Lecția 3. Îndreptățirea – neprihănirea atribuită

Text de memorizat: „Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” (Romani 4:3).

„Îndreptățirea prin care suntem iertați ne este atribuită; îndreptățirea prin care suntem sfințiți ne este împărtășită. Prima reprezintă recomandarea noastră pentru cer, iar cea de-a doua este calificarea noastră pentru cer.” — Solii către tineret, p. 35 (cap. 5 – Zilele noastre de șansă?).

Recomandare pentru studiu: Solii Alese, Vol. 1, pp. 389–398 (secț. 5, cap. 62: Îndreptățirea prin credință).

Duminică 9 ianuarie

1. AVRAAM – ÎNDREPTĂŢIT PRIN CREDINŢĂ

a. Cum a fost Avraam îndreptățit înaintea lui Dumnezeu, și ce este scris cu privire la credința sa? Romani 4:1-3; Evrei 11:8-10.

Romani 4:1-3: „Ce vom zice dar că a căpătat, prin puterea lui, strămoșul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire.”

Evrei 11:8-10: „Prin credință Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moștenire, a ascultat și a plecat fără să știe unde se duce. Prin credință a venit și s-a așezat el în țara făgăduinței ca într-o țară care nu era a lui și a locuit în corturi, ca și Isaac și Iacov, care erau împreună-moștenitori cu el ai aceleiași făgăduințe. Căci el aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu.”

„[Legământul harului] a fost reînnoit față de Avraam în făgăduința: ‘Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta’ (Geneza 22:18). Această făgăduință arăta spre Domnul Hristos. Așa a înțeles-o Avraam (vezi Galateni 3: 8, 16) și și-a pus încrederea în Domnul Hristos pentru iertarea păcatelor. Credința aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” — Patriarhi și profeți, p. 370 (cap. 31 – Legea și legămintele).

„Ascultarea necondiționată a lui Avraam este una dintre cele mai izbitoare dovezi ale credinței ce poate fi aflată în întreaga Scriptură. Pentru el, credința era ‘o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd’ (Evrei 11:1). Sprijinindu-se pe făgăduința divină, fără cea mai slabă asigurare exterioară a împlinirii ei, el  și-a părăsit casa și rudeniile, precum și țara natală și a plecat fără să știe încotro, pentru a merge acolo unde avea să îl conducă Dumnezeu.” — Ibid., p. 126 (cap. 11 – Chemarea lui Avraam).

b. Descrieți cea mai grea încercare a credinței lui Avraam. Evrei 11:17-19.

Evrei 11:17-19: „Prin credință a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduințele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânță care-ți va purta numele!” Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar și din morți: și, drept vorbind, ca înviat din morți l-a primit înapoi.”

„Încercarea aceasta a fost mult mai grea decât aceea prin care trecuse Adam… Întregul cer privea cu uimire și admirație ascultarea neșovăitoare a lui Avraam. Tot cerul a ovaționat credincioșia lui.” — Ibid., p. 155 (cap. 13 – Încercarea credinței).

Luni 10 ianuarie

2. DAVID – ÎNDREPTĂŢIT PRIN CREDINŢĂ

a. După fărădelegile sale împotriva Batșebei și a lui Urie, ce rugăciuni a adresat David Domnului? Psalmii 51:1–4; 32:1–5.

Psalmii 51:1-4: „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curățește-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile și păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta; așa că vei fi drept în hotărârea Ta și fără vină în judecata Ta.”

Psalmii 32.1-5: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ține în seamă Domnul nelegiuirea și în duhul căruia nu este viclenie! Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate, căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Și Tu ai iertat vina păcatului meu.”

b. Când profetul Natan i-a înfățișat lui David enormitatea păcatului său, cum a reacționat acesta? 2 Samuel 12:13 (prima parte). Cum a răspuns atunci Domnul prin profet? 2 Samuel 12:13 u.p.

