Lecția 5. Paștele

„Adevărat, adevărat vă spun, că dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și dacă nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi înșivă.” (Ioan 6:53)

„Urmașii lui Hristos trebuie să fie părtași ai experienței Lui. Ei trebuie să primească și să asimileze Cuvântul lui Dumnezeu, așa încât el să ajungă forța motrice a vieții și acțiunilor lor. Prin puterea lui Hristos ei trebuie să fie schimbați spre a ajunge asemenea Lui și a reflecta însușirile dumnezeiești. Ei trebuie să mănânce carnea și să bea sângele Fiului lui Dumnezeu sau, dacă nu, n-au viață în ei înșiși.” — Patriarhi și profeți, p. 278, cap. Paștele.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și profeți, pp. 273-280, cap. Paștele.


Duminică 26 ianuarie

1. O AVERTIZARE PLINĂ DE HAR

a. Cum era privit Moise de către egipteni? Exod 11:3 u.p.

Exod 11:3 u.p. „Chiar Moise era foarte bine văzut în țara Egiptului, înaintea slujitorilor lui Faraon și înaintea poporului.”

b. Ce sentință a fost pronunțată înainte de a zecea plagă și ce urma să facă Faraon și slujitorii lui? Exod 11:1, 4-8; 12:12.

Exod 11:1, 4-8: „Domnul a zis lui Moise: „Voi mai aduce o urgie asupra lui Faraon și asupra Egiptului. După aceea, vă va lăsa să plecați de aici. Când vă va lăsa să plecați de tot, chiar vă va izgoni de aici.”

Exod 12:12: „În noaptea aceea, Eu voi trece prin țara Egiptului și voi lovi pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la oameni până la dobitoace, și voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul.”

c. Ce putem învăța despre caracterul lui Dumnezeu din numeroasele avertismente pe care le-a trimis egiptenilor înainte de a zecea plagă? 2 Petru 3:9.

„Pedeapsa despre care Egiptul fusese avertizat de la început avea să fie în cele din urmă revărsată. Dumnezeu este îndelung răbdător și bogat în milă. El are o grijă duioasă față de ființele făcute după chipul Său. Dacă pierderea recoltelor și a turmelor și cirezilor ar fi adus Egiptul la pocăință, atunci copiii n-ar mai fi fost loviți; dar națiunea s-a împotrivit cu încăpățânare poruncii divine și, de aceea, lovitura finală era gata să cadă.” — Patriarhi și profeți, p. 273. cap. Paștele.

„Domnul nu vrea ca vreun suflet să piară. Mila Sa este nemărginită.” — The Upward Look, p. 150.


Luni 27 ianuarie

2. PAȘTELE INSTITUIT

a. Cui i s-a îngăduit să mănânce din Mielul Pascal? Exod 12:43, 48, 49.

Exod 12:43, 48, 49: „Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: „Iată porunca privitoare la Paște: niciun străin să nu mănânce din ele. (48, 49) Dacă un străin care va locui la tine va vrea să facă Paștele Domnului, orice parte bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le facă, și va fi ca și băștinașul, dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din ele. Aceeași lege va fi pentru băștinaș ca și pentru străinul care va locui în mijlocul vostru.”

b. Ce au fost instruiți israeliții să facă cu sângele și care a fost scopul acestei instrucțiuni? Exod 12:7, 13, 23.

Exod 12:7, 13, 23: „Să ia din sângele lui și să ungă amândoi stâlpii ușii și pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. (13) Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi țara Egiptului. (23) Când va trece Domnul ca să lovească Egiptul și va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi stâlpi ai ușii, Domnul va trece pe lângă ușă și nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească.”

„Înainte de a obține libertatea, robii trebuiau să-și dovedească credința în marea eliberare care era gata să se înfăptuiască. Semnul sângelui trebuia pus pe casele lor și ei și familiile lor trebuia să se separe de egipteni și să se strângă înăuntrul propriilor case. Dacă israeliții ar fi nesocotit în vreo privință oarecare vreuna din îndrumările primite, dacă ar fi neglijat să-și separe copiii de egipteni, dacă ar fi junghiat mielul, dar n-ar fi uns stâlpii ușii cu sânge, sau dacă vreunul dintre ei ar fi ieșit din casă, n-ar mai fi fost în siguranță. S-ar fi putut ca în sinceritate să fi crezut că făcuseră tot ce era necesar, dar sinceritatea lor nu i-ar fi salvat. Toți acei care nu aveau să ia seama la îndrumările Domnului aveau să-l piardă pe întâiul lor născut, lovit de mâna îngerului pierzător.

