Lecţia 1. Cine este vrednic de închinare?

„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute.” (Apocalipsa 4:11).

„Desăvârşirea îngerească a dat greş în ceruri. Desăvârşirea omenească a dat greş în Eden, paradisul fericirii. Toţi cei care îşi doresc să aibă siguranţă pe pământ sau în cer trebuie să privească la Mielul lui Dumnezeu.” – Înalta noastră chemare, pag. 43.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pag. 33-43 engl. (cap. 1: „De ce a fost îngăduit păcatul”).

Duminică 30 septembrie
1. PRINCIPIUL DE BAZĂ AL UNIVERSULUI

a. Care ar trebui să fie interesul central şi suprem al tuturor fiinţelor create şi de ce? 1 Petru 1:24, 25.
Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă, şi floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.- (1 Petru 1:24).

b. Ce are aceasta de a face cu Isus Hristos? Efeseni 3:8, 9; Ioan 1:1-3.
Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile. (Efeseni 3:8,9).
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.( Ioan 1:1-3).

„Suveranul universului nu a fost singur în lucrarea Sa de binefacere. El a avut un asociat – un conlucrător care-I putea aprecia planurile şi care putea să-I împărtăşească bucuria Sa de a da fericire fiinţelor create.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 34 engl. (cap. 1: „De ce a fost îngăduit păcatul”).

c. Ce au înţeles de mult îngerii curaţi şi loiali? Psalmii 89:14-16.
Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea şi credincioşia sunt înaintea feţei Tale. Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina feţei Tale, Doamne! El se bucură neîncetat de Numele Tău şi se făleşte cu dreptatea Ta. (Psalmii 89:14-16)

„Legea dragostei, care este temelia guvernării lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiinţelor inteligente, depinde de armonia perfectă cu marile sale principii ale dreptăţii…
Bucuria oştii cereşti era să împlinească planul Creatorului lor. Ei îşi găseau plăcerea în a reflecta slava Sa şi a răspândi lauda Sa. Şi în timp ce dragostea faţă de Dumnezeu era supremă, dragostea reciprocă era încrezătoare şi altruistă. Nu exista nici o notă discordantă care să strice armonia cerească.” – Idem., pag. 34, 35 engl. (cap. 1: „De ce a fost îngăduit păcatul”).

Luni 1 octombrie
2. ORIGINEA MIZERIEI EGOISMULUI

a. Cu ce sentimente ciudate a început conducătorul corului ceresc – un înger frumos – să manifeste îngăduinţă de sine şi care a fost urmarea? Ezechiel 28:13, 17; Isaia 14:13, 14.
Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu jasp, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. (Ezechiel 28:13).
Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor. (Ezechiel 28:17).
Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.” (Isaia 14:13, 14).

„Puţin câte puţin, Lucifer a ajuns să nutrească dorinţa de înălţare de sine… Cu toate că toată slava lui era de la Dumnezeu, acest înger puternic a ajuns să o considere ca fiind a lui. Nemulţumit de poziţia lui, deşi onorat mai presus de oştirea cerească, el s-a aventurat să râvnească la omagiul care se cuvine numai Creatorului. În loc de a căută să facă din Dumnezeu obiectul suprem al sentimentelor şi ascultării tuturor fiinţelor create, el s-a străduit să-şi asigure pentru sine slujirea şi loialitatea acestora. Râvnind la slava cu care Tatăl nemărginit L-a învestit pe Fiul Său, acest prinţ al îngerilor a aspirat la o putere care era o prerogativă doar a lui Hristos.
Acum, armonia desăvârşită din ceruri a fost tulburată. Înclinaţia lui Lucifer de a-şi sluji sieşi în loc de a sluji Creatorului său a făcut loc unui simţământ de apăsare când a fost văzut de cei care considerau că slava lui Dumnezeu trebuie să fie supremă.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 35, 36 engl. ( cap. 1: „De ce a fost îngăduit păcatul”).

b. Descrieţi felul în care Lucifer se prefăcea că se închină Creatorului său şi ce făcea el în realitate. Matei 15:8.
„Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. (Matei 15:8).

