Conţinut

Inchinarea placuta lui Dumnezeu

Lecţia 12. Pocăinţă şi biruinţă

„Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te.“ (Apocalipsa 3:19).

„Dumnezeu nu renunţă la noi din cauza păcatelor noastre. Poate că noi facem greşeli şi întristăm pe Duhul Său; dar când ne căim şi venim la El cu inimi căite, El nu ne va întoarce spatele.“ – Selected Messages, vol. 1, pag. 350.

Recomandare pentru studiu: Testimonies, vol. 1, pag. 141-146 engl. (cap. V).

Duminică 16 decembrie

1. UN EXEMPLU DE POCĂINŢĂ

a. Ce avertisment ar trebui să extragem din experienţa ucenicului Petru? Matei 26:33, 69-74.

Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.” (Matei 26:33).

Petru însă şedea afară în curte. O slujnică a venit la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus Galileeanul!” Dar el s-a lepădat înaintea tuturor şi i-a zis: „Nu ştiu ce vrei să zici.” Când a ieşit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică şi a zis celor de acolo: „Şi acesta era cu Isus din Nazaret.” El s-a lepădat iarăşi, cu un jurământ, şi a zis: „Nu cunosc pe Omul acesta!” Peste puţin, cei ce stăteau acolo s-au apropiat şi au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că şi tu eşti unul din oamenii aceia, căci şi vorba te dă de gol.” Atunci el a început să se blesteme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe Omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoşul. (Matei 26:69-74).

b. Cum ne inspiră scenele din Ghetsimani cu o pocăinţă mai profundă decât am cunoscut până acum? Matei 26:33, 69-75; Evrei 12:3, 4.

Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.” (Matei 26:33).

Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului. (Evrei 12:3, 4).

„Petru s-a lepădat de Omul Durerii obişnuit cu suferinţa în ceasul umilirii Sale. Dar, după aceea, s-a căit şi a fost reconvertit. Sufletul lui a cunoscut o adevărată căinţă, iar el s-a predat din nou Mântuitorului său. Cu lacrimi, el îşi croieşte drum spre locurile singuratice din Grădina Ghetsimani iar acolo se prosterne în locul în care L-a văzut pe Mântuitorul lui îngenuncheat când marea Sa agonie făcea ca sudori de sânge să iasă din porii Lui. Petru îşi aminteşte cu remuşcare că el adormise atunci când Isus Se ruga în timpul acelor ceasuri teribile. Inima lui mândră se frânge şi lacrimi pline de căinţă udă iarba pătată atât de recent de picăturile de sudoare şi sânge ale Fiului preaiubit al lui Dumnezeu. El a plecat din acea grădină ca un om convertit. Acum era pregătit să simtă cu cel ispitit. Era umilit şi putea să fie plin de înţelegere faţă de cel slab şi rătăcitor. El putea să-l avertizeze şi să-i atragă atenţia celui îngâmfat, şi era pregătit să-i întărească pe fraţii lui.” – Testimonies, vol. 3, pag. 416 engl. (cap.: „Individualismul”).

Luni 17 decembrie

2. ÎNTOARCEREA LA CĂILE LUI DUMNEZEU

a. Numiţi o mustrare căreia trebuie să i se acorde o atenţie deosebită astăzi. 1 Ioan 2:15-17.

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac. (1 Ioan 2:15-17).

„Există lucruri pentru care trebuie să vă pocăiţi. Atracţia spre lume, egoismul şi lăcomia au secat spiritualitatea şi viaţa poporului lui Dumnezeu.

De câţiva ani, pericolul poporului lui Dumnezeu este dragostea faţă de lume. Din aceasta au izvorât păcatele egoismului şi ale lăcomiei.” – Testimonies, vol. 1, pag. 141 engl. (cap. V).

b. De ce este cuvântul lui Dumnezeu atât de important pentru adevărata convertire? Evrei 4:12-14.

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face. Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. (Evrei 4:12-14).

„Convertirea este o lucrare pe care cei mai mulţi nu o apreciază. Nu este uşor a schimba mintea pământească iubitoare de păcat şi a o aduce să înţeleagă iubirea de negrăit a lui Hristos, farmecul harului Său şi desăvârşirea lui Dumnezeu, aşa încât sufletul să fie îmbibat cu dragostea divină şi captivat de tainele cereşti. Când înţelege aceste lucruri, viaţa lui anterioară i se pare dezgustătoare şi vrednică de dispreţ. El urăşte păcatul şi, frângându-şi inima înaintea lui Dumnezeu, el Îl primeşte pe Hristos ca pe viaţa şi bucuria sufletului. El renunţă la plăcerile lui anterioare. El are o gândire nouă, afecţiuni noi, interese noi, voinţă nouă; durerile, dorinţele şi dragostea lui sunt toate noi. Pofta firii, pofta ochilor şi mândria vieţii, care până acum au fost preferate în locul lui Hristos, sunt părăsite acum, iar Hristos reprezintă farmecul vieţii sale, coroana bucuriei lui….