Prin ascultare, poporul trebuia să dea dovadă de credință. Tot astfel, toți aceia care nădăjduiesc să fie salvați prin meritele sângelui lui Hristos își vor da seama că și ei înșiși au de făcut ceva, pentru a-și asigura mântuirea. În timp ce numai Hristos, numai El singur, ne poate răscumpăra de sub pedeapsa neascultării, noi trebuie să ne întoarcem de la păcat, la ascultare. Omul trebuie să fie mântuit prin credință, și nu prin fapte; cu toate acestea, credința sa trebuie să fie dovedită prin faptele sale.” — Patriarhi și profeți, pp. 278, 279, cap. Paștele.

c. Cine trebuia să îndeplinească lucrarea de ucidere a mielului Pascal și aplicarea sângelui pe ușiorii casei? Exod 12:21, 22. Ce semnificație are aceasta pentru noi astăzi?

Exod 12:21, 22: „Moise a chemat pe toți bătrânii lui Israel și le-a zis: „Duceți-vă de luați un miel pentru familiile voastre și înjunghiați Paștele. Să luați apoi un mănunchi de isop, să-l înmuiați în sângele din strachină și să ungeți pragul de sus și cei doi stâlpi ai ușii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineața.”

„Tatăl era rânduit să fie preot al casei, iar dacă tatăl deceda, fiul cel mai mare în viață trebuia să aducă la îndeplinire acel act solemn de stropire a ușiorilor casei cu sânge. Acesta constituie un simbol al lucrării care trebuie făcută în fiecare familie. Părinții trebuie să-și adune copiii în casă și să-L prezinte înaintea lor pe Domnul Hristos ca fiind Paștele lor. Tatăl trebuie să consacre pe fiecare individ din casa sa lui Dumnezeu și să facă acea lucrare reprezentată prin sărbătoarea Paștelui. Este primejdios a lăsa această solemnă datorie pe seama altora.” — Căminul adventist, p. 324, cap. Religia în familie.


Marți 28 ianuarie

3. SEMNIFICAŢIA PAȘTELUI

a. Cum trebuia israeliții să mănânce mielul și celelalte provizii pentru sărbătoarea paștelui? Exod 12:8-11. Ce schimbare a avut loc după ce s-au stabilit în propria lor țară?

Exod 12:8-11: „Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc, și anume s-o mănânce cu azimi și cu verdețuri amare. Să nu-l mâncați crud sau fiert în apă, ci să fie fript la foc: atât capul, cât și picioarele și măruntaiele. Să nu lăsați nimic din el până a doua zi dimineața; și dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineața, să-l ardeți în foc. Când îl veți mânca, să aveți mijlocul încins, încălțămintea în picioare și toiagul în mână și să-l mâncați în grabă, căci sunt Paștele Domnului.”

„Când au fost eliberați din Egipt, copiii lui Israel au mâncat Paștele în picioare, având mijlocul încins, cu toiegele în mâini, gata de drum. Felul în care ei serbau această orânduire reflecta starea lor, deoarece ei urma să fie izgoniți din țara Egiptului și să înceapă călătoria grea și chinuitoare prin pustie. Dar pe vremea lui Hristos lucrurile se schimbaseră. De data aceasta, ei nu mai urmau să fie izgoniți dintr-o țară străină, ci locuiau în țara lor. Potrivit cu posibilitatea de odihnă ce li se dăduse, oamenii participau la cina de Paște stând întinși, într-o poziție de odihnă. ” — Hristos, Lumina lumii, p. 653, cap. 72, În amintirea Mea.

b. Cum s-a păstrat eliberarea miraculoasă a israeliților din Egipt proaspătă în mintea copiilor lor? Exod 12:26, 27.

