Lecția 1. Isus înaintea lui Ana și Caiafa

VERSET DE MEMORAT: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.“ (Isaia 53:7). 

 

Studiu recomandat: Hristos, Lumina lumii, p.698-715 (cap. 75, Înaintea lui Ana și a curții lui Caiafa). 

„Hristos nu a dat greș, nici nu S-a descurajat, și urmașii Săi trebuie să manifeste o credință de aceeași natură răbdătoare. Ei trebuie să trăiască așa cum a trăit El, și să lucreze așa cum a lucrat El, pentru că ei depind de El, marele Maestru Lucrător.“ – Hristos, Lumina lumii, p. 679 (cap. 75, Înaintea lui Ana și a curții lui Caiafa). 

DUMINICĂ, 28 SEPTEMBRIE  

1 ÎN FAȚA OFICIALILOR IUDEI  

a. După arestarea Sa în Ghetsimani, în fața cui a fost dus în mod violent Isus? Ioan 18:12-14; Matei 26:57. 

Ioan 18:12-14: „Ceata ostaşilor, căpitanul lor şi aprozii iudeilor au prins deci pe Isus şi L-au legat. L-au dus întâi la Ana; căci el era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. Şi Caiafa era cel ce dăduse iudeilor sfatul acesta: „Este de folos să moară un singur om pentru norod.” 

Matei 26:57: „Cei ce au prins pe Isus, L-au dus la marele preot Caiafa, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii.” 

„Ana era mai marele familiei preoțești oficiante, și din respect pentru vârsta sa, el era recunoscut de popor ca Mare Preot. Sfatul său era căutat și îndeplinit ca vocea lui Dumnezeu. El trebuia mai întâi să Îl vadă pe Isus captiv puterii preoțești. El trebuia să fie prezent la examinarea prizonierului, de teamă ca mai puțin experimentatul Caiafa să nu dea greș în realizarea scopului pentru care lucrau. Abilitatea, viclenia și subtilitatea sa trebuiau să fie folosite cu această ocazie.“ — Hristos, Lumina lumii, p. 698 (cap. 75, Înaintea lui Ana și a curții lui Caiafa).

b. Care ucenici au urmărit de la distanță procesul lui Hristos? Ioan 18:15. 

 

Ioan 18:15: „Simon Petru mergea după Isus; tot aşa a făcut şi un alt ucenic. Ucenicul acesta era cunoscut de marele preot şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot.” 

„După ce Îl părăsiseră pe Stăpânul lor în grădină, doi dintre ucenici se aventuraseră să urmeze, de la distanță, gloata care Îl ținea captiv pe Isus. Acești ucenici erau Petru și Ioan. Preoții l-au recunoscut pe Ioan ca pe un ucenic bine-cunoscut al lui Isus, și i-au permis să intre în sală, sperând că dacă va vedea umilirea Liderului lor, el va râde de ideea că unul ca El ar fi Fiul lui Dumnezeu. Ioan a vorbit în favoarea lui Petru și a obținut intrare și pentru el.“—Ibid., p. 710 (cap. 75, Înaintea lui Ana și a curții lui Caiafa). 

LUNI, 29 SEPTEMBRIE  

2. PETRU ÎL TĂGĂDUIEȘTE PE ISUS  

a. Unde s-a așezat Petru? Ioan 18:16, 18. 

Ioan 18:16, 18: „Petru însă a rămas afară la uşă. Celălalt ucenic, care era cunoscut marelui preot, a ieşit afară, a vorbit cu portăriţa şi a băgat pe Petru înăuntru. Atunci slujnica, portăriţa, a zis lui Petru: „Nu cumva şi tu eşti unul din ucenicii Omului acestuia?” „Nu sunt”, a răspuns el. Robii şi aprozii care erau acolo, făcuseră un foc de cărbuni, căci era frig, şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei şi se încălzea.” 

„Unii dintre ucenici câștigaseră încredere să intre unde era Isus și să fie martori ai procesului Său. Ei se așteptau că El va manifesta puterea Sa divină, și că Se va elibera din mâinile vrăjmașilor Săi, și îi va pedepsi pentru cruzimea lor față de El... Ei nu puteau să creadă că El va muri. Ei sperau că El încă se va ridica în putere și cu vocea Sa poruncitoare va risipi acea mulțime setoasă de sânge, ca atunci când El a intrat în templu și i-a alungat pe cei care făceau din casa lui Dumnezeu un loc de negoț, când au fugit dinaintea Lui ca și când ar fi fost urmăriți de o oaste de soldați înarmați. Ucenicii sperau că Isus Își va manifesta puterea și îi va convinge pe toți că El era Regele Israelului.“ — Experiențe și viziuni, p. 171 (cap. Pregătire pentru sfârșit). 

