Lecții din viața lui David

Lecția 12. Consecințe dureroase

„Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși, când stau în întuneric, totuși Domnul va fi Lumina mea!” (Mica 7:8, trad KJV).

„Domnul l-a trecut pe David pe sub toiag, dar nu l-a nimicit; cuptorul este pentru curățire, nu pentru nimicire.” – Patriarhi și Profeți, p. 738 (cap. 72 – Răscoala lui Absalom).

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și Profeți, pp. 727-738 (cap. 72 – Răscoala lui Absalom).

Duminică 14 martie

1. URMĂRILE AMARE ALE PĂCATULUI

a. Explicați ce schimbări s-au produs după păcatul lui David. Proverbele 6:32, 33.

Proverbele 6:32, 33: „Dar cel ce preacurvește cu o femeie este un om fără minte; singur își pierde viața cine face așa. Nu va avea decât rană și rușine și ocara nu i se va șterge.”

 „Cu toate că David s-a pocăit de păcatul lui și a fost iertat și primit de Domnul, David a cules roadele aducătoare de ruină ale seminței semănate de el. Pedepsele venite asupra lui și asupra casei lui mărturisesc cât de respingător este păcatul pentru Dumnezeu…

Neascultarea lui David a schimbat legătura lui cu Dumnezeu. Domnul nu putea să aprobe nicidecum nelegiuirea. El nu putea să-Și manifeste puterea pentru a-l apăra pe David de urmările păcatului său, așa cum îl apărase de vrăjmășia lui Saul.

O mare schimbare s-a petrecut în David însuși. Era zdrobit sufletește pentru că își dădea seama de păcatul său și de rezultatele lui cuprinzătoare. Se simțea umilit în ochii propriilor săi supuși. Influența lui era slăbită. Până aici, prosperitatea lui fusese pusă pe seama conștiincioasei lui ascultări de poruncile Domnului. Dar acum, cunoscându-i păcatul, supușii lui urmau să fie conduși să păcătuiască mai nestingheriți. Autoritatea lui în propria familie, puterea de a cere ascultare și supunere de la fiii săi, erau slăbite. Sentimentul vinovăției sale îl făcea să fie tăcut când ar fi trebuit să mustre păcatul și îi slăbea brațul când trebuia să execute dreptatea în propria sa familie. Exemplul lui rău a avut influență asupra fiilor săi, iar Dumnezeu urma să nu intervină pentru a împiedica urmările. El urma să permită lucrurilor să meargă pe drumul lor firesc, și astfel David a fost aspru pedepsit.” ― Patriarhi și Profeți, p. 723 (cap. 71 – Păcatul și pocăința lui David).

Luni 15 martie

2. RĂUTATE ÎN FII

a. Ce este scris despre Amnon, întâiul-născut al lui David? 2 Samuel 13:1, 2, 10-16. De ce a neglijat David să își aducă la îndeplinire convingerile cu privire la actul de violență a lui Amnon? 2 Samuel 13: 21; Romani 2:1.

2 Samuel 13:1, 2, 10-16: „După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar, și Amnon, fiul lui David, a iubit-o. Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după soră-sa Tamar, căci era fecioară și-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva... (10-16) Atunci, Amnon a zis Tamarei: „Adu-mi mâncarea în odaie și s-o mănânc din mâna ta.” Tamar a luat turtele pe care le făcuse și le-a dus fratelui său Amnon, în odaie. Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o și i-a zis: „Vino, soro, și culcă-te cu mine.” Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face așa în Israel; nu face mișelia aceasta. Unde mă voi duce eu cu rușinea mea? Și tu vei trece drept un mișel în Israel. Acum, vorbește, te rog, împăratului, și nu se va împotrivi să fiu a ta.” Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o și s-a culcat cu ea. Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Și i-a zis: „Scoală-te și du-te!” Ea i-a răspuns: „Nu mai mări răul pe care l-ai făcut izgonindu-mă.”

