Lecții din viața lui David

Lecția 3 . Criza

„De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.” (2 Timotei 3:12).

„Când umbre învăluie sufletul, când avem nevoie de lumină și călăuzire divină, trebuie să privim în sus; există lumină dincolo de întuneric.” ― Patriarhi și Profeți, p. 657 (cap. 64 – David ca fugar).

 Recomandare pentru studiu: Patriarhi și Profeți, pp. 649-654, 659 (cap. 64 – David ca fugar).

Duminică 10 ianuarie

1. ÎNTÂMPINÂND PRIGONIREA

a. Ce a declanșat în inima lui Saul gelozie împotriva lui David? 1 Samuel 18:5-9. Numiți un principiu care explică de ce acțiunile lui Saul au urmat sentimentelor sale. 1 Samuel 18: 11; 1 Ioan 3:15.

1 Samuel 18:5-9: „David se ducea și izbutea oriunde îl trimitea Saul; a fost pus de Saul în fruntea oamenilor de război și era plăcut întregului popor, chiar și slujitorilor lui Saul. Pe când veneau ei, la întoarcerea lui David de la omorârea filisteanului, femeile au ieșit din toate cetățile lui Israel înaintea împăratului Saul, cântând și jucând, în sunetul timpanelor și alăutelor, și scoțând strigăte de bucurie. Femeile care cântau își răspundeau unele altora și ziceau: „Saul a bătut miile lui, iar David, zecile lui de mii.” Saul s-a mâniat foarte tare și nu i-a plăcut vorba aceasta. El a zis: „Lui David îi dau zeci de mii și mie-mi dau mii! Nu-i mai lipsește decât împărăția.” Și, din ziua aceea, Saul a privit cu ochi răi pe David.

1 Samuel 18:11: „Saul a ridicat sulița, zicându-și în sine: „Voi pironi pe David de perete.” Dar David s-a ferit de el de două ori.”

1 Ioan 3:15: „Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș; și știți că niciun ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el.”

„Era ambiția lui Saul de a fi cel mai prețuit dintre toți oamenii și când s-a cântat imnul acesta, în inima împăratului s-a aprins convingerea sigură că David câștigase inima poporului și că va domni în locul lui. Saul și-a deschis inima spiritului de gelozie, prin care sufletul lui a fost otrăvit.” ― Patriarhi și Profeți, p. 650 (cap. 64 – David ca fugar).

b. De ce îngăduie Dumnezeu creștinilor să treacă prin situații precum cea pe care o experimenta David acum – și ce a învățat David din relația sa cu Saul? 2 Timotei 3:12; 1 Petru 4:12-17.

2 Timotei 3:12: „De altfel, toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.”

1 Petru 4:12-17: „Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui. Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi. Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaș sau ca hoț sau ca făcător de rele sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Și, dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?”

 „Poziția pe care David o avea la curte urma să îi ofere ocazii ca să cunoască problemele conducerii în vederea pregătirii pentru viitoarea lui mărire. Aceasta urma să îi dea posibilitatea de a câștiga încrederea poporului. Suferințele și greutățile ce s-au abătut asupra lui datorită vrăjmășiei lui Saul urma să îl conducă să simtă dependența sa de Dumnezeu și să-și pună toată încrederea în El.” – Ibid., p. 649 (cap. 64 – David ca fugar).

Luni 11 ianuarie

2. UN PERICOL SERIOS

a. Când Saul a văzut că Domnul îl protejase pe David, ce alte planuri a aranjat el în încercarea de a-l distruge? 1 Samuel 18:12, 13, 17, 20, 21, 25. Ce a protejat viața slujitorului credincios al lui Dumnezeu? 1 Samuel 18;14, 30.

