Lecţia 3. Slujire voluntară, din toată inima

„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta: iată porunca dintâi” (Marcu 12:30).

„Întreaga fiinţă – inimă, suflet, cuget şi putere – trebuie folosită în slujba lui Dumnezeu. Ce a mai rămas fără a fi consacrat lui Dumnezeu?” – The Review and Herald, 6 noiembrie 1900.

Recomandare pentru studiu: Experienţe şi viziuni, pg. 266 -269, engl. [cap. Lăcomia]

Duminică 15 aprilie

1. MOTIVAţIE PENTRU SLUJIRE

a. Ce aspecte ale uceniciei sunt adesea trecute cu vederea de către mulţi care mărturisesc că-L urmează pe Hristos? Marcu 8:34; Ioan 15:19, 20.

Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. (Marcu 8:34).

Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său.” Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. (Ioan 15:19, 20).

„Puţini sunt doritori să urmeze exemplul uimitor de abengaţie [al lui Hristos], să rabde suferinţele şi persecuţiile Sale şi să ia parte la lucrarea Lui istovitoare de a aduce pe alţii la lumină. Dar puţini vor urma exemplul Său de rugăciune serioasă şi aprinsă către Dumnezeu pentru putere ca să rabde încercările acestei vieţi şi să îndeplinească datoriile zilnice.” – Testimonies, vol. 2, pg. 664, engl. [Mărturia nr. 20, cap. Cauza din Vermont]

b. Ce contrast există între slujirea adevărată şi cea falsă? Iov 31:24– 28; 29:11–16. De ce trebuie să ne reexaminăm motivaţiile?

Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: „Tu eşti nădejdea mea;” dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulţimea bogăţiilor pe care le dobândisem; dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreaţă, şi dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducându-mi mâna la gură: şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus! (Iov 31:24– 28).

Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda. Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin. Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei. Mă îmbrăcam cu dreptatea şi-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban. Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior. Celor nenorociţi le eram tată şi cercetam pricina celui necunoscut. (Iov 29:11-16).

„Pentru mulţi, gunoiul aceste lumi astupă canalele sufletului. Egoismul controlează mintea şi denaturează caracterul. Dacă viaţa ar fi ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, slujirea pentru El n-ar fi o corvoadă. Dacă întreaga inimă ar fi consacrată lui Dumnezeu, toţi ar găsi ceva de făcut şi ar dori foarte mult să ia parte în lucrare. Ei ar semăna de-a lungul tuturor apelor, rugându-se şi crezând că roadele se vor vedea.” – The Review and Herald, 19 decembrie 1878.

Luni 16 aprilie

2. NOTA DOMINANTĂ A ÎNVĂţĂTURILOR LUI HRISTOS

a. Ce contrast regretabil există între Hristos Însuşi şi mulţi dintre pretinşii Săi urmaşi astăzi? Filipeni 2:5-8, 21.

Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. (Filipeni 2:5-8).

Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos. (Filipeni 2:21).

„Planul de mântuire a fost prevăzut cu o jertfă atât de largă şi adâncă şi înaltă care este de nemăsurat. Hristos nu a trimis îngerii Săi la această lume căzută, în timp ce El să rămână în ceruri; ci El Însuşi a ieşit în afara taberei, suferind ocara. El a devenit un om al durerilor şi obişnuit cu suferinţa; El Însuşi a luat neputinţele noastre şi a purtat slăbiciunile noastre. Şi lipsa tăgăduirii de sine în cei care mărturisesc a fi urmaşii Săi, Dumnezeu o priveşte ca o tăgăduire a numelui de creştin. Acei care mărturisesc a fi una cu Hristos şi îşi îngăduie dorinţele lor egoiste pentru îmbrăcăminte, mobilă şi hrană bogate şi scumpe, sunt creştini doar cu numele. A fi creştin înseamnă a fi asemenea lui Hristos.

„Şi totuşi cât de adevărate sunt cuvintele apostolului: ‘Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor şi nu după ale lui Isus Hristos’ (Filipeni 2:21). Mulţi creştini nu au fapte corespunzătoare numelui pe care-l poartă. Ei acţionează ca şi cum n-ar fi auzit niciodată despre planul de mântuire realizat cu un preţ infinit. Majoritatea ţintelor lor sunt să-şi facă un nume în această lume; ei adoptă formele şi ceremoniile ei şi trăiesc pentru îngăduirea eului. Ei îşi urmează întocmai scopurile lor proprii cu aceeaşi înverşunare cum face lumea şi astfel ei reţin puterea lor de a ajuta la întemeierea împărăţiei lui Dumnezeu.” – Sfaturi despre isprăvnicie, pg. 54, engl. [cap. 10, O chemare la seriozitate mai mare, subcap. Spiritul de sacrificiu]

b. Ce principiu ceresc impune Hristos astăzi tuturor urmaşilor Săi? De ce? Matei 16:24-26.

Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? (Matei 16:24-26).

