Lecția 8. Când Isus poruncește liniște

„Toate  își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui:... tăcerea își are vremea ei și vorbirea își are vremea ei.” (Eclesiastul 3:1, 7, ultima parte).

„Mântuitorul nu a mers niciodată în extreme, niciodată nu Și-a pierdut auto-controlul, niciodată nu a violat legile bunului gust. El știa când să vorbească și când să păstreze tăcerea.” — Slujitorii Evangheliei, p. 137 (cap. Culesul fructelor – un vis).

Recomandare pentru studiu: Divina vindecare, pp. 54-58, 67-70, 95-98 (cap. Cu natura și cu Dumnezeu, Atingerea credinței, Mântuit pentru a sluji).

Duminică 15 noiembrie

1. CÂND ALUNGA DEMONII

a. Ce poruncă le-a dat Isus duhurilor necurate? Marcu 1:23-27; 3:11, 12. Ce a revelat acest lucru despre autoritatea Sa?

Marcu 1:23-27: „În sinagoga lor era un om care avea un duh necurat. El a început să strige: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Ești Sfântul lui Dumnezeu!” Isus l-a certat și i-a zis: „Taci și ieși din omul acesta!” Și duhul necurat a ieșit din el, scuturându-l cu putere și scoțând un strigăt mare. Toți au rămas înmărmuriți, așa că se întrebau unii pe alții: „Ce este aceasta? O învățătură nouă! El poruncește ca un stăpân chiar și duhurilor necurate, și ele Îl ascultă!”

Marcu 3:11, 12: „Duhurile necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui și strigau: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu.” Dar El le poruncea îndată cu tot dinadinsul să nu-L facă cunoscut.”

„Atenția oamenilor a fost distrasă de la Hristos și cuvintele Lui nu au mai fost luate în seamă. Era scopul lui Satan de a conduce victima sa în sinagogă. Dar Isus a mustrat demonul, spunând: ,Potolește-te și ieși afară din el. Și când diavolul l-a aruncat în mijlocul lor, el a ieșit afară din el și nu l-a rănit.’ ...

Cel care l-a biruit pe Satan în pustia ispitirii a fost din nou adus față în față cu vrăjmașul Său. Demonul și-a exercitat toate puterile sale pentru a-și menține controlul asupra victimei. A pierde teren aici însemna a-I da lui Isus o biruință. Părea că omul torturat își va pierde viața în lupta cu dușmanul care îi distrusese umanitatea. Dar Mântuitorul a vorbit cu autoritate și l-a eliberat pe captiv.” — Hristos, Lumina lumii, p. 255, 256 (cap. La Capernaum).

b. Cum a arătat Isus că nu dorea să se asocieze în niciun fel cu demonii? Luca 4:41.

Luca 4:41: „Din mulți ieșeau și draci, care strigau și ziceau: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.” Dar El îi mustra și nu-i lăsa să vorbească, pentru că știau că El este Hristosul.”

Luni 16 noiembrie

2. O PORUNCĂ PENTRU UNII CARE AU FOST VINDECAŢI

a. Cum a reacționat Isus față de un om cu lepră și ce i-a zis omului după ce l-a vindecat? Marcu 1:40-44. De ce?

Marcu 1:40-44: „A venit la El un lepros, care s-a aruncat în genunchi înaintea Lui, Îl ruga și-I zicea: „Dacă vrei, poți să mă curățești.” Lui Isus I s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el și i-a zis: „Da, voiesc, fii curățit!” Îndată l-a lăsat lepra și s-a curățit. Isus i-a poruncit cu tot dinadinsul, i-a spus să plece numaidecât și i-a zis: „Vezi să nu spui nimănui nimic, ci du-te de te arată preotului și adu pentru curățirea ta ce a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei.”

„Dacă preoții ar afla împrejurările cu privire la vindecarea celui lepros, ura lor față de Hristos i-ar putea conduce să pronunțe o afirmație necinstită. Isus dorea să fie sigur de o decizie imparțială. El i-a cerut categoric omului să se abțină de a spune cuiva despre vindecare, ci să se prezinte fără întârziere la templu cu o jertfă, înainte ca zvonurile despre minune să se răspândească împrejur. Înainte ca preoții să poată accepta o astfel de jertfă, ei trebuia să examineze pe cel care o oferea și să confirme vindecarea lui completă.

