Lecţia 8. Darurile

„Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?” (Psalmii 116:12).

„Generozitatea noastră tăgăduitoare de sine, darurile noastre de bună voie trebuie să dovedească faptul că adevărul şi-a făcut lucrarea în inimile noastre.” – The Review and Herald, 14 iulie 1904.

Recomandare pentru studiu: Testimonies, vol. 3, pg. 390-399, engl. [Mărturia nr. 24, cap. Zecimi şi daruri]; Idem, vol. 4, pg. 462, 476, engl. [Mărturia nr. 29, cap. Sfinţenia jurămintelor].

Duminică 20 mai

1. PRIMELE ROADE

a. Ce declaraţie a fost făcută poporului lui Dumnezeu la începutul istoriei lor? Exodul 22:29.

Să nu pregeţi să-Mi aduci pârga secerişului tău şi a culesului viei tale. Să-Mi dai pe întâiul născut din fiii tăi. (Exodul 22:29).

„Dumnezeu Îşi pune mâna asupra tuturor lucrurilor, atât asupra omului, cât şi a bunurilor lui; fiindcă toate Îi aparţin. El spune: Eu sunt proprietarul lumii; al Meu este universul şi Eu cer să consacraţi în slujba Mea cele dintâi roade din tot ceea ce am făcut să vină în mâinile voastre prin binecuvântarea Mea. Cuvântul lui Dumnezeu declară: ‘Să nu pregeţi să-Mi aduci pârga secerişului tău’ (Exodul 22:29). ‘Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău’ (Proverbele 3:9). El cere acest tribute ca o dovadă a loialităţii noastre faţă de El.” – Sfaturi despre isprăvnicie, pg. 72,engl. [cap. 13, Bazat pe principii veşnice, subcap. Ce cere Dumnezeu de la noi]

b. Ce rânduială care a fost restaurată în reforma lui Neemia, este necesară şi printre noi astăzi? Neemia 10:34-37.

Am tras la sorţi, preoţi, leviţi şi popor, pentru lemnele care trebuiau aduse pe fiecare an ca dar la Casa Dumnezeului nostru, după casele noastre părinteşti, la vremuri hotărâte, ca să fie ars pe altarul Domnului Dumnezeului nostru, cum este scris în Lege. Am hotărât să aducem în fiecare an la Casa Domnului cele dintâi roade ale pământului nostru şi cele dintâi roade din toate roadele tuturor pomilor; să aducem la Casa Dumnezeului nostru, preoţilor care fac slujba în Casa Dumnezeului nostru, pe întâii născuţi ai fiilor noştri şi ai vitelor noastre, cum este scris în Lege, pe întâii născuţi ai vacilor şi oilor noastre; să aducem preoţilor, în cămările Casei Dumnezeului nostru, cele dintâi roade din plămădeală şi darurile noastre de mâncare, din roadele tuturor pomilor, din must şi din untdelemn; şi să dăm zeciuială din pământul nostru leviţilor, care trebuie s-o ia ei înşişi în toate cetăţile aşezate pe pământurile pe care le lucrăm. (Neemia 10:34-37).

 

„Pe lângă zecime, Domnul cere primele roade ale tuturor veniturilor noastre. Pe acestea El le-a rezervat cu scopul de a putea fi amplu sprijinită lucrarea Sa de pe pământ. Servii Domnului nu trebuie să fie limitaţi la un fond sărăcăcios.” – Testimonies, vol. 6, pg. 384, engl. [secţ. VI, Avertismente şi sfaturi, cap. Dându-I lui Dumnezeu ceea ce-I aparţine]

Luni 21 mai

2. JERTFE DE MULȚUMIRE, DE BUNĂVOIE ȘI DE ISPĂȘIRE

a. Ce ne învaţă Biblia despre dăruire? Psalmii 50:14; 116:12.

Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt. (Psalmii 50:14).

Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine? (Psalmii 116:12).

