Lecția 2. Iuda Iscarioteanul

VERSET DE MEMORAT: „Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.” Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, căci el avea să-L vândă; el, unul din cei doisprezece.“ (Ioan 6:70-71) 

Studiu recomandat: Hristos, Lumina lumii, p.716-722 (cap. 76, Iuda). 

„În timp ce [Iuda] a acceptat poziția de slujitor al lui Hristos, el nu s-a supus modelării divine. El simțea că putea să își păstreze propria judecată și propriile opinii, și a cultivat o dispoziție de a critica și a acuza.” — Hristos, Lumina lumii, p. 717 (cap. 76, Iuda). 

DUMINICĂ, 5 OCTOMBRIE  

1. PRIMUL CONTACT  

a. Cum l-a întâlnit Isus pe Iuda la începutul lucrării Sale de slujire, și ce l-a atras la Maestru? Matei 8:19. 

Matei 8:19: „Atunci s-a apropiat de El un cărturar şi I-a zis: „Învăţătorule, vreau să Te urmez oriunde vei merge.” 

 

„În timp ce Isus îi pregătea pe ucenici pentru hirotonirea lor, unul care nu fusese chemat și-a făcut simțită prezența printre ei. Era Iuda Iscarioteanul, un om care pretindea a fi un urmaș al lui Isus. El a venit acum în față, solicitând un loc în cercul acesta restrâns de ucenici.“ — Hristos, Lumina lumii, p. 293 (cap. 30, „El a rânduit doisprezece“). 

„Iuda s-a alăturat ucenicilor când mulțimile Îl urmau pe Hristos. Învățătura Salvatorului a mișcat inimile lor în timp ce ascultau captivați de cuvintele Sale, rostite în sinagogă, la malul mării sau pe munte. Iuda i-a văzut pe cei bolnavi, paralizați, orbi, îngrămădindu-se în jurul lui Isus din orașe mari și mici. El i-a văzut pe cei muribunzi puși la picioarele Sale. A fost martor al faptelor mărețe ale Salvatorului în vindecarea celor bolnavi, alungarea demonilor și învierea morților. El a simțit în propria sa persoană dovada puterii lui Hristos. El a recunoscut că învățătura lui Hristos era superioară oricăreia pe care o auzise el vreodată. El îl iubea pe Marele Învățător și dorea să fie cu El. El simțea o dorință de a fi schimbat în caracter și viață, și spera să experimenteze aceasta prin faptul că se punea în legătură cu Isus.“ — Ibid., p. 716, 717 (cap. 76, Iuda).

LUNI, 6 OCTOMBRIE 

2. ACCEPTAT ÎNTRE APOSTOLI  

a. Cum a răspuns Isus la propunerea lui Iuda de a ocupa o poziție între cei doisprezece, și cum au reacționat ceilalți ucenici? Matei 8:20. 

Matei 8:20: „Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” 

„Iuda credea că Isus era Mesia; și alăturându-se ucenicilor, el spera să își asigure o poziție înaltă în noua împărăție. Isus dorea să reteze această speranță, prin afirmația despre sărăcia Sa. 

Ucenicii erau nerăbdători ca Iuda să devină unul din numărul lor. El avea o înfățișare impunătoare, [fiind] un om cu un discernământ ascuțit și abilitate executivă, și ei l-au recomandat lui Isus ca pe unul care avea să Îl ajute mult în lucrarea Sa. Ei au fost surprinși că Isus l-a privit cu atât de puțină căldură. 

Ucenicii fuseseră foarte dezamăgiți că Isus nu încercase să își asigure cooperarea liderilor din Israel. Ei simțeau că era o greșeală să nu îți întărești cauza prin asigurarea sprijinului acestor oameni influenți. Dacă El l-ar fi respins pe Iuda, în mințile lor ei și-ar fi pus întrebări cu privire la înțelepciunea Stăpânului lor. Istoria ulterioară a lui Iuda urma să le arate pericolul de a permite vreunei considerații lumești să aibă o greutate în decizia privitoare la calificarea oamenilor pentru lucrarea lui Dumnezeu. Cooperarea acelor oameni pe care ucenicii erau nerăbdători să și-i asigure ar fi predat lucrarea în mâinile celor mai răi dușmani ai ei.“ — Hristos, Lumina lumii, p.294 (cap. 30, „El a rânduit doisprezece“). 

b. Ce este scris cu privire la Iuda ca apostol? Matei 10:2-4; Ioan 6:64. 