2 Samuel 12:13 p.p.: „David a zis lui Natan: ,Am păcătuit împotriva Domnului! ´ ”

2 Samuel 12:13 u.p.: „Și Natan a zis lui David: ,Domnul îți iartă păcatul, nu vei muri´ .”

c. Ce dezvăluie apostolul Pavel despre experiența lui David în urma pocăinței sale? Romani 4:5–7.

Romani 4:5-7: „pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el îi este socotită ca neprihănire. Tot astfel și David numește fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite!”

„Pocăința lui David a fost sinceră și profundă. El n-a căutat circumstanțe atenuante pentru crima sa. Rugăciunea lui nu era inspirată de dorința de a scăpa de pedepsele cu care era amenințat. Dar a văzut grozăvia păcatului său împotriva lui Dumnezeu, a văzut cât de pângărit îi era sufletul și îi era scârbă de păcatul său. El nu se ruga numai pentru a i se ierta păcatul, ci și pentru a avea o inimă curată. David n-a părăsit lupta cuprins de disperare. În făgăduințele lui Dumnezeu pentru păcătosul pocăit, el a văzut dovada iertării și primirii sale…

Cu toate că David căzuse, Domnul l-a ridicat. El era acum în comuniune mai strânsă cu Dumnezeu și într-o mai profundă împreună simțire cu semenii săi, decât înainte de cădere…

Această parte din istoria vieții lui David este plină de însemnătate pentru păcătosul care se pocăiește. Este una dintre cele mai convingătoare ilustrații care ne-au fost date cu privire la luptele și ispitele oamenilor și adevărata pocăință și credință în Domnul Isus Hristos. În toate timpurile până acum, aceasta s-a dovedit un izvor de încurajare pentru sufletele care, după ce au căzut în păcat, se zbat sub povara vinovăției. Mii de copii ai lui Dumnezeu care fuseseră ispitiți, când erau gata să se lase în voia disperării, și-au amintit cum sincera pocăință și mărturisire a lui David au fost primite de Dumnezeu, chiar dacă el a avut de suferit pentru abaterea lui; astfel, au prins curaj pentru a se pocăi și a încerca din nou să umble pe calea poruncilor lui Dumnezeu… Domnul nu va lepăda nici un suflet care se pocăiește cu adevărat.” — Patriarhi și profeți, pp. 725, 726 (cap. 71 – Păcatul și pocăința lui David).

Marți 11 ianuarie

3. ÎNDREPTĂŢIT ÎNAINTE SAU DUPĂ BOTEZ?

a. Când a fost Avraam îndreptățit prin credință — înainte sau după tăierea împrejur? Romani 4:8-10.

Romani 4:8-10: „Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința „i-a fost socotită ca neprihănire”. Dar cum i-a fost socotită? După sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.”

b. Care a fost scopul tăierii împrejur? Romani 4:11. Care este scopul botezului? 1 Petru 3:18, 21.

Romani 4:11: „Apoi, a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri pe care o căpătase prin credință când era netăiat împrejur. Și aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur; ca, adică, să li se socotească și lor neprihănirea aceasta.”

1 Petru 3:18, 21: „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, (21) Icoana aceasta închipuitoare vă mântuiește acum pe voi, și anume botezul, care nu este o curățire de întinăciunile trupești, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos”.

„Ritualul circumciziunii i-a fost dat lui Avraam ‘ca o pecete a acelei îndreptățiri pe care o căpătase prin credință, când era netăiat împrejur’ (Romani 4:11). Acesta trebuia să fie respectat de către patriarh și de către urmașii săi, ca un semn că erau devotați slujirii lui Dumnezeu și despărțiți de idolatri, cum și al faptului că Dumnezeu i-a primit ca o comoară deosebită a Sa. Prin ritualul acesta, pe de o parte, ei s-au angajat să îndeplinească condițiile legământului făcut cu Avraam. Ei nu trebuia să încheie legături de căsătorie cu păgânii; căci, făcând astfel, ei urmau să piardă respectul față de Dumnezeu și față de Legea Sa cea sfântă; ei aveau să fie ispitiți să se dedea la practicile păcătoase ale celorlalte națiuni și urma să fie atrași la idolatrie.” — Patriarhi și profeți, p. 138 (cap. 12 – Avraam în Canaan).