Exod 12:26, 27: „Și când vă vor întreba copiii voștri: ‘Ce înseamnă obiceiul acesta?’ să răspundeți: ‘Este jertfa de Paște în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul și ne-a scăpat casele noastre.’” Poporul s-a plecat și s-a închinat până la pământ.”

„Paștele fusese rânduit ca amintire a eliberării lui Israel din robia egipteană. Dumnezeu dăduse îndrumarea ca, în fiecare an, atunci când copiii aveau să întrebe ce înseamnă aceste lucruri, să li se povestească din nou cele întâmplate. În felul acesta, minunata eliberare urma să se păstreze vie în amintirea tuturor.” — Ibid. p. 652.

c. Care este legătura dintre slujba de Paște și Cina Domnului? Ce lucrare este păstrată proaspăt în mintea noastră prin serviciul de împărtășire? Matei 26:17-19, 26-29; 1 Corinteni 11:26.

Matei 26:17-19, 26-29: „În ziua dintâi a Praznicului Azimilor, ucenicii au venit la Isus și I-au zis: „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci Paștele?” El le-a răspuns:

„Duceți-vă în cetate la cutare om și spuneți-i: ‘Învățătorul zice: «Vremea Mea este aproape; voi face Paștele cu ucenicii Mei în casa ta.»’” Ucenicii au făcut cum le poruncise Isus și au pregătit Paștele. (26-29) Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine și, după ce a binecuvântat, a frânt-o și a dat-o ucenicilor, zicând: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beți toți din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulți, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viței, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăția Tatălui Meu.”

1 Corinteni 11:26: „Pentru că, ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului până va veni El.”

„În timp ce mânca Paștele cu ucenicii, [Hristos] a instituit în locul acestui sistem slujba care avea să amintească de jertfa cea mare. Sărbătoarea națională a iudeilor trebuia să fie desființată pentru totdeauna. Slujba rânduită de Hristos trebuia să fie îndeplinită de urmașii Lui în toate țările, în toate timpurile... Orânduirea Cinei Domnului a fost dată pentru a comemora marea eliberare săvârșită prin moartea Domnului Hristos. Această orânduire trebuie să se serbeze până la a doua Sa venire în slavă și putere. Ea este mijlocul prin care putem păstra mereu în minte marea Lui lucrare, făcută pentru noi.” — Idem, pp. 652, 653.


Miercuri 29 Ianuarie

4. SIMBOLUL ȘI ESENŢA

a. Pe cine reprezenta Mielul Pascal? Ioan 1:29; 1 Corinteni 5:7.

Ioan 1:29: „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”

1 Corinteni 5:7: „Măturați aluatul cel vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, cum și sunteți, fără aluat, căci Hristos, Paștele noastre, a fost jertfit.”

„Dumnezeu dorea să-i învețe că din iubirea Lui avea să pornească darul care putea să-i împace cu Sine.” – Hristos, Lumina lumii, p. 113, cap. Botezul.

„Mielul de jertfă Îl reprezintă pe ‚Mielul lui Dumnezeu’, în care este unica noastră nădejde de mântuire. Apostolul spune: ‚Căci Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit’ (1 Corinteni 5, 7). Nu era de ajuns ca mielul pascal să fie junghiat; ci sângele lui trebuia să fie stropit pe stâlpii ușii; tot astfel este nevoie ca meritele sângelui lui Hristos să fie aplicate sufletului. Noi trebuie să credem nu numai că El a murit pentru lume, ci că a murit pentru fiecare dintre noi, în mod individual. Noi trebuie să ne însușim meritele jertfei ispășitoare.” — Patriarhi și Profeți, p. 277, cap. Paștele.

b. Cine este simbolizat prin pâine și despre ce adevăr ar trebui să ne amintească aceasta? Ioan 6:47, 48, 51.

Ioan 6:47, 48, 51: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viața veșnică. Eu sunt Pâinea vieții. (51) Eu sunt Pâinea vie, care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; și pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viața lumii.”

