Lecția 9. Cine Îl acceptă pe Isus?

„Adevărat, adevărat vă spun, că cine primește pe Acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primește și cine Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Ioan 13:20).

 „Acei care Îl primesc pe Hristos sunt mișcați și supuși prin manifestarea dragostei Sale și a umilinței, suferinței și morții Sale în favoarea lor.” — My Life Today, p. 77.

Recomandare pentru studiu: Mărturii, vol. 2, p. 679-681 (cap. Transferarea comorii pământești).

Duminică 22 noiembrie

1. OAMENII OBIȘNUIŢI ÎL PRIMESC PE MÂNTUITORUL

a. Descrieți atitudinea multor oameni cu privire la Isus și minunile Sale. Marcu 7:37; 5:42 (partea a doua).

Marcu 7:37: „Ei erau uimiți peste măsură de mult și ziceau: „Toate le face de minune; chiar și pe surzi îi face să audă, și pe muți, să vorbească.”

Marcu 5:42 u.p.: „... Ei au rămas încremeniți.”

„Niciodată mai înainte nu a vorbit cineva cu atâta putere încât să trezească gândurile, să aprindă năzuințele, să înalțe fiecare capacitate a trupului, minții și sufletului.”— Educația, p. 81 (cap. Învățătorul trimis de la Dumnezeu).

b. Cum i-au răspuns oamenii obișnuiți lui Isus și slujbei Sale? Marcu 12:37 (ultima parte). De ce?

Marcu 12:37 u.p.: „Și gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.”

 „În mod discret, chiar din copilăria Sa, [Isus] a slujit altora și de aceea, când Și-a început lucrarea public, mulți L-au ascultat cu bucurie.” — Divina vindecare, p. 350 (cap. Lucrarea în cămin).

 „Metoda lui Isus de a predica a fost minunată și atractivă și a fost întotdeauna caracterizată de simplitate. El a dezvăluit misterele împărăției cerurilor folosind ilustrații și simboluri cu care ascultătorii Săi erau familiarizați, și oamenii obișnuiți Îl ascultau cu bucurie; pentru că puteau înțelege cuvintele Sale.” — Christian Education, p. 126.

 Luni 23 noiembrie

2. PRIMIND CUVÂNTUL

a. Ce este reprezentat prin sămânța din parabola semănătorului? Marcu 4:14, 15. Unde este semănată sămânța?

Marcu 4:14, 15: „Semănătorul seamănă Cuvântul. Cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar, după ce l-au auzit, vine Satan îndată și ia Cuvântul semănat în ei.”

„Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu și sufletul care îl primește, este considerat a fi născut din nou, nu dintr-o sămânță care putrezește, ci dintruna care nu putrezește, care este vie și rămâne pe vecie...

Sămânța bună a cuvântului cade în inimă și imediat se dă pe față prima dezvoltare a experienței creștine. Această experiență este asemănată cu un fir de iarbă gingaș sau cu un copil mic. Firul de iarbă este frumos și copilul este atractiv, dar dacă nu ar mai exista dezvoltare în continuare, am considera planta ca oprită din creștere și copilul ca pipernicit. Cel proaspăt convertit trebuie să progreseze în cunoștință, să crească în har. Hristos privește la copiii Săi și nu este în necunoștință cu privire la modul în care se dezvoltă sămânța.” — The Signs of the Times, 27 martie, 1893.

b. Care sunt cele trei dovezi care indică faptul că sămânța a fost semănată într-o inimă receptivă? Marcu 4:20; Luca 8:15.

Marcu 4:20: „Alții, apoi, sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac rod: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.”

Luca 8:15: „Sămânța care a căzut pe pământ bun sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl țin într-o inimă bună și curată și fac rod în răbdare.”

„Ascultătorul reprezentat de terenul cel bun primește cuvântul ’nu ca și când ar fi cuvântul oamenilor, ci ca și când este adevărul, cuvântul lui Dumnezeu’ (1 Tesaloniceni 2:13). Doar cel care primește Scripturile ca vocea lui Dumnezeu vorbindu-i lui personal, este un adevărat învățăcel. El se înfioară în fața cuvântului; pentru el acesta este o realitate vie. El își deschide înțelegerea și inima pentru a-l primi.” — Parabolele Domnului Hristos, p. 59 (cap. Ieșit-a semănătorul să semene).

 „Cuvântul lui Dumnezeu vine adesea în conflict cu trăsăturile de caracter ereditare sau cultivate ale omului și cu obiceiurile sale de viață. Dar ascultătorul care are un pământ bun, primind cuvântul, acceptă toate condițiile și cerințele sale. Deprinderile, obiceiurile și practicile sale, sunt aduse în supunere față de cuvântul lui Dumnezeu. — Idem., p. 60.

c. Ce arătăm noi dacă păstrăm sau nu cuvintele lui Hristos? Ce spune Hristos despre cuvintele Sale? Ioan 14:23, 24.

