- Lecția 13. Misiune îndeplinită!
- Lecția 12. O virtute inepuizabilă
- Lecția 11. Administrarea aplicată
- Lecția 10. Numai motivații curate!
- Lecția 9. Motivați de dragoste
- Lecția 8. Întrebuințând și înmulțind talanții
- Lecția 7. Piramide și scheme financiare
- Lecția 6. Activi și capabili
- Lecția 5. Binecuvântarea lucrării
- Lecția 4. Biruind înclinațiile rele (II)
- Lecția 3. Biruind înclinațiile rele (I)
- Lecția 2. Un administrator credincios
- Lecția 1. Administratorul
Lecția 3. Biruind înclinațiile rele (I)
Text de memorizat: „Fiindcă unde este invidie și ceartă, este confuzie și fiecare lucrare rea” (Iacov 3:16 – BTF).
„Fie că recunoaștem sau nu acest lucru, noi suntem administratori, cărora Dumnezeu le–a încredințat talente și capacități și pe care El i–a așezat în lume spre a face lucrarea la care El ne–a chemat.” — Educație, p. 137 (cap. 15 — Principii și metode în afaceri).
Recomandare pentru studiu: Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pp. 242–248 (cap. 25 —Unitatea creștină).
Duminică 10 iulie
1. INVIDIA ȘI PĂCATELE ÎNRUDITE
a. Explicați originea mândriei, invidiei și ambiției pentru poziție – cât și rezultatele sale amare. Isaia 14:12–15.
Isaia 14:12–15: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi ședea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănopții; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’ Dar ai fost aruncat în Locuința morților, în adâncimile mormântului!”
„Mândria și ambiția l–au făcut pe Lucifer să ridice plângeri împotriva conducerii lui Dumnezeu și să caute să răstoarne ordinea ce fusese stabilită în ceruri. De la cădere, ținta sa a fost aceea de a însămânța în mintea oamenilor același spirit de invidie și nemulțumire, aceeași ambiție pentru locuri înalte și onoare.” — Patriarhi și profeți, p. 403 (cap. 35 —Răzvrătirea lui Core).
b. Descrieți o minte firească – un candidat pentru moartea veșnică. 1 Corinteni 3:3; Romani 8:6, 7; Iacov 3:14, 15.
1 Corinteni 3:3: „pentru că tot lumești sunteți. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri și dezbinări, nu sunteți voi lumești și nu trăiți voi în felul celorlalți oameni?”
Romani 8:6, 7: „Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace. Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună.”
Iacov 3:14, 15: „Dar, dacă aveți în inima voastră pizmă amară și un duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească.”
„Dacă dai drumul în inima ta la invidie și bănuieli rele, Duhul Sfânt nu poate să rămână cu tine.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 8, p. 191 (cap. 30 — Cuvinte de încurajare, secț. Poveri pe care Dumnezeu nu le–a dat).
c. Cum afectează invidia personalitatea și bunăstarea noastră? Iov 5:2; Proverbele 14:30; 27:4.
Iov 5:2: „Căci furia omoară pe nebun și invidia ucide pe cel prost.” (engl. KJV).
Proverbele 14:30: „O inimă liniștită este viața trupului, dar pizma este putrezirea oaselor.”
Proverbele 27:4: „Furia este fără milă și mânia, năvalnică, dar cine poate sta împotriva geloziei (engl. KJV: invidiei)?”
„Omul invidios împrăștie otravă oriunde merge, înstrăinând pe prieteni și stârnind ură și răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și a omului. El caută să fie considerat ca fiind cel mai bun și cel mai mare, nefăcând eforturi eroice de lepădare de sine pentru a atinge ținta desăvârșirii, ci stând pe loc și micșorând meritele altora.” —Ibid., vol. 5, p. 56 (cap. 4 —O mărturie importantă).
Luni 11 iulie
2. LĂCOMIE ÎN INIMĂ
a. În ce sens încalcă lăcomia Legea lui Dumnezeu? Exodul 20:17. Ce învățăm despre acest păcat din experiența lui Acan? Iosua 7:20–26.