„În curte fusese aprins un foc; pentru că era cea mai rece oră a nopții, fiind chiar înainte de răsărit. Un grup se trăsese lângă foc, și Petru și-a găsit un loc alături de ei, plin de încumetare. El nu dorea să fie recunoscut ca un ucenic al lui Isus. Amestecându-se în mod lipsit de griji cu gloata, el spera să treacă drept unul dintre cei care Îl aduseseră pe Isus în sală.“ — Hristos, Lumina lumii, p. 710 (cap. 75, Înaintea lui Ana și a curții lui Caiafa). 

b. Cum L-a tăgăduit Petru pe Domnul Său? Ioan 18:17, 25-27; Luca 22:56-60. 

Ioan 18:17, 25-27: „Atunci slujnica, portăriţa, a zis lui Petru: „Nu cumva şi tu eşti unul din ucenicii Omului acestuia?” „Nu sunt”, a răspuns el... 25-27Simon Petru stătea acolo şi se încălzea. Ei i-au zis: „Nu cumva eşti şi tu unul din ucenicii Lui?” El s-a lepădat şi a zis: „Nu sunt.” Unul din robii marelui preot, rudă cu acela căruia îi tăiase Petru urechea, a zis: „Nu te-am văzut eu cu El în grădină?” Petru iar s-a lepădat. Şi îndată a cântat cocoşul.” 

 

Luca 22:56-60: „O slujnică l-a văzut cum şedea la para focului, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Şi omul acesta era cu El.” Dar Petru s-a lepădat şi a zis: „Femeie, nu-L cunosc.” Peste puţin, l-a văzut un altul şi a zis: „Şi tu eşti unul din oamenii aceia.” Iar Petru a zis: „Omule, nu sunt dintre ei.” Cam după un ceas, un altul întărea acelaşi lucru şi zicea: „Nu mai încape îndoială că şi omul acesta era cu El, căci este galileean.” Petru a răspuns: „Omule, nu ştiu ce zici.” Chiar în clipa aceea, pe când vorbea el încă, a cântat cocoşul.” 

„Petru a mers pe urmele Domnului său după ce El a fost trădat. El era neliniștit să vadă ce urma să I Se facă lui Isus. Însă când a fost acuzat că este unul dintre ucenicii Săi, teama pentru propria sa siguranță l-a condus să declare că nu Îl cunoștea pe acest om.“ — Experiențe și viziuni, p. 169 (cap. Procesul lui Hristos). 

„Petru nu intenționase să îi fie cunoscut caracterul real. Asumând un aer de indiferență, el s-a așezat pe terenul vrăjmașului și a devenit o pradă ușoară pentru ispită. Dacă ar fi fost chemat să lupte pentru Maestrul său, el ar fi fost un soldat curajos; însă când degetul batjocurii s-a îndreptat spre el, el s-a dovedit un laș. Mulți care nu se dau înapoi de la război activ pentru Domnul lor sunt mânați de ridiculizare să își tăgăduiască credința. Asociindu-se cu cei pe care ar trebui să îi evite, ei se pun în calea ispitei. Ei îl invită pe vrăjmaș să îi ispitească, și sunt conduși să spună și să facă lucruri de care în alte circumstanțe nu s-ar fi făcut niciodată vinovați. Ucenicul lui Hristos care în zilele noastre își deghizează credința de teama suferinței sau a reproșului, Îl tăgăduiește pe Domnul său la fel cum L-a tăgăduit Petru în sala de judecată.“ — Hristos, Lumina lumii, p. 712 (cap.75, Înaintea lui Ana și a curții lui Caiafa). 

MARȚI, 30 SEPTEMBRIE 

3. CONVERTIREA LUI PETRU  

a. După ce L-a tăgăduit pe Stăpânul său a treia oară și a auzit cocoșul cântând, ce și-a amintit Petru și ce a făcut el? Matei 26:75; Marcu 14:72. 

Matei 26:75: „Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.” 

Marcu 14:72: „Îndată a cântat cocoşul a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul de două ori, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi gândindu-se la acest lucru, a început să plângă.”