2 Samuel 13:21: „Împăratul David a aflat toate aceste lucruri și s-a mâniat foarte tare.”

Romani 2:1: „Așadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți, căci prin faptul că judeci pe altul, te osândești singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleași lucruri.”

„David a îngăduit ca josnica nelegiuire a lui Amnon, întâiul născut, să treacă nepedepsită și nemustrată. Legea cerea pedeapsa cu moartea pentru adulter, iar nelegiuirea perversă a lui Amnon făcea vinovăția lui de două ori mai mare. Dar David, simțindu-se vinovat de propriul său păcat, nu l-a adus pe vinovat înaintea justiției.” ― Patriarhi și Profeți, p. 727 (cap. 72 – Răscoala lui Absalom).

b. Ce trebuie să înțelegem cu privire la modul în care Amnon trebuia să fie supus justiției? 2 Samuel 13:28, 29, 32; Proverbele 29:15.

2 Samuel 13:28, 29, 32: „Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Luați seama, când se va veseli inima lui Amnon de vin și când vă voi zice: ‘Loviți pe Amnon!’ atunci să-l omorâți; să nu vă temeți de nimic. Oare nu vă poruncesc eu? Fiți tari și arătați-vă oameni de inimă!” Slujitorii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Și toți fiii împăratului s-au sculat, au încălecat fiecare pe catârul lui și au fugit. (32) Ionadab, fiul lui Șimea, fratele lui David, a luat cuvântul și a zis: „Să nu creadă domnul meu că toți tinerii, fiii împăratului, au fost uciși, căci numai Amnon a murit; aceasta este urmarea unei hotărâri a lui Absalom din ziua când Amnon a necinstit pe soră-sa Tamar.”

Proverbele 29:15: „Nuiaua și certarea dau înțelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face rușine mamei sale.”

„Ca și ceilalți fii ai lui David, Amnon fusese lăsat să-și satisfacă poftele sale egoiste. El căutase să-și împlinească orice dorință a inimii, fără să țină seama de poruncile lui Dumnezeu. În pofida marelui său păcat, Dumnezeu avusese îndelungă răbdare față de el. Timp de doi ani i se dăduse prilej de pocăință; dar el a continuat să păcătuiască și, împovărat de vinovăție, a căzut pradă morții, ca apoi să aștepte îngrozitorul tribunal al judecății…

Când părinții sau conducătorii își neglijează datoria de a pedepsi nelegiuirea, Dumnezeu Însuși preia cazul. Puterea care ține în frâu este îndepărtată într-o oarecare măsură de la agenții celui rău, așa încât apare un șir de împrejurări care pedepsesc păcatul prin păcat.” – Ibid., pp. 727, 728 (cap. 72 – Răscoala lui Absalom).

c. Cum a gestionat David crima lui Absalom? 2 Samuel 13:38, 39; 14:21-24, 28.

2 Samuel 13:38, 39: „Absalom a stat trei ani la Gheșur, unde se dusese după ce fugise. Împăratul David a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mângâiase de moartea lui Amnon.”

2 Samuel 14:21-24, 28: „Împăratul a zis lui Ioab: „Iată, vreau să fac lucrul acesta; du-te dar de adu înapoi pe tânărul Absalom.” Ioab a căzut cu fața la pământ, s-a închinat și a binecuvântat pe împăratul. Apoi a zis: „Robul tău cunoaște azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvântul robului său.” Ioab s-a sculat, a plecat în Gheșur și a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim. Dar împăratul a zis: „Să se ducă în casa lui și să nu-mi vadă fața.” Și Absalom s-a dus în casa lui și n-a văzut fața împăratului... (28) Absalom a locuit doi ani la Ierusalim fără să vadă fața împăratului.”

