Lecții din viața lui David

Lecția 9. Crescând în înțelepciunea lui Dumnezeu

„Începutul înțelepciunii este frica de Domnul și știința sfinților este priceperea” (Proverbele 9:10).

„[David] a învățat că putea ajunge la tron numai prin puterea lui Dumnezeu; numai prin înțelepciunea Sa putea el să conducă în mod înțelept.” – Educația, p. 152 (secț. Disciplinarea prin suferință).

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și Profeți, pp. 706-713 (cap. 70 – Domnia lui David).

Duminică 21 februarie

1. ÎN REVERENŢĂ FAŢĂ DE CEEA CE E SACRU

a. După ce Uza a fost lovit de moarte, pentru că atinsese chivotul, ce a învățat David, cum ar trebui și noi să învățăm, despre sfințenia legii lui Dumnezeu? 2 Samuel 6:8-10. Cum și de ce a fost răsplătit Obed-Edom? 2 Samuel 6:11; Proverbele 9:10.

2 Samuel 6:8-10: „David s-a întristat că Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupându-l pe loc. Și locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereț-Uza (Ruperea lui Uza). David s-a temut de Domnul în ziua aceea și a zis: „Cum să intre chivotul Domnului la mine?” N-a vrut să aducă chivotul Domnului la el, în cetatea lui David, și l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.”

2 Samuel 6:11: „Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat și Domnul a binecuvântat pe Obed-Edom și toată casa lui.”

Proverbele 9:10: „Teama de DOMNUL este începutul înțelepciunii, și cunoașterea celui sfânt este înțelegere.” (traducerea BTF).

„David era înmărmurit și foarte alarmat, în inima lui punând la îndoială dreptatea lui Dumnezeu. El căutase să onoreze chivotul ca simbol al prezenței divine. Pentru ce, dar, fusese trimisă această pedeapsă grozavă pentru a schimba momentele acelea de bucurie în prilej de durere și doliu?” ― Patriarhi și Profeți, p. 705 (cap. 70 – Domnia lui David).

„Dându-și seama că însăși inima sa nu era întru totul în armonie cu Dumnezeu și, văzând lovitura dată lui Uza, David s-a temut de chivot ca nu cumva vreun păcat de-al său să atragă pedepse asupra lui însuși. Dar Obed-Edom, cu toate că se bucura cu tremur, a salutat simbolul sfânt ca pe o garanție a bunăvoinței lui Dumnezeu față de cel ascultător. Tot Israelul avea acum atenția îndreptată către Obed-Edom din Gat și casa lui; toți așteptau să vadă ce are să se întâmple cu el. „Și Domnul a binecuvântat pe ObedEdom și toată casa lui” [2 Samuel 6:11].

Asupra lui David, mustrarea divină și-a împlinit lucrarea. El a fost condus să realizeze, ca niciodată mai înainte, sfințenia Legii lui Dumnezeu și nevoia unei stricte ascultări…

Acum, [David] era foarte atent să îndeplinească în fiecare amănunt îndrumările Domnului.” – Ibid., p. 706 (cap. 70 – Domnia lui David).

Luni 22 februarie

2. A DOUA ÎNCERCARE

a. Ce trebuie să învățăm din felul în care David a acționat cu mai multă grijă ascultătoare și reverență în transportarea chivotului? 2 Samuel 6:12, 13; Isaia 52:11.

2 Samuel 6:12, 13: „Au venit și au spus împăratului David: „Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom și tot ce avea din pricina chivotului lui Dumnezeu.” Atunci, David a pornit și a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei. Când cei ce duceau chivotul Domnului au făcut șase pași, au jertfit un bou și un vițel gras.”

Isaia 52:11: „Plecați, plecați, ieșiți din Babilon! Nu vă atingeți de nimic necurat! Ieșiți din mijlocul lui! Curățiți-vă, cei ce purtați vasele Domnului!”

„[David] s-a hotărât să facă o nouă încercare de a muta chivotul, dar acum a fost foarte atent ca să îndeplinească în fiecare amănunt îndrumările Domnului. Din nou au fost invitați bărbații de seamă ai națiunii și o mare adunare s-a strâns în jurul locuinței lui Obed-Edom. Cu o venerabilă grijă, chivotul a fost acum așezat pe umerii bărbaților rânduiți de Dumnezeu, mulțimea s-a așezat în rânduri ordonate și, cu inimile tremurânde, marea procesiune a pornit iarăși la drum. La fiecare șase pași, trâmbița anunța o oprire. După îndrumările date de David, se aduceau ca jertfă boi și viței îngrășați.” ― Patriarhi și Profeți, p. 706 (cap. 70 – Domnia lui David).

