Lecții din viața lui David

Lecția 2. Biruind uriași

„Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. Căci biruința este a Domnului.” (1 Samuel 17:47, prima parte).

„Aceia care vestesc solia cea mai solemnă care i-a fost adresată lumii vreodată trebuie să dezbrace echipamentul de luptă și să îmbrace armura neprihănirii lui Hristos.” – Evanghelizare, p. 166 (secț. Dezbaterea).

Recomandare pentru studiu: Mărturii pentru comunitate, vol. 3, pp. 212-221 (secț. Efectul polemicilor).

Duminică 3 ianuarie

1. ÎNVĂŢÂND O ÎNCREDERE MAI PROFUNDĂ

a. Cum a cooperat David cu providențele lui Dumnezeu, câștigând înțelepciune și experiență pentru a face față încercărilor viitoare? 1 Samuel 16:14-23.

1 Samuel 16:14-23: „Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul; și a fost muncit de un duh rău, care venea de la Domnul. Slujitorii lui Saul i-au zis: „Iată că un duh rău de la Dumnezeu te muncește. Poruncească numai domnul nostru! Robii tăi sunt înaintea ta. Ei vor căuta un om care să știe să cânte cu harpa și, când duhul rău trimis de Dumnezeu va fi peste tine, el va cânta cu mâna și vei fi ușurat. Saul a răspuns slujitorilor săi: „Găsiți-mi dar un om care să cânte bine și aduceți-l la mine.” Unul din slujitori a luat cuvântul și a zis: „Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, Betleemitul, care știe să cânte; el este și un om tare și voinic, un războinic, vorbește bine, este frumos la chip și Domnul este cu el. Saul a trimis niște oameni la Isai să-i spună: „Trimite-mi pe fiul tău David, care este cu oile.” Isai a luat un măgar, l-a încărcat cu pâine, cu un burduf cu vin și cu un ied și a trimis lui Saul aceste lucruri, prin fiul său David. David a ajuns la Saul și s-a înfățișat înaintea lui; i-a plăcut mult lui Saul și a fost pus să-i poarte armele. Saul a trimis vorbă lui Isai, zicând: „Te rog să lași pe David în slujba mea, căci a căpătat trecere înaintea mea.” Și, când duhul* trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua harpa și cânta cu mâna lui; Saul răsufla atunci mai ușor, se simțea ușurat și duhul cel rău pleca de la el.”

„În providența lui Dumnezeu, David, ca un interpret iscusit la harpă, a fost adus înaintea împăratului. Băiatul păstor a fost angajat să-i cânte conducătorului lui Israel și pe cât posibil, să alunge melancolia apăsătoare care se așezase, ca un nor întunecat, peste mintea lui Saul.” – The Signs of the Times, 3 august 1888.

„David creștea în bunăvoință înaintea Domnului și a oamenilor. I se dăduseră învățături cu privire la căile lui Dumnezeu și acum își pusese inima să împlinească pe deplin voia lui Dumnezeu. Avea noi subiecte la care să mediteze. Fusese la curtea împăratului și văzuse răspunderile demnității imperiale; descoperise câteva dintre ispitele care tulburau inima lui Saul… Dar, când în meditație adâncă și chinuit de gânduri era absorbit de neliniște, punea mâna pe harpă și cânta melodii care îi înălțau gândurile la Autorul a tot ce este bun, iar norii întunecoși, care păreau să acopere orizontul viitorului, se împrăștiau.

Dumnezeu îl învăța pe David lecții de credință. După cum a fost educat Moise pentru lucrarea sa, tot astfel îl pregătea Domnul și pe fiul lui Isai pentru a deveni conducătorul poporului Său ales. Prin lucrarea de priveghere asupra turmei, el dobândea o apreciere despre grija pe care Marele Păstor o are pentru oile pășunii Sale.” ― Patriarhi și Profeți, pp. 643, 644 (cap. 63 – David și Goliat).

 Luni 4 ianuarie

2. PRIORITĂŢI DEZVĂLUITE ÎN TIMP DE CRIZĂ

a. Ce problemă gravă s-a abătut asupra Israelului la acest timp? 1 Samuel 17:1-11.

