Lecții din cartea lui Marcu

Lecția 3. Un Făcător de minuni

„Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este prorocul cel așteptat în lume.” (Ioan 6:14).

„Când Isus Și-a descoperit divinitatea prin minunile Sale puternice, când a vindecat pe cel bolnav și a înviat pe morți, oamenii se întrebau între ei: `Nu este Acesta Fiul lui David?` ... Dar mulți care Îl numeau pe Isus Fiul lui David, nu recunoșteau divinitatea Sa. Ei nu înțelegeau că Fiul lui David era de asemenea și Fiul lui Dumnezeu.” — Hristos, Lumina lumii, p. 608, 609 (cap. Controversa).

Recomandare pentru studiu: Hristos, Lumina lumii, pp. 334-337, 364-371 (cap. Taci, fii liniștită!, Dați-le voi să mănânce).

Duminică 11 octombrie

1. MULŢI SUNT VINDECAŢI

a. Cum au răspuns oamenii lucrării lui Isus de vindecare? Marcu 1:32, 33.

Marcu 1:32, 33: „Seara, după asfințitul soarelui, au adus la El pe toți bolnavii și îndrăciții. Și toată cetatea era adunată la ușă.”

„De teama rabinilor, oamenii nu au îndrăznit să vină ca să fie vindecați până când nu a apus soarele. Apoi, din case, magazine, piețe, locuitorii orașului s-au îngrămădit spre umila locuință care Îl adăpostea pe Isus. Bolnavii erau aduși pe tărgi, veneau sprijinindu-se în bastoane sau susținuți de prieteni, se împleticeau slăbiți, până în prezența Mântuitorului.

Oră după oră, ei veneau și plecau; pentru că nimeni nu putea ști dacă mâine L-ar mai fi găsit pe Vindecător printre ei. Niciodată mai înainte nu a fost Capernaumul martor unei asemenea zile. Atmosfera era plină de voci triumfătoare și de strigăte de eliberare.

Până ce ultimul suferind a fost alinat, Isus nu Și-a încheiat lucrarea. Era târziu în noapte, când mulțimea s-a îndepărtat și liniștea s-a așezat peste casa lui Simon. Ziua lungă, epuizantă, trecuse, iar Isus căuta odihnă. Dar în timp ce orașul era învăluit de somn, Mântuitorul ,S-a sculat cu mult înainte să se facă zi,’ ,a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu și Se ruga acolo.’ (Marcu 1:35).”— Divina vindecare, pp. 29, 30 (cap. Zile de slujire)

Luni 12 octombrie

2. OAMENII SE ÎNGRĂMĂDESC LA ISUS

a. Când, cu o altă ocazie, Isus a ajuns cu o corabie la Ghenezaret, ce s-a întâmplat? Marcu 6:53-55.

Marcu 6:53-55: „După ce au trecut marea, au venit în ținutul Ghenezaretului și au tras la mal. Când au ieșit din corabie, oamenii au cunoscut îndată pe Isus, au alergat prin toate împrejurimile și au început să aducă pe bolnavi în paturi, pretutindeni pe unde se auzea că era El.” „[Isus] a ajuns în Ghenezaret, după o absență de doar o zi. Imediat ce s-a aflat că a debarcat, oamenii „au alergat prin întreaga regiune din împrejurimi și au început să aducă pe paturi pe cei bolnavi, acolo unde au auzit că este El.’ (Marcu 6:55).”— Hristos, Lumina lumii, p. 384 (cap. Criza din Galileea).

b. Cât de disperați erau cei bolnavi să Îl vadă pe Isus? Cum a fost răsplătită credința lor? Marcu 6:56.

Marcu 6:56: „Oriunde intra El, în sate, în cetăți sau în cătune, puneau pe bolnavi în piețe și-L rugau să le dea voie doar să se atingă de poalele hainei Lui. Și toți câți se atingeau de El erau tămăduiți.”

c. Într-un alt moment, cine altcineva a fost vindecat în același fel? Marcu 5:25-34. Ce putem învăța din acest exemplu de credință?

