Lecția 10. Numai motivații curate!

Text de memorizat: „[Dragostea creștină] nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său.” (1 Corinteni 13:5).

„Drumul către Paradis nu este unul de înălțare de sine, ci de pocăință, mărturisire, umilință, de credință și ascultare.” — The Review and Herald, 23 decembrie, 1890.

Recomandare pentru studiu: Mărturii pentru comunitate, vol. 2, pp. 50–60 (cap. 4, 5)

Duminică 28 august

1. FIIND ATENŢI LA PURTAREA NOASTRĂ

a. Numiți una din caracteristicile dragostei creștine, în ceea ce privește purtarea obișnuită. 1 Corinteni 13:5 (prima parte).

1 Corinteni 13:5 p.p.: „nu se poartă necuviincios...”

b. Dați câteva exemple de purtare necuviincioasă pe care ar trebui să le recunoaștem ca pe un avertisment. Galateni 2:11–13; Iacov 2:1–4, 8, 9.

Galateni 2:11-13: „Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă în față, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu neamurile, dar când au venit ei, s-a ferit și a stat deoparte de teama celor tăiați împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă și ceilalți iudei, așa că până și Barnaba a fost prins în lațul fățărniciei lor.”

Iacov 2:1-4, 8, 9: „Frații mei, să nu țineți credința Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la fața omului. Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur și cu o haină strălucitoare și intră și un sărac îmbrăcat prost și voi puneți ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare și-i ziceți: „Tu șezi în locul acesta bun!” și apoi ziceți săracului: „Tu stai acolo în picioare!” sau: „Șezi jos la picioarele mele!”, nu faceți voi oare o deosebire în voi înșivă și nu vă faceți voi judecători cu gânduri rele? ... 8, 9Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, bine faceți. Dar, dacă aveți în vedere fața omului, faceți un păcat și sunteți osândiți de Lege ca niște călcători de lege.”

c. Cum este avertizat ispravnicul creștin împotriva unui alt tip de purtare necuviincioasă? Proverbele 14:29; 18:23 (a doua parte).

Proverbele 14:29: „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute face multe prostii.”

Proverbele 18:23 u.p.: „... dar bogatul răspunde cu asprime.”

„Există o categorie de oameni care au ajuns lipsiți de stăpânire de sine; ei nu și–au înfrânat temperamentul, nici limba; iar unii dintre aceștia pretind că sunt urmași ai lui Hristos, dar nu sunt. Isus nu le–a dat un astfel de exemplu. Când vor avea blândețea și umilința Salvatorului, ei nu vor acționa după îndemnurile inimii firești, pentru că acestea vin de la Satan. Unii sunt nervoși, și dacă încep să–și piardă stăpânirea de sine în cuvânt sau spirit sub o provocare, sunt la fel de îmbătați cu mânie precum cel beat cu băutură. Ei sunt lipsiți de înțelegere și nu se lasă ajutați și convinși; ei nu sunt raționali; Satan deține pentru moment controlul deplin. Fiecare din aceste manifestări de mânie slăbesc sistemul nervos și puterile morale, devenind din ce în ce mai dificil de a înfrâna mânia la o altă provocare. Există doar un remediu pentru această categorie de oameni – auto–controlul evident în toate împrejurările.” — The Youth’s Instructor, 10 noiembrie, 1886.

Luni 29 august

2. PRUDENŢA ÎNGĂDUITOARE

a. Cum suntem îndemnați să dezvoltăm un comportament asemenea lui Hristos, în special față de cei care ne pot provoca pe nedrept? Iacov 1:19–21; Proverbele 15:1; 19:11.

Iacov 1:19-21: „[...] preaiubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează neprihănire

a lui Dumnezeu. De aceea lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.”

Proverbele 15:1: „Un răspuns blând potolește mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia.”

Proverbele 19:11: „Înțelepciunea face pe om răbdător și este o cinste pentru el să uite greșelile (engl.: să treacă peste o greșeală).”

„[Hristos] a fost acuzat pe nedrept, totuși El nu Și–a deschis gura pentru a Se îndreptăți. Cât de mulți acum, când sunt acuzați de ceea ce nu sunt vinovați, simt că este un timp când răbdarea încetează a mai fi virtute și, pierzându–și firea, spun vorbe care întristează Duhul Sfânt.” —The SDA Bible Commentary [E. G. White Comments], vol. 4, p. 1148.