„David, simțind că această crimă înfăptuită de fiul său cere o pedeapsă, a refuzat să-i îngăduie să se întoarcă…

Oricât de duios l-ar fi iubit pe frumosul și înzestratul său fiu, [David] simțea că era necesar, ca o lecție atât pentru Absalom, cât și pentru popor, să manifeste dezgust față de o astfel de crimă. Absalom a trăit doi ani în casa lui, dar alungat de la curte.” ― Ibid., pp. 728, 729 (cap. 72 – Răscoala lui Absalom).

Marți 16 martie

3. CARISMĂ, FARMEC... ȘI TRĂDARE

a. Ce factori îl făceau pe Absalom atrăgător în ochii oamenilor și cum s-a folosit el într-un mod iscusit de aceștia în avantajul său, în timp ce regele nebănuitor îl primea pas cu pas? 2 Samuel 14:25, 26; 15:1-6.

2 Samuel 14:25, 26: „Nu era om în tot Israelul așa de vestit ca Absalom în privința frumuseții lui; din talpa piciorului până în creștetul capului n-avea niciun cusur. Când își tundea capul – și-l tundea în fiecare an, pentru că părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului.”

2 Samuel 15:1-6: „După aceea, Absalom și-a pregătit care și cai și cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. Se scula dis-de-dimineață și stătea la marginea drumului, la poartă. Și ori de câte ori avea cineva vreo neînțelegere și se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema și zicea: „Din ce cetate ești?” După ce-i răspundea: „Sunt din cutare seminție a lui Israel”, Absalom îi zicea: „Iată, pricina ta este bună și dreaptă, dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.” Absalom zicea: „De m-ar pune pe mine judecător în țară! Orice om care ar avea o neînțelegere și o judecată ar veni la mine, și i-aș face dreptate.” Și, când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca și-l săruta. Absalom se purta așa cu toți aceia din Israel care se duceau la împărat să ceară dreptate. Și Absalom câștiga inima oamenilor lui Israel.”

„Sora lui [Absalom] locuia cu el, iar prezența ei păstra vie amintirea răului ireparabil pe care el îl suferise. În aprecierea poporului, prințul era privit mai degrabă ca un erou decât ca un vinovat… N-a fost un lucru înțelept din partea împăratului să lase un om de caracterul lui Absalom — ambițios, impulsiv și pătimaș — să nutrească timp de doi ani nemulțumiri pentru niște presupuse nedreptăți. Faptul că David i-a îngăduit să vină la Ierusalim, fără să-i permită totuși să se prezinte înaintea lui, a atras simpatia poporului de partea lui.

Având mereu în față amintirea propriei sale călcări a Legii lui Dumnezeu, David părea paralizat din punct de vedere moral; era slab și nehotărât, pe când înainte de păcat fusese curajos și hotărât. Influența lui înaintea poporului fusese slăbită…

Prin influența lui Ioab, Absalom a primit îngăduința să vină în fața tatălui său; dar, deși a existat o împăcare formală, el și-a urmărit mai departe uneltirile ambițioase. El și-a asumat acum aproape rangul de împărat, având care și cai și cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. În timp ce împăratul era din ce în ce mai dornic de singurătate și liniște, Absalom căuta cu asiduitate să câștige favoarea populară.

Influența atitudinii de nepăsare și nehotărâre a lui David s-a extins și asupra supușilor săi; neglijența și delăsarea caracterizau administrarea justiției. Absalom întorcea, prin istețimea sa, orice pricină de nemulțumire spre folosul său. Zi după zi, acest bărbat cu înfățișarea aleasă putea fi văzut la poarta cetății, loc unde o mulțime de oameni, cu plângerile lor, așteptau să prezinte nedreptățile ce li se făceau pentru a li se face dreptate. Absalom se amesteca printre ei și le asculta plângerile, exprimându-și simpatia pentru suferințele lor și regretul pentru ineficiența conducerii… ‘Absalom îi zicea: „Iată, pricina ta este bună și dreaptă, dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.” Și, când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca și-l săruta’ [2 Samuel 15:3, 5].