Această examinare a fost făcută. Preoții care îl condamnaseră pe lepros la exil, au confirmat acum vindecarea lui. Omul vindecat a fost reintegrat în cămin și societate... În pofida avertismentului lui Isus, el nu a mai putut ascunde faptul că a fost vindecat și cu bucurie a mers să vestească puterea Celui care l-a făcut întreg.” — Divina vindecare, p. 69, 70 (cap. Atingerea credinței).

b. După ce a vindecat-o pe fiica lui Iair, ce poruncă a dat Isus mai apoi? Marcu 5:41-43; Ioan 5:2, 3, 8, 9. De ce totuși a ezitat Isus să vindece cu altă ocazie?

Marcu 5:41-43: „A apucat-o de mână și i-a zis: „Talita cumi”, care, tălmăcit, înseamnă: „Fetițo, scoală-te, îți zic!” Îndată, fetița s-a sculat și a început să umble, căci era de doisprezece ani. Ei au rămas încremeniți. Isus le-a poruncit cu tărie să nu știe nimeni lucrul acesta și a zis să dea de mâncare fetiței.”

Ioan 5:2, 3, 8, 9: „În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreiește Betesda, care are cinci pridvoare. În pridvoarele acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei...

(8, 9) „Scoalăte”, i-a zis Isus, „ridică-ți patul și umblă.” Îndată omul acela s-a făcut sănătos, și-a luat patul și umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.”

„[Hristos] tânjea ca să Își manifeste puterea Sa vindecătoare și să facă întreg pe orice suferind. Dar era ziua Sabatului. Mulțimile mergeau la templu pentru închinare și El știa că un astfel de act de vindecare ar trezi prejudecățile iudeilor în așa măsură, încât I-ar încheia prematur lucrarea.” — Idem., p. 81 (cap. Vindecarea sufletului).

c. După ce Isus l-a vindecat pe omul surd și mut, ce a cerut El și care a fost rezultatul? Marcu 7:31-36.

Marcu 7:31-36: „Isus a părăsit ținutul Tirului și a venit iarăși, prin Sidon, la Marea Galileii, trecând prin ținutul Decapole. I-au adus un surd care vorbea cu anevoie și L-au rugat să-Și pună mâinile peste el. El l-a luat la o parte din norod, i-a pus degetele în urechi și i-a atins limba cu scuipatul Lui. Apoi Și-a ridicat ochii spre cer, a suspinat și a zis: „Efata”, adică „Deschide-te!” Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba și a vorbit foarte deslușit. Isus le-a poruncit să nu spună nimănui, dar, cu cât le poruncea mai mult, cu atât Îl vesteau mai mult.”

„Privind în sus către cer, [Isus] a suspinat la gândul că existau urechi care nu vor fi deschise pentru adevăr, limbi care vor refuza să-L recunoască drept Mântuitor. La cuvântul: ,Deschide-te,’ vorbirea omului a fost restabilită și neluând în seamă porunca de a nu spune nimănui, el a făcut de cunoscut în jur istoria vindecării sale.” — Hristos, Lumina lumii, p. 404 (cap. Adevăratul semn).

Marți 17 noiembrie

3. O PORUNCĂ CONTRARĂ PENTRU ALŢII

a. Care era starea omului (sau oamenilor, așa cum descriu alte Evanghelii) din ținutul Gadarenilor? Marcu 5:1-5.

Marcu 5:1-5: „Au ajuns pe celălalt țărm al mării, în ținutul gadarenilor. Când a ieșit Isus din corabie, L-a întâmpinat îndată un om care ieșea din morminte, stăpânit de un duh necurat. Omul acesta își avea locuința în morminte și nimeni nu mai putea să-l țină legat, nici chiar cu un lanț. Căci de multe ori fusese legat cu picioarele în obezi și cu cătușe la mâini, dar rupsese cătușele și sfărâmase obezile, și nimeni nu-l putea domoli. Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipând și tăindu-se cu pietre.”

„Ucenicii și însoțitorii lor fug plini de groază; dar imediat observă că Isus nu este cu ei și se întorc să Îl caute. El stă acolo unde L-au lăsat. Cel care a liniștit furtuna, Cel care îl întâlnise înainte pe Satan și îl biruise, nu a fugit din fața acestor demoni. Când oamenii, scrâșnind din dinți și spumegând la gură, se apropie de El, Isus Își ridică mâna care a făcut semn valurilor să se potolească și oamenii nu se mai pot apropia. Ei stau înaintea Lui, urlând, dar neputincioși.” — Divina vindecare, p. 95, 96 (cap. Mântuit pentru a sluji).

b. Descrieți omul după ce Isus l-a vindecat de duhurile necurate. Marcu 5:15.

