Lecții din cartea Faptelor Apostolilor

Lecția 5. Temându-ne doar de Dumnezeu

Text de memorizat: „Judecați voi singuri dacă este drept în fața lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.” (Fapte 4:19, 20).

„După revărsarea Duhului Sfânt, ucenicii, îmbrăcați cu armura divină, au mers ca martori, pentru a spune minunata istorie a staulului și a crucii. Ei erau oameni umili, însă au dus adevărul.” — Mărturii pentru predicatori, p. 66 engl. (cap. 2, Avertizări credincioase, serioase, subcap. Lucrarea evidentă a Duhului Sfânt).

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, p.60-69 engl. (cap. 6, La poarta templului), Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 394-401 engl. (secțiunea Avertizări și sfaturi, cap. Autoritățile).

Duminică 25 aprilie

1. TRĂIND LA NIVELUL COMPLET AL LUMINII

a. Care este chemarea noastră în timpurile de restaurare de astăzi — care trebuie să aibă loc înainte de revenirea lui Hristos? Fapte 3:20-25. Explicați datoria noastră în ceea ce privește lumina încredințată nouă fiecăruia, ca persoane individuale. Fapte 3:26.

Fapte 3:20-25: „Și să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile așezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinților Săi proroci din vechime. În adevăr, Moise a zis părinților noștri: ‘Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre frații voștri un proroc ca mine; pe El să-L ascultați în tot ce vă va spune. Și oricine nu va asculta de Prorocul acela va fi nimicit cu desăvârșire din mijlocul norodului.’ De asemenea, toți prorocii, de la Samuel și ceilalți care au urmat după el și au vorbit, au vestit zilele acestea. Voi sunteți fiii prorocilor și ai legământului pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinții noștri, când a zis lui Avraam: ‘Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta.’”

Fapte 3:26: „Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.”

„Responsabilitatea noastră este mai mare decât a fost cea a strămoșilor noștri. Suntem răspunzători pentru lumina pe care au primit-o ei, și care ne-a fost dată ca moștenire, și suntem de asemenea răspunzători pentru lumina suplimentară, care strălucește acum asupra noastră din Cuvântul lui Dumnezeu.” — Marea luptă, p. 164 engl. (cap. 8, Luther înaintea Dietei).

„Dacă ne întoarcem de la mărturia cuvântului lui Dumnezeu și acceptăm doctrine false pentru că părinții noștri le-au învățat, noi cădem sub condamnarea rostită asupra Babilonului: bem din vinul urâciunilor ei.” — Ibid., p. 537 [ediția 1888] engl. (cap. XXXIII, Marea înșelăciune).

„Ești răspunzător doar pentru modul în care tu, independent de alții, folosești lumina care strălucește pe cărarea ta. Lipsa de consacrare a altora nu va fi o scuză pentru tine. Faptul că ei pervertesc adevărul prin cursul lor greșit de acțiune, pentru că nu sunt sfințiți de el, nu te va face pe tine mai puțin răspunzător.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 490 engl. (cap. 60, O cruce în acceptarea adevărului).

Luni 26 aprilie

2. MÂNDRIE RĂNITĂ

a. Cum au reacționat liderii de la templu față de mesajul puternic pe care l-a prezentat Petru? Fapte 4:1-4.

Fapte 4:1-4: „Pe când vorbeau Petru și Ioan norodului, au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și saducheii, foarte necăjiți că învățau pe norod și vesteau în Isus învierea din morți. Au pus mâinile pe ei și i-au aruncat în temniță până a doua zi, căci se înserase. Însă mulți din cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților credincioși s-a ridicat aproape la cinci mii.”

„După ce Hristos a înviat dintre cei morți, preoții au răspândit aproape și departe raportul că trupul Său fusese furat de ucenici în timp ce garda romană dormea... Căpitanul templului și unii dintre oficiali erau saduchei. Aceștia erau foarte tulburați de ceea ce predicau ucenicii. Ei simțeau că doctrina lor favorită era în pericol, și reputația lor era în joc...

Oponenții ucenicilor nu puteau decât să creadă faptul că Hristos înviase din morți. Dovezile erau prea convingătoare pentru a fi puse la îndoială. Cu toate acestea, mulți și-au împietrit inimile, refuzând să se căiască de fapta oribilă pe care o comiseseră dându-L pe Isus la moarte. Când asupra apostolilor a venit într-o manieră atât de remarcabilă putere din cer, teama i-a reținut pe liderii iudei de la violență, însă amărăciunea și răutatea lor erau neschimbate.

