Lecții din viața lui David

Lecția 4. Dragostea frățească

„Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.” (Ioan 15:13).

„Există multe legături care ne unesc cu semenii noștri, cu omenirea și cu Dumnezeu, și această relație este solemnă datorită importanței responsabilității sale.” – Înalta noastră chemare, p. 184 (27 iunie).

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și Profeți, pp. 654-660 (cap. 64 – David ca fugar; cap. 65 – Mărinimia lui David).

Duminică 17 ianuarie

1. ASCUNZÂNDU-SE ÎN PEȘTERI ȘI GROTE

a. Dați un exemplu care dezvăluie noblețea de caracter a lui David și sursa acesteia. 1 Samuel 22:1, 3, 4; Psalmii 57:2, 3.

1 Samuel 22:1, 3, 4: „David a plecat de acolo și a scăpat în peștera Adulam. Frații lui și toată casa tatălui său au aflat și s-au coborât la el. (3, 4) De acolo, David s-a dus la Mițpe, în țara Moabului. El a zis împăratului Moabului: „Dă voie, te rog, tatălui meu și mamei mele să vină la voi până voi ști ce va face Dumnezeu cu mine.” Și i-a adus înaintea împăratului Moabului și au locuit cu el în tot timpul cât a stat David în cetățuie.”

Psalmii 57:2, 3: „Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine. El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. Da, Dumnezeu Își va trimite bunătatea și credincioșia.”

„Îngrijorarea lui David nu era în întregime pentru propria sa persoană, deși își dădea bine seama de primejdie. El se gândea la tatăl și la mama sa și a înțeles că trebuie să caute un alt refugiu pentru ei… Din această istorie putem trage o învățătură prețioasă despre dragostea filială…

[Familia lui David] a ajuns la concluzia că vor fi mai în siguranță cu el, cel uns de profetul Samuel pentru a fi împărat al Israelului, chiar dacă acum era un fugar într-o peșteră uitată, departe de a fi expus nebuniei unui rege gelos…

În peștera Adulam, toată familia era în sfârșit unită în afecțiune și înțelegere. Fiul lui Isai putea să compună melodii la harpă și cu vocea, în timp ce cânta: ‘Iată ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună! Gustase amărăciunea suspiciunii și a neîncrederii fraților săi; iar armonia care luase locul neînțelegerilor acum, a adus bucurie și mângâiere în inima exilatului. Aici, David a compus Psalmul 57.” ― The Signs of the Times, 7 septembrie 1888.

„Când, din pricina invidiei lui Saul, a devenit un fugar prin pustie, David, lipsit de ajutorul omenesc, s-a sprijinit cu mai multă hotărâre de Dumnezeu.” – Educația, p. 152 (secț. Disciplinarea prin suferință).

Luni 18 ianuarie

2. ALIINDU-SE ÎN ÎNCERCARE

a. Cine altcineva s-a mai refugiat cu David în peșteră – și cum a fost acest lucru o experiență educativă pentru fugarul uns (ca rege)? 1 Samuel 22:2.

1 Samuel 22:2: „Toți cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulțumiți s-au strâns la el și el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape patru sute de oameni.”

„N-a durat mult până când și alții, care căutau să scape de severitatea împăratului, s-au adăugat cetei lui David. Mulți își pierduseră încrederea în domnitorul lui Israel, căci ei puteau vedea că nu mai era condus de Duhul lui Dumnezeu. „Toți cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulțumiți, s-au strâns la el, și el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape patru sute de oameni”. (1 Samuel 22:2) Aici David avea o mică împărăție a sa, și în aceasta domneau ordinea și disciplina…

Dumnezeu îi dădea [lui David] învățături care trebuia să-l facă în stare să devină un general înțelept, cât și un împărat drept și milos.” ― Patriarhi și Profeți, p. 658 (cap. 64 – David ca fugar).