Întreținută de cuvintele viclene ale prințului, nemulțumirea față de conducere se întindea cu repeziciune. Laude la adresa lui Absalom erau pe buzele tuturor. În general, el era privit ca moștenitorul împărăției; poporul îl privea cu mândrie, socotindu-l vrednic de o poziție înaltă, și s-a aprins dorința ca el să ocupe tronul. ‘Absalom fura inimile oamenilor lui Israel’ [2 Samuel 15:6]. Cu toate acestea, împăratul, orbit de afecțiunea față de fiul său, nu bănuia nimic. Statutul princiar pe care îl luase Absalom era socotit de David ca o dovadă a intenției lui de a onora curtea.” ― Patriarhi și Profeți, pp. 729, 730 (cap. 72 – Răscoala lui Absalom).

Miercuri 17 martie

4. ÎNFRUNTÂND CRIZA

a. Explicați complotul fățarnic al lui Absalom. 2 Samuel 15:7-12; Psalmii 55:21.

2 Samuel 15:7-12: „După trecere de patruzeci de ani, Absalom a zis împăratului: „Dă-mi voie să mă duc la Hebron să împlinesc o juruință pe care am făcut-o Domnului. Căci robul tău a făcut o juruință, când locuiam la Gheșur, în Siria, și am zis: Dacă mă va aduce Domnul înapoi la Ierusalim, voi da cinste Domnului.” Împăratul i-a zis: „Du-te în pace.” Absalom s-a sculat și a plecat la Hebron. Absalom a trimis iscoade în toate semințiile lui Israel să spună: „Când veți auzi sunetul trâmbiței, să ziceți: ‘Absalom s-a făcut împărat la Hebron!’” Două sute de oameni din Ierusalim, care fuseseră poftiți, au însoțit pe Absalom, și l-au însoțit în prostia lor fără să știe nimic. Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel Ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere și poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom.”

Psalmii 55:21: „Cuvintele gurii lui au fost mai alunecoase ca untul, dar război era în inima lui, cuvintele lui au fost mai moi ca untdelemnul, totuși ele erau săbii scoase.” (BTF)

„Actul care încununa fățărnicia lui Absalom era menit nu doar să închidă ochii împăratului, ci să consolideze încrederea poporului și să-l împingă astfel la răscoală împotriva împăratului ales de Dumnezeu.” ― Patriarhi și Profeți, p. 730 (cap. 72 – Răscoala lui Absalom).

b. Relatați vestea alarmantă adusă lui David și strategia pe care a adoptat-o. 2 Samuel 15:13-17. Care a fost scopul său nobil în luarea acestei măsuri?

2 Samuel 15:13-17: „Cineva a venit și a dat de știre lui David și a zis: „Inima oamenilor lui Israel s-a întors spre Absalom.” Și David a zis tuturor slujitorilor lui care erau cu el la Ierusalim: „Sculați-vă să fugim, căci nu vom scăpa dinaintea lui Absalom. Grăbiți-vă de plecare, altfel, nu va întârzia să ne ajungă și va arunca nenorocirea peste noi și va trece cetatea prin ascuțișul sabiei.” Slujitorii împăratului i-au zis: „Slujitorii tăi vor face tot ce va voi domnul nostru, împăratul.” Împăratul a ieșit, și toată casa lui mergea după el, și a lăsat zece țiitoare pentru paza casei. Împăratul a ieșit astfel și tot poporul îl urma. Și s-au oprit la cea din urmă casă.”

„În marele său pericol, David s-a scuturat de depresia care zăcuse atâta timp asupra lui și, în spiritul din tinerețe, s-a pregătit să întâmpine această urgență groaznică. Absalom își aduna oștirea la Hebron, la o depărtare de numai treizeci de kilometri. Rebelii aveau să sosească curând la porțile Ierusalimului.