„Dacă mândria și egoismul ar fi lăsate deoparte, cinci minute ar fi suficiente pentru a îndepărta cele mai multe dificultăți. Îngerii au fost îndurerați și Dumnezeu nemulțumit din pricina orelor care au fost petrecute în îndreptățirea eului.” — Scrieri timpurii, p. 119 (secț. Pentru cei lipsiți de experiență).

b. Dați exemple despre cum un ispravnic creștin ar putea manifesta chibzuință caritabilă. Fapte 9:36–39.

Fapte 9:36-39: „În Iope, era o uceniță numită Tabita, nume care, în tălmăcire, se zice Dorca. Ea făcea o mulțime de fapte bune și milostenii. În vremea aceea, s-a îmbolnăvit și a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus. Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el să-l roage: „Nu pregeta să vii până la noi.” Petru s-a sculat și a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând și i-au arătat hainele și cămășile pe care le făcea Dorca pe când era cu ele.”

„La Iope, care era lângă Lida, trăia o femeie numită Dorca, ale cărei fapte bune o făcuseră să fie foarte îndrăgită. Ea era o demnă ucenică a lui Isus și viața ei era plină cu fapte de bunătate. Ea știa cine avea nevoie de haine călduroase și cine avea nevoie de simpatie și cu dragă inimă slujea celor săraci și întristați. Degetele ei iscusite erau mai active decât limba ei.” – Faptele Apostolilor, p. 131 (cap. 14 – În căutarea adevărului).

„Predicarea constituie doar o mică parte din lucrarea care trebuie făcută pentru mântuirea sufletelor. Spiritul lui Dumnezeu îi convinge pe păcătoși de adevăr și îi așază în brațele bisericii. Pastorii își pot face partea lor, însă ei nu pot face niciodată lucrarea pe care trebuie să o îndeplinească biserica. Dumnezeu cere bisericii Sale să se îngrijească de cei care sunt fără experiență și tineri în credință, să se ducă la ei, nu pentru a bârfi împreună, ci pentru a se ruga cu ei și a le spune cuvinte care să fie ca ‘niște mere de aur în tablouri de argint’ [Proverbele 25:11, engl.]…

Este de datoria copiilor lui Dumnezeu de a fi misionari pentru El, de a se afla în mijlocul celor care au nevoie de ajutor. Dacă cineva se clatină sub ispită, cazul său ar trebui abordat cu atenție și tratat cu înțelepciune, deoarece este în joc interesul său veșnic, iar cuvintele și faptele celor care lucrează pentru el pot fi o mireasmă de viață spre viață sau de moarte spre moarte.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 69 (cap. 7 – Conlucrători cu Hristos).

Marți 30 august

3. IUBIREA ALTRUISTĂ – UN REMEDIU ÎMPOTRIVA EULUI

a. Când devine o raritate dragostea adevărată pentru alții – și cum trebuie depășită această problemă? Matei 24:12; Apocalipsa 2:2–4; Evrei 12:2–4.

Matei 24:12: „Și din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci.”

(Matei 24:12, engl. KJV: „Și pentru că nelegiuirea va abunda, dragostea multora se va răci.”)

Apocalipsa 2:2-4: „«Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta și că nu poți suferi pe cei răi, că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt și i-ai găsit mincinoși. Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu și că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi.”

Evrei 12:2-4: „Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitați-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului.”

„Dragostea față de Dumnezeu a scăzut în biserică și, ca rezultat, iubirea de sine a încolțit într–o nouă activitate. Odată cu pierderea dragostei față de Dumnezeu a venit pierderea dragostei față de frați.” – The Review and Herald, 20 martie, 1894.

„Această viață, atât de zbuciumată de lupte și îngrijorări, să fie adusă în legătură cu Hristos și atunci eul nu va mai protesta pentru supremație.” — The SDA Bible Commentary [E. G. White Comments], vol. 3, p. 1161.