„Îngerii au recunoscut cu bucurie supremaţia lui Hristos şi, prosternându-se înaintea Sa, şi-au revărsat dragostea şi adoraţia lor. Lucifer s-a plecat împreună cu ei, dar în inima lui se dădea o luptă ciudată şi aprigă. Adevărul, dreptatea şi loialitatea se luptau cu invidia şi gelozia. Pentru un timp, influenţa îngerilor sfinţi părea că l-a câştigat de partea lor. În timp ce cântările de laudă se înălţau în tonuri armonioase, amplificate de miile de glasuri bucuroase, spiritul răului părea că a dispărut; o dragoste de nedescris i-a mişcat întreaga fiinţă; sufletul său, în armonie cu închinătorii fără de păcat, s-a înălţat la Tatăl şi la Fiul. Însă el a fost umplut iarăşi de mândrie în slava sa proprie. Dorinţa lui după supremaţie s-a întors, iar invidia faţă de Hristos a fost iarăşi nutrită. Marile onoruri care erau aduse lui Lucifer nu erau apreciate ca darul special al lui Dumnezeu, şi de aceea nu trezeau nici o recunoştinţă faţă de Creatorul său. El se desfăta în strălucirea şi înălţarea lui şi aspira să fie egal cu Dumnezeu.” – Idem., pag. 36, 37 engl. ( cap. 1: „De ce a fost îngăduit păcatul”).

Marţi 2 octombrie
3. CRIZA DIN CERURI

a. De ce avertizare ar trebui să ascultăm observând tacticile înşelătoare pe care a început să le folosească Lucifer în cer? Proverbele 24:1, 2.
Nu pizmui pe oamenii cei răi şi nu dori să fii cu ei; căci inima lor se gândeşte la prăpăd, şi buzele lor vorbesc nelegiuiri. (Proverbele 24:1, 2).

„Profitând de încrederea loială şi plină de iubire pe care o aveau în el fiinţele sfinte de sub comanda sa, [Lucifer] a infiltrat cu măiestrie în mintea lor neîncrederea şi nemulţumirea lui încât acţiunea aceasta a lui nu a fost observată. Lucifer a prezentat planurile lui Dumnezeu într-o lumină falsă – interpretându-le greşit şi răstălmăcindu-le, pentru a trezi nemulţumirea şi răzvrătirea. În mod viclean, el i-a făcut pe ascultătorii lui să dea glas sim­ţămintelor lor; apoi, aceste cuvinte erau repetate de el atunci când serveau scopului său, ca dovadă că îngerii nu erau cu totul de acord cu conducerea lui Dumnezeu. În timp ce pretindea că este în întregime loial lui Dumnezeu, el susţinea că era nevoie de schimbări în ordinea şi legile cerului pen­tru stabilitatea guvernării divine. Astfel, în timp ce lucra ca să stârnească împotrivire faţă de legea lui Dumnezeu şi să strecoare în mintea îngerilor de sub comanda sa propria sa nemulţumire, pe faţă el căuta să îndepărteze nemulţumirea şi să-i împace pe îngerii nemulţumiţi cu ordinea lucrurilor din ceruri. În timp ce în taină instiga la discordie şi răscoală, cu o măiestrie desăvârşită făcea să pară că unica lui intenţie era aceea de a promova loia­litatea şi de a păstra armonia şi pacea…
Deşi [unii îngeri] fuseseră până atunci în perfectă armonie cu ordinea pe care o stabilise Dumnezeu, acum erau nemulţumiţi şi nefericiţi pentru că nu puteau pătrunde în sfaturile Sale tainice; erau nemulţumiţi cu planul Lui de a-L înălţa pe Hristos. Ei erau gata să susţină pretenţia lui Lucifer de autoritate egală cu Fiul lui Dumnezeu.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 38 engl. ( cap. 1: „De ce a fost îngăduit păcatul”).

b. După ce a stăruit pe lângă Lucifer – care până la urmă a dat naştere la o campanie pe faţă împotriva bunului Creator şi a legii Sale pline de dragoste – ce a fost Cerul constrâns să facă şi de ce? Apocalipsa 12: 7-9.
Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. (Apocalipsa 12:7-9).