Matei 10:2-4: „Iată numele celor doisprezece apostoli: Cel dintâi, Simon, zis Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu; Toma şi Matei, vameşul; Iacov, fiul lui Alfeu, şi Levi, zis şi Tadeu; Simon, Canaanitul, şi Iuda Iscarioteanul, cel care a vândut pe Isus.” 

Ioan 6:64: „Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă.” 

„Salvatorul nu l-a respins pe Iuda. El i-a dat un loc între cei doisprezece. El i-a încredințat lucrarea unui evanghelist. El l-a înzestrat cu putere de a-i vindeca pe cei bolnavi și de a alunga demoni. Însă Iuda nu a ajuns în punctul de a se supune complet lui Hristos. El nu a renunțat la ambiția sa lumească sau la dragostea sa de bani. În timp ce a acceptat poziția unui slujitor al lui Hristos, el nu s-a supus modelării divine. El simțea că putea să își mențină propria sa judecată și propriile sale opinii și a cultivat dispoziția de a critica și a acuza.“ — Ibid., p. 717 (cap.76, Iuda).

c. Cum a fost prezisă trădarea? Ioan 6:70, 71; 13:9, 10; Psalm 41:9. 

 

Ioan 6:70, 71: „Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.” Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vândă: el, unul din cei doisprezece.” 

Ioan 13:9, 10: „„Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!” Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.” 

Psalm 41:9: „Da, chiar şi prietenul meu apropiat, în care m-am încrezut, care a mâncat din pâinea mea şi-a ridicat călcâiul împotriva mea.“ (BTF). 

MARȚI, 7 OCTOMBRIE  

3. SUBTILITATE A CARACTERULUI  

a. Descrieți diferența dintre imaginea pe care o afișa Iuda între ucenici în contrast cu motivele sale reale și caracterul său real. Ioan 12:6. 

Ioan 12:6: „Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.” 

„Iuda era foarte respectat de ucenici și avea o mare influență asupra lor. El însuși avea o părere înaltă despre propriile sale calificări și privea spre frații săi ca fiindu-i inferiori în judecată și abilitate. Ei nu vedeau oportunitățile lor, gândea el, și nu profitau de circumstanțe. Biserica nu avea să prospere niciodată cu niște oameni atât de miopi ca lideri. Petru era năvalnic; el se mișca fără precauție. Ioan, care strângea ca pe o comoară adevărurile care cădeau de pe buzele lui Hristos, era privit de Iuda ca un administrator financiar slab. Matei, a cărui educație îl învățase exactitatea în toate lucrurile, era foarte minuțios în ceea ce privea onestitatea, și medita permanent la cuvintele lui Hristos, și a devenit atât de absorbit de ele, gândea Iuda, încât nu se putea avea încredere în el să execute afaceri bune, cu perspectivă de durată. Astfel concluziona Iuda despre toți ucenicii, și se flata că biserica ar fi adusă frecvent în perplexitate și strâmtorări, dacă nu ar fi abilitățile sale de administrator. Iuda se privea ca unul capabil, care nu putea fi înșelat în afaceri. În propria sa apreciere, el era o onoare pentru lucrare, și întotdeauna se prezenta pe sine astfel... 

Micile sume care ajungeau în mâinile sale erau o ispită permanentă. Adesea, atunci când făcea câte un mic serviciu pentru Hristos, sau își devota timp pentru scopuri religioase, el se plătea din acest fond mic. În ochii săi, aceste pretexte slujeau pentru a scuza acțiunea sa; dar în ochii lui Dumnezeu, el era un hoț.“ — Hristos, Lumina lumii, p. 717 (cap. 76, Iuda).

b. Cu ce ocazie anume s-a manifestat pe față caracterul lui Iuda? Ioan 12:3-5; Matei 26:14-16. Cum a încercat Isus să îl ajute? 