Marcu 5:15: „Au venit la Isus, și iată pe cel ce fusese îndrăcit și avusese legiunea de draci șezând jos îmbrăcat și întreg la minte; și s-au înspăimântat.”

„Spiritele rele sunt forțate să își elibereze victimele și în demonizați se produce o minunată schimbare. Lumina strălucește în mințile lor. Ochii lor strălucesc de inteligență. Fețele lor, atât de mult timp deformate după chipul lui Satan, devin dintr-odată blânde, mâinile însângerate sunt liniștite și oamenii își înalță vocile în laudă lui Dumnezeu.” — Idem., p. 97.

c. Deși Isus le-a spus uneori acelor care erau vindecați să păstreze tăcerea, ce i-a spus omului vindecat de duhul necurat? Marcu 5:19. De ce?

Marcu 5:19: „Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: „Du-te acasă la ai tăi și povestește-le tot ce ți-a făcut Domnul și cum a avut milă de tine.”

„[Demonizații vindecați] nu puteau să îi învețe pe oameni așa cum o puteau face ucenicii care fuseseră zilnic cu Hristos. [Dar] ei puteau spune ceea ce știau; ceea ce ei înșiși văzuseră și auziseră și simțiseră din puterea lui Hristos. Aceasta este ceea ce oricine poate să facă atunci când inima i-a fost atinsă de harul lui Dumnezeu... Aceasta este mărturia la care ne cheamă Domnul și din lipsa căreia lumea piere.” — Hristos, Lumina lumii, p. 340 (cap. Taci, fii liniștită!).

„Cel care a simțit puterea harului lui Hristos are o istorie de relatat ... Natura umană, obținându-și eficiența din marea sursă a înțelepciunii, devine instrumentul, agenția de lucru, prin care Evanghelia își exercită puterea transformatoare asupra minții și inimii.” — Lift Him Up, p. 230.

Miercuri 18 noiembrie

4. CÂND UNII NU AU PĂSTRAT TĂCEREA

a. Ce s-a întâmplat când cei cărora le-a cerut Isus să păstreze tăcere au făcut exact contrarul? Marcu 1:45; 3:9; 5:24; 6:31.

Marcu 1:45: „Dar omul acela, după ce a plecat, a început să vestească și să spună în gura mare lucrul acesta, așa că Isus nu mai putea să intre pe față în nicio cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, și veneau la El din toate părțile.”

Marcu 3:9: „Isus a poruncit ucenicilor să-I țină la îndemână o corăbioară, ca să nu fie îmbulzit de norod.”

Marcu 5:24: „Isus a plecat împreună cu el. Și după El mergea mult norod și-L îmbulzea.”

Marcu 6:31: „Isus le-a zis: „Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihnițivă puțin.” Căci erau mulți care veneau și se duceau și ei n-aveau vreme nici să mănânce.”

 „Acțiunea [leprosului vindecat] de a trâmbița în jur chestiunea, a dus la îngreunarea lucrării Mântuitorului. Ea a făcut ca oamenii să se adune la El într-o asemenea mulțime încât El a fost forțat să Își întrerupă lucrarea pentru o vreme.” — Hristos, Lumina lumii, p. 265 (cap. Poți să mă curățești).

b. Când mulțimea a devenit considerabil de mare, ce a făcut Isus? De ce? Marcu 6:45,46; Matei 14:23.

Marcu 6:45, 46: „Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie și să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida. În timpul acesta, El avea să dea drumul norodului. După ce Și-a luat rămas-bun de la norod, S-a dus în munte ca să Se roage.”

Matei 14:23: „După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage singur la o parte. Se înnoptase, și El era singur acolo.”

„Toată ziua [Isus] slujea mulțimilor care veneau la El și seara sau dimineața devreme, El ieșea în sanctuarul munților pentru comuniune cu Tatăl Său.

Adesea lucrarea Sa neîntreruptă și conflictul cu vrăjmășia și învățăturile false ale rabinilor Îl făceau într-atât de cu totul ostenit încât mama și frații Lui și chiar ucenicii se temeau că viața Sa va fi sacrificată. Dar când Se întorcea de la orele de rugăciune, care încheiau ziua obositoare, ei remarcau privirea plină de pace de pe fața Lui, prospețimea și viața și puterea care păreau să străbată întreaga Sa ființă. De la orele petrecute singur cu Dumnezeu, El Se întorcea, dimineață după dimineață, pentru a aduce oamenilor lumina cerului.” —Divina Vindecare, pp. 55, 56 (cap. Cu natura și cu Dumnezeu).

