Lecţia 3. Planul de mântuire al lui Dumnezeu

„Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.” (Evrei 9:22).

„Restaurarea, cât şi împăcarea sunt puse la îndemâna omului, prin Hristos. Prăpastia făcută de păcat a fost acoperită de curcea de la Golgota.” – Solii alese, vol.1, p. 363 (cap. 56: Un adevăr care poartă acreditarea divină).

Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, p. 63-79 (cap. 4: Planul de mântuire).

 

Duminică 15 octombrie

1. PLANUL DE MÂNTUIRE DEZVĂLUIT

a. Ce făgăduinţă de salvare a oferit Dumnezeu lui Adam şi Eva? Geneza 3:15; Galateni 3:16.

 Geneza 3:15 Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.

„Adam şi perechea sa au primit asigurarea că, în ciuda păcatului lor mare şi grav, nu aveau să fie lăsaţi sub controlul lui Satana. Fiul lui Dumnezeu S-a oferit să facă ispăşire, cu propria Sa viaţă, pentru păcatul lor. Un timp de probă avea să le fie dat şi, prin pocăinţă şi credinţă în Hristos, ei urma să poată deveni iarăşi copii ai lui Dumnezeu.” – Patriarhi şi profeţi, p. 66 (cap. 4: Planul de mântuire).

b. Ce har transformator include făgăduinţa salvării şi de ce este acesta necesar? Galateni 3:14; Ioan 3:5.

„Harul pe care Hristos îl sădește în suflet este acela care creează în om vrăjmășie contra lui Satana. Fără acest har transformator și această putere înnoitoare, omul ar continua să fie sclavul lui Satana, un rob totdeauna gata să împlinească ordinele lui. Dar principiul nou în suflet creează conflict acolo unde până atunci fusese pace. Puterea pe care o împărtășește Hristos îl face pe om în stare să reziste tiranului și uzurpatorului. Oricine este văzut că detestă păcatul în loc să-l iubească, oricine rezistă şi învinge aceste patimi care au pus stăpânire pe suflet, dovedește funcţionarea unui principiu întru totul de sus.” – Tragedia veacurilor, p. 506 (cap. 30: Vrăjmășia dintre om și Satan).

 

Luni 16 octombrie

2. UN SINGUR PLAN APROBAT

a. Care este elementul esenţial în planul de mântuire şi ce semnifică acesta? Evrei 9:22; Leviticul 17:11.

„Hristos a fost Mielul ucis de la întemeierea lumii. Pentru mulți a fost un mister necesitatea atâtor daruri de jertfă în vechea dispensație, necesitatea atâ- tor jertfe de sânge duse pe altar. Dar marele adevăr, care trebuia să fie păstrat înaintea oamenilor și inscripționat asupra minții și inimii, a fost acesta: ‘Fără vărsare de sânge nu este iertare’ (Evrei 9:22). În fiecare jertfă de sânge a fost simbolizat ‘Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii’ (Ioan 1:29).” – Înalta noastră chemare, p. 47 (10 februarie).

b. Cum a arătat Cain că nu acceptase din toată inima planul divin? Geneza 4:3-5.

 Geneza 4:3 După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. 4 Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; 5 dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare, şi i s-a posomorât faţa.

„Cain şi Abel ştiau că prin aceste jertfe care Îl preînchipuiau pe Mântuitorul, trebuiau să-şi exprime credinţa şi, în acelaşi timp, să recunoască totala lor dependenţă de El în ceea ce priveşte iertarea; ei ştiau că, supunându-se planului divin pentru mântuirea lor, dădeau dovadă de ascultare faţă de voinţa lui Dumnezeu. Fără vărsare de sânge nu putea fi curățire de păcat; iar ei trebuia să-şi demonstreze credinţa în sângele lui Hristos ca fiind ispăşirea făgăduită, aducând ca dar de jertfă pe întâii născuţi ai turmelor lor. În afară de aceasta, primele roade ale pământului trebuiau să fie aduse înaintea Domnului, ca dar de mulţumire.” – Patriarhi şi profeţi, p. 71 (cap. 5: Cain și Abel puși la încercare).

c. Ce a spus Dumnezeu lui Cain despre planul divin, şi ce a dezvă- luit răspunsul lui Cain despre sine însuşi? Geneza 4:6-8.

 Geneza 4:6 Şi Domnul a zis lui Cain: Pentru ce te-ai mâniat, şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa? 7 Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti. 8 Însă Cain a zis fratelui său Abel: Haidem să ieşim la câmp. Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel, şi l-a omorât.

