Lecţia 2. Credinţa lui Avraam

„[Avraam] a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Geneza 15:6).

„Sufletele noastre pot fi antrenate să creadă, pot fi învăţate să conteze pe cuvântul lui Dumnezeu.”—Înalta noastră chemare, p. 119 engl. (cap: Sentimentele nu sunt un ghid sigur).

Studiu recomandat: Mărturii, vol. 6, p. 91-99 engl. (cap. 8: Botezul).

 

Duminică 8 ianuarie

1. CEA MAI MARE PREOCUPARE A LUI AVRAAM

a. Care a fost cea mai mare preocupare a lui Avraam cu privire la promisiunile lui Dumnezeu? Geneza 12:7; 15:1-3.

 

„Întrucât Avraam nu avea niciun fiu, el s-a gândit mai întâi că servitorul său de încredere, Eliezer, urma să devină fiul său prin adopţie, şi moştenitorul său. Însă Dumnezeu l-a informat pe Avraam că servul său nu avea să fie fiul sau moştenitorul său, ci că într-adevăr urma să aibă un fiu.”—Istoria mântuirii, p. 77 engl. (cap. 10: Avraam şi sămânţa făgăduită).

b. Cum l-a reasigurat Dumnezeu pe Avraam că El nu uitase de promisiunea Sa? Geneza 15:4, 5; Isaia 55:10, 11.

 

„Dumnezeu doreşte să ne dea binecuvântări măreţe. Promisiunile Sale sunt atât de clar rostite, încât nu există niciun motiv de nesiguranţă. El doreşte ca noi să Îl credem pe cuvânt. Uneori vom fi în mare nedumerire şi nu vom şti ce să facem. Însă în acele momente este privilegiul nostru să ne luăm Bibliile şi să citim soliile pe care El ni le-a dat; şi apoi să ne plecăm pe genunchii noştri şi să Îi cerem să ne ajute. Mereu şi mereu El ne-a dat dovezi că El este un Dumnezeu care aude rugăciunile şi care răspunde la rugăciuni. El îndeplineşte promisiunile Sale într-o măsură mult mai mare decât aşteptăm noi să primim ajutor… Oriunde am fi, ca ucenici ai Domnului şi Stăpânului nostru, suntem sub obligaţia să ne ancorăm credinţa în promisiunile lui Dumnezeu.”—The Watchman, 1 mai 1914.

 

2. CONVINS PE DEPLIN

a. De ce a decis Avraam să creadă în promisiunea lui Dumnezeu cu privire la un copil? Geneza 15:6 (prima parte); Romani 4:20, 21.

 

„Acea credinţă care lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul nu este o chestiune de impuls. Ea îndrăzneşte să rişte să se încreadă în promisiunile lui Dumnezeu, crezând cu tărie că ceea ce El a spus, El este capabil să şi împlinească.”—Înalta noastră chemare, p. 119 engl. (cap: Sentimentele nu sunt un ghid sigur).

„[Filipeni 4:4-7 citat]. Promisiunea în sine nu are nicio valoare, dacă eu nu cred în mod deplin că Cel care a făcut promisiunea este în măsură deplină capabil să împlinească, şi infinit în putere să facă tot ceea ce El a spus.”—This Day with God, p. 156.

b. Care a fost răsplata sa pentru că a crezut promisiunea lui Dumnezeu? Geneza 15:6 (ultima parte); Romani 4:22.

 

„În clipa în care păcătosul crede în Hristos, el stă în faţa lui Dumnezeu necondamnat; pentru că neprihănirea lui Hristos este a lui: ascultarea perfectă a lui Hristos este socotită în contul său. Însă el trebuie să coopereze cu puterea divină, şi să depună efortul lui uman pentru a supune păcatul şi a sta desăvârşit în Hristos.”—Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 429, 430 engl. (cap. 55: Adevărata educaţie superioară).

„Ne putem sprijini liniştiţi pe Dumnezeu, nu datorită propriilor noastre merite, ci datorită neprihănirii lui Hristos, care ne este atribuită nouă. Trebuie să ne îndepărtăm privirea de la eu, îndreptând-o spre Mielul fără pată al lui Dumnezeu, care nu a făcut niciun păcat; şi, privind spre El în credinţă, vom deveni ca El.”—Slujitorii evangheliei (1892), p. 427.

c. Când se exercită cu adevărat credinţa? Evrei 11:1; Habacuc 2:3.

