Lecția 12. Într-o smerită blândețe

Text de memorizat: „Ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele.” (Romani 13:14).

„[Romani 13:14, citat] Fiecare suflet să asculte aceste cuvinte și să știe că Domnul Isus nu va accepta niciun compromis.” — Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 171 (cap. 18 – Întoarcerea la dragostea dintâi).

Recomandare pentru studiu: Mărturii pentru comunitate, vol. 6, pp. 394-403 (cap. 49 - Atitudinea noastră față de autoritățile civile).

Duminică 13 martie

1. ECHILIBRUL INSPIRAT

a. Explicați îndatoririle cuprinzătoare ale creștinilor din fiecare epocă față de autoritățile pământești. Romani 13:1–7; Fapte 4:18-20; 5:17–20.

Romani 13:1–7: „Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ți fie frică de stăpânire? Fă binele și vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune și să pedepsească pe cel ce face rău. De aceea trebuie să fiți supuși nu numai de frica pedepsei, ci și din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiți și birurile. Căci dregătorii sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Dați tuturor ce sunteți datori să dați: cui datorați birul, dați-i birul; cui datorați vama, dați-i vama; cui datorați frica, dați-i frica; cui datorați cinstea, dați-i cinstea.”

Fapte 4:18-20: „Și după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai învețe pe oameni în Numele lui Isus. Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.”

Fapte 5:17–20: „Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă, au pus mâinile pe apostoli și i-au aruncat în temnița de obște. Dar un înger al Domnului a deschis ușile temniței, noaptea, i-a scos afară și le-a zis: „Duceți-vă, stați în Templu și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia.”

„Când ucenicii au propovăduit pe Hristos și pe El răstignit, după înălțarea Sa, autoritățile le-au poruncit să nu mai vorbească și nici să nu mai învețe în Numele lui Isus. [Fapte 4:19, 20 citat]. Ei au continuat să predice vestea cea bună a mântuirii prin Domnul Hristos și puterea lui Dumnezeu dădea mărturie despre solie. Bolnavii erau vindecați și mii se adăugau bisericii…

Dumnezeul cerului, puternicul Conducător al Universului, a luat această problemă în mâinile Sale; pentru că oamenii se luptau împotriva lucrării Sale. El a arătat în mod clar că există un Conducător mai presus de om, a cărui autoritate trebuie să fie respectată…

Cei care căutau să-i constrângă pe oameni să onoreze o instituție a papalității și să calce în picioare autoritatea lui Dumnezeu, fac o lucrare similară cu a conducătorilor iudeilor din zilele apostolilor. Când legile conducătorilor pământului sunt în opoziție cu legile Conducătorului suprem al Universului, atunci copiii supuși ai lui Dumnezeu vor rămâne credincioși Lui.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 713 (cap. 85 – Conflictul care stă să vină).

„Am văzut că de fiecare dată este de datoria noastră să ne supunem legilor țării noastre, atâta timp cât nu intră în conflict cu legea mai înaltă pe care Dumnezeu a rostit-o cu glas tare pe Sinai și apoi a săpat-o în piatră cu Însuși degetul Lui.” — Ibid., vol. 1, p. 361 (cap. 69 - Răzvrătirea).

Luni 14 martie

2. PĂSTRÂND RESPECTUL ADECVAT

a. Ce atitudine și principii ne-a învățat Domnul Hristos cu privire la îndatoririle noastre față de Dumnezeu și față de autorități? Marcu 12:13-17; Romani 14:16.

Marcu 12:13-17: „Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei și din irodieni ca să-L prindă cu vorba. Aceștia au venit și I-au zis: „Învățătorule, știm că spui adevărul și nu-Ţi pasă de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu? Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut fățărnicia și le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiți? Aduceți-Mi un ban ca să-l văd.” I-au adus un ban, și Isus i-a întrebat: „Chipul acesta și slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Și se mirau foarte mult de El.”

Romani 14:16: „Nu faceți ca binele vostru să fie grăit de rău.”

„Răspunsul lui Hristos nu era evaziv, ci un răspuns sincer la întrebare. Ținând în mână moneda romană, pe care erau imprimate numele și chipul Cezarului, El a declarat că, întrucât trăiau sub ocrotirea puterii romane, ei trebuia să restituie acelei puteri sprijinul cerut, atâta vreme cât acesta nu venea în conflict cu o datorie mai înaltă. Însă în timp ce se supuneau pașnic la legile țării, ei trebuia să dea ascultare întotdeauna în primul rând lui Dumnezeu.” — Hristos, Lumina lumii, p. 602 (cap. 66 - Controversa).

b. Descrieți atitudinea pe care ar trebui să o manifestăm întotdeauna față de conducători, după cum au exemplificat oamenii fideli lui Dumnezeu. Daniel 6:16–22; Tit 3:1, 2; 1 Petru 2:17.