„Cain credea că propriile planuri sunt cele mai bune şi că Domnul va accepta condiţiile lui. Prin jertfa adusă, Cain nu a recunoscut că depindea de Domnul Hristos. El credea că Adam, tatăl său, fusese tratat cu asprime prin alungarea din Eden. Ideea de a păstra mereu în minte păcatul acela şi de a jertfi sângele unui miel junghiat, ca mărturisire a deplinei dependenţe de o putere ce exista în afara fiinţei lui, era o tortură pentru spiritul mândru din Cain.” – Mărturii pentru predicatori, p. 77, 78 (cap. O solie vestită cu credincioșie).

 

Marţi 17 octombrie

3. NEPRIHĂNIREA PROPRIE ZĂDĂRNICEȘTE PLANUL LUI DUMNEZEU

a. Ce pildă a Domnului Isus ilustrează greşeala de a te încrede în tine însuți pentru neprihănire? Luca 18:9-14.

 Luca 18:9 A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi. 10 Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. 11 Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. 12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele. 13 Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul! 14 Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.

„Fariseul s-a suit la Templu să se roage, nu pentru că simţea că este păcătos, având nevoie de iertare, ci pentru că gândea despre sine că este drept şi spera să câştige astfel laude. El privea închinarea sa ca un merit, care-l va recomanda înaintea lui Dumnezeu.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 150 (cap. 13: Doi închinători).

b. Cum zădărnicește această atitudine harul lui Dumnezeu şi de ce? Galateni 2:21.

 Galateni 2:21 Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.

„Fariseul şi vameşul reprezintă două mari clase de oameni în care se împart cei care vin să se închine înaintea lui Dumnezeu. Primii doi reprezentanţi ai acestor clase se află în primii doi copii ce au fost născuţi în această lume. Cain gândea despre sine că este neprihănit şi a venit înaintea lui Dumnezeu numai cu un dar de mulţumire. El nu și-a mărturisit păcatul şi n-a recunoscut nevoia lui după mila lui Dumnezeu. Dar Abel a venit cu o jertfă de sânge care simboliza pe Mielul lui Dumnezeu. El a venit ca un păcătos, considerându-se pierdut, singura sa nădejde fiind iubirea nemeritată a lui Dumnezeu. Simţământul nevoii, recunoaşterea sărăciei şi păcatelor noastre, sunt chiar primele condiţii ale primirii noastre de către Dumnezeu.” – Ibid., p. 152.

c. Cum se manifestă această atitudine generală în aproape fiecare religie falsă? Romani 10:2, 3.

 Romani 10:2 Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: 3 pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu.

„Clasa închinătorilor care urmează exemplul lui Cain cuprinde, de departe, cea mai mare parte a lumii, deoarece aproape toate religiile false s-au bazat pe acelaşi principiu, şi anume că omul se poate sprijini pe propriile sale eforturi spre a fi mântuit. Unii susţin că neamul omenesc nu are nevoie de mântuire, ci de progres, că omul poate să se înnobileze, să se înalţe şi să se regenereze de la sine. După cum Cain a socotit că poate obţine favoarea divină printr-un dar căruia îi lipsea sângele jertfei, tot astfel şi aceştia aşteaptă să înalțe neamul omenesc la înălţimea standardului divin, independent de ispăşire. Istoria lui Cain ne arată care sunt în mod sigur urmările. Ea ne arată ce poate ajunge omul despărţit de Hristos. Neamul omenesc nu are puterea să se regenereze singur. El nu tinde să meargă în sus, către cele dumnezeieşti, ci în jos, către cele satanice.” – Patriarhi şi profeţi, p. 73 (cap. 4: Planul de mântuire).

 

Miercuri 18 octombrie

4. ORIGINEA DIVINĂ A PLANULUI

a. Ce arată că planul de mântuire a fost iniţiat de către Dumnezeu şi nu de om? 1 Ioan 4:19.

1Ioan 4:19 Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.

b. În ce termeni simpli descrie apostolul Pavel darul mântuirii? Efeseni 2:8.

 Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

„Domnul a văzut starea noastră căzută; El a văzut nevoia noastră de har și întrucât ne-a iubit sufletele, El ne-a dat har și pace. Harul înseamnă favoare pentru cel care nu merită, pentru cel pierdut. Faptul că suntem păcătoși, în loc să ne ţină captivi faţă de mila și dragostea lui Dumnezeu, face ca exercitarea iubirii Sale să constituie o nevoie absolută ca noi să putem fi mântuiți.” – Solii alese, vol. 1, p. 347 (cap. 53: Transformarea prin credință și ascultare).

c. Ce ne învaţă hainele de piele oferite primilor noştri părinţi, de către Dumnezeu, despre promisiunea mântuirii? Geneza 3:21; Isaia 61:10.