1 Samuel 17:1-11: „Filistenii și-au strâns oștile ca să facă război și s-au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărât între Soco și Azeca, la Efes-Damim. Saul și bărbații lui Israel s-au strâns și ei; au tăbărât în Valea Terebinților și s-au așezat în linie de bătaie împotriva filistenilor. Filistenii se așezaseră pe un munte deoparte, și Israel, pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărțea. Atunci a ieșit un om din tabăra filistenilor și a înaintat între cele două oștiri. El se numea Goliat, era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă. Pe cap avea un coif de aramă și purta niște zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă. Avea niște tureci de aramă peste fluierele picioarelor și o pavăză de aramă între umeri. Coada suliței lui era ca un sul de țesut și fierul suliței cântărea șase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui. Filisteanul s-a oprit și, vorbind oștilor lui Israel așezate în șiruri de bătaie, le-a strigat: „Pentru ce ieșiți să vă așezați în șiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți un om care să se coboare împotriva mea! Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voștri, dar, dacă-l voi birui și-l voi omorî eu, voi ne veți fi robi nouă și ne veți sluji.” Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oștirii lui Israel! Dați-mi un om ca să mă lupt cu el.” Saul și tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului și s-au înspăimântat, și au fost cuprinși de o mare frică.”

„Filistenii propun propriul stil de luptă, alegând un om foarte mare și puternic, a cărui înălțime era de aproape patru metri.” ― The SDA Bible Commentary [Comentarii E. G. White], vol. 2, p. 1018.

„Timp de patruzeci de zile, oastea lui Israel a tremurat în fața provocărilor arogante ale acestui filistean uriaș. Inima li se înmuia când vedeau ființa aceea uriașă… Pe cap avea un coif de aramă și purta niște zale de solzi care cântăreau cinci mii de sicli și avea niște turetci de aramă peste fluierele picioarelor. Îmbrăcămintea lui era din plăci de aramă așezate unele peste altele ca solzii de pește și se îmbinau așa de strâns, încât nu era cu putință să pătrundă prin platoșă vreo săgeată sau vreun vârf de lance.” ― Patriarhi și Profeți, p. 646 (cap. 63 – David și Goliat).

b. Care a fost principala preocupare a lui David în această criză? 1 Samuel 17:21-26.

1 Samuel 17:21-26: „Israel și filistenii s-au așezat în șiruri de bătaie, oștire către oștire. David a dat lucrurile pe care le avea în mâinile celui ce păzea calabalâcurile și a alergat la șirurile de bătaie. Cum a ajuns, a întrebat pe frații săi de sănătate. Pe când vorbea cu ei, iată că filisteanul din Gat, numit Goliat, a înaintat între cele două oștiri, ieșind afară din șirurile filistenilor. A rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, și David le-a auzit. La vederea acestui om, toți cei din Israel au fugit dinaintea lui și i-a apucat o mare frică. Fiecare zicea: „Ați văzut pe omul acesta înaintând? A înaintat ca să arunce ocara asupra lui Israel! Dacă-l va omorî cineva, împăratul îl va umple de bogății, îi va da de nevastă pe fiică-sa și va scuti de dări casa tatălui său în Israel.” David a zis oamenilor de lângă el: „Ce se va face aceluia care va omorî pe filisteanul acesta și va lua ocara de asupra lui Israel? Cine este filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oștirea Dumnezeului celui viu?”

„[David] era plin de râvnă pentru a păstra onoarea Dumnezeului cel viu și meritele copiilor lui Israel. El nu putea îndura să vadă acest îndrăzneț idolatru căruia i se îngăduia zilnic să batjocorească pe aleșii Domnului, fără să facă cel mai mic efort în a pune capăt ironiilor și batjocurilor trufașe.” – The Signs of the Times, 3 august 1888.

c. Puneți în contrast atitudinea lui Eliab, fratele mai mare al lui David. 1 Samuel 17:28, 29.

1 Samuel 17:28, 29: „Eliab, fratele lui cel mai mare, care-l auzise vorbind cu oamenii aceștia, s-a aprins de mânie împotriva lui David. Și a zis: „Pentru ce te-ai coborât tu și cui ai lăsat acele puține oi în pustie? Îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Te-ai coborât ca să vezi lupta.” David a răspuns: „Ce-am făcut oare? Nu pot să vorbesc astfel?”