„Iacov a simţit că Dumnezeu are pretenţii pe care el trebuie să le recunoască şi că dovezile speciale ale bunătăţii divine acordate lui cer ceva în schimb. Tot astfel, fiecare binecuvântare revărsată asupra noastră cere un răspuns pe care trebuie să-l dăm Autorului tuturor îndurărilor. ... Timpul nostru, talentele noastre, averea noastră ar trebui să-I fie dedicate în mod sacru Celui care ne-a încredinţat aceste binecuvântări. Când în dreptul nostru este realizată o izbăvire specială sau când ne sunt acordate favoruri noi şi neaşteptate, ar trebui să recunoaştem bunătatea lui Dumnezeu, nu numai exprimându-ne recunoştinţa în cuvinte, ci, asemenea lui Iacov, prin daruri şi jertfe pentru cauza Sa. La fel cum primim continuu binecuvântările lui Dumnezeu, tot aşa trebuie să dăruim fără încetare.” –Patriarhi şi Profeţi, pg. 187, 188, engl. [cap. 17, Fuga şi exilul lui Iacov]

b. De ce a văzut Ezechia nevoia unei reforme în Iuda? 2 Cronici 29:1- 7, 27-33. Care este reforma de care şi noi avem nevoie astăzi?

Ezechia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abia, fata lui Zaharia. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis uşile Casei Domnului şi le-a dres. A adus pe preoţi şi pe leviţi, pe care i-a strâns în locul deschis dinspre răsărit, şi le-a zis: „Ascultaţi-mă, leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi scoateţi afară din Sfântul Locaş ce este necurat. Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului nostru. L-au părăsit, şi-au abătut privirile de la Cortul Domnului şi i-au întors spatele. Au închis chiar uşile pridvorului şi au stins candelele, şi n-au adus Dumnezeului lui Israel nici tămâie, nici arderi de tot în Sfântul Locaş. (2 Cronici 29:1-7).

Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa când a început arderea de tot, a început şi cântarea Domnului, în sunetul trâmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel.Toată adunarea s-a închinat, au cântat cântarea şi au sunat din trâmbiţe, până s-a isprăvit arderea de tot.Şi când au isprăvit de adus arderea de tot, împăratul şi toţi cei ce erau cu el au îngenuncheat şi s-au închinat.Apoi împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale prorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie şi s-au plecat, şi s-au închinat.Ezechia a luat atunci cuvântul şi a zis: „Acum, după ce v-aţi sfinţit în slujba Domnului, apropiaţi-vă, aduceţi dobitoacele pentru jertfă şi aduceţi jertfe de mulţumire la Casa Domnului.” Şi adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă şi a adus jertfe de mulţumire; şi toţi cei pe care-i îndemna inima au adus arderi de tot.Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de şaptezeci de boi, o sută de berbeci şi două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere de tot Domnului.Şi au mai închinat Domnului şase sute de boi şi trei mii de oi.(2 Cronici 29:27-33).

„S-a neglijat mult datoria. Mulţi au reţinut mijloacele pe care Dumnezeu le pretinde ca fiind ale Sale şi, făcând astfel, ei L-au jefuit pe Dumnezeu. Inimile lor egoiste nu au dat zecimea din tot venitul lor, pe care o pretindea Dumnezeu. Ei nu au venit nici la adunările anuale cu jertfele lor de bunăvoie, cu jertfele lor de mulţumire şi cu jertfele lor de ispăşire. Mulţi au venit înaintea Domnului cu mâna goală. ‘<<Se cade să înşele un om pe Dumnezeu cum mă înşelaţi voi?>> Dar voi întrebaţi: <<Cu ce Te-am înşelat?>> Cu zeciuielile şi darurile’ (Maleahi 3:8).” – Testimonies, vol. 3, pg. 510,engl. [Mărturia nr. 25, cap. Chemări pentru mijloace]

„Aduceţi jertfele voastre de ispăşire, jertfele voastre de mulţumire şi jertfele voastre de bunăvoie; umiliţi-vă inimile înaintea Domnului şi El va fi întotdeauna gata să primească şi să ierte.” – The Review and Herald, 8 iulie 1880.