Ioan 12:3-5: „Maria a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului. Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?” 

 

Matei 26:14-16: „Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoţii cei mai de seamă şi le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi, şi-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginţi. Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mâinile lor.” 

„Iuda era orb față de propria sa slăbiciune de caracter, și Hristos l-a condus acolo unde urma să aibă o ocazie de a o vedea și de a o corecta. Ca și casier al ucenicilor, el era chemat să se îngrijească de nevoile acestei mici grupe și de a alina nevoile săracilor... Slujind altora, Iuda ar fi putut să dezvolte un spirit neegoist. Însă, în timp ce asculta zilnic lecțiile lui Hristos și er 

MIERCURI, 8 OCTOMBRIE

4. LUCRAREA LUI HRISTOS ÎN FAVOAREA LUI IUDA  

a. Cum a încercat Hristos să atingă inima apostolului lacom? Ioan 12:7,8. 

Ioan 12:7, 8: „Dar Isus a zis: „Las-o în pace, căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îi aveți totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna.” 

„Isus citea inima lui Iuda; El cunoștea adâncimile nelegiuirii în care, dacă nu avea să fie eliberat de harul lui Dumnezeu, Iuda avea să se scufunde. Punându-l pe acest om în legătură cu Sine, El l-a pus acolo unde putea, zi după zi, să fie adus în legătură cu revărsarea propriei Sale iubiri neegoiste. Dacă dorea să își deschidă inima pentru Hristos, harul divin urma să alunge demonul egoismului, și însuși Iuda ar fi putut deveni un supus al împărăției lui Dumnezeu. 

Hristos îi ia pe oameni așa cum sunt ei, cu elementele umane în caracterele lor, și îi instruiește pentru serviciul Său, dacă ei vor să fie disciplinați și să învețe de la El. Ei nu sunt aleși pentru că sunt perfecți, ci în ciuda imperfecțiunilor lor, ca prin cunoașterea și practicarea adevărului, prin harul lui Hristos, ei să poată fi transformați după chipul Său. 

Iuda a avut aceleași ocazii pe care le-au avut ceilalți ucenici. El a ascultat aceleași lecții prețioase. Însă practicarea adevărului, pe care o cerea Hristos, era contrară dorințelor și scopurilor lui Iuda, și el nu dorea să renunțe la ideile sale pentru a primi înțelepciunea din Cer.“ — Hristos, Lumina lumii, p. 294, 295 (cap. 30, „El a rânduit doisprezece“).

b. Descrieți caracterul pastoral pe care Bunul nostru Păstor l-a manifestat față de Iuda. Psalm 77:9; 86:15. 

Psalmi 77:9: „A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?” 

 

Psalmi 86:15: „Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credincioşie.” 

„Cât de gingaș S-a purtat Isus cu cel care urma să fie trădătorul Lui! În învățătura Sa, Isus S-a oprit tocmai asupra principiilor dărniciei, care loveau chiar în rădăcina lăcomiei. El a prezentat înaintea lui Iuda caracterul hidos al lăcomiei, și de multe ori ucenicul a realizat că fusese prezentat caracterul său, și că păcatul său fusese subliniat; dar el nu dorea să își mărturisească și să părăsească nelegiuirea sa. El era auto-suficient, și în loc de a se împotrivi ispitei, el a continuat practicile sale frauduloase. Hristos era în fața sa un exemplu viu a ceea ce trebuia să devină el, dacă strângea beneficiul mijlocirii și slujirii divine; însă lecție după lecție au căzut în urechile lui Iuda, fără să fie ascultate. 

Isus nu i-a administrat nicio mustrare tăioasă pentru lăcomia sa, ci cu răbdare divină l-a suportat pe acest om greșit, chiar în timp ce îi dădea dovada că citea inima sa ca pe o carte deschisă. El a prezentat în fața lui cele mai înalte stimulente pentru a face binele; și respingând lumina Cerului, Iuda urma să fie fără scuză.“ — Ibid., p. 295 (cap. 30). 

