Lecția 9. Schimbări în caracter

Verset de memorat: „Nu fi necredincios, ci credincios“ (Ioan 20:27, u.p.) 

Studiu recomandat: Mărturii pentru comunitate, vol. 1, pp. 328-338 (cap. Nordul statului Wisconsin), Mărturii pentru comunitate, vol. 4, pp. 231-233 (Opoziție față de avertizări făcute cu credincioșie) 

„Salvatorul nostru nu are cuvinte de recomandare pentru cei care sunt înceți cu inima în a crede în aceste ultime zile, mai mult decât a avut pentru Toma, îndoielnicul.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 696 (cap. 81, Responsabilitate pentru lumina primită). 

DUMINICĂ, 23 NOIEMBRIE  

1. NECREDINȚA LUI TOMA 

a. Cum a reacționat Toma la veștile despre învierea lui Hristos—și de ce ni se cere să învingem acea atitudine? Ioan 20:24, 25; 2 Timotei 2:8. 

Ioan 20:24, 25: „Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus. Ceilalți ucenici i-au zis deci: „Am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” 

2 Timotei 2:8: „Adu-ți aminte de Domnul Isus Hristos din sămânța lui David, înviat din morți, după Evanghelia mea.” 

„Când Isus i-a întâlnit pentru prima dată pe ucenici în camera de sus, Toma nu era cu ei. El a auzit rapoartele altora, și a primit dovezi abundente că Isus înviase; însă întunericul și necredința îi umpleau inima. Auzindu-i pe ucenici relatând despre manifestările minunate ale Salvatorului înviat, aceasta îl cufunda și mai adânc în disperare. Dacă Isus înviase cu adevărat din morți, nu putea să mai existe nicio speranță de o împărăție pământească literală. Și îi rănea vanitatea sa să creadă că Stăpânul său s-ar revela tuturor ucenicilor, cu excepția sa. El era hotărât să nu creadă, și timp de o săptămână, el s-a frământat cu nenorocirea sa, care părea cu atât mai întunecată, în contrast cu speranța și credința fraților săi... 

El nu dorea să privească prin ochii fraților săi, sau să exercite credință care depindea de mărturia lor. El Îl iubea cu ardoare pe Domnul său, însă permisese invidiei și necredinței să pună stăpânire pe mintea și inima sa.” — Hristos, Lumina lumii, p. 806, 807 (cap. 84, Pace vouă).

„Satan este de față să îți sugereze o varietate de îndoieli, dar dacă vrei să îți deschizi ochii în credință, vei găsi suficiente dovezi pentru credință. Însă Dumnezeu nu va îndepărta niciodată de la vreun om toate motivele de îndoială... Isus nu a lăudat niciodată necredința; El nu aprobă niciodată îndoielile.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 232, 233 (cap.21, Împotrivirea față de avertizările credincioase). 

LUNI, 24 NOIEMBRIE

2. INTERACȚIONÂND CU SUFLETE CE AU ÎNDOIELI 24 NOV. 

a. Ce putem învăța din modul în care, în mod iubitor, Isus a reîntărit credința ucenicului Său îndoielnic? Ioan 20:26-28. 

Ioan 20:26-28: „După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăși în casă și era și Toma împreună cu ei. Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc și le-a zis: „Pace vouă!” Apoi a zis lui Toma: „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios.” Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” 

„Un număr de ucenici făcuseră acum din familiara cameră de sus căminul lor temporar, și seara, toți, în afară de Toma, erau adunați aici. Într-o seară, Toma a hotărât să îi întâlnească pe ceilalți. În ciuda necredinței sale, el avea o slabă speranță că vestea cea bună era adevărată. În timp ce ucenicii mâncau masa de seară, vorbeau despre dovezile pe care li le dăduse Hristos în profeție. ´Atunci a venit Isus, ușile fiind închise, și a stat în mijlocul lor, și le-a zis: Pace vouă! 