„Solii [Domnului] nu ar trebui să fie dezavantajaţi în lucrarea lor de înaintare a cuvântului vieţii. De vreme ce prezintă adevărul, ei ar trebui să aibă mijloace pentru a le investi în avansarea lucrării care trebuie făcută la timpul potrivit cu scopul de a avea cea mai bună şi cea mai salutară influenţă. Trebuie făcute fapte de milostenie; cel sărac şi cel suferind trebuie ajutaţi. Ar trebui destinate daruri şi jertfe pentru acest scop. În special în câmpurile noi, acolo unde standardul adevărului nu a fost ridicat niciodată până acum, această lucrare trebuie făcută.” – Testimonies, vol. 6, pg. 384, 385,engl. [secţ. VI, cap. Dându-I lui Dumnezeu ceea ce-I aparţine]

Marţi 22 mai

3. DĂRNICIE LEVITICĂ

a. În ce mod a îmbinat Dumnezeu datoria şi binecuvântarea? Proverbele 11:24, 25.

Unul care dă cu mâna largă, ajunge mai bogat; şi altul, care economiseşte prea mult, nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat, şi cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. (Proverbele 11:25).

„Dispensaţiunea levitică se distingea într-un mod remarcabil prin sfinţirea bunurilor. Când vorbim de zecime ca normă a contribuţiilor iudaice în scopuri religioase, nu vorbim pe înţeles. Domnul şi-a păstrat în mod absolute pretenţiile Sale şi aproape în fiecare articol li se reamintea de Dătător, cerându-li-se să-I înapoieze lucruri. ...

Unii conştiincioşi Îi returnau lui Dumnezeu cam o treime din tot venitul lor în beneficiul intereselor religioase şi pentru săraci. Aceste pretenţii nu erau cerute de la o clasă particulară de oameni, ci de la toţi, cerinţa fiind proporţională cantităţii de bunuri pe care le aveau. – Testimonies, vol. 4, pg. 467,468, engl. [Mărturia nr. 29, cap. Sfinţenia jurămintelor] [Sublinierea autorului]

„Când poporul lui Dumnezeu, în orice perioadă a lumii, îndeplinineşte cu bucurie şi voie-bună planul Său în dăruire sistematică şi în daruri şi jertfe, ei înţeleg făgăduinţa neschimbată că prosperitatea îi însoţeşte în toată munca lor întocmai în aceeaşi măsură în care au ascultat de cerinţele Sale.” – Idem, vol. 3, pg. 395, engl. [Mărturia nr. 24, cap. Zecimi şi daruri]

b. Cu privire la depunerea de angajamente şi jurăminte băneşti, ce nu ar trebui să uităm niciodată? Eclesiastul 5:4, 5; Psalmii 66:13, 14.

Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nicio juruinţă decât să faci o juruinţă, şi să n-o împlineşti. (Eclesiastul 5:4, 5).

De aceea, voi merge în Casa Ta cu arderi de tot, îmi voi împlini juruinţele făcute Ţie, juruinţe care mi-au ieşit de pe buze, pe care mi le-a rostit gura când eram la strâmtorare. (Psalmii 66:13, 14).

„Dumnezeu ar dori ca membrii bisericii Sale să considere datoria lor faţă de El la fel de obligatorie ca datoriile lor faţă de comerciantul din piaţă. Fiecare să-şi revizuiască viaţa din trecut şi să vadă dacă a neglijat vreun angajament neplătit, nerăscumpărat şi apoi să facă eforturi în plus pentru a plăti ‘până la ultimul bănuţ,’ pentru că toţi trebuie să întâmpinăm şi să ne confruntăm cu rezultatul final dintr-un tribunal, unde nimic nu va rezista testului în afară de integritate şi sinceritate.” – Idem, vol. 4, pg. 476, engl. [Mărturianr. 29, cap. Testamente şi moşteniri]

