Relatii crestine

Lecția 12. Credincioși în afaceri

„Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împărați, nu lângă oameni de rând.” (Proverbele 22:29).

„Religia trebuie făcută ocupația esențială a vieții. Orice altceva ar trebui să fie subordonat acesteia. Toate puterile sufletului, trupului și spiritului nostru trebuie angajate în lupta creștină. Trebuie să privim la Hristos pentru putere și har și vom câștiga biruința la fel de sigur cum este că Isus a murit pentru noi.”- The Sanctified Life, p. 93.

Recomandare pentru studiu: Educația, p. 135–145 (Principii și metode în afaceri).

 

Duminică 11 iunie

1. URMÂND MODELUL

a. Cum ar trebui să ne purtăm în toate problemele noastre de afaceri? Evrei 8:5; Matei 5:48.

 Evrei 8:5 Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: Ia seama, i s-a zis, să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte.

Matei 5:48 Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

„În toate lucrurile pe care creștinul pune mâna ar trebui să fie țesut gândul vieții veșnice. Dacă lucrarea executată este de natură agricolă sau mecanică, ea poate să fie totuși după modelul ceresc… Prin harul lui Hristos orice măsură a fost luată pentru desăvârșirea caracterelor asemenea lui Hristos și Dumnezeu este onorat când poporul Său, în toate tranzacțiile lor sociale și de afaceri, descoperă principiile cerului.” – In Heavenly Places, p. 154.

b. Cum S-a purtat Isus în lucrul din timpul vieții Sale, înainte de a-Și începe misiunea Sa? Luca 2:52.

 Luca 2:52 Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

„Isus a adus în lucrarea Sa bună dispoziție și tact. Se cere multă răbdare și spiritualitate pentru a aduce religia biblică în viața de cămin și de atelier, pentru a purta sarcina afacerilor lumești și totuși a păstra ochiul ațintit spre slava lui Dumnezeu. Aici Hristos era un ajutor. El niciodată n-a fost atât de plin de grija lumească încât să nu aibă timp sau preocupare pentru lucrurile cerești.”- Hristos, Lumina lumii, p. 73 (cap. 7: Ca un prunc).

 

Luni 12 iunie

2. INTEGRITATE NEOSCILANTĂ

a. Ce cântărește Dumnezeu în balanța cerului? 1 Samuel 2:3; Isaia 26:7; Psalmii 62:9.

 1Samuel 2:3 Nu mai vorbiţi cu atâta îngâmfare, Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie; Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, Şi toate faptele sunt cântărite de El.

Isaia 26:7 Calea dreptului este neprihănirea; Tu, care eşti fără prihană, netezeşti cărarea dreptului.

Psalmii 62:9 Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor! Puşi în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai uşori decât o suflare.

„Dumnezeu cântărește motivele, scopurile, caracterul. Toți oamenii sunt cântăriți în balanța sanctuarului și Dumnezeu îi va face pe toți să își dea seama de acest lucru… Nu există vreun motiv în adâncul inimii, nici vreun secret în noi, nici vreun plan pe care Dumnezeu să nu îl înțeleagă pe deplin… Dumnezeu ne cere toată inima, mintea, sufletul și puterea și „să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine.” Aceasta este așezată într-o balanță, în timp ce fiecare caracter, în mod individual, trebuie să treacă testul greutății fiind așezat de partea cealaltă a balanței… Dacă vom fi găsiți cu lipsă în ziua lui Dumnezeu, acesta va fi un lucru teribil, de aceea vrem să ne examinăm atent motivațiile și acțiunile noastre prin legea sfântă a lui Dumnezeu, să ne pocăim de fiecare faptă păcătoasă și, ca păcătoși, să ne prindem de meritele lui Hristos, pentru a ne completa lipsurile. Doar sângele lui Hristos va face acest lucru.” – Înalta noastră chemare, p. 139 (13 mai).

b. Cum dorește Dumnezeu să acționăm în toate afacerile noastre cu alții? Romani 12:17 („Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău; procuraţi-vă lucruri oneste în ochii tuturor oamenilor”- engl. KJV); Iov 31:6.

 Romani 12:17 Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău. Urmăriţi ce este bine, înaintea tuturor oamenilor.

Iov 31:6 să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană, şi-mi va vedea neprihănirea!

„Un om cu adevărat onest nu va profita niciodată de slăbiciune sau incompetență pentru a-și umple portofelul personal. El acceptă echivalentul cinstit pentru ceea ce vinde. Dacă există anumite defecte în articolele vândute, el spune în mod deschis fratelui sau semenului său deși, făcând aceasta, el poate să acționeze împotriva intereselor sale financiare. În toate detaliile vieții, trebuie să fie menținute cele mai stricte principii de cinste. Acestea nu sunt principiile care guvernează lumea noastră, pentru că Satan, înșelătorul, mincinosul și asupritorul este stăpân și supușii lui îl urmează și îi îndeplinesc scopurile. Dar creștinii slujesc unui Stăpân diferit și acțiunile lor trebuie să fie făcute în Dumnezeu, fără a ține seama de tot câștigul egoist.” – My Life Today, p. 330.

c. Ce promite Dumnezeu celor ce sunt credincioși? Filipeni 4:19.