Ioan 14:23, 24: „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubește nu păzește cuvintele Mele. Și cuvântul pe care-l auziți nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.”

„Trebuie să fim aduși în supunere față de Isus Hristos. Nu trebuie să mai trăim în viața noastră de egoism obișnuită, ci Hristos să locuiască în noi. Caracterul Său să fie reprodus în natura noastră. Astfel vom aduce roadele Duhului Sfânt — ,unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută’.” — Idem., p. 61.

Marți 24 noiembrie

3. TEMÂNDU-SE DE MÂNTUITOR

a. Care a fost reacția ucenicilor când se aflau în pericol pe mare? Cum L-au văzut ei pe Isus după aceea? Marcu 4:38-41.

Marcu 4:38-41: „Și El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare. Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?” I-a apucat o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul, și marea?”

 „O tăcere s-a lăsat asupra ucenicilor. Nici chiar Petru nu a mai încercat să își exprime uimirea care îi umplea inima.” — Hristos, Lumina lumii, p. 335 (cap. Taci, fii liniștită!).

b. Ce au simțit preoții cei mai de seamă cu privire la Isus după ce El a curățit templul a doua oară? Ce au vrut ei să facă după aceea? Marcu 11:18.

Marcu 11:18: „Preoții cei mai de seamă și cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare, căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învățătura Lui.”

 „Cu trei ani mai înainte, conducătorii templului fuseseră rușinați de fuga lor din fața poruncii lui Isus. Ei se mirau de atunci de propriile lor temeri și de ascultarea lor neîntrebătoare față de un singur Om umil. Ei simțiseră că era imposibil ca supunerea lor înjositoare să se mai repete. Totuși acum ei erau mai înfricoșați decât înainte și s-au grăbit și mai mult ca să asculte porunca Sa. Nu a fost nimeni care să îndrăznească să pună la îndoială autoritatea Sa. Preoții și negustorii au fugit din prezența Sa, conducându-și turmele înaintea lor...

După o perioadă, preoții și conducătorii s-au aventurat înapoi în templu. Când panica s-a diminuat, ei au fost cuprinși de neliniște ca să afle care era următoarea mișcare a lui Isus.” — Idem., p. 591, 592 (cap. Templul curățit din nou).

„Fariseii erau complet uluiți și tulburați. Unul pe care ei nu Îl puteau intimida era Cel care poruncea. Isus Își luase poziția ca apărător al templului. Niciodată mai înainte nu Își asumase El o asemenea autoritate regească. Niciodată mai înainte cuvintele și faptele Lui nu avuseseră o așa mare putere. El făcuse lucrări minunate prin Ierusalim, dar niciodată mai înainte într-o manieră atât de solemnă și impresionantă. În prezența poporului care fusese martor la lucrările Sale minunate, preoții și conducătorii nu au îndrăznit să își arate în mod deschis dușmănia față de El. Deși înfuriați și confuzi din cauza răspunsului Său, nu erau capabili să mai îndeplinească ceva în acea zi.” — Idem., p. 593.

c. Descrieți modul în care Dumnezeu dorește să ne temem de El. Evrei 12:28.

Evrei 12:28: „Fiindcă am primit dar o împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică...”

„În vorbirea noastră, în cântarea noastră, în toate activitățile noastre spirituale, trebuie să dăm pe față acel calm și acea demnitate și teamă evlavioasă care animă pe fiecare adevărat copil al lui Dumnezeu.” – Solii alese, vol. 3, p. 373 (cap. 54: Cazul Mackin).

Miercuri 25 noiembrie

4. RESPINGÂNDU-L PE ISUS, CUVÂNTUL

a. Care a fost atitudinea lui Isus față de tânărul conducător bogat? Care a fost răspunsul conducătorului? Marcu 10:17-22.

Marcu 10:17-22: „Tocmai când era gata să pornească la drum, a alergat la El un om care a îngenuncheat înaintea Lui și L-a întrebat: „Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” „Pentru ce Mă numești bun?”, i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu. Cunoști poruncile: ,Să nu preacurvești; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înșeli; să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta.’” El I-a răspuns: „Învățătorule, toate aceste lucruri leam păzit cu grijă din tinerețea mea.” Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit și i-a zis: „Îți lipsește un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea și urmează-Mă.” Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot, căci avea multe avuții.”

„Hristos a privit fix fața tânărului om ca și cum i-ar fi citit viața și cercetat caracterul. El îl iubea și tânjea să îi dea acea pace, și acel har, și acea bucurie care i-ar fi schimbat substanțial caracterul.

[Hristos] tânjea să vadă în el o inimă smerită și pocăită, conștientă de dragostea supremă pe care trebuie să I-o dea lui Dumnezeu și să își ascundă lipsurile în desăvârșirea lui Hristos.” — Hristos, Lumina lumii, p. 519 (cap. Îți mai lipsește un lucru).