„[Lucifer] şi-a apărat felul de purtare cu îndârjire şi s-a angajat cu totul în marea luptă împotriva Făcătorului său. În felul acesta, Lucifer, ‚purtătorul de lumină’, cel care se împărtăşea de slava lui Dumnezeu, slujitorul tronului Său, a devenit Satan prin păcat, ‚împotrivitorul’ lui Dumnezeu şi al fiinţelor cereşti şi nimicitorul acelora pe care Cerul i-a încredinţat îndrumării şi supravegherii lui.” – Idem., pag. 40 engl. ( cap. 1: „De ce a fost îngăduit păcatul”).

Miercuri 3 octombrie
4. ÎNCHINAREA ÎN EDEN ŞI CRIZA DE PE PĂMÂNT

a. Descrieţi cum arăta la început creaţia lui Dumnezeu. Genesa 1:31. Ce descoperă marea Sa dragoste faţă de creaturile speciale pe care le-a făcut după chipul Său? Genesa 3:9.
Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea. (Geneza 1:31).
Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” (Geneza 3:9).

„Adam era înconjurat de tot ceea ce-i putea dori inima. Orice nevoie era împlinită. Nu exista nici un păcat şi nici un semn al decăderii în gloriosul Eden. Îngerii lui Dumnezeu conversau liber şi cu iubire cu perechea sfântă. Păsările cântătoare ciripeau cântecele lor libere şi fericite de laudă la adresa Creatorului lor. Animalele paşnice, într-o inocenţă fericită, se jucau în jurul lui Adam şi al Evei, ascultătoare de cuvintele lor. Adam se afla în perfecţiunea bărbăţiei, cea mai nobilă lucrare a Creatorului.
Nici o umbră nu se interpunea între ei şi Creatorul lor. Ei Îl cunoşteau pe Dumnezeu ca pe bunul lor Tată şi, în toate lucrurile, voinţa lor se conforma voinţei lui Dumnezeu. Iar caracterul lui Dumnezeu era reflectat în caracterul lui Adam.” – Căminul adventist, pag. 26, 27 engl. (cap. 3: „Căminul din Eden – un model”).

b. Cum s-a stricat creaţia lui Dumnezeu? Genesa 3:1-7. Descrieţi primele simptome spirituale care au urmat, ca amintire tristă a atitudinii lui Lucifer. Genesa 3:12, 13.
Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?” Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.” Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele. (Geneza 3:1-7).
Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.” (Geneza 3:12, 13).

„[Lucifer] l-a prezentat pe Dumnezeu în mod greşit, atribuindu-I dorinţa de înălţare de sine. El a încercat să-I atribuie Creatorului iubit propriile caracteristici rele. În felul acesta, i-a înşelat el pe îngeri. În felul acesta, i-a înşelat el pe oameni. El i-a condus să se îndoiască de cuvântul lui Dumnezeu şi să nu se încreadă în bunătatea Sa.” – Reflecting Christ, pag. 23.
„Adam nu a putut nici să-şi nege, nici să-şi scuze păcatul; dar, în loc de a da pe faţă răbdare, el a încercat să arunce vina asupra soţiei lui şi, în felul acesta, asupra lui Dumnezeu Însuşi…
Atunci când femeia a fost întrebată: ‚Ce ai făcut?’, ea a răspuns: ‚Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat.’ ‚De ce ai creat şarpele? De ce l-ai lăsat să intre în Eden?’ – acestea erau întrebările care se subînţelegeau din scu­za ei pentru păcatul ei. În felul acesta, asemenea lui Adam, ea Îl făcea pe Dumnezeu răspunzător de căderea lor. Spiritul îndreptăţirii de sine şi-a avut originea în tatăl minciunii; el a fost nutrit de primii noştri părinţi de îndată ce ei s-au supus influenţei lui Satan şi a fost dat pe faţă de toţi fiii şi fiicele lui Adam. În loc de a-şi mărturisi păcatele în umilinţă, ei încearcă să se apere aruncând vina asupra altora, asupra împrejurărilor, sau asupra lui Dumnezeu – făcând chiar din binecuvântările Sale o ocazie de murmurare împotriva Sa.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 57, 58 engl. (cap. 3: „Ispitirea şi căderea”).