„Bărbații și femeile pot fi versați în cunoașterea Bibliei, familiarizați cu Scriptura, la fel ca israeliții cu chivotul, și totuși, dacă inimile lor nu sunt drepte înaintea Domnului, eforturile lor nu vor avea izbândă. Dumnezeu nu va fi cu ei. Ei nu au un simțământ înalt al obligațiilor legii cerului și nici nu realizează caracterul sacru al adevărului pe care îl predau altora. Cerința este: ‘Curățiți-vă, cei ce purtați vasele Domnului!’ [Isaia 52:11].” ― The SDA Bible Commentary [Comentarii E. G. White], vol. 2, p. 998 (Iosua 7).

b. Descrieți modul în care David a condus procesiunea solemnă – și cum s-a îmbrăcat cu această ocazie. 2 Samuel 6:14.

2 Samuel 6:14: „David juca din răsputeri înaintea Domnului și era încins cu efodul de in subțire.”

„Împăratul renunțase la hainele sale împărătești și se îmbrăcase într-un efod simplu de in, așa cum purtau preoții. Făcând acest lucru, el nu își atribuia funcții preoțești, căci efodul era uneori purtat și de către alți oameni, în afară de preoți. Dar în serviciul acesta sfânt dorea să își ia locul ca înaintea lui Dumnezeu, pe o treaptă de egalitate cu supușii săi. În ziua aceea, adorarea trebuia să-I fie acordată lui Dumnezeu. El trebuia să fie singurul subiect al reverenței.

Din nou pornea lunga coloană, iar muzica harpelor, alăutelor, trâmbițelor și timpanelor se înălța spre cer împreună cu melodia multor glasuri. „David juca din răsputeri înaintea Domnului”, în bucuria lui, ținând timpul la măsura cântării.” ― Patriarhi și Profeți, pp. 706, 707 (cap. 70 – Domnia lui David).

Marți 23 februarie

3. BUCURIE REVERENŢIOASĂ

a. Ce trebuie să înțelegem cu privire la „dansul” lui David? 2 Samuel 6:14 (prima parte); 1 Tesaloniceni 5:5.

2 Samuel 6:14 (p. p.): „David dansa din răsputeri înaintea Domnului.” (KJV)

1 Tesaloniceni 5:5: „Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.”

„Dansul lui David, în bucuria lui plină de reverență, înaintea lui Dumnezeu, a fost dat ca exemplu de către iubitorii de petreceri, ca justificare a dansului modern; dar nu există temei pentru un astfel de argument. În zilele noastre dansul este asociat cu nebunia și petrecerile nocturne. Sănătatea și moralitatea sunt sacrificate pentru plăcere. Pentru cei ce frecventează sălile de bal, Dumnezeu nu este un obiect al cugetării și al respectului; rugăciunea și cântarea de laudă ar fi simțite ca nepotrivite în adunările lor. Proba aceasta trebuie să fie decisivă. Distracțiile care au tendința de a slăbi iubirea pentru cele sfinte și care scad bucuria pentru serviciul lui Dumnezeu nu trebuie să fie căutate de creștini. Muzica și dansul în lauda plină de bucurie pentru Dumnezeu cu prilejul mutării chivotului, nu au nici cea mai mică asemănare cu desfrâul dansului modern. Unul urmărea să păstreze viu în minte pe Dumnezeu și proslăvea Numele Lui cel sfânt. Celălalt este un instrument a lui Satan pentru a-i face pe oameni să-L uite pe Dumnezeu și să-L dezonoreze.” ― Patriarhi și Profeți, p. 707 (cap. 70 – Domnia lui David).

b. Descrieți corul, procesiunea și ceremonia care au însoțit chivotul sacru la intrarea pe porțile Ierusalimului – și dovezile despre ospitalitatea generoasă a lui David. Psalmii 24:7-10; 2 Samuel 6:17-19.

Psalmii 24:7-10: „Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei! „Cine este acest Împărat al slavei?” Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte. Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-le, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei! „Cine este acest Împărat al slavei?” Domnul oștirilor: El este Împăratul slavei!”

2 Samuel 6:17-19: „După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui, în mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot, și David a adus înaintea Domnului arderi-de-tot și jertfe de mulțumire. Când a isprăvit David de adus arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, a binecuvântat poporul în Numele Domnului oștirilor. Apoi a împărțit la tot poporul, la toată mulțimea lui Israel, bărbați și femei, fiecăruia câte o pâine, o bucată de carne și o turtă de stafide. Și tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.”