 „[Isus] părăsise totul pentru salvarea omului și l-a chemat pe tânărul bărbat să vină după El și să Îi urmeze exemplul și l-a asigurat că îi va da o comoară în cer. A tresăltat inima tânărului de bucurie la această asigurare că urma într-adevăr să aibă o comoară în cer? Oh, nu! Comorile sale pământești erau idolul său; ele eclipsau valoarea moștenirii veșnice.” — Mărturii, vol. 2, p. 679 (cap. Transferarea comorii pământești).

b. Numiți un motiv comun pentru care oamenii resping Cuvântul lui Dumnezeu. Ioan 8:47; 6:60.

Ioan 8:47: „Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.”

Ioan 6:60: „Mulți din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?”

 „[Unii] nu pot suporta ocara de dragul lui Hristos. Când cuvântul lui Dumnezeu le arată unele păcate pe care ei le cultivă sau când cere renunțare la sine sau sacrificiu, ei sunt ofensați. I-ar costa prea mult efort ca să facă o schimbare radicală în viețile lor. Ei privesc la inconveniențele și încercările actuale și uită de realitățile veșnice. Asemenea ucenicilor care L-au părăsit pe Isus, ei sunt gata să spună: ,Vorbirea aceasta este prea de tot; cine poate s-o sufere?’ (Ioan 6:60).”— Parabolele Domnului Hristos, p. 47, 48 (cap. Ieșit-a semănătorul să semene).

c. Ce poate face dificil de acceptat Cuvântul? Matei 6:24.

Matei 6:24: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt: nwu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.”

„O unire cu Hristos... ne costă ceva. Trebuie să aibă loc o lucrare dureroasă de detașare și de asemenea, o lucrare de atașare. Mândria, egoismul, vanitatea, asemănarea cu lumea – păcatul în toate formele lui – trebuie biruite, dacă vrem să intrăm în unire cu Hristos. Motivul pentru care mulți consideră viața creștină atât de regretabil de grea, motivul pentru care sunt atât de nestatornici, atât de schimbători, este că ei încearcă să se atașeze ei înșiși de Hristos fără a se detașa de acești idoli pe care îi cultivă.” — Credința prin care trăiesc, p. 221.

 Joi 26 noiembrie

5. ÎL VEI ACCEPTA PE ISUS?

a. Ce chemare ni se adresează fiecăruia dintre noi astăzi? Iosua 24:15.

Iosua 24:15: „Și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de râu, sau dumnezeilor amoriților, în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.”

 „Hristos ne-a ales mai întâi, plătind un preț infinit pentru răscumpărarea noastră; și cel care crede cu adevărat Îl alege pe Hristos ca primul și ultimul și cel mai bun dintre toate. Dar această unire ne costă ceva. Este o unire de completă dependență, în care intră o ființă mândră. Toți cei care formează această unire trebuie să simtă nevoia lor de sângele ispășitor al lui Hristos. Ei trebuie să treacă printr-o schimbare a inimii. Ei trebuie să își supună propria voință, voinței lui Dumnezeu.” — Solii către tineret, p. 118 (cap. Unirea cu Hristos).

b. Unde începe alegerea de a-L urma pe Dumnezeu și ce urmează acestei alegeri? Proverbe 23:26.

Proverbe 23:26: „Fiule, dă-Mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele!”

„Dumnezeu îți cere să-I dai inima ta. Puterile tale, talentele tale, afecțiunile tale, toate ar trebui supuse Lui, ca El să poată lucra în tine voința și înfăptuirea după buna Sa plăcere și să te facă potrivit pentru viața veșnică.

Când Hristos locuiește în inimă, sufletul va fi atât de plin de dragostea Sa, de bucuria comuniunii cu El, încât se va uni cu El; și în contemplarea Lui, eul va fi uitat. Dragostea față de Hristos va fi izvorul de acțiune. Acei care simt iubirea constrângătoare a lui Dumnezeu, nu întreabă cât de puțin poate fi oferit pentru a satisface cerințele lui Dumnezeu; ei nu cer cel mai scăzut standard, ci țintesc să atingă în mod desăvârșit conformarea cu voința Mântuitorului lor.” — My Life Today, p. 7.

Vineri 27 noiembrie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. De ce Îl ascultau oamenii cu bucurie pe Isus în slujirea Sa publică?

2. Descrieți adevărații învățăcei. Ce conduce toate acțiunile lor?

3. Care erau sentimentele preoților și conducătorilor, după ce Isus a curățat templul pentru a doua oară?

4. Care sunt unele motive pentru care oamenii Îl refuză pe Isus și Cuvântul Său?

5. Descrieți cât de completă ar trebui să fie predarea noastră de sine.