„Datorăm chiar și viața aceasta pământească morții lui Hristos. Pâinea pe care o mâncăm este cumpărată prin trupul Lui frânt. Apa pe care o bem este cumpărată prin sângele Lui vărsat. Nimeni, sfânt sau păcătos, nu mănâncă hrana zilnică fără a se hrăni cu trupul și sângele lui Hristos. Crucea de pe Calvar este gravată pe fiecare pâine. Se oglindește în fiecare izvor de apă. Toate acestea le-a spus Isus când a rânduit simbolurile marii Sale jertfe. Lumina care strălucește de la serviciul de împărtășire din camera de sus sfințește hrana pentru viața noastră zilnică. Masa familiei ajunge ca masa Domnului și fiecare masă e un act sfânt. Și cu atât mai aplicabile sunt cuvintele lui Hristos la natura noastră spirituală. El spune: „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, are viață veșnică”. Primind viața scursă pe crucea Calvarului, putem să trăim noi viața de sfințenie. Și primim această viață primind Cuvântul Său și făcând lucrurile pe care El le-a poruncit. În felul acesta, ajungem una cu El. „Cine mănâncă trupul Meu”, zice El, „și bea sângele Meu, rămâne în Mine, și Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi și el prin Mine.” (Ioan 6:54, 56, 57 citat). La sfânta împărtășire, se aplică textul acesta în chip deosebit. Când prin credință contemplăm jertfa cea mare a Domnului nostru, sufletul asimilează viața spirituală a lui Hristos. Sufletul acesta va primi putere spirituală din orice împărtășire. Slujba aceasta stabilește o legătură vie, prin care credinciosul este legat de Hristos și, în felul acesta, este legat de Tatăl. Într-un sens deosebit, ea formează o legătură între ființele omenești dependente și Dumnezeu. ” — Hristos, Lumina lumii, pp. 660, 661, cap. În amintirea Mea.


Joi 30 ianuarie

5. A ZECEA PLAGĂ – MOARTEA ÎNTÂIULUI NĂSCUT

a. Descrieți ultima plagă. Exod 12:29, 30.

Exod 12:29, 30: „La miezul nopții, Domnul a lovit pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care ședea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniță și până la toți întâii născuți ai dobitoacelor. Faraon s-a sculat noaptea, el și toți slujitorii lui și toți egiptenii, și au fost mari țipete în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort.”

b. Cum au fost izgoniți israeliții din țara Egiptului? De ce? Exod 12:31-33.

Exod 12:31-33: „În aceeași noapte, Faraon a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Sculați-vă, ieșiți din mijlocul poporului meu, voi și copiii lui Israel. Ducețivă să slujiți Domnului, cum ați zis. Luaţi-vă şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi binecuvântaţi-mă.” Egiptenii zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi vom pieri.”

„Pe tot întinsul vastului imperiu egiptean, mândria fiecărei case fusese doborâtă. Strigătele și vaietele celor ce jeleau umpleau văzduhul. Împăratul și curtenii, cu fețele palide și picioarele tremurânde, stăteau îngroziți în fața acestei orori copleșitoare. Faraon își amintea cum strigase pe vremuri: ‚Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui, și să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul, și nu voi lăsa pe Israel să plece’. Acum, mândria lui, care se înălța până la cer, s-a umilit până în țărână și ‚a chemat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: ‚Sculați-vă, ieșiți din mijlocul poporului meu, voi și copiii lui Israel. Duceți-vă de slujiți Domnului, cum ați zis. Luați-vă și oile și boii, cum ați zis, duceți-vă și binecuvântați-mă’. Sfetnicii împărătești, și ei la rândul lor, împreună cu poporul stăruiau de israeliți să plece ‚din țară, căci ziceau: ‚Altfel, toți vom pieri’ ”. — Patriarhi și profeți, p. 280, cap. Paștele.


Vineri 31 ianuarie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Cum a arătat Dumnezeu milă în avertismentele Sale înaintea fiecărei plăgi și mai ales înaintea celei de a zecea plăgi?

2. Cum ilustrează serviciul Paștelui că ar trebui să fie asociate credința și faptele? Cum se raportează aceasta la experiența mea personală?

3. Ce eliberare comemorează Cina Domnului? De ce avem nevoie să o respectăm cu regularitate?

4. Cum ne însușim sângele mântuitor al lui Hristos pentru sufletele noastre?

5. Cum putem, ca și Faraon, să așteptăm uneori până când Dumnezeu ne smerește înainte de a asculta vocea Lui?