„Dumnezeu a rezervat în mod absolut o parte specifică din timpul nostrum şi din mijloacele noastre. A ignora aceste pretenţii înseamnă a-L jefui pe Dumnezeu. Creştinii se mândresc că privilegiile lor le-au întrecut cu mult pe cele din perioada iudaică. Vom fi noi atunci mulţumiţi să dăruim mai puţin pentru cauza lui Dumnezeu decât a făcut poporul Său din vechime? Zecimea era doar o parte a darurilor lor. Erau cerute numeroase alte daruri pe lângă jertfele de bunăvoie sau jertfele de mulţumire, care au fost atunci, la fel cum sunt şi acum, o obligaţie veşnică.” – The Review and Herald, 16 mai 1882.

Miercuri 23 mai

4. CEA DE-A DOUA ZECIME

a. În sistemul economic ebraic, ce era a doua zecime - şi care era scopul ei? Deuteronom 14:22, 23, 27-29; 26:12, 13.

Să iei zeciuiala din tot ce-ţi va aduce sămânţa, din ce-ţi va aduce ogorul în fiecare an. Şi să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-Şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău şi întâii născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi întotdeauna de Domnul Dumnezeul tău. (Deuteronomul 14:22, 23).

Să nu părăseşti pe levitul care va fi în cetăţile tale, căci n-are nici parte de moşie, nici moştenire cu tine.După trei ani, să scoţi toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea şi s-o pui în cetăţile tale.Atunci să vină levitul, care n-are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, care vor fi în cetăţile tale, şi să mănânce şi să se sature, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale. (Deuteronom 14:27-29).

După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din roadele tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului şi văduvei; şi ei să mănânce şi să se sature, în cetăţile tale. Să spui înaintea Domnului Dumnezeului tău: „Am scos din casa mea ce este sfinţit şi l-am dat levitului, străinului, orfanului şi văduvei, după toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu; n-am călcat, nici n-am uitat niciuna din poruncile Tale. (Deuteronomul 26:12, 13).

„Pentru a sprijini adunarea poporului în vederea serviciului religios, precum şi pentru a purta de grijă celor săraci, era cerută o a doua zecime din tot venitul. Referitor la prima zecime, Domnul declarase: ‘Fiilor lui Levi le dau toată zecimea din Israel’ (Numeri 18:21, engl.). Dar cu privire la a doua, El a poruncit: ‘Să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-şi aşeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău şi întâii născuţi din cireada şi turma ta, ca să te înveţi să te temi întotdeauna de Domnul Dumnezeul tău’ (Deuteronom 14:23, 29; 16:11-14). Zecimea aceasta, sau echivalentul ei în bani, trebuia adusă timp de doi ani la locul unde se afla sanctuarul. După ce se aducea o jertfă de mulţumire lui Dumnezeu şi după ce se dădea o anumită parte preotului, cei care dăruiau trebuia să folosească restul pentru o sărbătoare sfântă la care trebuia să participe levitul, străinul, orfanul şi văduva. În felul acesta erau luate măsuri pentru jertfele de mulţumire şi mesele de la sărbătorile anuale şi poporul era adus în societatea preoţilor şi leviţilor, pentru ca să primească instruire şi încurajare în serviciul lui Dumnezeu. Totuşi, la fiecare al treilea an, această a doua zecime trebuia să fie folosită acasă, pentru întreţinerea levitului şi săracului... [Deuteronom 26:12 citat.]

Această zecime forma un fond cu scopuri de binefacere şi ospitalitate.” – Patriarhi şi Profeţi, pg. 530, engl. [cap. 51, Purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru cei săraci]

b. În ce mod îl avantaja cea de-a doua zecime pe dăruitor în sens spiritual şi în ce moduri poate fi aceasta o binecuvântare astăzi? Proverbele 19:17.

Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, şi El îi va răsplăti binefacerea. (Proverbele 19:17).

„Consacrarea înaintea lui Dumnezeu a unei zecimi din tot venitul, fie din livadă, fie din roadele câmpului, din cirezi sau din turme, din munca intelectuală sau fizică, dedicarea unei a doua zecimi pentru ajutorarea săracului şi pentru alte scopuri de binefacere, au avut rolul de a ţine proaspăt înaintea poporului adevărul despre stăpânirea lui Dumnezeu peste toate şi despre ocazia lor de a fi intermediari ai binecuvântărilor Sale. Exista o instruire în vederea suprimării întregului egoism îngust şi în vederea cultivării mărinimiei şi nobleţii caracterului.” – Educaţia, pg. 44, engl. [cap. Educaţia poporului israel]

„Vor fi o mulţime de locuri pentru a folosi cea de-a doua zecime în lucrare misionară zeloasă în locuri noi.” – Manuscript Releases, vol. 7, pg. 139.

Joi 24 mai

5. DĂRUIND ÎN SPIRITUL DREPT

a. Ce trebuie să înţelegem cu privire la dăruirea pentru cauza lui Dumnezeu? Marcu 12:41-44. Cum putem stabili cantitatea primelor roade şi a altor daruri? Deuteronom 16:17.

Isus şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.Atunci Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie;căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.” (Marcu 12:41-44).

Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeul tău. (Deuteronomul 16:17).

„‘Cât eşti dator stăpânului meu?’ (Luca 16:5). Aceasta nu se poate spune. Tot ceea ce avem este de la Dumnezeu. El Îşi pune mâna asupra bunurilor noastre, spunând: ‘Eu sunt proprietarul de drept al întregului univers; acestea sunt bunurile Mele. Consacraţi-Mi zecimile şi darurile. În măsura în care vă aduceţi aceste bunuri impuse ca o dovadă a loialităţii şi supunerii voastre faţă de suveranitatea Mea, binecuvântarea Mea va creşte fondul vostru şi veţi avea belşug.’ ” – Testimonies, vol. 9, pg. 245, engl. [secţ. VIII,cap. Isprăvnicie credincioasă]

„Contribuţiile cerute de la evrei pentru scopuri religioase şi de binefacere se ridicau la aproape un sfert din venitul lor. S-ar aştepta ca o taxă atât de mare asupra mijloacelor poporului să-i ducă la sărăcie; dar, din contră, respectarea credincioasă a acestor regulamente era una din condiţiile prosperităţii lor.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 527, engl. [cap. 50, Zecimi şi daruri]

b. Ce atitudine ar dori Domnul să manifestăm fiecare din noi? 2 Corinteni 9:6, 7; Matei 6:1–4.

Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:6, 7).

Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.Tu, dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata.Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta,pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.(Matei 6:1-4).

„Domnul nu are nevoie de darurile noastre. Noi nu putem să-L îmbogăţim prin darurile noastre. Psalmistul spune: ‘Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem’ (1 Cronici 29:14). Cu toate acestea, Dumnezeu ne dă posibilitatea să ne arătăm recunoştinţa pentru bunătăţile Lui prin eforturi jertfitoare de sine, pentru a le extinde în acelaşi fel altora. Aceasta este singura cale prin care e posibil să ne manifestăm recunoştinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu. El nu ne-a oferit nici o altă cale.” – Sfaturi despreisprăvnicie, pg. 18, 19, engl. [cap. 2, Generosul nostru binefăcător, subcap. Singura calede a manifesta recunoştinţa]

Vineri 25 mai

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. De ce ne pretinde Dumnezeu să-I predăm primele roade?

2. Ce tipuri de jertfe precizează, încă, Domnul pentru noi astăzi?

3. Ce putem învăţa din exemplul de dăruire al evreilor?

4. În ce scop poate fi utilizată cea de-a doua zecime în zilele noastre?

5. Care este valoarea unui dar măsurată în ochii lui Dumnezeu?