„Eliab, fratele cel mai mare al lui David… cunoștea bine sentimentele care agitau sufletul tânărului. Încă de când era păstor al turmelor din Betleem, el manifestase îndrăzneală, curaj și tărie nu ușor de explicat; iar vizita lui Samuel, în taină, la casa tatălui lor, cât și plecarea lui tăcută, au trezit în mințile fraților săi suspiciuni cu privire la scopul real al vizitei sale. Gelozia lor a fost trezită, când l-au văzut pe David onorat mai presus decât ei, și nu l-au privit cu respectul și dragostea cuvenite onestității și afecțiunii frățești manifestate de el. Ei îl priveau ca pe un păstoraș încă necopt, iar acum întrebarea pe care le-a adresat-o el era privită de Eliab ca o critică la adresa propriei lașități de a nu face nicio încercare pentru a-l reduce la tăcere pe uriașul filistenilor.” – Ibid.

Marți 5 ianuarie

3. DAVID ȘI GOLIAT

a. Cum putem integra în propria noastră experiență credința manifestată de David? 1 Samuel 17:32-37.

1 Samuel 17:32-37: „David a zis lui Saul: „Nimeni să nu-și piardă nădejdea din pricina filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el.” Saul a zis lui David: „Nu poți să te duci să te bați cu filisteanul acesta, căci tu ești un copil, și el este un om războinic din tinerețea lui.” David a zis lui Saul: „Robul tău păștea oile tatălui său. Și, când un leu sau un urs venea să-mi ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam și-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam și-l omoram. Așa a doborât robul tău leul și ursul, și cu filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca și cu unul din ei, căci a ocărât oștirea Dumnezeului celui viu.” David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean.” Și Saul a zis lui David: „Du-te și Domnul să fie cu tine!”

„Ori de câte ori se săvârșește o lucrare de izbăvire pentru noi sau când ni se acordă favoruri noi și neașteptate, ar trebui să recunoaștem bunătatea lui Dumnezeu.” ― Patriarhi și Profeți, pp. 187, 188 (cap. 17 – Fuga și exilul lui Iacov).

„Pregătirea noastră pentru a-i întâmpina pe împotrivitorii noștri sau pentru a sluji oamenilor trebuie să fie obținută de la Dumnezeu, la scaunul de domnie al harului ceresc. Aici primim și recunoaștem harul lui Dumnezeu, înțelegem incompetența noastră. Demnitatea și slava lui Hristos sunt puterea noastră.” ― Evanghelizare, pp. 166, 167 (secț. Dezbaterea).

b. Cum a dezvăluit David secretul biruinței? 1 Samuel 17:38-40, 43-51.

1 Samuel 17:38-40, 43-51: „Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă și l-a îmbrăcat cu o platoșă. David a încins sabia lui Saul peste hainele lui și a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obișnuit cu ea.” Și s-a dezbrăcat de ea. Și-a luat toiagul în mână, și-a ales din pârâu cinci pietre netede și le-a pus în traista lui de păstor și în buzunarul hainei. Apoi, cu praștia în mână, a înaintat împotriva filisteanului. (43-51) Filisteanul a zis lui David: „Ce, sunt câine, de vii la mine cu toiege?” Și, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui, a adăugat: „Vino la mine și voi da carnea ta păsărilor cerului și fiarelor câmpului.” David a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel, pe care ai ocărât-o. Astăzi, Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî și-ți voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului și fiarelor pământului. Și tot pământul va ști că Israel are un Dumnezeu. Și toată mulțimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. Căci biruința este a Domnului. Și El vă dă în mâinile noastre.” Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului. Și-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră și a aruncat-o cu praștia; a lovit pe filistean în frunte și piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu fața la pământ. Astfel, cu o praștie și cu o piatră, David a fost mai tare decât filisteanul; l-a trântit la pământ și l-a omorât, fără să aibă sabie în mână. A alergat, s-a oprit lângă filistean, i-a luat sabia, pe care i-a scos-o din teacă, l-a omorât și i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriașul lor a murit, au luat-o la fugă.”

