Lecții din cartea Faptelor Apostolilor

Lecția 12. Adevărul lui Dumnezeu confirmat

Text de memorizat: „Cuvântul lui Dumnezeu creștea și se înmulțea.” (Fapte 12:24).

„Adevărul este inspirat și păzit de Dumnezeu; și el va triumfa peste toată împotrivirea.” – Istoria faptelor apostolilor, p. 12 engl. (cap. Scopul lui Dumnezeu pentru biserică).

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, p. 143-154 (cap. 15, Eliberat din închisoare), 166-169 (cap. 17, Vestitori ai evangheliei); Experiențe și viziuni, p. 97-104 engl. (cap. Ordinea evangheliei).

Duminică 13 iunie

1. UN GUVERN MANIPULAT

a. Instigat de oameni cu minți rele, ce acțiuni politice a întreprins împotriva lucrării lui Dumnezeu regele Iudeii, Irod Agripa I (nepot și cumnat al lui Irod cel din zilele lui Hristos) — și de ce? Fapte 12:1-4.

Fapte 12:1-4: „Cam pe aceeași vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică, pentru ca să-i chinuiască, și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. Când a văzut că lucrul acesta place iudeilor, a mai pus mâna și pe Petru. (Erau zilele Praznicului Azimilor). După ce l-a prins și l-a băgat în temniță, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostași, cu gând ca după Paște să-l scoată înaintea norodului.”

„În timp ce evreii sărbătoreau eliberarea lor din Egipt și pretindeau un mare zel pentru legea lui Dumnezeu, ei încălcau în același timp fiecare principiu al acelei legi, persecutând și ucigându-i pe cei ce credeau în Hristos...

Actul lui Irod de a-l da la moarte pe Iacov a fost aplaudat de Iudei, deși unii se plângeau de modul tainic în care acesta a fost îndeplinit, susținând că o execuție publică ar fi intimidat mai profund pe credincioși și pe cei care simpatizau cu ei. Irod a ținut de aceea pe Petru în arest, intenționând ca să mulțumească în continuare mai mult pe evrei prin spectacolul public al morții sale. Însă s-a sugerat că nu ar fi sigur să îl aducă afară pe apostolul veteran în fața tuturor oamenilor adunați atunci în Ierusalim. Exista teama că imaginea lui în timp ce era condus să moară ar putea stârni mila mulțimii.

Preoții și bătrânii se temeau de asemenea ca Petru să nu facă vreuna dintre acele puternice apeluri care frecvent treziseră oamenii să studieze viața și caracterul lui Isus — apeluri pe care ei, cu toate argumentele lor, nu fuseseră în stare să le contrazică.”—Istoria faptelor apostolilor, p. 144 engl. (cap. 15, Eliberat din închisoare).

Luni 14 iunie

2. CRIZĂ ÎN BISERICA TIMPURIE

a. De ce nu trebuie să fim surprinși de persecuția pe care a înfruntat-o biserica timpurie? 1 Petru 4:12, 13.

1 Petru 4:12, 13: „Preaiubiților, nu vă mirați de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi, dimpotrivă, bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă veseliți și la arătarea slavei Lui.”

„Marele nostru Exemplu, care era strălucirea slavei Tatălui Său, a fost disprețuit și respins de oameni. L-au urmat reproșul și minciuna. Ucenicii Săi aleși erau exemple vii despre viața și spiritul Stăpânului lor. Ei au fost onorați cu lovituri și închisoare; și în cele din urmă partea lor a fost aceea de a sigila slujirea lor cu sângele lor.”—Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 345 engl. (cap. 50, Apel către predicatori).

b. Cum a răspuns biserica față de întemnițarea lui Petru? Fapte 12:5.

Fapte 12:5: „Deci Petru era păzit în temniță, și Biserica nu înceta să înalțe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.”

„Moartea lui Iacov a cauzat mare mâhnire și consternare între credincioși. Când Petru a fost, de asemenea, întemnițat, întreaga biserică s-a angajat în post și rugăciune...