Lucrările sfinţeniei, care păreau greu de suportat, sunt acum plăcerea sa. Cuvântul lui Dumnezeu, care era plictisitor şi neinteresant, este ales acum ca studiu al său, ca sfat al său. El este asemenea unei scrisori scrise pentru el de Dumnezeu, purtând inscripţia Celui Veşnic. Gândurile sale, cuvintele sale şi faptele lui sunt supuse acestei reguli şi încercate. El tremură la poruncile şi ameninţările care le conţine acesta, în timp ce cu hotărâre se prinde de făgăduinţe şi îşi întăreşte sufletul însuşindu-şi-le. El alege acum societatea celor mai evlavioşi, iar cei răi, a căror companie îi făcuse plăcere cândva, nu-l mai încântă. Deplânge în ei acele păcate de care cândva s-a bucurat. Iubirea de sine şi vanitatea sunt lepădate, iar el trăieşte în Dumnezeu şi este bogat în fapte bune. Aceasta este sfinţirea pe care o cere Dumnezeu. Nimic mai puţin decât atât nu este acceptat de El.” – Testimonies, vol. 2, pag. 294, 295 engl. (cap.: „Convertire adevărată”).

Marţi 18 decembrie

3. ASCULTÂND DE SFATUL MARTORULUI CREDIN-CIOS

a. Ce asigurare avem atunci când ne căim cu râvnă de faptul că ne aflăm într-o stare de căldicel? Faptele Apostolilor 3:19, 20.

Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos. (Faptele apostolilor 3:19, 20).

„Ascultaţi de sfatul Martorului Credincios. Cumpăraţi aur curăţit prin foc, ca să vă îmbogăţiţi, haine albe ca să vă îmbrăcaţi cu ele şi alifie pentru ochi ca să vedeţi. Depuneţi eforturi. Aceste comori preţioase nu vor coborî la noi fără să ne facem partea. Trebuie să cumpărăm – să fim plini de râvnă şi să ne pocăim de starea noastră de căldicel. Trebuie să ne trezim şi să ne vedem greşelile, să ne căim cu râvnă de ele.

Am văzut că fraţii care au proprietăţi au o lucrare de făcut ca să se despartă de aceste comori pământeşti şi să biruiască dragostea lor faţă de această lume. Mulţi dintre ei iubesc această lume, îşi iubesc comoara, dar nu sunt gata să vadă acest lucru. Ei trebuie să fie plini de râvnă şi să se căiască de lăcomia lor egoistă, pentru ca dragostea faţă de adevăr să înghită orice altceva. Am văzut că mulţi care au bogăţii nu vor cumpăra aurul, hai-nele albe şi alifia pentru ochi. Râvna lor nu este la fel de intensă şi serioasă precum este valoarea obiectului pe care ei îl caută.

I-am văzut pe aceşti oameni luptându-se pentru proprietăţile pământului; ce râvnă dădeau ei pe faţă, ce seriozitate, ce energie ca să obţină o comoară pământească ce va dispărea în curând! Ce calcule au făcut! Ei fac planuri şi se zbat dimineaţa şi seara şi sacrifică pentru comoara pământească comoditatea şi confortul lor. O râvnă asemănătoare din partea lor pentru a obţine aur, haine albe şi alifie pentru ochi îi va face să ajungă în posesia acestor comori de dorit şi a vieţii, a vieţii veşnice în împărăţia lui Dumnezeu. Am văzut că, dacă cineva are nevoie de alifie pentru ochi, aceia sunt cei care au proprietăţi pământeşti. Mulţi dintre ei sunt orbi faţă de propria lor stare, nu văd că s-au prins cu putere de această lume! O, de ar putea vedea!

‚Iată eu stau la uşă şi bat; dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.’ (Apocalipsa 3:20). Am văzut că mulţi au atât de multe gunoaie îngrămădite la uşa inimii lor încât nu pot deschide uşa. Unii au de îndepărtat greutăţi care există între ei şi fraţii lor. Alţii au de îndepărtat temperamente rele, lăcomie egoistă înainte ca să poată deschide uşa. Alţii au îngrămădit lumea înaintea uşii inimii lor, lucru care blochează uşa. Toate aceste gunoaie trebuie luate de acolo, iar atunci ei pot să deschidă uşa şi să-L primească pe Mântuitorul înăuntru.” – Testimonies, vol. 1, pag. 142, 143 engl. (cap. V).

Miercuri 19 decembrie

4. PROCESUL CARE DUCE LA BIRUINŢĂ

a. Ce înţelegere şi îndatorire duc la biruinţa spirituală din poporul lui Dumnezeu? Isaia 55:8, 9; 58:1. Cum sunt înşelaţi unii care încearcă să evite această realitate? 1 Regi 18:17.

Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. (Isaia 55:8, 9).

Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei! (Isaia 58:1).

Abia a zărit Ahab pe Ilie şi i-a zis: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?” (1 Regi 18:17).