„Porțile s-au deschis larg, procesiunea a intrat și, cu respect sfânt, chivotul a fost așezat în cortul pregătit pentru primirea lui. Înaintea curții sfinte se ridicaseră altare pentru jertfe; fumul jertfelor de împăcare și al arderilor de tot, norii de tămâie, cântările de laudă și rugăciunile lui Israel se înălțau spre cer. La încheierea serviciului, împăratul rosti o binecuvântare asupra poporului. Și apoi, cu dărnicie împărătească, a poruncit să se împartă poporului mâncare și vin ca să se învioreze.

Toate semințiile fuseseră reprezentate la acest serviciu — oficierea celui mai sfânt eveniment care marcase până acum domnia lui David. Spiritul inspirației divine odihnise asupra împăratului și acum, când ultimele raze ale soarelui în apus împodobeau cortul cu o aureolă de lumină, inima lui se înălța cu recunoștință către Dumnezeu, pentru faptul că semnul binecuvântat al prezenței Sale era atât de aproape de tronul lui Israel.” – Ibid., p. 708 (cap. 70 – Domnia lui David).

Miercuri 24 februarie

4. MÂNDRIE VS. PIETATE

a. Văzând că David oferă toată slava și gloria lui Dumnezeu, în loc să o pretindă pentru el ca rege, ce trăsătură moștenită a fost stârnită în Mical, fiica lui Saul – și cum a mustrat Domnul înverșunarea ei? 2 Samuel 6:16, 20-23.

2 Samuel 6:16, 20-23: „Pe când chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră și, văzând pe împăratul David sărind și jucând înaintea Domnului, l-a disprețuit în inima ei... (20-23) David s-a întors să-și binecuvânteze casa. Mical, fata lui Saul, i-a ieșit înainte și a zis: „Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supușilor lui, cum s-ar descoperi un om de nimic!” David a răspuns Micalei: „Înaintea Domnului, care m-a ales mai presus de tatăl tău și de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat. Vreau să mă arăt și mai de nimic decât de data asta și să mă înjosesc în ochii mei, totuși voi fi în cinste la slujnicele de care vorbești.” Și Mical, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morții ei.

„Mândria și demnitatea fiicei regelui Saul au fost șocate de faptul că regele David și-a lasat deoparte veșmintele regale, sceptrul, și s-a îmbrăcat cu haina de in subțire, pe care o purtau preoții. Ea credea că el se dezonorează astfel în fața poporului Israel. Dar Dumnezeu l-a onorat pe David înaintea întregului Israel, lăsând ca spiritul Său să se odihnească asupra lui. ” – Spiritual Gifts, vol. 4A, pp. 112, 113.

b. Cu ce se compară ceremonia sacră a lui David de a aduce chivotul în inima națiunii? Apocalipsa 14:12, 13; Daniel 12:2.

Apocalipsa 14:12, 13: „Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” Și am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de morții care mor de acum încolo în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează!” (KJV).

Daniel 12:2: „Mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața veșnică și alții pentru ocară și rușine veșnică.”

„David s-a smerit, dar Domnul l-a înălțat. Plin de inspirație, el a cântat la harpă, producând cea mai încântătoare muzică. El a simțit într-o mică măsură acea bucurie sfântă pe care o vor experimenta toți sfinții la glasul Domnului când ei sunt aduși din robia lor, iar Dumnezeu face un legământ de pace cu toți cei care au păzit poruncile Sale.” – Ibid., p. 113.

„`Mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața veșnică și alții pentru ocară și rușine veșnică’ [Daniel 12:2] Toți aceia care au murit în credința soliei îngerului al treilea ies din morminte slăviți, ca să asculte legământul lui Dumnezeu de pace cu aceia care au păzit Legea Sa.”– Tragedia Veacurilor, p. 637 (cap. 40 – Poporul lui Dumnezeu salvat).

c. După ce chivotul a fost pus la loc, tronul lui David a fost consolidat și el a avut liniște din partea vrăjmașilor săi. Care era marea lui dorință? 2 Samuel 7:1-3.

2 Samuel 7:1-3: „Când a locuit împăratul în casa lui și când i-a dat odihnă Domnul, după ce l-a izbăvit de toți vrăjmașii care-l înconjurau, a zis prorocului Natan: „Iată! Eu locuiesc într-o casă de cedru, și chivotul lui Dumnezeu locuiește într-un cort.” Natan a răspuns împăratului: „Du-te și fă tot ce ai în inimă, căci Domnul este cu tine.”

d. Cum a răspuns Domnul la dorința lui David – și de ce? 2 Samuel 7:4, 5, 12, 13; 1 Cronici 22:7-10.