Întorcându-se către Toma, i-a spus: ´Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios.” ´ Aceste cuvinte au arătat că El cunoștea gândurile și cuvintele lui Toma. Ucenicul îndoielnic știa că niciunul dintre tovarășii săi nu Îl văzuse pe Isus de o săptămână. Ei nu ar fi putut să îi spună Stăpânului despre necredința sa. El L-a recunoscut pe Cel din fața Sa ca Domnul său. El nu avea nicio dorință de o dovadă suplimentară. Inima sa vibra de bucurie, și el s-a aruncat la picioarele lui Isus, strigând: ´Domnul meu și Dumnezeul meu!´” — Hristos, Lumina lumii, p. 807, 808 (cap. 84, Pace vouă!). 

b. Cum ar trebui să ne purtăm cu cei care se îndoiesc astăzi de adevă-rul prezent—inclusiv în privința Spiritului Profetic? 2 Timotei 3:10. 

2 Timotei 3:10: „Tu însă ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea.” 

 

„Mi-a fost arătat că unii puteau să primească viziunile publicate, judecând pomul după roadele sale. Alții sunt ca îndoielnicul Toma; ei nu pot crede Mărturiile publicate, nici nu pot accepta dovezi prin mărturia altora; ci trebuie să vadă și să aibă ei personal dovada. Aceștia nu trebuie dați la o parte, ci trebuie exercitată față de ei răbdare și dragoste frățească, până când ei își găsesc poziția și devin întemeiați în adevăr sau contra lui. Dacă luptă contra viziunilor despre care nu au cunoștință; dacă își duc opoziția până într-acolo încât să se împotrivească la ceva în ce nu au nicio experiență, și se simt iritați când cei care cred că viziunile sunt de la Dumnezeu vorbesc despre ele în adunare și sunt mângâiați de instrucțiunile date prin viziune, atunci putem ști că ei nu stau bine. Poporul lui Dumnezeu nu ar trebui să se ploconească și să cedeze, și să renunțe la libertatea lor în favoarea unor astfel de oameni ostili sau neloiali.” — Mărturii pentru comunitate, vol.1, p. 328 (cap. 65, Wisconsin de Nord). 

MARȚI, 25 NOIEMBRIE 

a. Ce mustrare gingașă i-a adus Isus lui Toma? Ioan 20:29. Ce lecție învățăm din modul în care Isus l-a tratat pe apostolul sceptic? 

Ioan 20:29: „„Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut.” 

„Credința lui Toma ar fi fost mult mai plăcută lui Hristos, dacă el ar fi fost dispus să creadă pe baza mărturiei prietenilor săi. Dacă lumea ar urma acum exemplul lui Toma, nimeni nu ar crede spre mântuire; căci toți cei care Îl primesc pe Hristos trebuie să facă aceasta pe baza mărturiei altora. 

Mulți care sunt dedați la îndoială, se scuză spunând că dacă ar avea dovada pe care a avut-o Toma de la tovarășii lor, ei ar crede. Ei nu realizează că au nu doar acea dovadă, ci chiar mult mai mult. Mulți care, asemenea lui Toma, așteaptă ca orice cauză de îndoială să fie înlăturată, nu își vor vedea niciodată împlinită dorința. Ei devin treptat întăriți în necredință. Cei care se educă să privească spre partea întunecată, și murmură și se plâng, nu știu ce fac. Ei seamănă semințele îndoielii, și vor avea de secerat o recoltă de îndoială. Într-un moment când credința și încrederea vor fi absolut esențiale, mulți vor descoperi astfel că sunt lipsiți de puterea de a spera și a crede. 

În modul în care l-a tratat pe Toma, Isus a dat ucenicilor Săi o lecție. Exemplul Său arată cum ar trebui să îi tratăm pe cei a căror credință este slabă, și care fac proeminente îndoielile lor. Isus nu l-a copleșit pe Toma cu reproșuri, nici nu a intrat în controversă cu el. El i S-a revelat ucenicului șovăitor. Toma fusese cât se poate de nerezonabil când a dictat condițiile credinței sale, însă Isus, prin dragostea și considerația sa generoase, a sfărâmat toate barierele. Necredința este doar rar învinsă prin controversă. Ea este pusă mai degrabă în poziție de autoapărare și găsește noi argumente și scuze. Însă, lăsați ca Isus, în dragostea și îndurarea Sa, să fie revelat ca Salvatorul răstignit, și de pe multe buze cândva reticente se vor auzi mărturisiri ca cea a lui Toma: ´Domnul meu și Dumnezeul meu!´“ — Hristos, Lumina lumii, p. 807, 808 (cap. 84 ).

b. De ce au fost raportate semnele și minunile lui Hristos? Ioan 20:30, 31. 