1 Samuel 18:12, 13, 17, 20, 21, 25: „Saul se temea de David, pentru că Domnul era cu David și Se depărtase de la el. L-a îndepărtat de lângă el și l-a pus mai-mare peste o mie de oameni. David ieșea și intra în fruntea poporului... (17) Saul a zis lui David: „Iată, îți voi da de nevastă pe fiică-mea cea mai mare, Merab, numai sămi slujești cu vitejie și să porți războaiele Domnului.” Dar Saul își zicea: „Nu vreau să-mi pun mâna mea pe el, ci mâna filistenilor să fie asupra lui.” (20) Mical, fata lui Saul, iubea pe David. Au spus lui Saul, și lucrul i-a plăcut. El își zicea: „I-o voi da ca să-i fie o cursă și să cadă sub mâna filistenilor.” Și Saul a zis lui David pentru a doua oară: „Astăzi îmi vei fi ginere.” (25) Saul a zis: „Așa să vorbiți lui David: ‘Împăratul nu cere nicio zestre; ci dorește o sută de prepuțuri de ale filistenilor, ca să-și răzbune pe vrăjmașii lui.’” Saul avea de gând să facă pe David să cadă în mâinile filistenilor.”

1 Samuel 18;14, 30: „izbutea în tot ce făcea și Domnul era cu el... (30) Domnitorii filistenilor ieșeau la luptă și, ori de câte ori ieșeau, David avea mai multă izbândă decât toți slujitorii lui Saul și numele lui a ajuns foarte vestit.”

b. Cum a ieșit din nou la suprafață natura cea rea a lui Saul și ce l-a reținut din urmărirea lui David la Rama? 1 Samuel 19:9, 10, 23, 24; 20:1 (prima parte).

1 Samuel 19:9, 10, 23, 24: Atunci, duhul cel rău, trimis de Domnul, a venit peste Saul, care ședea în casă cu sulița în mână. David cânta, și Saul a vrut să-l pironească cu sulița de perete. Dar David s-a ferit de el, și Saul a lovit cu sulița în perete. David a fugit și a scăpat noaptea... (23, 24) Și [Saul] s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama. Duhul lui Dumnezeu a venit și peste el și Saul și-a văzut de drum, prorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama. S-a dezbrăcat de haine și a prorocit și el înaintea lui Samuel și s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea și toată noaptea. De aceea se zice: „Oare și Saul este între proroci?”

1 Samuel 20:1 (prima parte): „David a fugit din Naiot, de lângă Rama.”

„Saul era hotărât să nu mai aștepte o altă ocazie pentru a-l omorî pe David; intenționa ca, îndată ce va ajunge în apropierea lui, să-l omoare cu propria lui mână, oricare ar fi fost urmările.

Dar un înger al Domnului l-a întâmpinat pe cale, controlându-l. Duhul lui Dumnezeu l-a luat sub stăpânirea Sa și el și-a continuat drumul, rostind rugăciuni către Dumnezeu, presărate cu profetizări și cântări sfinte. El a profetizat despre venirea lui Mesia ca Mântuitor al omenirii. Sosind la locuința profetului, în Rama, și-a scos de pe el hainele exterioare, care-i trădau funcția, și a rămas sub influența Duhului lui Dumnezeu toată ziua și toată noaptea, în fața lui Samuel și a elevilor lui. Oamenii s-au adunat pentru a vedea această scenă neobișnuită…

David avea doar puțină încredere în pocăința împăratului. El a folosit această ocazie ca să scape, ca nu cumva să se schimbe starea de spirit a împăratului, la fel ca odinioară.” ― Patriarhi și Profeți, pp. 653, 654 (cap. 64 – David ca fugar).

c. Descrieți natura nimicitoare a invidiei și geloziei. Proverbele 6:34, 35; 27:4.

Proverbele 6:34, 35: „Căci gelozia înfurie pe un bărbat, și n-are milă în ziua răzbunării; nu se uită la niciun preț de răscumpărare și nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar.”

Proverbele 27:4: „Furia este fără milă și mânia, năvalnică, dar cine poate sta împotriva geloziei?”

„Invidia este una din trăsăturile cele mai vrednice de dispreț ale caracterului satanic. Ea caută neîncetat să înalțe eul personal, aruncând cu dispreț asupra altora. Un om invidios va căuta să micșoreze prestigiul vecinului său pentru a se înălța pe sine însuși.” – The Signs of the Times, 17 august 1888.

„Invidia nu este numai o răutate a temperamentului, ci și o boală care tulbură toate facultățile…

Dacă se face o încercare de a convinge pe cel invidios de păcatul său, el devine și mai pornit împotriva obiectului patimii sale și, prea adesea, rămâne incurabil.” ― Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 56 (cap. 4 ― O mărturie importantă).

