Lecții din cartea Faptelor Apostolilor

Lecția 6. Altruism real

Text de memorizat: „Fiecare să privească nu la folosul său, ci fiecare de asemenea la folosul altora.” (Filipeni 2:4).

„Când cei care mărturisesc numele lui Hristos vor practica principiile regulii de aur, aceeași putere va însoți evanghelia, ca în zilele apostolice.” — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 137 engl. (cap. 6, Nu judecând, ci făcând).

Recomandare pentru studiu: Mărturii pentru comunitate, vol.5, p. 148-157 engl. (cap.48, Va jefui un om pe Dumnezeu?), Istoria faptelor apostolilor, p.70-76 engl. (cap. 7, O avertizare împotriva ipocriziei).

Duminică 2 mai

1. CARITATE ȘI DRAGOSTE DE INSPIRAŢIE DIVINĂ

a. Descrieți caritatea și dragostea sinceră din biserica creștină primară. Fapte 4:32-35.

Fapte 4:32-35: „Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obște. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute și-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.”

„Pe măsură ce ucenicii proclamau evanghelia în Ierusalim, Dumnezeu dădea mărturie de cuvântul lor, și o mulțime au crezut. Mulți din acești credincioși timpurii au fost imediat renegați de familie și prieteni prin bigotismul zelos al iudeilor, și era necesar ca acestora să li se ofere hrană și adăpost.

Raportul declară: ‚Nu era nimeni între ei care să ducă lipsă,’ și raportează cum au fost împlinite nevoile lor. Aceia dintre credincioși, care aveau bani și posesiuni, au sacrificat cu bucurie din acestea pentru a veni în întâmpinarea situației de urgență...

Această dărnicie din partea credincioșilor a fost rezultatul revărsării Duhului Sfânt. Cei convertiți la evanghelie erau ‚o inimă și un suflet.’ Un interes comun îi controla — succesul misiunii încredințate lor; și lăcomia nu avea niciun loc în viețile lor. Dragostea lor pentru frați și cauza de care se legaseră era mai mare decât dragostea lor de bani și de posesiuni. Lucrările lor mărturiseau faptul că ei socoteau sufletele oamenilor de o mai mare valoare decât bogăția pământească. La fel va fi întotdeauna când Duhul lui Dumnezeu pune stăpânire pe viață.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 70, 71 engl. (cap. 7, O avertizare împotriva ipocriziei).

Luni 3 mai

2. DESPĂRŢINDU-SE DE BUNURI MATERIALE

a. De ce putem fi inspirați de dărnicia voioasă a primilor ucenici de a împărți cu frații lor (n.tr. ceea ce aveau)? 1 Ioan 3:11, 16; Filipeni 2:3, 4.

1 Ioan 3:11, 16: „Căci vestirea pe care ați auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alții... (16) Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a dat viața pentru noi; și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru frați.”

Filipeni 2:3, 4: „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.”

„Cei ale căror inimi sunt pline cu dragostea lui Hristos, vor urma exemplul celor care de dragul nostru a devenit sărac, pentru ca prin sărăcia Lui noi să putem fi făcuți bogați. Banii, timpul, influența — toate darurile pe care le-au primit din mâna lui Dumnezeu ei le vor evalua doar ca mijloace pentru înaintarea lucrării evangheliei. Astfel era în biserica timpurie; și când în biserica de astăzi se vede că prin puterea Duhului membrii și-au despărțit afecțiunile de la lucrurile lumii, și că sunt dispuși să facă sacrificii pentru ca semenii lor să poată auzi evanghelia, adevărurile proclamate vor avea o influență puternică asupra ascultătorilor.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 71 engl. (cap. 7, O avertizare împotriva ipocriziei).

„Căutați în cer și pe pământ, și nu există niciun adevăr revelat cu mai multă forță decât cel care este manifestat în faptele de îndurare adresate celor care au nevoie de simpatia și ajutorul nostru. Acesta este adevărul așa cum este el în Isus.” — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 137 engl. (cap. 6, Nu judecând, ci făcând).

b. Numiți un exemplu autentic despre acest tip de dragoste în acțiune — în contrast cu un alt exemplu despre care, la început, doar Dumnezeu știa că în cele din urmă avea să fie fals. Fapte 4:36, 37; 5:1.