„Învierea lui Hristos este comemorată prin îngroparea noastră împreună cu El prin botez și ridicarea din mormântul de apă, după chipul învierii Sale, pentru a trăi într-o înnoire a vieții.” — Scrieri timpurii, p. 217 (secț. Taina nelegiuirii).

„Hristos a făcut din botez semnul intrării în Împărăția Lui spirituală. El a făcut din aceasta o condiție categorică, pe care trebuie să o împlinească toți aceia care doresc să fie recunoscuți ca fiind sub autoritatea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. Mai înainte ca cineva să-și găsească un cămin în biserică, mai înainte de a trece pragul Împărăției spirituale a lui Dumnezeu, el trebuie să primească amprenta numelui divin: ‘Domnul, Neprihănirea noastră’ (Ieremia 23:6).

Botezul este unul dintre cele mai solemne acte de renunțare la lume. Aceia care sunt botezați în întreitul Nume al Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt, declară public, chiar de la intrarea lor în viața de creștin, că au părăsit serviciul lui Satan și au devenit membri ai familiei împărătești, copii ai Împăratului ceresc. Ei au ascultat de porunca: ‘Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei ... nu vă atingeți de ce este necurat’. Și față de ei este împlinită profeția: ‘Vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic’ (2 Corinteni 6:17-18).” — Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 91 (cap. 8 - Botezul).

Miercuri 12 ianuarie

4. FĂGĂDUINŢE ÎMPLINITE PRIN CREDINŢĂ

a. Pe ce temei a împlinit Dumnezeu făgăduințele Sale făcute lui Avraam? Romani 4:13.

Romani 4:13: „În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credință.”

„Biblia ne învață în mod clar că făgăduințele făcute lui Avraam urmează să fie împlinite prin Hristos. Toți cei ce sunt ai lui Hristos sunt ‘sămânța lui Avraam, moștenitori prin făgăduință’ — moștenitori ‘la o moștenire nestricăcioasă și neîntinată, care nu se poate veșteji’ (Galateni 3: 29; 1 Petru 1:4), un pământ eliberat de blestemul păcatului. Căci ‘domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinților Celui Prea Înalt’; ‘cei blânzi moștenesc țara și au belșug de pace’ (Daniel 7:27; Psalmii 37:11).” — Patriarhi și profeți, p. 170 (cap. 14 – Distrugerea Sodomei).

b. Ce mai este scris despre credința lui Avraam? Romani 4:18-22.

Romani 4:18-22: „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut și astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi sămânța ta.” Și, fiindcă n-a fost slab în credință, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat că El ce făgăduiește poate să și împlinească. De aceea, credința aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire”.

„Nașterea unui fiu lui Zaharia, întocmai ca nașterea fiului lui Avraam și a fiului Mariei, ne învață un mare adevăr spiritual, adevăr pe care îl învățăm cu greu și-l uităm ușor. În noi înșine n-avem nicio putere de a face vreun lucru bun, dar ceea ce nu putem face noi va fi îndeplinit prin puterea lui Dumnezeu în oricare suflet supus și credincios. Prin credință fusese dat copilul făgăduinței, prin credință ia naștere viața spirituală și ni se dă putere să facem lucrările neprihănirii.” — Hristos, Lumina lumii, p. 98 (cap. 10 – Glasul în pustie).

c. Care este lecția supremă de care beneficiem prin aceste fapte? Romani 4:23-25.

Romani 4:23-25: „Dar nu numai pentru el este scris că „i-a fost socotită ca neprihănire”, ci este scris și pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, nouă, celor ce credem în Cel ce a înviat din morți pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți.”