„În timp ce jurămintele degradante erau proaspete pe buzele lui Petru și cântatul ascuțit al cocoșului răsuna încă în urechile sale, Salvatorul S-a întors de la judecătorii încruntați, și a privit direct la sărmanul ucenic. În același timp, ochii lui Petru au fost atrași spre Maestrul său. În acea privire blândă, el a citit milă profundă și întristare, însă nu era nicio mânie. 

Imaginea acelei fețe palide, suferinde, a acelor buze tremurânde, a acelei priviri pline de compasiune și iertare, a străpuns inima lui ca o săgeată. Conștiința a fost trezită, memoria—activă. Petru și-a amintit promisiunea sa de câteva ore mai înainte, că va merge cu Domnul său în închisoare și la moarte. El și-a amintit mâhnirea sa când Salvatorul i-a spus în camera de sus că el Îl va tăgădui pe Domnul său de trei ori în aceeași noapte. Petru tocmai declarase că nu Îl cunoștea pe Isus, însă acum a realizat cu mâhnire amară cât de bine îl cunoștea Domnul său, și cât de exact citise El inima sa, falsitatea căreia îi era necunoscută chiar și lui însuși.“ — Hristos, Lumina lumii, p. 712, 713 (cap. 75, Înaintea lui Ana și a curții lui Caiafa). 

b. Încotro a mers ucenicul umilit? Luca 22:62. Care fusese cauza marelui său păcat? 

Luca 22:62: „Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.” 

„[Petru] a înaintat, în singurătate și întuneric, neștiind și nepăsându-i încotro merge. În cele din urmă, s-a văzut în Ghetsimani. Scena petrecută cu câteva ore în urmă i-a revenit viu în minte. Fața suferindă a Domnului său, pătată de sudoare însângerată și contorsionată de agonie, i-a apărut în față. Și-a amintit cu remușcări amare că Isus plânsese și agonizase în rugăciune singur, în timp ce cei care ar fi trebuit să se unească cu El în acea oră de încercare dormeau... 

Prin faptul că a dormit atunci când Isus i-a cerut să vegheze și să se roage, Petru își pregătise calea pentru marele său păcat. Toți ucenicii, dormind în acea oră critică, au suferit o mare pierdere. Hristos cunoștea încercarea de foc prin care urmau să treacă ei. El știa cum Satan urma să încerce să le paralizeze simțurile ca ei să fie nepregătiți pentru încercare. Tocmai din acest motiv le-a dat El avertizarea. Dacă acele ore din grădină ar fi fost petrecute în veghere și rugăciune, Petru nu ar fi fost lăsat să depindă de propria sa tărie limitată. El nu L-ar fi tăgăduit pe Domnul său.“ — Ibid., p. 713, 714. 

MIERCURI 1 OCTOMBRIE  

4. INTEROGATORIUL LUI HRISTOS  

a. Ce întrebare i-a adresat Ana lui Isus? Ioan 18:19. 

Ioan 18:19: „Marele preot a întrebat pe Isus despre ucenicii Lui şi despre învăţătura Lui.”

„Dacă ar fi fost dovedit vinovat de răscoală, aceasta ar fi asigurat condamnarea [lui Isus] de către Romani. Ana a încercat să asigure mai întâi a doua acuzație. El L-a interogat pe Isus cu privire la ucenicii Săi și doctrinele Sale, sperând că prizonierul va spune ceva care să îi ofere material cu care să lucreze. El se gândea să stoarcă ceva afirmație prin care să dovedească faptul că El încerca să întemeieze o societate secretă, cu scopul de a instaura o nouă împărăție. Atunci, preoții puteau să Îl dea în mâinile Romanilor ca pe un tulburător al păcii și un instigator la răzvrătire.“ — Hristos, Lumina lumii, p. 699 (cap. 75). 

b. Relatați încercarea răbdării, pe care a suferit-o Isus. Ioan 18:20-23; Isaia 53:7. 

Ioan 18:20-23: „Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit lumii pe faţă; totdeauna am învăţat pe norod în sinagogă şi în Templu, unde se adună toţi iudeii, şi n-am spus nimic în ascuns. Pentru ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei ce M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, aceia ştiu ce am spus.” La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii care stăteau acolo a dat o palmă lui Isus şi a zis: „Aşa răspunzi marelui preot?” Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, arată ce am spus rău; dar, dacă am vorbit bine, de ce mă baţi?” 

Isaia 53:7: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.” 

