Inchinarea placuta lui Dumnezeu

Lecţia 5. Omul după inima lui Dumnezeu

„Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău.“ (Psalmii 86:11).

„Atunci când David a fost curat şi când umbla în sfatul lui Dum­nezeu, Dumnezeu l-a numit om după inima Sa.“ – Spiritual Gifts, vol. 4-a, pag. 87.
Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pag. 703-711, 717-726 engl. (cap. 70 şi 71).

Duminică 28 octombrie
1. CERUL VEDE INIMA

a. De ce l-a înlocuit Dumnezeu pe Saul pe tronul lui Israel? 1 Samuel 13:13, 14.
Samuel a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai zit porunca pe care ţi-o duse Domnul Dumnezeul u. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.” (1 Samuel 13:13, 14).

„Saul fusese după inima lui Israel, dar David este după inima lui Dumnezeu.“ – Comentarii biblice, vol. 2, pag. 1015 engl.

b. De ce nu a fost primul născut al lui Isai uns ca rege – şi ce ar trebui să învăţăm din aceasta? 1 Samuel 16:1, 6-13.
Domnul a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn şi du-te; te voi trimite la Isai, betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.” (1 Samuel 16:1).
Când au intrat ei, Samuel, văzând pe Eliab, şi-a zis: „Negreşit, unsul Domnului este aici înaintea Lui.” Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” Isai a chemat pe Abinadab şi l-a trecut pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.” Isai a trecut pe Şama; şi Samuel a zis: „Nici pe acesta nu l-a ales Domnul.” Şi aşa a trecut Isai pe cei şapte fii ai lui pe dinaintea lui Samuel; şi Samuel a zis lui Isai: „Domnul n-a ales pe niciunul din ei.” Apoi Samuel a zis lui Isai: „Aceştia sunt toţi fiii tăi?” Şi el a răspuns: „A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile.” Atunci Samuel a zis lui Isai: „Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.” Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te şi unge-l, căci el este!” Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s-a sculat şi s-a dus la Rama. (1 Samuel 16:6-13).

„Pe când fiii lui Isai treceau prin faţa lui Samuel, el l-ar fi ales pe Eliab care era înalt şi avea o înfăţişare plină de demnitate, însă îngerul lui Dum­nezeu a stat lângă el ca să-l călăuzească în decizia importantă şi l-a învăţat că nu ar trebui să judece după înfăţişare. Eliab nu se temea de Domnul. Inima lui nu era în armonie cu Dumnezeu. El ar fi fost un conducător mândru şi pretenţios. Nu s-a găsit nici unul între fiii lui Isai decât David, cel mai mic, a cărui ocupaţie umilă era aceea de a se îngriji de oi. El împlinise slujba umilă de păstor cu aşa credincioşie şi curaj, încât Dumnezeu l-a ales în calitate de comandant al poporului Său. În timp, el avea să-şi schimbe toiagul de păstor cu sceptrul.” – The Spirit of Prophecy, vol. 1, pag. 367, 368.
„Valoarea interioară, virtutea inimii hotărăşte dacă suntem primiţi de Domnul oştirilor. Cât de adânc ar trebui să simţim acest adevăr atunci când ne judecăm pe noi înşine şi pe alţii.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 638 engl. (cap. 62: „Ungerea lui David”).

Luni 29 octombrie
2. GELOS PENTRU SLAVA LUI DUMNEZEU

a. Atunci când israeliţii tremurau înaintea uriaşului lăudăros din Gat, ce l-a preocupat pe David în mod special? 1 Samuel 17:22-26.
David a dat lucrurile pe care le avea în mâinile celui ce păzea calabalâcurile şi a alergat la şirurile de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe fraţii săi de sănătate. Pe când vorbea cu ei, iată că filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oştiri, ieşind afară din şirurile filistenilor. A rostit aceleaşi cuvinte ca mai înainte, şi David le-a auzit. La vederea acestui om, toţi cei din Israel au fugit dinaintea lui şi i-a apucat o mare frică. Fiecare zicea: „Aţi văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umple de bogăţii, îi va da de nevastă pe fiica sa şi va scuti de dări casa tatălui său în Israel.” David a zis oamenilor de lângă el: „Ce se va face aceluia care va omorî pe filisteanul acesta şi va lua ocara deasupra lui Israel? Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea Dumnezeului celui Viu?” (1 Samuel 17:22-26).