„Dumnezeu este Cel care circumcide inima. Întreaga lucrare este a Domnului de la început până la sfârșit. Păcătosul care stă să piară spune: ‚Sunt un păcătos pierdut; dar Isus a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. El spune: ‚Eu am venit să chem la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși’ (Marcu 2:17). Sunt un păcătos, dar El a murit pe crucea Calvarului pentru a mă salva. Nu trebuie să mai zăbovesc niciun moment nesalvat. El a murit și a înviat din nou pentru îndreptățirea mea și mă va mântui acum. Accept iertarea pe care El a făgăduit-o.’” — Solii Alese, vol. 1, p. 392 (secț. 5, cap. 62).

Joi 13 ianuarie

5. CREDINŢA - ESENŢIALĂ PENTRU ÎNDREPTĂŢIREA NOASTRĂ

a. Care este definiția biblică a credinței? Evrei 11:1.

Evrei 11:1: „Iar credința este substanța lucrurilor sperate, dovada lucrurilor nevăzute.” (BTF)

„Credința este condiția pe temeiul căreia Dumnezeu a considerat potrivit să le făgăduiască iertarea celor păcătoși, nu pentru că în credință s-ar afla vreo virtute prin care mântuirea ar fi meritată, ci, deoarece credința se poate baza pe meritele Domnului Hristos, ca remediu pregătit pentru păcat. Credința poate să prezinte ascultarea desăvârșită a Domnului Hristos în locul nelegiuirii și al deficienței celui păcătos. Când păcătosul crede că Hristos este Mântuitorul lui personal, Dumnezeu îi iartă păcatul și îl îndreptățește fără plată, conform făgăduințelor Sale infailibile. Sufletul care se pocăiește își dă seama că îndreptățirea lui vine datorită Domnului Hristos, care a murit pentru el ca înlocuitor și Garant al lui și este Jertfa lui de ispășire și Neprihănirea lui.” — Credința și faptele, pp. 100, 101 (cap. 14 – Experiența neprihănirii prin credință).

b. Care este marea diferență între credință și încumetare? Efeseni 2:8; Galateni 5:6; Iacov 2:17.

Efeseni 2:8: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu.”

Galateni 5:6: „Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste.”

Iacov 2:17: „Tot așa și credința, dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși.”

„Noi nu ne câștigăm mântuirea prin ascultarea noastră; pentru că mântuirea este darul fără plată al lui Dumnezeu, care poate fi primit prin credință. Dar ascultarea este rodul credinței. [1 Ioan 3:5, 6 citat] Aici este adevăratul test. Dacă rămânem în Hristos și dacă iubirea lui Dumnezeu locuiește în noi, atunci simțămintele, cugetele, planurile și acțiunile noastre, toate vor fi în armonie cu voința lui Dumnezeu, așa cum este exprimată în preceptele legii Sale sfinte. [1 Ioan 3:7 citat] Neprihănirea este definită de standardul legii sfinte a lui Dumnezeu, așa cum este el exprimat în Cele Zece Porunci date pe Sinai.

Așa-numita credință în Hristos care învață că păcătosul este scutit de obligația de a asculta de Dumnezeu nu este credință, ci încumetare. [Efeseni 2:8; Iacov 2:17 citat]” — Calea către Hristos, p. 61 (cap. 7 – Dovada adevăratei ucenicii).

Vineri 14 ianuarie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum poate credința mea să devină mai asemănătoare cu cea a lui Avraam?

2. Cum poate pocăința mea să ajungă mai asemănătoare cu cea a lui David?

3. Care trebuie să fie experiența celui care face legământul botezului?

4. De ce nu trebuie să amânăm decizia de a ne duce înaintea Mântuitorului viețile noastre păcătoase?

5. Cum aș putea fi în pericolul de a cădea într-o formă de încumetare?