Exodul 20:17: „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
Iosua 7:20–26: „Acan a răspuns lui Iosua și a zis: „Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel, și iată ce am făcut. Am văzut în pradă o manta frumoasă de Șinear, două sute de sicli de argint și o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le–am poftit și le–am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu și argintul este pus sub ele.” Iosua a trimis niște oameni, care au alergat în cort, și iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui Acan și argintul era sub ele. Le–au luat din mijlocul cortului, le–au adus lui Iosua și tuturor copiilor lui Israel și le–au pus înaintea Domnului. Iosua și tot Israelul, împreună cu el, au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii și fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui și tot ce era al lui și i–au suit în valea Acor. Iosua a zis: „Pentru ce ne–ai nenorocit? Și pe tine te va nenoroci Domnul azi.” Și tot Israelul i–a ucis cu pietre. I–au ars în foc, i–au ucis cu pietre și au ridicat peste Acan un morman mare de pietre, care se vede până în ziua de azi. Și Domnul S–a întors din iuțimea mâniei Lui. Din pricina acestei întâmplări s–a dat până în ziua de azi locului aceluia numele de valea Acor (Tulburare).”
„Păcatul de moarte care a dus la nimicirea lui Acan își avea rădăcina în lăcomie, unul dintre păcatele cele mai obișnuite și privite cu cea mai mare ușurătate. În timp ce alte păcate sunt dezvăluite și pedepsite, cât de rar călcarea poruncii a zecea atrage vreo mustrare, și aceea ușoară! Enormitatea acestui păcat și urmările lui îngrozitoare sunt lecții extrase din relatarea istoriei lui Acan.
Lăcomia este un rău care crește treptat. Acan cultivase pornirea spre lăcomie, până când aceasta ajunsese un obicei care–l prinsese în lanțuri aproape cu neputință de sfărâmat. În timp ce hrănea răul acesta, el ar fi putut fi umplut de groază la gândul că ar putea aduce nenorocire asupra întregului Israel; dar percepțiile lui au fost amorțite prin păcat și, când ispita a venit, el i–a căzut ușor pradă.
Oare nu se săvârșesc și astăzi păcate asemănătoare, în ciuda unor avertismente tot atât de solemne și precise? Și nouă ni se interzice, la fel de hotărât, să ne lăsăm pradă lăcomiei, după cum nu i se dăduse voie lui Acan să–și însușească ceva din prada Ierihonului. Dumnezeu a declarat lăcomia ca fiind idolatrie. Ni se dă avertismentul: ‘Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona’ (Matei 6:24). ‘Vedeți și păziți–vă de orice fel de lăcomie’ (Luca 12: 15). ‘Nici să nu fie pomenită între voi’ (Efeseni 5:3). Avem în fața noastră soarta înfricoșătoare a lui Acan, Iuda, Anania și Safira. Cu mult mai înainte, avem exemplul lui Lucifer, acel ‘luceafăr al zorilor’ care, râvnind după o poziție mai înaltă, a pierdut pentru totdeauna strălucirea și fericirea cerului. Și, în ciuda tuturor acestor avertismente, lăcomia abundă.
Pretutindeni se arată urmele ei murdare. Ea aduce în familie nemulțumire și discordie; trezește în săraci invidia și ura împotriva celor bogați; duce la asuprirea istovitoare a săracilor de către bogați. Și acest rău există nu numai în lume, ci și în biserică.” — Patriarhi și profeți, pp. 496, 497 (cap. 45 —Căderea Ierihonului).
b. Care ar trebui să fie relația noastră cu cei care sunt controlați de spiritul lăcomiei? Efeseni 5:5; 1 Corinteni 5:11.
Efeseni 5:5: „Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n–are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu.”
1 Corinteni 5:11: „Ci v–am scris să n–aveți niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că își zice „frate”, totuși este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau bețiv sau hrăpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați.”
c. Printre care alți păcătoși vor fi ținuți cei lacomi departe de Împărăția lui Dumnezeu? 1 Corinteni 6:10.
1 Corinteni 6:10: „Nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.”
Marți 12 iulie
3. RĂUL AVARIŢIEI
a. Pe măsură ce invidia și lăcomia prind rădăcini în inimă, ce urmează? Iov 5:2–5.
Iov 5:2–5: „Căci furia omoară pe nebun și invidia ucide pe cel prost. Am văzut pe un nebun prinzând rădăcină; dar, deodată, i–am blestemat locuința. Copiii lui sunt departe de siguranță, sunt zdrobiți la poartă, și nimeni nu–i scapă! Secerișul lui este mâncat de cei flămânzi, care vin să–l ia chiar și din spini, și averile lui sunt înghițite de hoți.” (engl. KJV.)
