Lecția 13. Misiune îndeplinită!

Text de memorizat: „[Dragostea creștină] nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr” (1 Corinteni 13:6 – BTF).

„Dragostea creștină iubește păcătosul, dar urăște păcatul și îl va avertiza cu credincioșie de pericolul în care se află, îndreptându–l către Mielul lui Dumnezeu care îndepărtează păcatul lumii. Păcatul nu trebuie ascuns, ci trebuie îndepărtat.” — Manuscript Releases, vol. 1, p. 217.

Recomandare pentru studiu: Sfaturi pentru administrarea creștină a vieții, pp. 339–350 (cap. 65–68).

Duminică 18 septembrie

1. EXAMEN DE CONȘTIINŢĂ

a. Cu toate că putem mărturisi că ne bucurăm numai în Dumnezeu, ce trebuie să înțelegem noi, ca administratori creștini? Proverbele 28:14.

Proverbele 28:14: „Ferice de omul care se teme necontenit, dar cel ce-și împietrește inima cade în nenorocire.”

„Dragostea biblică nu este sentimentalism, ci dragoste în practică activă. A tămădui rana fiicei poporului Meu, în mod superficial, spunând: ‘Pace! Pace! și totuși pace nu este’ (Ieremia 6:14; 8:11) este numită dragoste. A fi complice, a numi păcatul sfințenie și adevăr — aceasta este numită dragoste; dar acesta este produsul contrafăcut. Falsitatea și contrafacerea sunt în lume și noi ar trebui să ne examinăm îndeaproape inimile ca să știm dacă avem sau nu dragostea adevărată — aceasta nu va stârni neîncredere și fapte rele. Aceasta nu va toci sabia duhului, așa încât să nu facă nicio excepție. Acei care acoperă răul sub o falsă dragoste, spun păcătosului ‘Va fi în regulă cu tine’. Mulțumim lui Dumnezeu că există o dragoste care nu va fi coruptă; există o înțelepciune care vine de sus, care este (remarcați) mai întâi curată, apoi pașnică și fără ipocrizie, iar roadele neprihănirii sunt semănate din cei ce fac pace. Aceasta este o descriere a dragostei născute și dezvoltate în cer.” —Manuscript Releases, vol. 1, p. 217.

b. Ce ar trebui să caracterizeze experiența zilnică a administratorului creștin? Psalmii 139:23, 24.

Psalmii 139: 23, 24: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcămă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei!”

Luni 19 septembrie

2. BUCURIE NEPOTRIVITĂ (I)

a. Cum trebuie să răspundă administratorul creștin la nelegiuire? 1 Corinteni 13:6 (prima parte).

1 Corinteni 13:6 p.p.: „nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr...”

„Lucrarea lui Satan este diametral opusă lucrării lui Dumnezeu. Vrăjmașul a tot binele stă ca general al forțelor strânse pentru a răni sufletele oamenilor. El privește cu triumf diavolesc la pretinșii urmași ai lui Hristos care se mușcă și se mănâncă unii pe alții. El stă tot timpul gata să distrugă viețile acelora care încearcă să–I slujească lui Dumnezeu. Îngerii cerești sunt uimiți că omul ajută agenții satanici în lucrarea lor, descurajând inimile, făcând poporul lui Dumnezeu slab, neputincios, lipsit de credință.” — Spalding and Magan Collection, pp. 345, 346.

„Dacă vrem să fim biruitori, trebuie să ne cercetăm inimile pentru a ne asigura că nu prețuim nimic care este ofensator la adresa lui Dumnezeu.” —Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh–day Adventists, p. 138.

b. Cum evită administratorul creștin să se bucure de rău? 1 Petru 5:8, 9.

1 Petru 5:8, 9: „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi.”

„Când vorbim despre descurajare și întristare, Satan ascultă cu o bucurie diabolică; căci îi face plăcere să știe că v–a adus în robia lui. Satan nu poate citi gândurile noastre, dar el poate vedea faptele noastre, poate asculta cuvintele; și, din îndelungata lui cunoștință despre familia umană, el poate modela ispitele sale pentru a profita de punctele noastre slabe de caracter. Și cât de adesea îi permitem să afle secretul despre cum poate obține victoria asupra noastră. O, dacă am putea să ne controlăm cuvintele și acțiunile! Cât de puternici am deveni dacă ar fi cuvintele noastre atât de orânduite încât să nu fim rușinați să întâlnim evidența lor în ziua judecății. Cât de diferite vor apărea ele în ziua judecății lui Dumnezeu, comparativ cu ceea ce par atunci când le rostim.” — The Review and Herald, 19 mai, 1891.

c. Ce îndemnuri trebuie să ne întărească împotriva ispitelor menționate mai sus? Psalmii 141:3; Efeseni 4:29, 30.

Psalmii 141:3: „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele și păzește ușa buzelor mele!”

Efeseni 4:29, 30: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie ca să dea har celor ce-l aud. Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.”