„Nesiguranța și neliniștea vieții din pustie, primejdia continuă în care se afla, necesitatea frecventă de a fugi, caracterul oamenilor care s-au adunat acolo împreună cu David, … toate au făcut mai necesară o autodisciplinare severă. Aceste experiențe i-au stimulat și dezvoltat puterea de a lucra cu oamenii, compasiunea pentru cei oprimați și ura față de nedreptate.” ― Educația, p. 152 (secț. Disciplinarea prin suferință).

b. Descrieți situațiile dificile prin care mulți urmași credincioși ai lui Hristos vor fi suferit până la timpul revenirii Domnului – și speranța care strălucește în mijlocul lor. Ţefania 3:12; Evrei 11:37-40.

Țefania 3:12: „Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit și mic, care se va încrede în Numele Domnului.”

Evrei 11:37-40: „au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, chinuiți, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți – ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului. Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.”

„De prin mansarde, din cocioabe, din închisori, de pe eșafoduri, din munți, pustiuri, din văgăunile pământului și adâncurile mărilor, Domnul Hristos va strânge la Sine pe toți copiii Săi. Pe pământ, ei au fost săraci, năpăstuiți și chinuiți. [Milioane de credincioși, n. tr.] au coborât în mormânt acoperiți de acuzații infame, pentru că au refuzat să se supună cerințelor înșelătoare ale lui Satan. Copiii lui Dumnezeu au fost socotiți de către tribunalele omenești ca fiind cei mai josnici criminali. Dar ziua este aproape când „Dumnezeu va fi Cel care va judeca” (Psalmii 50:6). Atunci, vor fi răsturnate hotărârile omenești. „Domnul Dumnezeu ... îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său.” (Isaia 25:8)…

Indiferent de crucea pe care ei au fost chemați s-o poarte, oricare ar fi pierderile pe care le-au suferit, indiferent de persecuțiile la care au fost supuși, chiar prin pierderea vieții lor trecătoare, copiii lui Dumnezeu vor fi răsplătiți în mod abundent. „Ei vor vedea fața Lui, și Numele Lui va fi pe frunțile lor” (Apocalipsa 22:4).” – Parabolele Domnului Hristos, pp. 179, 180 (cap. 14 – Nu va face Dumnezeu dreptate aleșilor Săi?).

Marți 19 ianuarie

3. UN PRINŢ CURAJOS

a. Cui îi era credincios Ionatan și pentru ce calități se făcuse el deja remarcat în Israel? 1 Samuel 13:5; 14:1, 6, 13-15, 20, 23.

1 Samuel 13:5: „Filistenii s-au strâns să lupte cu Israel. Aveau o mie de care și șase mii de călăreți; și poporul acesta era fără număr: ca nisipul de pe țărmul mării. Au venit și au tăbărât la Micmaș, la răsărit de Bet-Aven.”

1 Samuel 14:1, 6, 13-15, 20, 23: „Într-o zi, Ionatan, fiul lui Saul, a zis tânărului care-i purta armele: „Vino și să pătrundem până la straja filistenilor, care este dincolo de locul acesta.” Și n-a spus nimic tatălui său. (6) Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Vino şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr.” (13- 15) Şi Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile şi picioarele, şi cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui. În această primă înfrângere, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ. A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s-au înspăimântat; ţara s-a îngrozit. Era groaza lui Dumnezeu. (20) Apoi Saul şi tot poporul care era cu el s-au strâns şi au înaintat până la locul luptei, şi filistenii au întors sabia unii împotriva altora şi învălmăşeala era nespus de mare. (23) Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea, şi lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven.”

„În Ionatan, fiul lui Saul, Domnul a văzut un bărbat cu o integritate nepătată – unul de care El Se putea apropia și a cărui inimă putea s-o miște.” ― Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 208.

„Ionatan, fiul împăratului, un bărbat care se temea de Domnul, a fost ales ca instrument pentru eliberarea lui Israel. Impresionat de impulsul divin, el i-a făcut purtătorului armelor sale propunerea să atace pe neașteptate tabăra inamicului. El a zis: „Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvirea printr-un mic număr ca și printr-un mare număr” (1 Samuel 14:6)…