În timp ce, sub diferite pretexte, executarea lui Petru a fost amânată până după Paște, membrii bisericii au avut timp pentru o cercetare profundă a inimii și rugăciune serioasă. Ei s-au rugat fără încetare pentru Petru, pentru că simțeau că nu se puteau lipsi de el în lucrare. Ei au realizat că ajunseseră într-un punct în care, fără ajutor special de la Dumnezeu, biserica lui Hristos ar fi fost distrusă...

Ziua executării lui Petru a fost în cele din urmă stabilită, însă rugăciunile credincioșilor se înălțau încă spre cer; și în timp ce toate energiile și simpatiile erau atrase în apeluri aprinse pentru ajutor, îngerii lui Dumnezeu vegheau asupra apostolului întemnițat.”— Istoria faptelor apostolilor, p. 144, 145 engl. (cap. 15, Eliberat din închisoare).

c. Cât de strictă era securitatea sub care era ținut Petru? Fapte 12:6.

Fapte 12:6: „În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfățișeze la judecată, Petru dormea între doi ostași, legat de mâini cu două lanțuri, și niște păzitori păzeau temnița la ușă.”

„Amintindu-și de evadările anterioare din închisoare ale apostolilor, cu această ocazie Irod luase măsuri de siguranță dublate. Pentru a preveni orice posibilitate de a scăpa, Petru fusese puse sub grija a șaisprezece soldați, care în diferite străji, îl păzeau zi și noapte... Cu ușile închisorii bine închise, și o gardă puternică în fața lor, toate șansele de eliberare sau evadare prin mijloace omenești erau anulate.”—Ibid., p. 145, 146 engl. (cap. 15, Eliberat din închisoare).

Marți 15 iunie

3. DUMNEZEU DEŢINE CONTROLUL

a. Descrieți miracolul îndeplinit pentru Petru în închisoare. Fapte 12:7-11.

Fapte 12:7-11: „Și iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neașteptate și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deșteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini. Apoi, îngerul i-a zis: „Încinge-te și leagă-ți încălțămintea.” Și el a făcut așa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină și vino după mine.” Petru a ieșit afară și a mers după el, fără să știe dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întâi și a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, și ea li s-a deschis singură; au ieșit și au trecut într-o uliță. Îndată, îngerul a plecat de lângă el. Când și-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu.”

„Lacătele și zăvoarele și garda romană, care în mod eficient anulau orice posibilitate de ajutor uman, au fost doar pentru a face mai complet triumful lui Dumnezeu în eliberarea lui Petru...

[Îngerul] se mișcă spre ușă, urmat de Petru cel de obicei foarte guraliv, acum mut de uimire. Ei pășesc peste gărzi și ajung la ușa greu zăvorâtă, care se mișcă singură în balamale, deschizându-se, și se închide imediat la loc, în timp ce gărzile dinăuntru și dinafară sunt nemișcate la postul lor.

Ajung la a doua ușă, de asemenea păzită pe dinăuntru și pe dinafară. Aceasta se deschide la fel cum a făcut și prima, fără nicio scârțâială a balamalelor sau zăngăneală a zăvoarelor de fier. Ei trec prin ea, și aceasta se închide din nou, la fel de lipsită de zgomot. În același mod trec și dincolo de a treia poartă, și ei se afla în strada deschisă. Nu se rostește niciun cuvânt; nu se aude niciun zgomot de pași. Îngerul trece în față, încercuit de o lumină de o strălucire orbitoare, și Petru, confuz, și crezând încă totul a fi într-un vis, îl urmează pe eliberatorul său. Ei trec astfel pe o stradă, și apoi, misiunea îngerului fiind îndeplinită, acesta dispare în mod neașteptat...

[Încheieturile lui Petru], inflamate de la purtarea crudelor fiare, erau libere de cătușe. El realizează că eliberarea sa nu era o înșelăciune, nici un vis sau o viziune, ci o binecuvântată realitate.”—Istoria faptelor apostolilor, p. 146-148 engl. (cap. 15, Eliberat din închisoare).

b. Aflându-se într-un loc familiar, ce a făcut Petru? Fapte 12:12-17. Și ce s-a întâmplat cu regele vinovat? Fapte 12:21-23.