 Filipeni 4:19 Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.

„Oricare ar fi afacerea în care poate sunteți calificați să vă angajați, niciodată să nu nutriți ideea că nu puteți face un succes din ea fără a sacrifica din principii.” – The Review and Herald, 19 august 1884.

 

Marți 13 iunie

3. OAMENII DE AFACERI CREȘTINI

a. Ce au fost forțați vrăjmașii lui Daniel să admită referitor la lucrul său? Daniel 6:4. Ce putem învăța din experiența sa?

 Daniel 6:4 Atunci căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască în ce privea treburile împărăţiei. Dar n-au putut să găsească nimic, nici un lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios, şi nu se găsea nici o greşeală la el şi nici un lucru rău.

„Acei care lucrează în domenii de afacere ar trebui să ia orice măsură de precauție împotriva căderii în eroare prin principii sau metode greșite. Raportul lor poate fi asemenea celui al lui Daniel la curtea Babilonului. Când toate tranzacțiile sale de afaceri au fost supuse la cea mai amănunțită cercetare, nu a putut fi găsit niciun punct cu lipsuri. Raportul vieții sale de afaceri, deși este incomplet, conține lecții care merită studiate. El descoperă faptul că un om de afaceri nu este în mod obligatoriu și un om viclean sau diplomat. El poate fi un om instruit de Dumnezeu la fiecare pas. Daniel, în timp ce era primul ministru al Babilonului, era un profet al lui Dumnezeu, primind lumina inspirației din cer. Viața Sa este o ilustrație a ceea ce fiecare om de afaceri creștin poate să devină.” – Mărturii, vol. 7, p. 248 (cap. Formați oameni pentru afaceri).

b. Ce putem învăța de la Avraam cu privire la modul în care să ne conducem afacerile? Geneza 23:7–16.

 Geneza 23:7 Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het.8 Şi le-a vorbit astfel: Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă, şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar, 9 să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui, şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru.10 Efron era şi el acolo în mijlocul fiilor lui Het. Şi Efron, Hetitul, a răspuns lui Avraam, în auzul fiilor lui Het şi în auzul tuturor celor ce treceau pe poarta cetăţii:11 Nu, domnul meu, ascultă-mă! Îţi dăruiesc ogorul şi-ţi dăruiesc şi peştera care este în el. Ţi le dăruiesc în faţa fiilor norodului meu: şi îngroapă-ţi moarta.12 Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării.13 Şi a vorbit astfel lui Efron, în auzul norodului ţării: Ascultă-mă, te rog! Îţi dau preţul ogorului: primeşte-l de la mine; şi-mi voi îngropa moarta în el.14 Şi Efron a răspuns astfel lui Avraam:15 Domnul meu, ascultă-mă! O bucată de pământ de patru sute de sicli de argint, ce este aceasta între mine şi tine? Îngroapă-ţi dar moarta!16 Avraam a înţeles pe Efron. Şi Avraam a cântărit lui Efron preţul cumpărării despre care vorbise, în faţa fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint, care mergeau la orice negustor.

„Priviți-l [pe Avraam] atunci când se angajează într-o tranzacție de afaceri cu fiii lui Het, pentru a cumpăra un loc de înmormântare pentru Sara. În durerea lui, el nu uită să fie politicos. El face o plecăciune înaintea lor, deși el este omul nobil al lui Dumnezeu. Avraam știa ce era politețea veritabilă și cum se cuvenea unui om să se poarte cu semenii săi. Ar trebui să uităm de noi înșine, întotdeauna . . . căutând ocazii să îi înveselim pe ceilalți și să îi luminăm, să ușurăm întristările și poverile lor prin acțiuni de amabilitate atentă și prin micile fapte de dragoste. Aceste fapte de politețe grijulie care, începând din familia noastră, se extind în afara cercului familiei, ne vor ajuta să adunăm la suma fericirii vieții.” – My Life Today, p. 192.

c. Ce exemplu ne-a dat Isus? Efeseni 5:2.

  Efeseni 5:2 Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros, lui Dumnezeu.

„Te îndrept spre viața lui Isus ca modelul desăvârșit. Viața Sa a fost caracterizată de bunăvoință dezinteresată… Ce sacrificii a făcut El pentru noi ca să nu pierim, ci să avem viața veșnică! Cerul va fi destul de ieftin dacă renunțăm la orice interes egoist pentru a-l obține.” – Mărturii, vol. 4, p. 218 (cap. Consacrare totală). 

 

Miercuri 14 iunie

4. ÎNȘELÂND ÎN AFACERI

a. Dați un exemplu de o persoană menționată în Biblie, care a fost necinstită în practicile sale în afaceri. Luca 19:2–7.