„Când sunteți împreună, păziți–vă cuvintele. Lăsați conversațiile voastre să fie de așa natură încât să nu fie nevoie de căință.” — Ibid., 5 iunie, 1888.

Marți 20 septembrie

3. BUCURIE NEPOTRIVITĂ (II)

a. Cum este administratorul creștin avertizat împotriva desfătării în păcatele și slăbiciunile altora? Efeseni 5:11, 12.

Efeseni 5:11, 12: „și nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiți-le. Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns.”

„În timp ce mulți își neglijează propriile suflete, ei caută cu nerăbdare orice ocazie de a–i critica și condamna pe alții. Toți au defecte de caracter și de aceea nu este greu să găsești ceva care poate fi interpretat în dauna acestora de către cei geloși... ‘Acum’, spun acești judecători auto–proclamați, ‘avem dovezi. Vom arunca asupra lor o acuzație de care nu se vor putea disculpa.’ Ei așteaptă o ocazie potrivită și apoi generează snopul lor de bârfe și scot fărâmiturile lor [de bârfe].... Adevărații creștini nu vor tresălta în a expune greșelile și defectele altora. Ei se vor îndepărta de josnicie și viclenie, de tot ceea ce este urât, pentru a-și aținti mintea asupra a ceea ce este atrăgător și plăcut. Pentru creștini, fiecare act de căutare de greșeli, fiecare cuvânt de critică sau condamnare este dureros.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pp. 95, 96 (cap. 7 – Gelozia și căutarea de greșeli condamnate).

b. Oferiți câteva exemple despre modul în care administratorul creștin trebuie să se abțină de la a se bucura de nelegiuire. Proverbele 24:17, 18.

Proverbele 24:17, 18: „Nu te bucura de căderea vrăjmașului tău și să nu ți se veselească inima când se poticnește el, ca nu cumva Domnul să vadă, să nu-I placă și să-Și întoarcă mânia de la el!”

„În loc de a găsi greșeli la alții, să fim critici cu noi înșine. Întrebarea fiecăruia din noi ar trebui să fie: Este inima mea dreaptă înaintea lui Dumnezeu? Îl va slăvi pe Tatăl meu din ceruri acest curs de acțiune? Dacă ați nutrit un spirit greșit, lăsați ca acesta să fie izgonit din suflet. Este datoria voastră de a eradica din inimă orice lucru care este de natură mânjitoare; orice rădăcină de amărăciune trebuie smulsă, ca nu cumva alții să fie contaminați de influența ei vătămătoare. Nu permiteți nici unei plante otrăvitoare să rămână în pământul inimii voastre. Smulgeți-o din rădăcină chiar în ceasul acesta și plantați în locul ei planta dragostei. Lăsați ca Isus să fie consacrat în suflet.

Hristos este exemplul nostru. El a umblat făcând bine. El a trăit pentru a–i binecuvânta pe alții. Dragostea a înfrumusețat și a înnobilat toate acțiunile Sale și nouă ni se poruncește să călcăm pe urmele pașilor Săi. Să ne amintim că Dumnezeu a trimis pe singurul Său Fiu în această lume de durere, ‘ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să–și curățească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune’ [Tit 2:14]. Haideți să căutăm să ne supunem cerințelor lui Dumnezeu și să împlinim legea Sa. ‘Dragostea este deci împlinirea legii’ [Romani 13:10] și El, Cel care a murit pentru ca noi să putem trăi, ne–a dat această poruncă, să ne iubim unii pe alții așa cum ne–a iubit El; și lumea va cunoaște că suntem ucenicii Săi, dacă avem această dragoste unul pentru altul.” —The Review and Herald, 5 iunie, 1888.

Miercuri 21 septembrie

4. CU FRAŢII ȘI SURORILE NOASTRE

a. Ce fel de învățătură și experiență a primilor ucenici trebuie să ne însușim? Iacov 5:16; Filipeni 2:1, 2.

Iacov 5:16: „Mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”

Filipeni 2:1, 2: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând.”

„Ar trebui să ne plecăm deseori în rugăciune. Revărsarea Duhului lui Dumnezeu a venit ca răspuns la rugăciuni stăruitoare… [Ucenicii] nu s–au adunat pentru a relata firmituri de scandal. Ei nu căutau să expună orice pată pe care o puteau găsi în caracterul fratelui lor. Ei simțeau nevoia lor spirituală și strigau către Domnul pentru ungerea sfântă, ca să–i ajute în biruirea propriilor lor neputințe și să–i facă potriviți pentru lucrarea de salvare a altora. Ei se rugau cu stăruință arzătoare ca dragostea lui Hristos să poată fi revărsată din inimile lor. Aceasta este marea noastră nevoie astăzi în fiecare biserică din țara noastră. ‘Căci dacă cineva este în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s–au dus: iată că toate lucrurile s–au făcut noi’ [2 Corinteni 5:17]. Ceea ce era condamnabil în caracter este curățit din suflet prin dragostea lui Isus. Tot egoismul este înlăturat, toată invidia, toată vorbirea de rău sunt dezrădăcinate și o transformare radicală este realizată în inimă.” —The Review and Herald, 22 iulie, 1890.

b. Ce factori trebuie să aibă în vedere toți administratorii creștini în relațiile lor cu cei pe care mărturisesc că îi iubesc? Romani 14:19; 1 Tesaloniceni 5:11.