„Sfintele Scripturi prezintă starea existentă în lume chiar înainte de a doua venire a Domnului Hristos. Apostolul Iacov înfățișează astfel spiritul de lăcomie și asuprire ce va predomina atunci: ‘Ascultați acum voi, bogaților... V–ați strâns comori în zilele din urmă. Iată că plata lucrătorilor, care v–au secerat câmpiile și pe care le–ați oprit–o prin înșelăciune strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor. Ați trăit pe pământ în plăceri și în desfătări. V–ați săturat inimile chiar într–o zi de măcel. Ați osândit, ați omorât pe cel neprihănit. care nu vi se împotrivea!’ (Iacov 5:1–6). Acesta este un tablou al lucrurilor care există astăzi. Prin toate mijloacele de opresiune și extorsiune (luare de bani prin amenințări sau forță), oamenii au strâns averi colosale, în timp ce strigătul celor înfometați se ridică până la Dumnezeu.” — Parabolele Domnului Hristos, p. 170 (cap. 14 —Nu va face Dumnezeu dreptate aleșilor Săi?).
b. Care este rezultatul în cazurile în care bogățiile sau averile sunt păstrate în mod egoist de proprietarii cei lacomi? Eclesiastul 5:13.
Eclesiastul 5:13: „Este un mare rău pe care l–am văzut sub soare: avuții păstrate spre nefericirea stăpânului lor.”
„Bogatul firesc, lacom, obține bogățiile prin asuprirea lucrătorilor săi, trăgând foloase de pe urma lor ori de câte ori poate, adăugând astfel la comoara sa de aici, care îi va mistui carnea, precum focul.” — Spiritual Gifts, vol. 2, p. 247.
c. Cum dezvăluie oamenii răi ce este în inima și în mintea lor? Psalmii 10:3.
Psalmii 10:3: „Căci cel rău se fălește cu pofta lui, iar răpitorul batjocorește și nesocotește pe Domnul.”
„Oamenii, în orbirea lor, se laudă cu minunatul progres și iluminarea lor; dar ochiului celui Atotștiutor i se descoperă vinovăția și stricăciunea lăuntrică. Străjerii cerești văd pământul plin de violență și crimă. Bogăția este obținută prin tot soiul de jefuiri, nu numai jefuirea oamenilor, ci și jefuirea lui Dumnezeu. Oamenii se folosesc de mijloacele Lui pentru a–și satisface egoismul. Pe tot ce pot pune mâna este făcut să slujească lăcomiei lor. Predomină avariția și desfrânarea. Oamenii cultivă însușirile primului mare amăgitor. Ei l–au primit ca dumnezeu și s–au umplut de duhul lui.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 6, pp. 14, 15 (cap. 2 —Lucrarea pentru timpul acesta).
Miercuri 13 iulie
4. MÂNDRIA
a. Conceptul de mândrie este foarte apreciat în această lume. Cum descrie Scriptura mândria? Proverbele 16:5.
Proverbele 16:5: Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului: hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită.”
Proverbele 16:5, KJV: „Oricine este mândru în inimă este o urâciune înaintea Domnului: chiar dacă mână s–ar uni cu mână, el tot nu va rămâne nepedepsit.”
b. Ce va face Domnul celor mândri? Proverbele 15:25; 16:18, 19; Luca 18:14. Descrieți ce i s–a arătat servei Domnului cu privire la deznodământul celor mândri – și cum poate fi evitat acest lucru.
Proverbele 15:25: „Domnul va distruge casa celor mândri, dar El va întări hotarul văduvei.” (engl. KJV).
Proverbele 16:18, 19: „Mândria merge înaintea pieirii și un spirit semeț înaintea unei căderi. Mai bine să fii smerit cu cei smeriți decât să împarți prada cu cei mândri.”
Luca 18:14: „Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s–a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalță va fi smerit și oricine se smerește va fi înălțat.”
„Am văzut că Dumnezeu urăște mândria și că toți cei mândri și cei care săvârșesc nelegiuirea vor fi ca miriștea, iar ziua care vine îi va arde. Am văzut că solia îngerului al treilea trebuie să lucreze încă precum drojdia asupra multor inimi care susțin că o cred, și să îi curețe de mândrie, egoism, lăcomie și iubirea de lume.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 1, pp. 132, 133 (cap. 23 —Asemănarea cu lumea).
c. În locul mândriei, ce se vede în viața ispravnicului creștin? Iacov 4:6.