Din palatul său, David și-a privit capitala — „frumoasă înălțime, bucuria întregului pământ ... cetatea Marelui Împărat”. (Psalmii 48:2.) Se cutremura la gândul de a o expune la măcel și nimicire. Să cheme oare în ajutorul său pe supușii rămași credincioși tronului său și să facă o încercare de a păstra capitala? Să îngăduie ca Ierusalimul să fie inundat de sânge? El a luat hotărârea. Ororile războiului nu trebuia să cadă asupra cetății alese. Va părăsi Ierusalimul și apoi va testa fidelitatea poporului său, dându-i prilej să se mobilizeze pentru a-i veni în ajutor. În criza aceasta mare, era datoria lui față de Dumnezeu și față de popor să păstreze autoritatea cu care Cerul îl învestise. Rezultatul conflictului urma să îl lase în mâna lui Dumnezeu.” – Ibid., p. 731 (cap. 72 – Răscoala lui Absalom).

c. În acest ceas tragic, cum a fost mângâiat David, în special de credința unor bărbați precum Itai din Gat? 2 Samuel 15:18-23; Mica 7:8.

2 Samuel 15:18-23: „Toți slujitorii lui, toți cheretiții și toți peletiții au trecut alături de el și toți gatiții, în număr de șase sute de oameni, veniți din Gat după el, au trecut înaintea împăratului. Împăratul a zis lui Itai din Gat: „Pentru ce să vii și tu cu noi? Întoarcete și rămâi cu împăratul, căci ești străin și ai fost luat chiar din țara ta. De ieri ai venit, și azi să te fac să rătăcești cu noi încoace și încolo, când nici eu însumi nu știu unde mă duc! Întoarce-te și ia și pe frații tăi cu tine. Domnul să se poarte cu tine cu bunătate și credincioșie!” Itai a răspuns împăratului și a zis: „Viu este Domnul și viu este domnul meu, împăratul, că în locul unde va fi domnul meu, împăratul, fie ca să moară, fie ca să trăiască, acolo va fi și robul tău.” David a zis atunci lui Itai: „Du-te și treci!” Și Itai din Gat a trecut înainte, cu toți oamenii lui și toți copiii care erau cu el. Tot ținutul plângea și scotea țipete mari la trecerea întregului popor. Împăratul a trecut apoi și el pârâul Chedron și tot poporul a apucat pe drumul care duce în pustie.”

Mica 7:8: „Nu te bucura împotriva mea, dușmanul meu; când cad, mă voi scula; când mă așez în întuneric, Domnul îmi va fi o lumină.” (trad. BTF)

„David, cu obișnuitul lui altruism, nu putea consimți ca acești străini, care veniseră să găsească adăpost la el, să fie implicați în calamitatea lui… Oamenii aceștia se convertiseră de la păgânism la venerarea lui Iehova și acum își arătau cu noblețe fidelitatea față de Dumnezeu și față de împărat. Cu inima plină de recunoștință, David a primit devotamentul lor față de cauza sa, care părea că se scufundă.” – Ibid., pp. 731, 732 (cap. 72 – Răscoala lui Absalom).

Joi 18 martie

5. NOBLEŢE ÎN SUFERINŢĂ

a. Deși David tânjise cu înflăcărare să păstreze chivotul sacru al Domnului cu el, ce decizie neegoistă a luat el? 2 Samuel 15:24-29.

2 Samuel 15:24-29: „Ţadoc era și el acolo și, cu el, toți leviții, ducând chivotul legământului lui Dumnezeu, și au așezat jos chivotul lui Dumnezeu, și Abiatar se suia, în timp ce tot poporul isprăvea de ieșit din cetate. Împăratul a zis lui Ţadoc: „Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate. Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului, mă va aduce înapoi și mă va face să văd chivotul și locașul lui. Dar dacă va zice: ‘Nu-mi place de tine’, iată-mă, să facă ce va crede cu mine.” Împăratul a mai zis preotului Ţadoc: „Înțelegi? Întoarce-te în pace în cetate, cu fiul tău Ahimaaț și cu Ionatan, fiul lui Abiatar, cei doi fii ai voștri. Vedeți, voi aștepta în câmpiile pustiei până ce-mi vor veni vești din partea voastră.” Astfel, Ţadoc și Abiatar au dus înapoi chivotul lui Dumnezeu la Ierusalim și au rămas acolo.”