„Este slava lui Dumnezeu să cuprindă în braţele dragostei Sale fiinţele omeneşti păcătoase, care se pocăiesc, să le lege rănile, să le curețe de păcat şi să îi îmbrace lor cu veşmintele mântuirii.” – Profeţi şi regi, p. 668 (cap. 56: Îndrumați în legea lui Dumnezeu).

„Niciun acoperământ din frunze de smochin, nicio haină lumească nu poate fi purtată de către aceia care stau cu Domnul Hristos şi cu îngerii la ospăţul nunţii Mielului. Numai veşmântul pe care Hristos însuşi ni l-a dat, ne face în stare să putem sta în prezența lui Dumnezeu. Acest acoperământ, haina neprihănirii Sale, va fi pusă de Hristos asupra fiecărui suflet credincios, pocăit.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 311 (cap. 24: Fără haină de nuntă).

„Suflete disperat, chiar dacă ai păcătuit, prinde curaj! Nu trebuie să gândeşti că Dumnezeu poate va ierta păcatele tale şi-ţi va îngădui să vii în prezenţa Lui. Dumnezeu a făcut primul pas. În timp ce erai încă într-o rebeliune împotriva Lui, El a plecat să te caute. Cu o inimă iubitoare asemenea unui păstor, El a lăsat pe cele nouăzeci şi nouă şi a plecat în sălbăticie să caute pe cea pierdută. Sufletul lovit, rănit şi gata să piară, El îl cuprinde în braţele iubirii Sale şi, plin de bucurie, îl aduce în siguranţă la staul.” – Ibid., p. 188, 189 (cap. Oaia pierdută).

 

Joi 19 octombrie

5. MĂSURA DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU

a. Cât de departe ajunge împăcarea promisă de Dumnezeu prin Isus Hristos? Ioan 3:16 ; 2 Corinteni 5:19.

„Numai când contemplăm marele plan al mântuirii, putem să avem o părere dreaptă despre caracterul lui Dumnezeu. Lucrarea de creaţiune a fost o manifestare a iubirii Sale; dar numai darul lui Dumnezeu pentru a salva neamul omenesc vinovat şi ruinat descoperă adâncimile profunde ale îndurării şi blândeţii divine. ‘Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.’ Cât timp Legea lui Dumnezeu este menţinută şi dreptatea ei apărată, păcătosul poate fi iertat. Cel mai scump dar pe care cerul putea să-l dăruiască a fost revărsat, pentru ca Dumnezeu să ‘fie neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus’. Prin acest dar, oamenii sunt ridicaţi de la ruina şi degradarea pă- catului, spre a deveni copii ai lui Dumnezeu. Apostolul Pavel spune: ‘Aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: ‘Ava!’, adică ‘Tată!’” – Mărturii pentru comunitate, vol.5, p. 739 (cap. Caracterul lui Dumnezeu descoperit în Hristos).

b. Cum a ilustrat Isus într-un mod impresionant dragostea şi preocuparea lui Dumnezeu pentru fiecare persoana în parte? Matei 18:11-14.

 Matei 18:11-14 Fiindcă Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut. 12 Ce credeţi? Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una din ele, nu lasă el pe cele nouăzeci şi nouă pe munţi, şi se duce să caute pe cea rătăcită? 13 Şi, dacă i se întâmplă s-o găsească, adevărat vă spun, că are mai multă bucurie de ea, decât de cele nouăzeci şi nouă, care nu se rătăciseră. 14 Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din ceruri să piară unul măcar din aceşti micuţi.

„Isus ne cunoaşte pe fiecare în parte şi are milă de slăbiciunile noastre. Ne cunoaşte pe toţi pe nume. Cunoaşte chiar casa în care locuim şi pe fiecare dintre cei ce o ocupă. Adeseori, El a dat îndrumări servilor Săi să meargă pe o anumită stradă, într-un anumit oraş, la o anumită casă, pentru a găsi una dintre oile Sale. Fiecare suflet este pe deplin cunoscut de Isus, ca şi cum ar fi singurul pentru care a murit Mântuitorul. Suferinţa fiecăruia Îi mişcă inima.” – Hristos, Lumina lumii, p. 479, 480 (cap. 52: Păstorul divin).

 

Vineri 20 octombrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu nu ar fi existat o promisiune a mântuirii?

2. Cum a fost ilustrat planul de mântuire prin oferirea jertfelor?

3. Cum zădărniceşte neprihănirea proprie planul de mântuire?

4. Cum face Dumnezeu primul pas pentru a ne readuce în favoarea Lui?

5. Cât de profund ne cunoaşte Dumnezeu pe fiecare dintre noi?