Daniel 6:16–22: „Atunci, împăratul a poruncit să aducă pe Daniel și să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul și a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujești, să te scape!” Au adus o piatră și au pus-o la gura gropii. Împăratul a pecetluit-o cu inelul lui și cu inelul mai-marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. Împăratul s-a întors apoi în palatul său. A petrecut noaptea fără să mănânce, nu i s-a adus nicio țiitoare și n-a putut să doarmă. În revărsatul zorilor însă, împăratul s-a sculat și s-a dus în grabă la groapa cu lei. Și, apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător. Împăratul a luat cuvântul și a zis lui Daniel: „Daniele, robul Dumnezeului Celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujești necurmat, să te scape de lei?” Și Daniel a zis împăratului: „Veșnic să trăiești, împărate! Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Și nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!”

Tit 3:1, 2: „Adu-le aminte să fie supuși stăpânirilor și dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătați, plini de blândețe față de toți oamenii.”

1 Petru 2:17: „Cinstiți pe toți oamenii; iubiți pe frați; temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste împăratului!”

„Noi trebuie să recunoaștem autoritatea omenească ca o orânduire stabilită de Dumnezeu și să învățăm ascultarea de ea ca fiind o datorie sacră, în cadrul sferei ei legitime. Dar, când cerințele ei vin în conflict cu cerințele lui Dumnezeu, atunci trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie recunoscut mai presus de toată legislația omenească. Un ‘așa zice Domnul’ nu trebuie dat la o parte pentru un ‘așa zice biserica’ sau un ‘așa zice statul’. Cununa lui Hristos trebuie să fie înălțată mai presus de diademele potentaților pământului.

Nu ni se cere să sfidăm autoritățile. Cuvintele noastre, vorbite sau în scris, ar trebui să fie cumpănite cu grijă, ca nu cumva să se spună despre noi că am fi rostit ceva ce ne-ar înfățișa ca unii care am fi împotriva legii și ordinii. Noi nu trebuie să spunem sau să facem ceva care ne-ar închide în mod necesar calea. Trebuie să mergem înainte în Numele lui Hristos, apărând adevărurile ce ne-au fost încredințate.” — Faptele apostolilor, p. 69 (cap. 6 – La poarta templului).

„Nu este înțelept să găsim mereu greșeli la ceea ce fac conducătorii guvernului. Nu e lucrarea noastră aceea de a ataca persoane sau instituții… Lucrarea noastră este aceea de a pregăti un popor care să poată sta în ziua cea mare a lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să fim abătuți pe căi care vor încuraja controversa sau vor trezi împotrivire în cei care nu sunt de credința noastră.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 394 (cap. 49 - Atitudinea noastră față de autoritățile civile).

„În toată modestia, în spiritul harului și cu iubire de la Dumnezeu, noi trebuie să atragem atenția oamenilor la faptul că Domnul Dumnezeu este Creatorul cerurilor și al pământului și că ziua a șaptea este Sabatul Domnului.” — Ibid., p. 395 (cap. 49 - Atitudinea noastră față de autoritățile civile).

Marți 15 martie

3. TÂNJIND DUPĂ DUHUL LUI DUMNEZEU

a. Descrieți impactul pe care îl are Legea lui Dumnezeu în inimile noastre. Romani 13:8-10.

Romani 13:8-10: „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, căci cine iubește pe alții a împlinit Legea. De fapt: „Să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești” și orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.”

„Legea lui Dumnezeu este împlinită numai atunci când oamenii Îl iubesc cu inima, mintea, sufletul și cu puterea lor, iar pe semenii lor ca pe ei înșiși. Manifestarea acestei iubiri e ceea ce aduce slavă lui Dumnezeu în locurile înalte, iar pe pământ pace și înțelegere între oameni. Domnul este proslăvit când se atinge marele scop al Legii Sale. Lucrarea Duhului Sfânt a fost ca, veac după veac, să transmită iubire inimii omului, deoarece iubirea este principiul viu al frățietății.