„Acei care ar dori să câştige binecuvântarea sfinţirii, trebuie mai întâi să înveţe însemnătatea jertfirii de sine. Crucea lui Hristos este stâlpul central de care atârnă ‘o greutate tot mai mare şi veşnică de slavă’ (2 Corinteni

4:17, engl.). [Matei 16:24 citat.] Mireasma dragostei noastre pentru semenii noştri este cea care descoperă dragostea noastră pentru Dumnezeu. Răbdarea în slujire este cea care aduce odihnă sufletului.” – Istoria faptelor apostolilor, pg. 560, engl. [cap. 55, Transformat prin har]

„Noi trebuie să practicăm acelaşi sacrificiu de sine care L-a condus [pe Hristos] să Se dea pe Sine Însuşi la moarte pe cruce, pentru a face posibil ca fiinţele umane să aibă viaţa veşnică.” – Testimonies, vol. 9, pg. 49, engl. [secţ. I, cap. Nevoia de efort serios]

Marţi 17 aprilie

3. ÎNVĂţÂND DE LA APOSTOLI

a. Care a fost secretul dragostei arzătoare a apostolului Pavel pentru sufletele bărbaţilor şi femeilor? 2 Corinteni 4:15–18; 5:14, 15.

Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice. (2 Corinteni 4:15–18).

Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. (2 Corinteni 5:15).

„Cum pot cei pentru care Hristos a jertfit atât de mult să continue să se bucure de darurile Sale în mod egoist? Dragostea şi lepădarea Lui de sine sunt fără egal; şi când această dragoste pătrunde în experienţa urmaşilor Săi, ei îşi vor identifica interesele cu cele ale Răscumpărătorului lor. Lucrarea lor va fi să zidească împărăţia lui Hristos. Ei se vor consacra pe ei şi proprietăţile lor Lui şi le vor folosi după cum cere cauza Lui.” – Sfaturi despre isprăvnicie, pg. 55, engl. [cap. 10, O chemare la seriozitate mai mare, subcap. Spiritul de sacrificiu]

„Dragostea lui Isus în suflet va fi descoperită în cuvânt şi faptă. Împărăţia lui Hristos va fi primordială. Eul va fi pus ca o jertfă de bunăvoie pe altarul lui Dumnezeu. Oricine este cu adevărat unit cu Hristos va simţi aceeaşi dragoste pentru suflete care l-a determinat pe Fiul lui Dumnezeu să părăsească tronul Lui regesc, stăpânirea Sa înaltă şi, de dragul nostru să devină sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Lui să putem fi făcuţi bogaţi.” – Idem.

b. Despre ce înclinaţie îi avertizează apostolul Ioan pe credincioşi - şi cum se poate aceasta aplica la noi? 1 Ioan 2:15-17.

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. (1 Ioan 2:15-17).

„Ca unii care mărturisim că suntem creştini, ce facem noi? Suflete peste tot în jurul nostru, din apropierea caselor noastre şi de departe, pier în păcatele lor, neavertizate, părăsite. În fiecare zi noi trecem pe lângă acei care sunt fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume şi nu ne deschidem niciodată buzele pentru a le spune despre Hristos şi dragostea Sa. O orbire lumească îi ţine vrăjiţi pe bărbaţi şi femei... Ostaşii crucii lui Hristos ar trebui să mişte cerul cu rugăciunile lor pentru ca Dumnezeu să lucreze, pentru ca puterea Lui să coopereze cu agentul uman ca să ajungă la oameni acolo unde ei se află.” – Manuscript Releases, vol. 8, pg. 95.

„În timp ce mulţi aşteaptă ca fiecare piedică să fie mutată, sufletele mor fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. Mulţi, foarte mulţi, de dragul profitului lumesc, de dragul acumulării de cunoştinţe ştiinţifice, se vor aventura în regiuni corupătoare şi vor merge în ţări în care cred că pot obţine profit comercial; dar unde sunt bărbaţii şi femeile care îşi vor schimba locul şi îşi vor muta familiile în regiunile care au nevoie de lumina adevărului, pentru ca exemplul lor să poată influenţa pe cei ce vor vedea în ei reprezentanţi ai lui Hristos?” – Sfaturi despre isprăvnicie, pg. 56, engl. [cap. 10, O chemare la seriozitate mai mare, subcap. O chemare pentru familii consacrate]

Miercuri 18 aprilie

4. O INIMĂ CURATĂ, MULţUMITOARE

a. Ca slujitori ai lui Hristos, ce ar trebui să caracterizeze credinţa

noastră? De ce? Efeseni 6:6-8.

Slujiţi-le nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca şi cum aţi vrea să plăceţi oamenilor, ci ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut. (Efeseni 6:6-8).

„Nu este un pericol faptul că moştenirea preţioasă, nepieritoare poate fi eclipsată de comorile pământeşti lipsite de valoare? Există pericolul ca utilitatea voastră să fie distrusă, credinţa voastră slăbită, templul sufletului întinat de cumpărători şi vânzători.” – The Review and Herald, 19 iunie 1888.

b. De ce a repetat Hristos porunca a zecea în timpul slujirii Sale? Exodul 20:17; Luca 12:15. Cum trebuie să obţinem victoria în acest domeniu? 1 Corinteni 15:31.

Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău. (Exodul 20:17).

Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15).

În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru. (1 Corinteni 15:31).

„Hristos este exemplul nostru. El şi-a dat viaţa ca jertfă pentru noi şi El ne cere să ne dăm vieţile ca jertfă pentru alţii. Astfel putem izgoni egoismul pe care Satan se luptă în mod constant să-l sădească în inimile noastre. Acest egoism reprezintă moartea a toată evlavia şi poate fi biruit numai prin manifestarea dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. Hristos nu va îngădui nici unei persoane egoiste să intre în curţile cerului. Nicio persoană lacomă nu poate trece prin porţile de mărgăritar; pentru că toată lăcomia este idolatrie.” – Sfaturi despre isprăvnicie, pg. 26, engl. [cap. 4, Principiile opuse ale lui Hristos şi ale lui Satan, subcap. Moartea oricărei evlavii]

„Binefacere constantă, tăgăduitoare de sine este remediul lui Dumnezeu pentru păcatele molipsitoare ale egoismului şi lăcomiei. Dumnezeu a intenţionat ca binefacerea sistematică să sprijine cauza Lui şi să uşureze nevoile celui suferind şi lipsit. El a hotărât ca dăruirea să devină un obicei, ca ea să poată contracara păcatul primejdios şi amăgitor al lăcomiei. Dăruirea neîntreruptă ucide lăcomia prin lipsă de alimentare. În rânduiala lui Dumnezeu, binefacerea sistematică are menirea să îndepărteze comorile de la cel lacom la fel de repede cum au fost câştigate şi să le dedice Domnului, Căruia Îi aparţin... Bogăţiile îi fac pe oameni egoişti şi acumularea lor hrăneşte lăcomia; şi aceste rele se întăresc prin exersare activă. Dumnezeu cunoaşte primejdia noastră şi ne-a înconjurat cu mijloace pentru a ne împiedica de la ruină. El cere exersarea constantă a binefacerii, pentru ca puterea obiceiului în fapte bune să poată frânge puterea obiceiului în direcţia opusă.” – Testimonies, vol. 3, pg. 548, engl. [Mărturia nr. 25, cap. Păcatul lăcomiei]

Joi 19 aprilie

5. OFERIND O SLUJIRE VERITABILĂ

a. Cum putem fi încurajaţi de exemplul primilor creştini din Macedonia? 2 Corinteni 8:1-5.

Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor şi chiar peste puterile lor. Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi. Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. (2 Corinteni 8:1-5).

„Aproape toţi credincioşii din Macedonia erau săraci în bunurile acestei lumi, dar inimile lor erau inundate de dragostea pentru Dumnezeu şi adevărul Său şi ei dăruiau cu bucurie pentru sprijinirea Evangheliei. Când se strângeau colecte generale din bisericile neamurilor pentru credincioşii evrei, dărnicia celor convertiţi din Macedonia a fost prezentată ca un exemplu pentru alte biserici.” – Istoria faptelor apostolilor, pg. 343, engl. [cap. 32, O biserică darnică]

b. Cum rezumă Hristos datoria noastră în calitate de credincioşi? Marcu 12:29-31. Ce se întâmplă pe măsură ce punem acest principiu în practica zilnică? Matei 7:24, 25.

Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”; şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” (Marcu 12:29-31).

De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. (Matei 7:24, 25).

„Întreaga fiinţă trebuie consacrată în slujba Stăpânului.” – The General Conference Bulletin, 16 aprilie 1901.

„Nimeni nu poate fi cu adevărat unit cu Hristos, practicând învăţăturile Sale, supunându-se sub jugul Său de restricţie, fără să înţeleagă ceea ce niciodată nu poate exprima în cuvinte. Gânduri noi, bogate îi vin în minte. Lumină este dată intelectului, fermitate voinţei, sensibilitate conştiinţei, puritate imaginaţiei. Inima devine mai gingaşă, gândurile mai spirituale, slujirea mai asemănătoare cu a lui Hristos. În viaţă se vede ceea ce niciun cuvânt nu poate exprima – consacrare adevărată, credincioasă, iubitoare a inimii, a cugetului, a sufletului şi a puterii de a lucra pentru Stăpân.” – Testimonies, vol. 6, pg. 476, 477, engl. [secţ. VII, cap. Ajutorul şcolilor noastre]

Vineri 20 aprilie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Cum a reflectat viaţa lui Iov Spiritul lui Hristos?

2. Ce înclinaţie obişnuită trebuie să biruim dacă dorim să fim victorioşi?

3. Ce ne învaţă Pavel şi Ioan despre cultivarea valorilor veşnice?

4. De ce este lăcomia atât de dăunătoare pentru sufletele noastre?

5. Cum este răsplătit serviciul din toată inima, chiar în această viaţă pământească?