 

„A rămâne în credinţă înseamnă a pune deoparte sentimentele şi dorinţele egoiste, a umbla umil cu Domnul, a vă însuşi promisiunile Lui, şi a le aplica în toate ocaziile, crezând că Dumnezeu Îşi va îndeplini planurile şi scopurile Sale în inima şi viaţa noastră, prin sfinţirea caracterului vostru; înseamnă a te baza complet, a te încrede implicit, în credincioşia lui Dumnezeu. Dacă se urmează acest curs, alţii vor vedea roadele speciale ale Duhului, manifestate în viaţă şi caracter.”—Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 341, 342 engl. (cap. Pregătire grabnică pentru lucrare).

 

Marţi 10 ianuarie

3. DUMNEZEU ÎI ÎNDREPTĂŢEŞTE PE CEI PĂCĂTOŞI

a. Ce ne arată că Avraam era un păcătos, care avea nevoie de îndreptăţire? Romani 3:9-12, 23; Geneza 12:11-20.

 

„În timpul şederii sale în Egipt, Avraam a dat dovadă că nu era un om lipsit de slăbiciune omenească şi de imperfecţiuni. Tăinuind faptul că Sara era soţia lui, el a dovedit o neîncredere în grija divină, lipsa acelei măreţe credinţe şi a acelui curaj măreţ, atât de des şi, într-un mod atât de nobil, exemplificate în viaţa sa.”—Patriarhi şi profeţi, p. 130 engl. (cap. 11: Chemarea lui Avraam).

b. Ce spune Biblia despre îndreptăţirea lui Avraam înaintea lui Dumnezeu? Romani 4:1-8; 3:28.

 

„Acceptarea noastră de către Dumnezeu este sigură doar prin iubitul Său Fiu, şi faptele bune sunt doar rezultatul lucrării iubirii Sale iertătoare de păcat. Ele nu ne sunt un credit, şi nu ni se acordă nimic pentru faptele noastre bune, prin care să putem pretinde o parte în mântuirea sufletelor noastre. Mântuirea este darul fără preţ, gratuit, dat credinciosului, doar de dragul lui Hristos. Sufletul tulburat poate găsi pace, prin credinţă în Hristos, şi pacea sa va fi proporţională cu credinţa şi încrederea sa. El nu poate să prezinte faptele sale bune ca un argument pentru mântuirea sufletului său.”—Comentarii biblice ale Noului Testament, vol. 5, p. 1122 engl. (cap. referitor la Luca 17).

„Amintiţi-vă că Isus a venit în lume să salveze pe păcătoşi. Nu avem nimic ce să ne recomande înaintea lui Dumnezeu; argumentul pe care îl putem prezenta acum şi oricând este starea noastră cu totul neajutorată, care face ca puterea Sa răscumpărătoare să fie o necesitate. Renunţând la toată dependenţa de noi înşine, putem privi la crucea Calvarului.”— Pe urmele Marelui Medic, p. 65 engl. (cap. 4: Atingerea credinţei).

c. Ce se întâmplă cu o fiinţă umană neevlavioasă, când ea alege să creadă din toată inima în Dumnezeu? Romani 6:17, 18; 10:9, 10; 1:17.

 

„În momentul în care ne predăm lui Dumnezeu, crezând în Isus, avem neprihănirea lui Hristos. Realizăm că am fost eliberaţi de păcat şi apreciem sacrificiul făcut de El pentru a cumpăra libertatea noastră.”—Manuscript Releases, vol. 5, p. 34.

 

Miercuri 11 ianuarie

4. UN INDICIU AL CONVERTIRII

a. Ce faptă exterioară a îndeplinit Avraam pentru a demonstra schimbarea sa interioară? Geneza 17:10, 11; Romani 4:11.

 

„Ritualul circumciziei… trebuia să fie respectat de patriarh [Avraam] şi de urmaşii săi, ca un semn că ei erau devotaţi slujirii lui Dumnezeu şi astfel separaţi de idolatri, şi că Dumnezeu îi accepta ca pe comoara Sa deosebită. Prin acest ritual ei se angajau să împlinească, din partea lor, condiţiile legământului făcut cu Avraam. Ei nu trebuia să intre în legături de căsătorie cu idolatrii; pentru că, făcând astfel, ei urmau să îşi piardă reverenţa pentru Dumnezeu şi Legea Sa sfântă; ei urmau să fie ispitiţi să se angajeze în practicile idolatre ale altor naţiuni şi urmau să fie seduşi spre a intra în idolatrie.”—Patriarhi şi profeţi, p. 138 engl. (cap. 12: Avraam în Canaan)

b. De ce este esenţial să înţelegem că Avraam a fost socotit neprihă- nit, înainte să fie circumcis? Romani 4:8-12; 2:28, 29.