„Într-o viață complet devotată pentru a face altora bine, Mântuitorul a găsit necesar să Se retragă de la activitatea neîncetată și de la contactul cu nevoile umane, pentru a căuta odihnă și comuniune neîntreruptă cu Tatăl Său. Pe când mulțimea care Îl urma se îndepărta, El mergea în munți și acolo, singur cu Dumnezeu, Își vărsa sufletul în rugăciune pentru acești suferinzi, păcătoși și nevoiași.” — Idem., p. 58.

c. Pentru care alt motiv nu a dorit Isus uneori ca renumele Său să fie răspândit peste tot? Ioan 7:6, 30; 8:20.

Ioan 7:6, 30: „Isus le-a zis: „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică...

 (30) Ei căutau deci să-L prindă și nimeni n-a pus mâna pe El, căci încă nu-I sosise ceasul.”

Ioan 8:20: „Isus a spus aceste cuvinte, pe când învăța pe norod în Templu, în locul unde era vistieria; și nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că încă nu-I sosise ceasul.”

 „La timpul Sărbătorii Corturilor, călătoria lui [Hristos] la Ierusalim a fost făcută rapid și în secret. Când a fost îndemnat de frații Lui să Se facă descoperit în public ca Mesia, răspunsul Său a fost: ,Vremea Mea n-a sosit încă.’ (Ioan 7:6). El Și-a făcut drumul la Ierusalim neobservat și a intrat în cetate neanunțat și neonorat de mulțime.” — Hristos, Lumina lumii, p. 485 (cap. Ultima călătorie din Galileea).

Joi 19 noiembrie

5. CÂND AR TREBUI SĂ PĂSTRĂM TĂCEREA

a. Ce ne spune Solomon despre vorbele noastre? Eclesiastul 3:1, 7 (ultima parte). Cum a exemplificat Hristos acest sfat și cum putem face și noi la fel?

Eclesiastul 3:1, 7: „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui...

 (7) ruptul își are vremea lui, și cusutul își are vremea lui; tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei.”

 „Hristos n-a greșit niciodată în judecata Sa asupra oamenilor sau asupra adevărului. El nu a fost înșelat niciodată de aparențe. El nu a pus niciodată vreo întrebare decât dacă era în mod clar potrivită. El nu a dat niciodată un răspuns decât dacă se potrivea și era chiar la obiect... Hristos nu S-a dus niciodată în extreme, nu Și-a pierdut niciodată auto-controlul sau echilibrul minții sub influența anumitor emoții. El nu a încălcat niciodată legea bunului gust și a discernământului când trebuia să vorbească sau când trebuia să păstreze tăcerea.” — That I May Know Him, p. 178.

„Când unii pun întrebări care au rolul doar să aducă în minte confuzie și să semene semințele îndoielii, ei ar trebui să fie sfătuiți să se abțină de la asemenea întrebări. Trebuie să învățăm când să vorbim și când să păstrăm tăcerea, să învățăm să semănăm semințele credinței, să împărțim lumina, nu întunericul.” — Mărturii, vol. 6, p. 69 (cap. Adunările de tabără).

b. Numiți un tip de împrejurare în care este potrivit să rămânem tăcuți. Proverbe 27:2.

Proverbe 27:2: „Să te laude altul, nu gura ta, un străin, nu buzele tale!”

„Lepădarea de sine înseamnă... când ai putea să te lauzi pe tine însuți, să păstrezi tăcerea și să lași ca buzele altora să te laude. Lepădarea de sine este a face bine altora când înclinația te îndeamnă să te slujești pe tine însuți și să îți placi ție însuți.” — Idem., vol. 4, p. 521 (cap. Îmbunătățirea talentelor).

c. Cum a exemplificat Isus acest principiu în propria Sa viață ca Fiu al omului? Ioan 8:50 (prima parte); 7:18.

Ioan 8:50 p.p.: „Eu nu caut slava Mea...”

Ioan 7:18: „Cine vorbește de la sine caută slava lui însuși; dar cine caută slava Celui ce l-a trimis, acela este adevărat și în el nu este strâmbătate.”

Vineri 20 noiembrie

 ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. De ce nu a permis Hristos demonilor să vorbească?

2. De ce a cerut Isus leprosului să nu spună despre vindecarea lui?

3. De ce a dat Isus instrucțiuni contrare demonizatului vindecat?

4. Din ce motiv nu a vrut Isus ca renumele Său să se răspândească peste tot?

5. Când ar trebui să păstrăm tăcerea cu privire la întrebările pe care le avem? De ce?