Marți 12 ianuarie

3. REZULTATELE TERIBILE ALE PANICII

a. Relatați greșelile lui David în fuga lui la Nob. 1 Samuel 21:1-6.

1 Samuel 21:1-6: „David s-a dus la Nob, la preotul Ahimelec, care a alergat speriat înaintea lui și i-a zis: „Pentru ce ești singur și nu este nimeni cu tine?” David a răspuns preotului Ahimelec: „Împăratul mi-a dat o poruncă și mi-a zis: ‘Nimeni să nu știe nimic de pricina pentru care te trimit și de porunca pe care ți-am dat-o.’ Am hotărât un loc de întâlnire cu oamenii mei. Acum ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pâini sau ce se va găsi.” Preotul a răspuns lui David: „N-am pâine obișnuită la îndemână, ci numai pâine sfințită; doar dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei!” David a răspuns preotului: „Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile de când am plecat și toți oamenii mei sunt curați; de altfel, dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfințită negreșit azi de acela care o va face.” Atunci, preotul i-a dat pâinea sfințită, căci nu era acolo altă pâine decât pâinea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea Domnului ca să fie înlocuită cu pâine caldă în clipa când luaseră pe cealaltă.”

„David era într-o teamă constantă de a fi descoperit și... ajungând într-o situație disperată, a decis să recurgă la înșelăciune... David i-a spus preotului că a fost trimis de împărat să realizeze niște activități secrete, fapt ce a necesitat să meargă singur. I-a cerut preotului cinci pâini. Însă slujitorul lui Dumnezeu avea numai pâine sfințită; totuși îndepărtându-i scrupulele, David a reușit să obțină pâine pentru a-și satisface foamea.” ― The Signs of the Times, 31 august 1888.

b. Cum a declanșat eșecul lui David de a fi sincer și corect față de Ahimelec, o serie tragică de evenimente? 1 Samuel 21:7; 22:6-11, 16-19.

1 Samuel 21:7: „Chiar în ziua aceea se afla acolo închis înaintea Domnului un om dintre slujitorii lui Saul; era un edomit, numit Doeg, căpetenia păstorilor lui Saul.”

1 Samuel 22:6-11: „Saul a aflat că David și oamenii lui au fost descoperiți. Saul ședea sub tamarisc, la Ghibea, pe înălțime; avea sulița în mână și toți slujitorii lui stăteau lângă el. Și Saul a zis slujitorilor săi de lângă el: „Ascultați, beniamiți! Vă va da fiul lui Isai la toți ogoare și vii? Va face el din voi toți căpetenii peste o mie și căpetenii peste o sută? Dacă nu, de ce v-ați unit toți împotriva mea și nimeni nu mi-a dat de știre despre legământul fiului meu cu fiul lui Isai? Pentru ce n-a fost nimeni dintre voi pe care să-l doară inima pentru mine și să mă înștiințeze că fiul meu a răsculat pe robul meu împotriva mea, ca să-mi întindă curse, cum face astăzi?” Doeg, Edomitul, care era și el printre slujitorii lui Saul, a răspuns: „Eu am văzut pe fiul lui Isai venind la Nob, la Ahimelec, fiul lui Ahitub. Ahimelec a întrebat pe Domnul pentru el, i-a dat merinde și i-a dat sabia lui Goliat, Filisteanul.” Împăratul a trimis după Ahimelec, fiul lui Ahitub, preotul, și după toată casa tatălui său, după preoții care erau la Nob. Ei au venit toți la împărat.”

1 Samuel 22:16-19: „Împăratul a zis: „Trebuie să mori, Ahimelec, tu și toată casa tatălui tău.” Și împăratul a zis alergătorilor care stăteau lângă el: „Întoarceți-vă și omorâți pe preoții Domnului, căci s-au învoit cu David: au știut bine că fuge, și nu mi-au dat de veste.” Dar slujitorii împăratului n-au voit să întindă mâna ca să lovească pe preoții Domnului. Atunci, împăratul a zis lui Doeg: „Întoarce-te și lovește pe preoți.” Și Doeg, Edomitul, s-a întors și a lovit pe preoți; a omorât în ziua aceea optzeci și cinci de oameni care purtau efodul de in. Saul a mai trecut prin ascuțișul sabiei cetatea preoțească Nob; bărbați și femei, copii și prunci, boi, măgari și oi: toți au căzut sub ascuțișul sabiei.”