b. De ce avea David încredere că putea să-l biruiască pe uriaş – şi cum se deosebea această încredere de mândria lăudăroasă şi de încumetare? 1 Samuel 17:32-37.
David a zis lui Saul: „Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia. Robul tău va merge să se bată cu el.” Saul a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţea lui.” David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l omoram. Aşa a doborât robul tău leul şi ursul; şi cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei, căci a ocărât oştirea Dumnezeului celui Viu.” David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui filistean.” Şi Saul a zis lui David: „Du-te, şi Domnul să fie cu tine!” (1 Samuel 17:32-37).

„A fost [David] mânat de un spirit de mândrie şi de înălţare de sine ca să meargă împotriva puternicului războinic care îl înfrunta pe Israelul lui Dumnezeu? David nu avusese acest spirit. Modest şi fără pretenţii arogan­te, el nu a făcut această declaraţie încrezându-se în propria înţelepciune, îndemânare sau putere, ci în tăria lui Dumnezeu, care îl scăpase din ghearele leului şi ale ursului…
Inima lui David nu a fost deloc intimidată; deoarece el ştia în cine se încredea.” – The Signs of the Times, 4 martie 1886.

c. De ce a refuzat David să folosească armura lui Saul? 1 Samuel 17:38, 39. Având ultima solie de har din partea lui Dumnezeu, ce ne învaţă acest lucru pe noi? 2 Timotei 2:25, 26.
Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu o platoşă. David a încins sabia lui Saul peste hainele lui şi a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a dezbrăcat de ea. (1 Samuel 17:38, 39).
…să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.  (2 Timotei 2:25, 26).

„Atunci când prezintă un adevăr nepopular, care implică o cruce grea, predicatorii ar trebui să fie atenţi ca fiecare cuvânt să fie aşa cum îl doreşte Dumnezeu. Cuvintele lor n-ar trebui să fie niciodată tăioase. Ei ar trebui să prezinte adevărul în umilinţă, cu cea mai profundă dragoste faţă de suflete şi o dorinţă serioasă pentru mântuirea lor şi să lase ca adevărul să taie. Ei nu ar trebui să-i sfideze pe predicatorii altor denominaţiuni şi să caute să provoace o dezbatere. Ei nu ar trebui să stea într-o poziţie ca cea a lui Goliat atunci când a sfidat oştile lui Israel. Israel nu l-a sfidat pe Goliat, însă Goliat s-a fălit împotriva lui Dumnezeu a şi a poporului Său. Sfidarea, lăudăroşenia şi ocara trebuie să vină de la cei care se împotrivesc adevărului, care sunt asemenea lui Goliat; însă nici un astfel de spirit nu ar trebui să fie văzut în cei pe care Dumnezeu i-a trimis să vestească ultima solie de avertizare unei lumi condamnate….
[David] şi-a dat jos armura regelui pentru că nu o încercase. El Îl încercase pe Dumnezeu şi, încrezându-se în El, câştigase biruinţe speciale. Dacă îşi punea armura lui Saul ar fi dat impresia că era un războinic, când el nu era decât micul David care păzea oile. El nu dorea ca nici o încredere să fie pusă în armura lui Saul, pentru că încrederea lui era în Domnul, Dumneze­ul lui Israel.” – Slujitorii evangheliei (1892), pag. 188 engl. (cap. 6).