Marcu 5:25-34: „Și era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. Ea suferise mult de la mulți doctori, cheltuise tot ce avea și nu simțise nicio ușurare, ba încă îi era mai rău. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin mulțime și s-a atins de haina Lui. Căci își zicea ea: „Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” Și îndată, a secat izvorul sângelui ei. Și a simțit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală. Isus a cunoscut îndată că o putere ieșise din El și, întorcându-Se spre mulțime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” Ucenicii I-au zis: „Vezi că mulțimea Te îmbulzește și mai zici: ,Cine s-a atins de Mine?’” El Se uita de jur împrejur să vadă pe cea care făcuse lucrul acesta. Femeia, înfricoșată și tremurând, căci știa ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui și I-a spus tot adevărul. Dar Isus i-a zis: „Fiică, credința ta te-a mântuit; du-te în pace și fii tămăduită de boala ta.”

 „Când femeia și-a întins mâna și a atins poala hainei Sale, ea s-a gândit că această atingere pe furiș nu va fi cunoscută de nimeni; dar Hristos a recunoscut acea atingere și a răspuns la credința ei prin puterea Sa vindecătoare. Ea a realizat în acel moment că a fost vindecată în totalitate și Domnul Isus nu a lăsat o astfel de credință să treacă neobservată.” — In Heavenly Places, p. 108

„Mântuitorul putea distinge atingerea credinței de contactul obișnuit al mulțimii neglijente. O astfel de încredere nu trebuia să treacă fără a fi remarcată. El voia să adreseze femeii umile cuvinte de mângâiere, care să fie pentru ea un izvor de bucurie, — cuvinte care să fie o binecuvântare pentru urmașii Săi până la încheierea timpului.” — Hristos, Lumina lumii, p. 344 (cap. Atingerea credinței).

„Credința care este de folos prin faptul că ne aduce în legătură vitală cu Hristos exprimă de partea noastră, preferință supremă, încredere perfectă, consacrare deplină. Această credință lucrează prin dragoste și curăță sufletul. Ea lucrează în viața urmașilor lui Hristos adevărata ascultare față de poruncile lui Dumnezeu; pentru că dragostea față de Dumnezeu și iubirea față de om vor fi rezultatul legăturii vitale cu Hristos.” — Solii alese, vol. 1, p. 334 (165 Ro, cap. 50: Veniți, căutați și găsiți).

Marți 13 octombrie

3. UCENICII SUNT TRIMIȘI SĂ AJUTE

a. Pe măsură ce lucrarea lui Isus se dezvolta, ce plan a implementat El? Marcu 6:7-11.

Marcu 6:7-11: „Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate. Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu; să se încalțe cu sandale și să nu se îmbrace cu două haine. Apoi le-a zis: „În orice casă veți intra, să rămâneți acolo până veți pleca din locul acela. Și dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, să plecați de acolo și să scuturați îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru pământul Sodomei și Gomorei decât pentru cetatea aceea.”

„Pentru ca lucrarea să fie înaintată cu eficiență, Domnul Și-a trimis ucenicii înainte doi câte doi.” — Life Sketches, p. 302.

„Este nevoie ca două persoane să lucreze împreună; pentru că unul îl poate încuraja pe celălalt, și se pot sfătui, ruga și pot cerceta Biblia împreună. Prin aceasta ei pot obține o lumină mai mare cu privire la adevăr; pentru că unul va vedea un aspect și celălalt un alt aspect al adevărului. Dacă sunt greșiți, se pot corecta unul pe celălalt în vorbire sau atitudine, așa încât adevărul să nu poată fi desconsiderat din cauza defectelor celor care îl susțin.” — Evanghelizare, p. 74. (cap. Avantajele lucrului doi câte doi).

„Prezentarea adevărului, în dragoste și simplitate, din casă în casă, este în armonie cu instrucțiunea pe care a dat-o Hristos ucenicilor Săi când i-a trimis în prima lor călătorie misionară. Prin cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu, rugăciuni umile și sincere și printr-o prezentare simplă a adevărului Bibliei în cercul familiei, se va putea ajunge la mulți.” — Asemenea lui Hristos, p. 202.

b. Când ucenicii au plecat, cum combinau ei predicarea cu vindecarea? Marcu 6:12, 13. Cum trebuie să lucrăm noi în același fel astăzi?

