Lecţia 2. Dătătorul suprem

„Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându- se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17).

„Dumnezeu este iubire. Asemenea razelor de lumină provenite de la soare, iubirea, lumina şi bucuria izvorăsc de la El către toate creaturile Sale. Face parte din natura Lui să dăruiască. Chiar viaţa Sa este revărsarea iubirii altruiste.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pg. 77, engl. [cap. Spiritualitatea legii]

Recomandare pentru studiu: Sfaturi despre isprăvnicie, pg. 72, engl. [cap. 13, Bazat

pe principii veşnice], Harul uimitor al lui Dumnezeu,

pg. 62, engl.

Duminică 8 aprilie

1. AMPRENTELE CARACTERULUI LUI DUMNEZEU

a. După revărsarea vieţii asupra omenirii, ce altceva a oferit Dumnezeu? Geneza 2:7, 15. De ce este aceasta o binecuvântare pentru noi? Eclesiastul 5:12, 18.

Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. (Geneza 2:7).

Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească. (Geneza 2:15).

Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă. (Eclesiastul 5:12).

Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. (Eclesiastul 5:18).

„Adam nu trebuia să fie leneş. Imediat după ce a fost creat, i s-a dat de lucru. El trebuia să găsească utilitate şi fericire în îngrijirea lucrurilor pe care le-a creat Dumnezeu şi în schimbul muncii sale, nevoile lui urmau să fie din abundenţă safisfăcute prin fructele din Grădina Edenului.” – Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, pg. 273, 274, engl. [secţ. VIII, cap. Demintatea muncii]

b. Ce dovezi zilnice descoperă dragostea îmbelşugată a lui Dumnezeu pentru noi? Psalmii 36:5-9; Faptele Apostolilor 14:17.

Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri, şi credincioşia Ta, până la nori. Dreptatea Ta este ca munţii lui Dumnezeu, şi judecăţile Tale sunt ca Adâncul cel mare. Doamne, Tu sprijini pe oameni şi pe dobitoace! Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adăpi din şuvoiul desfătărilor Tale. Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina. (Psalmii 36:5-9).

…măcar că, drept vorbind, nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie.” (Faptele apostolilor 14:17).

„Îi suntem datori [lui Dumnezeu] pentru fiecare clipă a existenţei şi pentru toate mângâierile vieţii.” – Sfaturi despre isprăvnicie, pg. 17, engl. [cap. 2, Binefăcătorul nostru generos]

„Noi trebuie să considerăm copacii încărcaţi de rod ca darul lui Dumnezeu, tot la fel de mult ca şi cum El ne-ar pune roadele în mâini.” – Lift Him Up, pg. 62.

Luni 9 aprilie

2. CELE MAI MARI DARURI ALE LUI DUMNEZEU

a. Care este cel mai mare dintre darurile lui Dumnezeu? Ioan 3:16; Efeseni 2:4–7.

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16).

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. (Efeseni 2:4-7).

„Comoara Evangheliei, Calea, Adevărul şi Viaţa, era în mijlocul [poporului iudeu], dar ei au respins cel mai mare dar pe care Cerul l-a putut oferi.” – Parabolele Domnului Hristos, pg. 105, engl. [cap. Comoara ascunsă]

„Hristos ne-a cumpărat cu preţul propriului Său sânge. El a plătit preţul răscumpărării noastre şi dacă noi dorim să punem stăpânire pe comoară, ea este a noastră prin darul fără plată al lui Dumnezeu.” – Testimonies, vol. 9, pg. 245, engl. [secţ. VIII, cap. Isprăvnicie credincioasă]

b. Ce făgăduieşte Hristos urmaşilor Săi ca un dar de la Tatăl pentru El? Ioan 6:37–39; 17:24. De ce ar trebui ca acest fapt să-i încurajeze pe toţi? Iacov 1:17, 18.

Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară: căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. (Ioan 6:37–39).

Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. (Ioan 17:24).

...orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui. (Iacov 1:17, 18).

„Niciodată nu putem estima cât de mult iubeşte Dumnezeu fiinţele umane. Universul este plin de dovezile bunăvoinţei Sale nemăsurate. Hristos Îşi revendică dreptul asupra a tot ceea ce este în această lume. ‘Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu,’ a spus El (Luca

10:22). ‘Tot ce are Tatăl este al Meu.’ ‘Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe Pământ’ (Ioan 16:15; Matei 28:18). Totul în cer şi pe Pământ este în slujba Sa. Marele dar al iubirii cereşti nu trebuia ascuns în sânul Tatălui. El era pentru Hristos, pentru a fi dat fiinţelor umane în nevoie. Hristos este plin de har şi adevăr. El este totul în tot. Atunci nicio fiinţă umană să nu îşi asume slava ei însăşi. Slava trebuie dată Fiului lui Dumnezeu. Acum şi pentru totdeauna El trebuie să primească toată lauda.” – Battle Creek Letters, pg. 65.

