele, teoriile filozofice și societățile secrete)

b. Din moment ce morții nu știu nimic, ne putem ruga sfinților din trecut să mijlocească între noi și Dumnezeu? 1 Timotei 2:5.

1 Timotei 2:5: „Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.”

„Zeificarea morților a avut un loc de seamă în aproape toate sistemele religioase păgâne și, tot așa a fost cazul cu presupusa comunicare cu cei morți. Se credea că zeii le comunică oamenilor voința lor și, de asemenea, că atunci când sunt consultați, le dau sfaturi. Acesta era caracterul renumitelor oracole ale Greciei și Romei.” — Evanghelizare, p. 603 engl. (secț. 18 — Științele false, sectele, teoriile filozofice și societățile secrete)

Miercuri 19 aprilie

4. SPERANŢA DIN MORMÂNT

a. Contrastați nivelul de speranță dintre două categorii diferite de oameni în timp ce coboară în mormânt. Proverbele 11:7; 14:32; Romani 8:11.

Proverbele 11:7: „La moartea celui rău, îi piere nădejdea, și așteptarea oamenilor nelegiuiți este nimicită.”

Proverbele 14:32: „Cel rău este doborât de răutatea lui, dar cel neprihănit chiar și la moarte trage nădejde.”

Romani 8:11: „Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuiește în voi.”

b. Explicați care este diferența între învierea celor drepți și cea a celor nelegiuiți. Ioan 5:21—29.

Ioan 5:21-29: „În adevăr, după cum Tatăl înviază morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toți să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinstește pe Fiul nu cinstește pe Tatăl, care L-a trimis. Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață. Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce-l vor asculta vor învia. Căci, după cum Tatăl are viața în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în Sine. Și I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”

„Se face o deosebire între cele două categorii de oameni care sunt înviați… Aceia care au fost ‘socotiți vrednici’ de învierea spre viață sunt ‘fericiți și sfinți’. ‘Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere’ (Apocalipsa 20:6). Dar aceia care nu și-au asigurat iertare prin pocăință și credință, trebuie să primească pedeapsa nelegiuirii lor — ‘plata păcatului’. Ei suferă pedeapsa care va fi diferită ca durată și intensitate, ‘după faptele lor’, dar în cele din urmă se încheie cu moartea a doua. Deoarece este imposibil pentru Dumnezeu, ținând seama de dreptatea și de mila Sa, să-l mântuiască pe păcătos în păcatele sale, El îl privează de existența pe care, prin neascultare, a pierdut-o și de care s-a dovedit a fi nevrednic. Un scriitor inspirat spune: ‘Încă puțină vreme și cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era și nu va mai fi.’ Iar un altul declară: ‘Ei vor fi ca și când n-ar fi fost niciodată’ (Psalmii 37:10; Obadia 16). Acoperiți de rușine, ei cad într-o uitare deznădăjduită, veșnică.” — Tragedia veacurilor, pp. 544, 545 engl. (cap. 33 — Prima mare amăgire)

c. Cum se referă Biblia la perioada de timp în care cei drepți sunt morți? Psalmii 13:3; Marcu 5:39; Ioan 11:11—14.

Psalmii 13:3: „Privește, răspunde-mi, Doamne, Dumnezeul meu! Dă lumină ochilor mei, ca să n-adorm somnul morții.”

Marcu 5:39: „A intrat înăuntru și le-a zis: „Pentru ce faceți atâta zarvă și pentru ce plângeți? Copila n-a murit, ci doarme.”

Ioan 11:11-14: „După aceste vorbe, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme, dar Mă duc să-l trezesc din somn.” Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.” Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre odihna căpătată prin somn. Atunci, Isus le-a spus pe față: „Lazăr a murit.”

„Hristos le prezintă copiilor Săi credincioși moartea, ca fiind un somn. Viața lor e ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și, până când va suna ultima trâmbiță, cei care mor vor dormi în El.” — Hristos, Lumina lumii, p. 527 engl. (cap. 58 — Lazăre, vino afară!)

„Pentru credincioși, moartea este ceva de mică însemnătate. Hristos vorbește despre ea ca și cum ar fi o clipă. ‘Dacă păzește cineva cuvântul Meu, el nu va vedea niciodată moartea.’ Pentru creștini, moartea nu este decât un somn, o clipă de tăcere și de întuneric. Viața este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, și ‘când Se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă.’ (Ioan 8:51, 52 engl.; Coloseni 3:4).