Marţi 30 octombrie
3. PRIORITĂŢILE DESCOPERITE

a. Daţi două exemple care dau pe faţă natura nobilă a caracterului lui David. 1 Samuel 26:2, 7-11; 1 Cronici 11:15-19.
Saul s-a sculat şi s-a coborât în pustiul Zif, cu trei mii de oameni aleşi din Israel, ca să caute pe David în pustiul Zif. (1 Samuel 26:2).
David şi Abişai s-au dus noaptea la popor. Şi iată că Saul era culcat şi dormea în cort în mijlocul taberei, şi suliţa lui era înfiptă în pământ la capul lui. Abner şi poporul erau culcaţi în jurul lui. - Abişai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea şi să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.” Dar David a zis lui Abişai: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului şi să rămână nepedepsit?” Şi David a zis: „Viu este Domnul, că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va coborî într-un câmp de bătaie şi va pieri. Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa de la căpătâiul lui, cu ulciorul cu apă, şi să plecăm.” (1 Samuel 26:7-11).
Trei din cele treizeci de căpetenii s-au coborât la David pe stâncă, în peştera Adulam, când tabăra filistenilor era în valea refaimiţilor. David era atunci în cetăţuie, şi o ceată a filistenilor era la Betleem. David a avut o dorinţă şi a zis: „Cine-mi va aduce apă de băut din fântâna de la poarta Betleemului?” Atunci cei trei bărbaţi au trecut prin tabăra filistenilor şi au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o şi au dat-o lui David; dar David n-a vrut s-o bea, ci a vărsat-o înaintea Domnului. El a zis: „Să mă ferească Dumnezeul meu să fac una ca aceasta! Să beau eu sângele acestor oameni, care s-au dus cu primejdia vieţii lor? Căci cu primejdia vieţii lor au adus-o.” Şi n-a voit s-o bea. Iată ce au făcut aceşti trei viteji. (1 Cronici 11:15-19).

b. Atunci când David a devenit rege, care a fost prima lui prioritate? 1 Cronici 13:1-3. Explicaţi motivul tragediei care a urmat. 1 Cronici 13:6-11.
David a ţinut sfat cu căpeteniile peste mii şi peste sute, cu toţi mai marii. Şi David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă găsiţi cu cale şi dacă lucrul acesta vine de la Domnul Dumnezeul nostru, să trimitem în toate părţile la fraţii noştri care au rămas în toate ţinuturile lui Israel şi la preoţi şi leviţi, în cetăţile şi împrejurimile lor, ca să se strângă la noi, şi să aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, căci nu ne-am mai îngrijit de el de pe vremea lui Saul.” (1 Cronici 13:1-3).
Şi David, împreună cu tot Israelul, s-a suit la Baala, la Chiriat-Iearim, care este al lui Iuda, ca să ridice de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului care şade între heruvimi. Au pus într-un car nou chivotul lui Dumnezeu pe care l-au luat din casa lui Abinadab: Uza şi Ahio cârmuiau carul. David şi tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cântând şi zicând din harpe, din lăute, din tobe, din chimvale şi din trâmbiţe. Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mâna să apuce chivotul, pentru că boii erau să-l răstoarne. Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Uza şi Domnul l-a lovit, pentru că întinsese mâna pe chivot. Uza a murit acolo înaintea lui Dumnezeu. David s-a mâniat că Domnul făcuse o spărtură, lovind pe Uza cu o asemenea pedeapsă. De aceea locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereţ-Uza. (1 Cronici 13:6-11).

„O groază neaşteptată a căzut asupra mulţimii care se bucura. David a fost uimit şi foarte alarmat, iar în inima lui se îndoia de dreptatea lui Dumnezeu. El căutase să onoreze chivotul ca simbol al prezenţei divine. Atunci, de ce fusese trimisă acea judecată grozavă ca să transforme acel timp de bucurie într-o ocazie de durere şi jale? Simţind că nu era în siguranţă dacă era aproape de el chivotul, David s-a hotărât să-l lase acolo unde era. S-a găsit pentru el un loc în apropiere, în casa lui Obed-Edom gatitul.
Soarta lui Uza reprezenta judecata divină trimisă împotriva călcării celei mai clare porunci. Prin Moise, Domnul dăduse instrucţiuni speciale cu privire la transportarea chivotului. Nimeni, în afară de preoţi, urmaşii lui Aaron, nu trebuia să-l atingă, nici măcar să-l privească neacoperit….
David şi poporul lui se adunaseră să facă o lucrare sfântă şi se angajaseră în ea cu inimi vesele şi binevoitoare; însă Domnul nu putea accepta serviciul, pentru că nu era realizat în conformitate cu instrucţiunile Sale. Filistenii, care nu cunoscuseră legea lui Dumnezeu, puseseră chivotul într-un car când l-au înapoiat lui Israel, iar Domnul a primit efortul pe care l-au făcut. Însă israeliţii aveau în mâinile lor o declaraţie clară ce conţinea voinţa lui Dumnezeu cu privire la toate aceste chestiuni, iar neglijarea din partea lor a acestor instrucţiuni reprezenta o dezonoare la adresa lui Dumnezeu. Asupra lui Uza se afla vina mai mare a încumetării. Călcarea legii lui Dumnezeu slăbise simţul său faţă de sfinţenia ei şi, cu păcate nemărturisite asupra sa, el s-a încumetat, în ciuda interdicţiei divine, să atingă simbolul prezenţei lui Dumnezeu. Prin judecata trimisă asupra lui Uza, El a dorit să impresioneze întregul Israel cu privire la cât de important este să se dea ascultare strictă de cerinţele Sale. În felul acesta, moartea acelui sin­gur om, conducându-l pe popor la pocăinţă, putea preveni nevoia aplicării judecăţilor asupra a mii.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 705, 706 engl. (cap. 70: „Domnia lui David”).