Joi 4 octombrie
5. ADEVĂRATA IMAGINE DEZVĂLUITĂ

a. Ce moştenire a lăsat Lucifer omenirii – şi ce trebuie să reţinem mereu pentru a scăpa de cursele lui? Psalmii 58:1-3; Ieremia 17:9.

"Oare, tăcând, faceţi voi dreptate? Oare aşa judecaţi voi fără părtinire, fiii oamenilor? Dimpotrivă! în inimă săvârşiţi nelegiuiri; în ţară, puneţi în cumpănă silnicia mâinilor voastre. Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor." (Psalmii 58:1-3)

"Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?" (Ieremia 17:9)

„Păcatul şi-a avut originea în egoism. Lucifer, heruvimul acoperitor, a dorit să fie primul în cer. El a căutată să câştige controlul asupra fiinţelor cereşti, să le îndepărteze de la Creatorul lor şi să câştige lauda lor pentru sine.” – Reflecting Christ, pag. 23.
„Contestarea supremaţiei Fiului lui Dumnezeu şi, în felul acesta, punerea la îndoială a înţelepciunii şi dragostei Creatorului, deveniseră scopul acestui prinţ al îngerilor. Cu acest scop avea să folosească energiile acelei minţi strălucite, care, după Hristos, era primul între oştirile lui Dumnezeu.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 36 engl. (cap. 1: „De ce a fost îngăduit păcatul”).
„Planul de mântuire, care dădea pe faţă dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu, oferă o siguranţă veşnică împotriva eşecului în lumile necăzute, cât şi între cei care vor fi răscumpăraţi de sângele Mielului. Singura noastră nădejde este încrederea perfectă în sângele Aceluia care îi poate mântui pe deplin pe toţi aceia care vin la Dumnezeu prin El.” – Înalta noastră chemare, pag. 43.

b. În cele din urmă, ce va înţelege întregul univers despre Dumnezeu? Romani 3:3, 4; Apocalipsa 4:11.
Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu? Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.” (Romani 3:3, 4).
„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”  (Apocalipsa 4:11).

„Istoria păcatului va sta în toată veşnicia ca un martor că de existenţa legii lui Dumnezeu este legată fericirea tuturor fiinţelor pe care le-a creat El. Având în vedere toate aspectele marii lupte, întregul univers, atât cei credincioşi cât şi cei care s-au răsculat, vor declara cu toţii: ‚Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Rege al sfinţilor.’ (Apocalipsa 15:3).” – Marea luptă, pag. 671 engl. (cap. 42: „Sfârşitul luptei”).

Vineri 5 octombrie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce este important să înţelegem cine este Hristos cu adevărat?
2. Ce simţăminte şi dorinţe greşite au declanşat răzvrătirea lui Lucifer?
3. Trasaţi paşii căderii lui Lucifer. Cum putem evita astfel de paşi?
4. Arătaţi contrastul dintre caracterul primilor noştri părinţi de dinainte şi de după păcat.
5. Explicaţi marea diferenţă dintre caracterul lui Hristos şi cel al lui Satan.