 Luca 19:2 Şi un om bogat, numit Zacheu, mai marele vameşilor,3 căuta să vadă care este Isus; dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.4 A alergat înainte, şi s-a suit într-un dud ca să-L vadă; pentru că pe drumul acela avea să treacă.5 Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii în sus, şi i-a zis: Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.6 Zacheu s-a dat jos în grabă, şi L-a primit cu bucurie.7 Când au văzut lucrul acesta, toţi cârteau şi ziceau: A intrat să găzduiască la un om păcătos!

„’Mai marele vameșilor’, Zacheu, era un iudeu, urât de concetățenii săi. Poziția și bogăția lui erau răsplata unei meserii pe care ei o detestau și care era considerată, sub un alt nume, ca nedreptate și stoarcere. Totuși, bogatul vameș nu era un om lumesc, complet împietrit, așa cum părea. Sub aparența lumescului și a mândriei se găsea o inimă susceptibilă la influențele divine.” – Hristos, Lumina lumii, p. 552, 553 (cap. 61: Zacheu).

b. Ce a fost el condus să facă? Luca 19:8.

 Luca 19:8 Dar Zacheu a stat înaintea Domnului, şi I-a zis: Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.

„Orice suflet convertit va dovedi, asemenea lui Zacheu, intrarea lui Hristos în inima sa, prin renunțarea la practicile nedrepte care au pătat viața sa. Asemenea mai marelui vameșilor, el va da dovada sincerității sale făcând restituirea. Domnul spune: „Dacă cel rău dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învățăturile care dau viața și nu săvârșește nicio nelegiuire; … toate păcatele pe care le-a săvârșit se vor uita: … și va trăi negreșit” (Ezechiel 33:15,16). Dacă i-am păgubit pe alții prin vreo tranzacție de afaceri necinstită, dacă am înșelat în afaceri sau am furat pe vreun om, chiar dacă aceasta ar fi în limitele legii, ar trebui să ne mărturisim greșeala și să restituim atât cât stă în puterile noastre. Este corect să restituim nu doar ceea ce am luat, ci tot ceea ce ar fi putut fi adunat dacă acel lucru ar fi fost utilizat cinstit și înțelept în timpul în care a fost în posesia noastră.” – Ibid., p. 556.

c. Cine a fost un om de afaceri necinstit? De ce? Ioan 12:4–6.

 Ioan 12:4 Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis:5 De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei, şi să se fi dat săracilor?6 Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.

„Iuda era casierul ucenicilor și din micul lor depozit el își lua în mod secret pentru propria folosință, reducând astfel resursele lor la o sumă neînsemnată... Iuda nu avea inimă pentru săraci. Dacă untdelemnul Mariei ar fi fost vândut și profitul ar fi intrat în posesia lui, săracii nu ar fi avut niciun beneficiu.” – Ibid., p. 559. 

 

Joi 15 iunie

5. SFAT PRACTIC

a. Ce sfat ne este dat cu privire la parteneriatul de afaceri cu cei necredincioși? Amos 3:3; 2 Corinteni 6:14, 15.

 Amos 3:3 Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?

2Corinteni 6:14 Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?15 Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?

„Unii dintre frații noștri care s-au angajat în afaceri nu au păzit Sabatul după poruncă. Unii au intrat în parteneriat cu necredincioșii și influența acestor călcători ai Sabatului a avut efect asupra lor. Unii au fost atât de orbiți încât nu au putut discerne pericolul unor astfel de legături, dar el este cu atât mai mare din cauză că nu este recunoscut.”- Historical Sketches, p. 215.

b. Cum ar trebui să ne conducem afacerile, știind că Isus vine în curând? Proverbele 22:29.

 Proverbe 22:29 Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.

„Credința în apropiata venire a Fiului omului pe norii cerului nu-l va determina pe adevăratul creștin să devină neglijent și nepăsător cu privire la treburile obișnuite ale vieții cotidiene. Cei care așteaptă, privind spre arătarea în curând a lui Hristos, nu vor fi leneși, ci harnici în afaceri. Lucrarea lor nu va fi făcută cu nebăgare de seamă și în mod necinstit, ci cu loialitate, promptitudine și temeinicie. Acei care se măgulesc pe ei înșiși că neatenția ușuratică pentru lucrurile vieții acesteia este o dovadă a spiritualității lor și a despărțirii lor față de lume, se află într-o mare înșelăciune. Sinceritatea, credincioșia și integritatea lor sunt testate și încercate în lucrurile vremelnice. Dacă sunt credincioși în cele mai mici, ei vor fi credincioși și în cele mari.” – Mărturii, vol. 4, p. 309 (cap. Pregătire pentru a doua venire a lui Hristos).

 

Vineri 16 iunie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Ce gând ar trebui să luăm cu noi în tot ce facem?

2. Ce nu ar trebui să ne permitem să gândim niciodată, referitor la succesul în afacerile noastre?

3. Ce putem învăța din practicile de afaceri ale lui Daniel, în timp ce lucra pentru o națiune păgână?

4. Care este datoria noastră dacă aflăm că am înșelat pe cineva?

5. Cum ar trebui să fie făcută lucrarea noastră, luând în considerare apropiata venire a lui Isus?