Niciun colțișor și nicio ascunzătoare a sufletului nu trebuie să fie un ascunziș al egoismului. Dumnezeu dorește ca planul cerului să fie realizat și, în fiecare familie, în fiecare comunitate, în fiecare instituție, să domnească ordinea și armonia cerească. Dacă iubirea aceasta ar fi crescut în societate, asemenea aluatului, am fi putut vedea realizarea principiilor nobile într-o purtare plină de amabilitate și politețe creștină, și în bunătate creștină față de cei răscumpărați prin sângele lui Hristos. S-ar putea vedea o transformare spirituală în toate familiile noastre, în instituțiile și în comunitățile noastre. Când această transformare are loc, aceste agenții vor deveni instrumente prin care Dumnezeu va da lumii lumină și, în felul acesta, prin disciplină și educație divină, va pregăti bărbați și femei pentru societatea cerească.

Isus S-a dus să pregătească locuințe pentru aceia care se pregătesc, prin iubirea și harul Lui, pentru lăcașurile fericirii. În familia lui Dumnezeu din cer nu se va găsi nici o persoană egoistă. Pacea și armonia curților cerești nu vor fi întinate de prezența cuiva care e aspru și lipsit de amabilitate. Acela care, în lucrarea ce i-a fost dată să o facă pe acest pământ, înalță eul, nu va vedea niciodată Împărăția lui Dumnezeu, dacă nu va fi preschimbat în spirit, devenind blând și smerit, manifestând simplitatea unui copilaș.” —Mărturii pentru comunitate, vol. 8, pp. 139, 140 (secț. Principiile vii ale frățietății).

b. Acum, mai mult ca oricând, ce chemare serioasă răsună pentru noi? Romani 13:11.

Romani 13:11: „Și aceasta cu atât mai mult, cu cât știți în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziți în sfârșit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.”

„Predicatorii și membrii laici să pornească în holdele pârguite, să le spună celor fără grijă și nepăsători, să-L caute pe Domnul cât mai poate fi găsit.” — Ibid., vol. 8, p. 253. (cap. 41 – Spre casă).

„Acum, pentru că ziua Domnului este mai aproape decât atunci când am crezut prima dată, trebuie să fim mai doritori, mai zeloși și mai fierbinți decât în vremurile timpurii. Primejdiile noastre sunt mult mai mari acum decât atunci. Sufletele sunt mai împietrite. Avem nevoie să fim acum plini de spiritul Domnului Hristos și nu trebuie să ne odihnim până când nu-l vom primi.” — Ibid., vol. 5, p. 162 (cap. 14 – Puterea adevărului).

Miercuri 16 martie

4. ATENŢIE ȘI RÂVNĂ CA NICIODATĂ

a. Pe măsură ce ne apropiem de timpul sfârșitului, ce devine crucial? Romani 13:12-14.

Romani 13:12-14: „Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții; nu în curvii și în fapte de rușine; nu în certuri și în pizmă, ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Hristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele.”

„Domnul nu a închis porțile Cerului pentru poporul Său; dar propriul lor curs de regres continuu, de ceartă, invidie și vrajbă i-a separat de El. Mândria și dragostea față de lume locuiesc în inimă…

Necurăția este răspândită, chiar și printre cei care mărturisesc că sunt urmașii lui Hristos. Mulți participă cu aviditate la distracții lumești, demoralizatoare, pe care Cuvântul lui Dumnezeu le interzice. Astfel, ei rup legătura cu Dumnezeu și se clasează alături de iubitorii de plăceri ai acestei lumi. Dacă Dumnezeu le-ar înfățișa păcatele așa cum apar înaintea privirii Sale, ei s-ar umple de rușine și groază.

Și ce a cauzat această stare alarmantă? Mulți au acceptat teoria adevărului religios, dar nu au fost convertiți la principiile sale. Sunt cu adevărat foarte puțini cei care simt o adevărată întristare față de păcat; care au convingeri adânci și pătrunzătoare despre depravarea naturii neregenerate și încearcă să meargă pe urmele Domnului Hristos. Inima de piatră nu este preschimbată cu o inimă de carne. Doar puțini sunt dispuși să cadă pe Stâncă și să se frângă.

Ce dragoste incomparabilă și câtă bunăvoință în faptul că, atunci când nu aveam pretenții la mila divină – Domnul Hristos a fost dispus să realizeze răscumpărarea noastră! Dar Marele nostru Medic pretinde de la fiecare suflet o supunere neîntrebătoare. Nu trebuie să facem niciodată prescripții pentru propriul nostru caz. Hristos trebuie să dețină întregul control al voinței și acțiunii noastre, altfel nu va întreprinde în favoarea noastră.” — The Signs of the Times, 14 iulie, 1887.