Fapte 4:36, 37: „Iosif, numit de apostoli și Barnaba, adică, în tălmăcire, „fiul mângâierii”, un levit, de neam din Cipru, a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii și i-a pus la picioarele apostolilor.”

Fapte 5:1: „Dar un om numit Anania a vândut o moșioară, cu nevastă-sa Safira.”

„În contrast izbitor cu exemplul de generozitate arătat de credincioși era comportamentul lui Anania și Safira, a căror experiență, notată de pana Inspirației, a lăsat o pată întunecată pe istoria bisericii primare. Împreună cu alții, acești pretinși creștini avuseseră privilegiul de a auzi evanghelia predicată de apostoli. Ei fuseseră prezenți cu alți credincioși atunci când, după ce apostolii se rugaseră, ‚locul în care erau ei adunați laolaltă a fost zguduit; și ei au fost umpluți toți cu Duhul Sfânt’ (Fapte 4:31). Convingere profundă se afla asupra tuturor, și sub influența directă a Duhului lui Dumnezeu, Anania și Safira făcuseră o juruință de a da Domnului câștigul obținut din vânzarea unei anumite proprietăți.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 71, 72 engl. (cap. 7, O avertizare împotriva ipocriziei).

Marți 4 mai

3. DIN INIMĂ SAU NU?

a. Ce au făcut Anania și Safira cu câștigul din vânzarea proprietății pe care se angajaseră să o doneze bisericii — și de ce? Fapte 5:2.

Fapte 5:2: „și a oprit o parte din preț cu știrea nevestei lui, apoi a adus partea cealaltă și a pus-o la picioarele apostolilor.”

„Anania și Safira au întristat Duhul Sfânt cedând în fața sentimentelor de lăcomie. Ei au început să regrete promisiunea lor și în curând au pierdut influența dulce a binecuvântării care încălzise inimile lor cu o dorință de a face lucruri mărețe în favoarea cauzei lui Hristos. Ei se gândeau că fuseseră prea pripiți, că trebuia să își reconsidere decizia. Ei au dezbătut chestiunea, și au decis să nu își împlinească juruința. Ei au înțeles, totuși, că cei care se despărțiseră de posesiunile lor pentru a împlini nevoile fraților lor mai săraci erau foarte apreciați între credincioși; și întrucât se rușinau ca frații lor să știe că sufletele lor egoiste se lăcomeau la ceea ce dedicaseră în mod solemn Domnului, ei au decis în mod deliberat să vândă proprietatea și să pretindă că dau întregul câștig în fondul general, însă în fapt să rețină pentru ei înșiși o parte însemnată. Astfel ei urma să își asigure existența din fondul comun, și în același timp urma să câștige buna opinie a fraților lor.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 72 engl. (cap. 7, O avertizare împotriva ipocriziei).

b. De ce motivație superficială ar trebui să ne ferim toți? Ioan 12:43.

Ioan 12:43: „Căci au iubit mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.”

„Dumnezeu nu intenționează ca lumina voastră să strălucească în așa fel încât faptele sau cuvintele voastre bune să vă aducă lauda oamenilor: ci pentru ca Autorul a tot binele să fie mărit și înălțat. Isus, în viața Sa, a oferit oamenilor un model de caracter. Cât de puțină putere a avut lumea asupra Lui pentru a-L modela conform standardelor ei! Toată influența ei a fost respinsă. El a declarat: „Hrana mea este să fac voia Aceluia care M-a trimis, și să sfârșesc lucrarea Sa!” Dacă am avea această devoțiune față de lucrarea lui Dumnezeu, îndeplinind-o cu un ochi îndreptat doar spre slava Sa, noi am fi capabili să spunem cu Hristos: ‚Nu caut slava mea proprie.’ Viața Sa era plină de fapte bune, și este datoria noastră aceea de a trăi așa cum a trăit marele nostru Exemplu. Viața noastră trebuie să fie ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, și atunci lumina va fi reflectată de la Isus asupra noastră, și noi o vom reflecta asupra celor din jurul nostru, nu doar în cuvinte și mărturisire, ci în fapte bune, și manifestând caracterul lui Hristos.” — Asemenea lui Hristos, p. 41 engl. (cap. Isus a oferit un model de caracter).