Ioan 20:30, 31: „Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, să aveți viața în Numele Lui.” 

 

„Dumnezeu nu ne cere niciodată să credem, fără să ne dea suficiente dovezi pe care să ne bazăm credința. Existența Sa, caracterul Său, veridicitatea cuvântului Său sunt toate fundamentate prin mărturii care apelează la rațiunea noastră; și aceste dovezi sunt abundente. Totuși, Dumnezeu nu a înlăturat niciodată posibilitatea de îndoială. Credința noastră trebuie să se bazeze pe dovezi, nu pe demonstrații.” — Calea către Hristos, p. 105 (cap. 12, Ce să facem cu îndoiala). 

MIERCURI, 26 NOIEMBRIE  

4. LÂNGĂ MARE 

a. În ce împrejurări S-a revelat Hristos ucenicilor a treia oară? Ioan 21:1-3. 

Ioan 21:1-3: „După aceea, Isus S-a mai arătat ucenicilor Săi la Marea Tiberiadei. Iată cum S-a arătat: Simon Petru, Toma, zis Geamăn, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedei și alți doi din ucenicii lui Isus erau împreună. Simon Petru le-a zis: „Mă duc să prind pește.” „Mergem și noi cu tine”, i-au zis ei. Au ieșit și s-au suit într-o corabie; și n-au prins nimic în noaptea aceea.” 

b. În timp ce ucenicii pescuiau, cum S-a apropiat Isus de ei, ce le-a spus El—și cu ce rezultat? Ioan 21:4-6. 

Ioan 21:4-6: „Dimineața, Isus stătea pe țărm, dar ucenicii nu știau că este Isus. „Copii”, le-a zis Isus, „aveți ceva de mâncare?” Ei i-au răspuns: „Nu.” El le-a zis: „Aruncați mreaja în partea dreaptă a corabiei și veți găsi.” Au aruncat-o deci și n-o mai puteau trage de mulțimea peștilor.” 

„Isus avea un scop, cerându-le să își arunce năvodul în partea dreaptă a corăbiei. Pe acea parte Se afla El pe mal. Aceea era partea credinței. Dacă ei lucrau în legătură cu El—puterea Sa divină combinată cu efortul uman—ei nu puteau să dea greș în ce privește succesul.” — Hristos, Lumina lumii, p. 811 (cap. 85, Încă o dată la mare). 

c. Ce s-a întâmplat când ochii ucenicilor au fost deschiși așa încât L-au recunoscut pe Isus? Relatați conversația care a urmat între Domnul și Petru. Ioan 21:7-17. 

Ioan 21:7-17: „Atunci, ucenicul pe care-l iubea Isus a zis lui Petru: „Este Domnul!” Când a auzit Simon Petru că este Domnul, și-a pus haina pe el și s-a încins, căci era dezbrăcat, și s-a aruncat în mare. Ceilalți ucenici au venit cu corăbioara, trăgând mreaja cu pești, pentru că nu erau departe de țărm, decât ca la două sute de coți. Când s-au coborât pe țărm, au văzut acolo jăratic de cărbuni, pește pus deasupra și pâine. Isus le-a zis: „Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum.” Simon Petru s-a suit în corăbioară și a tras mreaja la țărm, plină cu o sută cincizeci și trei de pești mari, și, măcar că erau atâția, nu s-a rupt mreaja. „Veniți de prânziți”, le-a zis Isus. Și niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe: „Cine ești?”, căci știau că este Domnul. Isus S-a apropiat, a luat pâinea și le-a dat; tot așa a făcut și cu peștele. Aceasta era a treia oară când Se arăta Isus ucenicilor Săi după ce înviase din morți. După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște mielușeii Mei.” I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” „Da, Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște oițele Mele.” A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubești?” Și I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi, știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște oile Mele!” 

„Petru declarase cândva: ´Chiar dacă toți ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.´ (Matei 26:33). Însă acum el punea o apreciere mai corectă asupra sa însuși: `Da, Doamne,´ a spus el, ´Tu știi că Te iubesc.´ Nu mai există nicio asigurare vehementă că dragostea Sa este mai mare decât cea a fraților săi. El nu își mai exprimă propria părere despre devoțiunea sa... 