Cinci mii de persoane acceptaseră deja adevărul proclamat de ucenici, și atât fariseii cât și saducheii au fost de acord că dacă se permitea acestor învățători să continue neîmpiedicați, propria lor influență avea să fie în pericol mai mare decât atunci când Isus fusese pe pământ.” — The Review and Herald, 8 iunie 1911.

b. Cum pot conduce mândria și rebeliunea spre orbire spirituală? 2 Regi 17:13, 14.

2 Regi 17:13, 14: „Domnul a înștiințat pe Israel și Iuda prin toți prorocii Lui, prin toți văzătorii, și le-a zis: „Întoarceți-vă de la căile voastre cele rele și păziți poruncile și rânduielile Mele, urmând în totul legea pe care am dat-o părinților voștri și pe care v-am trimis-o prin robii Mei, prorocii.” Dar ei n-au ascultat, și-au înțepenit grumazul, ca și părinții lor, care nu crezuseră în Domnul Dumnezeul lor.”

„Duhul Sfânt este adesea respins pentru că vine în moduri neașteptate. Fuseseră date dovezi abundente conducătorilor iudei despre faptul că apostolii vorbeau și acționau sub inspirație divină, însă ei [n.tr. conducătorii iudei] se împotriveau în mod ferm mesajului. Hristos nu venise în modul în care așteptaseră ei, și deși uneori ei erau convinși că El era Fiul lui Dumnezeu, ei au înăbușit convingerea și L-au răstignit. În îndurare, Domnul le-a dat dovezi suplimentare și o altă ocazie de a se întoarce spre El. El i-a trimis pe ucenici să le spună ce făcuseră ei, și în acuzația teribilă că ei Îl uciseseră pe Prințul Vieții, El le-a dat o altă chemare la pocăință. Însă, simțindu-se siguri în neprihănirea lor, învățătorii iudei nu erau pregătiți să admită faptul că bărbații, care îi acuzau de răstignirea lui Hristos, vorbeau sub călăuzirea Duhului Sfânt.” — Ibid.

Marți 27 aprilie

3. ADEVĂRUL DEZVĂLUIT

a. Ce au cerut conducătorii iudei a doua zi — și cum putem fi cu adevărat inspirați de cuvintele curajoase, cuprinzătoare, ale lui Petru? Fapte 4:5-11.

Fapte 4:5-11: „A doua zi, mai-marii norodului, bătrânii și cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim, cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei ce se trăgeau din neamul marilor preoți. Au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor și i-au întrebat: „Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?” Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai-mari ai norodului și bătrâni ai lui Israel! Fiindcă suntem trași astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav și suntem întrebați cum a fost vindecat, s-o știți toți și s-o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morți. El este ‘piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului’.”

„Chiar în camera aceea și chiar în fața unora dintre acei oameni, Petru se tăgăduise în mod rușinos de Domnul său. Aceasta i-a revenit în mod distinct în minte în timp ce se pregătea pentru propria sa judecare. El avea acum o ocazie de a răscumpăra lașitatea sa.

Cei prezenți, care își aminteau partea pe care o jucase Petru la procesul Maestrului său, se flatau că acum el putea fi intimidat de amenințarea cu închisoarea și moartea. Însă Petru care Îl tăgăduise pe Hristos în ceasul celei mai mari nevoi a Sa era impulsiv și încrezător în sine, diferind mult de Petru care era adus în fața Sinedriului pentru a fi audiat. De la căderea sa, el fusese convertit. El nu mai era mândru și lăudăros, ci modest și neîncrezător în sine. El era umplut de Duhul Sfânt, și prin ajutorul acestei puteri el era hotărât să îndepărteze pata apostaziei sale, onorând numele de care se dezisese cândva.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 62, 63 engl. (cap. 6, La poarta templului).

b. Care a fost punctul culminant al răspunsului lui Petru — și cum rezistă el în ciuda teoriilor populare de astăzi? Fapte 4:12.