 

„Neprihănirea este ascultare de lege. Legea cere dreptate, şi păcătosul este dator cu aceasta faţă de lege; însă el este incapabil să o ofere. Singura cale prin care poate obţine această neprihănire (dreptate) este prin credinţă. Prin credinţă el poate să aducă înaintea lui Dumnezeu meritele lui Hristos, şi Domnul pune ascultarea Fiului Său în contul păcătosului. Neprihănirea lui Hristos este acceptată în locul eşecului omului, şi Dumnezeu primeşte, iartă, îndreptăţeşte sufletul căit, care crede, şi îl tratează ca şi când ar fi neprihănit, şi îl iubeşte aşa cum Îl iubeşte pe Fiul Său… Mulţi rătăcesc de la calea cea dreaptă, ca urmare a faptului că se gândesc că trebuie să urce la cer, că trebuie să facă ceva pentru a merita favoarea lui Dumnezeu. Ei încearcă să se facă mai buni prin propriile lor eforturi, neajutaţi. Ei nu pot realiza aceasta niciodată. Hristos a croit calea murind ca jertfă a noastră, trăind ca Exemplu al nostru, devenind Marele nostru Preot. El declară: ‘Eu sunt calea, adevărul şi viaţa’ (Ioan 14:6). Dacă prin vreun efort al nostru am putea înainta un pas pe scară, cuvintele lui Hristos nu ar fi adevărate. Însă când Îl acceptăm pe Hristos, faptele bune vor apărea ca dovadă palpabilă că suntem pe calea vieţii, că Hristos este calea noastră, şi că noi păşim pe adevărata cale care duce la cer.”—Credinţa şi faptele, p. 101, 102 engl. (rom. cap. 14: Experienţa neprihănirii prin credinţă).

 

Joi 12 ianuarie

5. CIRCUMCIS ÎN INTERIOR

a. Înainte de a fi botezaţi cu apă (actul din Noul Legământ, care ţine locul circumciziei), ce trebuie mai întâi să aibă loc în interior (n.tr. în interiorul fiinţei umane)? Ioan 3:5-8; Coloseni 2:10-13.

 

„Toţi cei ce intră în noua viaţă ar trebui să înţeleagă, înainte de botez, că Domnul cere afecţiunile neîmpărţite…. Rodul pe care îl purtăm mărturiseşte despre natura pomului. Un pom bun nu poate să aducă roade rele… Este nevoie de o convertire temeinică la adevăr.”—Evanghelizarea, p. 308 engl. (secţiunea 9, cap: Botezul şi calitatea de membru al bisericii).

„Fiecare suflet unit cu Hristos va fi un misionar viu pentru toţi cei din jurul său.”—Ibid. p. 319 engl. (cap: Botezul şi calitatea de membru al bisericii).

b. Ce se întâmplă cu creştinii care se bazează pe simplul act exterior al botezului ca suficient pentru mântuire, la fel cum evreii se bazau pe circumcizie? Romani 10:1-3; Matei 23:25-28.

 

„Legătura ta cu biserica, modul în care te privesc fraţii tăi, vor fi fără vreo valoare dacă nu crezi în Hristos. Nu este suficient să crezi despre El; trebuie să crezi în El. Trebuie să te bazezi doar pe harul Său salvator.”—Mărturii, vol. 5, p. 49 engl. (cap. Mărturie importantă).

„Domnul are o lucrare pentru fiecare dintre noi, pe care să o facem. Şi dacă adevărul nu a prins rădăcină în inimă, dacă trăsăturile naturale de caracter nu sunt transformate de Spiritul Sfânt, nu putem fi niciodată colaboratori cu Isus Hristos. Eul va apărea în mod constant, şi caracterul lui Hristos nu va fi manifestat în vieţile noastre.”—Comentarii biblice ale Noului Testament, vol. 7, p. 969 engl. (cap. referitor la Apocalipsa 7).

 

Vineri 13 ianuarie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum putem avea încredere în promisiunile lui Dumnezeu?

2. Ce înseamnă să fii convins pe deplin de cuvântul lui Dumnezeu?

3. Ce binecuvântare plină de îndurare este a noastră când ne supunem (engl. capitulăm în faţa) lui Dumnezeu?

4. Ce simbolizează circumcizia?

5. Ce este mai important, botezul interior sau exterior?