Îngerii din cer îi protejau pe Ionatan și pe însoțitorul său, îngerii luptau alături de ei și filistenii au căzut înaintea lor. Pământul se zguduia, ca și cum s-ar fi apropiat o mare mulțime de călăreți și de care. Ionatan a recunoscut semnele ajutorului divin și chiar filistenii știau că Dumnezeu lucrează la eliberarea lui Israel. O mare groază s-a abătut asupra oștirii din câmp și din garnizoană. În haosul creat, socotindu-i vrăjmași pe proprii lor ostași, filistenii au început să se omoare unii pe alții.” ― Patriarhi și Profeți, p. 623 (cap. 60 – Încumetarea lui Saul).

b. Ce revelase faptul că Ionatan nu era doar credincios și curajos, dar era și iubit în rândul oamenilor, indicând astfel că e foarte potrivit să treacă drept moștenitor al tronului tatălui său? 1 Samuel 14:24, 27, 43-45.

1 Samuel 14:24, 27, 43-45: „Ziua aceea a fost obositoare pentru bărbații lui Israel. Saul pusese pe popor să jure zicând: „Blestemat să fie omul care va mânca pâine până seara, până mă voi răzbuna pe vrăjmașii mei!” Și nimeni nu mâncase. (27) Ionatan nu știa de jurământul pe care pusese tatăl său pe popor să-l facă; a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, l-a vârât într-un fagure de miere și a dus mâna la gură, și ochii i s-au luminat. (43-45) Saul a zis lui Ionatan: „Spune-mi ce-ai făcut.” Ionatan i-a spus și a zis: „Am gustat puțină miere cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână: iată-mă, voi muri.” Și Saul a zis: „Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea față de mine dacă nu vei muri, Ionatane!” Poporul a zis lui Saul: „Ce! Să moară Ionatan, el care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul că un păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta.” Astfel, poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte.”

„Saul nu putea să pună pe seama sa onoarea biruinței, dar nădăjduia să fie onorat pentru râvna dovedită în păstrarea sfințeniei jurământului său. Chiar dacă însuși fiul său trebuia să moară, el dorea să-i convingă pe supușii săi menținând cu orice preț autoritatea împărătească… Chiar dacă porunca sa era nechibzuită și fusese încălcată prin ignoranță, cel care era împărat și tată îl condamnă pe fiul său la moarte.

Poporul a refuzat să permită executarea sentinței… „Ce! Să moară Ionatan, el, care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul că un păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta!” Mândrul conducător n-a îndrăznit să disprețuiască acest verdict unanim și viața lui Ionatan a fost cruțată.” ― Patriarhi și Profeți, p. 625 (cap. 60 – Încumetarea lui Saul).

Miercuri 20 ianuarie

4. LOIALITATE ALTRUISTĂ

a. Explicați profunzimea admirației pe care i-o purta Ionatan lui David ― și scopul lui Dumnezeu în această prietenie. 1 Samuel 18:1–4.

1 Samuel 18:1-4: „David sfârșise de vorbit cu Saul. Și, de atunci, sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el. În aceeași zi, Saul a oprit pe David și nu l-a lăsat să se întoarcă în casa tatălui său. Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că-l iubea ca pe sufletul lui. A scos mantaua pe care o purta, ca s-o dea lui David, și i-a dat hainele sale, chiar sabia, arcul și cingătoarea lui.”

„Sufletul lui Ionatan s-a alipit în mod deosebit de sufletul lui David și un legământ foarte sacru a existat între cei doi, ce nu a fost întrerupt până la moartea lui Saul și a lui Ionatan. Aceasta a fost voia Domnului, ca Ionatan să poată fi mijlocul de păstrare a vieții lui David, când Saul căuta să îl omoare.” – Spiritual Gifts, vol. 4A, p. 79.

b. Cum intervenise Ionatan în numele lui David? 1 Samuel 19:1-7.