La a doua Sa venire, toți morții cei scumpi vor auzi glasul Lui și se vor arăta la viață plină de slavă nepieritoare. Aceeași putere, care L-a înviat pe Hristos din mormânt, va învia și biserica Lui și o va proslăvi împreună cu El, [punând-o] mai presus de toate domniile, de toate puterile, de orice nume care se numește, nu numai în lumea aceasta, dar și în lumea viitoare.” — Ibid., p. 787 engl. (cap. 81 — A înviat Domnul)

Joi 20 aprilie

5. SISTEMUL SĂU DE ÎNVIERE

a. Întocmai ca Adam, ce speranță trebuie să păstrăm înaintea noastră? 1 Corinteni 15:12—23.

1 Corinteni 15:12-23: „Iar dacă se propovăduiește că Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morților? Dacă nu este o înviere a morților, nici Hristos n-a înviat. Și dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică și zadarnică este și credința voastră. Ba încă noi suntem descoperiți și ca martori mincinoși ai lui Dumnezeu, fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morții nu înviază. Căci, dacă nu înviază morții, nici Hristos n-a înviat. Și dacă n-a înviat Hristos, credința voastră este zadarnică, voi sunteți încă în păcatele voastre și, prin urmare, și cei ce au adormit în Hristos sunt pierduți. Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morți, pârga celor adormiți. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. Și după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Hristos, dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.”

„După izgonirea sa din Eden, viața lui Adam pe pământ a fost plină de durere. Fiecare frunză care cădea, fiecare victimă a jertfei, orice vătămare a înfățișării plăcute a naturii, fiecare pată asupra curăției omului era o nouă amintire a păcatului său. Grozavă era agonia remușcării când privea nelegiuirea abundând și, ca un răspuns la avertizările lui, întâmpina acuzații aduse lui, ca fiind cauza păcatului. Cu umilință răbdătoare, a purtat aproape o mie de ani pedeapsa neascultării. S-a pocăit pe deplin de păcatul său, s-a încrezut în meritele Mântuitorului făgăduit și a murit în nădejdea unei învieri.” — Tragedia veacurilor, p. 647 engl. (cap. 40 — Poporul lui Dumnezeu salvat)

b. Descrieți cum se va desfășura învierea poporului credincios al lui Dumnezeu. 1 Corinteni 15:42-55.

1 Corinteni 15:42-55: „Așa este și învierea morților. Trupul este semănat în putrezire și înviază în neputrezire; este semănat în ocară și înviază în slavă; este semănat în neputință și înviază în putere. Este semănat trup firesc și înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este și un trup duhovnicesc. De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, așa sunt și cei pământești; cum este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești. Și după cum am purtat chipul celui pământesc, tot așa vom purta și chipul Celui ceresc. Ce spun eu, fraților, este că nu pot carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu, și că putrezirea nu poate moșteni neputrezirea. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii și noi vom fi schimbați. Căci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghițită de biruință. Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte?”

„Când glasul lui Dumnezeu i-a chemat pe sfinții adormiți, pământul s-a zguduit îngrozitor. Aceștia au răspuns chemării și au ieșit înveșmântați în nemurire slăvită, strigând: ‘Victorie, victorie asupra morții și mormântului! O, moarte, unde îți este boldul? O mormântule, unde îți este biruința?’ Apoi, sfinții cei vii, împreună cu cei înviați și-au ridicat glasurile într-un strigăt lung, fericit, de biruință. Acele trupuri care coborâseră în mormânt purtând semnele bolii și morții ieșiseră din el cu putere și sănătate nepieritoare. Sfinții ce vii sunt preschimbați într-un moment, într-o clipeală din ochi, și ridicați împreună cu cei înviați pentru a-L întâmpina pe Domnul lor în văzduh. O, ce revedere glorioasă! Prieteni pe care moartea îi separase erau uniți, pentru a nu se mai despărți vreodată.” — Scrieri timpurii, p. 287 engl. (secț. — Izbăvirea sfinților)

Vineri 21 aprilie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce sunt oamenii motivați să trăiască și nu își doresc să moară?

2. Cum este împărțită la moarte compoziția originală a sufletului?

3. La ce conduce ideea falsă a stării conștiente a celor morți?

4. Care a fost speranța tuturor credincioșilor încă de când moartea a intrat în lume?

5. În cele din urmă, cum se unește trupul cu suflarea de viață pentru totdeauna?