Miercuri 5 mai

4. MĂSURI DRASTICE

a. De ce anume e nevoie să ne dăm seama și ce trebuie să înțelegem cu privire la problema lui Anania și a Safirei? 2 Corinteni 9:7; Fapte 5:3, 4.

2 Corinteni 9:7: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu”.”

Fapte 5:3, 4: „Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt și să ascunzi o parte din prețul moșioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Și, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu prețul ei? Cum s-a putut naște un astfel de gând în inima ta? N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”

„Nicio influență necuvenită nu fusese exercitată asupra lui Anania pentru a-l constrânge să își sacrifice posesiunile pentru binele general. El acționase din propria alegere. Însă încercând să îi înșele pe ucenici, el mințise față de Cel Atotputernic.” — Istoria Faptelor Apostolilor, p. 73 engl. (cap. O avertizare împotriva ipocriziei).

„Satan i-a condus pe Anania și Safira să mintă împotriva Duhului Sfânt. Acei care nu sunt cu totul consacrați lui Dumnezeu pot fi conduși să îndeplinească lucrarea lui Satan, în timp ce ei se măgulesc cu faptul că sunt în serviciul lui Hristos.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 103 (cap. 8, Ziua Domnului e la uși).

„Inimile oamenilor devin împietrite prin egoism, și, asemenea lui Anania și Safira, ei sunt ispitiți să rețină o parte din preț, în timp ce pretind să împlinească cerințele lui Dumnezeu. Mulți cheltuiesc bani, risipind în mulțumire de sine. Bărbați și femei își consultă plăcerile și își mulțumesc gustul, în timp ce îi aduc lui Dumnezeu, aproape neintenționat, o jertfă neîndestulătoare, dată cu zgârcenie. Ei uită că Dumnezeu va cere de la noi într-o zi o socoteală strictă despre cum au fost folosite bunurile Sale, și că El nu va accepta sumele foarte mici pe care ei le înmânează trezoreriei mai mult decât a acceptat darul lui Anania și Safira.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 75 engl. (cap. 7, O avertizare împotriva ipocriziei).

b. Explicați modul drastic în care Domnul a trebuit să Își protejeze biserica timpurie de căile acestui cuplu ipocrit — și de ce. Fapte 5:5-10; Matei 6:24.

Fapte 5:5-10: „Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos și și-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toți cei ce ascultau aceste lucruri. Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară și l-au îngropat. Cam după trei ceasuri, a intrat și nevastă-sa, fără să știe ce se întâmplase. Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât ați vândut moșioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.” Atunci, Petru i-a zis: „Cum de v-ați înțeles între voi să ispitiți pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la ușă și te vor lua și pe tine.” Ea a căzut îndată la picioarele lui și și-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară și au îngropat-o lângă bărbatul ei.”

Matei 6:24: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.”

„Înțelepciunea infinită a văzut că această manifestare evidentă a mâniei lui Dumnezeu era necesară pentru a-i păzi pe tinerii bisericii de la a deveni demoralizați. Numărul lor creștea rapid. Biserica ar fi fost în pericol dacă, în creșterea rapidă a numărului celor convertiți, ar fi fost adăugați lor bărbați și femei care, în timp ce pretindeau a-i sluji lui Dumnezeu, se închinau mamonei. Această judecată a dat oamenilor mărturie despre faptul că ei nu Îl pot înșela pe Dumnezeu, că El detectează păcatul ascuns al inimii, și că El nu va permite să fie luat în derâdere. Aceasta a fost menită să fie o avertizare pentru biserică, pentru a-i conduce să evite prefăcătoria și ipocrizia, și pentru a se teme de a-L jefui pe Dumnezeu.” — Ibid., p. 73, 74 engl. (cap. 7, O avertizare împotriva ipocriziei).