1 Samuel 19:1-7: „Saul a vorbit fiului său Ionatan și tuturor slujitorilor lui să omoare pe David. Dar Ionatan, fiul lui Saul, care iubea mult pe David, i-a dat de știre și i-a zis: „Tatăl meu, Saul, caută să te omoare. Păzește-te dar mâine dimineață, stai într-un loc tăinuit și ascunde-te. Eu voi ieși și voi sta lângă tatăl meu în câmpul în care vei fi; voi vorbi tatălui meu despre tine, voi vedea ce va zice și-ți voi spune.” Ionatan a vorbit bine de David tatălui său Saul: „Să nu facă împăratul”, a zis el, „un păcat față de robul său David, căci el n-a făcut niciun păcat față de tine. Dimpotrivă, a lucrat pentru binele tău; și-a pus în joc viața, a ucis pe filistean și Domnul a dat o mare izbăvire pentru tot Israelul. Tu ai văzut și te-ai bucurat. Pentru ce să păcătuiești împotriva unui sânge nevinovat și să omori fără pricină pe David?” Saul a ascultat glasul lui Ionatan și a jurat zicând: „Viu este Domnul că David nu va muri!” Ionatan a chemat pe David și i-a spus toate cuvintele acestea, apoi l-a adus la Saul; și David a fost înaintea lui ca mai înainte.”

c. Cum și-a pus Ionatan viața în pericol mai târziu? 1 Samuel 20:4, 13-17, 27-34. Descrieți scena pătrunzătoare când Ionatan și David au plâns împreună din pricina împietririi inimii lui Saul. 1 Samuel 20:41, 42.

1 Samuel 20:4, 13-17, 27-34: „Ionatan a zis lui David: „Pentru tine voi face tot ce vei vrea.” (13-17) Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimite pe nimeni să-ți dea de știre! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ți facă rău, iarăși îți voi da de știre și te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace, și Domnul să fie cu tine cum a fost cu tatăl meu! Dacă voi mai trăi, să te porți față de mine cu o bunătate ca a Domnului și, dacă voi muri, să nu îți îndepărtezi niciodată bunătatea față de casa mea, nici chiar când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmașii lui David de pe fața pământului. Căci Ionatan a făcut legământ cu casa lui David! Domnul să Se răzbune pe vrăjmașii lui David!” Ionatan a întărit și mai mult față de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui. (27-34) A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Și Saul a zis fiului său Ionatan: „Pentru ce n-a venit fiul lui Isai la masă nici ieri, nici azi?” Ionatan a răspuns lui Saul: „David mi-a cerut voie să se ducă la Betleem. El a zis: ‘Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, și frate-meu mi-a spus lucrul acesta, deci, dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd frații.’ Pentru aceea n-a venit la masa împăratului.” Atunci, Saul s-a aprins de mânie împotriva lui Ionatan și i-a zis: „Fiu rău și neascultător, nu știu eu că ți-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre rușinea ta și spre rușinea mamei tale? Căci, câtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pământ, nu va fi liniște nici pentru tine, nici pentru împărăția ta. Și acum trimite să-l caute și să mi-l aducă, fiindcă este vrednic de moarte.” Ionatan a răspuns tatălui său, Saul, și i-a zis: „Pentru ce să fie omorât? Ce a făcut?” Și Saul și-a îndreptat sulița spre el, ca să-l lovească. Ionatan a înțeles că era lucru hotărât din partea tatălui său să omoare pe David. S-a sculat de la masă într-o mânie aprinsă și n-a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi, căci era mâhnit din pricina lui David, pentru că tatăl său îl ocărâse.”

1 Samuel 20:41, 42: „După plecarea băiatului, David s-a sculat din partea de miazăzi, apoi s-a aruncat cu fața la pământ și s-a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s-au îmbrățișat și au plâns împreună. David mai ales se prăpădea plângând. Și Ionatan a zis lui David: „Du-te în pace, acum când am jurat amândoi în Numele Domnului, zicând: ‘Domnul să fie pe vecie între mine și tine, între sămânța mea și sămânța ta!’” David s-a sculat și a plecat, iar Ionatan s-a întors în cetate.”