„Dacă David ar fi precizat lucrurile așa cum erau, Ahimelec ar fi știut ce avea de făcut ca să-și ocrotească viața.” ― Patriarhi și Profeți, p. 655 (cap. 64 – David ca fugar).

„Doeg era un bârfitor, iar Saul poseda un spirit de invidie si ură de moarte, încât a dorit ca raportul să fie așa cum i-l adusese Doeg. Declarațiile parțiale și exagerate făcute de mai marele păstorilor de la turmele regelui, erau adecvate pentru a fi folosite de vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului. Ele au fost prezentate minții lui Saul într-o astfel de lumină, încât l-a făcut să piardă orice stăpânire de sine și a acționat ca un nebun. Dacă ar fi ascultat liniștit întreaga relatare a acestui caz și ar fi apelat la facultățile rațiunii, cât de diferit ar fi fost teribilul raport al acelei zile!

Cât de mult tresaltă de bucurie Satan când reușește să aprindă în inima omului atâta furie! O privire, un gest, tonul vorbirii, pot fi interpretate astfel încât să fie întrebuințate ca o armă în mâna lui Satan, ca o săgeată otrăvitoare care să rănească și să otrăvească inima care stă deschisă pentru a primi. Dacă Spiritul lui Hristos ne stăpânește în întregime și am fost transformați prin El, atunci nu vom avea nicio dispoziție să vorbim de rău sau să ducem rapoarte false. Falsificatorul, acuzatorul fraților, este o unealtă aleasă a marelui amăgitor.” ― The SDA Bible Commentary [Comentarii E. G. White], vol. 2, p. 1020.

„Fapta aceasta [de a ucide preoții] a umplut întregul Israel de groază. Împăratul pe care ei îl aleseseră săvârșise această nelegiuire… Chivotul legii era cu ei; dar preoții la care mergeau cu întrebările fuseseră uciși cu sabia. Oare ce mai urma?” ― Patriarhi și Profeți, p. 659 (cap. 64 – David ca fugar).

Miercuri 13 ianuarie

4. NEBUN DE FRICĂ

a. Ce uita David când se afla într-o stare de panică? Psalmii 23:4.

Psalmii 23:4: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine.”

„Când se aflase într-o situație urgentă, David privise înspre Dumnezeu cu ochiul ferm al credinței, și îl înfruntase pe filisteanul lăudăros și mândru. El crezuse în Dumnezeu și înaintase în numele Său; crezuse în puterea Sa de a învinge armatele vrăjmașilor Domnului. Dar, pe când fusese căutat și prigonit, dezorientarea și suferința aproape ca ascunseseră pe Tatăl său ceresc din fața sa. Părea să creadă că a fost lăsat singur să își ducă propriile bătălii. Era confuz și nu știa încotro să apuce...

Trebuie să învățăm să ne încredem în Tatăl nostru ceresc și să nu permitem sufletului să fie mânjit de păcatul necredinței. Încercând să ne salvăm noi înșine, nu încredințăm păstrarea sufletelor noastre lui Dumnezeu, ca unui Creator credincios. Nu ne așteptăm ca El să lucreze pentru noi, ci batem frenetic cu propria noastră putere limitată, încercând să străpungem un zid dificil, pe care numai Dumnezeu poate să îl înlăture pentru noi... Când omul se bazează pe deplin în Dumnezeu, atunci este cinstit față de sine însuși; și poate să spere și să se bucure în Dumnezeul mântuirii sale, chiar dacă fiecare prieten de pe pământ îi devine dușman.” ― The Signs of the Times, 31 august 1888.

b. Ce avertizare putem să luăm – chiar și în pericole – din cealaltă greșeală comisă de David în fuga sa disperată? 1 Samuel 21:10-13.