„Mândria și venerarea de sine nu pot să înflorească în sufletul care păstrează proaspete în memorie scenele Calvarului.” — Hristos, Lumina lumii, p. 661 (cap. 72 – În amintirea Mea).

b. Care este un motiv important care îl face pe ispravnicul creștin să strălucească în această lume? 1 Corinteni 10:24.

1 Corinteni 10:24: „Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.”

„Altruismul, principiul Împărăției lui Dumnezeu, este principiul pe care Satan îl urăște; el neagă însăși existența acestuia. Încă de la începutul marii lupte, Satan s–a luptat să dovedească faptul că principiile lui Dumnezeu sunt egoiste, el procedând la fel cu toți cei care servesc lui Dumnezeu. Lucrarea lui Hristos și a tuturor celor ce poartă Numele Lui este aceea de a contrazice pretenția lui Satan.

Tocmai pentru a oferi, în propria Lui viață, o ilustrație a lipsei de egoism, a venit Isus în chip omenesc. Toți cei care acceptă acest principiu, trebuie să conlucreze cu El pentru demonstrarea lui practică în viața de zi cu zi. A alege dreptatea pentru că este drept; a sta pentru adevăr cu prețul suferinței și al sacrificiului — aceasta este moștenirea robilor Domnului, și neprihănirea lor vine de la Mine, zice Domnul’ (Isaia 54:17).” – Educație, pp. 154, 155 (cap. 16 – Biografii biblice).

„În ceruri, nimeni nu se va gândi la sine, nici nu–și va căuta propria lui plăcere, ci toți, dintr–o dragoste curată, neprefăcută, vor căuta fericirea ființelor cerești din jurul lor. Dacă dorim să ne bucurăm de societatea cerească pe pământul înnoit, trebuie să fim guvernați încă de aici de principii divine.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 132 (cap. 17 – Despărțirea de lume).

Miercuri 31 august

4. PRIORITIZÂND CEEA CE ESTE MAI IMPORTANT

a. Ce ar trebui să ia în considerare administratorul creștin în alegerea priorităților? 1 Ioan 2:15–17.

1 Ioan 2:15-17: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume. Și lumea și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.”

„Dacă toți banii care sunt folosiți în mod extravagant pentru lucruri inutile, ar fi puși în vistieria lui Dumnezeu, am vedea bărbați, femei și tineri predându–se lui Isus și făcându–și partea de a coopera cu Hristos și cu îngerii. Cea mai bogată binecuvântare a lui Dumnezeu ar veni peste bisericile noastre și multe suflete ar fi convertite la adevăr.” — The Review and Herald, 23 decembrie, 1890.

„Când cazurile tuturor oamenilor ajung înaintea lui Dumnezeu, nu va fi pusă întrebarea ‘Ce au mărturisit ei?’ ci ‘Ce au făcut ei? Au fost ei împlinitori ai Cuvântului? Au trăit pentru ei înșiși — ori s–au deprins cu fapte de binefacere, de bunătate și de dragoste, punându–i pe alții pe primul loc și tăgăduindu–se pe ei înșiși pentru ca să poată binecuvânta pe alții?’… Hristos a fost întristat și rănit de vădita noastră dragoste de sine și de indiferența față de necazurile și de nevoile celorlalți.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 3, p. 525 (cap. 47 – Datoria omului față de semenii săi).

„Dacă toți aceia care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos ar fi în adevăr sfințiți, atunci mijloacele lor, în loc să fie cheltuite în practici inutile și chiar dăunătoare, ar fi aduse în vistieria Domnului, iar creștinii ar da un exemplu de cumpătare, de lepădare de sine și de jertfire. Atunci ei ar fi lumina lumii.” — Tragedia veacurilor, p. 475 (cap. 27 – Redeșteptări moderne).

b. Ca administratori în ultimele zile, ce atitudini ar trebui să evităm – sau, pe de altă parte, să adoptăm? Isaia 58:2–4, 10–12; Proverbele 21:3.

Isaia 58:2-4, 10-12: „În toate zilele Mă întreabă și vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea și n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. ‘La ce ne folosește să postim’, zic ei, ‘dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ții seama de lucrul acesta?’ Pentru că”, zice Domnul, „în ziua postului vostru vă lăsați în voia pornirilor voastre și asupriți pe simbriașii voștri. Iată, postiți ca să vă ciorovăiți și să vă certați, ca să bateți răutăcios cu pumnul; nu postiți cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus... 10-12dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime și întunericul tău va fi ca ziua-n amiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îți va sătura sufletul chiar în locuri fără apă și va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă. Ai tăi vor zidi iarăși pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune; vei fi numit Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile și face țara cu putință de locuit.”