„În calitatea sa de cârmuitor pus peste moștenirea lui Dumnezeu, [David] avea o responsabilitate solemnă… Fără autoritate divină, nici preotul, nici împăratul nu aveau dreptul să îndepărteze de acolo simbolul prezenței Lui. David mai știa că inima și viața lui trebuia să fie în armonie cu preceptele divine, căci altfel chivotul urma să fie mai mult un mijloc de nenorocire decât de succes. Păcatul lui cel mare îi stătea mereu înainte. El recunoștea în uneltirea aceasta judecata dreaptă a lui Dumnezeu.” ― Patriarhi și Profeți, p. 732 (cap. 72 – Răscoala lui Absalom).

b. Cum poate fiecare păcătos să fie mângâiat de nădejdea pe care David o exprima în acest ceas întunecat? 2 Samuel 15:30; 16:5- 12; Psalmii 3:1-3.

2 Samuel 15:30: „David a suit dealul măslinilor. Suia plângând și cu capul acoperit și mergea cu picioarele goale, și toți cei ce erau cu el și-au acoperit și ei capul și suiau plângând.”

2 Samuel 16:5-12: „David ajunsese până la Bahurim. Și de acolo a ieșit un om din familia și din casa lui Saul, numit Șimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemând și a aruncat cu pietre după David și după toți slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul și toți vitejii stăteau la dreapta și la stânga împăratului. Șimei vorbea astfel când blestema: „Du-te, du-te, om al sângelui, om rău! Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, și Domnul a dat împărăția în mâinile fiului tău Absalom, și iată-te nenorocit, căci ești un om al sângelui!” Atunci, Abișai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.” Dar împăratul a zis: „Ce aveți voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis: ‘Blestemă pe David!’ Cine-i va zice dar: ‘Pentru ce faci așa?’” Și David a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieșit din trupul meu, vrea să-mi ia viața, cu cât mai mult beniamitul acesta! Lăsați-l să blesteme, căci Domnul i-a zis. Poate că Domnul Se va uita la necazul meu și-mi va face bine în locul blestemelor de azi.”

Psalmii 3:1-3: „Doamne, ce mulți sunt vrăjmașii mei! Ce mulțime se scoală împotriva mea! Cât de mulți zic despre mine: „Nu mai este scăpare pentru el la Dumnezeu!” Dar Tu, Doamne, Tu ești scutul meu, Tu ești slava mea și Tu îmi înalți capul!”

„David nu rostește nicio plângere. Cel mai elocvent psalm pe care l-a cântat vreodată [Psalmul 3] a fost cel rostit când urca Muntele Măslinilor.” – Conflict și curaj, p. 181.

„Când David urca pe Muntele Măslinilor, … Domnul a privit cu îndurare asupra lui. David era îmbrăcat în sac și conștiința îl biciuia. Semnele exterioare ale umilinței lui mărturiseau despre căința sa. Cu vocea inimii zdrobite și cu lacrimi, el Îi prezenta cazul său lui Dumnezeu și, de aceea, Domnul nu l-a părăsit pe servul Său. Niciodată n-a fost David mai scump inimii Iubirii infinite ca atunci când, lovit de conștiință, fugea să-și scape viața de dușmanii săi, care fuseseră ațâțați la răzvrătire de propriul său fiu.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 11.

Vineri 19 martie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. De ce David, de obicei puternic, părea să fie într-o amorțeală paralizantă?

2. Cum putem evita repetarea greșelilor lui David din viața de familie?

3. Ce factori pot da impuls unui Absalom în biserică?

4. Relatați câteva dovezi ale nobleței lui David, din această perioadă.

5. De ce putea David să se încreadă în Domnul, chiar și în această perioadă dureroasă?