Iacov 4:6: „Dar, în schimb, ne dă un har și mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți.”
„Toți aceia care cercetează viața lui Hristos și pun în practică învățăturile Sale vor ajunge asemenea Lui. Influența lor va fi asemenea influenței Sale. Ei vor da dovadă că au un caracter sănătos, temeinic. Ei sunt întemeiați în credință și nu vor fi biruiți de Satan din cauza vanității și mândriei. Acești oameni vor căuta să meargă pe calea ascultării cu umilință, îndeplinind voia lui Dumnezeu. Caracterul lor exercită o influență care contribuie la înaintarea cauzei lui Dumnezeu și la curăția sănătoasă a lucrării Sale...
În aceste suflete pe deplin convertite lumea are o mărturie cu privire la puterea sfințitoare a adevărului asupra caracterului omenesc. Prin ele, Domnul Hristos face cunoscute lumii caracterul și voința Sa. În viața copiilor lui Dumnezeu este descoperită binecuvântarea slujirii Domnului, iar în viața acelora care nu respectă poruncile Sale este descoperit opusul. Linia de separare este clară. Toți acei care ascultă poruncile lui Dumnezeu sunt păziți prin puterea Sa uimitoare în mijlocul influențelor corupătoare ale călcătorilor Legii Sale. De la cel mai umil supus și până la cele mai înalte poziții de răspundere, toți sunt păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credința care duce la mântuire.” — Evanghelizare, pp. 315, 316 (secț. Botezul și calitatea de membru al bisericii).
Joi 14 iulie
5. IUBIREA DE BANI
a. Ce ne poate aduce iubirea de bani? 1 Timotei 6:10; Eclesiastul 5:10.
1 Timotei 6:10: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s–au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri.”
Eclesiastul 5:10: „Cine iubește argintul nu se va sătura de argint, nici cel care iubește abundența, de profit. Și aceasta este o deșertăciune!” (engl. KJV)
„Biblia nu condamnă nici un om pentru că este bogat, dacă acesta și–a câștigat bogățiile în mod cinstit. Nu banii, ci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor. Dumnezeu este Acela care le dă oamenilor puterea să obțină avere; și în mâinile celui care acționează ca administrator al lui Dumnezeu, folosindu–și mijloacele în mod dezinteresat, altruist, bogăția este o binecuvântare atât pentru posesorul ei, cât și pentru lume. Însă mulți, absorbiți de interesul lor pentru comori lumești, devin insensibili față de cerințele lui Dumnezeu și nevoile semenilor lor. Ei își privesc bogăția ca pe un mijloc de a se autoglorifica. Ei strâng casă după casă, pământ lângă pământ; își umplu căminele cu lux, în timp ce pretutindeni în jurul lor sunt ființe omenești aflate în mizerie și crimă, în boală și pe moarte. Acei care își dedică astfel viețile slujirii eului nu dezvoltă în ființa lor atributele lui Dumnezeu, ci atributele celui rău.” —Divina Vindecare, pp. 212, 213 (secț. Lucrarea pentru cei bogați).
b. Care este prioritatea principală în viața fiecărui administrator credincios? 1 Corinteni 2:2; Matei 6:33; Luca 9:25.
1 Corinteni 2:2: „Căci n–am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit.”
Matei 6:33: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”
Luca 9:25: „Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă se pierde pe sine însuși sau este lepădat?” (engl. KJV).
„Când păcătosul ajunge la cruce și privește în sus la Acela care a murit spre a–l salva, se poate bucura pe deplin, căci păcatele îi sunt iertate. Îngenunchind în credință la cruce, el a ajuns în locul cel mai înalt la care poate ajunge omul.” — The Review and Herald, 29 aprilie, 1902.
Vineri 15 iulie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE
1. Cum va afecta invidia isprăvnicia ta?
2. Ce fel de asociere/relație ar trebui să ai cu persoanele care nu urmează principiile administrării creștine?
3. Care este rezultatul trăirii unei vieți lacome?
4. Ce ar trebui să stea la baza deciziilor tale financiare?
5. Explicați care sunt pericolele în a deveni preocupat de bunurile materiale.