De trei ori Petru L-a tăgăduit pe față pe Domnul său, și de trei ori Isus a cerut de la el asigurarea despre dragostea și loialitatea sa, insistând cu acea întrebare directă, ca o săgeată ascuțită în inima sa rănită. Înaintea ucenicilor adunați, Isus a revelat profunzimea căinței lui Petru, și a arătat cât de profund umil era acum ucenicul odinioară lăudăros.” — Ibid., p. 811, 812 (cap. 85, Încă o dată la mare). 

„[Petru] era întotdeauna gata să îi corecteze pe alții, și să spună ce gândea, înainte de a avea o înțelegere clară despre sine însuși sau despre ceea ce trebuia să spună. Însă Petru cel convertit era foarte diferit. El își menținuse fervoarea inițială, însă harul lui Hristos echilibrase zelul său. El nu mai era impetuos, încrezător în sine și înfumurat, ci calm, stăpân pe sine și gata să fie învățat. De-acum, el putea să învețe atât mieii, cât și oile turmei lui Hristos.” — Ibid., p. 812-815. 

JOI, 27 NOIEMBRIE 

5. REABILITARE 

a. Ce declarație profetică a făcut Isus cu privire la Petru? Ioan 21:18, 19. Cum s-a împlinit mai târziu această profeție? 

Ioan 21:18, 19: „Adevărat , adevărat îți spun că, atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai și te duceai unde voiai, dar, când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și altul te va încinge și te va duce unde nu vei voi.” A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu. Și, după ce a vorbit astfel, i-a zis: „Vino după Mine..” 

„[Petru] cunoștea doar puțin la ce înălțimi și adâncimi urmau să conducă pașii lui Hristos calea. Petru eșuase când venise testul, însă el urma să aibă din nou oportunitatea de a dovedi dragostea sa pentru Hristos. Ca să poată fi întărit pentru testul final al credinței sale, Salvatorul a prezentat în fața sa viitorul său. El i-a spus că după ce urma să trăiască o viață de utilitate, când vârsta avea de spus un cuvânt cu privire la puterea sa, el urma să calce literalmente pe urmele Domnului său... 

Isus... i-a făcut cunoscut lui Petru chiar modul în care urma să moară; El chiar i-a prezis întinderea mâinilor sale pe cruce. Din nou, El a cerut ucenicului Său: ´Urmează-Mă.´ Petru nu a fost descurajat de revelație. El se simțea dispus să sufere orice moarte pentru Domnul său.” — Hristos, Lumina lumii, p. 815 (cap. 85, Încă o dată la mare). 

„Petru, ca iudeu și străin, a fost condamnat să fie biciuit și crucificat. În perspectiva acestei morți înspăimântătoare, apostolul și-a amintit de marele său păcat de a-L tăgădui pe Isus în ceasul încercării Sale. Odată atât de nepregătit de a recunoaște crucea, el considera acum ca o bucurie a-și da viața pentru evanghelie, simțind doar că, pentru el, care Îl tăgăduise pe Domnul său, a muri în același mod ca Stăpânul său era o onoare prea mare. Petru se căise în mod sincer de acel păcat și fusese iertat de Hristos, după cum o dovedește misiunea înaltă dată lui de a hrăni oile și mieii turmei. Însă el nu a putut niciodată să se ierte pe sine. Nici măcar gândul la agoniile ultimei scene îngrozitoare nu puteau diminua amărăciunea regretului și căinței sale. Ca o ultimă favoare, el a cerut călăilor să poată fi răstignit pe cruce cu capul în jos. Cererea i-a fost acordată, și astfel a murit marele apostol Petru.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 537, 538 (cap. 52, Statornic până la sfârșit). 

VINERI, 28 NOIEMBRIE 

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE 

1. Cum pot fi în pericol de a manifesta aceeași îmbufnare ca a lui Toma? 

2. Ce ar trebui să învăț din modul în care Isus l-a tratat pe Toma cel sceptic? 

3. De ce este dragostea mai convingătoare decât controversa? 

4. Care a fost scopul lui Hristos în îndeplinirea minunii peștilor? 

5. Descrieți schimbarea de atitudine din Petru după convertirea sa.