„Goliat se încredea în armura sa. El îngrozea oștile lui Israel prin lăudăroșenia lui sfidătoare, ostilă, în timp ce își expunea foarte impozant armura, care era tăria lui. David, în umilința și zelul lui pentru Dumnezeu și poporul Său, s-a oferit să-l înfrunte pe acest lăudăros. Saul a consimțit și l-a îmbrăcat pe David cu propria lui armură împărătească. Acesta însă nu a consimțit s-o poarte. A lăsat deoparte armura împăratului, căci nu era deprins cu ea. El era deprins cu Dumnezeu și, prin faptul că se încrezuse în El, câștigase victorii deosebite. Dacă și-ar fi pus armura lui Saul, ar fi dat impresia că este un războinic, când el era doar micul David care păștea oile. El nu intenționa ca biruința să fie pusă cumva în seama armurii lui Saul; căci încrederea lui era în Domnul lui Israel. El și-a ales câteva pietre din pârâu și, cu praștia și toiagul său, singurele lui arme, a înaintat în Numele Dumnezeului lui Israel pentru a-l înfrunta pe războinicul înarmat.

Goliat l-a disprețuit pe David; căci înfățișarea lui era aceea a unui simplu tinerel neînvățat în tacticile de război… Simțea că era un afront la adresa demnității lui ca un băiețandru, fără să poarte măcar o armură, să vină în întâmpinarea sa. Se lăudă cu ceea ce avea să-i facă. David nu s-a enervat pentru că era privit ca fiind atât de neînsemnat și nici n-a tremurat la auzul îngrozitoarelor lui amenințări, ci a răspuns: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oștirilor.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 3, pp. 218, 219 (cap. 23 – Efectul polemicilor).

Miercuri 6 ianuarie

4. CREDINŢĂ ÎN CIUDA APARENŢELOR

a. Ce putem învăța din încrederea profundă și statornică a lui David în Dumnezeu și legea Sa? Psalmii 19:7-11; 20:5-9.

Psalmii 19:7-11: „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii. Frica de Domnul este curată și ține pe vecie; judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Robul Tău primește și el învățătura de la ele; pentru cine le păzește, răsplata este mare.”

Psalmii 20:5-9: „Atunci noi ne vom bucura de biruința ta și vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru. Domnul să-ți asculte toate dorințele tale! Știu de acum că Domnul scapă pe unsul Său și-i va răspunde din ceruri, din Locașul Lui cel Sfânt, prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui. Unii se bizuiesc pe carele lor, alții, pe caii lor, dar noi ne bizuim pe Numele Domnului Dumnezeului nostru. Ei se îndoaie și cad, dar noi ne ridicăm și rămânem în picioare. Scapă, Doamne, pe împăratul și ascultă-ne când Te chemăm!”

„Domnul vrea să ne trezim la adevărata noastră stare spirituală. El dorește ca fiecare suflet să-și umilească inima și sufletul înaintea Lui. Cuvintele inspirației cuprinse în Psalmii 19 și 20 mi-au fost prezentate a se aplica în chip deosebit poporului nostru. Este privilegiul nostru de a primi aceste făgăduințe prețioase și a crede avertismentele...

În timpul nopții se făcea că repetam aceste cuvinte oamenilor: Avem nevoie de o examinare de sine amănunțită. Nu mai avem timp de pierdut acum în satisfaceri personale. Dacă suntem legați de Dumnezeu, trebuie să ne smerim inimile înaintea Lui și să fim plini de zel în formarea unui caracter desăvârșit în Hristos. Avem de îndeplinit o lucrare măreață și solemnă, pentru că lumea trebuie să fie luminată cu privire la timpul în care trăim; și aceasta se va realiza când va fi oferită o mărturie directă. Atunci, ei vor fi conduși la o examinare serioasă, individuală.” ― The SDA Bible Commentary [Comentarii E. G. White], vol. 3, pp. 1145, 1146 (cap. referitor la Psalmul 19).

„Ar trebui să ne examinăm propriile inimi și să ne asigurăm că tot ceea ce nu este în conformitate cu voia lui Dumnezeu este separat de noi.” – The Review and Herald, 10 mai 1887.

b. Cum a confirmat Isus faptul că prin puterea Sa poporul Său poate birui uriașii aparent de neînvins ai păcatului și egoismului? Marcu 10:26, 27; 11:22, 23; Filipeni 1:6.

Marcu 10:26, 27: „Ucenicii au rămas și mai uimiți și au zis unii către alții: „Cine poate atunci să fie mântuit?” Isus S-a uitat țintă la ei și le-a zis: „Lucrul acesta este cu neputință la oameni, dar nu la Dumnezeu, pentru că toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu.”