Marcu 6:12, 13: „Ucenicii au plecat și au propovăduit pocăința. Scoteau mulți draci și ungeau cu untdelemn pe mulți bolnavi și-i vindecau.”

„Hristos, marele Misionar medical, este exemplul nostru. El a vindecat pe bolnavi și a predicat Evanghelia. În slujba Sa, vindecarea și predicarea erau strâns legate împreună. Nici astăzi ele nu trebuie separate.” – Sfaturi despre sănătate, p. 395, 396 (cap. Apel către misionarii medicali).

„Viața lui Hristos și slujba Sa față de cei bolnavi au fost legate în mod inseparabil. Din lumina care mi-a fost dată, știu că o relație strânsă ar trebui să existe între lucrarea misionar-medicală și slujba Evangheliei. Ele sunt legate împreună într-o unire desăvârșită ca o singură lucrare și niciodată nu trebuie să fie separate. Principiile cerului trebuie adoptate și practicate de acei care pretind a umbla pe urmele pașilor Mântuitorului. Prin exemplul Său, El ne-a arătat că lucrarea misionar medicală nu trebuie să ia locul predicării Evangheliei, ci să fie legată de aceasta. Hristos a dat un exemplu desăvârșit despre adevărata evlavie, dar a combinat lucrarea de medic și predicator, slujind atât nevoilor trupului cât și celor ale sufletului, vindecând bolile fizice și apoi vorbind cuvinte care aduceau pace inimii neliniștite.” — Idem., p. 528 (cap. Exemplul misionarului medical).

Miercuri 14 octombrie

4. CHIAR ȘI ELEMENTELE NATURII ASCULTĂ

a. Ce s-a întâmplat când ucenicii au mers cu Isus pe mare într-o mică barcă? Marcu 4:35-37. 

Marcu 4:35-37: „În aceeași zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.” După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care Se afla și așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte corăbii. S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia.”

„Seara era calmă și plăcută și liniștea s-a așternut peste lac; dar dintr-odată întunericul a acoperit cerul, vântul a început să bată cu sălbăticie peste trecătorile munților, de-a lungul coastei de est și o furtună puternică a izbucnit peste lac.

Soarele apusese și întunericul nopții s-a așezat peste marea furtunoasă. Valurile, biciuite cu furie de vântul groaznic, loveau cu putere barca ucenicilor și amenințau să o scufunde. Acei pescari oțeliți ... erau lipsiți de ajutor în mijlocul furtunii și speranța i-a părăsit când au văzut că barca lor se umplea cu apă.” — Hristos, Lumina lumii, p. 334 (cap. Taci, fii liniștită).

b. Unde era Isus în furtună și cum a reacționat El? Marcu 4:38-40.

Marcu 4:38-40: „Și El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare. Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?”

„Dintr-odată o lumină de fulger străbate întunericul și ei Îl văd pe Isus dormind, netulburat de zgomot. Cu uimire și disperare, ei exclamă, ,Doamne, nu-Ți pasă că pierim?’...

Strigătul lor Îl trezește pe Isus. Când strălucirea fulgerului Îl face vizibil, ei văd pacea din cer pe fața Lui; ei citesc în privirea Lui lepădare de sine, dragoste duioasă și inimile lor se întorc către El, strigând: ,Doamne, scapăne: că pierim.’

Niciodată nu a rostit vreun suflet un strigăt care să nu fie luat în considerare. În timp ce ucenicii apucă vâslele pentru a face un ultim efort, Isus Se trezește. El stă în picioare în mijlocul ucenicilor Săi, în timp ce furtuna este înfuriată, valurile se sparg peste ei și fulgerele Îi luminează fața. El ridică mâna, atât de des folosită pentru a face fapte de milă, și se adresează mării înfuriate: ,Taci, fii liniștită!’.” — Ibid., p. 334, 335 (cap. Taci, fii liniștită).

c. Care a fost reacția ucenicilor la această minune? Marcu 4:41.

Marcu 4:41: „I-a apucat o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul, și marea?” 