2 Samuel 7:4, 5, 12, 13: „În noaptea următoare, Cuvântul Domnului a vorbit lui Natan: „Du-te și spune robului meu David: ‘Așa vorbește Domnul: «Oare tu Îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea?” (12, 13) Când ți se vor împlini zilele și vei fi culcat cu părinții tăi, Eu îți voi ridica un urmaș după tine, care va ieși din trupul tău, și-i voi întări împărăția. El va zidi Numelui Meu o casă și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui.”

1 Cronici 22:7-10: „David a zis lui Solomon: „Fiul meu, aveam de gând să zidesc o casă Numelui Domnului Dumnezeului meu. Dar cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Tu ai vărsat mult sânge și ai făcut mari războaie, de aceea nu vei zidi o casă Numelui Meu, căci ai vărsat înaintea Mea mult sânge pe pământ. Iată că ți se va naște un fiu, care va fi un om al odihnei și căruia îi voi da odihnă, izbăvindu-l din mâna tuturor vrăjmașilor lui de jur împrejur, căci numele lui va fi Solomon (Pace), și voi aduce peste Israel pacea și liniștea în timpul vieții lui. El va zidi o casă Numelui Meu. El Îmi va fi fiu și Eu îi voi fi Tată și voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăției lui în Israel.’

Joi 25 februarie

5. UN VIS OFERIT ALTCUIVA

a. Cum a reacționat David la hotărârea Domnului? 2 Samuel 7:18-22.

2 Samuel 7:18-22: „Și împăratul David s-a dus și s-a înfățișat înaintea Domnului și a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt? Și încă atât este puțin înaintea Ta, Doamne Dumnezeule! Tu vorbești despre casa robului Tău și în viitor. Și binevoiești să înveți pe un om cu privire la aceste lucruri, Doamne Dumnezeule! Ce Ţi-ar putea spune David mai mult? Tu cunoști pe robul Tău, Doamne Dumnezeule! După cuvântul Tău și după inima Ta, Tu ai făcut toate aceste lucruri mari, ca să le descoperi robului Tău! Ce mare ești Tu, Doamne Dumnezeule! Căci nimeni nu este ca Tine și nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.”

„David știa că ar fi fost o onoare pentru numele său și ar fi adăugat glorie la domnia lui dacă ar fi adus la îndeplinire lucrarea plănuită în inima sa; dar a fost gata să-și supună propria voință voinței lui Dumnezeu. Resemnarea plină de recunoștință, astfel manifestată, se vede rar chiar și între creștini. De câte ori aceia care au trecut de vârsta bărbăției se prind de nădejdea de a realiza vreo lucrare însemnată, de care inima lor este alipită, dar pe care nu sunt potriviți să o îndeplinească! Poate că Providența divină le vorbește ca și lui David, spunându-le că lucrarea pe care o doresc atât de mult nu le este încredințată. Ei trebuie doar să pregătească drumul pentru ca altul să o îndeplinească. Dar, în loc să se supună recunoscători îndrumărilor divine, mulți se dau înapoi, socotindu-se neglijați și lepădați, și zic că, dacă nu pot săvârși acea unică lucrare pe care doresc să o facă, nu vor mai face nimic. Mulți se agață cu energie disperată de răspunderi pe care nu sunt capabili să le ducă și încearcă zadarnic să realizeze o lucrare pentru care nu sunt îndestulători, în timp ce lucrarea pe care ar putea să o facă stă neglijată.” ― Patriarhi și Profeți, pp. 712, 713 (cap. 70 – Domnia lui David).

b. Ce trebuie să înțelegem atunci când Domnul ne refuză dorințele? Isaia 55:8, 9.

Isaia 55:8, 9: „„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul. „Ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.”

„Planurile noastre nu sunt întotdeauna și planurile lui Dumnezeu. El poate vedea că este cel mai bine pentru noi și, pentru cauza Sa, să refuze cele mai bune intenții ale noastre, așa cum a făcut în cazul lui David… Î

n grija Sa iubitoare și în interesul arătat față de noi, adesea Cel care ne înțelege mai bine decât ne înțelegem noi înșine refuză să ne lase să căutăm în mod egoist satisfacerea propriei noastre ambiții.” – Divina Vindecare, p. 473 (secț. Planurile lui Dumnezeu sunt cele mai bune).

Vineri 26 februarie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Cum caută Dumnezeu, prin Cuvântul Său, să mă aducă la un nivel mai înalt?

2. Poate Dumnezeu să îmi ofere o a doua șansă pentru a îmbunătăți lucrurile dinainte?

3. Ce caracteristică principală observăm în procesiunea chivotului?

4. Cum se aseamănă aducerea chivotului cu învierea specială din cartea lui Daniel?

5. Cum se poate să neglijez chemarea lui Dumnezeu, în timp ce sunt preocupat cu altceva?

Lecția 9. Crescând în înțelepciunea lui Dumnezeu