Joi 6 mai

5. O AVERTIZARE PENTRU NOI ASTĂZI

a. Care este minimul pe care îl cere de la noi astăzi Dumnezeu, cu privire la resursele noastre financiare și jurăminte? Eclesiastul 5:4-6; Maleahi 3:8-12.

Eclesiastul 5:4-6: „Dacă ai făcut o juruință lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlinești, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlinește juruința pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nicio juruință decât să faci o juruință și să n-o împlinești. Nu lăsa gura să te bage în păcat și nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit.” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale și să nimicească lucrarea mâinilor tale?”

Maleahi 3:8-12: „Se cade să înșele un om pe Dumnezeu cum Mă înșelați voi? Dar voi întrebați: ‘Cu ce Te-am înșelat?’ Cu zeciuielile și darurile de mâncare. Sunteți blestemați câtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime! Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare”, zice Domnul oștirilor, „și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare. Și voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă (lăcusta) și nu vă va nimici roadele pământului, și vița nu va fi neroditoare în câmpiile voastre”, zice Domnul oștirilor. „Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veți fi o țară plăcută”, zice Domnul oștirilor.”

„Oamenii au nevoie să fie impresionați cu privire la caracterul sacru al legămintelor și juruințelor lor față de cauza lui Dumnezeu. Astfel de juruințe sunt considerate în general a nu fi la fel de obligatorii ca o notă cu o promisiune făcută de un om unui alt om. Însă este oare o promisiune mai puțin sacră și obligatorie pentru că este făcută lui Dumnezeu? Pentru că îi lipsesc niște termeni tehnici, și nu poate fi impusă de lege, va desconsidera creștinul obligația cu privire la care și-a dat cuvântul? Nicio notă legală, niciun contract nu este mai obligatoriu decât o juruință făcută pentru cauza lui Dumnezeu.” — Comentarii Biblice ale Noului Testament [E.G.White Comments], vol.6, p.1056 (cap. referitor la Fapte 6).

„Noul Testament nu reafirmă legea zecimii, la fel cum nu reafirmă nici pe cea a Sabatului; pentru că validitatea ambelor este presupusă ca implicită, și importanța lor spirituală profundă este explicată.” — Sfaturi despre isprăvnicie, p. 66 engl. (cap. 12, Un test al loialității).

„Inimile oamenilor devin împietrite prin egoism, și, asemenea lui Anania și Safira, ei sunt ispitiți să rețină partea prețului în timp ce pretind că se conformează regulilor zecimii.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 150 engl.(cap. 14, Va jefui un om pe Dumnezeu?).

„În cazul lui Anania și Safira, păcatul de fraudă contra lui Dumnezeu a fost pedepsit urgent. Același păcat a fost repetat adesea în istoria ulterioară a bisericii și este comis de mulți în timpul nostru. Însă, deși se poate că nu e însoțit de manifestarea vizibilă a neplăcerii lui Dumnezeu, nu este mai puțin hidos în ochii Săi decât în timpul apostolilor. Avertizarea a fost dată; Dumnezeu și-a manifestat în mod clar repulsia față de acest păcat; și toți cei care se complac în ipocrizie și lăcomie pot fi siguri că ei își distrug propriile suflete.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 76 engl. (cap. 7, O avertizare împotriva lăcomiei).

Vineri 7 mai

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum e posibil ca eu să dezvolt și să cultiv atitudinea manifestată în Fapte 4:32-35?

2. Explicați diferența între darul lui Iosif numit și Barnaba, și cel al lui Anania.

3. Ce motive i-au determinat pe Anania și soția sa să mintă împotriva Duhului Sfânt?

4. De ce a ucis Legiuitorul perechea vinovată — și de ce nu face El aceasta astăzi?

5. Ce e nevoie să înțeleg cu privire la legămintele/juruințele mele, și la zecimi și daruri?