„Ionatan, moștenitor al tronului prin naștere, știindu-se însă înlăturat prin hotărâre divină; pentru rivalul său ― cel mai blând și credincios prieten, apărând viața lui David chiar cu prețul primejduirii propriei vieți;… numele lui Ionatan este prețuit în ceruri, iar pe pământ rămâne ca mărturie despre existența și puterea iubirii altruiste.” ― Educația, p. 157 (secț. Punerea la probă a lui Iov).

d. Ce a adus alinare lui David mai târziu în pustia Zif și cum i-a fost inspirată inima? 1 Samuel 23:14-18; Psalmii 11:1-5. 1

Samuel 23:14-18: „David a locuit în pustie, în locuri întărite, și a rămas pe muntele din pustia Zif. Saul îl căuta mereu, dar Dumnezeu nu l-a dat în mâinile lui. David, văzând că Saul a pornit să-i ia viața, a stat în pustia Zif, în pădure. Atunci, Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat și s-a dus la David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu și i-a zis: „Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel și eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu Saul știe și el bine lucrul acesta.” Au făcut iarăși amândoi legământ înaintea Domnului și David a rămas în pădure, iar Ionatan s-a dus acasă.”

Psalmii 11:1-5: „La Domnul găsesc scăpare! Cum puteți să-mi spuneți: „Fugi în munții voștri ca o pasăre”? Căci iată că cei răi încordează arcul, își potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns asupra celor cu inima curată. Și când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? Domnul este în Templul Lui cel sfânt, Domnul Își are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc și pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor. Domnul încearcă pe cel neprihănit, dar urăște pe cel rău și pe cel ce iubește silnicia.”

„În acest timp, când erau atât de puține raze de lumină în viața lui, David a fost plăcut surprins de vizita neașteptată a lui Ionatan…

După vizita acestuia, David și-a întărit sufletul cu imnuri de laudă și-și însoțea glasul cu harpa, cântând: [Psalmii 11:1-5 citat].” ― Patriarhi și Profeți, pp. 660, 661 (cap. 65 – Mărinimia lui David).

Joi 21 ianuarie

5. EGOISMUL BIRUIT

a. Ce trebuie să realizăm noi, ca familie, despre adevărata prietenie și efectele iubirii creștine autentice? Ioan 13:34, 35; 15:13.

Ioan 13:34, 35: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.”

Ioan 15:13: „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi.”

„Dragostea noastră este adesea egoistă; pentru că o restrângem prin limite prestabilite. Când venim în unire și tovărășie apropiată cu Hristos, iubirea, compasiunea și faptele noastre de generozitate vor pătrunde mai adânc, vor crește și se vor întări prin exercițiu. Iubirea și interesul urmașilor lui Hristos ar trebui să fie tot atât de largi cât să cuprindă lumea. Cei care trăiesc numai pentru „mine și al meu” vor pierde Cerul. Dumnezeu vă cheamă ca familie să cultivați iubirea, să deveniți mai puțin sensibili în ce vă privește și mai sensibili la durerile și încercările altora.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 3, p. 530 (secț. Dragostea și compasiunea în familie).

b. Numiți câteva roade importante ale dragostei adevărate. 1 Corinteni 13:4, 5.

1 Corinteni 13:4, 5: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău.”

„Toți cei plini de Duhul Lui vor iubi așa cum a iubit El. Același principiu care îndemna pe Hristos, îi va îndemna și pe ei în legăturile lor unul cu celălalt…

Când oamenii sunt strâns legați, nu prin forță sau interese egoiste, ci prin iubire, ei dau dovadă despre lucrarea unei influențe care este mai presus de orice influență omenească. Oriunde există această unitate, este o dovadă că s-a refăcut în om chipul lui Dumnezeu și că a fost sădit un nou principiu de viață. Ea ne dovedește că în natura divină există putere pentru a ne împotrivi forțelor supranaturale ale răului și că harul lui Dumnezeu supune egoismul înnăscut al inimii firești. Iubirea aceasta, manifestată în biserică, va provoca fără îndoială mânia lui Satan.” – Hristos, Lumina Lumii, p. 678 (cap. 73 – Să nu vi se tulbure inima).

Vineri 22 ianuarie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. De ce s-ar putea ca Dumnezeu să mă conducă prin experiențe asemănătoare cu cele ale lui David?

2. Într-un sens spiritual, când se umple de lumină o peșteră pustie și întunecată?

3. De ce era Ionatan încrezător că filistenii ar putea fi învinși?

4. Pe cine ar vrea Dumnezeu să vizitez, întocmai ca Ionatan pe David în peșteră?

5. Ce fel de iubire – și față de cine – mă cheamă Dumnezeu să cultiv?