Fapte 4:12: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”

„Există o singură putere care poate frânge stăpânirea răului din inimile oamenilor, și aceea este puterea lui Dumnezeu în Isus Hristos. Doar prin sângele Celui Răstignit există curățire de păcat. Doar harul Său poate să ne facă în stare să rezistăm și să supunem tendințele naturii noastre căzute. Teoriile spiritualiste (n.tr. spiritualismul — o doctrină filozofică ce consideră că spiritul există independent de materie) despre Dumnezeu fac fără efect această putere. Dacă Dumnezeu este o esență care pătrunde în toată natura, atunci El locuiește în toți oamenii; și pentru a obține sfințenia, omul trebuie doar să dezvolte puterea care există în el...

Aceste teorii cu privire la Dumnezeu fac fără efect cuvântul Său, și cei care le acceptă sunt în mare pericol de a fi conduși să privească în cele din urmă Biblia ca pe o ficțiune... Voința umană neajutată nu are nicio putere reală de a rezista răului și a-l birui. Apărarea sufletului este sfărâmată. Omul nu are nicio barieră împotriva păcatului. Odată ce restricțiile din cuvântul lui  Dumnezeu și Spiritul Său sunt respinse, nu știm până la ce adâncimi se poate cufunda cineva.” — Mărturii, vol. 8, p. 291, 292 engl. (secțiunea 5, Cunoștința esențială, subcap. Teorii panteiste).

Miercuri 28 aprilie

4. O PUTERE ÎN ŢARĂ

a. De ce erau uimiți conducătorii iudei de Petru și Ioan, și la ce ar trebui să ne facă aceasta să medităm cu rugăciune, atât ca predicatori, cât și ca membri laici? Fapte 4:13, 14; 1 Corinteni 1:27.

Fapte 4:13, 14: „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând, și au priceput că fuseseră cu Isus. Dar, fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.”

1 Corinteni 1:27: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari.”

„După înălțarea lui Isus, doctori, avocați, preoți, conducători, scribi și teologi ascultau cu uimire cuvintele de înțelepciune și putere de la oameni neinstruiți și umili. Acești oameni înțelepți se mirau de succesul umililor ucenici, și în cele din urmă au atribuit aceasta, spre propria lor satisfacție, faptului că ei fuseseră cu Isus și că învățaseră de la El. Caracterul și simplitatea învățăturilor lor erau similare cu caracterul și învățăturile lui Hristos...

Vanitatea și mândria umplu inimile oamenilor. Doar harul lui Hristos poate să îndeplinească o reformă.

Este lucrarea ta, iubite frate, aceea de a te umili și de a nu aștepta ca Dumnezeu să te umilească. Uneori mâna lui Dumnezeu apasă cu greutate asupra oamenilor pentru a-i umili și a-i aduce într-o poziție cuvenită înaintea Lui; însă cu cât mai bine este a ne ține inima zilnic umilă în fața lui Dumnezeu. Ne putem coborî pe noi înșine, sau putem să ne înălțăm în mândrie și să așteptăm până când Dumnezeu ne coboară. Predicatorii evangheliei suferă doar puțin de dragul adevărului astăzi. Dacă ar fi persecutați, așa cum au fost ucenicii lui Isus, și cum au fost persecutați oamenii sfinți ai lui Dumnezeu în timpuri mai recente, ar exista o strângere mai aproape de coasta lui Isus, și această legătură mai strânsă cu Salvatorul ar face cuvintele lor o putere în țară.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 378, 379 engl. (cap. 33, Consacrarea în predicatori).

b. În nedumerirea lor, ce s-au simțit constrânși să facă preoții? Fapte 4:15-18.

Fapte 4:15-18: „Le-au poruncit doar să iasă din sobor, s-au sfătuit între ei și au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este știut de toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui. Dar, ca să nu se lățească vestea aceasta mai departe în norod, să-i amenințăm și să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.” Și după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai învețe pe oameni în Numele lui Isus.”

c. Care a fost răspunsul curajos al ucenicilor — și care a fost singura opțiune rămasă preoților? Fapte 4:19-22.

Fapte 4:19-22: „Drept răspuns, Petru și Ioan le-au zis: „Judecați voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu, căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut și am auzit.” I-au amenințat din nou și i-au lăsat să plece, căci nu știau cum să-i pedepsească, din pricina norodului, fiindcă toți slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare avea mai bine de patruzeci de ani.”