1 Samuel 21:10-13: „David s-a sculat și a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiș, împăratul Gatului. Slujitorii lui Achiș i-au zis: „Nu este acesta David, împăratul țării? Nu este el acela pentru care se cânta jucând: ‘Saul și-a bătut miile lui, Iar David, zecile lui de mii’?” David a pus la inimă aceste cuvinte și a avut o mare frică de Achiș, împăratul Gatului. A făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor, făcea zgârieturi pe ușile porților și lăsa să-i curgă balele pe barbă.”

„Dumnezeu cere ca poporul său să fie iubitor de adevăr chiar și în primejdiile cele mai mari…

David a fugit la Achiș, împăratul din Gat, căci, se gândea el, va fi în mai mare siguranță în mijlocul dușmanilor poporului său decât în ținutul lui Saul. Dar lui Achiș i s-a spus că David era omul care, cu ani de zile mai înainte, îl omorâse pe apărătorul filistenilor, și acum chiar acela care căuta adăpost la dușmanii lui Israel se afla într-o mare primejdie. Dar, făcând pe nebunul, David i-a înșelat pe vrăjmașii săi și, în felul acesta, a scăpat.

Cea dintâi greșeală a lui David a fost necredința față de Dumnezeu, la Nob, iar a doua greșeală a fost prefăcătoria înaintea lui Achiș… Când a fost pus la probă, credința lui s-a clătinat, iar slăbiciunea omenească s-a ivit. În oricine el vedea un spion și un trădător.” ― Patriarhi și Profeți, pp. 656, 657 (cap. 64 – David ca fugar).

Joi 14 ianuarie

5. CREDINŢA ADEVĂRATĂ... SE ÎNCREDE

a. Cum și-a recunoscut cu umilință David partea sa de vină în cazul tragic al preoților uciși? 1 Samuel 22:20-23.

1 Samuel 22:20-23: „Un fiu al lui Ahimelec, fiul lui Ahitub, a scăpat. Numele lui era Abiatar. A fugit la David și i-a spus că Saul a ucis pe preoții Domnului. David a zis lui Abiatar: „M-am gândit chiar în ziua aceea că Doeg, Edomitul, fiind acolo, nu se putea să nu spună lui Saul. Eu sunt pricina morții tuturor sufletelor din casa tatălui tău. Rămâi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel ce caută să ia viața mea caută s-o ia și pe a ta; lângă mine vei fi bine păzit.”

b. Cum condamnă Domnul Isus Hristos tipul de frică ce prea adesea ne paralizează încrederea întru totul în Dumnezeu? Marcu 4:40.

Marcu 4:40: „Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?”

„Oriunde copiii lui Dumnezeu au un eșec, acesta se datorează lipsei lor de credință. Când umbre învăluie sufletul, când avem nevoie de lumină și călăuzire divină, trebuie să privim în sus; există lumină dincolo de întuneric.” ― The Signs of the Times, 31 august 1888.

c. Numiți o făgăduință care răsună de-a lungul secolelor fiecărui copil credincios al lui Dumnezeu, în vremuri de nevoie disperată. Isaia 54:10.

Isaia 54:10: „Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine și legământul Meu de pace nu se va clătina”, zice Domnul, care are milă de tine.”

„O, cât de plăcută este blânda mângâiere a Duhului lui Dumnezeu, când vine la cei apăsați și deznădăjduiți, încurajând pe cel cu inima zdrobită, întărind pe cel slab și dând curaj și sprijin servilor lui Dumnezeu puși la încercare! O, ce Dumnezeu este Dumnezeul nostru, care se poartă gingaș cu cei rătăciți, iar în vremuri potrivnice, când suntem copleșiți de multe și grele necazuri, Își arată răbdarea și bunătatea!” ― Patriarhi și Profeți, p. 657 (cap. 64 – David ca fugar).

Vineri 15 ianuarie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. De ce-I este atât de neplăcut lui Dumnezeu când ne complacem în invidie și gelozie?

2. De ce nu putea avea încredere David în Saul, chiar și după ce părea pașnic uneori?

3. Cum aș putea fi în pericolul de a greși, întocmai ca David, în astfel de încercări?

4. Cum dorește Domnul să administrăm anumite probleme când viața noastră este în primejdie?

5. În ce fel de circumstanțe trebuie cu adevărat să ne punem încrederea în Dumnezeu?