Marcu 11:22, 23: „Isus a luat cuvântul și le-a zis: „Aveți credință în Dumnezeu! Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te și aruncă-te în mare’ și dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

Filipeni 1:6: „Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”

„În Hristos, Dumnezeu i-a asigurat omului mijloacele pentru a birui fiecare trăsătură păcătoasă și a rezista fiecărei ispite, oricât de puternică ar fi. Dar mulți simt că le lipsește credința și din cauza aceasta stau departe de Hristos. Aceste suflete, în deznădejdea și necredința lor, să se predea harului Mântuitorului lor milostiv. Să nu privească la ei, ci la Hristos. Acela care a vindecat pe bolnavi și a scos demoni când umbla printre oameni este același Mântuitor puternic și astăzi. Credința vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci, prindeți-vă de făgăduința Sa: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară în niciun caz.” (Ioan 6:37, trad. KJV). Aruncați-vă la picioarele Sale și strigați: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” Niciodată nu veți pieri dacă faceți astfel, niciodată!” – Hristos, Lumina Lumii, p. 429 (cap. 47 – Servire).

Joi 7 ianuarie

5. LUCRAREA FINALĂ

a. Cum trebuie ca toți cei cărora le-a fost încredințat adevărul prezent în ultimele zile, să învețe de la Isus și să evite să cadă pradă spiritului lui Goliat? Iuda 1:9.

Iuda 1:9: „Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!”

„Când prezintă adevărul nepopular, lucru care presupune o cruce grea, predicatorii ar trebui să fie atenți ca fiecare cuvânt să fie așa cum l-ar vrea Dumnezeu. Cuvintele lor ar trebui să nu fie niciodată tăioase. Ei ar trebui să prezinte adevărul în umilință, cu cea mai adâncă iubire pentru suflete și cu o dorință profundă pentru salvarea lor și să lase ca adevărul să taie. Nu ar trebui să-i sfideze pe slujitorii altor denominațiuni și nici să caute să-i provoace la polemică… Sfidările, lăudăroșenia și insultele trebuie să vină din partea împotrivitorilor adevărului, care acționează ca Goliat. Însă nimic din acest spirit nu ar trebui să se vadă la aceia care au fost trimiși de Dumnezeu să vestească ultima solie de avertizare unei lumi osândite.” ― Mărturii pentru comunitate, vol. 3, pp. 218 (cap. 23 – Efectul polemicilor).

b. Ce speranță oferă Dumnezeu rămășiței sale în ultimele zile? Zaharia 4:10 p.p.; Luca 17:6. Ce va lumina pământul? Apocalipsa 18:1.

Zaharia 4:10 p.p.: „Căci cine disprețuiește ziua începuturilor slabe?”

Luca 17:6: „Și Domnul a zis: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice dudului acestuia: ‘Dezrădăcinează-te și sădește-te în mare’, și v-ar asculta.”

Apocalipsa 18:1: „După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui.”

„În această generație de pe urmă, parabola seminței de muștar trebuie să ajungă la o împlinire deosebită și triumfală. Sămânța cea mică va deveni un copac. Ultima solie de avertizare și har trebuie să ajungă la ˊorice neam, seminție, limbă și norod ˊ, ˊca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numeleˊ.” (Faptele Apostolilor 15:14; Apocalipsa 18:1). „Și pământul va fi luminat de slava Sa.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 79 (cap. 5 – Asemenea unui grăunte de muștar).

„Revelarea slavei Sale în trup omenesc va aduce cerul așa de aproape de oameni, încât frumusețea care împodobește templul lăuntric, va fi văzută în orice suflet în care locuiește Mântuitorul. Oamenii vor fi captivați de slava unui Hristos care locuiește în interior.” – Ibid., p. 420 (cap. 29 – În întâmpinarea Mirelui).

Vineri 8 ianuarie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Cum s-a maturizat David în timp ce îl liniștea pe Saul cântând la harpă?

2. Cum se deosebea atitudinea lui David de cea a fraților săi?

3. De ce a refuzat David să poarte armura lui Saul?

4. Cum putem aplica această lecție în confruntarea „uriașilor” simbolici de astăzi?

5. Faceți diferența între spiritul lui David și cel al lui Goliat de astăzi.