„Bucuroși i-ar fi pedepsit preoții pe acești oameni pentru fidelitatea lor neclătinată față de sacra lor chemare, însă se temeau de popor; ‚căci toți oamenii Îl glorificau pe Dumnezeu pentru ceea ce se înfăptuia.’ Ca urmare, cu amenințări și porunci repetate, apostolii au fost puși în libertate.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 67 engl. (cap. 6, La poarta templului).

Joi 29 aprilie

5. CURAJOS PENTRU A STA DE PARTEA LUI HRISTOS

a. Unde au mers ucenicii după ce au fost eliberați — și cum putem fi inspirați noi de rugăciunea lor? Fapte 4:23-30. Ce s-a întâmplat ca urmare? Fapte 4:31.

Fapte 4:23-30: „După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor și le-au istorisit tot ce le spuseseră preoții cei mai de seamă și bătrânii. Când au auzit ei aceste lucruri, și-au ridicat glasul toți împreună către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele! Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: ‘Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă noroadele lucruri deșarte? Împărații pământului s-au răsculat și domnitorii s-au unit împotriva Domnului și împotriva Unsului Său.’ În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoțit în cetatea aceasta Irod și Pilat din Pont cu neamurile și cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta și sfatul Tău. Și acum, Doamne, uită-Te la amenințările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala și întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni și semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”

Fapte 4:31: „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunați; toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.”

b. La fel ca în cazul reformatorilor din trecut, care ar trebui să fie genul de rugăciune al celor cărora le-a fost încredințat solemnul adevăr prezent? Psalm 60:3-5.

Psalmii 60:3-5: „Ai arătat poporului tău lucruri grele, ne-ai făcut să bem vinul înmărmuririi. Ai dat un steag celor ce se tem de tine, ca să Îl înalțe pentru adevăr. Ca preaiubiții tăi să fie eliberați, salvează cu dreapta ta, și ascultă-mă.” (trad. BTF).

„Când în 1529 prinții germani s-au adunat la Dieta din Speyer, le-a fost prezentat decretul împăratului, care restrângea libertatea religioasă și interzicea orice răspândire în continuare a doctrinelor reformate. Părea că speranța lumii era pe punctul de a fi zdrobită... Să fie exclusă lumina evangheliei de la mulțimile care erau încă în întuneric? În joc erau chestiuni importante pentru lume. Cei care acceptaseră credința reformată s-au strâns laolaltă, și decizia lor unanimă a fost ‚Să respingem acest decret. În chestiune de conștiință majoritatea nu are nicio putere.’

Acest principiu noi trebuie să îl menținem cu fermitate în zilele noastre. Stindardul adevărului și al libertății religioase ținut sus de fondatorii bisericii evangheliei și de martorii lui Dumnezeu în timpul secolelor care au trecut de atunci, ne-a fost încredințat, în acest ultim conflict, mâinilor noastre. Responsabilitatea pentru acest mare dar stă în mâinile acelora pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu o cunoștință a cuvântului Său. Trebuie să primim acest cuvânt ca pe o autoritate supremă. Trebuie să recunoaștem guvernarea umană ca pe o rânduială stabilită în mod divin, și să învățăm ascultarea de ea ca o datorie sacră în sfera ei legitimă. Însă când cerințele ei intră în conflict cu cerințele lui Dumnezeu, trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie recunoscut deasupra oricărei legislații umane. Un ‚Așa zice Domnul’ nu trebuie dat la o parte pentru un ‚Așa zice biserica’ sau ‚Așa zice statul.’ Cununa lui Hristos trebuie să fie înălțată deasupra diademelor potentaților pământești.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 68, 69 engl. (cap. 6, La poarta templului).

Vineri 30 aprilie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Chiar și atunci când frații mei de aceeași credință eșuează în datoria lor creștină, care este [n.tr. datoria] mea?

2. Ce tip de ispită mă poate pune în pericolul de a respinge Duhul Sfânt?

3. Cum s-ar putea să am o șansă ca, asemenea lui Petru, să schimb o înfrângere într-o victorie?

4. Cum pot câștiga curaj din mărturia apostolilor în ciuda amenințărilor?

5. De ce se dovedește o sursă de tărie învățarea despre Reforma Protestantă?