„Ana a fost redus la tăcere de hotărârea din răspunsul [lui Isus]... Unul dintre ofițerii săi, plin de mânie, când l-a văzut pe Ana tăcând, L-a lovit pe Isus peste față, spunând: ´Așa răspunzi Marelui Preot?´... 

[Hristos] nu a rostit cuvinte arzând de răzbunare. Răspunsul Său calm a venit dintr-o inimă lipsită de păcat, răbdătoare și gingașă, care nu se lăsa provocată. 

Hristos a suferit profund sub abuz și insultă. Din mâinile ființelor pe care le crease, și pentru care făcea un sacrificiu infinit, El a primit lipsă de demnitate de toate soiurile. Și El a suferit proporțional cu perfecțiunea sfințeniei Sale și a urii Sale pentru păcat. Judecarea Sa de către oameni care acționau ca vrăjmași era pentru El o jertfă continuă. A fi înconjurat de ființe umane aflate sub controlul lui Satan era revoltător pentru El. Și El știa că într-o clipă, printr-o străfulgerare a puterii Sale divine, El putea să îi răpună în țărână pe chinuitorii Săi. Aceasta făcea judecata și mai greu de suportat. 

Evreii așteptau un Mesia care să fie manifestat printr-o etalare exterioară. Ei se așteptau ca, printr-o străfulgerare a unei voințe atotstăpânitoare, să schimbe curentul gândurilor oamenilor, și să obțină de la ei prin forță o recunoaștere a supremației Sale. Astfel, credeau ei, urma El să își asigure înălțarea Sa, și să mulțumească speranțele lor ambițioase. Așa că atunci când Hristos a fost tratat cu dispreț, asupra Lui a venit o ispită puternică de a-Și manifesta caracterul divin. Printr-un cuvânt, printr-o privire, El putea să îi constrângă pe persecutorii Săi să mărturisească faptul că El era Domn peste toți regii și conducătorii, preoții și templu. Însă, misiunea Sa dificilă era aceea de a-Și menține poziția pe care o alesese de a fi una cu umanitatea.” — Ibid., p. 700. 

JOI, 2 OCTOMBRIE

5. CONDAMNAT PENTRU CĂ ȘI-A DECLARAT IDENTITATEA  

a. Negăsind vreo dovadă concludentă pentru a-L condamna pe Isus, ce întrebare i-a pus Caiafa Mântuitorului? Matei 26:63. 

Matei 26:63: „Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” 

b. Care a fost răspunsul lui Hristos pentru Caiafa și cum a fost folosit acest răspuns ca presupusă dovadă contra Lui? Matei 26:64-66 

Matei 26:64-66: „Da”, i-a răspuns Isus, „sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui. Ce credeţi?” Ei au răspuns: „Este vinovat, să fie pedepsit cu moartea.” 

„În cele din urmă, Caiafa, ridicându-și mâna dreaptă spre cer, I s-a adresat lui Isus sub forma unui jurământ solemn: ´Te jur pe Dumnezeul cel Viu, să ne spui dacă ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu. ´ 

La acest apel, Hristos nu putea să rămână tăcut. Era un timp pentru a fi tăcut, și un timp de vorbit. El nu vorbise până când nu a fost întrebat direct. Știa că a răspunde acum I-ar fi asigurat moartea. Însă apelul a fost făcut de cea mai înaltă autoritate recunoscută a națiunii, și în numele Celui Preaînalt. Hristos nu avea să dea greș în a arăta respectul cuvenit legii. Mai mult decât atât, propria Sa relație cu Tatăl era în discuție. El trebuia să declare în mod clar caracterul și misiunea Sa. Isus le spusese ucenicilor: ´pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri´ (Matei 10:32) . Acum prin propriul Său exemplu, El le-a repetat lecția. 

Fiecare ureche era gata să asculte, și fiecare ochi era fixat asupra feței Sale când El a răspuns: ´Tu ai spus.´ O lumină cerească părea să ilumineze fața Sa palidă în timp ce El a adăugat: ´Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului. ´“ — Hristos, Lumina lumii, p.706, 707 (cap. 75). 

VINERI, 3 OCTOMBRIE  

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ  

1. Căror ispite ar trebui să mă împotrivesc pentru a evita să Îl tăgăduiesc pe Domnul meu? 

2. Ce păcat aș comite ascunzându-mi credința? 

3. Înțeleg eu, în măsura deplină în care a înțeles Petru, semnificația adevăratei căințe? 

4. Relatați dialogul dintre Ana și Isus. 

5. Ce profeție era inclusă în răspunsul dat de Isus lui Caiafa?