„Unii, fiind ispitiţi, spun că nedumeririle şi greutăţile poporului lui Dumnezeu sunt din cauza mărturiilor de mustrare pe care le-am dat. Ei cred că problema se află la cei care poartă solia de avertizare, care atrag atenţia asupra păcatelor poporului şi-şi îndreaptă greşelile. Mulţi sunt înşelaţi de către vrăjmaşul sufletelor. Ei cred că lucrările fratelui şi sorei White ar fi acceptabile dacă nu ar condamna răul şi nu ar mustra păcatul mereu…

Mulţi nu vor primi mărturia pe care Dumnezeu ne-a dat-o s-o purtăm, măgulindu-se că poate noi suntem înşelaţi şi că ei poate au dreptate. Ei cred că poporul lui Dumnezeu nu are nevoie să fie tratat corect şi mustrat, ci că Dumnezeu este cu ei. Aceşti ispitiţi, ale căror suflete au fost întotdeauna în război cu mustrarea credincioasă a păcatului, au strigat mereu: Spuneţi-ne despre lucruri plăcute. Ce vor face aceştia cu solia Martorului Credincios către laodiceeni? Nu poate exista nici o înşelătorie aici. Această solie trebuie dusă unei biserici încropite de către servii lui Dumnezeu. Trebuie să trezească poporul din siguranţa lor şi din înşelăciunea periculoasă cu privire la starea lor înaintea lui Dumnezeu. Această mărturie, dacă este primită, îi va trezi la acţiune şi-i va duce la umilire de sine şi la mărturisirea păcatelor….

Poporul lui Dumnezeu trebuie să-şi vadă greşelile şi să fie plin de râvnă şi să se pocăiască şi să îndepărteze acele păcate care i-au adus într-o stare atât de deplorabilă de sărăcie, orbire şi înşelăciune grozavă. Mi-a fost arătat că mărturia tăioasă trebuie să trăiască în biserică. Numai aceasta va răspunde la solia către laodiceeni. Greşelile trebuie condamnate, păcatul trebuie numit păcat, iar nelegiuirea trebuie întâmpinată cu promptitudine şi hotărâre şi îndepărtată de la noi ca popor.” – Testimonies, vol. 3, pag. 258-260 engl. (cap.: „Biserica laodiceană”).

b. Ce se întâmplă atunci când consimţim să deschidem uşa inimii noastre lui Hristos? Apocalipsa 3:20 (ultima parte).

… Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. (Apocalipsa 3:20).

„De îndată ce consimţim să renunţăm la păcat, să ne recunoaştem vina, bariera este îndepărtată dintre suflet şi Mântuitorul.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 325.

Joi 20 decembrie

5. VINDECARE ŞI APROBAREA LUI DUMNEZEU

a. Ce solie plină de speranţă şi mângâiere însoţeşte sfatul către Laodiceea? Apocalipsa 3:19; Ieremia 3:22, 23.

Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te! (Apocalipsa 3:19).

Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, şi vă voi ierta abaterile.” – „Iată-ne, venim la Tine, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul nostru. În adevăr, zadarnic se aşteaptă mântuire de la dealuri şi de la mulţimea munţilor; în adevăr, în Domnul Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel. (Ieremia 3:22, 23).

„O, dragoste, dragoste minunată a lui Dumnezeu! În ciuda încropirii şi păcatelor noastre, El spune: ‚Întoarceţi-vă la Mine şi Eu Mă voi întoarce la voi şi vă voi ierta abaterile.’ Acest lucru a fost repetat de către înger de mai multe ori. ‚Întoarceţi-vă la Mine şi Eu Mă voi întoarce la voi şi vă voi ierta abaterile.’

I-am văzut pe unii care s-au întors cu bucurie. Alţii nu au dorit ca această solie către biserica laodiceană să facă vreo impresie asupra lor. Ei vor aluneca, în mare parte în acelaşi fel ca înainte, şi vor fi vărsaţi din gura Domnului. Numai aceia care sunt plini de râvnă şi se pocăiesc vor primi favoarea lui Dumnezeu….

Puteţi birui. Da; pe deplin, întru-totul. Isus a murit ca să ne deschidă o cale de scăpare pentru noi, ca să putem birui orice temperament rău, orice păcat, orice ispită şi, în cele din urmă, să fim cu El.

Este privilegiul nostru acela de a avea credinţă şi mântuire. Puterea lui Dumnezeu nu a scăzut. Am văzut că puterea Sa va fi revărsată acum la fel de liber ca înainte. Biserica lui Dumnezeu şi-a pierdut credinţa să pretindă, energia să se lupte, aşa cum a făcut Iacob, strigând: ‚Nu Te voi lăsa până nu mă vei binecuvânta.’ (Genesa 32:26). Credinţa persistentă se stinge. Ea trebuie redeşteptată în inima poporului lui Dumnezeu. Binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie pretinsă.” – Testimonies, vol. 1, pag. 143, 144 engl. (cap. V).

Vineri 21 decembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce ar trebui să învăţăm din biruinţa pe care Petru a câştigat-o din experienţa lui?

2. Ce roadă însoţeşte adevărata convertire?

3. Numiţi câteva obstacole care ar putea bloca uşa inimii.

4. De ce este solia de avertizare şi o solie de speranţă?

5. Explicaţi nădejdea oferită de Martorul Credincios laodiceenilor.