Miercuri 31 octombrie
4. REFORMĂ AMĂNUNŢITĂ

a. Descrieţi experienţa cercetătoare de inimă prin care a trecut David în dorinţa lui arzătoare de a înţelege mai mult căile lui Dumnezeu. 1 Cronici 13:12-14.
David s-a temut de Dumnezeu în ziua aceea şi a zis: „Cum să aduc chivotul lui Dumnezeu la mine?” David n-a tras chivotul la el în cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat. Chivotul lui Dumnezeu a rămas trei luni la familia lui Obed-Edom, în casa lui. Şi Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom şi tot ce era al lui. – (1 Cronici 13:12-14).

„Asupra lui David, mustrarea divină îşi împlinise scopul. El a fost făcut să înţeleagă aşa cum nu a înţeles niciodată mai înainte sfinţenia legii lui Dumnezeu şi nevoia de o ascultare strictă….
După trei luni, el s-a hotărât să facă încă o încercare de a muta chivotul, acum ascultând strict ca să împlinească fiecare instrucţiune a Domnului în parte.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 706 engl. (cap. 70: „Domnia lui David”).

b. După un studiu profund şi rugăciune, ce a învăţat David despre cum să fie transportat chivotul? Numeri 4:15; 7:9. Ce ar trebui să învăţăm din procesiunea plină de reverenţă şi felul în care credinţa lui a fost răsplătită? 1 Cronici 15:25, 26.
După ce Aaron şi fiii lui vor isprăvi de acoperit Sfântul Locaş şi toate uneltele Sfântului Locaş, fiii lui Chehat să vină, la pornirea taberei, ca să le ducă; dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile pe care au să le ducă fiii lui Chehat din Cortul întâlnirii. (Numeri 4:15).
Dar n-a dat niciunul fiilor lui Chehat, pentru că, după cum cereau slujbele lor, ei trebuiau să ducă lucrurile sfinte pe umeri. (Numeri 7:9).

„Regele şi-a pus deoparte veşmintele împărăteşti şi s-a îmbrăcat într-un efod simplu de in, aşa cum purtau preoţii. Prin această faptă, el nu a declarat că îşi asumă atribuţiile de preot, pentru că, uneori, efodul era purtat şi de alţii în afară de preot. Însă la acest ritual sfânt el lua parte, înaintea lui Dumnezeu, pe aceeaşi treaptă cu supuşii săi. În acea zi, Iehova era Acela care trebuia adorat. El trebuia să fie singurul obiect al reverenţei…
Dansul plin de bucurie reverenţioasă al lui David înaintea lui Dumnezeu este citat de iubitorii de plăceri ca justificare a dansului modern la modă, însă nu există nici un temei pentru un astfel de argument…. Muzica şi dansul cu laude vesele la adresa lui Dumnezeu o dată cu aducerea chivotului nu aveau nici o urmă de asemănare cu destrăbălarea dansului modern. Unul avea ca ţintă amintirea lui Dumnezeu şi înălţarea Numelui Său cel sfânt. Celălalt este o invenţie a lui Satan pentru a-i face pe oameni să-L uite pe Dumnezeu şi să-L dezonoreze.” – Idem., pag. 706, 707 engl. (cap. 70: „Domnia lui David”).
„Adevăratul creştin nu va dori să intre în nici un loc de distracţii sau să se angajeze în nici o distracţie în care nu poate cere binecuvântarea lui Dumnezeu. El nu se va găsi la teatru, în sala de biliard sau în cea de popice…. Celor care cer astfel de distracţii, noi le răspundem: Nu le putem cultiva în numele lui Isus din Nazaret. Binecuvântarea lui Hristos nu va fi invocată asupra timpului petrecut la teatru sau dans.” – Solii către tineret, pag. 398 engl. (cap. 135: „Dansul”).