„Stăm, propriu-zis, la granița vieții veșnice. Așteptăm glorioasa revenire a Domnului nostru; noaptea aproape a trecut; vine ziua. Când ne vom da seama de măreția planului de mântuire, vom fi mult mai curajoși, gata de sacrificiu de sine și consacrare, față de cum suntem acum.

Este o mare lucrare de făcut pentru noi, mai înainte ca succesul să încoroneze eforturile noastre. Trebuie să aibă loc o reformă hotărâtă în căminele și comunitățile noastre. Părinții trebuie să lucreze pentru salvarea copiilor lor. Dumnezeu va conlucra cu eforturile noastre, atunci când din partea noastră facem tot ceea ce a ordonat asupra noastră și ceea ce ne-a pregătit să facem; dar datorită necredinței noastre, a atitudinii lumești și a indolenței, sufletele cumpărate cu sânge, care sunt în umbra caselor noastre, mor în păcatele lor neavertizate. Să fie, oare, Satan totdeauna triumfător? O, nu! Lumina reflectată de la crucea de pe Calvar arată că trebuie făcută o lucrare mai mare decât aceea pe care ochii noștri au văzut-o până acum.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pp. 382, 383 (cap. 43 – Susținerea misiunilor în orașe).

Joi 17 martie

5. IUBIREA FRĂŢEASCĂ

a. Având în vedere faptul că toate ființele umane sunt diferite, cum ar trebui să ne tratăm în mod reciproc? Romani 14:7-13.

Romani 14:7-13: „În adevăr, niciunul din noi nu trăiește pentru sine și niciunul din noi nu moare pentru sine. Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim și, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit și a înviat, ca să aibă stăpânire și peste cei morți, și peste cei vii. Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce disprețuiești tu pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris: „Pe viața Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.” Așa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu. Să nu ne mai judecăm dar unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.”

„Fiecare asociere din viața de zi cu zi necesită exercitarea stăpânirii de sine, a îndelungii răbdări și a simpatiei. Noi suntem așa de diferiți din punct de vedere al dispoziției, al obiceiurilor și al educației, încât modul nostru de a înțelege lucrurile diferă. Noi judecăm diferit. Felul în care înțelegem adevărul, ideile noastre cu privire la comportament nu sunt identice sub toate aspectele. Nu există două persoane a căror experiență să fie la fel din toate punctele de vedere. Încercările unuia nu sunt încercările altuia. Îndatoririle pe care unul le consideră ușoare, pentru altul sunt cele mai dificile și tulburătoare.

Natura omenească este așa de fragilă, de ignorantă și de predispusă la o înțelegere greșită, încât fiecare trebuie să fie atent la felul în care îl apreciază pe celălalt. Noi nu cunoaștem ce direcție au faptele noastre asupra experienței altora. Ceea ce facem sau spunem poate să ni se pară de o mică importanță, dar, dacă ochii noștri s-ar deschide, am vedea că de aceasta depind rezultatele cele mai importante, în sens bun sau rău.” — Lucrătorii Evangheliei, p. 473 (secț. 11 – În legătură unii cu alții).

b. Cum îi privește Domnul pe cei care provoacă dezbinări în biserica Sa — și doar cum putem ajunge la unitate atât în familie, cât și în biserică? Proverbe 6:16-19; Coloseni 1:27, 28.

Proverbe 6:16-19: „Șase lucruri urăște Domnul și chiar șapte Îi sunt urâte: ochii trufași, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzește planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, și cel ce stârnește certuri între frați.”

Coloseni 1:27, 28: „Cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi și sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus.”

„Cauza dezbinărilor și a discordiei din familii și din biserică este despărțirea de Hristos. A fi aproape de Hristos înseamnă a fi aproape unul de altul. Secretul adevăratei unități în biserică și familie nu este diplomația, administrarea sau efortul supraomenesc de a învinge greutățile — deși acestea trebuie făcute — ci unirea cu Hristos.

Cu cât venim mai aproape de Hristos, cu atât vom fi mai aproape unul de altul. Dumnezeu este slăvit când poporul Său este unit în acțiune armonioasă.” — Căminul adventist, p. 179 (cap. 27 – Un cerc sacru).

Vineri 18 martie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce exemplu dau prietenilor și familiei cu privire la autoritățile pământești?

2. Explicați [cum se poate menține] echilibrul în a onora Maiestatea cerului mai presus de orice.

3. Cum ar putea atitudinile mele să împiedice Duhul lui Dumnezeu să lucreze în viața mea?

4. Ce măsuri ar trebui să iau în vederea pregătirii pentru revenirea Domnului Hristos?

5. Cum se vor schimba relațiile mele cu ceilalți pe măsură ce Îl caut pe Domnul Hristos pe deplin?