„Furtuna încetează. Talazurile dispar în liniște. Norii se rostogolesc și stelele strălucesc ca mai înainte. Barca se odihnește pe marea liniștită. Apoi, întorcându-Se spre ucenicii Săi, Isus întreabă cu mâhnire: ,De ce vă temeți? Tot nu aveți credință?’ (Marcu 4:40, R.V.) O tăcere s-a lăsat asupra ucenicilor. Nici măcar Petru nu a mai încercat să își exprime uimirea care îi umpluse inima.” — Ibid., p. 335.

Joi 15 octombrie

5. ISUS SE ÎNGRIJEȘTE DE NEVOILE NOASTRE

a. Ce minuni au arătat simpatia lui Isus față de nevoile noastre materiale? Marcu 6:35-44.

Marcu 6:35-44: „Fiindcă ziua era pe sfârșite, ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: „Locul acesta este pustiu și ziua este pe sfârșite. Dă-le drumul să se ducă în cătunele și satele de primprejur ca să-și cumpere pâine, fiindcă n-au ce mânca.” „Dați-le voi să mănânce”, le-a răspuns Isus. Dar ei I-au zis: „Oare să ne ducem să cumpărăm pâini de două sute de lei și să le dăm să mănânce?” Și El i-a întrebat: „Câte pâini aveți? Duceți-vă de vedeți.” S-au dus de au văzut câte pâini au și au răspuns: „Cinci și doi pești.” Atunci le-a poruncit să-i așeze pe toți, cete-cete, pe iarba verde. Și au șezut jos în cete de câte o sută și de câte cincizeci. El a luat cele cinci pâini și cei doi pești. Și-a ridicat ochii spre cer și a rostit binecuvântarea. Apoi a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor, ca ei să le împartă norodului. Asemenea și cei doi pești, i-a împărțit la toți. Au mâncat toți și s-au săturat; și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimituri de pâine și cu ce mai rămăsese din pești. Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.”

„Acel care învăța pe oameni calea pentru a obține pacea și fericirea era la fel de preocupat de nevoile lor vremelnice, ca și de cele spirituale. Oamenii erau obosiți și istoviți. Se aflau acolo mame cu copiii lor în brațe și copilași care se agățau de fustele lor. Mulți stătuseră în picioare timp de ore întregi...

Hrana simplă care a fost împărțită de mâinile ucenicilor conține o întreagă comoară de învățături. Li s-a dat o mâncare umilă: peștele și turtele de orz erau hrana zilnică a pescarilor din jurul Mării Galileei… hrana pregătită doar pentru a satisface pofta nu ar fi putut transmite o lecție pentru binele lor.” — Hristos, Lumina lumii, pp. 365-367 (cap. Dați-le voi să mănânce).

b. Ce asigurare avem despre puterea lui Dumnezeu de a Se îngriji de noi astăzi? Filipeni 4:19.

Filipeni 4:19: „Iar Dumnezeul meu va suplini toată nevoia voastră, conform bogățiilor Sale în glorie, prin Hristos Isus.” (trad. BTF).

„Dumnezeu cunoaște nevoile noastre și a luat măsuri pentru ele. Domnul are visterie cu resurse pentru a le oferi copiilor Lui și le poate da ceea ce au nevoie în orice împrejurare. Atunci de ce nu ne încredem în El? El a făcut făgăduințe prețioase pentru copiii Lui, cu condiția ascultării credincioase față de preceptele Sale. Nu este vreo povară pe care El să nu o poată înlătura, nici întuneric pe care să nu-l poată risipi, nici slăbiciune pe care să nu o poată schimba în putere, nici teamă pe care să nu o poată liniști, nici năzuință vrednică pe care să nu o poată călăuzi și îndrepta.” — That I May Know Him, p. 224.

Vineri 16 octombrie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Când Și-a încheiat Isus ziua Lui de lucru dedicată vindecării?

2. Cum se va manifesta credința care vindecă?

3. De ce este mult mai eficient să fie două persoane care lucrează împreună, decât una singură?

4. Cum a arătat Isus că deține controlul peste elementele naturii?

5. De ce a oferit Isus oamenilor doar hrană simplă?