JOI, 9 OCTOMBRIE 

5. ACTUL FINAL  

a. Când a făcut Isus ultimul Său efort în favoarea lui Iuda — și ce a făcut în cele din urmă apostolul nefericit? Ioan 13:1-5, 10-14; 18:2-5. 

Ioan 13:1-5, 10-14: „Înainte de praznicul Paştilor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, şi, fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. În timpul Cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins... 10-14 Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.” Căci ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: „Nu sunteţi toţi curaţi.” După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.”

Ioan 18:2-5: „Iuda, vânzătorul, ştia şi el locul acela, pentru că Isus de multe ori Se adunase acolo cu ucenicii Lui. Iuda deci a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de farisei şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme. Isus, care ştia tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?” Ei I-au răspuns: „Pe Isus din Nazaret!” Isus le-a zis: „Eu sunt!” Iuda, vânzătorul, era şi el cu ei.” 

„Când gloata a intrat în grădină, [Iuda] arătase drumul, urmat îndeaproape de marele preot... Venind aproape de Isus, el a luat mâna Sa ca un prieten apropiat. Cu cuvintele ´Plecăciune, Învățătorule´, el L-a sărutat de mai multe ori, și părea să plângă, din simpatie cu El în pericolul Său. 

Isus i-a spus: ´Prietene, pentru ce ai venit?´ Vocea Sa tremura de necaz, când a adăugat: `Iuda, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul omului?´ Acest apel ar fi trebuit să trezească în trădător conștiința, și să îi atingă inima îndărătnică; însă onoarea, fidelitatea și gingășia umană îl părăsiseră.“ — Hristos, Lumina lumii, p.695, 696 (cap. 74, Ghetsimani). 

b. Descrieți finalul lui Iuda. Matei 27:3-10. 

Matei 27:3-10: „Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginţi, i-a dat preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor şi a zis: „Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?”, i-au răspuns ei. „Treaba ta.” Iuda a aruncat arginţii în Templu şi s-a dus de s-a spânzurat. Preoţii cei mai de seamă au strâns arginţii şi au zis: „Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preţ de sânge.” Şi după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia „Ţarina olarului” ca loc pentru îngroparea străinilor. Iată de ce ţarina aceea a fost numită până în ziua de azi: „Ţarina sângelui.” Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice: „Au luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui preţuit, pe care L-au preţuit unii din fiii lui Israel; şi i-au dat pe „Ţarina olarului”, după cum îmi poruncise Domnul.” 

„Grăbindu-se spre tronul de judecată, [Iuda] a aruncat în fața marelui preot monezile de argint care fuseseră prețul trădării Domnului său. Prinzând cu înfocare roba lui Caiafa, el l-a implorat să Îl elibereze pe Isus, declarând că El nu făcuse nimic vrednic de moarte... 

Mai târziu în aceeași zi, pe drumul de la sala lui Pilat la Calvar, ceva a întrerupt strigătele și râsele batjocoritoare ale gloatei rele care Îl conducea pe Isus spre locul răstignirii. În timp ce treceau pe lângă un loc retras, au văzut la piciorul unui copac trupul fără viață al lui Iuda. Era o priveliște dintre cele mai revoltătoare. Greutatea sa frânsese coarda cu care el se spânzurase de copac. În cădere, trupul său fusese mutilat în mod oribil, și câinii mâncau acum din el.” — Ibid., p. 721, 722 (cap. 76, Iuda).

VINERI, 10 OCTOMBRIE

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE  

1. Ce avertizare ar trebui să iau eu, observând slăbiciunea interioară a lui Iuda? 

2. Ce pericol cumulativ poate să mă pândească, dacă îmi împietresc inima așa cum a făcut el? 

3. Cum voi aprecia eu năzuințele sincere ale lui Hristos după mine? 

4. Ce motivație a avut Iuda când a căutat un loc între cei doisprezece? 

5. Care a fost cea mai mare slăbiciune a lui Iuda?