„Întrucât noi suntem darul de la Tatăl Său şi răsplata muncii Sale, Isus ne iubeşte. El ne iubeşte ca pe copiii Săi. Cititorule, El te iubeşte. Cerul însuşi nu poate revărsa nimic mai măreţ, nimic mai bun.” – Hristos Lumina lumii, pg. 483, engl. [cap. 52, Păstorul divin]

„Este privilegiul tău să te încrezi în dragostea lui Isus pentru salvare, în cel mai deplin, cel mai sigur şi cel mai nobil mod; să spui: ‘El mă iubeşte, El mă primeşte; mă voi încrede în El, pentru că El şi-a dat viaţa pentru mine.’ Nimic nu risipeşte într-atât îndoiala ca intrarea în legătură cu caracterul lui Hristos.” – Mărturii pentru predicatori, pg. 517, engl. [cap. 18, Principiile vitale ale relaţiilor, subcap. O viaţă victorioasă]

Marţi 10 aprilie

3. CINE ESTE HRISTOS?

a. În timp ce Îl venerăm pe Tatăl ceresc drept Creator, ce ar trebui să înţelegem de asemenea despre Isus Hristos? Evrei 1:1-3; Ioan 1:1-3.

După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte. (Evrei 1:1-3).

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:1-3).

„Dacă Hristos a făcut toate lucrurile, El a existat înainte de toate lucrurile. Cuvintele spuse cu privire la aceasta sunt atât de hotărâte, că nimeni nu poate fi lăsat în incertitudine. Hristos a fost Dumnezeu mai presus de toate şi în cel mai înalt sens. El a fost cu Dumnezeu din toată veşnicia. Dumnezeu peste toate, binecuvântat pe veci.” – Lift Him Up, pg. 16.

b. Pe ce temei are Hristos dreptul la închinarea şi ucenicia noastră? Efeseni 3:9; Filipeni 2:5-10.

…şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile. (Efeseni 3:9).

Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ. (Filipeni 2:5-10).

„Cel mai mare dar pe care Dumnezeu putea să-l reverse asupra oamenilor a fost revărsat în darul iubitului Său Fiu. Apostolul spune: ‘El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?’ (Romani 8:32). Nimic n-a fost reţinut. Niciun al doilea timp de probă nu va mai fi vreodată acordat. Dacă darul de nespus al lui Dumnezeu nu îl conduce pe om la pocăinţă, nu mai este nimic care să poată mişca vreodată inima sa. Nu este nicio putere ţinută în rezervă ca să lucreze asupra minţii sale şi să-i trezească simţurile. Întregul caracter al lui Dumnezeu a fost descoperit în Fiul Său, întregul lanţ de posibilităţi ale cerului este prezentat pentru acceptarea omului în Fiul Celui Infinit. Calea pentru întoarcerea omului la Dumnezeu şi cer nu are bariere. Adâncimile fără pereche ale dragostei Salvatorului au fost manifestate; şi dacă această manifestare a dragostei lui Dumnezeu pentru copiii oamenilor nu reuşeşte să atragă omul la Sine, nu există nimic care o va face vreodată.” – The Signs of the Times, 30 decembrie 1889.

„Apostolul Pavel, scriind prin Duhul Sfânt, declară despre Hristos, că ‘toate lucrurile au fost făcute prin El şi pentru El; şi El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin împreună prin El’ (Coloseni 1:16, 17, engl.). Mâna care susţine lumile în spaţiu, mâna care ţine în dispunerea lor ordonată şi activitatea lor neobosită toate lucrurile din întreg universul lui Dumnezeu, este mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi.” – Educaţia, pg. 132, engl. [cap. Ştiinţa şi Biblia]

Miercuri 11 aprilie

4. UN PRINCIPIU CERESC

a. Ce concept fundamental ar trebui să învăţăm din exemplul vieţii pământeşti a lui Hristos? Luca 22:27 (ultima parte); Evrei 5:8; 12:2, 3.

… Nu cine stă la masă? Şi Eu totuşi sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă. (Luca 22:27).

…măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. (Evrei 5:8).

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. (Evrei 12:2,3).

„Temelia planului de mântuire a fost pusă în jertfă. Isus a părăsit curţile regeşti şi a devenit sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Lui să putem fi făcuţi bogaţi. Toţi cei care se împărtăşesc din această mântuire, plătită de Fiul lui Dumnezeu pentru ei cu o jertfă aşa nemărginită, vor urma exemplul adevăratului Model. Hristos a fost Piatra din capul unghiului şi noi trebuie să zidim pe această Temelie. Fiecare trebuie să manifeste un spirit de lepădare de sine şi jertfire de sine. Viaţa lui Hristos pe pământ a fost altruistă; ea a purtat amprenta umilinţei şi sacrificiului. Şi oamenii, părtaşi ai marii mântuiri pe care Hristos a venit din cer să le-o aducă, vor refuza să urmeze pe Domnul lor şi să aibă parte de lepădarea şi jertfirea Lui de Sine?” – Testimonies, vol. 3, pg. 387, engl. [Mărturia nr. 24, cap. Zecimi şi daruri] [Italic aparţinând autorului.]

b. În ce sens trebuie să urmăm cu bucurie exemplul lui Hristos de sacrificiu? 1 Petru 2:21; Romani 12:1, 2.

Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. (1 Petru 2:21).

Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:1, 2).

„Hristos a sacrificat totul pentru om cu scopul de a face posibil ca el să câştige cerul. Acum omul căzut trebuie să arate ce va sacrifica el în dreptul său de dragul lui Hristos, ca el să poată câştiga slava nepieritoare. Acei care au o concepţie corectă despre importanţa mântuirii şi a preţului ei, nu vor murmura niciodată că trebuie să semene cu lacrimi şi că lupta şi tăgăduirea de sine sunt partea creştinului în această viaţă.” – Idem., pg. 481, engl. [Mărturia nr. 25, cap. Iubirea de lume]

„[Hristos] a pus deoparte slava Sa, stăpânirea Sa, bogăţiile Sale şi I-a căutat pe cei care piereau în păcat. El a coborât până la nevoile noastre, ca să ne poată înălţa la cer. Sacrificiul, tăgăduirea de sine şi binefacerea dezinteresată au caracterizat viaţa Lui. El este modelul nostru. Aţi imitat voi... Modelul?” – Idem., vol. 2, pg. 549, engl. [Mărturia nr. 19, cap. Egoismul mustrat]

„Cuvintele: ‘Voi nu sunteţi ai voştri;’ ‘aţi fost cumpăraţi cu un preţ’ (1 Corinteni 6:19, 20), ar trebui să fie atârnate în sala memoriei, pentru ca noi să putem recunoaşte mereu dreptul lui Dumnezeu asupra talentelor noastre, proprietăţii noastre, influenţei noastre şi asupra individului însuşi. Noi trebuie să învăţăm cum să ne purtăm faţă de acest dar al lui Dumnezeu, în minte, în suflet, în trup, astfel încât, ca proprietate cumpărată a lui Hristos, să-I putem aduce o slujbă dătătoare de sănătate, plăcut înmiresmată.” – Slujirea medicală, pg. 276, engl. [cap. Dieta şi sănătatea]

Joi 12 aprilie

5. HAR ACORDAT

a. Ce este harul - şi de ce este el esenţial pentru mântuirea noastră? Romani 5:6–9; Efeseni 2:8, 9.

Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. (Romani 5:6-9).

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8, 9).

„Harul este o favoare nemeritată şi credinciosul este îndreptăţit fără niciun merit propriu, fără niciun drept pe care să-l prezinte lui Dumnezeu. El este îndreptăţit prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, care stă în curţile cerului ca înlocuitor şi garant al păcătosului.” – Selected Messages, vol. 1, pg. 398.

„Harul [Salvatorului] este îndestulător pentru a supune păcatul.” – Credinţa prin care trăiesc, pg. 87, engl. [cap. Starea noastră neajutorată în păcat]

b. Cum ar trebui să răspundem harului îmbelşugat al lui Dumnezeu? Efeseni 2:10; Tit 2:11-14.

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. (Efeseni 2:10).

Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. (Tit 2:11-14).

„Nu sunt faptele bune de nicio valoare reală? Este păcătosul care păcătuieşte în fiecare zi fără a fi pedepsit, privit de Dumnezeu cu aceeaşi favoare ca acela care, prin credinţa în Hristos încearcă să lucreze cu integritate? Scriptura răspunde [Efeseni 2:10 citat]. În rânduiala Sa divină, prin favoarea Sa nemeritată, Domnul a hotărât ca faptele bune să fie răsplătite. Noi suntem acceptaţi doar prin meritele lui Hristos; şi faptele de îndurare, faptele de caritate pe care noi le facem sunt roadele credinţei; şi ele devin o binecuvântare pentru noi; pentru că oamenii vor fi răsplătiţi după faptele lor. Mireasma meritului lui Hristos este cea care face ca lucrările noastre bune să fie acceptabile înaintea lui Dumnezeu, iar harul este cel care ne face capabili să facem faptele pentru care El ne răsplăteşte.” – Selected Messages, vol. 3, pg. 199, 200.

„Toate faptele voastre bune nu vă pot salva; dar totuşi este imposibil pentru voi să fiţi salvaţi fără fapte bune. Fiecare sacrificiu făcut pentru Hristos va fi pentru câştigul vostru veşnic.” – Idem., pg. 147.

Vineri 13 aprilie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Numiţi câteva daruri simple ale lui Dumnezeu revărsate din zilele din Eden.

2. Cum implică cel mai mare dar al lui Dumnezeu o relaţie reciprocă?

3. De ce este important pentru noi să înţelegem cine este Hristos întradevăr?

4. Ce principiu fundamental stă la baza întregului plan de mântuire?

5. Ce putere dă harul celui mântuit în pregătirea pentru Cer?