Fapte 12:12-17: „După ce și-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis și Marcu, unde erau adunați mulți laolaltă și se rugau. A bătut la ușa care dădea în pridvor, și o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e. A cunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porții. „Ești nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia și spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.” Petru însă bătea mereu. Au deschis și au rămas încremeniți când l-au văzut. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniță și a zis: „Spuneți lucrul acesta lui Iacov și fraților.” Apoi a ieșit și s-a dus într-alt loc.”

Fapte 12:21-23: „Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărătești, a șezut pe scaunul lui împărătesc și le vorbea. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Și a murit mâncat de viermi.”

„Irod știa că el nu merita nimic din lauda și omagiile oferite lui, totuși a acceptat idolatria poporului, ca și când i s-ar fi cuvenit...

Însă o schimbare teribilă s-a abătut asupra lui. Fața lui a devenit palidă ca moartea și distorsionată de agonie. Picături mari de sudoare au început să iasă prin porii lui. El a stat pentru un moment ca transfigurat de durere și groază; apoi, întorcându-și fața albă și lividă spre prietenii săi loviți de groază, a strigat în tonuri răsunătoare, cuprinse de disperare: Cel pe care l-ați înălțat ca dumnezeu este lovit de moarte... El a simțit că acum Dumnezeu se ocupa de el, persecutorul neînduplecat.”—Ibid., p. 151 engl. (cap. 15, Eliberat din închisoare).

Miercuri 16 iunie

4. ORDINEA EVANGHELIEI

a. Când mesajul evangheliei se întinde spre locuri noi, ce este necesar — și de ce? Fapte 12:24, 25; 13:1-3.

Fapte 12:24, 25: „Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, și numărul ucenicilor se mărea. Barnaba și Saul, după ce și-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis și Marcu.”

Fapte 13:1-3: „În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, și Saul. Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece.”

„Biserica ar trebui să își simtă responsabilitatea și ar trebui să privească în mod atent și plin de preocupare spre viețile, calificările și cursul general al celor care pretind a fi învățători. Dacă nu există dovada de neconfundat că Dumnezeu i-a chemat, și că asupra lor se află un ‚vai’, dacă nu răspund la această chemare, este datoria bisericii de a acționa și de a face cunoscut faptul că aceste persoane nu sunt recunoscute de biserică drept învățători. Acesta este singurul curs pe care biserica îl poate urma pentru a fi curată în această privință, pentru că povara zace asupra lor...

[Ordinea (rânduiala) evangheliei] este în mod indispensabil necesară pentru a aduce biserica în unitatea credinței. Am văzut că în zilele apostolilor biserica era în pericolul de a fi înșelată și de a i se impune învățători falși. De aceea frații au ales bărbați care dăduseră dovadă reală despre faptul că erau capabili să își administreze bine propriile case și să păstreze ordinea în propriile lor familii, și care puteau să îi ilumineze pe cei care erau în întuneric. Dumnezeu a fost întrebat cu privire la aceștia, și apoi, în armonie cu gândirea bisericii și a Duhului Sfânt, ei au fost puși deoparte prin punerea mâinilor. După ce și-au primit misiunea de la Dumnezeu și după ce au avut aprobarea bisericii, ei au plecat, botezând în numele Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt, și împărțeau rânduielile casei Domnului, adesea slujind sfinților prin faptul că le prezentau emblemele trupului frânt și a sângelui curs al Salvatorului răstignit, pentru a menține proaspete în memoria copiilor iubiți ai lui Dumnezeu suferințele și moartea Sa.