Joi 1 noiembrie
5. CULTIVÂND CURĂŢIA DE INIMĂ

a. Având în vedere păcatul lui David (2 Samuel 11:1-27), ce trebuie să înţelegem când îl considerăm ca fiind un om după inima lui Dumnezeu? 1 Regi 15:5.
Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului şi nu se abătuse de la niciuna din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întâmplarea cu Urie, hetitul. (1 Regi 15:5).

„Când s-a depărtat de Dumnezeu şi a pătat caracterul său virtuos prin nelegiuirile lui, David nu mai era un om după inima lui Dumnezeu…. Când cel drept se întoarce de la neprihănire şi face răul, neprihănirea din trecut nu-l va scăpa de mânia unui Dumnezeu drept şi sfânt.” – Spiritual Gifts, vol. 4a, pag. 87.

b. Prin marea îndurare a lui Dumnezeu, ce gânduri l-au ajutat pe David să reintre în harul şi curăţia Cerului? Psalmii 51:1-4, 10, 17; 86:11; 119:113.
Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţă-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile, şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta şi fără vină în judecata Ta. (Psalmii 51:1-4).
Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic! (Psalmii 51:10).
Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. (Psalmii 51:17).
Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău. (Psalmii 86:11).
Urăsc pe oamenii nehotărâţi, dar iubesc Legea Ta. (Psalmii 119:113).

„Rugăciunea lui David de după căderea lui este un exemplu al adevăratei păreri de rău pentru păcat. Căinţa lui era sinceră şi profundă. Nu a depus nici un efort ca să-şi micşoreze vina; nu dorinţa de a evita judecata ce ameninţa i-a inspirat rugăciunea. David a văzut enormitatea nelegiuirii lui; el a văzut cât de pângărit era sufletul lui; el îşi ura păcatul. El nu s-a ru­gat numai pentru iertare, ci şi pentru curăţia inimii. El tânjea după bucuria sfinţeniei – să fie readus în armonie şi comuniune cu Dumnezeu.” – Calea către Hristos, pag. 24, 25 engl. (cap. 3: „Pocăinţa”).
„Adesea, David triumfa în Dumnezeu şi, totuşi, el stăruia mult asupra propriei lui nevrednicii şi păcătoşenii. Conştiinţa lui nu dormea şi nici nu era moartă. ‚Păcatul meu,’ strigă el, ‚stă necurmat înaintea mea’ (Psalmii 51:3). El nu s-a măgulit că păcatul era o chestiune cu care el nu avea de a face şi că nu ar trebui să-l privească. Când a văzut profunzimile înşelăciunii din inima lui, a fost adânc dezgustat de sine şi s-a rugat lui Dumnezeu să-l ţină prin puterea sa deoparte de păcatele pline de încumetare şi să-l cureţe de greşelile ascunse.” – The Youth Instructor, 5 iulie 1894.

Vineri 2 noiembrie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce l-a ales Dumnezeu mai degrabă pe David decât pe Eliab ca să conducă pe poporul Său?
2. Ce a dat pe faţă priorităţile lui David în lupta împotriva lui Goliat?
3. De ce a fost omorât Uza?
4. Ce ar trebui să înţelegem despre „dansul” lui David înaintea Domnului?
5. Ce a făcut ca atitudinea lui David faţă de închinare să fie atât de exemplară?