Proverbele 21:3: „A face dreptate și judecată este mai plăcut Domnului decât jertfele.”

„În lucrarea noastră vom găsi o înaltă mărturisire de evlavie și multă exactitate exterioară strâns legate de o mare răutate interioară. Oamenii prezentați în Isaia 58 se plâng că Domnul permite ca serviciile lor să treacă neobservate. Această plângere este expresia inimilor nesupuse prin har, răzvrătite împotriva adevărului.” — The SDA Bible Commentary [E. G. White Comments], vol. 4, pp. 1148, 1149.

„Mulți sunt aplaudați pentru virtuți pe care nu le dețin. Cercetătorul inimilor cântărește motivațiile și, adesea, fapte mult aplaudate de oameni sunt înregistrate de El ca izvorând din egoism și ipocrizie josnică. Fiecare faptă din viața noastră, indiferent dacă este excelentă și demnă de laudă sau vrednică de condamnare, este judecată de Dumnezeu, Cercetătorul inimilor, potrivit cu motivațiile care au determinat–o.” — Slujitorii Evangheliei, p. 275 (secț. 7 – Factori esențiali în lucrarea Evangheliei).

Joi 1 septembrie

5. URMÂNDU–L PE HRISTOS ÎN LEPĂDARE DE SINE

a. Care este principiul de bază al slujirii creștine veritabile? Fapte 20:35.

Fapte 20:35: „În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primești.’”

„Există o lucrare de făcut în orașele noastre – o lucrare de făcut în fiecare loc. Dumnezeu va lua bărbații de la plug, de la stână, de la vie și îi va pune în locul acelora care cred că trebuie să aibă cele mai mari salarii. Cei care se agață de salariile mari vor găsi în banii pe care–i vor câștiga toată răsplata pe care o vor primi vreodată. De la unii ca aceștia nu se poate aștepta să simtă o povară pentru salvarea sufletelor care pier. Domnul nu poate să–i folosească pe unii ca aceștia în lucrarea Sa. Până când nu alungă egoismul din inimile lor, eforturile lor sunt fără valoare.” — The Review and Herald, 15 decembrie, 1904.

„“Inteligențele cerești pot coopera cu acela care caută, nu să–și înalțe eul, ci să salveze suflete.” — Hristos, Lumina lumii, p. 436 (cap. 48 – Cine este mai mare?).

b. Ce ar trebui să–l inspire pe administratorul creștin cu motivații curate, proaspete, pentru slujire? 2 Corinteni 8:8, 9.

2 Corinteni 8:8, 9: „Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă, ci pentru râvna altora și ca să pun la încercare curăția dragostei voastre. Căci cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.”

„Isus Și–a părăsit locuința din slavă, Și–a îmbrăcat divinitatea în umanitate și a venit într–o lume pătată și contaminată de blestemul păcatului. El ar fi putut rămâne în locuința Sa cerească și ar fi putut primi adorarea îngerilor; dar El a venit pe pământ să caute și să salveze pe cel pierdut, pe muritor. ‘S–a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți’ (2 Corinteni 8:9). El, Maiestatea cerului, Cel care era una cu Tatăl, a renunțat la Sine, a făcut tot sacrificiul posibil, pentru ca omul să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Hristos nu a trăit pentru a–Și plăcea Lui Însuși. Dacă și-ar fi plăcut Lui Însuși, unde am fi noi astăzi?” —The Review and Herald, 23 decembrie, 1890.

Vineri 2 septembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum mă pot face vinovat/ă de purtare necuviincioasă?

2. Ce putem învăța de la Hristos și urmașii Săi despre dragostea creștină?

3. Cum trebuie să se manifeste dragostea mișcătoare pentru Hristos în noi?

4. De ce trebuie să ne cercetăm întotdeauna propriile priorități și motivații?

5. Ce ar trebui să facem pentru a susține mai cu ardoare lucrarea lui Dumnezeu?