Am văzut că noi nu suntem mai în siguranță față de învățătorii falși de acum decât erau ei în zilele apostolilor; și, dacă nu suntem mai siguri, ar trebui să luăm ca măsuri la fel de speciale precum au luat ei pentru a asigura pacea, armonia și unitatea turmei. Avem exemplul lor, și ar trebui să îl urmăm. Frații cu experiență și minți echilibrate ar trebui să se adune și, urmând cuvântul lui Dumnezeu și ungerea Duhului Sfânt, ar trebui, cu rugăciune serioasă, să își pună mâinile asupra celor care au dat dovadă deplină despre faptul că ei și-au primit misiunea de la Dumnezeu, și să îi pună deoparte pentru a se devota cu totul lucrării Sale. Acest act ar arăta aprobarea bisericii pentru faptul că ei merg ca mesageri pentru a vesti cel mai solemn mesaj dat vreodată oamenilor.” —Experiențe și viziuni, p. 100, 101 engl. (cap. Ordinea evangheliei)

Joi 17 iunie

5. UN SUFLET ÎN PERICOL

a. Încotro au mers apoi Barnaba și Saul în lucrările lor misionare — și cu ce obstacol s-au confruntat? Fapte 13:4-8.

Fapte 13:4-8: „Barnaba și Saul, trimiși de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia și de acolo au plecat cu corabia la Cipru. Ajunși la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan. După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, proroc mincinos, un iudeu, cu numele Bar-Isus, care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înțelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba și pe Saul și și-a arătat dorința să audă Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Elima, vrăjitorul – căci așa se tâlcuiește numele lui –, le stătea împotrivă și căuta să abată pe dregător de la credință.”

„Nu fără o luptă permite Satan ca împărăția lui Dumnezeu să poată fi clădită pe pământ. Forțele răului sunt angajate într-o luptă neîntreruptă contra agenților numiți pentru răspândirea evangheliei, și aceste puteri ale întunericului sunt în mod special active atunci când adevărul este proclamat înaintea oamenilor cu reputație și integritate veritabilă. Așa au stat lucrurile atunci când Sergius Paulus, deputatul Ciprului, a ascultat solia evangheliei. Deputatul trimisese după apostoli, ca să poată fi instruit în solia pe care ei veniseră să o aducă, și acum forțele răului, lucrând prin vrăjitorul Elima, au căutat ca prin sugestii răutăcioase să îl întoarcă de la credință și să zădărnicească scopul lui Dumnezeu.”—Istoria faptelor apostolilor, p. 167 engl. (cap. 17, Vestitori ai evangheliei).

b. Cum l-a mustrat Pavel în mod neînfricat, îndrăzneț, pe cel prin care lucra vrăjmașul — și astfel a câștigat o victorie pentru evanghelie? Fapte 13:9-12

 Fapte 13:9-12: „Atunci, Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat țintă la el și a zis: „Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb și nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceață și întuneric și căuta bâjbâind niște oameni care să-l ducă de mână. Atunci, dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut și a rămas uimit de învățătura Domnului.”

„Vrăjitorul își închisese ochii față de dovezile adevărului evangheliei, și Domnul, în mânie justificată, a făcut ca ochii săi fizici să fie închiși, reținându-i lui [Elima] lumina zilei. Această orbire nu a fost permanentă, ci doar pentru o vreme, ca el să poată fi avertizat să se căiască și să caute iertare de la Dumnezeul pe care Îl insultase atât de profund. Încurcătura în care a fost adus el astfel a făcut fără efect schemele sale subtile împotriva doctrinei lui Hristos. Faptul că el a fost obligat să bâjbâie în întuneric a dovedit tuturor că miracolele pe care le îndepliniseră apostolii... erau făcute prin puterea lui Dumnezeu.”—Ibid., p. 168 engl. (cap. 17. Vestitori ai evangheliei).

Vineri 18 iunie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum se repetă astăzi alianțe spre rău, planuri rele ca cele ale evreilor și ale lui Irod?

2. Înfruntând obstacole imposibile, asemenea întemnițării lui Petru, ce putem face?

3. De ce pot să îmi aducă speranță detaliile eliberării lui Petru?

4. Care este calificarea cheie, necesară învățătorilor evangheliei?

5. De ce nu ar trebui să fiu descurajat când lucrez pentru suflete noi?

Lecția 12. Adevărul lui Dumnezeu confirmat