Romani 14:19: „Așadar să urmărim lucrurile care duc la pacea și zidirea noastră.”

1 Tesaloniceni 5:11: „De aceea, mângâiați-vă și întăriți-vă unii pe alții, cum și faceți în adevăr.”

„Nu lăsați ca lucrurile obișnuite, ieftine, pământești să vă captiveze mintea încât prezența lui Isus să se retragă. Viața bisericii este transmisă de Hristos și noi ajutăm biserica atunci când lucrăm în armonie cu puterea dătătoare de viață, pierzându–ne din vedere pe noi înșine și căutând să ne zidim unul pe altul în cea mai sfântă credință.” – Manuscript Releases, vol. 11, p. 265.

„Există o simpatie pentru păcat și păcătoși care este periculoasă pentru prosperitatea bisericii din zilele noastre. Se strigă faptul că trebuie să aveți dragoste. Dar acel sentiment care scuză greșeala și apără vinovăția nu este dragostea din Biblie. Prietenia celor răi este mult mai periculoasă decât vrăjmășia lor; căci nimeni nu poate triumfa împotriva servilor viului Dumnezeu, decât ispitindu–i la neascultare.

Caracterul ofensator al păcatului poate fi apreciat doar în lumina crucii. Când oamenii susțin că Dumnezeu este prea milostiv pentru a–i pedepsi pe călcătorii legii Sale, lăsați–i să se uite la Calvar; să–și dea seama că prin faptul că Domnul Hristos a luat asupra Sa vina celor neascultători și a suferit în locul păcătoșilor, sabia dreptății s–a ridicat împotriva Sa, a Fiului lui Dumnezeu.” — The Signs of the Times, 6 ianuarie, 1881.

Joi 22 septembrie

5. O BUCURIE POTRIVITĂ

a. Cum dezvăluie administratorul creștin adevărata dragoste creștină? 1 Corinteni 13:6 (u.p.); Psalmii 119:140–144, 172.

1 Corinteni 13:6 (u.p.): „...ci se bucură de adevăr.”

Psalmii 119:140–144, 172: „Cuvântul Tău este cu totul încercat, și robul Tău îl iubește. Sunt mic și disprețuit, dar nu uit poruncile Tale. Dreptatea Ta este o dreptate veșnică și Legea Ta este adevărul. Necazul și strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea. Învățăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!... 172Să cânte limba mea Cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt drepte!”

„Trebuie să aveți iubire față de alții’, este strigătul care se aude pretutindeni, în special din partea acelora care mărturisesc sfințirea. Dar adevărata iubire este prea curată pentru a acoperi un păcat nemărturisit. În timp ce trebuie să iubim sufletele pentru care a murit Hristos, nu trebuie să facem niciun compromis cu răul. Nu trebuie să ne unim cu cel răzvrătit și să numim aceasta dragoste creștină.” — Faptele Apostolilor, p. 554 (cap. 54 – Un martor credincios).

b. Care este scopul final al administratorului creștin? 1 Corinteni 2:2.

1 Corinteni 2:2: „Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit.”

„Pe măsură ce vor trece, anii veșniciei vor aduce descoperiri tot mai bogate și mai mărețe cu privire la Dumnezeu și la Domnul Hristos. Pe măsură ce va progresa cunoștința, tot la fel vor crește iubirea, venerația și fericirea. Cu cât oamenii vor învăța mai multe despre Dumnezeu, cu atât mai mare va fi admirația lor pentru caracterul Lui. Pe măsură ce Domnul Isus le dezvăluie bogățiile răscumpărării și uimitoarele cuceriri în marea luptă cu Satan, inimile celor răscumpărați sunt cuprinse de o devoțiune mai arzătoare și, cu o bucurie mai nestăvilită, vor atinge harpele de aur și de zece mii de ori zece mii și mii de mii de glasuri se vor uni, izbucnind în coruri puternice de laudă...

De la cel mai mic atom până la cea mai mare planetă, toate lucrurile însuflețite și neînsuflețite, în frumusețea lor neumbrită și în bucurie desăvârșită, declară că Dumnezeu este dragoste.” — Tragedia veacurilor, p. 678 (cap. 42 – Sfârșitul luptei).

Vineri 23 septembrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce este cercetarea de sine o cheie în dezvoltarea isprăvniciei credincioase?

2. Când am putea fi predispuși în mod primejdios de a–i face pe plac vrăjmașului, în loc de a–I face pe plac lui Hristos?

3. Cum putem fi în pericol de a ne bucura în taină de nelegiuire?

4. Care sunt simptomele dragostei “creștine” contrafăcute?

5. Cum poate administratorul creștin să manifeste adevărată dragoste creștină?